Ce este iertarea, ce este durerea și ce putem spune în acest context despre cei mai iubiți dintre sfinții români contemporani – sfinții români din închisori? Cum putem să iertăm și cum putem să gestionăm durerea?
Ascultați o frumoasă discuție dintre doi membri ai Frăției Ortodoxe și părintele Teologos pe acest subiect.
Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)
Powered by RedCircle
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin
Introducere
Părintele Teologos: Dragii noștri, ne aflăm aici cu doi oameni, studenți la Teologie, din Frăția Ortodoxă. Trebuie să știți că Frăția Ortodoxă vine în fiecare an Sfântul Munte și ne ajută. Mulțumim conducătorului Frăției, cine va trimite?
Pelerin: Da, Dan Grăjdeanu.
Părintele Teologos: Da, mulțumim lui Dan pe care îl cunosc relativ bine, nu pot să zic că foarte bine, ne-am întâlnit de mai multe ori cu el. Mulțumim lui Dănuț că îi trimite pe oameni aici pentru că ei ne ajută foarte mult, să știți. Și ei, fiind studenți la Teologie, m-au rugat să facem un podcast. Au niște întrebări aici și să le răspund întrebărilor respective.
Bineînțeles că o să fie o discuție așa foarte liberă și ca să nu întârziem foarte mult, pentru că știu că vă plictisiți cu introducerile lungi, o să intrăm direct în subiect. E vorba de Ioan și de Ilie și o să-mi pună pe rând întrebări și în funcție de întrebările astea și de capacitatea mea care nu este foarte mare o să încercăm să intrăm în subiect și o să analizăm niște teme. E vorba dacă am înțeles bine despre tema iertării și de tema durerii, nu?
Pelerin: Da.
Părintele Teologos: Cine începe?
Pelerin: O să încep eu. Mulțumim și noi Înaltpreasfințitului Irineu al Alba Iuliei pentru binecuvântarea pe care ne-a dat-o să venim în Sfântul Munte.
Părintele Teologos: Mulțumim.
Pelerin: Mulțumim părintelui Pimen care ne-a dat binecuvântarea să facem acest interviu și să ne răspundeți aceste două teme pe care noi le vom dezbate în cadrul disciplinei de misiologie la Facultatea de Teologie Alba Iulia.
O lecție despre iertare
Noi încercăm să găsim explicații la iertare, la durere și bineînțeles, după era iertare și durere, sperăm că vine bucuria.
Părintele Teologos: Da…
Pelerin: Și am vrea să pornim citind în Pateric unde un tânăr călugăr întreabă pe un avva mai bătrân: „Părinte, ce se întâmplă că sunt foarte tulburat? Nu pot să-l iert pe aproapele meu.” Iar avva bătrânul îi zice tânărului călugăr: „Frate, hai, să ne rugăm împreună, să zicem Tatăl nostru împreună!” Iar în momentul în care ajung la Matei 6:12 „și ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri”, avva bătrânul zice: „și nu ne iartă nouă greșelile noastre precum nici și noi nu iertăm greșiților noștri”.
Părinte Teologos, ce înseamnă iertarea?
Părintele Teologos: Da, într-adevăr e… Iertarea, inclusiv cuvântul de a ierta, ier-tare, în mai multe limbi arată oarecum ce înseamnă iertarea. În română vezi că vine de la „ieri” și „tare, adică „ieri am fost tare”. Totdeauna când vorbim despre un adjectiv – tare este un adjectiv, om tare, da… asta este un o descriere relativă. Deci devreme cere am fost tare astăzi înseamnă că sunt moale. Deci în clipa în care eu îmi cer iertare înseamnă că mi-am dat seama că ieri am fost tare, adică am fost cum nu trebuie pentru că omul nu trebuie să fie tare față de fratele său, ieri am fost dur față de fratele meu și din cauza asta spun astăzi: ieri am fost tare, iertare că mă pocăiesc!
La fel și în greacă termenul este „sinhoresi”. „Sinhoro”. „Horo” înseamnă „loc” și „sin” este „împreună”. Avem și „sinodos” – „împreună-mergere”. Sinhoro – iertare este traduce în română – înseamnă, de fapt, că îl accept pe celălalt în spațiul meu, în locul meu, dimpreună cu mine adică unitate.
După cum am spus că în cazul în care ieri a fost am fost tare și astăzi, moale, adică mă deschid față de celălalt, mă unesc cu celălalt, la fel și în cazul echivalentului grec avem sinhoro, adică îl primesc pe celălalt în spațiul meu, adică mă unesc cu el.
După cum vezi, tema aceasta a unirii apare și în limba română și în limba greacă și, de fapt, apare și în limba engleză, singura limbă pe care o mai știu, că acolo este „forgive” adică îl primesc pe celălalt în spațiul meu, devin moale dăruindu-i ceva. „Give” este „a dărui” în limba engleză. Deci iertarea este întâi de toate restabilirea unirii dintre noi prin înmuierea sufletului nostru și asta se face prin oferirea eului meu, oferirea iubirii mele de fapt, pentru că eul meu întâi de toate se distinge prin capacitatea de iubire, îi ofer iubirea mea lui. Chiar dacă eu cred că el a făcut o greșeală. Îmi dau seama că eu am făcut greșeala respectivă și din cauza asta spun „te rog să mă ierți! iartă-mă!”.
Înțelegi? Deci iertarea este restabilirea iubirii, este restabilirea unității în urma unei greșeli, adică a unei despărțiri provocate de ură, care bineînțeles provine din partea mea chiar dacă eu cred că a fost din partea lui.
Iertarea nu este dreaptă
Și întotdeauna, mare atenție că iertarea este un gest duhovnicesc de unire, de milă, care nu este drept! Totdeauna, iertarea este o nedreptate, dacă dorești, ca orice formă de iubire, dar nedreptate nu în favoarea mea, ci în favoarea celuilalt. Asta este de fapt iertarea.
Și acolo în „Tatăl nostru”, întâi de toate, nu scrie și „ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri”. În textul grec spune altceva. E foarte greu de tradus acum – „și ne lasă nouă ceea ce datorăm precum și noi lăsăm, și noi dăm celor care ne datorează nouă”. Bineînțeles că se referă la datoriile duhovnicești și este tradus corect în românește cu „iertare”, dar vreau să accentuez faptul că noi datorăm să ne cerem iertare celorlalți. Și în clipa în care ne separăm de ei suntem datori să restabilim această unitate pentru că unitatea este modul corect de a fi. Biserica nu are unitate, ci Biserica este unitate. Este unitatea în duhul cel Sfânt.
Raiul și iadul
Și din cauza asta, raiul este unitatea deplină, pe când iadul este singurătatea, separarea veșnică. Deci este foarte, foarte important să știm că trebuie să iertăm, adică trebuie să ne unim cu ceilalți și mai ales, este o datorie a noastră. În clipa în care nu ne îndeplinim această datorie, simțim înăuntrul nostru că avem o datorie, că avem acest debit existențial, această tară existențială care ne macină pentru că suntem rupți de ceilalți. Și din cauza asta întotdeauna trebuie să ne cerem iertare în fața lui Dumnezeu și după care și în fața celorlalți.
Și cum spuneam, acolo este deplina dreptate și deplina angajare a noastră pe care ne-o cere Dumnezeu, adică spune că El nu ne iartă dacă noi nu iertăm. Acuma, trebuie să știm că Dumnezeu se numește, în teologie, impasibil, nemișcat, nepătimaș. Dumnezeu nu se mișcă după cum bate vântul și Dumnezeu iartă imediat doar că noi nu simțim această iertare dacă suntem rupți de fratele nostru. Dacă noi suntem rupți de fratele nostru, suntem rupți și de Dumnezeu și atunci nu simțim șuvoiul iubirii lui Dumnezeu și această lipsă a șuvoiului iubirii lui Dumnezeu, această lipsă a lui Dumnezeu din inima noastră, care provine prin închiderea noastră nu privind închiderea lui Dumnezeu față de noi, ci prin închiderea noastră – noi trântim ușa nas lui Dumnezeu – acest lucru îl simțim cum că Dumnezeu nu ne iartă.
Dar încă o dată, nu e problema Lui, ci e problema noastră. Deci noi trebuie să rezolvăm treaba asta prin rugăciune și față de Dumnezeu – „Doamne miluiește-mă!” – și față de aproapele nostru – „frate, iartă-mă!”.
Mila și iertarea
Pelerin: Dacă ați zis că iertăm din milă…
Părintele Teologos: Nu. Nu iertăm din milă! Este un act de milă.
Pelerin: Act de milă. Da. Mântuitorul în momentul în care era crucificat pe cruce, în cele șapte cuvinte pe care le găsim în Luca 23:34 zice „Tată, iartă-i că nu știu ce fac”.
Părintele Teologos: Așa este.
Pelerin: Este iertarea obligatorie și de câte ori trebuie să iertăm?
Părintele Teologos: Da, din partea noastră?
Pelerin: Da.
Părintele Teologos: Bun, asta n-are legătură cu ce a spus Mântuitorul pe cruce, acolo e altceva.
Pelerin: Nu, nu.
Părintele Teologos: Din partea noastră este obligatorie, dar nu în sensul legalist, adică în sensul catolic – adică dacă nu ierți vine polițaiul și…
Pelerin: Te leagă.
Părintele Teologos: Te leagă. Ci în sens existențial. Neiertarea este cea mai cruntă boală sufletească pentru că, după cum am spus, neiertarea duce la în singurătate, la rupere și ăsta este iadul.
Pelerin: Mândria.
Neiertarea și starea de iad
Părintele Teologos: Da, mândria. Deci iadul este prin excelență starea neiertării. Adică „eu nu iert, nu iert, nu iert” și atunci omul se însingurează și asta îl macină, îl roade. Pentru că, după cum spuneam, firea omului este unitatea. Am vorbit de foarte multe ori în clipurile pe care le fac despre faptul că toți suntem un singur Adam, un Adam global format din multe persoane. Nu suntem șapte miliarde sau miliarde de oameni, ci suntem un singur om în multe persoane.
Acuma, noi suntem în bucățiți de păcat, îmbucățiți de această ură. Da și aceasta constituie drama noastră. Din cauza asta noi spunem că nu e bine aici pe pământ pentru că suntem rupți, sunt într-un continuu război între noi. Iertarea reface această unitate a lui Adam și aceasta duce la bucurie. Raiul este, cum spuneam, unitatea deplină, refacerea totală a lui Adam cel global. Și această unitate vine prin iertare. Iertarea înseamnă că îl primesc pe celălalt în inima mea, în același loc, dar nu asta nu înseamnă neapărat că trebuie să fim de acord cu tot ceea ce spune el. Că de exemplu, dacă tu îmi spui acum – aici jos e o prăpastie – tu spui „părinte, hai să ne aruncăm în prăpastie”, bineînțeles că te iert și chiar te iubesc foarte mult, dar nu o să sar. Înțelegi?
Trebuie puțină distincție aici între faptă și făptaș. Pe făptaș întotdeauna trebuie să-l iertăm de 70 de ori câte șapte. Ăsta este un număr pe care putea Petru acolo să-l înțeleagă. De 500 de ori, bine, 490 de ori. Dar e vorba de o iertare continuă, tot timpul.
Asta este una și pe de altă parte, cum spuneam, este poziția unității pentru că o faptă care te desparte de Dumnezeu, bineînțeles că te desparte și de celălalt. Adică de exemplu, dacă te arunci în prăpastie.
Plăcere vs. durere
Pelerin: Da și acuma ca să trecem la tema pe care colegul vrea să o discutăm despre durere, o să vă adreseze colegul o întrebare.
Pelerin: Da, ne-ați mai spus de multe ori când urmărim că omul are pusă în el această durere după căderea din rai. Și cum zice și Sfântul Maxim Mărturisitorul care este serbat astăzi…
Părintele Teologos: Da, mare sfânt, mare!
Pelerin: După ce Eva a văzut și i s-a părut frumos mărul și a gustat, plăcerii ăsteia i se opune o durere omoloagă.
Părintele Teologos: Așa este.
Pelerin: Durere omoloagă care este pusă în om pentru a stăvili plăcerea pentru că altfel plăcerea l-ar distruge pe om.
Părintele Teologos: Așa este.
Pelerin: Dar acuma, vreau să lăsăm bucuria la sfârșit deși mă gândeam să vorbesc întâi de bucurie, dar să le luăm așa… bucuria la sfârșit așa…. Durerea celuilalt, asta m-ar interesa pe mine. E așa cumva, știm acuma din teorie că durerea o primește aproapele nostru sau are aproapele nostru o durere care poate să fie pentru noi un exemplu sau un eveniment în care noi trebuie să ne manifestăm dragostea și probabil că este și o lecție pentru noi – pentru a învăța ceva de acolo, mă gândesc eu.
Dar întrebarea este… mie mi-e foarte ușor să mă bucur cu cel ce se bucură, dar mi-e puțin greu să plâng cu cel ce plânge, pentru că acolo deja…
Părintele Teologos: Intervine iubirea de sine.
Pelerin: Da și dacă are o boală sau dacă are o încercare, îi zic… deja mă gândesc că a primit el lucrul ăsta pentru…. Îl judec.
Părintele Teologos: Da… „așa îi trebuie, ticălosul, huo…”.
Pelerin: Da, bine că nu sunt eu! Mă delimitez imediat.
Părintele Teologos: Da, da. Doamne ferește!
Pelerin: Cum se rupem zidul ăsta?
Cauzele durerii
Părintele Teologos: Da… Întâi de toate, trebuie să știm că sunt mai multe cauze ale durerii. Sunt foarte multe, dar în discuția noastră le putem grupa în câteva mari categorii.
Principala categorie, cea pe care ai amintit-o este acest dualism între plăcere și durere. Adică în clipa în care omul face un păcat, adică are o sursă de plăcere distorsionată care nu vine de la Dumnezeu, în clipa respectivă legea duhovnicească – ca să restabilească echilibrul, ca să-i confere omului iarăși libertatea, adică omul să nu cadă în adicție – deja duhovnicească îngăduie la un moment dat o durere.
Deci într-adevăr, de multe ori, în clipa în care păcătuim și nu ne generăm noi singuri o durere prin spovedanie, prin iertare, prin pocăință și așa mai departe, atunci în mod necesar va veni o durere pe baza păcatului respectiv, ca analogie a păcatului respectiv, astfel încât să se restabilească acest echilibru existențial în om. Dar nu este singura cauză.
O altă cauză a durerii este tăierea voii în clipa în care voia o ia pe un drum greșit. Adică eu vreau să fac asta. Bun, pe drumul pe care mi-l aleg eu, este o prăpastie în față. Eu nu o văd. Dumnezeu însă o vede și atunci El îmi provoacă o ispită, un necaz, o durere ca să-mi pună un baraj – să nu te duci în direcția respectivă, da: să nu mă căsătoresc cu Stropinela, de exemplu, să nu intru la facultate, să nu obțin jobul ăsta.
Ei, în clipa respectivă, este o durere pentru că eu am vrut treaba aia și tăierea voi este o durere imensă pentru om mai ales dacă omul are o voie foarte puternică. Dar nu este bine să forțăm nota pentru că asta este semn de la Dumnezeu că nu-i bine în direcția respectivă. Înțelegi?
Pelerin: Da.
Părintele Teologos: Bun, desigur că facem ceea ce este omenește posibil, adică învățăm pentru școală, dar dacă nu se arată să și nu se arată să intrăm sau să luăm bacul sau facultatea, asta e. Nu trebuie să absolutizăm lucrul ăsta și să facem cu nervii din cauza faptului că ceva nu s-a întâmplat. Nu!
O altă cauză a durerii este faptul că omul se complace. Omul se complace într-o formă de plăcere, de fapt într-un dolce far niente. Adică el poate să avanseze, dar nu știe că poate, nu vrea să avanseze sau nu știe cum să avanseze. Și atunci, Dumnezeu îi dă o durere – chiar dacă el nu este foarte păcătos – îi dă o durerea astfel încât prin durerea, prin crucea prin care a trecut să ajungă pe un alt plan existențial, pe o înviere mai mare. Înțelegi?
Pelerin: Să evolueze.
Părintele Teologos: Să evolueze, da. Să aibă cunoștințe mult mai înalte. Legat de asta sunt și durerile de exemplu. Întâi de toate, Domnul nostru Iisus Hristos după Care toți sfinții începând de la Avraam, Iov terminând cu sfinții români din închisori. Adică omul respectiv nu păcătuiește – bun, păcătuiește, dar nu așa de mult ca să aibă dureri – dar Dumnezeu știe că omul ăsta poate să fie exemplu, poate să fie un far călăuzitor, poate să ne ajute pe noi prin modul în care s-a comportat în durerea respectivă, prin răbdarea pe care a făcut-o, prin curajul pe care l-a avut în durerea respectivă și deci este exemplu pentru noi. Și atunci, Dumnezeu îi dă să treacă prin această cruce ca el să fie lumină pentru noi, care suntem generație Pampers. Adică imediat ce întâlnim o durere… nu…
Pelerin: Smiorcăim.
Să punem gândul bun!
Părintele Teologos: Da. Deci sunt mult mai multe cauzele durerilor și din cauza asta întotdeauna să punem gând bun. Deci când vedem că cineva trece printr-o durere, să nu spunem „a păcătuit ăsta, da, știu…”. Nu! Posibil că el să fie chiar exemplu pentru tine. Desigur că Domnul nostru Iisus Hristos este exemplul numărul unu în continuumul spațiu-timp, dar de acolo încolo sunt exemple chiar mult mai mici. Deci avem exemplu în familie, avem exemplu un coleg de muncă, un prieten. Înțelegi?
Deci întotdeauna să spunem că celălalt este un exemplu pentru mine: sau un exemplu cum să fac sau un exemplu cum să evit. În clipa în care e vorba de un exemplu cum să evit, în clipa respectivă spun „Doamne, luminează-l pe fratele meu și ajută-l pe fratele meu!”. Înțelegi? Întotdeauna să fim uniți cu celălalt, nu să ne rupem de celălalt judecându-l, pentru că asta generează durere în noi. Pentru că ne rupem din acel Adam global. Este ca și cum mi-aș rupe un mădular din mine, mi-aș tăia degetul, ceva de genul ăsta.
Pelerin: Și nu refacem legătura dintre noi neapărat prin iertare, cum ați spus mai înainte, ci acum o refacem prin… nejudecare, empatie…
Părintele Teologos: Nejudecare. Da, prin nejudecare și prin gândul bun din noi. Deci întotdeauna să-l validăm pe celălalt înăuntrul nostru. Totdeauna. Că nu a știut, săracul, că nu a putut, că uite cât se luptă și așa mai departe. Altceva, bineînțeles, când spunem că da, ok, eu nu o să fac treaba asta, dar nu știu de ce o face el sau nu poate sau săracul, se luptă… Înțelegi?
„Să nu ne răzbunați”…
Pelerin: Da. Ați amintit de sfinții închisorilor comuniste. Ei au răbdat durere, tortură, i-au iertat pe călăii lor, pe torționarii lor. Ba mai mult, au spus că „te iert din tot sufletul” și nu au cerut să fie răzbunați.
Părintele Teologos: Chiar unul mare de tot a spun „să nu ne răzbunați”.
Pelerin: Este foarte greu… Deci vedeți, durere, iertare, bucurie…
Părintele Teologos: Nu poți să faci asta…
Pelerin: Noi nu putem face…
Părintele Teologos: Nimeni nu poate să facă treaba asta. Nici ei nu puteau să facă…
Pelerin: Dar ei și-au câștigat mântuirea prin…
Părintele Teologos: Evident pentru că am spus că mântuirea este unirea. Deci dacă tu te unești cu torționarul tău care ți-a făcut ce ți-a făcut, cu atât mai multe poți uni cu prietenul tău, să fim serioși.
Pelerin: Da.
Părintele Teologos: Nimeni nu poate….
Pelerin: Iertăm, dar nu uităm.
Părintele Teologos: Da, ei, asta nu e iertare. Adică mare atenție! Să nu ții dinte, să nu avem dinte înăuntrul nostru. Să nu uiți fapta. Adică de exemplu, dacă eu sunt unul dintre cei mai mari afoni de pe pământul ăsta. Deci m-au chemat la strană. Eu am cântat o dată, de două ori, după care am spus „bine, ok, pace ție, da mulțumim…” Ei m-au iertat adică a fost legătură de iubire clară, nu s-a pus problema, dar țin minte fapta – adică n-o să mă mai cheme încă o dată. Înțelegi?
În biserică primim puterea de a ierta
În cazul sfinților români din închisori, cum spuneam, nimeni nu poate să facă asta, nici ei. Și exact cu asta se ocupă Biserica. Cu posibilitatea iertării. Adică biserica este știința terapeutică care îl face pe om să depășească moartea, să depășească despărțirea, adică îl face pe om să ierte, îi dă posibilitatea să ierte. Înțelegi? Și deci ei au ajuns să ierte prin tot programul ascetic, prin toată toate poruncile sau cum vrei tu. Prin ortodoxie, prin rugăciune, prin studiu, prin răbdare, prin lupta cu sine însuși – au ajuns să poată să ierte, inclusiv pe torționarii respectivi.
Și aici, un factor esențial fără de care nu se poate este timpul! Este timpul. Înțelegi? Fără timp omul nu poate dintr-odată. Omul după cădere este o persoană care are nevoie de timp, este cineva foarte incremental adică are nevoie încet-încet ca să-i treacă traumele. Din cauza asta în clipa în care suntem mânioși, în clipa în care suntem răniți, să nu spunem imediat cuvinte grele pentru care trebuie după aceea să ne luptăm mai mult să ne cerem iertare. Tăcem. Să treacă trauma să se liniștească puțin și mâine sau mai încolo și așa mai departe. Înțelegi?
Dacă putem să ne cerem iertare imediat cu atât mai bine, dar să nu facem rana care are a început să fie să nu o facem mai mare. Asta este foarte important. Înțelegeți?
Bucuria unității. Perihoreza
Pelerin: Legat de sfinți închisorilor, ei povesteau că ce au trăit în închisoare nu se poate compara cu nimic ca și bucurie.
Părintele Teologos: Da, evident, evident, sigur…
Pelerin: Cum puteau să trăiască bucuria? Și bucuria asta este starea omului din rai?
Părintele Teologos: Evident.
Pelerin: E conexiunea în rețea cu Dumnezeu, cu îngerii…?
Părintele Teologos: Și cu Dumnezeu și cu noi înșine. Adică este vorba de întrepătrunderea persoanelor, ceea ce în teologie se numește perihoreză. Adică este vorba de… e foarte dificil de explicat… Dumnezeu este un singur Dumnezeu în Trei Persoane. Cum sunt trei sunete de la trei instrumente diferite, să zic așa, dar este un singur sunet, dar acolo sunt trei sunete. Da? Bine, nu se poate explica, dar asta e. Ei, la fel și omul, acel Adam global despre care vorbesc de atâtea ori, este un singur om în multe persoane, adică mulți neuroni într-o singură minte. Dumnezeu făcuse o minte gigantică, după chipul și asemănarea Sa.
Pelerin: Am învățat la dogmatică, ființa, persoana și energiile sau lucrarea…
Părintele Teologos: Da, asta e vorba de altceva. Ființa este ce este. Persoana, cine este și energiile, ce face. Vorbim de unitate deplină adică în rai, eu o să fiu în tine, noi amândoi o să fim în Ioan, Ioan o să fie noi, noi în Dumnezeu și Dumnezeu în noi. Asta o să fie bucuria cea mare – că tu zici „ce frumos e, extraordinar!” Bucuria asta imensă o să fie. Dispariția singurătății, dispariția lipsei de iertare, dispariția lipsei de înțelegere.
În rai o să fie înțelegerea deplină, o să fie iertarea deplină, o să fie unitatea deplină și cunoștința deplină că toți o să fim în toți și noi în Dumnezeu și Dumnezeu în noi.
Pelerin: Cum zice la parastas: unde nu este durere…
Părintele Teologos: Da, suspin și nu mai știu cum… Eu știu textul în greacă. Datorită faptului că sfinții români din închisori erau uniți cu Dumnezeu și prin Dumnezeu cu toți, inclusiv cu torționarii, aveau această bucurie înăuntrul lor. Aveau această bucurie înăuntrul lor.
Un exemplu
Torționarii nu erau uniți cu ei, ei erau uniți cu torționarii. Torționarii se chinuiau, pe când ei se bucurau. Țin minte pe părintele Calciu, exemplu. La un moment dat, a venit gardianul și așa mai departe, bineînțeles cu o ploaie de înjurături și toate alea și a deschis ușa și îi spune, părintele Calciu, cu o bucurie de nedescris și cu o iubire de nedescris: „Hristos a înviat! Nu pot să te rog frumos să-mi aduci și o felie de pâine ca să slujesc Sfânta Liturghie de Paște?” Toți ăia din celulă când l-au auzit pe părintele Calciu că spune treaba asta au zic clar îl omoară acuma, deci îl termină.
Gardianul a fost efectiv distrus, lovit întors cu roatele în sus, paralizat de iubirea ăstuia. A dispărut și a venit în cinci minute, nu știu, a venit cu o felie pâine albă, care bineînțeles era de neconceput în închisoare, vă dați seama.
Deci vreau să spun că dacă există această unire și această bucurie aceasta poate să treacă până și prin zidul urii celorlalți, dar pentru asta trebuie să existe iertare, toate astea. Înțelegi?
Și chiar părintele Calciu, dacă nu mă înșel, el spunea undeva că la un moment dat a vrut să-și scrie memoriile, dar memoriile în sensul că ăla mi-a făcut aia, ăla aia și nu știu ce și a zis: „nu, pentru că nu face bine”. Adică își reactiva traumele, își reactiva ura și a zis: „nu fac asta pentru că asta este o scădere a iubirii din univers”.
Valoarea spovedaniei
Și prin el venea treaba asta și atunci a zis: „Doamne, ajută-mă să trec peste toate astea!” Gândiți-vă că e dificil să treci. Trebuie să le scoți afară, dar bineînțeles că el le scotea la spovedanie și din cauza asta spovedania este esențială pentru a putea ierta, pentru a putea să se refacă această unitate, pentru a putea să depășim durerea. Trebuie să le scoți afară că dacă le ții în tine explodezi sau mai bine zis, implodezi.
Și el în clipa în care dorea să se spovedească public și să arate cu degetul la anumite nume a spus „nu, nu fac asta, pentru că se micșorează (iubirea)…” Adică spun eu. El spunea că nu se simte bine și e adevărat că nu se simțea bine pentru că se micșora unitatea, se micșora iubirea din univers.
Asta se face numai în clipa în care focarul de ură respectiv este activ, adică poate să facă rău. Adică dacă torționarul respectiv putea să facă rău și așa mai departe, atunci părintele Calciu sau oricare altcineva spunea „feriți-vă de acest om pentru că este un focar de ură că a făcut cutare cutare cutare cutare și așa mai departe”. Nu atacăm persoana,ci spuneam spunem ”aveți grijă că omul ăsta face așa mai departe”. În sensul ăsta.
Apropo de Iuda și apropo de alții la care se dau numele, dar în general, dacă omul respectiv nu este periculos, nu se dă numele. Se dă numai numele numai dacă este periculos. Și întotdeauna se încearcă concentrarea pe faptă, nu pe persoană. Dacă te concentrezi pe o persoană, poți să generezi ură. Ci pe faptă. Adică, da, fraților, vedeți că este… – uneori cel mai bine este să nu spui numele – adică fraților vedeți că este cineva care nu știe să taie lemnele sau este cineva care nu știe să cânte. Încercați să nu puneți în cor.
Pelerin: Iubim păcătosul, dar urâm păcatul.
Păcat și păcătos – o distincție necesară
Părintele Teologos: Așa este. Întotdeauna, în totul, peste tot peste tot. Avem mari probleme în biserica astăzi pentru că nu se cunoaște această distincție între păcat și păcătos. Înțelegeți?
Pelerin: Mai pui o întrebare?
Pelerin: Dacă am discutat acum de torționari, de sfinții închisorilor, am așa o întrebare care mă frământă… Mi-am cumpărat cartea lui Dumitru Bordeianu, cred că „Mărturii din mlaștina disperării”.
Părintele Teologos: Foarte bună cartea. Da și foarte dură.
Pelerin: Și puțin am rămas, m-am blocat la un moment dat când vedeam toate lucrările la lucrurile la care îi supuneau, nu le dădeau apă, le dădeau apă cu sare, îi puneau să își mănânce nevoile… Mergem mai departe, mai citim? Nu ne încărcăm și noi…?
Părintele Teologos: Citiți-o… Bine, da așa este. Asta voiam să spun că nu e o carte pentru oricine, e o carte foarte dură.
Depinde de fiecare om. E bine uneori să se citească așa ceva ca să vezi că nu era de joacă. Și chiar la un moment dat, amintește Ioan Ianolide – care este cartea cea mai bună – „Întoarcerea la Hristos”….
Pelerin: Am citit-o și mi-a plăcut foarte mult.
Sfinții din închisori
Părintele Teologos: Aia e cea mai bună. Acolo, vezi că Ioan Ianolide – el se concentrează pe transformarea și sfințirea oamenilor din închisori, a sfinților din închisori, pe transformarea interioară a omului, se concentrează – dar la un moment dat amintește de niște exemple foarte dure…
Pelerin: Cu răstignirea în ziua de Paști…
Părintele Teologos: Da, da și spune ca să știți că nu a fost de joacă. Deci nu carele cumva să credeți că această transformare a omului din păcătos în sfânt a fost simplu! Deci noi stăteam picior peste picior în chilie și citeam filocaliile și așa mai departe. Da, ca să arate pericolul comunismului, să arate pericolul ateismului și noi astăzi să știm că marxismul și nomarxismul la care asistăm astăzi, din păcate, care este foarte prevalent…
Pelerin: Și loviturile pe care le primește Biserica…
Părintele Teologos: Evident, este foarte foarte periculos, foarte periculos. Înțelegeți? Pentru că astăzi… bine, Ianolide era profetic, astăzi vedeți că marxismul vine cu dulcele, cu frumosul cu nu știu ce…
Pelerin: Cu plăcerea…
Plăcerea și dependența
Părintele Teologos: Plăcerea. Da, evident. Mai demult, ăștia se luptau cu răul. Astăzi noi ne luptăm cu vicleanul. Deci e un lucru foarte fin și o nuanță, foarte periculos. Înțelegeți?
Pelerin: Da, deci pentru mărturisitorii închisorilor comuniste, acesta a fost un proces de curățire.
Părintele Teologos: Evident.
Pelerin: De igienă interioară. Durerea, iertarea și au ajuns la bucuria care…
Părintele Teologos: E bucuria libertății. Înțelegi? Pentru că plăcerea întotdeauna generează dependențe, generează sclavie, generează robie…
Pelerin: Și greu scapi de ea da…
Părintele Teologos: Păi, da, evident că asta este puterea păcatului. Ei, în clipa în care tu ai durerea analoagă și mai ales o durere mare, păi te eliberezi așa ca balonul și te pleci înspre înălțimi și, din cauza asta, părinții făceau asceză de neimaginat. Bine, noi astăzi suntem vai și amar de capul nostru, dar scopul ascezei în biserică este exact asta: generarea de durere. Postul e o durere, nu? Metaniile sunt o durere, rugăciunea, trezirea de dimineață este o durere. Înțelegi? Toate astea. Sfinții români din închisori au avut din plin această durere.
Noi însă nu ne rugăm pe cineva să aibă durere că nu știm dacă el rezistă. Înțelegi? Nu știm dacă el rezistă. De vreme ce Dumnezeu însă îngăduie durerea, cum discutam despre cauzele durerilor, înseamnă că omul respectiv rezistă, poate și atunci, îi spuneam omului respectiv – bun, nu ne rugăm pentru durere, ci pentru sfârșit creștinesc în pace, cum spune acolo – dar în clipa în care omul respectiv are o durere îi dăm curaj! Să Îi mulțumești lui Dumnezeu și roagă-te! Și așa mai departe. Nu zicem ieși, nu știu ce… ia o pernă… Știi?
Pelerin: Da și avem foarte multe exemple în ziua de astăzi. Persoane tinere care vedeți că vârsta tot mai mult scade – persoane cu cancer.
Părintele Teologos: Da.
Pelerin: Care în momentul în care au primit de la Dumnezeu, nu de la Dumnezeu , pin ce au făcut ei…
Părintele Teologos: Prin îngăduința lui Dumnezeu.
Pelerin: Prin îngăduința lui Dumnezeu, o boală și Dumnezeu Maica Domnului a rânduit ca ei să se vindece, ei s-au apropiat de biserică.
Părintele Teologos: Evident.
Durerea te apropie de Dumnezeu
Pelerin: Să ajungem să ne bucurăm de o durere prin faptul că ne apropiem de biserică prin durere?
Părintele Teologos: 97% din oameni s-au apropiat de biserică prin durere. Există foarte mulți foarte puțini oameni care s-au sfințit din pântecele mamei lor. Cei mai mulți dintre noi, prin durere, clar. Crucea, e crucea lui Hristos. Nu există. Dacă se putea altfel, Hristos nu S-ar fi răstignit. Hristos a zis la cei trei apostoli care au cei mai cei mai din cei dintre apostoli „stați, fraților, o oră cu Mine să vă rugați că acuma se joacă viitorul omenirii, al întregii omeniri!” Ei dormeau. El se ruga în grădina Ghetsimani cu….
Pelerin: Lacrimi de sânge…
Părintele Teologos: E transpirație de sânge, care ce înseamnă transpirație de sânge? Adică dădea tot ce putea din El. Ăia sforăiau. Era somn. Nu se poate altfel, nu se poate altfel. Pentru că dacă cei mai presus dintre apostoli s-au dus la plăcere, adică la somn, e clar că trebuie să trecem prin prin cruce, prin durere. Înțelegeți? Asta este.
Despre boală
Deci asta este rolul terapeutic al durerii și din cauza asta, când cineva este într-o boală, să-I mulțumească lui Dumnezeu pentru boala respectivă și mai ales, să știe că atunci este momentul harului, adică să se roage. Știu că este foarte dificil, dar trebuie să se roage că nu este alt drum! Adică, n-ai de ales.
Pelerin: Chiar și medicii zic ”până aici am făcut eu, de aici Dumnezeu”.
Părintele Teologos: Da, deci trebuie efectiv să ne rugăm. Și eu cunosc foarte multe cazuri de oameni care s-au rugat. Și chiar sfinții români din închisori, care de la cele două extreme care amândouă sunt de mare valoare și de mare respect, țăranul care este de mare respect și savantul atomist care iarăși este de mare respect- între țărani și savanți atomiști – nimeni n-a scăpat din închisoare decât numai prin Hristos. Înțelegeți?
Concluzii
Pelerin: Da. Mulțumim foarte mult, părinte Teologos!
Părintele Teologos: Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Pelerin: Ne rugăm la Dumnezeu ca și de acum înainte să ne aduceți tot mai multe filmări din acestea care să ne ajute duhovnicește și…
Părintele Teologos: Să ajute bunul Dumnezeu!
Pelerin: Și Îl rugăm pe Dumnezeu și pe Maica Domnului ca durerea, iertarea să ne aducă bucuria în urcușul nostru spre calea mântuirii.
Părintele Teologos: Aduce pentru că asta ne oferă libertatea, asta ne oferă unirea și harul lui Dumnezeu este generatoarea bucuriei. Bucuria nu vine de altundeva. Bucuria este rod al Duhului Sfânt, al harului Duhului Sfânt. Nu zice roada duhului este dragostea, bucuria, pacea…?
Deci oameni buni, nu căutați bucurie prin alte părți că nu o să găsiți! Numai în Duhul Sfânt o să găsiți bucurie! Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!
Pelerin: Hristos a înviat!
Părintele Teologos: Adevărat a înviat!
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
