Știința oarbă și orbul care vede – p. Teologos

Există știință care în loc să ne lumineze, ne întunecă? Există cunoaștere luciferică? Într-o ultimă analiză cine este cu adevărat orb?

O mică analiză a acestor întrebări o vom afla în materialul de față.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Hristos a înviat!

Introducere

Mă gândesc acum la duminica orbului care continuă și intensifică atât ciclul apei precum și caracterul faptelor Domnului, care este un caracter tulburător în sensul bun al cuvântului pe care l-am observat în cazul celorlalte minuni din duminicile precedente ale Penticostarului.

Despre ce este vorba? Lucrurile încep oarecum natural când Iisus trece dimpreună cu apostolii prin fața unui orb din naștere. Apostolii întreabă cu nedumerire de ce e orb din naștere pentru că la prima vedere orice necaz este urmarea unui păcat. Asta este însă o abordare simplistă care nu poate să explice toate situațiile ca și în cazul de față. Apostolii zic ceva ilogic: „Cine a greșit de s-a născut orb? Sau el sau părinții lui de s-a născut orb?”, zic ei.

Păcatele părinților

El nu putea să greșească – din cauza asta este ilogic – pentru că s-a născut orb. Adică nu putea să greșească înainte de a se naște. Părinții lui? Teoretic s-ar fi putut – însă trebuie să știți un lucru foarte important: copiii nu sunt vinovați pentru păcatele părinților, însă pot să sufere urmările. De exemplu, dacă un copil este conceput când cel bărbatul este beat sau femeia se îmbată în timpul sarcinii atunci copilul foarte probabil că va avea probleme, va fi bolnăvicios mai ales cu sistemul nervos și va trage o viață aceste lucruri. Desigur că el nu este vinovat pentru asta și se poate mântui prin această Cruce care îi aduce chiar mai multe cununi, însă părinții lui vor da răspuns pentru asta. Înțelegeți? 

În acest caz, însă, după cum zice însuși Mântuitorul, ispita nu este pentru păcatele cuiva, ci pentru slava lui Dumnezeu. Vedeți că sunt mai multe cauzele ispitelor pe care le-am analizat de mai multe ori în clipuri, cum ar fi clipul despre Sfânta Cruce sau cel numi „De ce atâta durere?”. O să le amintim foarte pe scurt aici care sunt cauzele necazurilor și ale ispitelor.

Ispitele pentru păcat, ispitele de baraj care ne opresc de pe un drum greșit, ispitele de avans care să ne împingă înainte în viața duhovnicească și ispitele de exemplu prin care Dumnezeu ne dă exemplu după cum știe El în Biserică.

Ispita de exemplu

În cazul de față este vorba despre o ispită de exemplu pentru că orbul respectiv – pentru slava lui Dumnezeu și prin harul lui Dumnezeu – a fost un mare exemplu pentru noi. Înțelegeți? Vedeți că Domnul zice acolo că trebuie să facă lucrurile Celui care L-a trimis până când e lumină pentru că după aceea vine noaptea și nu mai poate să lucreze nimeni. Întâi de toate, vedem că Domnul care se numește pe sine Lumina lumii arată că această Lumină vine din ascultarea Sa față de Tatăl. Desigur că Hristos este Dumnezeu atotputernic și nu are nevoie să asculte de nimeni, însă spune și acționează astfel pentru că trebuie să ne învețe modul corect de a fi. Înțelegeți? 

Semnificația întunericului

Acuma, e un lucru foarte interesant și important aici, faptul că Hristos Dumnezeu care este Lumina lumii nu poate să lucreze când vine întunericul. De ce? Știm că Dumnezeu își limitează în mod voit atotputernicia la limitele libertății umane, la limitele voii umane. Deci fraților, întunericul este înțepenirea omului în voia sa egoistă provocată fie de moartea trupească, fie de extremele existențiale: mândrie, deznădejde, indiferența păcătoasă. Fraților, omul nesimțit rămâne în întuneric. Înțelegeți? 

În acest context, putem spune că orbul din naștere este, din punct de vedere duhovnicesc, reprezentantul întregii omeniri orbită de păcat, orbită de egoism, adică de întoarcerea distorsionată către sine și deci ruperea de Lumina lumii, de Dumnezeu care așteaptă cerșind Lumina lui Dumnezeu. Ăsta este orbul, fraților. 

Virtutea orbului din naștere

Acuma, ca să fiu drept, dacă mă gândesc mai bine, orbul acesta era un exemplu de răbdare, de smerenie și de curaj. Fraților, dacă remarcați că el nu se revoltă împotriva lui Dumnezeu și își acceptă soarta, cerșind ca să-și câștige existența, fără să aibă o viață pătimașă – de exemplu, să-și înece amarul în băutură sau ceva asemănător, ci din contră, folosindu-se de faptul că era rupt de lumina materială a acestei lumi, cu alte cuvinte era rupt de o mulțime de centri de atenție ademenitori ai acestei lumi, orbul din naștere lucra virtutea, adică luminarea minții și căutarea lui Dumnezeu, după cum vom vedea puțin mai târziu. Nu știu dacă la fel face toată lumea care se află în întuneric, asta chiar dacă l-am dat pe orb drept exemplu reprezentativ pentru lumea asta căzută. Înțelegeți? 

Desigur că nimeni nu se roagă ca cineva să fie orb din cauza  avantajelor pe care le-am amintit, însă în cazul în care cineva este astfel, orb adică desigur că are avantajul de a fi cu mintea neîmprăștiată și de a se putea aduna în sine și a se ruga mult mai bine și a-L descoperi pe Dumnezeu mai ușor în inima sa. Problema este, desigur, să-L găsească.

Cine este mai mult de plâns

Cum spuneam, nu ne rugăm pentru ca cineva să fie orb – Doamne ferește! – pentru că este o mare lipsă de iubire din partea noastră, iar pe de altă parte nu știm cine poate să reziste la o asemenea cruce fără ca să se revolte împotriva lui Dumnezeu. Mai de plâns, însă, decât orbii, sunt cei care văd și nu știu că sunt orbi. Cum spunea Mântuitorul, orbi adică la minte, orbi duhovnicești. Cei care cred că văd și nu văd. 

Vedeți că lumea departe de Hristos în care a trăit orbul era chiar mândră de sine-și, convinsă de faptul că vede și prin asta se depărta și mai mult de Dumnezeu. De fapt, acest fenomen se continuă până azi: oamenii care se mândresc cu cunoștințele lor, se cred mici dumnezei bazându-se pe aceste cunoștințe și se depărtează pe baza auto-îndumnezeirii lor de Dumnezeul cel adevărat care este izvorul existenței și izvorul iubirii.

Deci din cauza asta, fraților, cei care au cunoștința distorsionată prin lentila mândriei, cunoștința luciferică, cunoștința diavolească nu există cum trebuie – sunt distorsionați, nu au liniște și nici iubire niciodată. Încearcă să stăpânească, să controleze, să-i preseze și să-i urmărească pe ceilalți încercând astfel să-și capete validarea și siguranța de la cei mulți. Fraților, asta nu se poate! Validarea și siguranța vine numai prin unirea cu Dumnezeu cel iubitor și atotputernic. Înțelegeți? Numai de sus vine.

Cunoștința folosită în scop egoist în mod necesar este agresivă și devine o armă împotriva celuilalt de care s-a despărțit prin egoismul mândriei celui care crede că știe. Nu știe nimic, fraților, pentru că știința adevărată vine de la lumina iubirii lui Hristos. În afara acestei lumini toți suntem niște orbi – totul este dacă plângem sau nu după lumina cea adevărată, duhovnicească. Să nu ne uităm condiția de cerșetori și să ne-o asumăm, fraților. 

Smerenia orbului

Vedeți că orbul și-a asumat condiția rugându-se și cerșind și atunci a venit Hristos și a scuipat jos – un gest care poate fi interpretat la prima vedere ca un gest înjositor – însă Domnul a scuipat pe jos ca să facă din praful de pe jos noroi pe care l-a pus în orbitele goale ale orbului din naștere. Omul, fiind orb din naștere n-avea ochi, fraților, și Domnul i-a făcut ochi. A fost o mică repetare a cărții Facerii, fraților! Domnul i-a făcut ochi, însă vedeți că i-a respectat libertatea de alegere; adică i-a dat o ascultare, o poruncă, o trimitere și dacă o făcea atunci și-ar fi recăpătat vederea.

Puterea rugăciunii

Orice faptă bună provine din conlucrarea dintre Dumnezeu și om. Dacă omul, fraților, nu se roagă și cerșește, Dumnezeu trece pe alături însă nu intervine. E nevoie ca și omul să-și facă partea lui. Din cauza asta Hristos l-a trimis pe omul orb la scăldătoarea Siloam – care se tâlcuiește „trimis”, după cum are grijă să noteze evanghelistul. Fraților, să nu vă imaginați că asta era o ascultare simplă. Să nu uităm că omul era orb, iar scăldătoarea Siloam, adică scăldătoarea de purificare, era destul de departe de oraș și trebuia coborâtă o pantă relativ abruptă. Desigur că probabil că orbul știa pe unde este, însă oricum era o performanță pentru un orb să ajungă acolo, din câte mă gândesc.

Desigur că scăldătoarea Siloam, pentru că era în vremea aceea scăldătoarea în care se purificau iudeii, este și simbol al harului și al botezului. Cum vorbeam despre apa ca simbol. De fapt, am vorbit pe larg în clipurile anterioare despre apă ca și simbol al harului Duhului Sfânt.

Importanța ascultării

Oricum, orbul face ascultare, se duce, se spală de noroiul materiei care îi acoperă ochii nou-făcuți și se întoarce văzând. Vedeți că ascultarea deschide ochii minții prin spălarea de patimi, iar cel care vede se întoarce la locul său natural. Fraților, fără ascultare și nevoință nu se deschid ochii minții.

Că e vorba și de deschiderea ochilor minții se vede cu prisosință din faptul că orbul are curajul mărturisirii și luminarea înțelepciunii. La început mărturisește pe Iisus cu blândețe și hotărâre în fața celor din comunitatea sa, în fața vecinilor și cunoscuților care mai să nu-l recunoască dacă el era cel mai înainte orb sau nu. Vedeți că după ce le dă toate detaliile pe care le știa – cum Domnul i-a uns ochii cu noroi și l-a trimis la scăldătoare – aceștia șocați de cele întâmplate și oarecum nemulțumiți de faptul că nu știu unde este Iisus, îl duc la farisei să relateze și acolo întâmplarea. Acolo se naște dezbinare între ei pentru că – după cum am mai spus – Hristos urmărește tulburarea cea bună, este disruptiv în sensul bun al cuvântului, încearcă să-i scoată pe oameni din cadrele foarte strâmte ale propriului egoism, ale propriei viziuni. Înțelegeți? 

Atitudinea iudeilor

În acest caz, ceea ce era de neacceptat pentru iudei era faptul că făcuse o mare minune, faptul că îl vindecase pe orb în zi de sâmbătă. Duhul trupesc în care gândeau îi împiedica să iasă din cutia mentală în care erau și faptele contradictorii la care erau supuși de această tulburare bună provocată de Hristos le oferea un mister, o criză care se impunea rezolvată, mai ales că fostul orb mărturisea despre vindecătorul său că e prooroc – cea mai mare cunoștință omenească pe care un om poate să aibă despre cineva, despre Iisus în cazul de față. Ca cineva să-L mărturisească Dumnezeu pe Iisus este nevoie de Harul Duhului Sfânt.

Iudeii, în tulburarea lor, îi cheamă pe părinții orbului ca să se asigure că într-adevăr este vorba de copilul lor care s-a născut orb și nu de altcineva. Fac asta într-o încercare disperată de a rezolva această criză prin cunoașterea luciferică, adică prin logica pământească.

Logica este limitată

Fraților, asta se întâmplă până astăzi: oameni logici care chiar sunt buni cunoscători ai diferitelor legi în diferite sectoare: teologic, politic, social, științific și – hai să zicem – artistic, ajung să creadă că prin cunoștința lor pot să stăpânească totul, adică orice situație și chiar orice persoană, însă vine vremea îngăduită de Dumnezeu când Domnul le dovedește că nu se pot stăpâni nici pe ei înșiși. Înțelegeți? 

În cazul fariseilor de atunci, agresivitatea lor era evidentă și din cauza asta părinții orbului au fost foarte stricți în răspunsurile lor, confirmând doar faptul că este fiul lor și că s-a născut orb însă după aceea accentuează, dezicându-se, din frică bineînțeles, dezicându-se de protecția față de copilul lor, zicând iudeilor: e în vârstă întrebați-l pe el cum i s-au deschis ochii. Noi nu știm! Nu știm! Întrebați-l pe el! Înțelegeți?

Contextul istoric și Adevărul

Era o mare presiune acolo, fraților …și de ce? Pentru că iudeii se înțeleseseră ca cine o să-L mărturisească pe Iisus ca Hristos o să fie dat afară din sinagogă – care pentru vremea respectivă era una dintre cele mai grele pedepse pentru un iudeu. Păi, de ce? Păi, pentru că dacă Îl validau ca Hristos, sau – mă rog – hai să zicem ca prooroc, înseamnă că Îi validau și învățătura. Și aici apare problema. Problema este că învățătura și comportamentul lui Hristos ne vădește de păcat, ne arată că suntem păcătoși. La lumina lui Hristos vedem cât de păcătoși suntem și aici e punctul critic: acceptăm vederea mizeriei din noi și începem cu ajutorul lui Dumnezeu să facem curat sau închidem ușa în fața luminii? Sau – mai rău – încercăm să îndepărtăm lumina lui Dumnezeu, să stingem lumina lui Dumnezeu?

Din păcate, fariseii au ales ultima cale și, de fapt, fiecare dintre noi alegem această cale în clipa în care ne credem mai mult sau mai puțin dumnezei și asta provine din încrederea pe care o avem în noi înșine, în cunoștințele noastre și de aici iubirea de sine și de poziția pe care o avem sau pe care dorim să o avem.

Vedeți că fariseii, după ce s-au hotărât, nu l-au mai întrebat pe orb cu un interes de ucenic ci, din contră, i-au zis cu o agresivitate de stăpân: „Dă slavă lui Dumnezeu! Noi știm că omul acesta – Iisus adică – este păcătos!” Adică îl conjură să spună adevărul – nu știu dacă știți, expresia „Dă slavă lui Dumnezeu” în vremea respectivă era o presiune pe om să spună adevărul, iar adevărul în cazul de față era cel servit de ei – era sentința pe care ei au scos-o: „Noi știm că omul acesta este păcătos” – o formă clasică de tiranie frontală și de impunere a unei narative călcând în picioare conștiința oamenilor și, chiar mai mult, călcând în picioare experiența personală a celor mulți. Înțelegeți? 

Blândețea mărturisirii

La acest pumn de ură, orbul luminat de Dumnezeu răspunde cu dreptate și cu siguranța harului din inima sa, chiar dacă se smerește pentru a nu escalada ura. Fraților, nu trebuie să fim agresivi și să escaladăm ura, dar trebuie să mărturisim. Înțelegeți?

Orbul zice că dacă Iisus e păcătos, el nu știe. Știe doar faptul că a fost orb și acum vede. Vedeți că adevărul este atotputernic și totdeauna trebuie să îl acceptăm chiar dacă el este împotriva științei noastre sau mai presus de logica noastră. Dacă însă ne opunem adevărului frontal, bazându-ne pe mintea noastră, vom fi loviți frontal precum fariseii care au izbucnit zicând iarăși „Ce ți-a făcut? Cum ți-a deschis ochii?” De ce? Pentru că erau incapabili să rezolve situația de criză în care se aflau din cauza lipsei flexibilității smereniei, provocată de multele cunoștințe pe care credeau că le aveau.

Orbul luminat de Dumnezeu le răspunde frontal cu o oarecare îndârjire ca să scape de presiunea asupra lui: „Acuma v-am spus și n-ați auzit? De ce vreți să mă mai auziți o dată? Nu cumva vreți și voi să vă faceți ucenici ai Lui?” Vedeți cât de normal, adevărat și totodată inacceptabil pentru o minte căzută, antihristică, încrâncenată în egoismul ei este acest comentariu de bun simț al orbului?

Ocara vine din ură

Ei, fariseii l-au ocărât răspunzând însă nu normal și adevărat, ci total distorsionat și – oarecum – hilar adică l-au ocărât, fraților, spunându-i că orbul este ucenic al lui Hristos, lucru care nu e de ocară, ci cea mai mare laudă, iar pe de altă parte i-au spus că ei sunt ucenicii lui Moise – când, de fapt, Moise a profețit despre Hristos.

Vedeți că ocara nu constă în principal în conținutul cuvintelor cât în dispoziția de ură, de atac pe care o are cineva. Acesta a fost un atac de ură din partea fariseilor care în întunecarea minții lor doreau să stingă lumina care venea prin Hristos. Vedeți că întunecarea urii se vede și din faptul că aceștia îl urau pe Hristos care făcuse un atât de mare bine cu toate că spuneau despre El că „nu știm de unde este”. Îl urau fără să știe de unde este. Păi bine, omule, dacă spui că nu știi de unde este, atunci de ce îl urăști? Că face o asemenea minune în zi de sâmbătă când nici medicina actuală nu e în stare s-o facă în oricare zi a săptămânii ar cădea? E noaptea minții provocată de ură combinată cu mânie – înțelegeți?

Lecția

Fostul orb care acum este luminat, adică liber, pentru că trebuie să știți că cine este unit cu Adevărul iubitor Hristos este liber, le răspunde „Măi, oameni, în asta stă minunea mai mare oarecum decât deschiderea ochilor mei: că voi, luminătorii poporului, nu știți de unde este și El mi-a deschis ochii. Noi toți știm că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoși, ci numai pe Cel care Îl cinstește pe Dumnezeu și Îl ascultă pe Domnul. Pe ăla îl ascultă. Fraților, din veac nu s-a pomenit ca să deschidă cineva ochii unui orb din naștere. Niciodată nu s-a întâmplat aceasta. Dacă Acesta n-ar fi fost de la Dumnezeu, n-ar fi putut să facă nimic”. Adică e fenomenal că voi care ar trebui să fiți specialiștii în problema asta a cunoașterii lui Dumnezeu – habar n-aveți! Înțelegeți? 

Când au auzit această logică implacabilă care le demonstra greșeala, fariseii într-o izbucnire emoțională, orgolioasă, într-o izbucnire de mânie necontrolată provocată de mândria lor rănită, de fapt, strigă la el fără prea multă logică „Te-ai născut întreg în păcate și tu ne înveți pe noi?” Ca și cum ei nu ar fi născuți în păcate sau ar fi născuți parțial în acestea…

Fraților, poate că vă mirați de text că nu sună bine din punct de vedere al exprimării și așa este – să știți însă că nu e o greșeală de traducere. Și în original este astfel „ἐν ἁμαρτίαις σὺ ἐγεννήθης ὅλος” – tradus cu aceeași topică e „în păcate tu te-ai născut tot” – foarte dur și oarecum ilogic. Da, dar ăștia erau mânioși, întunecați la minte, nici măcar nu mai puteau să vorbească așa cum trebuie.

Ce să facem când suntem mânioși

Fraților, ca o paranteză, în clipa în care suntem mânioși să nu deschidem gura – am spus asta de multe ori – și mai ales să nu acționăm cum au acționat fariseii adică l-au dat afară și la propriu și la figurat cu toate că, nu știu dacă ați remarcat, orbul niciodată nu a făcut atac la persoană.

Revelația

Vedeți însă că în clipa în care l-au crucificat pe orb, adică l-au aruncat afară, l-au eliberat total. În starea aceasta de crucificare și de libertate în Adevăr, de om dat afară, de dizident pentru Hristos, îl găsește Hristos Adevărul și îl întreabă „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?”. Fraților, asta e fantastic! De ce?

Dacă înainte de mărturisire orbul nu știa unde este omul care l-a vindecat și spunea despre el că este doar un profet, acum este întrebat dacă crede în Fiul lui Dumnezeu! Să nu uităm că pentru evrei asta era de neconceput – era ceva foarte înalt pentru că evreii nu aveau conștiința unui Dumnezeu trinitar, format din trei persoane – adică Sfânta Treime. Din contră, în legea veche se punea mare accent pe unicitatea lui Dumnezeu pentru a-i feri de pericolul politeismului, chiar dacă apare adumbrită ideea de Fiu al lui Dumnezeu sau fii ai lui Dumnezeu, însă nu era manifestă în sensul strict ființial în care îl întreabă acum Hristos pe orb.

Tulburarea cea bună

Vedeți, fraților, asta este o tulburare bună extraordinară, un comportament și mai distruptiv din partea lui Hristos mai ales pentru un evreu cerșetor din vremea respectivă, fraților. Însă vedeți ce înseamnă virtutea omului acesta desprins de lume în fericirea luminii duhovnicești dincolo de lumina materială. Vedeți că omul nu îl agresează pe Domnul zicând „Măi, omule ai înnebunit! Ce tot vorbești? Nu există așa ceva – Fiu al lui Dumnezeu!” sau pe de altă parte nu cade în fața binefăcătorului său într-o prosternare timorată, subrațională, nu carele cumva să-L contrazică sau să-L deranjeze cu ceva, știți, așa ca un animal, aproape.

Din contră, Îl întreabă pe Domnul cu înțelepciune dar și cu luminarea smereniei: „Și cine este, Doamne, ca să cred în El?” Înțelegeți? Și atunci Domnul într-o fantastică replică de la egal la egal cu cel smerit, înțelept și luminat a zis plin de iubire și smerenie: „L-ai și văzut! Și Cel ce vorbește cu tine, Acela este”. Fenomenal, fraților! Vedeți că nu zice „Eu sunt” – că putea să zică, însă din smerenie nu se prezintă în sens egoist, ci ca „Cel care vorbește cu tine, Acela este”.

Răspunsul Domnului

Pe de altă parte, fraților, dincolo de lucrul ăsta extraordinar, mie îmi place foarte mult introducerea foarte făcătoare de bucurie a Domnului „L-ai și văzut!” – adică tu orb fiind, n-ai văzut multe lucruri la viața ta, însă deja L-ai și văzut pe însuși Fiul lui Dumnezeu, fraților! Desigur că asta Domnul a spus-o și pe plan duhovnicesc adică deja L-a văzut pe Hristos în inima sa, Hristos care i-a dat puterea să mărturisească pentru Adevăr. Înțelegeți?

Dovada faptului că are harul lui Dumnezeu în inima sa este ultima mărturisire pe care o face orbul – cu mult înaintea Sfântului Petru – mărturisirea că Iisus este Fiul lui Dumnezeu și că el crede în Domnul și I se închină Lui. Vedeți că verbul folosit, pentru „a se închina” – „προσκυνώ” este închinarea adresată divinității și sfinților. Nu este vorba de o simplă înclinare în fața unei persoane respectabile, de exemplu.

Concluzii

Vedeți, fraților, că smerenia, conștiința orbirii noastre ne duce la lumina lui Hristos. Conștiința condiției noastre de cerșetor – asta ne salvează. De fapt, însuși Domnul, comentând după aceea, asta zice că a venit în lumea aceasta pentru ca cei ce nu văd să vadă, iar cei ce văd să fie orbi. Câțiva dintre farisei care erau cu El, dându-și seama că Domnul vorbește pe plan duhovnicesc și simțindu-se atinși de asta, I-au replicat: „Nu cumva suntem și noi orbi?” cărora Domnul le răspunde că încrederea în sine, mândria este pricina orbirii: „Dacă ați ști că sunteți orbi, n-ați avea păcat, însă pentru că ziceți că vedeți, păcatul rămâne asupra voastră”. Înțelegeți?

Fraților, brutalitatea și întunecarea asta a oamenilor care se cred cineva se vede până astăzi – și la nivel personal și la nivel comunitar și la nivel internațional. Cunoștințele tehnologice sau de altă natură care duc la mândrie nu sunt bune, chiar dacă pot fi oarecum exacte din punct de vedere hai să zic științific.

Cine știe și se mândrește cu ceea ce știe și e sigur de ceea ce știe, nu a învățat încă să știe cum trebuie, fraților. Asta nu e luminare, asta e în-fumurare. Omul încrezător în sine totdeauna o să dea cu capul și o să simtă o mare deziluzie în clipa în care o să se vadă smerit de viață. Clar o să fie smerit de necazuri, clar o să fie tulburat pentru că mândria este distorsiune existențială. Nu rezistă. De asemenea, fraților nu ziceți că știința e factuală, sunt fapte și atât. Da, ok, așa este, însă doar pentru nivelul nostru al fiecăruia, foarte limitat. Dincolo de faptele și atât pe care le credem noi, există și alte planuri pe care noi nu le știm.

Un exemplu

Să vă dau un exemplu foarte simplu: gravitația. Dacă în antichitate era un dat, un fapt, un lucru natural fiecărui corp faptul că avem corpuri grele care cad și corpuri ușoare care plutesc către locul lor natural, odată cu Isaac Newton, știința se schimbă și gravitația devine o forță cu o formulă relativ simplă. Când oamenii au început să fie perfect convinși că e așa, Dumnezeu i-a smerit pe oameni și a descoperit oamenilor prin Albert Einstein că gravitația este mai exact posibilitatea dualismului materie-energie de a curba continuumul spațiu-timp. Și dacă tot nu ne smerim, atunci putem vorbi de undele gravitaționale, de viteza gravitației și mai ales de faptul că în mecanica cuantică ceea ce știm acum despre gravitație nu se aplică. Zic asta pentru cine crede că e sigur de ceea ce știe. Fraților – că tot vorbim de Einstein – să avem conștiința relativității noastre din toate punctele de vedere.

Îndemnuri

Fraților, e mult mai bine să fim simpli, să nu cunoaștem atâtea, să nu ne uităm la prea multe știri pentru că astea generează anxietate și tulburare până la certuri, mai ales astăzi.

Fraților, mai bine o viață mai simplă, naturală aproape de natură, aproape de resursele naturale de trai, de Dumnezeu pentru că e nevoie fraților dacă vom fi dați și noi afară în urma mărturisirii noastre. E nevoie să avem o grădină și o viață mai simplă pentru că vedeți că astăzi se duce un război foarte mare pentru îndepărtarea omului de simplitate și de a avea el direct accesul la alimente. Contactul nemijlocit cu natura, cu creația îi conferă omului o foarte mare putere și asta nu numai pentru că are ce mânca în evenimentul unei prigoane mai mult sau mai puțin manifeste, ci mai ales pentru faptul că îl ține smerit și luminat în contact cu Creatorul său.

Scăpăm de orbire prin smerenie și conștiința limitărilor noastre. Mândria ne duce în ÎN-fumurare și de aici în întunecare. Spunea Sfântul Cosma Etolianul că prăpădul va veni de la cei mândri cu carte care nu știu pe Hristos din experiență.

Să fim fraților cu carte, să fim învățați însă să avem și smerenia să știm că nu știm. Să dobândim experiența personală a lui Hristos cel luminător pentru că altfel nu vom rezista. E nevoie de rugăciune și spovedanie ca să ne deschidem dătătorului de lumină Hristos și așa vom fi fericiți și puternici în libertatea noastră smerită și supusă lui Hristos.

Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!

Vă mulțumesc că ați stat împreună cu mine în încercarea mea de a mă lumina puțintel!

Hristos a înviat!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!