Ascultați pe părintele Cosma Giosanu, cunoscut autor de cărți duhovnicești și stareț al primei mănăstiri cu hramul Sf. Neagoe Basarab, care ne povestește întâmplări minunate despre marii duhovnici ai mănăstirii Sihăstria, duhovnici pe care i-a cunoscut în perioada în care s-a nevoit la mănăstirea Sihăstria.
Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)
Powered by RedCircle
Extra interviu
Părintele Cosma: Ideea este că dacă vorbim despre tineri, mă gândesc acuma că aduci când l-am cunoscut eram un copil, aveam 16 ani și vedeam ca un tânăr, ca un copil. Practic, părintele Cleopa m-a fascinat. Datorită lui am intrat în mănăstire. Am venit doar așa pur și simplu, într-un pelerinaj.
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!
Părintele Cosma: La vârsta aceea… au venit la niște părinți, eram consăteni cu dânșii: părintele David că suntem consăteni și ei erau mai mulți frați la mănăstire, iar unul dintre ei – fratele cel mai mic care a murit într-un accident – am fost colegi de școală, de clasă chiar. Și am venit la dânșii să văd ce mai fac. Pur și simplu, când l-am auzit pe părintele Cleopa m-a fascinat.
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!
Introducere
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin
Spuneți Împărate ceresc, părinte, vă rugăm!
Părintele Cosma:Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea ești și toate le plinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea, și mântuiește, Bunule, sufletele noastre. Amin.
Părintele Teologos: Dragii noștri, suntem aici cu părintele Cosma de la Sihăstria. Poate că de destui dintre voi îl cunoașteți eu îl iubesc foarte foarte mult, să știți.
Îl iubesc mult din multe motive și ca om – pentru că face legătura între tradiția părinților din România, tradiția Sfântului Munte – el vine foarte des în Sfântul Munte.
Și acum, construiește o nouă mănăstire cu binecuvântare bineînțeles, cu hramul – m-am bucurat foarte mult când am auzit – cu hramul Sfântului Neagoe Basarab. nu?
Părintele Cosma: Da.
Părintele Teologos: Sfântul Neagoe Basarab. Neapărat o să vorbim puțin despre această mănăstire. De ce puțin? Pentru că vreau foarte mult ca părintele să ne spună din experiența sa de viață foarte mare și, mai ales, să ne vorbească despre marii duhovnici pe care i-a cunoscut: în speță, Sfântul Cleopa, Sfântul Ioanichie, Sfântul Paisie Olarul și alții părinți de la Sihăstria pe care sfinția sa a avut binecuvântarea să îi cunoască.
Foarte pe scurt, unde se află mănăstirea? Foarte foarte pe scurt și cum e?
O mănăstire cu profil athonit
Părintele Cosma: Mănăstirea se află în localitatea Vlădești, în Argeș, în arhiepiscopia Argeșului și Muscelului. Momentan este la stadiul că încercăm să obținem toate aprobările legale de la autorități pentru a demara acest proiect. Am primit toată binecuvântarea de la Înaltpreasfințitul Calinic.
Părintele Teologos: Am înțeles că vă susține.
Părintele Cosma: Ne susține întrutotul. Practic, acest proiect a fost gândit de părinții de la Schitul Lacu, de la Chilia Buna Vestire, care la rândul lor au fost impulsionați în de mai mulți laici români care au venit aici, la muntele Athos și au dorit să aibă undeva o mănăstire în țară, care să aibă un profil duhovnicesc mai aproape de Athos.
Părintele Teologos: Da.
Părintele Cosma: Gheronda Ștefan în timp nu a dat curs acestei invitații, acestei rugăminți, însă în perioada pandemiei când unii dintre frații noștri români pelerini venind aici în Athos au fost îngreuiați. Uneori erau întorși înapoi de la Ouranopolis pentru că ei aveau teste pozitive sau li s-a cerut certificatul acesta verde. Atunci, părinții au dat curs acesteia și au zis da.
Părintele Teologos: E nevoie de ceva athonit în România.
Părintele Cosma: Athonit… un profil athonit. Nu putem să spunem că este o mănăstire athonită pentru că Athosul este unic.
Părintele Teologos: Da.
Părintele Cosma: Este unic, nu putem să… dar să încercăm să avem un profil duhovnicesc athonit și chiar am fost întrebat de diferite persoane de la un ziar câte mănăstiri athonite avem în România. Și mai ales în problema aceasta cu Frăsineiul și am spus că nu avem mănăstiri athonite în România, ci mănăstiri cu profil athonit.
Părintele Teologos: Așa este.
Părintele Cosma: Sau care încearcă într-o oarecare măsură să se apropie. Și într-adevăr, acolo am gândit această mănăstire să aibă două incinte: una și pentru laici indiferent – bărbați, femei, copii, toată lumea, iar a doua incintă va fi doar pentru călugări, exclusiv pentru călugări.
Părintele Teologos: Foarte bine!
Părintele Cosma: Vom încerca să punem un tipic aghioritic de slujbe mai mult noaptea, cu privegheri. În biserică să nu avem curent electric și doar la lumina lumânării. Să nu se mănânce carne așa…
Părintele Teologos: Mai acrivie…
Părintele Cosma: Mai multă acrivie. Încercăm. Să vedem în ce măsură vom reuși. Gândul este…
Părintele Teologos: Să vă ajute bunul Dumnezeu! Mă bucur enorm pentru asta. Părinte! Sfântul Cleopa.
Evocarea Sfântului Cleopa
Părintele Cosma: Da… părintele Cleopa… nu știu, așa am emoții să să pronunț acest nume, să-i spun părintele Cleopa, sfântul, parcă nici mie nu-mi vine să cred că am fost contemporan cu un sfânt. Dar într-adevăr așa este.
Părintele Cleopa a fost cel care m-a motivat să îmbrățișez viața monahală. Avem doar 16 ani când l-am cunoscut pe părintele Cleopa. Am venit la mănăstirea Sihăstria de la Bistrița pentru că acolo mergeam mai des la părintele Iustin pe care l-am cunoscut din copilărie, dar ajungând la Sihăstria să mă întâlnesc cu câțiva din prietenii, din colegii, din consătenii mei care erau acolo la Mănăstirea Sihăstria – practic, m-am dus pentru dânșii, nu pentru părintele Cleopa.
Nu știam prea multe. Era în perioada comunistă înainte de revoluție prin 1988-1989 înainte de revoluție, dar m-a fascinat cuvântul lui – cuvânt cu putere.
Părintele Teologos: Cum a fost?
Influența
Părintele Cosma: Îmi aduc aminte că am îi sorbeam cuvintele și era lume multă adunată acolo, în fața chiliei și ceea ce spunea el am memorat atât de bine încât când m-am dus acasă am povestit la toți. La mama… fiind cu o soră, încerca să mai spună și ea, dar eu spuneam nu, lasă că eu știu mai bine. Și într-adevăr aveam și o memorie bună încât redam întru totul ceea ce povestea părintele Cleopa, toate istorioarele lui.
Terminasem atunci clasa a X-a. Eram încă nehotărât încotro să o apuc, terminasem liceul Mihai Eminescu din Iași. În perioada aceea, dinainte de ’89, era un liceu cu profil sportiv, făcusem sport. Și m-a debusolat puțin întâlnirea cu părintele Cleopa.
Și într-adevăr, fiind și părinții aceștia – părintele David cu un frate mai mic care cu care fusesem coleg de clasă, m-am hotărât totuși să plec la mănăstire.
Portretizare
Părintele Teologos: Cum l-ați caracteriza pe părintele Cleopa, pe Sfântul Cleopa? Caracterizarea dumneavoastră personală. Cum l-ați simțit? Principalele lui trăsături.
Părintele Cosma: Era un om foarte deschis și foarte direct și un om foarte milostiv, un om cum nu am mai întâlnit. Poate la părintele Iustin, am văzut aceleași trăsături. După ce am intrat în mănăstire, deseori trebuia să plecăm la un drum, la un spital, am fost la Ierusalim în 96 și așa procedau toți părinții: mergeau la părintele Cleopa să ia cuvântare. Dar binecuvântarea părintelui Cleopa, dincolo de cuvântul de îmbărbătare, consta și în ceva material.
Părintele Teologos: A, da?
Părintele Cosma: Adică tot timpul el când plecam la un drum și treceam pe la dânsul, ne dădea un bănuț, dar fără ca noi să cerem. De multe ori eu nu m-am dus. M-am dus doar pentru binecuvântare, nu să cer un ban. Și spunea, era părintele David ucenic de chelie și spunea: „adu, măi, David, adu traista aceea!” El toate pomelnicele pe care le primea, punea banii într-o traistă și băga mâna în traistă și lua. Nu se uita niciodată cât ia. Cât prindea cu mâna…
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!
Părintele Cosma: Cât prindea cu mâna atâta lua și-ți dădea acolo. Și ziceam: „preacuvioase, dar știți, nu trebuie”. Zice: „lasă, măi, luați acolo că eu știu că starețul ăsta e zgârcit și nu vă dă nimic”.
Părintele Teologos: Părintele David spunea asta? Părintele David spunea să nu vă de atâta, nu?
Părintele Cosma: Nu. Părintele David nu zicea nimic. Părintele Cleopa zicea faptul acesta: „haideți că știu că starețul ăsta nu vă dă nimic”. Și într-adevăr, foarte milostiv, dezinteresat. Chiar și la oameni, când se ducea un om la dânsul cu un necaz, întotdeauna era foarte milostiv. Și îmi aduc aminte de o istorioară pe care a relatat-o părintele Cleopa la un moment dat, am impresia în anul 77 în Athos.
O istorioară despre dărnicie
Am auzit această istorioară de la părintele Gavriil Nichiforidis care este în Kerkira, stareț acolo și el mi-a povestit istorioara aceasta.
La un moment dat când era părintele Cleopa în stareț în Sihăstria – el a fost în Sihăstria stareț între 1944-1949, perioada aceea era o perioadă de reconstrucție a mănăstirii. Mănăstirea trecuse printr-un incendiu în 41. Fusese războiul. După război a fost o perioadă foarte dificilă întrucât era o bandă de tâlhari, un fel de tâlhari, de haiduci în zonă acolo, Baltă, care jefuiau pe oameni bogați, dar adeseori și pe la mănăstiri se duceau și tâlhăreau și furau.
Părintele Teologos: Ferească Dumnezeu!
Părintele Cosma: Vă dați seama, biserica era arsă, trecuse războiul, în perioada războiului au fost acolo la Sihăstria oamenii care s-au refugiat din fața războiului pentru că linia frontului a trecut pe acolo pe la Mănăstirea Neamț – Târgu Neamț.
Părintele Teologos: A, da?
Părintele Cosma: A fost o perioadă foarte dificilă și lumea s-a refugiat în mănăstiri cu copii, cu necazuri, cu toate problemele lor și chiar în perioada aceea părintele Cleopa a început construcția unei case.
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!
Părintele Cosma: Eu am prins casa aceea veche. Este unde este trapeza actuală cu bucătăria. Era casa veche. Încă am locuit într-însa. Casa aceea era făcută de părintele Cleopa. Începută de dânsul, iar în perioada aceea de după război, de foamete din 47, a venit multă lume din cauza foametei, din cauza problemelor de după război. Și imediat se apropia iarna. Casa nu era terminată și părintele Cleopa a comasat călugării care erau atunci în mănăstire în câteva chilii și cea mai mare parte din casă a dat-o oamenilor și a spus: terminați acestea, e făcut acoperișul, luați-o și lipiți-o cu lut și vedeți fiecare cum să stați iarna asta aici.
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!
Foametea
Părintele Cosma: Iar părintele Macarie de la Schitul Prodromul, părintele Macarie Tănase care a murit în 2014, îmi povestea, zicea: „părinte, era o foamete era mare nevoie în țară și erau acolo familii cu copii și copii mititei până… și când se făcea masa, când suna clopotul de masă, zice că se făcea un cazan mare de mâncare pentru toată lumea și călugări și mireni.” În timpul stăreției părintelui Cleopa. Și atunci când bătea clopotul zice că se a aranjau toți la rând cu un castronel în mână.
Părintele Teologos: Săracii…
Metoda duhovnicească a părintelui Cleopa
Părintele Cosma: Și veneau și toată lumea primea câte un polonic din acela de borș și părintele Cleopa era foarte… tot ce avea împărțea cu oamenii. Și de multe ori, zice: „părinte, nu aveam nici noi, erau situații din astea limită”. Zice că de multe ori – asta mi-a povestit părintele Iulian – zice că atunci când nu aveam nimica, părintele Cleopa spunea trei zile de post negru și fiecare călugăr câte o psaltire. Și întotdeauna zice că a doua sau a treia zi întotdeauna intra pe poarta mănăstirii cât un car cu făină, cu cartofi, cu fasole, cu tot ce era…
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!
Dăruirea și credința
Părintele Cosma: Zice că nu era dată să faci rânduiala aceasta și să nu vină… Și părintele Nichiforidis, revin că am făcut o paranteză mai mare, mi-a relatat o istorioară probabil auzită din gura părintelui Cleopa. Este și trecută în cartea aceasta… pe care am publicat-o. Zice că în această perioadă de foamete a venit la Sihăstria o femeie căreia îi murise bărbatul, aveți trei copii mici și s-a plâns părintelui Cleopa: „părinte Cleopa, așa nu avem ce mânca, nu avem nimic și am nevoie de o văcuță să ne dați ca să pot să-mi cresc copiii”.
Și părintele Cleopa când stătea de vorbă cu dânsa, trecea casierul mănăstirii pe lângă dânsul și îl cheamă pe părintele. Zice: „părinte, câți bani mai ai în casă?” „Părinte Cleopa, mai avem 300 de lei, dar luni trebuie să mergem la Târgu Neamț să achităm tabla pentru biserică” – că era în construcție paraclisul Sfinții Părinți Ioachim și Ana pictat de Protcenco. Zice: „Bine, 200 de lei, adu-i încoace și dă-i la femeia asta!” „Părinte Cleopa, dar înțelegeți oleacă că asta e situația, am promis acestor oameni!”.
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!
Părintele Cosma: Și atunci, părintele Cleopa l-a certat pe părintele ăsta și i-a zis: „Dar tu ce crezi, tu? Noi nu credem în Dumnezeu, nu suntem în mănăstirea Maicii Domnului? Pentru ce suntem noi aici?” Și atunci părintele bombănind așa, s-a dus, a venit, i-a dat banii. Când stăteau de vorbă acolo trece și părintele de la grajd pe acolo și părintele Cleopa zice: „Părinte, ia vino încoace!” Zice: „Câte vaci mai avem noi cu lapte?” Zice: „Părinte stareț, avem două vaci cu lapte și cu doi viței”. „Du-te și ia o vacă și adu-o încoace ca să o dăm de pomană la femeia aceasta că n-are cu ce hrăni copiii”. Zice: „Părinte stareț, acolo este foamete, nu este nimic. Avem atâția părinți bătrâni aici și asta e singura sursă a noastră. Cum să dăm asta? Nu se poate!”
Și părintele Cleopa tot așa: „Măi, dar tu crezi în vacă sau în Dumnezeu?” Du-te și fă ascultare și adu-o!” „Părinte… nu știu ce.. blagosloviți și iertați!” Și a venit cu vaca de funie la părintele Cleopa. Zice: „Copiii ăia mici când au văzut vaca, zice că s-au dus și strângeau vaca de botic așa, pupau vaca, jucau în jurul vacii că vacă și au lapte”.
Părintele Teologos: Fenomenal, înduioșătoare…
Minunea
Părintele Cosma: Înduioșătoare, știți… Și femeia a luat vaca, a luat și bănuții și a plecat la vale. Și acuma, părintele Cleopa totuși s-a gândit, a zis că e foamete, e situația asta tensionată, părinții se gândeau și ei, aveau și lume prin mănăstire, care mai veneau, mai ajutau și atunci chiar s-a gândit. A zis: „măi, am procedat totuși așa bine?…” Sau probabil nu știi ce era în sufletul lui. Și zice că a luat metania și a început să meargă pe drumul care cobora spre Secu, că era spre seară, cu metania în mână și se ruga, zicea rugăciunea lui Iisus și cu gândurile lui se gândea la toată situația cu construcția mănăstirii, cu foametea.. Era perioada, dacă ne gândim, după război când intraseră comuniștii la putere, toată țara erau bulversată, erau rușii în țară care… Nu știa nimeni ce va fi cum va fi.
Și probabil cu gândurile lui și cu o rugăciunea lui Iisus, cobora pe o potecă așa spre Mănăstirea Secu. Fiind spre seară, cică la un moment dat, vede două vaci venind și o femeie și a început să facă cruci. S-a gândit că e ceva o… arătare, o ispită, o vedenie de la cel rău că ceea ce gândea el…
Și când se apropie, vine o bătrânică cu două vaci, le ținea de funie și zice: „Binecuvântați, părinte!” Cică „aici este Mănăstirea Sihăstria?” Zice: „Da”. Cică „A murit bărbatul meu, bătrânul meu, moșneagul meu săptămâna trecută și avem două, trei capre și două vaci. Eu fiind singură de acum nu mai pot ține vacile și mi-a dat Dumnezeu un gând să aduc aceste vaci să le dau la Mănăstirea Sihăstria că știu că este aici un schit plecat de departe de lume și am venit aici. Poftim!” I-a dat funia în mână – „luați aceste vaci!”
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!
Părintele Cosma: A făcut cruce și „în numele Domnului, primiți aceste vaci!” și s-a întors în spate.
Părintele Cleopa a rămas fără cuvinte și atunci a luat funiile s-a dus în mănăstire, l-a chemat pe părintele și a zis: „Vezi, măi, te-ai îndoit! Tu ai dat o vacă, Dumnezeu ți-a trimis două vaci în loc.”
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!
Părintele Cosma: Și mă uit așa cum lucra Dumnezeu în viața lui. Într-adevăr a avut o viață zbuciumată, dar vedeți, lucrarea lui Dumnezeu se vede în momentele acestea limită.
Părintele Teologos: Da…
Povestea Sihăstriei
Părintele Cosma: A fost trimis din ’49… Eu, venit în mănăstire, eram copil și nu știu dacă cunoașteți, la Sihăstria, după decretul 410 sau în perioada aceea a fost făcut azil de bătrâni pentru mănăstirile care s-au închis din Moldova.
Părintele Teologos: A, nu știam.
Părintele Cosma: Și toți călugării bătrâni care aveau peste 55 de ani au fost comasați la Mănăstirea Sihăstria, dar aceasta s-a datorat părintelui Paisie Olaru. Fac câteva paranteze…
Părintele Teologos: Da, da, spuneți și despre părintele…
Părintele Cosma: Sunt foarte multe informații așa și aș vrea să… Ce s-a întâmplat? Atunci la decret… și după aceea, voi reveni să vă povestesc de părintele Cleopa. Atunci la decret, în noiembrie în 1959 toți călugării până la 55 de ani și călugărițe până la 50 de ani trebuia să plece din mănăstire, erau obligați, iar cei care erau pensionari trebuia să renunțe la pensie.
Părintele Teologos: Oh…
Părintele Cosma: Iar dacă nu renunțau la pensie trebuia să plece din mănăstire și atunci toate mănăstirile… s-au hotărât câteva mănăstiri care să rămână deschise și Sihăstria a fost una dintre mănăstirile propuse pentru închidere. Pentru că am înțeles de la părinții bătrânii că comuniștii voiau să facă un sanatoriu acolo – era în pădure, un loc frumos, retras de lume și atunci s-a dat poruncă de la autoritățile comuniste să cuprindă toate…
Părintele Teologos: Acareturile, să zic așa.
Părintele Cosma: Da, animalele mănăstirii că mănăstirea avea oi, avea vaci și au venit de la CAP să ia vacile, oile și, la un moment dat, după decret, a venit acolo cineva de la Culte de la…
Părintele Teologos: De la partid…
Părintele Paisie Olaru
Părintele Cosma: De la partid, da, să vadă câți călugării au mai rămas acolo și să se discute cu starețul care este situația. Era stareț părintele Caliopie Apetrei, un om deosebit. Atunci, stând de vorbă amândoi în fața bisericii undeva pe un cerdac, l-a văzut pe părintele Paisie care avea barbă, ieșind din chilie, s-a dus până la paraclis, avea chilia undeva pe corpul acesta de chilii care era în continuarea paraclisului Sfinților Părinți Ioachim și Ana, pictați de Protcenco. Era casa veche, acum a fost renovată, este altă clădire.
Părintele Paisie a ieșit din chilie, s-a dus până la paraclis și a intrat înapoi, iar acest comunist l-a văzut pe părintele – avea o autoritate mare. Și a întrebat „cine este călugărul acela?”. Zice: „un părinte bătrân”. „Are vârsta cuvenită să rămână sau…?” Zice: „Mergeți și vorbiți cu dânsul!”
A mers la părintele Paisie, a intrat în chilie, era o chilie cu o singură ușă și nu era hol, se intra direct în chilia lui și când a intrat în chilie, părintele Paisie avea un pat care era format din două bănci. Ziua ridica o bancă și făcea un fel de scaun, iar noaptea îl dădea și…, dar simplu, o singură păturică, o găleată cu apă, o cană și câteva icoane și un ceaslov și o Psaltire. Atât era totul.
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!
Părintele Cosma: Și omul ăsta când a intrat acolo a rămas puțin șocat că nu se aștepta. A văzut atâta sărăcie, atâta simplitate și cică „Părinte, cine ești?” „Păi, asta este situația”. „Și cum stai aici?” „Păi, ce-mi trebuie mie? Sunt călugăr.” Și l-a mai întrebat câteva lucruri care l-au mișcat foarte mult.
Părintele Teologos: L-au impresionat. Da.
O discuție de suflet
Părintele Cosma: Și părintele Paisie l-a simțit așa că e… și atunci a început a plânge părintele Paisie. Și-i spune „domnule” sau cum s-o fi adresat el. „Uitați, dumneavoastră ne scoateți pe noi, călugării din mănăstire” – că practic, Sihăstria trebuia închisă și toți bătrânii mutați în altă parte. Era vorba să-i mute la Neamț și părintele Paisie era deja legat de Sihăstria, avea câțiva ani când venise de la Cozancea, de la Slatina cu părintele Cleopa. Și avea peste 60 de ani, era o situație așa… iarăși, bătrân, să-și ia lucrurile, să se mute în altă parte, îl duce în altă obște unde nu cunoștea pe nimeni…
Și atunci a început a plânge și zice: „Uitați, dumneavoastră ne scoateți pe noi din mănăstirea. Eu sunt intrat în mănăstire din 1920 și am atâția ani de mănăstire, sunt cu barba albă, unde să mă duc eu? Să mă duc în lume? La cine să mă duc? Nu mai am casă, nu mai am masă, n-am copii, n-am pe nimeni. Poate că am niște nepoți pe undeva, dar pe care nu i-am văzut niciodată. Au ăștia grijă de mine? Gândiți-vă dumneavoastră! Om bătrân cu barbă albă, cu atâția ani de mănăstire, acuma să mă scoateți pe drumuri!…” Și a început a plânge părintele Paisie…
Omul ăsta, comunistul ăsta a început a plânge și el.
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!
Părintele Cosma: Atât de mult a fost marcat și l-a mai întrebat câte ceva și la un moment dat a ieșit afară pe cerdac. Starețul îl urmărea de pe cerdacul celălalt, din fața bisericii și zice că a făcut vreo două ture așa de la paraclis pe cerdacul celălalt, foarte frământat așa, foarte agitat sufletește. S-a gândit totuși la situația asta. Adică călugării ăștia bătrâni, îi scoți mulți dintr-o parte în alta…
Urmarea
Și atunci, s-a dus la stareț și zice „Părinte stareț, nu mai închidem mănăstirea asta. Mănăstirea asta va rămâne și o să facem aici azilul de bătrâni. Nu-l facem în altă parte. O să aducem aici călugări din altă parte și bătrânul ăsta, mi-a fost așa de milă de dânsul. Chiar unde săi duci? Unde să-i duci, domnule? Că dacă îi duci acum în lume se uită cineva la dânșii? Atâția ani… Bieții de dânșii, niște bătrânei, unde să-i duci?”
Părintele Teologos: Fenomenal, Sfântul Paisie!
Părintele Cosma: Și starețul a fost un om așa al lui Dumnezeu, părintele Caliopie, că a fost isteț așa, că i-a zis: „Știți, noi facem cum ziceți dumneavoastră, dar auziți, cine să se îngrijească de bătrânii ăștia? Eu ca stareț, dacă îmi aduceți 40-50 de bătrâni aici, cum să-i îngrijesc eu singur?” Zice: „Vă rog, dați-mi voie să primesc niște călugări tineri… ca să le facă mâncare, să-i spele, să să taie lemne, să facă treburile aici”. Ăsta încurcat așa, nu știe ce să facă. Zice: „Bine, să nu-i încurci, să nu-i îmbraci în haine negre”.
Animarea mănăstirii Sihăstria
Și de asta povesteam… am adunat date pentru lucrarea mea cu decretul 410 și am făcut câteva interviuri cu câțiva părinți din aceștia bătrâni și îmi povesteau că „părinte, era Sihăstria și părintele ăsta Calioplie a fost un om înțelept așa, era plină de călugări și de maici tineri”.
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!
Părintele Cosma: Dar toți civili pentru că toți veneau la părintele Paisie. Părintele Paisie el îi mângâia, îi îmbărbăta, le mai dădea câte un bănuț că mai venea lume la dânsul se spovedea și avea întotdeauna. Și starețul Caliopie întotdeauna era foarte atent, adică le dădea alimente, îi ajuta cu hăinuțe cu ceva și le dădea de lucru acolo. La grădină era plin. Așa încât la un moment dat, Antonie Plămădeală care era scos din mănăstire, lucra prin București la o fabrică de cărămidă sau ceva de genul acesta…
Părintele Teologos: Doamne ferește! Mitropolitul…
Părintele Cosma: Mitropolitul… Aici este altă istorie dânsul. Practic, părintele Caliopie Apetrei l-a readus pe Antonie Plămădeală în mănăstire și în biserică. Pentru că el era laic.
Părintele Teologos: Era scos prin decret…
Părintele Cosma: Făcuse și pușcărie înainte cu decretul, când în tinerețea lui a avut niște simpatii legionare și datorită acestui fapt l-a agățat securitatea și a fost închis. A făcut ani de pușcărie. Părintele Cleopa l-a ascuns un timp pe la Slatina. E fascinantă așa istoria…
Părintele Teologos: O altă poveste…
Părintele Cosma: Mie mi-a povestit multe din lucrurile acestea părintele Macarie de la Prodromu care el a intrat în Sihăstria în 42, la vârsta de 13-14 ani. Și am stat cât am fost la Prodromu la un moment dat în 96, o jumătate de an, el mi-a povestit ore întregi. Povesteam cu dânsul, dar nu mi-a venit atunci în minte atunci să notez toate acestea.
Rânduiala
Revenind la pe Antonie Plămădeală, acesta cu toate că era ieșit își mai lua și el câteva zile libere și mai venea pe la Sihăstria că stătuse în Slatina, în obștea părintelui Cleopa, cu mulți părinți care acum, după decret, reveniseră și se aciuaseră pe lângă părintele Paisie care fusese duhovnic în Slatina, veniseră și stăteau ca civili, lucrau pe acolo.
Părintele Teologos: În Slatina?
Părintele Cosma: În Sihăstria. Ei stătuseră în Slatina împreună…
Părintele Teologos: Am înțeles… Nucleul…
Părintele Cosma: Nucleul, da, se împrieteniseră, lucraseră împreună, conviețuiseră un număr de ani și acum, știți, trecea unul la altul.
Părintele Teologos: Așa este.
Părintele Cosma: Și atunci venea adeseori prin Sihăstria și… zice că odată a venit la Sihăstria și era plină biserica din centru de călugări și călugărițe – toți tineri – erau tineri 20 și 30 de ani.
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!
Părintele Cosma: Și erau acolo în mănăstire și stăteau la slujbă și după aceea, la grădină unde-i punea starețul. Pentru că starețul avea pe cineva la securitate în Târgu Neamț și când venea – când avea control de la securitate – întotdeauna era anunțat cu o zi înainte și atunci starețul era „băi, fugiți în pădure, duceți-vă că vine securitatea în control!”
Erau acolo în biserică și vine odată la Sihăstria și când vede atâția călugări și călugărițe acolo, toți tineri în biserică la slujbă la Sfânta Liturghie, îi zice părintelui Macarie cu care era de vârstă apropiată și părintele Macarie era un om citit, un om elegant așa. Zice: „Măi, Macarie, măi, Sihăstria asta a voastră este mai mult mixtă decât mistică.”
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!
Părintele Cosma: Da, e așa… Era un om așa care făcea și un fel de haz de necaz.
Părintele Ioanichie
Părintele Teologos: Da, așa molcom… Dar ați vorbit de Sfântul Cleopa, ați vorbit de Înaltul Antonie Plămădeală. De părintele Ioanichie?
Părintele Cosma: Eee, părintele Ioanichie mi-a fost duhovnic, cea mai mare perioadă pentru că, în general, când am venit la Sihăstria, părintele Cleopa având foarte mulți oameni la spovedit și dintre călugări pentru că era în perioada când erau destul de bătrân, destul de în vârstă, nu mai slujea, eu nu l-am prins pe părintele Cleopa slujind. Am înțeles că ultima Sfântă Liturghie a slujit-o în ’88 de Crăciun. După aceea nu a mai slujit.
Și starețul de atunci, părintele Cleopa nu-i mai primea pe frații tineri la spovedit, ne trimitea la părinții mai tineri. Părintele Ioanichie nu era în Sihăstria când a venit eu în 89; era la Bistrița, pentru că el a fost scos din Sihăstria și trimis.
Uneltirea securității
Pentru că securitatea a vrut să rupă legătura asta dintre duhovnici. Din ce am văzut în dosarele de la CNSAS m-a marcat așa cât de diabolică… A vrut întotdeauna să rupă legătura asta, să creeze zăzanie, neîncredere între dânșii, având diferite informații și plastografiau – așa era termenul.
Părintele Teologos: Da?
Părintele Cosma: Îi imitau scrisul și scriau anumite informații pe care le aveau de mine…
Părintele Teologos: Da, ca și cum eu aș fi scris despre sfinția voastră ceva…
Părintele Cosma: Exact. Și încercau să facă lucrul acesta, să facă zăzanie între părintele Cleopa și părintele Paisie, între părintele Ioanichie și părintele Cleopa, între părintele Caliopie și părintele Ioanichie. Știți și atunci când erau un nucleu acolo – era părintele Ioanichie, părintele Cleopa, părintele Paisie, părintele Ambrozie Varsanufie, părintele Macarie și atunci voia să facă zăzanie, dar nu au reușit.
Părintele Teologos: Slava lui Dumnezeu!
Părintele Cosma: Cu toate că părinții vedeau scrisul celuilalt, aveau încredințarea asta interioară că părintele celălalt nu putea să facă așa ceva. Și întotdeauna nu au căzut în cursa aceasta. Și atunci părintele Ioanichie a fost într-un fel pentru că, pentru vremea aceea, era totuși un om cu școală, un om foarte… terminase un liceu comercial până în 48, până în 49, practic el ducea tot administrația Mănăstirii Sihăstria. El se ocupa, el era secretar, era contabil, făcea cumpărături în perioada de după ce a plecat părintele Cleopa la Slatina.
Părintele Cleopa pleacă la Slatina în 49, părintele Ioanichie a venit cam în perioada aceea, dar era frate începător și nu l-au luat la Slatina, dar foarte interesant că el a consemnat momentul acesta. Am găsit tot felul de însemnări despre cum a plecat obștea de la Sihăstria la Slatina. Am surprins-o…
Mănăstirea Slatina
Părintele Teologos: De ce au plecat?
Părintele Cosma: Practic, Mănăstirea Slatina, comuniștii voiau să o preia de la biserică și să facă un azil acolo. Iar Patriarhul Iustinian a prevenit a preîntâmpinat și atunci l-au rugat pe părintele Cleopa – am găsit toată documentația, toate scrisorile, corespondența dintre Patriarhie și Mănăstirea Sihăstria – și l-a rugat pe părintele Cleopa, l-a chemat chiar la Patriarhie și l-a rugat. Pentru că părintele Cleopa avea darul acesta de a aduna lume în jurul lui.
El preia Sihăstria de la Ioanichie Moroi după ce moare Ioanichie Moroi, cu vreo 15, poate 20 de călugări și din 44 până în 49, Mănăstirea Sihăstria avea 50-60 de călugări.
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu! De-asta în 49, la insistențele Patriarhului Iustinian pleacă la Slatina cu 27 de călugări.
Părintele Teologos: Slava lui Dumnezeu!
Darul duhovnicului Cleopa
Părintele Cosma: Și la Sihăstria rămân vreo 30. Le rămâne stareț în Sihăstria părintele Ioil Gheorghiul care a fost ucenicul de chilie al părintelui Ioanichie Moroi. Și după aceea, din 49 până în 52, când pleacă din fruntea mănăstirii, când se retrage din fruntea mănăstirii, fuge practic în pustie, face și acolo 50-60 de călugări.
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!
Părintele Cosma: Avea darul acesta, era ca un magnet, aduna. De-asta, părintele Macarie care a murit la Prodromu povestea, zicea: „părinte, am atâția ani de mănăstire, am fost în Sfântul Munte atâția ani..” Că el e venit în ’84 în Athos. „Și am pribegit și în timpul decretului, prin mănăstiri am umblat, dar om ca părintele Cleopa nu am cunoscut.”
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!
Părintele Cosma: De-asta, cu puțin înainte de moarte, mi-a spus așa ca un regret că era în vârstă nu mai putea să circule, zice: „mi-aș dori tare mult să mai văd o dată mormântul starețului meu și Sihăstria”.
Părintele Teologos: Să ajute bunul Dumnezeu! Slavă lui Dumnezeu!
Părintele Ioanichie Bălan – portret
Părintele Cosma: Da și revenind la părintele Ioanichie. Părintele Ioanichie Bălan a fost un om pregătit, un om isteț, nota orice, avea darul acesta să noteze. Dacă te uiți în jurnalul lui, în poeziile… era un om foarte sensibil și așa foarte dedicat mănăstirii. Era în perioada aceea din anii 50 când mergea la cumpărături cu căruța și ne povestea el că după 90 făcea o școală monahală, făcea niște cursuri era foarte mult tineret.
Părintele Teologos: Cursuri de școală?
Părintele Cosma: Da, cursuri de mănăstire și făcea cu școală monahală, așa în perioada aceea.
Părintele Teologos: Cu română, matematică, așa ceva… Nu?
Părintele Cosma: Nu, nu, era ceva cum erau sinaxele acestea ale sfântului Paisie Velicikovski…
Părintele Teologos: Ce frumos! Deci chiar școală monahală…!
Părintele Cosma: Școală monahală. Eram în fiecare zi de luni până vineri și făceam Noul Testament, Vechiul Testament, Liturgică, tipic..
Părintele Teologos: Ce frumos!
Părintele Cosma: Istoria Bisericii Române, istoria Bisericii Universale, catehism…
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!
Părintele Cosma: Și părintele Ioanichie avea mai multe obiecte, că mai venea și părintele Cleopa, dar de regulă, părintele Ioanichie era și câțiva părinți din obște care aveau o facultate terminată. Pentru că era foarte mult tineret. Era în perioada aceea de după 90. Am stat și câte 13-14 stăteam în chilie…
Părintele Teologos: Doamne ferește…
Cărțile
Părintele Cosma: Pentru că mănăstirea era în reconstrucție, se stricaseră multe chilii și în jurul părintelui Cleopa și a părintelui Paisie și a părintelui Ioanichie se adunaseră foarte mulți. Cărțile astea ale părintelui Ioanichie au adus foarte mulți călugări și maici în mănăstire. „Convorbiri duhovnicești”, „Patericul românesc”, „Vetre de sihăstrie românească” – pur și simplu au adăpat, au stârnit așa un curent. Toate mănăstirile, dacă te uiți la călugării aceștia care au intrat după 90 – datorită acestor cărți.
Părintele Teologos: Da…
Povestiri
Părintele Cosma: Și părintele Ioanichie, la cursurile acestea monahale ne mai îmi povestea așa amintiri din viața lui de călugăr, ce părinți a cunoscut, cum se ruga el. Și ne povestea când mergea la Târgu Neamț să facă cumpărături sau venea de la Târgu Neamț zicea că de la Gura Secu acolo, vreo 6-7 km, mergea întotdeauna în urma căruței și învățase pe de rost paraclisul Maicii Domnului, acatistul Bunei Vestiri și întotdeauna când mergea pe jos spunea totul pe dinafară.
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!
Părintele Cosma: Și zicea că aceea a fost cea mai frumoasă perioadă din viața lui de monah, că după aceea au venit greutățile, a venit decretul și atunci erau urmărit de tot timpul – am găsit dosarul lui de la CNSAS, de urmărire. Cum era filat. Orice lucru… foarte… era o perioadă extrem de dificilă.
Urmărirea
Știind securitatea că el notează, că el scrie. Întotdeauna când pleca undeva era filat, pus un securist îl prelua, îl ducea până la gară, de acolo îl prelua altul până la București, de la București până în strada cutare îl lua unul, de acolo altul…
Părintele Teologos: Serios?… Și el știa asta?
Părintele Cosma: La un moment dat și-a dat seama și de fiecare dată când pleca din mănăstire, când era la Bistrița, intra cineva, un securist, avea cheie, avea tot așa, intra și căuta în chilie ce cărți are, la ce scrie și nota totul. La un moment dat, când și-a dat seama, părintele Ioanichie a făcut un lucru interesant – că nu a mai numerotat paginile și ăștia nu mai știau la ce pagină este.
Și făcea și o glumă, am găsit o notă informativă că părintele era și așa glumeț. Părintele Ioanichie zice: „măi, le dau și eu lectură la ăștia de la securitate să mai citească și ei ceva că și așa nu prea știu carte”…
Părintele Teologos: Da, da, să se mai cultive, da.
Părintele Cosma: Să se mai cultive și „cu ocazia asta că mă urmăresc, le dau să citească… că și ei au zis acum acuma – cărți duhovnicești – că sunt interesați de ce scriu eu”.
Părintele Teologos: Slava lui Dumnezeu!
Părintele Cosma: Informația asta o dă un informator care, nu știu exact cine era, dar era apropiat de părintele Ioanichie și părintele Ioanichie mai făcea glume. Probabil că știa că ăsta…
Părintele Teologos: Dă mai departe. Da. Slavă lui Dumnezeu! Foarte drăgălaș!
Cuvântul părintelui Cleopa
Părintele Cosma: Da, și părintele Ioanichie, m-am spovedit la dânsul după ’90 când a revenit de la Mănăstirea Bistrița. Pur și simplu m-a impresionat că avea un cuvânt cu putere multă, un cuvânt cu puternic și lucrător așa. Pur și simplu, părintele Cleopa vorbea foarte mult din Sfinții Părinți și părintele Cleopa nu se băga în problemele astea cotidiene, mai ales politice, nu.
Părintele Cleopa vorbea foarte mult despre viața duhovnicească, despre rugăciune despre… Țin minte că făcea în fiecare duminică seară, venea la trapeză și ținea o sinaxă. Ei, după ce ascultam cuvântul părintelui Cleopa, domnule, așa primeam o râvnă de rugăciune, de a citi, de a te nevoi, de a face metanii, de a posti. Era extraordinar așa! Te încărcai. Pentru câteva zile erai numai cu gândul la ceea ce a spus părintele Cleopa.
Și într-adevăr, ne nevoiam și noi acolo, poate chiar a fost și cea mai frumoasă perioadă că încercam și noi să zicem rugăciunea minții așa cum ne-a învățat părintele Cleopa. Noaptea să o zici până adormi în rugăciune. Unde ne duceam… a fost o perioadă aproape câteva luni, aproape un an de zile la oi și mergând cu rugăciunea cu metania și chiar începeai să simți așa rugăciunea, să lucreze noaptea, să zici prin somn. Era extraordinar! Cuvântul acesta al părintelui Cleopa.
Ei, la biserică părintele Ioanichie vorbea el mai des, părintele Cleopa era deja mai îmbătrânit, vorbea la zile mari.
Părintele Teologos: Da, nu mai putea…
Părintele Cosma: Nu mai putea. De regulă, când venea și ținea un cuvânt la biserică i se punea un scaun în fața sfintelor uși și acolo vorbea, că nu mai putea să stea în picioare, știți. Pe când părintele Ioanichie fiind mai tânăr el vorbea aproape întotdeauna. Că el era singurul care predica liber. Dacă nu era părintele Ioanichie, citeam cazania la strană.
Predicile părintelui Ioanichie
Dar părintele Ioanichie, domnule, venea și pe partea asta duhovnicească, dar intra și în problemele societății. Ataca toate problemele astea… De-asta, la un moment dat noi… eram deja hirotonit ca diacon și slujind acolo și discutam. Eram tineri și ni se părea că totuși cam exagerează părintele Ioanichie. „Măi, parcă părintele Ioanichie parcă face cam multă politică”. Știți?… Ori acuma, ascultând predicile părintelui Ioanichie mi-am dat seama că au fost niște predici profetice.
Exact ceea ce spunea părintele Ioanichie, vedem acum împlinindu-se.
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu! Doamne ferește!
Părintele Cosma: A fost și un om rugător, dar era și foarte bine informat, avea foarte multe cunoștințe, oameni, coresponda cu oameni din America, din Occident, avea multe… și era pregătit, citit, un om cult… și trăitor…
Părintele Teologos: Și cu mintea ascuțită…
Părintele Cosma: Și un om categoric – la dânsul nu era… dacă te uiți la câteva interviuri pe care le-a făcut el în perioada aceea cu Sorin Dumitrescu, mai ales, când a intrat România în NATO, să vezi ce categoric era împotriva ca România să intre în aceste structuri și știa ce spune, asta este foarte interesant. Acuma dacă reevaluăm ceea ce spunea el atunci, ne dăm seama câtă dreptate avea și probabil că de aici i s-a tras și moartea și boala.
Declinul…
Când a fost în 97, sfințirea catedralei, a venit atunci un grup de… primul ministru de atunci și câțiva miniștri – au rămas peste noapte la noi. A fost foarte multă lume, a fost Patriarhul Ecumenic la această sfințire cu Preafericitul Daniel, a făcut sfințirea întâi Neamț, după aceea de la Sihăstria și, vă dați seama, a fost foarte multă lume, un eveniment din ăsta așa cu foarte multă lume…
Părintele Teologos: Foarte oficial.
Părintele Cosma: Multe oficialități și lume foarte multă, iar părintele Ioanichie era știți cum? Îmbulzit de lume. La dânsul acolo nu se putea intra de lume care stătea să ia o binecuvântare, un cuvânt de folos. Și primul ministru de atunci a venit la părintele Ioanichie, a scos toată lumea de pe hol afară, SPP-iștii au stat la ușă și a stat peste 20 de minute, o jumătate de oră de vorbă cu părintele Ioanichie în chilie. Și după acest moment, am observat că părintele Ioanichie a început să își piardă memoria, dar imediat, la două-trei duminici, slujind, știam, eram diacon, slujeam cu dânsul. Vedeam că părintele Ioanichie nu știe ce să mai spună.
Părintele Teologos: Doamne ferește!
Părintele Cosma: „Ce am de spus acuma?” „Părinte Ioanichie, trebuie să spuneți ecfonisul acesta”. Că la un moment dat a intrat în sfântul altar intrând cu sfântul potir și cu discurile, diaconul și s-a întors și a închis și sfintele uși și toți slujitorii au rămas afară. Și a trebuit să intrăm pe ușile laterale. Mi-am dat seama că ceva se întâmplă cu părintele Ioanichie, dar nu deodată, încet încet am văzut că își pierde memoria.
Și la un moment dat, într-o perioadă de trei, patru ani deja părintele Ioanichie a ajuns legumă.
Părintele Teologos: Doamne ferește!
Părintele Cosma: Nu mai știa, dar eu rememorând așa, mi-am dat seama că acesta a fost momentul când părintele Ioanichie s-a întâmplat ceva… Nu pot să zic, poate a fost și ceva firesc, poate a fost, dar…
Părintele Teologos: Astea sunt faptele.
Atitudinea părintească a părintelui Ioanichie
Părintele Cosma: Dar gândindu-mă în urma așa, după momentul acesta, am văzut o schimbare la viața părintelui Ioanichie. Da, a fost un stâlp al mănăstirii pentru toți dintre noi. Mă spovedeam la dânsul și la noi a fost mănăstire mare cu foarte multe încercări, erau foarte multe ispite, încercări, muncă – munceam la grajd, la bucătărie, la trapeză și, câteodată, mă duceam la părintele Ioanichie și eram prăbușit așa. Eram copil, nu-mi dădeam seama și aveai nevoie de o îmbărbătare și mă duceam foarte necăjit. Ne spovedeam săptămânal, era rânduiala la noi și mă duceam foarte așa, eu știu, trist…
Părintele Teologos: Căzut…
Părintele Cosma: Și părintele Ioanichie, când mă vedea, foarte interesant, nu încerca să spună cuvinte de folos, știți. „Dar mama ta ce mai face?”
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!
Părintele Cosma: „Când a fost mama ta pe aici pe la Sihăstria? Dar surorile tale când au mai fost pe aici? Ce mai fac? Cum merge școala?” Că știa că surorile mele l-au mai ajutat la corectat la cărțile lui și le știa. Încă din perioada de dinainte de 90, mergeau la Bistrița, la părintele Iustin acolo și, de atunci, luau cărți împrumut de la părintele că era o raritate cartea înainte de 90.
Eu când am intrat în mănăstire, rugăciunile de dimineață, de seara, paraclisul Maicii Domnului, acatistul Bunei Vestiri le-am scris de mână că nu aveam cărți și abia așteptam să moară un părinte ca să luăm Psaltirea….
Părintele Teologos: Doamne ferește…
Părintele Cosma: Și Ceaslovul. Era o raritate. Nu erau cărți. Eram foarte mulți în mănăstire.
Și foarte interesantă această tehnică a părintelui Ioanichie că, eu venind foarte trist și foarte încărcat așa, el mă întreba de lucruri care îmi erau dragi mie – de mama, de surori, de lucrurile apropiate și discutând ce face mama, când a mai fost pe aici și surorile cum, ce mai lucrează nu știu ce, la un moment dat, când să-i spun eu ce ispite mai am, uitasem, nu mai știam de ce eram supărat și de ce eram trist. Se schimba starea asta interioară.
Inima și ajutorul. Unitatea
Atunci nu mi-am dat seama. Abia acum când sunt duhovnic și spovedesc lume mai multă, am oameni mai spovedit, mi-am dat seama de lucrul acesta. Pentru că omului trebuie să-i schimbi așa starea interioară, inima.
Părintele Teologos: Inima. Da.
Părintele Cosma: De multe ori mă uitam și eu cât am fost duhovnic la câteva mănăstiri de maici și na, ispite, încercări și de multe ori aveam multă lume la spovedit, eram căzut așa sufletește, trist, abătut, dar spovedind trei-patru ore și îmbărbătând pe oameni și încercând să le dau, să le aduc un cuvânt din Sfânta Scriptură, de la Sfinții Părinți, să găsesc o soluție și să-i îmbărbătez pe dânșii, practic, mă îmbărbătam pe mine.
Părintele Teologos: Da.
Părintele Cosma: Și de multe ori după trei-patru ore de spovedit simțeam că zbor.
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!
Părintele Cosma: Și am stat și am zis „uite, ce înseamnă, domnule, de-asta cuvântul Mântuitorului, când îl ajuți pe altul de fapt te ajuți pe tine”. Și îmbărbătând pe altul, te îmbărbătezi pe tine.
Alți părinți ai Sihăstriei
Și asta a fost părintele Ioanichie – a fost un stâlp și un om categoric. Dacă Sihăstria a ajuns să devină atât de cunoscută și să fie așa un stindard, s-a datorat părinților acestora mari: Paisie, Cleopa, Ioanichie. Bine, că nu au fost singurii, au fost și alți părinți.
A fost părintele Clement – un om deosebit și un om de o râvnă și un om foarte corect și nu făcea rabat de la nimic. Și câțiva ani, am fost un fel de ucenic al lui, el m-a trimis să învăț croitorie și mi-a fost apropiat, dar un părinte mi-a povestit un lucru foarte interesant despre dânsul și despre părintele Paisie Olaru.
Prin anii 50 că s-a întâmplat după ce s-a întors de la Slatina, după ce părintele Cleopa a plecat de la Slatina prin 52, încet încet toți părinții din Sihăstria care plecaseră cu părintele Cleopa au început să se întoarcă înapoi. Și părintele Paisie cred că prin 53-54 s-a întors și el.
Părintele Paisie și bunica
În perioada aceea, Mănăstirea Sihăstria avea o vie la Cotnari, un fel de metoc. Avea o casă acolo și câteva hectare de vie, nu știu exact cât. Și părintele Paisie a fost trimis acolo cu câțiva frați și lucrau acolo la vie. Venea multă lume la dânsul acolo, la spovedit, le citea rugăciuni. Chiar un părinte din Athos care acum este aici în Athos mi-a povestit, zice:„părinte, bunica mea mergea la părintele…” – părintele este de acolo din zona aceea, din satele apropiate – „merge la părintele Paisie, la Cotnari și părintele Paisie a învățat o să zică rugăciunea inimii, cum să zică și bunica mea dobândise rugăciunea inimii”.
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!
Părintele Cosma: „Și pe mine m-a învățat bunica cum să zic rugăciunea inimii, cum ea zice toată noaptea când doarme, rugăciunea merge în inimă și cu mari lacrimi la rugăciune și cum rugăciunea se zice de la sine. Și asta m-a învățat bunica.”
Și uite, mă gândeam cum lucrează harul lui Dumnezeu când nepotul ei ajunge călugăr athonit în patria isihasmului.
Părintele Teologos: Da, cu adevărat.
O situație
Părintele Cosma: Părintele Paisie, fiind acolo la Cotnari, la un moment dat toamna când erau strugurii copți, mai veneau hoții la furat la vie și trebuia să stea părinții noaptea să păzească. Era situația aceea, lumea era necăjită, era în perioada aceea cu colectivizarea. Și cineva din cei care veneau la părintele Paisie zice: „Părinte Paisie, uite, sunt acum după război foarte multe arme de astea de… Să ducem o armă și când auziți că vin ăștia trageți cu un foc de armă în sus ca să se sperie”.
Acuma, poate a fost și o cursă întinsă, nu știu exact. Și părintele Paisie nu s-a gândit mult și a făcut lucrul acesta și a dat unui frate – „vezi, mi-a adus cineva o armă, ia și când vezi că auzi așa tragi”.
Și într-adevăr ăștia când auzeau arma fugeau și nu mai veneau. Dar s-au dus și l-au pârât la securitate…
Părintele Teologos: Oh…
Părintele Cosma: Călugării, părinții de la Cotnari care-s de la Sihăstria au arme de-astea de… și vă dați seama. Securitatea în perioada aceea….
Părintele Teologos: Doamne ferește!
Părintele Clement. Jertfa de sine pentru duhovnicul Paisie
Părintele Cosma: Erau grupările astea prin munți care luptau împotriva… partizanii, vă dați seama ce a însemnat. A venit securitatea și a început ancheta. Acest părinte Clement Hotnog despre care vă spun era frate. Atunci era venit de câteva luni în mănăstire, dar avea 20 și ceva de ani și și-a dat seama ce se poate întâmpla. Și a zis că părintele Paisie s-a dus, se spovedea la dânsul „te rog, nu recunoști nimica, iau totul asupra mea pentru că eu sunt tânăr și dacă ăștia mă anchetează și mă bat, eu pot răbda, dar pe sfinția ta dacă te închid și te bat ăștia n-o să reziști”.
Și atunci așa a făcut. Părintele Paisie așa cu strângere de inimă a acceptat și l-au bătut pe părintele acesta câteva luni. A fost anchetat până a spus de unde și cum, că el a zis că eu am făcut… nu știu ce a inventat el acolo, dar a rămas cu niște sechele pentru toată viața. Avea niște ticuri nervoase, era foarte nervos, era un om foarte bun, dar își pierdea foarte repede răbdarea. Dar după aceea îi părea rău…
Părintele Teologos: Săracul, da…
Părintele Cosma: El era casierul mănăstirii, cu magazia, cu biblioteca și când se ducea un părinte și îl supăra cu ceva, era destul de dificil așa, dar după aceea îi părea rău. Te căuta prin mănăstire să-ți ceară iertare, nu știa ce să-ți aducă ca să te îmbuneze.
Și a fost ucenicul lui, părintele Clement.
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!
Părintele Cosma: Da, e un părinte la care numai când mă gândesc la dânsul – sunt multe istorii așa, acuma dacă Dumnezeu aș vrea să notez câte ceva.
Părintele Teologos: Să notați, să notați…
Altă etapă
Părintele Cosma: Și interesant e că după ce lucrurile s-au mai potolit și securitatea a mai închis ochii deja după anii 1965 când s-au eliberat deținuții politic din închisori și în mănăstire, securitatea a mai închis ochii, lucrurile s-au mai îndulcit mai ales după ce a intrat Ceaușescu din 67 sau din 68, 67, am impresia. Lucrurile s-au… trebuia să te duci la un medic și aduceai o hârtie că ești bolnav de nu știu ce și practic, puteai rămâne în mănăstire.
Dar decretul de 59/410 a rămas valabil până în 2002 sau până în 2003. Atunci a fost abrogat.
Părintele Teologos: Doamne ferește!
Părintele Cosma: Foarte interesant.
Părintele Teologos: Da, da, Doamne ferește! Și cu toate aceste condiții adverse, am avut acești luceferi, aceste stele călăuzitoare.
Ucenicul devenit duhovnic
Părintele Cosma: Da. Și am impresia că părintele Clement a rămas la mănăstire în perioada aceea ca muncitor, iar după 64-65 a revenit în mănăstire, a fost îmbrăcat și cred că prin 70-71 a fost călugărit. Iar părintele Paisie a insistat în consiliul mănăstirii ca părintele Clement să fie hirotonit preot.
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!
Părintele Cosma: Cu toate că nu avea studii… dar bine, în perioada aceea nu se ținea cont și după ce l-a hirotonit, a insistat să fie și duhovnic și s-a dus la spovedit la dânsul.
Părintele Teologos: Slava lui Dumnezeu!
Părintele Cosma: S-a spovedit la dânsul pentru că știa că era foarte aspru și cu el însuși, dar și cu cei din jurul. Și părintele Paisie se ducea și spovedea și părintele Clement pentru orice lucru îi ținea teorie. Cutare, tu ești marele duhovnic al României, tu faci așa ceva? Că starețul de atunci – părintele Victorin – mai tăcea că părintele Paisie era orb, era bătrân și îi aducea câte un pahar de vin bun așa ca să se mai întărească. Și părintele Paisie se spovedea – „părintele mi-a dat câte un pahar de vin”… „Cum tu, duhovnicul, faci așa ceva?” Și părintele zice…părinții se mai și amuzau… Părintele Clement era și foarte simplu, dar un om foarte categoric, era literă de lege, la milimetru păzea orice.
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!
Părintele Cosma: Și părintele Paisie gândindu-se ce jertfă a făcut și părintele Clement pentru dânsul. Da au fost oameni cu totul extraordinari. Când mă gândesc acuma la dânșii și de asta plecarea mea acum din Sihăstria se rupe ceva în sufletul meu, pentru că știu ce părinți am cunoscut acolo, ce oameni deosebiți.
Eram copil, nu-mi dădeam seama atunci, dar acum când mă duc prin cimitir și mă gândesc la fiecare ce părinți au fost…
Moștenirea dăruită
Părintele Teologos: Acuma trebuie să duceți mai departe și să învățați pe tinerii care or să vină la mănăstirea dumneavoastră, să-i învățați toată această tradiție a marilor duhovnici…
Părintele Cosma: Să ajute… Păi, ce să fac… Na, ce am primit și noi trebuie, avem datoria aceasta să dăm mai departe. Numai că sunt vremurile care sunt…
Părintele Teologos: Ajută bunul Dumnezeu.
Părintele Cosma: Provocările care sunt acuma, dar mă gândesc așa ca Dumnezeu nu ne părăsește niciodată și chiar în situațiile acestea limită, cum au trecut și părinții noștri, vă dați seama. Se mai gândeau ei că va trece… Chiar la un moment dat, îmi aduc aminte că am stat în câteva rânduri pe la Simonos Petra, câte două-trei săptămâni, câte o lună, câte două trei luni și la un moment dat chiar discutam cu părintele Tihon de acolo. Spuneam așa niște nemulțumiri după ce s-au dus părinții ăștia mari, eram nemulțumit așa de mănăstirea mea Sihăstria, de anumite lucruri și mai discutam cu dânsul că na, nu mi se părea că viața duhovnicească este… Și idealizam cumva viața asta duhovnicească de aici din Athos.
Și mi a zis „părinte, nu este chiar așa”. Cică „la voi în Sihăstria câți călugări erau când se termina perioada comunistă?” Am zis că erau aproape 70, că eram acolo. „Pe la Agapia câte călugărițe erau?” Păi, erau vreo 300 și ceva. La Văratec, 400.
„Ei, părinte, dacă la sfârșitul perioadei comuniste, mănăstirile acestea aveau atâția călugări înseamnă că acolo a fost viață duhovnicească. Dumnezeu nu ar fi îngăduit să rămână într-un regim ateu care lupta împotriva asta, n-ar fi permis Dumnezeu să fie atâția dacă nu era viață duhovnicească.”
Părintele Teologos: Evident.
Concluzii
Părintele Cosma: Și atunci, mi-am dat seama că într-adevăr așa este. Adică Dumnezeu lucrează și când este puțină viață duhovnicească, nevoință, oamenii se roagă, trăiesc așa Dumnezeu lucrează.
Părintele Teologos: Da și va lucra, va lucra pentru că Dumnezeu e mare. Dacă a ținut neamul românesc pe vremea comunismului cu atât mai mult va ține de acum încolo. Știu că vremurile sunt grele, dar am mare mare nădejde să știți.
Pentru rugăciunile marilor duhovnici. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Părintele Cosma: Amin
Părintele Teologos: Mulțumim tare mult, părinte, să știți, mulțumim tare mult!
Părintele Cosma: Iertați, părinte! Am însăilat așa, știți, de aici de colo. Poate, foarte multe lucruri ar fi de spus despre părinții ăștia mari, că într-adevăr au fost oameni care au ținut Biserica, au ținut societatea.
Părintele Teologos: Neamul.
Părintele Cosma: Neamul… Veneau oameni din toate categoriile sociale. Povestea chiar de curând o doctoriță din Piatra Neamț despre medicul din perioada comunistă, de poetul Ioan Alexandru cum venea la Sihăstria, cum venea la părintele Ioanichie Bălan. A fost la un moment dat la Piatra Neamț un timp, pe fusese la părintele Ioanichie și după aceea s-a dus și a ținut un discurs la Piatra Neamț, la Casa de cultură, încât – era Ion Alexandru, marele profesor – era plin de securitate, de comuniști.
Când a început ăsta discursul, primele rânduri s-au ridicat și au plecat afară.
Părintele Teologos: Slava lui Dumnezeu! Doamne ferește! Alte vremuri…
Părintele Cosma: Alte vremuri, dar oameni… omul ăsta era om de cultură, dar avea în spate pe părintele Cleopa, pe Paisie, se spovedea la părintele Paisie. Era la părintele Cleopa chiar sunt niște filmări cu dânșii.
Părintele Teologos: Da, mulțumim tare mult! Binecuvântați!
Părintele Cosma: Iertați!
Părintele Teologos: Mulțumim tare mult! Să vă binecuvânteze Dumnezeu!
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
