Învățământul trupesc, duhovnicesc și samarineanca – părintele Teologos

Care este rezonanța în contemporaneitate a unui fapt care părea minor – o întâlnire dintre Hristos și o femeie samarineancă? De fapt, nicio întâmplare în care este implicat Hristos nu este o întâmplare minoră pentru că Hristos depășește timpul.

Cu atât mai mult această întâmplare depășește timpul pentru că are reverberații dincolo de timp în veșnicie – legate în principal de modul de învățare și de relațiile interumane care sunt peste veacuri cu aceleași probleme.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Hristos a înviat!

Introducere

Vedem că la începutul activității sale misionare Hristos a binecuvântat nunta, căsătoria – a binecuvântat familia, după cum ne spune Sfântul Ioan Teologul în evanghelia sa. După asta, Sfântul Ioan Teologul notează tulburările cele bune pe care Hristos le provoacă cu izgonirea negustorilor din templu și cu faptul că le-a spus iudeilor să dărâme templul acesta și Domnul îl va ridica în 3 zile.

Domnul vorbea în duh și adevăr adică vorbea despre templul trupului Său, în timp ce evreii erau pe plan trupesc, gândindu-se la templul din Ierusalim – la clădirea respectivă – motiv pentru care s-au indignat când L-au auzit pe Domnul că poate în 3 zile să reconstruiască o clădire așa de mare.

Acuma, fraților, desigur că Hristos ar fi putut să facă asta pentru că Dumnezeu era, însă evreii nu credeau nici acest lucru – adică faptul că un – hai, să zicem – un prooroc al lui Dumnezeu, după cum Îl vedeau în cel mai bun caz, cu atât mai mult un Dumnezeu întrupat unii dintre ei dacă L-ar fi văzut, ei nu credeau că ar fi putut să rezidească o construcție de genul acela în numai 3 zile. Gândirea lor materială și materialistă nu îi lăsa să conceapă că e posibil ca ceva care fusese construit în 46 de ani să fie refăcut de un om duhovnicesc în 3 zile.

Limitele trupescului

Vedeți că trupescul este foarte limitat și Hristos încearcă să-i scoată de acolo în spre duhovnicie prin tulburarea cea bună despre care am vorbit mai pe larg în clipul despre slăbănogi.

După aceasta, în următorul capitol, Sfântul Ioan ne ridică și mai sus și ne prezintă începutul înduhovnicirii prin discuția dintre Sfântul Nicodim care era fariseu și ucenic de taină al lui Hristos în care se vorbește despre botez ca și nașterea din apă și din Duhul cel Sfânt. Vedem iarăși această preocupare constantă a lui Iisus să-i ridice pe oameni de pe planul trupesc pe planul duhovnicesc, să le ofere o nouă perspectivă care să-i scoată din moartea trupului la viața Duhului, chiar dacă oamenii se problematizează – se tulbură cu tulburarea bună, după cum spuneam – cu această nouă învățătură. Țineți minte pe Sfântul Nicodim cum se întreabă: cum pot eu să intru iarăși în pântecele mamei și să mă nasc din nou? Înțelegeți?

Domnul își oferă învățătura folosind analogii și simboluri din universul trupesc cu care erau familiarizați interlocutorii săi pentru a-i ridica pe plan duhovnicesc.

Apa ca simbol

După cum spuneam în episodul despre slăbănogi, apa apare des ca și simbol al Duhului pentru că apa este moale, e smerită și dătătoare de viață pe plan trupesc. La fel și Duhul pe plan duhovnicesc. Seamănă cu apa, înțelegeți? Da, Duhul este persoană, este Dumnezeu. 

O altă tulburare se naște – tot legată de apă și de Duh, de curățirea duhovnicească – între ucenicii Sf. Ioan Botezătorul și ucenicii Domnului. De ce între ucenici? Pentru că Domnul fiind isihast, nu boteza El, ci ucenicii Lui, după cum notează Sfântul Ioan.

Când este solicitat să-și apere poziția, Sfântul Ioan Botezătorul, nu numai că nu și-o apără, ci din contră, îl validează pe Domnul ca Hristosul, ca Cel care a luat totul din Cer. Ca duhovnicia absolută. Înțelegeți? 

Samaria și contextul istoric

După asta, Hristos acționează și mai duhovnicește, și mai isihast. Adică atunci când realizează că fariseii au aflat că ucenicii Lui botează mai mulți decât Sfântul Ioan Botezătorul, atunci Domnul se retrage în Galileea. Nu apasă pe pedală, nu se opune frontal. Se retrage.

Ca să se retragă în Galileea, trebuia să treacă prin Samaria, o regiune spurcată pentru evrei care se considerau pe sine puri, neamestecați cu alte neamuri. Samarinenii erau spurcați pentru evrei, pentru că aceștia, în istorie, se combinaseră cu alte popoare. Mă rog, o întreagă istorie. Acuma, trebuie să știm că într-adevăr Dumnezeu le spusese evreilor în perioada Vechiului Testament să nu se combine cu alte neamuri, însă nu din motive de nazism – Doamne ferește! – ci din cauza faptului că celelalte neamuri aveau învățături foarte greșite, distrugătoare de suflet, mergând până la jertfe de copii. Înțelegeți? 

Fraților, noi din cauza asta trebuie să ne iubim neamul: pentru că în el are o învățătură de credință de succes. Fraților, nu ne iubim neamul pentru că îi urâm pe ceilalți oameni – Doamne ferește! – și ne considerăm pe noi mai buni pentru că asta e formă de mândrie, de nazism care vedeți unde a dus în timpul celui de-al 2-lea război mondial.

Ceea ce este foarte interesant aici este faptul că iudeii erau foarte mândri de trecutul lor așa-zis pur, însă, după cum le reamintește și Mântuitorul, realitatea este că erau ucigași de profeți și închinători la idoli și ei. Dacă nu credeți, citiți cărțile Regilor și veți vedea acolo ce se întâmplă.

În cazul Mântuitorului, vedem exemplul perfect de comportament față de cei păcătoși: iubim pe păcătos și urâm păcatul. Urâm păcatul. Înțelegeți? Asta se vede foarte bine în cazul femeii samarinence.

Apa de la fântână

Întâlnirea dintre Hristos și femeia samarineancă este plină de bucurie, delicatețe, dar și de înțelesuri adânci.

Vedeți că Hristos S-a așezat ostenit de călătorie la Fântâna lui Iacov – izvorul de apă al Vechiului Testament. În timp ce ucenicii Lui erau plecați în oraș ca să cumpere merinde. Asta arată și faptul că Hristos era și om adevărat, nu numai Dumnezeu, ci și om adevărat care ostenește, care obosește, însă, dincolo de asta, arată încă o dată caracterul isihast al lui Hristos. Vedeți că era mult mai ostenit decât ceilalți care aveau puterea să meargă până în oraș. Asta arată că Hristos era mult mai postitor decât ceilalți. Înțelegeți? Și îi plăcea liniștea. 

Astfel, vine o femeie samarineancă să scoată apă la cel de-al șaselea ceas, adică la amiază, fraților. De ce notează Sfântul Ioan Teologul că vine la al 6-lea ceas? Poate și ca să spună că Hristos era ostenit de căldură, ca om – nu știu. Însă spun unii că femeile n-aveau voie să meargă la amiază singure în locuri publice pentru că nu se cuvenea că era cald și erau mai dezgolite – nu se cuvenea. Înțelegeți? Deci samarineanca venea, oarecum, așa mai ilegal acolo. Înțelegeți?

Ce știa Mântuitorul

Cu toate acestea, Mântuitorul se face că nu vede intențiile ei mai trupești să zicem, și intră în vorbă cu ea spunându-i „Dă-Mi să beau!”. Domnul face asta pentru că-i știa sufletul care era totuși preocupat de cele mai înalte.

Fraților, acum o mică paranteză: niciodată să nu judecăm o persoană după aspectul ei și după comportamentul ei. Fapta, desigur, se judecă însă persoana nu. Nu știm niciodată cine este celălalt și de ce o face. Vedeți că în cazul femeii samarinence, ea, săraca nu știa altfel, așa a fost învățată. A fost învățată cu o credință trupească – credea că Dumnezeu se găsește numai prin templul de pe muntele Garizim unde erau ei.

Datorită acestui sistem de gândire trupesc, vedeți că ea este surprinsă de faptul că Iisus îi cere să bea și în loc ca să-L servească, îi răspunde șocată printr-o întrebare, mirându-se cum de îi cere ceva, El un bărbat iudeu. Vorbește cu o femeie samarineancă și mai ales, Se smerește cerându-i ceva.

Schimbarea adusă de creștinism

De ce? Pentru că, după cum spuneam, samarinenii erau spurcați pentru iudei și, dincolo de asta, după mentalitatea vremii bineînțeles, o femeie era mai prejos decât bărbatul și, deci, un bărbat iudeu nu trebuia să se demită să se smerească în fața unei femei samarinence. Nu era deloc obligat să fie politicos cu ea. Deloc. Înțelegeți? 

Fraților, trebuie să știți că creștinismul a adus o schimbare enormă într-o lume foarte brutală, o lume barbară, o lume trupească în care cel cu trupul mai tare, cu bani mai mulți, mai puternici din punct de vedere trupesc tiraniza pe cei mai slabi. Crimele, jafurile, violurile, războaiele, nedreptățile și păcatele de tot genul erau ceva obișnuit. Înțelegeți?

Și numai în antichitate? Vedem că asta e valabil în orice societate neinfluențată de creștinism sau care se depărtează de creștinism. În Japonia, de exemplu, pe la sfârșitul evului mediu și începutul erei industriale, adică înainte ca să apară influențele creștine, dacă roninul – țăranul adică – nu se apleca destul în fața nobilului, acesta îi și tăia capul fără să-l întrebe cum îl cheamă, dacă are copii… De asemenea, un samurai putea să taie cu sabia un țăran simplu numai pentru că îl vedea pe stradă și se plictisea sau numai ca să-și încerce sabia… Înțelegeți? 

Situații contemporane

Asta se vede până astăzi în Africa, în zonele mai izolate unde păcatul trupesc și opresiunea sunt la maxim. unde nu a intrat creștinismul. După ultimul catalog de prețuri din Nigeria pe care l-am auzit în urmă cu câțiva ani, o femeie echivala cu o vacă sau cu patru capre. Este prețul cu care un om își cumpără o femeie și poate să facă ce vrea cu ea. Pe de altă parte și familia miresei știe acest lucru și cere uneori – depinde de piață – prețuri chiar foarte mari pentru a-și vinde fiica care este tratată, de fapt, ca o sclavă. De asemenea, trebuie să știți că dacă femeia dorește divorțul, trebuie să-i plătească soțului prețul cu care a plătit-o, lucru care în societatea respectivă este de obicei total imposibil și din cauza asta foarte multe femei sunt prinse în niște relații foarte abuzive. Ferească bunul și Sfântul Dumnezeu! 

Că tot vorbim de Africa și de apropierea sau de depărtarea de creștinism ca factor de înduhovnicire sau de brutalizare a oamenilor, vedem că astăzi blocul ideologic nord-atlantic în care ne aflăm a pierdut toată Africa și asta pe motive de păcat – de depărtare de creștinism. Întâi de toate, datorită ereziilor în care au căzut, au început să-i exploateze fără scrupule pe africani. Țineți minte, în ultimii 200 de ani chiar mai mult; uneori chiar în numele lui Hristos – fără ca, desigur, aceștia să aibă legătură cu Domnul. Înțelegeți? 

Păcate trupești

Iar astăzi picătura care a umplut paharul, dincolo de aroganță, este încercarea de impunere a marilor păcate trupești care sunt legate de distorsiunile sexuale atât de prevalente în vest. Africanii, fiind prin natura sărăciei lor mai aproape de creație și, deci de Creator au rejectat toate acestea și au criminalizat prin legi distorsiunile sexuale, păcatele împotriva firii, împotriva creației. Știți că s-au dat legi anul ăsta sau anul trecut, împotriva păcatelor împotriva firii.

Cu toate că media și politicienii vestici au făcut presiuni asupra lor, vorbindu-le „de sus”, aceștia le-au închis gura și au spus că de acum ei se dezic de europeni și, mai ales, de americani și negociază cu chinezii, care, până în prezent s-au arătat mai lipsiți de păcate. Bine, poți să spui că e interesul la mijloc, dar înțelegeți, e o mare problemă. Asta e o lovitură foarte mare pentru vestici pentru că, desigur că rămân fără resursele din Africa. E o mare problemă, fraților, și cum vedeți cauza principală este păcatul, lipsa de duhovnicie. Înțelegeți? 

Atitudinea deschisă poate duce la schimbarea în bine

Femeia samarineancă era și ea trupească însă vedeți că era deschisă dialogului. Hristos care vede asta, nu-i răspunde la întrebarea ei trupească relativ la segregarea etnică dintre iudei și samarineni, ci merge direct la duhovnicie, cum spuneam, încearcă să o ridice la o abordare mai duhovnicească a vieții și atunci problemele trupești de segregare și așa mai departe se estompează, devin secundare și, oarecum, se rezolvă.

Dialogul

Deci Mântuitorul îi răspunde fără nicio legătură cu ce dorea ea să afle atunci referitor la segregare, spunându-i, „Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El, şi ţi-ar fi dat apă vie.”. Înțelegeți? Asta-i trezește interesul femeii pentru că Domnul este un foarte bun păstor în cazul oamenilor doritori de duhovnicie. Mântuitorul a vorbit cu foarte multă iubire și politețe. Este de ajuns ca omul să vrea și atunci Domnul plinește.

Femeia, însă, rămâne tot pe plan trupesc și zice că „Doamne, nici găleată nu ai şi fântâna e adâncă; de unde ai apa cea vie? Nu cumva ești Tu mai mare decât părintele nostru Iacov?” Chiar dacă nu înțelege cum poate iudeul din fața ei să facă rost de apa vie fără găleată, cu toate astea, începe să-și dea seama că e posibil să existe ceva și dincolo de acest plan trupesc.

Hristos o ridică încet-încet pe un plan superior și începe să-i descopere că apa de care el vorbește este duhovnicească. Acuma, desigur că noi știm că este vorba de harul Duhului Sfânt, însă vă reamintesc, încă o dată, că oamenii departe de adevărata învățătură a lui Hristos sunt foarte trupești. Din cauza asta, Domnul îi vorbește la nivelul ei de începător, de copil în cele ale credinței. Îi spune că oricine bea din fântâna lui Iacov, adică din învățătura Legii Vechi, va înseta iarăși după cum însetează și femeia. Însă cine bea din apa pe care o dă El, adică din apa învățăturii Sale, a Noului Testament, nu va mai înseta în veac, pentru că această apă se va face în el izvor de apă curgătoare spre viața veșnică.

Harul

Adică, cu alte cuvinte, este vorba de harul Duhului Sfânt care ne dă viață și ne duce în spre veșnicia fericită a Raiului. Bineînțeles dacă facem ascultare și ne modelăm mintea fără să mai avem gânduri străine, ci ne duce după cum curge apa izvorului cel dătător de viață. Înțelegeți?

Această închidere a minții în matca izvorului de apă săltătoare duhovnicească, în matca harului, presupune întâi de toate o lepădare de trupesc, o lepădare de informația venită prin simțuri. Înțelegeți? Asta ca să vorbesc mai ascetic. 

Schimbarea

Dar să ne întoarcem la femeia samarineancă. Femeia începe să simtă ceva, i se luminează mintea încet-încet și deja nu mai vorbește de găleți ci îi zice direct „Doamne, dă-mi această apă ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot.” – Ok, nu mai vorbește de găleți, însă totuși rămâne oarecum pe plan trupesc pentru că relaționează apa cea vie și duhovnicească a Harului cu apa ca și lichid necesar traiului în trup. Totuși, după cum vedeți, se remarcă un progres în atitudinea ei.

Când Mântuitorul vede că a desprins-o puțintel de pe planul trupesc, că a tulburat-o cu tulburarea cea bună, atunci o zgâlțâie puțintel și mai tare și îi spune oarecum fără legătură logică cu ceea ce au discutat mai înainte. Și-i zice: „Mergi şi cheamă pe bărbatul tău şi vino aici.” La care femeia îi răspunde cu prudență că n-are bărbat. Atunci Mântuitorul calcă pe pedala de accelerație ca să o ridice și mai mult prin pocăință – prin această zgâlțâire existențială – și-i vădește păcatul ca Atotștiitor ce era, Că Dumnezeu era și-i zice: „Bine ai zis că nu ai bărbat. Căci cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care îl ai acum nu-ţi este bărbat. Aceasta adevărat ai spus.” „Wow!” zice femeia „Doamne, văd că Tu ești prooroc!” fiind iarăși tulburată din plin cu tulburarea cea bună pentru că era evident pentru ea că iudeul din fața ei n-avea de unde să știe toate aceste detalii din viața ei dacă nu era prooroc. Înțelegeți? 

Iubirea pentru cel păcătos și respingerea păcatului

Vedeți că Hristos o acceptă ca persoană, însă nu-i acceptă păcatul. Spun aceasta legat de extremele trupești din societatea vestică de care am vorbit mai înainte – dacă cineva păcătuiește, mai ales dacă are păcate împotriva firii este cu totul distructiv să-i acceptăm păcatul numai pentru că îl acceptăm pe el. Altceva e păcătosul și altceva e păcatul. Pe păcătos îl iubim, păcatul nu îl acceptăm. 

Să nu uităm că aceste păcate împotriva firii duc la stingerea de neam, mai ales astăzi când avem o mare problemă cu natalitatea. Înțelegeți? Dacă promovăm astfel de păcate ne condamnăm ca neam și ne ducem la extincție. Dincolo de faptul că ne paște iadul. Înțelegeți? 

Dacă însă omul se pocăiește atunci se înduhovnicește, se desprinde de planul trupesc, însă pentru asta trebuie să-L cunoască pe Hristos.

Confirmarea adevărului

Acuma, femeia că Îl cunoscuse pe Hristos și vorbește cu El, era total desprinsă de planul trupesc și întreabă ceva care iarăși n-are legătură logică cu discuția lor, însă era problema duhovnicească care o frământa pe ea, în neștiința ei, bineînțeles. Întrebarea era duhovnicească, însă viziunea religiei ei tot trupească era pentru că ea întreabă, de fapt, în care loc trebuie să se închine lui Dumnezeu – la Garizim sau la Ierusalim?

Cu toate că Domnul îi face foarte clar că „mântuirea din iudei este”, adică nu orice religie sau orice sectă este adevărată, după asta Hristos o ridică și mai sus, în iubire, în duh. Și după o mică introducere, ca să nu o tulbure total, introducere în care îi zice „Crede-mă femeie că vine ceasul” în care adevărații închinători nu o să se închine nici acolo pe munte și nici în Ierusalim. După această scurtă pregătire zice iarăși că „vine ceasul și acum este” când adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători îşi doreşte.”. Bang!

Înțelegeți? Distrugerea totală a planului trupesc și transformarea omului în om duhovnicesc capabil de unire cu un Dumnezeu total iubitor și duhovnicesc și adevărat. Din cauza asta Hristos a continuat: „Duh este Dumnezeu şi cel care I se închină trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.” Înțelegeți? 

Închinarea în duh și adevăr

Pentru cine este liber și se închină în duh și adevăr, Dumnezeu este pretutindeni și, deci, poate să aibă rugăciunea neîncetată și bucuria neîncetată chiar dacă recunoaște lăcașurile de cult ca locuri prin excelență propice pentru rugăciune. Omul e liber și se poate ruga oriunde. Rugăciunea neîncetată. Omul începe să trăiască raiul din inima sa încă de aici de pe pământ.

Acesta este zborul în spre libertate prin duhovnicie. Libertatea nu poate să provină din materie pentru că materia are ca principiu limitarea, grija. Libertatea provine numai de la Duhul Atotputernic și iubitor de la Persoana absolută. Din cauza asta libertatea este, de fapt, posibilitatea de a ajunge la perfecțiunea personală veșnică a lui Dumnezeu, posibilitatea de a ajunge să trăim Adevărul și Existența perfectă. 

Scopul libertății

Libertatea nu este ca să adunăm materie, fraților. În clipa în care grămădim materie și lucruri trupești în viața noastră, ne îngrădim de fapt libertatea. După cum spuneam, Hristos tot timpul a evitat lumea cu cugetul. A evitat lumea pentru că El avea cuget duhovnicesc, iar lumea are cuget trupesc. Înțelegeți? Iar Hristos încerca să fie isihast.

Vedeți că ucenicii când s-au întors din oraș și l-au văzut că vorbea cu o femeie între 4 ochi se minunau „wow! Cum de vorbește Domnul cu o femeie? Rabi, cu o femeie?” Înțelegeți? Pentru că niciodată El nu vorbea între 4 ochi cu femei. Bineînțeles că nimeni nu a îndrăznit să-L mustre pe Domnul, pentru că Îl știau pe Hristos duhovnicesc și deci liber. Adică da, știe ce face.

Pentru a ajunge însă la libertate, fraților, este nevoie să NU știm multe și să NU ne încredem în ceea ce știm, ci să fim sinceri și să avem inima smerită și deschisă către duhovnicia lui Hristos ca inima samarinencii.

Fraților, astăzi noi știm prea multe lucruri care însă nu duc la mântuire, zgomot informațional care ne acoperă aripile necesare desprinderii de planul trupesc. Înțelegeți? Trebuie să ne desprindem de planul trupesc. Dar dacă avem lucruri pe ele nu o să putem să ne desprindem de planul trupesc. Înțelegeți? Trebuie să fim cât mai ușori.

Vedeți că samarineanca era simplă și știa foarte puține și a fost dusă ca un copil de Hristos la adevăr, chiar dacă ea era păcătoasă. Chiar ea zice: „Știm că va veni Mesia care se cheamă Hristos; când va veni, Acela ne va vesti nouă toate.” Iar Hristos îi confirmă această poziție, zicând simplu: „Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine.” Înțelegeți? 

O situație contemporană

Din păcate astăzi învățământul modern global și globalist nu are ca țintă spiritualitatea, spiritualizarea, înduhovnicirea copiilor ci, din contră, captivitatea lor în trupesc, în material, în tehnologic. Copiii sunt învățați patimile și nu virtuțile. Sunt învățați cum să facă bani și să-și închidă concurența – pe vecinul, pe „vrăjmașul” care este văzut bănuitor. Nu sunt învățați cum să iubească. Sunt învățați să-și facă voile egoiste și nu să fie ascultători sau milostivi.

Violența, brutalitatea și viteza cu care sunt învățați, nu îi duce pe copii la fericire și bucurie, ci la depresie și anxietate. La lipsa iubirii și a harului, deci la lipsa sensului. La incapacitatea de a iubi și de a se iubi cu adevărat, adică de a se iubi duhovnicește. Înțelegeți? Avem astăzi mare nevoie de exemple duhovnicești. Ele se mai găsesc în neam, însă sunt acoperite de acest zgomot informațional, de această pseudo-învățătură care vine din afară.

Când vorbesc acum, fraților, de sistem de învățământ nu mă refer numai la ce se predă în școlile românești unde, de bine de rău, sunt anumiți profesori care cu duhovnicia lor mai încearcă să mențină un anumit echilibru. Mă refer la toată avalanșa informațională, la tot imperialismul cultural și la ideologia vestică ce ne vin prin toate canalele de informare care distrug tradiția în numele unui progres haotic și fără sens duhovnicesc, un progres care dorește să distrugă tradiția duhovnicească pentru că tradiția duhovnicească ortodoxă generează libertate de materie, eliberarea de sub control și sclavie. Înțelegeți? Asta nu convine. Se încearcă distrugerea familiei și a Bisericii pentru că acolo se învață tradiția, iubirea și duhovnicia. Omul iubitor este liber. Omul singur devine pătimaș și deci sclav, controlabil.

Concluzie

Numai Hristos cel viu care va vorbi cu noi după cum a vorbit și cu femeia samarineancă ne va transforma în sfinți luminoși după cum a transformat-o și pe ea. Știți că femeia samarineancă este Sfânta Fotini iar Sfânta Fotini asta înseamnă în greacă: Sfânta luminoasă, sfânta purtătoare de lumină. Fos în limba greacă înseamnă lumină.

Vă mulțumesc că am încercat să fim mai duhovnicești și să ne ridicăm puțintel cu ajutorul Domnului din cugetul cel trupesc.

Să fim mai luminoși!

Hristos a înviat!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin 

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!