Ascultați un cuvânt frumos despre viața de familie și despre femeile mironosițe al părintelui Varnava Iancu în care acesta vorbește despre relația dintre frică și iubire.
Audiție plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)
Powered by RedCircle
Ne aflăm în a doua Duminică de după Învierea Domnului nostru și Biserica ne dă încă o mărturie a învierii lui Hristos. Avem această mărturie de la femeile mironosițe. De frica iudeilor, ucenicii, apostolii erau închiși prin casele lor. Cu toate acestea, ucenițele, mironosițele se scoală dis-de-dimineață și aleargă la mormântul Domnului nostru ca să ungă cu mir trupul Său. Pe când se aflau pe drum, au gândul: „Cine va putea să ne dea la o parte ditamai piatra mormântului pecetluit?” Au avut acest gând, însă au stăruit către Acela Care avea primul loc în inimile lor.
După ce au ajuns, au văzut că mormântul era deschis și pe îngerul care mărturisea că Domnul a înviat. Iar ele au alergat să transmită mesajul îmbucurător celorlalți ucenici. În ce constă întâmplarea minunată? În faptul că, pe de-o parte, apostolii stăteau închiși de frică, iar, pe de altă parte, femeile, ucenițele au curaj! Depășesc frica pentru că aveau o astfel de iubire, aveau o astfel de inimă care a biruit frica. Aici pricepem că inima este mai tare decât puterea fizică. Cea mai mare piedică a omului este frica. Și, conform Evangheliei, dragostea scoate afară frica. Ucenițele aveau mai multă dragoste, de aceea au depășit frica. Și-au depășit firea lor și, după inima lor, li s-a descoperit, li s-a revelat Învierea.
În fața noastră ni se înfățișează un fapt ambivalent: iubirea și frica. Sunt două lucruri diametral opuse, care nu vor putea relaționa niciodată. Noi avem în minte niște stereotipuri despre femei, spunând că ele sunt slabe. Nu le-am auzit nicăieri în Scriptură să vorbească, însă ele au fost primele care L-au întâlnit pe Hristos Înviat. În cele din urmă, puterea nu e stabilită de un fenomen exterior, nici de poziția sau stereotipurile sociale, ci de o altă rațiune profundă lăuntrică, de rațiunea inimii. După cum am spus, nu e posibil ca frica și iubirea să conviețuiască. De aceea, se spune limpede că iubirea alungă frica.
Ce este frica? E agonia mea să nu pierd. Aici stăpânește frica unei pierderi. Însă, cel ce iubește cu adevărat se bucură să piardă persoana iubită. Am răstălmăcit sensurile și nu am aflat înțelesul lor mai adânc. Cuvintele s-au golit de conținut. Ce este iubirea? Noi ne imaginăm că înseamnă ca ceilalți să ne adore, să aibă grijă de noi, să ne cinstească. Aici, însă, prin iubire înțelegem dorința mea de a fi înfrânt de dragul celuilalt. E dorința mea de a pierde de dragul celuilalt.
Noi considerăm că iubirea înseamnă să-l stăpânim pe celălalt. Învățăm de la ucenițe că iubirea înseamnă a-l sluji pe celălalt. Ce înseamnă că nu vreau să pierd? Este frica. Ce naște frica? Tactici, metode de apărare… Nu vreau, așadar, să pierd, nu vreau să fiu înfrânt. Vreau să fiu stăpân peste celălalt, ceea ce înseamnă că de aici se nasc diferitele gânduri prin care-l analizez pe celălalt. Acestea sunt lucruri exterioare, superficiale. Unul dintre pericolele în iubire este posesivitatea, celălalt să îmi aparțină. Dorința de a-l stăpâni, de a-l controla pe celălalt; îmi fac calcule omenești: nu vreau să pierd într-o relație, și voia proprie. Toate acestea sunt cel mai bun teren pe care se naște frica.
Însă, iubirea înseamnă opusul acestor lucruri. Adică nu vreau să îl stăpânesc pe celălalt, îl cinstesc. Vreau ca el să iasă în evidență, să mă întreacă, vreau să-l eliberez. Ce înseamnă iubirea? E dispoziția de a-l odihni pe celălalt, de a-i sluji, de a-i înțelege cele mai profunde nevoi, de a-i dărui drepturile mele, să nu devină obiectul exploatării mele. Ucenițele ne învață iubirea pentru persoană, pentru Persoana lui Hristos. Acesta este erosul adevărat. Ce înseamnă aceasta? Noi ne imaginăm că în iubire celălalt e proprietatea mea, e obiectul meu, să fac ce vreau cu el, să-l controlez, să îmi răspundă nevoilor mele. Însă aici iubirea înseamnă altceva: să fac persoană din celălalt, nu să-l folosesc ca pe un obiect. Nu idolatrizarea trupului lui, ci arătarea persoanei sale. Aceasta înseamnă că nu sunt dependent în mod pătimaș de celălalt.
O relație adevărată nu conține dependență, ci libertate. Cum se poate cultiva acest lucru? Prin cunoaștere. Ce este cunoașterea? Nu e o înțelegere mentală a unor lucruri, ci vine din experiența unei relații, din experiența iubirii. Care iubire? Iubirea lui Hristos. Numai cel ce a gustat și experiat iubirea dumnezeiască se cunoaște pe sine, își cunoaște valoarea personală. Își arată valoarea personală și este persoană. Este bogat, este împlinit; nu are sentimente de nesiguranță, că va fi respins. Nu îl deranjează respingerea, căci în interiorul său are o comoară, are viață, și aceasta este Hristos! Toate acestea merg împreună.
Noi tremurăm de frica de a nu fi respinși de oameni. Suntem plini de sentimente de nesiguranță care nasc frica, iar frica naște ipocrizia în iubire, având astfel relații mincinoase, cu tactici, cu metode de apărare și de atac. Însă ucenițele îndrăznesc ceva esențial. Așadar, în măsura în care omul se cunoaște pe sine, în măsura în care gustă iubirea, în măsura în care își găsește valoarea personală în Persoana lui Hristos, nu se teme să piardă, se bucură mai degrabă. Nu se teme să-și piardă drepturile, ci le dăruiește. Își dă spațiul său, ca celălalt să respire. Nu intră în spațiul lui, ca să-l sufoce, ci află loc să repire el însuși.
Așadar, ucenițele ne învață altă propunere de iubire și de viață. Trebuie să ne cercetăm pe noi înșine și să vedem ce scop au acțiunile noastre; ce rațiune au relațiile noastre; noi cine suntem? De obicei ne e comod să judecăm lucrurile exterioare după situații. Și le analizăm pe acestea, ne simțim bine cu ele și pe acestea le căutăm. Însă în iubire există alți termeni. Deci, în măsura în care omul își găsește valoarea personală și nu se simte nesigur, – și siguranța noastră reală e experiența lui Hristos Cel Înviat, Care ne iubește, în ciuda greșelilor și fărădelegilor noastre, și ne arată valoarea noastră -, prin urmare, aflarea valorii noastre personale ne eliberează de frici.
Și celălalt nu mai este o amenințare, el devine viața noastră. Nu mă neliniștesc ca să îmi protejez sinele. Ci mă neliniștesc ca să mă jerfesc pentru celălalt. Nu mă deranjează dacă el m-a trădat – pentru că cine trădează pe altul se trădează întâi pe sine -, ci mă preocupă să-l iert. Cine are această putere? Nu are importanță poziția socială, nu contează firea, dacă e bărbat sau femeie. Are și manifestă această putere cel care are inimă. De aceea și Avva Macarie spune: „Află-ți inima și te vei mântui.” Ucenițele, așadar, aveau inimă: puteau să iubească.
Acesta este modelul creștinului adevărat: omul cu inimă! Nu omul sentimental, nu omul plângăcios, ci cel care a ajuns la nucleul existenței sale, și-a găsit rațiunea existenței sale și poate să relaționeze profund cu oamenii – cu cei de aproape și cu cei de departe, cu cunoscuții, dar și cu cei necunoscuți. Aceasta este comoara noastră. În felul acesta se desființează stăpânirea singurătății, care este iadul. Omul care nu este în felul acesta, care nu e lumină pentru lume, care nu dă viață lumii, care nu simte durerea lumii, care nu devine o îmbrățișare pentru toți, nu se poate numi creștin.
Creștinul adevărat este omul care are iubire adevărată și eros. Știe să se poziționeze corect, să-i îmbrățișeze pe toți, îi bucură pe toți, nu exploatează pe nimeni, nu depinde de nimeni, ci își dă viața celorlalți. Astfel erau ucenițele Domnului. Din acest motiv le cinstim astăzi. De aceea le iubim pe femei, deoarece au aceste modele, această propunere și rațiune de viață. Așa era Maica Domnului, așa erau Sfintele, așa erau mironosițele. Să devenim și noi precum ele! Însă, ca să se întâmple asta, e nevoie să ne depășim fricile și să pricepem că celălalt nu e iadul meu, ci e viața mea.
Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din mormânturi viață dăruindu-le! Cu adevărat a înviat Domnul!
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
