Țelul omenirii: Duhul Sfânt – părintele Teologos

Totuși, țelul omenirii este dobândirea Duhului Sfânt și nimic altceva – chiar dacă astăzi suntem trași în toate părțile de o mulțime de oferte care se prezintă din ce în ce mai ademenitoare ca substituenți pentru țelul nostru. Cum gestionăm această realitate?

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Introducere. Despre sensul omului

Fraților, omul, ca orice ființă rațională, trebuie să aibă un sens și acest sens nu poate fi altul, după cum am mai spus, decât numai ajungerea la perfecțiunea veșnică. Aici însă avem mai multe probleme – întâi de toate unii cred că veșnicie nu există și de aici lipsa de sens, depresia – chiar dacă în interiorul lor vrând-nevrând se îngrozesc de lipsa veșniciei, se îngrozesc de moarte. Fraților, veșnicia există.

Fraților, însăși avansul nostru, tendința noastră spre infinit, viața noastră care arată ca un drum, ca o pistă de decolare arată că este absurd ca toate acestea să se termine în neființă. Vedeți că acumulăm, acumulăm, acumulăm experiență, sentimente, cunoștințe uneori chiar și avere și dintr-o dată toate se lovesc de zidul morții. Avem memorie, avem conștiință, trăiri – toate acestea trebuie să aibă un sens iar sensul nu poate să fie moartea, ci veșnicia, adică împlinirea acestora pe care le-am acumulat aici pe pământ.

Din cauza asta, fraților, cei care nu cred în Dumnezeu, care nu cred în veșnicia fericită și în dreptatea veșnică sunt depresivi – este una din principalele cauze ale depresiei, să știți.

Experiențe în pragul morții. Un exemplu

Acuma, dincolo de această logică, există și o mulțime de experiențe cu oameni care au fost în pragul morții sau chiar au murit și s-au întors. Dincolo de destule cărți cu mărturii și minuni, chiar eu cunosc personal astfel de oameni. Prima mea experiență cu astfel de evenimente a fost când eram în lume.

În cercul nostru de prieteni era un băiat care făcea foarte multe glume. El avea un Citroen, din acelea mai vechi, adică un fel de tanc pe roți, nu știu dacă știți. La un moment dat, prietenul nostru dispare din grup și reapare după vreo câteva săptămâni, de data asta cu o mină foarte serioasă. Noi cei din grup când l-am văzut i-am zis jovial „Mă, unde ai fost?” iar el ne-a răspuns foarte serios „Am văzut raiul!”. Am început toți să râdem, da, însă când ne-am uitat mai atent la fața lui am văzut că este cât se poate de serios și că nu-i ardea deloc de glumă. Am înghețat și l-am întrebat ca să aflăm amănunte. Ce se întâmplase?

Ne-a spus că gonea pe o autostradă cu Citroen-ul respectiv și la un moment dat s-a angajat într-o curbă largă care îi permitea să nu reducă viteza, însă nu vedea ce are în față. În față însă era oprită o Dacie care se defectase și familia – slavă lui Dumnezeu! – se coborâse din mașină pentru a încerca să găsească un șofer mai priceput care să-i ajute și deci nu erau foarte atenți la ce se întâmpla în spatele mașinii. Erau în afara mașinii. În Dacie, însă, rămăsese o fetiță mică – copilul familiei respective – pe bancheta din spate. Mulțumim la Maica Domnului până la pământ că era securizată – dacă țin bine minte era în scaunele acelea protective pentru copii, nu mai rețin, vă rog să mă iertați! În orice caz, Citroen-ul a lovit din plin Dacia și impactul a fost atât de mare încât Citroen-ul a intrat cu farurile până în coastele fetiței care nici măcar nu și-a dat seama ce s-a întâmplat și continua din cauza șocului să mănânce din biscuiții pe care îi mânca înainte de accident.

Au fost, fraților, ferească bunul și Sfântul Dumnezeu! Ne-a spus prietenul ăsta al nostru, că în clipa respectivă a simțit că îi iese sufletul din trup, trece printr-un tunel luminos și a văzut raiul după cum ne-a spus – însă la un moment dat, bineînțeles  că s-a întors înapoi.

Alt exemplu și iubirea fără margini

Trebuie să știți că nu toți văd tunelul acesta și au alte experiențe însă cam toate se aseamănă între ele. De exemplu, știu un monah care s-a răcit cobză și cred că medicul i-a spus că trebuie să transpire ca să-i treacă răceala. În orice caz, fratele respectiv s-a înfofolit bine de tot noaptea și a dat caloriferul la maxim astfel încât să transpire în somn. A transpirat și involuntar s-a descoperit în somn – știți cum e – și tocmai în clipa aceea s-a oprit caloriferul. Fratele a înghețat bocnă și i s-a înfundat și nasul și gâtul și deci nu a mai putut să respire. S-a trezit prizonier în propriul trup. S-a trezit și a început să horcăie și să se zbată și, din câte mi-a spus, a început să-i iasă sufletul.

În clipa respectivă s-a trezit față în față cu un ocean imens de iubire – un ocean fără margini de o iubire… un ocean fără margini, de iubire fără margini, care îl aștepta pe el personal ca să vadă ce face. Mi-a spus că ceea ce l-a impresionat foarte mult era caracterul foarte personal al acestei experiențe – adică nu era un neant și el un nimeni, ci o Persoană foarte iubitoare, un ocean personal de iubire care se interesează la maxim de el personal. Atunci părintele acesta a zis „Doamne… ce o să fie cu mine??”.

Mi-a spus că Dumnezeu i-a zis mai multe lucruri care nu poate să mi le spună, însă ultimul lucru pe care i l-a spus a fost „Să te duci la dulamă și vezi că acolo ai un VapoRub, un unguent pe bază de camfor – să ți-l pui la nas și o să scapi”, i-a zis Dumnezeu. Mă rog, e un produs așa foarte cunoscut mai ales în Australia, da, care îți desfundă căile nazale – și așa a scăpat fratele – slavă lui Dumnezeu!

Veșnicia personală

Deci, fraților, toate poveștile astea cu veșnicia credeți-mă că sunt cât se poate de reale. Înțelegeți? Aș putea să vă spun și mai multe, însă acum am dorit doar să vă conving și prin experiențe ale oamenilor pe care îi cunosc mai mult sau mai puțin, dincolo de experiența Bisericii și argumentele logice, că există veșnicie, fraților, și mai ales veșnicie personală. Nu ne dizolvăm într-o supă amorfă! Înțelegeți?

Deci scopul nostru este perfecțiunea personală veșnică, fericirea veșnică – raiul, fraților, în termeni bisericești.

Dumnezeu este modelul nostru cu care trebuie să ne asemănăm și este total imaterial și personal. Ăsta este Dumnezeu – imaterial și personal. Dincolo de asta, învățătura duhovnicească a Bisericii și chiar și fenomenul morții ne învață că trebuie să ne concentrăm mai degrabă pe sufletul veșnic și mai ales pe duh și nu atât pe materie pentru că materia, trupul naște ceartă, decadență, moarte, separare.

Unitatea

Accentuăm iarăși că materia nu este rea, fraților, în sine, ci constituie un centru de atracție departe de Dumnezeu. Înțelegeți? Dincolo de asta, materia are în sine principiul separării, al localizării cum se mai numește, din cauza asta se nasc o mulțime de probleme. Ce înseamnă principiul separării localizării? Adică de aici până aici o cărămidă, de acolo mai departe altă cărămidă. Asta este valabil și la nivel molecular. Fiecare moleculă, să zicem așa, are locul ei separat. Problema cea mare în lumea asta nu este că aici o cărămidă și acolo o altă cărămidă, ci faptul că dacă această cărămidă e a mea nu-i și a ta și de aici războiul. Înțelegeți? Se pălmuiește dragostea.

Pe când, vedeți că Dumnezeu le unește pe toate prin iubire, fără să calce în picioare libertatea ființelor raționale, pentru că dacă ar călca-o, n-ar mai fi iubire, ci tiranie. De fapt, fraților, tirania știți foarte bine că nu produce unire adevărată, ci doar presiuni și tensiuni.

De fapt, asta a fost și este căderea lui Adam: folosirea libertății sale pentru a se desprinde de Dumnezeu cel iubitor și unificator și străduința sa de a găsi cunoștința desăvârșită în pom, în materie. Astfel, omul s-a despărțit de Creator, s-a despărțit de creație, inclusiv de Eva, și chiar mai mult – acest principiu al despărțirii a intrat chiar și în noi.

Duhul cel Sfânt și duhul omului

Vedeți că omul a fost creat din suflet și trup, însă mai exista în creația omului și Duhul lui Dumnezeu, Duhul cel Sfânt care insufla. Din cauza asta unii părinți spun că omul este alcătuit din două părți – adică suflet și trup, iar alții spun din trei părți adică din suflet, trup și duh, accentuând faptul că Duhul lui Dumnezeu se sălășluia, înainte de cădere, în partea cea mai fină, cea mai înțelegătoare a sufletului, adică în minte. Este, desigur, altceva decât mintea, fiind Duhul lui Dumnezeu, și era luminătorul acesteia. Fraților, fără Duhul, omul orbecăie, pentru că nu are țel, nu are repere adevărate. Înțelegeți?

Cu toate că Duhul Sfânt este Duhul lui Dumnezeu, adică Dumnezeu adevărat, o persoană a Sfintei Treimi, destui sfinți îl numesc oarecum și „duhul omului”. De ce? Pentru că Duhul lui Dumnezeu, din iubire față de om, se supune acestuia și încearcă să fie ascultător pentru că modul corect de existență a ființelor este ascultarea. Restul este distorsiune. Deci Duhul se supune omului, Duhul devine duhul omului, Duhul cel Sfânt. Înțelegeți? În clipa în care omul s-a desprins prin neascultare, a căzut în distorsiune existențială, s-a strâmbat și Duhul cel Sfânt a plecat, respectându-i libertatea de alegere a omului însingurat …și de aici drama și chinul acestuia.

De ce dramă? Pentru că Duhul Sfânt este împărat ceresc, mângâietor, dătător de bunătăți și, mai ales, de viață. Deci fraților, nu vă așteptați să fiți stăpâni peste voi înșivă sau să puteți să experiați vreo bunătate ori să trăiți cum trebuie fără harul Duhului cel Sfânt. Roada Duhului spune Sfântul Ap. Pavel este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea, curăția și altele. Ar fi bine să le învățați pe de rost. Pentru că să știți că nu sunt numai acestea – sunt și multe altele. Și mai ales, trebuie să știți că Duhul Sfânt este visitiernicul, este gestionarul tuturor bunătăților.

Dragostea există doar prin Duhul Sfânt

Fraților, nu vă așteptați să simțiți dragoste, bunătate, pace și să oferiți dragoste cu adevărat dacă nu aveți Duhul lui Dumnezeu. Asemenea, să nu credeți că veți fi bucuroși dacă nu o să vă umbrească Duhul Sfânt. Sau că o să aveți pace! Nici vorbă! Societatea distopică, societatea războiului, a conflictului, societate pe care o trăim azi în care nu mai există aproape deloc iubirea unificatoare, ne dovedește cu prisosință faptul că fericirea și iubirea adevărată o vom găsi numai în Duhul Sfânt. În afara Acestuia sunt doar himere, doar excitări ale simțurilor, doar plăceri trupești care ne lasă dezolați, depresivi și doar ne creează adicție, dependență. Înțelegeți?

Scopul nostru: dobândirea Duhului Sfânt

Deci fraților, scopul nostru imediat pentru a ajunge la perfecțiune este dobândirea Duhului Sfânt. Înțelegeți? Mai exact, scopul nostru este redobândirea Duhului Sfânt, pentru că Dumnezeu ne-a creat, cum spuneam ca trup și suflet cu Duh Sfânt, iar prin cădere, acest Duh Sfânt a plecat și în locul lui a intrat energia demonică și duhul distorsionat. Oamenii au încercat să ajungă la perfecțiune prin materie, au încercat să ajungă la Dumnezeu cel total imaterial, cum? Construind Turnul Babel, fraților, și pentru că materia are în sine principiul separării, în mod necesar oamenii s-au separat și mai mult între ei și de Dumnezeu, încercând să facă acest lucru – să ajungă la Dumnezeu prin materie, fraților. Vedeți că problema nu este faptul că oamenii încearcă să ajungă la perfecțiune, ci că încearcă s-o caute acolo unde nu este și într-un mod total nepotrivit. Înțelegeți?

Bun, să vedem cum dobândim harul, Duhul cel Sfânt pentru a dobândi toate aceste daruri, pentru a ne dobândi liniștea, fericirea și, în ultimă instanță, perfecțiunea, adică pentru a ajunge la ținta noastră.

Cum dobândim harul

Să vedem întâi de toate ce scrie la Scriptură? Zice acolo că Domnul le-a zis apostolilor să meargă și să stea în Ierusalim, adică în cetate, adică în inima lor – știți că Ierusalimul este icoana inimii – până ce va veni făgăduința Tatălului adică făgăduința de la Dumnezeu. Deci, fraților, să nu ne aventurăm pentru că viața trăită la extreme în sens trupesc nu ne duce la Duhul cel Sfânt. Mai degrabă o viață cât mai simplă de așteptare a făgăduinței Duhului Ceresc, viață care în exterior este în mod voit o viață simplă, naturală, lipsită de griji pentru a se putea potența la maxim trăirea duhovnicească interioară adică redescoperirea persoanelor și întâi de toate a lui Dumnezeu și prin Dumnezeu a celorlalți.

Fraților, să nu ne gândim atât ce să facem din punct de vedere material și administrativ. Să ne concentrăm mult mai mult pe viața duhovnicească de așteptare, prin fapte bune ale Duhului Ceresc. Să nu facem lucruri de prisos care nu ne pot ajuta după moarte, fraților! Înțelegeți? Fapte bune.

Faptele bune

Ok, și care sunt faptele bune? Păi, ia să vedem ce zice mai departe: zice că Duhul cel Sfânt a venit în ziua Cincizecimii când erau toți adunați împreună în același loc și știm că se rugau în foișorul de sus. Deci faptele bune sunt faptele care cresc unitatea dintre noi, faptele de iubire, faptele de milă care ne unesc cu Dumnezeu și între noi. Dincolo de asta este rugăciunea curată – care de fapt este o mare faptă de milă pentru că ne unește între noi și cu Dumnezeu. Pentru asta, fraților, trebuie să ne separăm de lume în foișorul cel de sus.

Fraților, mai puneți celularele pe mod avion – chiar funcționează butonul respectiv, să știți. Lăsați știrile că n-au ce să vă ofere. Retrageți-vă în foișorul de sus. Primul lucru când ajungeți acasă după ce vă sărutați familia, puneți-vă pe rugăciune curată, fără griji, pe cât posibil. Fraților, știrile sunt pe net – nu pleacă de acolo. Nu zic că e bine, însă nu pleacă de acolo. Dacă nu vă uitați deloc ar fi cel mai bine, însă hai să zicem că unii dintre voi mai doresc să vadă ce se întâmplă în lume. Fraților, uitați-vă DUPĂ ce vă rugați. Dacă vă uitați 20 de minute mai târziu nu e sfârșitul lumii. Și dacă o să fie sfârșitul lumii, măcar am scăpat. Dacă însă stați întâi pe știri și pe toate gunoaiele informaționale debitate de Tiktok și de alte aplicații analoage, o să fiți obosiți până seara, fraților; o să fiți tiktokați și o să faceți rugăciunile cu capul în pungă, dacă vi le mai faceți. Fraților să nu uităm de ținta noastră! Să fim focusați! Să punem pe primul plan persoanele și mai ales Persoanele Divine, adică Sfânta Treime. După care pe cei dragi – familia, doamna nostră, soțul nostru, copiii… Înțelegeți?

Fraților, Duhul Sfânt vine dacă Îl punem pe Dumnezeu pe primul plan, altfel Acesta nu vine, înțelegeți?

Însoțirea cu oamenii duhovnicești

Dacă nu ședem împreună cu cei duhovnicești în cetate, în foișorul cel de sus departe de lume și aproape de cer și ne învârtim și dorim să călătorim și să aflăm câte în stele și în soare, Dumnezeu nu vine, fraților, înțelegeți?

Da, ok, darul mare al Duhului Sfânt este apanajul aproape exclusiv al monahilor care se dedică totalmente lui Dumnezeu, este aproape imposibil pentru un om din lume să aibă astfel de experiențe, întâi de toate, fraților, hai să dăm puțin întâietate lui Dumnezeu! Să-L punem pe Dumnezeu pe primul plan. Chiar dacă monahul este privilegiat pentru că se află sub ascultarea unui părinte duhovnicesc – însă totuși, totuși, puțintel trebuie să guste fiecare dintre noi câte ceva din acest har al Duhului Sfânt. Nu-i așa? Înțelegeți?

Departe de lumea dezlănțuită

Fraților, dacă rămânem în unitatea iubirii departe de lumea dezlănțuită, așteptând cu rugăciune trezvitoare și cu răbdare pogorârea Duhului Sfânt, atunci într-adevăr va veni fără de veste, dintr-o dată, fără s-o plănuim noi, ci direct de la Dumnezeu, va veni Duhul cel Sfânt peste noi și ne va boteza, ne va afunda în duhovnicie, pe cât încape fiecare în vasul său. Să știți că nu oricine zice că are pe Duhul Sfânt îl și are. Nu orice congregație care a apărut mai mult sau mai puțin peste noapte sau s-a depărtat de învățătura lui Hristos are pe Duhul Sfânt. Vedeți că apostolii i-au iubit pe toți și le-au vorbit tuturor maximizând unitatea, însă nu i-a întrebat pe cei din celelalte neamuri ce părere au despre Hristos sau în general despre Dumnezeu. Înțelegeți?

Fraților, că vorbim de rămânerea în unitatea iubirii, aceasta nu înseamnă deloc băltire existențială, ci o mare forță de a minimiza grijile zilnice și afacerile care astăzi constituie o mare pacoste, o mare adicție. Din păcate, astăzi nu mai știm să fim, nu mai știm să trăim, nu mai știm să iubim – totul este acțiune pe repede înainte pentru dobândirea de bani, de putere, de faimă. Uneori, să știți că oamenii nu mai știu să facă altceva decât să muncească și nu se mai pot opri din asta, îngroziți de golul pe care îl descoperă înlăuntrul lor dacă se opresc din haosul cotidian care haos de fapt le acoperă vederea.

Oameni buni, trebuie să ne oprim puțin pentru că altfel ne vom rata ținta și vom deveni amari, încrâncenați, incapabili de a ne bucura cu adevărat de celălalt, de prieteni, incapabili de a avea o relație cu celălalt, incapabili de a iubi. Trebuie să redescoperim arta contemplației și frumusețea persoanei celuilalt și atunci va veni peste noi Duhul cel Sfânt ca un vuiet puternic și o să umple toată existența noastră și mai ales inima noastră de flăcările imateriale a iubirii. Înțelegeți?

Să nu luăm în seamă descurajarea

Nu o să fie, însă, o iubire întunecată, senzuală, plină de patimi, ci o iubire luminoasă față de toți oamenii ca persoane care ne va împinge să le vorbim tuturor despre marea comoară care ni s-a descoperit în inima noastră. Da, ok, unii oameni o să-și bată joc de noi – știu asta – însă noi nu trebuie să dăm înapoi din virtute, din iubire și să ne împlinim menirea la care ne-a chemat Dumnezeu. Fraților, dacă despre sfinții apostoli au zis că au fost beți, pe noi o să ne lase?! Să fim serioși!…

În astfel de situație este bine să explicăm celor care au capacitatea de a ne asculta care este voia lui Dumnezeu, fără frică însă și fără agresivitate. Desigur că asta numai Duhul lui Dumnezeu o poate face, Duh pe care trebuie să-L rugăm să ne dea acest har astfel încât să nu ajungem la extremele părții noastre mânietoare și să ne păstrăm echilibrul ca persoane. Vedeți că Duhul Sfânt vine unitar și personal – limbile de foc vin pe fiecare personal din aceeași sursă a Duhului. Înțelegeți?

Apostolii le-au explicat celor prezenți ce se întâmplă pentru că Duhul le dădea puterea fiecăruia și darul de a vorbi celorlalți, însă, fraților, dacă nu avem experiența și validarea darului Duhului Sfânt să nu pornim de unii singuri pentru că nu vom reuși. Înțelegeți?

Duhul Sfânt vine dacă noi Îl dorim

Să nu credem că avem experiența Duhului Sfânt pentru că profeția citată de Sfântul Petru, de la Ioil, care spune că Duhul cel Sfânt se coboară peste tot trupul. Da, așa este – se coboară peste noi toți, însă, fraților, trebuie să fim deschiși ca Duhul cel Sfânt să intre în noi. De fapt, fraților, asta este marea dramă ale umanității: Duhul Sfânt vine peste noi însă noi nu-L dorim pentru că nu ne deschidem inimile față de El. E o mare dramă, fraților!

Suntem prea preocupați de adicțiile noastre, de planurile noastre, de egoismul nostru și nu mai avem timp ca să-l iubim pe celălalt. Suntem triști și singuri pentru că socotim că fericirea se află în materie și în interesele personale. Fericirea nu se află în materie, ci în unitatea iubirii în Duhul cel Sfânt.

Singurătatea vs unitatea prin biserică

Fraților, astăzi există o nouă pandemie, o adevărată pandemie a singurătății. În SUA peste 60% din tineri și peste 50% din mamele cu copii suferă de singurătate acută. Cifrele acestea nu le-am inventat eu – sunt de la Harvard, să știți. Puteți să căutați. Problema este foarte gravă pentru că oamenii sunt nemângâiați și singuri, încrâncenați pe munca lor pe interesele lor crezând că se pot mângâia prin confortul material în absența Mângâietorului cel Personal și în absența persoanelor. Nu se poate, fraților.

Fraților, interconectarea adevărată se face numai în Biserică, apropiindu-ne de Dumnezeu și prin Dumnezeu pentru că numai așa scăpăm de patimi, de închistarea în noi înșine, de egoism. Înțelegeți? Interconectarea adevărată nu se rezolvă prin WhatsApp sau Facebook, ci prin relația iubitoare față către față în care este implicată multă iubire, este implicat mult timp. Fraților, să lăsăm ecranele care nu iubesc și să avem mai multă răbdare să ascultăm ce spune celălalt ca să-l înțelegem și să avem o dispoziție de ascultare și să nu fim pregătiți cu muniție formată cel puțin din cuvinte dacă nu și din gesturi ca să-l doborâm și să ne arătăm supremația pumnului nostru față de fratele nostru. Pentru că asta ne va duce la o tristețe imensă ce provine din singurătatea în care ne vom afunda și să nu uităm că viitorul trist este veșnic.

Să nu uităm că avem responsabilitate mare în fața lui Dumnezeu relativ la ceilalți pentru că prin aceștia ne vine mântuirea. Fraților, nu ne mântuim singuri, ci numai împreună. Înțelegeți? În iad mergem singuri. Dacă noi lovim în toți și încercăm să călcăm peste cadavre pentru a ne atinge scopurile, evident că toți ne vor prăsi și întâi de toate, Duhul cel Sfânt Mângâietorul ne va părăsi. Și atunci ne vor părăsi dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, facerea de bine, înfrânarea și toate celelalte. Învățați-le pe de rost, fraților! Atunci ne vom pierde ținta și acesta-i iadul pe pământ.

Fraților, din singurătate provin depresia, anxietatea, bolile de inimă, consumul de droguri. Când spun droguri – începând de la cele chimice și terminând cu sexul și ecranele și multe altele. Și atunci, aceste patimi mari care sunt înăuntrul nostru, acest iad dinăuntrul nostru ne va chinui și va reverbera și în cei cu care relaționăm. Înțelegeți?

Concluzie și îndemnuri

Numai în Dumnezeu ne găsim unitatea. Pentru că Dumnezeu este în centrul creației și creația este ca un cerc și existențele sunt pe acest cerc. Înțelegeți? Pe circumferința cercului și în clipa în care două existențe se apropie de centrul cercului se apropie și între ele. Și numai când ajung în centrul cercului, adică în Dumnezeu, atunci vom ajunge la unitate. Înțelegeți?

Să ne ajute bunul Dumnezeu să ajungem la unitatea în Duhul cel Sfânt!

Vă mulțumesc că ați stat cu mine până acum și să vă rugați ca toți să fim deschiși și să primim pe Mângâietorul, pe Duhul cel Sfânt, cel veșnic în inimile noastre!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!