Ascultați o discuție între specialiști de renume în muzica psaltică din grupul „Capella Romana” care încearcă să răspundă la întrebarea „Care este cea mai bună formă de cântare ortodoxă?”
Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)
Powered by RedCircle
HERMAN MIDDLETON: Există vreo formă supremă de cântare liturgică? Și dacă da, care este aceasta? Nu știu dacă vreți să dați un răspuns final la această întrebare, dacă vi s-a adresat foarte des, dar…
JOHN MICHAEL BOYER: Întrebați-i pe îngeri!
ALEXANDER LINGAS: Da, Liturghia cerească, aceasta e modelul nostru.
KURT SANDER: Alex, corectează-mă dacă greșesc, tu ești istoricul, dar în [Biserica din] Est nu a existat niciodată un efort ca în Vest, de a unifica într-un singur corp cântările. În Biserica occidentală, cred că acesta a fost un obiectiv… Și cred că în Biserica Ortodoxă, pentru că suntem cu toții atât de unici, cred că nu a existat niciodată acest: „Trebuie să faci lucrurile în acest fel!” Întotdeauna a existat acea libertate de a crea și cred că suntem mai bine datorită acestui lucru.
ALEXANDER LINGAS: Cum răspunzi la această întrebare depinde de tot felul de lucruri. Dacă cineva vrea să se uite la experiența îndelungată a Bisericii… Mă refer, desigur, la ce am avut la sfârșitul Antichității… a fost un fel de unitate și diversitate atât în partea de Est cât și de Vest a Bisericii. Existau mai multe tradiții de cântări latine: romanice vechi, hispanice vechi, milaneze, beneventane, golicane… și așa mai departe. Și la fel în Est. Și, de fapt, această diversitate în Imperiul Roman de Răsărit și în așa-numitul Imperiul Bizantin a durat până la sfârșit. Era posibil, dacă erai în orașul Salonic în 1430, anul cuceririi de către otomani, să auzi ritualul vechi de la Sfânta Sofia din Constantinopol la Catedrală. Dar dacă te duceai la bisericile monahale, auzeai ritualurile palestiniene obișnuite, un fel de ritual palestinian hibrid, practicat și de alte popoare. Aveau chiar și moduri diferite de a face slujbele în anumite privințe, așa că toate au fost privite ca fiind pe deplin ortodoxe.
Așa că eu cred… că nu trebuie să fii cu totul relativist, pe de altă parte. Cu siguranță au existat granițe, dar cred că există un fel de tendință în timpurile moderne de a încerca să privim muzica ca și cum ar fi filologie biblică sau patristică, această noțiune de a fi în căutarea acelei versiuni pure. Și astfel, de fapt, stilul Gregorian de cântare, așa cum îl cunoaștem astăzi, este rezultatul învățaților și călugărilor de la sfârșitul sec. al XIX-lea, care, ca parte a mișcării liturgice a vremii, au încercat să reînvie cântece pe care oamenii nu le mai cântaseră de ani de zile, au suprimat toate variantele locale și au scos pentru prima dată în Biserica Romano-Catolică, cărți oficiale de cântări. Le-au gândit la Sinodul Romano-Catolic de la Trent, dar nu le finalizaseră Și, de fapt, a fost o mare diversitate de-a lungul sec. al XIX-lea.
Așa că, eu cred că în Biserica Ortodoxă, pentru că noi, de asemenea, am avut adaptarea la limbile locale, dar și legăturile dintre limbă, muzică și cultura locală, au fost foarte puternice și, într-un fel, organice. Acesta este, poate, motivul pentru care… Vedeți ce s-a întâmplat în cazul Bisericii Romano-Catolice după Vatican II, când au încercat să avanseze rapid și să facă totul și în locuri în care exista o cultură comercială în locul unui fel de simț local, înrădăcinat adânc, despre care este muzica noastră. Așa că, da. Cred că avem multe tradiții frumoase care ne-au fost transmise din diferite momente istorice și că putem învăța din ele și că, dincolo de asta, există, de asemenea, alegeri pastorale care trebuie făcute. Dar dacă cineva privește dincolo de experiența fiecărei Biserici și se uită la experiența Bisericii Ortodoxe ca întreg, găsește un fel de acceptare comună generală. Dar în același timp aceasta este implementată în moduri diferite.
JOHN MICHAEL BOYER: Aș dori să continui prin a spune foarte în general, că cel mai bun mod de exprimare a cântării liturgice este cântarea interpretată bine. Pentru că eu cred că putem cădea adesea într-o capcană, gândindu-ne că o anumită formă muzicală este, în mod inerent, superioară alteia și chiar dacă asta ar putea fi sau nu posibil, în funcție de criteriile pe care le aveți pentru evaluarea unui asemenea lucru, dacă nu ai oameni bine pregătiți pentru a putea cânta bine într-un mod care să permită textului liturgic (mă refer atât la cuvintele cântecului cât și la linia melodică în sine) să fie cântat într-un mod care să fie o adevărată reflectare a realității spirituale a Liturghiei, atunci nu contează dacă acea formă particulară este superioară sau nu.
Dacă nu ai oamenii care o pot face bine, atunci este mai bine să faci ceea ce poți face bine și să continui să înveți, să crești și să te dezvolți. Și eu am dat peste mai mulți oameni și povești despre oameni care au un nivel foarte ridicat de cunoaștere a tradiților locale pe care le pot face foarte bine și apoi descoperă… să zicem o tradiție diferită, să zicem… cântecul bizantin și se gândesc: „Ei bine, asta e acum adevărata tradiție. Trebuie să renunțăm la tot ceea ce am făcut până acum și să cântăm bizantin, dar problema este că nu o fac foarte bine. Cum poate fi asta o formă superioară de exprimare a muzicii liturgice?
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
12 Comment
Cred ca cea mai buna cantare in biserica e cea care te invita la rugaciune, nu cea care pune in valoare performantele vocale. De aceea, mi se pare important sa se cante pe o singura voce, asa se concentreaza mai bine mintea, nu o cantare polifonica in care se intra pe acelasi vers pe atatea voci, incat mintea iti emrge la virtuozitatea celor care canta si nu la efortul de a-ti aduna mintea in inima. Cantarea polifonica sigur ca e frumoasa, dar nu in biserica. E frumoasa la un concert etc, la fel ca si muzica cu instrumente. Dar in biserica mai bine sa spui cinci vorbe si sa se inteleaga, asa cum sustine si sf Apostol Pavel.
Da, absolut de acord.
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=pfbid0PUNQWj2zWtwbJcFbnk4wpjJxi9tTiarandT1d4cgaE2CoAYCypFv9vnQAdiJ7dsUl&id=100007305550634
Părinte Teologos ce să înțeleg din cuvîntul acesta?
Primul lucru care ne izbește este ura, denigrările și invectivele celor care au scris împotriva p. Vasile. Nu este bine. Deloc. Dincolo de asta, avem o câteva poziții care așa cum sunt prezentate acolo sunt greșite – însă aș dori să le văd în context. Oricum greșeala p. Vasile este relativ mai mică, comparativ cu ura celor care îl denigrează frontal, pentru că punctele lui se pot discuta și se pot preciza. De ex. este „mai frumos” să vezi niște locașuri de cult eretice în oraș comparativ cu niște instituții mai mult sau mai puțin sataniste care promovează ideologii păgâne, distorsiuni sexuale etc. – precizând că acest „mai frumos” nu validează dogmatic ereziile respective.
Mă iertați, nu am citit comentariile, am ascultat cuvîntul părintelui si m-am mirat,eu îl admir pentru dragostea ce o are pentru oameni dar acolo nu prea e legat de ortodoxie. Drept să vă spun m-am speriat pentru că părintele are mulți fii duhovnicești și este ascultat de multă lume si mi-ar pare rău să propovăduiască o erezie. O să ascult întreaga înregistrare. Ca un contrabalans mi-a fugit gîndul la dumneavoastră.
Sfîntul Munte precum spune Sfîntul Iosif Isihastul este un stîlp pe care se sprijină ortodoxia.
Ati avut dreptate sa va alarmati. Am vazut si eu contextul, dar in orice context, tot erezie este. „Dragostea” pentru „fratii” neortodocsi a primat in fata dragostei pentru fratii ortodocsi, pe care i-a invatat sa desconsidere Canoanele si Crezul. A-L da pe Dumnezeu dupa lume, a-L moderniza, e duh papistaș, nu e duh ortodox. Nespunând nimic, toți cei care-l ascultăm suntem părtași la greșeala lui și la neîndreptarea ei.
P. Vasile oricum e un om cu suflet mare. Cate a facut pt parintele Dima si fetita lui, cate a facut pt refugiatii ucrainieni. Asta nu vede nimeni??? Sa ne uitam la noi inainte sa aratam cu degetul.
Si de mari duhovnici au zis ca sunt ecumenisti. Dar nu as putea niciodata sa judec un om ca parintele Vasile Ioana, Visarion Alexa (doar pentru ca a facut anumite greseli). Eu ma judec pe mine. Sigur, nu acceptam ideile ecumeniste, dar nu ii eram pe oameni.
Asta nu e judecare, e apararea dreptei credinte. Invatatura gresita nu se amesteca cu greselile personale. Abia atunci e judecare. Pe cine numim “ecumenist” il numim pe baza lucrurilor pe care le declara si le face: invatatura, slujbe comune, impartasire comuna etc.,
Frumos și bun material. Mulțumim!
Cum se discută de slujbe, (nu sunt sigur dar) Mi se pare că la a sfârșitul ecteniei celor chemați ecphonisul este ceva de genul „unirea credinței și împărtășirea Sfantului Duh cerând, pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm” . Alții mai zic „unimea credinței și împărtășirea…”.
La ce s-ar putea referi rugaciunea aceasta?
Vă mulțumesc !
“ La dumnezeiasca Liturghie, credincioșii sunt îndemnați prin cuvintele: „Unitatea credinței și împărtășirea Sfântului Duh cerând, pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. Unitatea, în limbaj bisericesc, nu este abstractă și necondiționată, ci are legătură cu credință, după cum a fost descoperit de la Dumnezeu sfinților și este legată foarte evident de „împărtășirea Sfântului Duh”. Sigur că presupune dedicarea vieții noastre lui Hristos. O astfel de unitate este binecuvântată de Dumnezeu și nu unitatea pe care pot să o aibă și ereticii între ei, care se bazează pe o rațiune gândită (abstractă, în opoziție cu cea practică, n.tr.) și războiesc învățătura ortodoxă.
Apostolul Pavel, în Epistola către Efeseni, susține pe creștini să se lupte și să țină unitatea Duhului, care este legată de Unul Domnul Dumnezeu, de credința cea una și de botezul cel unul. Scrie: „Silindu-vă să țineți unitatea Duhului în legătura păcii. Un trup și un Duh, după cum ați fost chemați la o nădejde a chemării voastre. Un Domn, o credință, un botez, un Dumnezeu și Tatăl tuturor, Care este peste toate și prin toate și în noi toți” (Efeseni 4, 3-6). Unitatea credinței este legată de Domnul cel Unul, de credința cea una, de botezul cel unul, de trupul cel unul și de Duhul cel Unul.”
https://doxologia.ro/de-dragul-unitatii