Liniștește-te! – p. Varnava Iancu

Ascultați un cuvânt foarte actual și foarte necesar al părintelui Varnava despre războiul de gânduri și despre multele griji pe care le avem astăzi.

Părintele are o abordare duhovnicească și psihologică în încercarea de a ne ajuta în vindecarea acestei probleme.

Audiție plăcută! (după clip avem podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Principalul instrument al diavolului, care ne sfâșie, este rațiunea noastră, așa-zisa noastră rațiune, gândurile noastre. Multe stări psihopatologice, tulburări de anxietate sau depresive, se bazează pe această manie a raționalizării diferitelor situații și ne distrug. Metoda este atât la nivel duhovnicesc, cât și la nivel psihologic, și anume să nu ne încredem în gândul nostru și să nu intrăm în dialog cu el. Cum este cu putință acest lucru? Ar putea spune cineva, dar acest lucru nu este posibil. Când ne hotărâm să nu discutăm cu gândurile noastre atunci creăm condițiile pentru ca inima noastră să se golească de ego-ul intens și să Îi facă loc lui Dumnezeu și să poată lucra cuvântul duhovnicesc și starea duhovnicească. Repetăm, stresul este o stare bolnăvicioasă din punct de vedere duhovnicesc, nu doar psihologic, care se bazează pe convingerea, pe credința în propriul meu gând.

Teribil lucru este gândul! Cel care se nevoiește duhovnicește, călugărul și mireanul, prima luptă pe care o duce este cea cu gândul său, nu crede în gândul său. Și cu cât omul se obișnuiește să gândească, în mod automat – știți, mi-a spus cineva, care a studiat, știți care este viteza gândului? O miime de secundă! Imaginați-vă cum circulă gândurile, automat. Le oferim însă spațiu. Atâta timp cât cred în gândul meu și discut cu el, cu atât mai puternice devin anumite stări dificile.

Din fericire însă, tot ceea ce se face, adică și în privința creierului nostru, se și desface. Cum? Prin armonie, prin liniște, prin felul în care trăim. Cineva ar putea spune mai întâi dieta, mersul pe jos și apoi acestea. Dar în principal prin faptul că decid să nu intru în dialog cu gândurile mele. Și încetul cu încetul apare un echilibru, o liniștire și creierul distrus revine la viață. Nu este un capitol încheiat, Dumnezeu ne dă ocazii și posibilități. Dar problema este să le punem în lucrare în mod corect. Iar modul corect de a o face este pocăința și rugăciunea. Pocăința, adică mă pocăiesc și îmi înțeleg greșeala, sunt zdrobit.

Și trebuie să clarificăm aici ceva, una este pocăința și alta părerea de rău, regretul. Regretul este atunci când îmi zic „Ah, ce am făcut? Mi-am făcut rău. O să mă opresc”. Timp de două zile. Și apoi o să o iau de la capăt. Pocăința înseamnă să-mi schimb mentalitatea, atitudinea în viață și să-mi folosesc libertatea în altă direcție.

Așadar, atunci când omul se pocăiește, adică se liniștește și este în pace și în locul gândurilor sale pune cuvântul lui Dumnezeu, adică rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”, atunci începe să fie în pace, să fie liber. Pune capăt acestui obicei pe care îl are, de a fi nestăpânit, de a aranja totul singur, de a rezolva totul singur, iar în final va claca. În loc să spună: „Eu sunt de vină că m-am comportat așa”, știi ce va spune? „E vina altora care îmi creează necazuri în viață și nu fac ce cred eu că este bine”. Aceasta este cea mai mare absurditate. Nu există o absurditate mai mare decât aceasta. În loc să ne asumăm responsabilitatea pentru faptul că am avut o atitudine eronată, dăm vina pe mediul nostru pentru faptul că nu suntem bine și că suntem stresați, ceea ce ne dă motive de stres. Stresul există în noi ca atitudine, ca o certitudine a faptului că eu știu ce este bine.

Deci când ne dăm seama că aceasta este calea spre Hristos, atunci nu o să avem nici gânduri, nici nu o să ne facem calcule, planuri, nu ne pasă de nimic pentru că oricât am planifica, este un nonsens, este un nonsens să avem gânduri. De ce este un nonsens? Ce înseamnă faptul că omul are gânduri și face calcule și tactici și își aranjează viața pentru a avea un rezultat pozitiv? Înseamnă că el își este sieși dumnezeu, s-a făcut pe sine dumnezeu ca să controleze și să determine lucrurile. Ce credeți că sunt gândurile? Sunt încercarea de a deveni dumnezei pentru noi înșine și pentru alții. Omul care se predă lui Dumnezeu și nădăjduiește în mila Lui este un om liber, nu are gânduri, are viață, se bucură de viață, inima lui lucrează și dorește ca această viață să se transmită tuturor. Trăim în tensiune și agitație și nu putem înțelege cât de important este acest lucru, să ne golim de gânduri și să ne concentrăm asupra persoanei lui Hristos. Inima omului este atunci plină, omul are putere și poate trăi cu adevărat. Omul cu adevărat viu este cel care trăiește liniștea într-un mod duhovnicesc, liniștea sa fiind o stare de relaționare, o stare de rugăciune.

Am spus odată ce este trezvia. Este următoarea stare: ești într-o tăcere profundă –problema noastră este că nu putem suporta tăcerea și liniștea pentru că ne vin mii de gânduri. De aceea căutăm să fim în compania oamenilor. De aceea căutăm să fim continuu afară pentru a face diverse lucruri. Nu putem suporta liniștea pentru că atunci vin mii de gânduri. Ceea ce am trăit în timpul zilei, mai ales ceea ce ne chinuie, iese la iveală atunci când suntem singuri. Când stăm liniștiți ne cuprind neliniști, temerile noastre, acestea ne chinuie. Și considerăm legitim acest lucru, îl considerăm corect. Aceasta este o risipă de energie duhovnicească, este o pierdere.

Omul care este înconjurat de aceste lucruri și se lasă pradă acestor stări și se gândește constant la ele își pierde puterea de a se ruga cu adevărat. A alunga gândul înseamnă a fi indiferent la acel gând. Imaginația mea primește atacurile potrivnicului, ale ispitei sau din experiențe pe care le-am avut sau din neliniști pe care le avem și se activează. Când vine deci gândul, nu-l primesc, îl tratez cu indiferență. Și își pierde imediat puterea. Când încep să prind momeala și îmi zic, „Ah, oare așa e?”, intri în dialog, gândul prinde putere, devin prizonierul gândului și îmi pierd puterea lăuntrică. Îmi pierd bucuria, inima este condamnată, se încurcă, inima omului este prizonieră, inima își pierde libertatea.

Ei bine, alung gândul înseamnă să nu discut cu gândul ca să-l pot controla, să-l înțeleg, să-l analizez și să trag o concluzie care să fie pozitivă pentru mine și să susțin că, iată, acum, nu trebuie să-mi fac griji pentru că m-am gândit, am înțeles că rezultatul nu este negativ. Asta este deja epuizare. Puterile mele sufletești își pierd forța și nu pot nici să mă rog, nici să mă bucur, nici să înțeleg. Cei mai mulți dintre noi suntem osteniți de gânduri și de aceea nici nu rezistăm în relațiile noastre reale. Omul este epuizat de gânduri, se chinuie lăuntric, suferă și nu are puterea să gestioneze lucruri simple, îl vezi că este obosit, se enervează ușor, este irascibil pentru că în interior este deja distrus.

De aceea este foarte important ca persoana care se roagă să se golească pentru câteva minute, să se liniștească, să nu se gândească la nimic, să nu spună nimic, să nu se îngrijoreze de nimic, să se golească complet, să nu aibă nici gânduri bune, nici rele, o golire, o liniștire. Când se creează deci această liniște după câteva minute, omul este gata să se roage. De cele mai multe ori rugăciunea noastră nu este auzită și nu are putere pentru că se face cu stres, se face cu tensiune, se face cu o încleștare lăuntrică, care este pricinuită de grijile noastre.

O rugăciune făcută cu un sentiment de neliniște dintr-un anumit motiv nu este rugăciune, este o prostie, timp pierdut. Aceasta nu are niciun efect în inimile noastre, această rugăciune nu lucrează înlăuntrul nostru. Adică avem încleștare și, în același timp, mecanic și obsesiv spunem rugăciunea și zicem: „Dar eu m-am rugat, însă Dumnezeu nu m-a ascultat”. „Dar am stat treaz toată noaptea, m-am rugat tot timpul”, dar te-ai rugat nu concentrat asupra lui Hristos, ci asupra neliniștii pe care o aveai. Te-ai concentrat asupra cererii, nu asupra lui Hristos. Cererea ta era soluția la o problemă a ta și nu ai înțeles că Hristos era căutarea. Și toată noaptea o irosim fără rost. L-am căutat pe Hristos cu gura, dar inimile noastre sunt în altă parte.

De aceea omul nu se poate ruga cu adevărat, rugăciunea lui nu poate da roade dacă are în el agitație, stres, neliniște, constrângere lăuntrică. Să ne golim mintea de gânduri, să fim cu pace, să fim liniștiți. Nu există o liniște mai mare decât certitudinea unei relații vii. Relația, conversația cu Dumnezeu, comuniunea cu Dumnezeu, această relație vie îți aduce o asemenea plenitudine interioară, care este rodul plinătății relației de iubire cu Dumnezeu. Ca și în relația cu un om care este important pentru tine și pe care îl iubești și ești sigur de dragostea lui, atunci taci și ai această bucurie, iar bucuria îți aduce tăcere și liniște, te liniștești, ești liniștit, te simți liniștit. Omul care trăiește cu adevărat aceste lucruri nu se tulbură de munca pe care o face, nu este afectat de interacțiunea socială, atâta timp cât știe să trăiască aceste lucruri. Poți și să lucrezi, și să socializezi și să păstrezi în tine această comoară, această tăcere lăuntrică, văzând să nu vezi, auzind să nu auzi. Și când faci această lucrare ziua și noaptea, fie și numai noaptea, atunci te obișnuiești și devii calm, liniștit, lipsit de griji. Și așa cum cineva se întinde în apa mării, se bucură și se desfătează de ea, tot așa și tu te desfătezi de oceanul rugăciunii minții.

Aceasta este cu adevărat liniștea omului care se roagă, ca și cum s-ar lăsa să plutească în marea milei dumnezeiești, se predă, se odihnește, nu are tulburare. În jurul nostru poate avea loc o catastrofă, pe noi nu ne atinge. Există ceva mai important înlăuntrul nostru. Cel mai zguduitor lucru care i se poate întâmpla omului este liniștea lui interioară. Cel mai exploziv eveniment, cel mai desăvârșit eveniment pe care omul îl poate trăi omul, pentru că atunci chiar trăiești astfel de stări, este liniștea lăuntrică. Liniștea lăuntrică nu a unui om care trăiește într-o stare de pasivitate, ci a unui om care trăiește înlăuntrul său lucrarea unei energii atât de mari, este atât de activat în relația cu Dumnezeu, încât depășește limitele tensiunii și ajunge la o pace și o liniște interioară.

Când cineva aude de liniște și de tăcere, zice, „Ah, adică nimic? Adică apatie, pasivitate, adică un om adormit?” Numai adormit nu ești atunci, ești atât de treaz, încât te liniștești, ești atât de plin de energie, încât te bucuri de prezența lui Dumnezeu și atunci vezi și îmbrățișezi întreaga lume, totul, și trăiești în această pace ca și cum ai fi într-o mare a dumnezeirii. Gândul vine și te tulbură: „Și dacă o să mori?” Și viața tot de la Dumnezeu este. „Și dacă ai să mergi în iad?” Dacă vrea Dumnezeu, să merg și în iad! „Dacă persoanele mele dragi sunt distruse?” Dar oare ale mele sunt? Ale lui Dumnezeu sunt! Eu voi face ce îmi stă în putință, nimic mai mult.

Nu există o răsturnare mai mare, nu există o provocare mai mare pentru diavol decât aceea de a nu te tulbura, și nu există reușită mai mare pentru diavol decât aceea de a te tulbura și de a fi tensionat. Crapă, îți zice, „Dar ești prost? Stai să-ți explic că trebuie să fii stresat! Dar stai să-ți explic, copilul tău este în pericol!” Așa face diavolul. Și un scandal pentru rațiune este să răsturnăm situația, dar nu prin gând, prin obiecție, adică prin cugetare, ci prin totală indiferență. Atunci vom scăpa și de psihanaliză, și de medicamente psihotrope. Și o să se reducă și munca duhovnicului.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!