Despre ispite și patimi – p. Pimen

Ascultați o discuție caldă cu întrebări ale pelerinilor și răspunsuri din partea părintelui Pimen Vlad în care acesta ne povestește ispite deosebite și rezolvarea minunată a acestora.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Despre ispite și patimi

Închinător: Părinte, ne puteți spune un cuvânt de folos despre ispite și patimi?

Părintele Pimen: Ispite de obicei ne facem noi. Ispite și patimi are toată lumea, mai mult sau mai puțin. Depinde însă de cum luptăm cu ele. Ca să fim ajutați în această luptă, trebuie să pornim de la treptele de jos. Singuri nu facem față la nimic și atunci avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Dar pentru asta trebuie să o luăm cu începutul: e nevoie de spovedanie, împărtășanie, rugăciune, participarea permanent la Sfânta Liturghie care prin coborârea harului este legătura cu Dumnezeu, legătura Cerului cu pământul. Trebuie să fim aproape de Dumnezeu ca să putem lupta. De multe ori zicem că ne descurcăm, că rezolvăm noi că ne merge mintea, o scoatem noi la capăt, dar dăm din groapă în groapă. Asta se întâmplă când ne încredem doar în noi în loc să ne punem viața la picioarele lui Dumnezeu și să avem încredere totală în El.

Rolul spovedaniei

E ca și cum ai începe o afacere și te documentezi și afli că au mai început-o și alți o mie de oameni și au falimentat aproape toți, dar tu zici că ție o să-ți meargă mintea și o să te descurci. Iar mai târziu falimentezi și tu și zici că nu ai știut, deși văzuseși eșecurile altora dinaintea ta. De asta este și vorba, că înțeleptul învață din greșelile altora, iar cel care nu judecă dă cu capul de pragul de sus cum au dat și alții înaintea sa. Trebuie să încercăm să nu mai dăm și noi cu capul și pentru asta avem nevoie de harul lui Dumnezeu. Cum am spus, omul face greșeli în fiecare zi și are nevoie să poată pune un început bun, să o ia de la zero, iar fără spovedanie omul nu poate face asta. Omul nu poate de unul singur!

Mulți spun că nu au nevoie de biserică, de preoți motivând că au credința în suflet. Dar Sfânta Scriptură spune „să-ți văd credința din fapte!”. Adică, e mai ușor să spunem că avem credința în suflet pentru că ne e greu să mergem la Biserică, ne e rușine să ne spovedim… Când omul spune că face fapte bune, că are credința în suflet, nu are nevoie de preoți e ca și cum nu s-ar spăla niciodată nici pe el, nici hainele lui, dar se dă numai cu parfum. Și cum se mișcă puțin, tot a hoit miroase. Nespălat de luni de zile, oricât te parfumezi tot urât miroși! Tot așa e și cel care nu se spovedește și nu are legătură cu biserica și cu tainele ei, dar face fapte bune. El tot „urât” miroase pentru că nu-și descarcă toată povara pe care o adună.

Nu există mântuire în afara Bisericii

Așa a rânduit Dumnezeu: ca să ne smerim trebuie să ne spovedim astfel încât să ne putem hrăni din Tainele Bisericii. Nu există mântuire în afara Bisericii pentru că nu te poți spovedi singur, nu te poți împărtăși, nu poți face Sfânta Liturghie. Astea sunt tainele Bisericii și au fost rânduite Bisericii și preoților. Nu le poate face nimeni altcineva în afara preoților Bisericii. Cum au sfinții apostoli, episcopi și preoți. Omul singur nu poate, se pierde oricât de capabil ar fi. Știința sau mai bine zis așa-zisa știință l-a dat pe Dumnezeu la o parte. Uite, medicina care a ajuns la un nivel tehnologic… și cu toate astea parcă niciodată nu au existat atâtea boli, cancere. Asta pentru că nu îl lăsăm pe Dumnezeu în viața noastră. Am discutat cu mulți doctori care spuneau „Părinte, parcă îmi lua cineva mâinile și lucra cu ele!”.

Erau oameni, doctori care cereau ajutorul lui Dumnezeu! Făceau o cruce și se rugau „Doamne, am o operație grea, ajută-mă! Sfinte Nectarie, ajută-mă!” și simțeau că Cineva lucra cu mâinile lor. Erau operații care păreau aproape imposibile și totuși o scoteau la capăt. Recent a fost un accident pe la Pașcani, cu un autocar. Unei fete i s-au retezat mâinile. Una pierdută efectiv printre resturile mașinii, iar cealaltă fărâmată complet, se mai ținea numai în piele. Fata a fost salvată de fratele ei. Era sora lui mai mică pe care o iubea mult și când  a văzut-o fără mâini, a căutat cealaltă mână, a găsit-o, și-a luat sora în brațe și a fugit cu ea la salvare. Așa a rânduit Dumnezeu! A fost operată de o femeie medic foarte bună. Operația a durat ori 12 ori 16 ore. Gândiți-vă, că noi spunem adesea „Ce fac medicii?”!

Doctorii cer și obțin ajutorul sfinților

Stăteam și mă gândeam, să intri într-o operație care părea grea, aproape imposibilă, o mână găsită nu știu pe unde, cealaltă zdrobită… Spun medicii că e mult mai greu să legi la loc țesuturile când sunt zdrobite. Iar medicul a zis „Dacă Dumnezeu a rânduit să poată fi scoasă din epavă, să se găsească și mâna și într-o oră jumătate să ajungă cu salvarea la Iași, înseamnă Dumnezeu mi-a adus-o și e datoria mea să o salvez!”. Acea doamnă, ca medic și-a dat toată silința, s-a rugat și ea… Vă dați seama ce înseamnă 12 ore? Păi, stai în biserică 2-3 ori și îți e greu… Te mai așezi, te mai muți, mai ieși afară… Ia stai 12 ore concentrat la maxim lângă cineva, ce efort și câtă transpirație! Gândiți-vă câte vinișoare, câte fire sunt acolo, câte țesuturi… și toate trebuiau unite ca să refacă circulația sângelui…

Noi nu ne dăm seama ce înseamnă asta! Câtă jertfă din partea unui medic să poată face acest lucru! Și câtă nevoie are el de Dumnezeu în acele clipe! Nu numai să opereze, dar să și reușească! Medicul a spun „Eram depășită. A fost o minune că fata își va putea folosi mâinile!”. Așa lucrează Dumnezeu! Dar la cine? La oamenii care într-adevăr sunt ancorați în Dumnezeu pentru că cer ajutor și Dumnezeu intervine. Avem cazuri în care atâția sfinți s-au arătat și au ajutat, au vindecat. Recent au auzit mărturia unui om care povestea că a avut un accident, pieptul îi era fărâmat, iar doctorii îi mai dădeau câteva ore de trăit. S-a întâmplat în Grecia. Mai respira cu greu doar cu ajutorul aparatelor, dar mama sa s-a rugat și i-a pus lângă pat o carte cu viața sfinților Rafail, Nicolae și Irina din insula Lesbos.

De vorbă cu Sfântul Rafail

La un moment dat acel om și-a revenit și a văzut cartea la căpătâiul său, a luat-o și a început să o răsfoiască și să citească despre minunile lor. Iar omul a zis atunci „Măi sfinților, dacă existați cu adevărat și e adevărat ce scrie, sfinte Rafail, ajută-mă și pe mine că vezi în ce stare sunt!”. S-a rugat și el în felul său acolo și la un moment-dat, cum stătea el așa împreună cu asistenta, a văzut deodată în fața lui plutind în aer la câțiva metri, un călugăr. Surprins a strigat-o pe asistentă „Soră, soră, părintele, uite părintele!”. Ea s-a uitat și a zis „Stai liniștit, nu e nimic!” crezând că mai avea puțin de trăit, dar el îl vedea pe părinte cum stătea luminos în aer. Parcă nevenindu-i să creadă a închis ochii zicându-și „Măi, nu se poate, ceva nu-i în regulă!” și sfântul a dispărut.

A mai stat câteva clipe și sfântul a apărut iar. Omul își zise iar „Măi, nu se poate!” luându-și seamă să nu cumva să doarmă și să viseze, dar nu dormea. Zise iar „Soră, uite părintele!”, iar sora răspunse „Nu-i niciun părinte!”, stai liniștit. Și atunci a început să vorbească cu sfântul:

– Dar cine ești tu?

– Păi, nu m-ai chemat?

– Dar cum te cheamă?

– Rafail!

– Chiar ești tu?

– Da, eu sunt!

– Dar vino mai aproape, să te pipăi și eu!

Și în timp ce sfântul se apropia, omul se sperie și strigă din nou „Soră, vine părintele la mine, vino repede!” și a tras-o punând-o între el și sfânt, dar a văzut atunci cum sfântul a trecut prin ea și a venit la el, i-a luat mâna și i-a pus-o pe piept. Și a simțit mâna pe piept. Atunci sfântul l-a întrebat:

– Ei, acum crezi?

– Cred, sfinte, cred!

Vindecarea miraculoasă

Și cum îi ținea mâna pe piept, că el respira prin aparate având plămânii distruși, simte cum parcă pieptul i se desface și i se ia o greutate. Sfântul l-a atins câteva clipe și deîndată ce a și-a luat mâna, omul a simțit cum poate să respire, iar sfântul s-a făcut nevăzut. Omul zise atunci „Pot respira, mi s-a luat o greutate!”. I-au scos aparatele și când l-au verificat, medicii au constatat că toate rănile se vindecaseră ca și cum nu avusese nimic. Sfântul îl făcuse sănătos! Atunci au înțeles cu toții că asta fusese o minune. Omul era zdrobit, nu mai avea de trăit decât câteva ore și a doua zi a fost externat fiind sănătos. Iată cum lucrează sfinții! Ce trebuie să facem noi? Să le cerem ajutorul! Omul acela a zis numai câteva clipe „Sfinte, exiști într-adevăr? Vino și ajută-mă!”. Și sfântul a venit!

Sunt multe astfel de cazuri cu vindecări ale sfinților. Era odată o femeie care se ruga la sfânta Irina. Sfânta era  copilă de numai 12 ani, iar femeia se ruga: „Sfânta Irinuca, te rog, vino și mă vindecă! Nu vezi că sunt aici în spital, sunt amărâtă, nu mai pot!”. Și cum se ruga, la un moment-dat a apărut sfântul Rafail și a zis: „Ai rugat-o pe sfânta Irinuca să vină să te facă bine, dar să știi că e dusă în Australia să vindece o femeie acolo. Am venit eu în locul ei să te fac bine”. Și a vindecat-o! Iată cum comunică sfinții între ei și cum se ajută! Numai să le cerem ajutorul cu toată inima. Dacă nu le cerem ajutorul, atunci nu intervin pentru că Dumnezeu ne-a făcut liberi și ne respectă libertatea.

Și atunci dacă nu cerem ajutorul, nici Dumnezeu nu intervine în viața noastră. De asta trebuie să credem! Nu știți cum zicea omul?

– Doamne, dacă poți fă ceva!

– Dar tu crezi?

– Cred, Doamne!

– Fie după credința ta!

Trebuie să credem din toată inima

Și atunci i se vindeca pruncul… Totul este după credința omului. Dar trebuie să credem din toată inima. Dacă mergem pe ideea „Doamne, dacă poți ceva”… e greșit. Dumnezeu poate orice, la El nu există imposibil. Dar noi credem ca să poată el orice? Credința noastră trebuie să fie din toată inima. Când îi cerem ceva lui Dumnezeu, trebuie să credem că Dumnezeu ne dă. Și atunci Dumnezeu ne dă numai dacă ne e de folos. De multe ori cerem lucruri care sunt  spre răul nostru și atunci strigăm că de ce nu ni le dă Dumnezeu. Păi, de asta nu ni le dă, că sunt spre răul nostru. Întotdeauna când cerem, trebuie să ne terminăm rugăciunea cu „Doamne, dacă e voia ta!”. Și atunci Dumnezeu știe că poate lucra liber și se uită dacă e de folos sau nu și ne dă sau nu.

Ne putem face viața frumoasă, să o trăim frumos. Dar cum? Nu poți să faci rău celor din jur și în același timp să fii și bucuros, să trăiești bine, să îți meargă bine când tu de fapt calci pe capetele celorlalți. Ca să ai viață frumoasă trebuie să faci bine. Cum spunea și Mântuitorul să îi ajutăm pe săraci și că unii vor fi de-a dreapta, unii de-a stânga. Iar Mântuitorul va zice:

– Plecați de la mine cei din stânga! Sărac am fost și nu mi-ați dat, flămând am fost, nu mi-ați dat să mănânc, nu m-ați îmbrăcat, am fost în închisoare și nu m-ați cercetat!…

– Doamne, dar când ai avut nevoie și nu te-am ajutat?

– Odată ce nu i-ați ajutat pe săracii din jurul vostru, nici pe Mine nu m-ați ajutat!

Iar celor de-a dreapta Sa le va spune:

– Veniți, bine-cuvântații Tatălui Meu, că flămând am fost și m-ați hrănit, m-ați îmbrăcat…

– Doamne, dar când am făcut noi astea? Că noi nu te-am văzut până acuma!

– Ați făcut pentru cei mai mici și săraci ai Mei și asta înseamnă că Mie mi-ați făcut!

Să dăm și celor ce nu au

Noi, de multe ori vedem un amărât și zicem „Dă-l încolo că e un bețivan! Ce să-i dau eu?”. Dar pe acel bețivan poate l-a scos Dumnezeu în fața ta ca să îți vadă inima. Îi dai sau nu îi dai ceva? Dacă gândim așa, toată viața nu vom da nimic nimănui. Fiecăruia îi vom pune o emblemă după capul nostru: ăla e golan, ăla e bețivan… Trebuie să ne gândim că dacă nouă ne-a dat Dumnezeu, poate a făcut-o cu un motiv. De ce ne-a dat? Poate ne prisosește un pic… Ne-a dat ca să dăm și celor ce nu au. Fiind ocupați cu afaceri, nu prea aveți timp suficient să vă rugați. Dar dacă faceți milostenie dând la doi, trei, cinci săraci, aceia se vor ruga pentru voi și vor completa acolo unde nu vă rugați voi. Iată cum de fapt ție îți poți face bine!

Ce mai zice la Sfânta Scriptură? Nu vă adunați comori aici pe pământ unde le fură hoții și le mănâncă moliile și rugina! Adunați comori în cer! Acolo nu le poate afecta nimic. Ce înseamnă adunatul unor astfel de comori, că doar nu le pui în cufere și le trimiți așa, pur și simplu! Dăruind săracilor, făcând milostenii, ajutând pe cei din jur, toate aceste se duc în Rai! Acolo le vom găsi pe toate. Iar paritatea nu va fi de unu la unu, ci le vom găsi cu dobândă. Le vom găsi însutit și înmiit, Dumnezeu ne va da din ce în ce mai mult, dar în fel duhovnicesc. Toate aceste lucruri bune pe care le facem pe pământ vor fi acolo pentru veșnicie. Faptele bune nu trebuie amânate pentru bătrânețe, trebuie făcute în fiecare zi și cu fiecare ocazie care se ivește!

Să agonisim averea în Cer

Ocazii se ivesc în fiecare zi: întâlnești un om care îți cere ajutorul și nu zici că ai treabă și nu ai timp. Te întreabă cineva ceva, îi poți răspunde frumos, nu răstit sau supărat chiar dacă vezi că este un amărât. Sau dacă se ceartă doi și știi că nu poți să intervii, fă o rugăciune pentru ei în gând: „Doamne, te rog îmblânzește-i să nu se mai certe!”. La fel pentru familiile în care nu mai există bună înțelegere, fă o rugăciune, trei metanii pentru ei și spune „Doamne, liniștește-i, adu pace în această familie!”. Chiar și nevăzute, toate aceste fapte se duc la Dumnezeu și se adună acolo. Altfel trăim degeaba pe pământ, ne chinuim unii pe alții, ne luptăm să adunăm averi, mașini nu știu de care, vile nu știu de care și într-o zi vine un cutremur și rămânem fără ele.

Și pe deasupra vezi că nici nu ai trimis nimic dincolo și nici aici nu mai ai nimic. Cu ce te-ai ales din ce ai muncit ani de zile? Să zicem că dacă ai fi făcut milostenie cu 10% din ce aveai, deși ai pierdut averea aici pe pământ, ai fi putut agonisi în Cer. Așa nu ai nici aici, nici dincolo. Din cauza asta nu trebuie să lăsăm nicio zi în care să nu facem un pic de bine, cât de puțin! Un pic azi, un pic mâine și așa neobservat, se adună și la sfârșit ne putem bucura de ele. Să știți că viața aici pe pământ e scurtă, orice am face noi într-o zi se termină. Vedem în jurul nostru că permanent pleacă oameni. Cine garantează că mâine nu plecăm noi?

Nu amânați spovedania

Orice poate să se întâmple: îți stă inima, îți cade ce va în cap, e o alunecare de teren, un cutremur… se poate întâmpla orice și gata, plecăm! Se poate întâmpla să nu putem amâna plecarea, așadar nu amânați spovedania! Îmi povestea cineva că se pregătise în preajma Crăciunului să se spovedească, dar a doua zi s-a răzgândit… și a venit Paștele. Și acum de Paști dacă amână din nou, îl prinde Crăciunul nespovedit. Și de unde știi că îl prinzi? Riști să pleci nespovedit. Și ce o să-i spui lui Dumnezeu?

– Doamne, nu am avut timp!

– Nu ai avut timp? Ești într-o țară în care te lovești la fiecare colț de câte un preot! Puteai să te duci să te spovedești 10 minute, o jumătate de oră, o oră… să nu te mai simți încărcat. Puteai să te spovedești, nu trebuia să mergi o mie de kilometri sau nu știu unde! Puteai!”

Dar noi ce facem? Amânăm și iar amânăm. Cea mai mare înșelătorie a diavolului este amânarea. Amânăm permanent, lasă că voi face, lasă că voi face până punem mâinile pe piept. Iar la sfârșit ne dăm seama că ne-am dus având cu noi toată greutatea. Ce le-a spus Duhul Sfânt apostolilor? Ce veți lega pe pământ legate vor fi și ce veți dezlega, dezlegate vor fi! Deci dacă noi nu mergem la duhovnic să ne dezlege prin spovedanie, atunci ne vom duce cu toate greutățile dincolo și vor fi legate și în Cer. Se spune că nimic necurat nu va intra în împărăția cerurilor. Asta înseamnă că păcatele nemărturisite ne vor trage în jos pierzându-ne sufletele. Pentru ce? Pentru că ne-am lenevit? Pentru că ne e rușine? Pentru nepăsare? Pentru „lasă că voi face”?

Pentru că ți se pare greu? Pentru că dacă te spovedești și îți spune preotul să nu mai faci, mai bine mai stai și te mai distrezi un timp?

Spovedania fără împărtășanie

Închinător: Spovedania fără împărtășanie se ia în considerare?

Părintele Pimen: Ce se întâmplă? Nu are nicio treabă una cu alta! Spovedania e ca să scapi, să te cureți de păcate și în funcție de ce păcate ai preotul poate spune că o lună, un an sau o perioadă nu te poți împărtăși. Iar împărtășania e pentru sănătatea trupului și a sufletului. Omul se poate împărtăși în fiecare zi, dar dacă nu se spovedește, atunci nu e de folos. Deci de bază e spovedania, să ne fie clar! Fără spovedanie omul nu se mântuiește pentru că pleacă cu toată greutatea după el. Din acest motiv în ortodoxie avem spovedania. Celelalte secte care au apărut, au pierdut acest lucru, își târâie după ei toată greutatea asta pentru că nu au preoție, nu au taine. Dumnezeu ne-a dat această șansă a spovedaniei. De ce să o irosim? De ce să o pierdem și să plecăm cu toate după noi?

La cât timp ar trebui să ne spovedim

Închinător: Părinte, la cât timp ar trebui să ne spovedim?

Părintele Pimen: De câte ori simțim nevoia! Nu este un număr fix sau un calendar. Dacă simți nevoia mai des, te duci mai des. În general e bine la o lună de zile.

Închinător: În principal în cele patru posturi, nu?

Părintele Pimen: Nu numai în cele patru posturi! Păi, mănânci de câte ori ți-e foame, te speli de câte ori te murdărești… la fel e și cu spovedania. De câte ori e nevoie sau de câte ori simți nevoia, dar cu cât e mai des cu atât e mai bine. Și dacă se poate, să te și împărtășești! În posturi chiar mai des un pic, chiar și în fiecare duminică. Este în funcție și de duhovnici, că nu stabilesc eu, dar cu cât e mai des cu atât e mai bine, cu atât prinzi mai multă putere.

Cum aflăm care e menirea noastră pe pământ?

Închinător: Părinte, cum ne găsim calea în viață? Cum aflăm care e menirea noastră pe pământ?

Părintele Pimen: Prin legătura cu Dumnezeu! Cum am spus și până acum, Dumnezeu ne deschide calea, dar asta nu e suficient. Trebuie să dăm și noi din mâini, să fim aproape de Dumnezeu prin spovedanie, împărtășanie, să mergem în fiecare duminică la Sfânta Liturghie și Dumnezeu ne va deschide calea cum știe El că e mai bine. Dar trebuie să luptăm și noi. Omul simte spre ce are înclinare sau talent să facă. Poate ești un bun croitor… pot să zică părinții să te faci medic, dar tu simți că Dumnezeu ți-a pus talantul ăsta și te pricepi la acest lucru și ceea ce faci să faci foarte bine. Dar indiferent ce faci, să faci cu drag, să îți alegi meseria în care îți pui tot sufletul și o faci cu drag toată viața.

Dacă alegi o meserie numai pentru că se câștigă bine și tu nu ai nici o plăcere să o faci, niciodată nu vei face nimic cu drag și niciodată nu o să-ți iasă nimic cum trebuie din mâinile tale fiindcă ești deja plictisit și sătul. Când îți alegi meseria trebuie să îți dai seama dacă e ceea ce trebuie pentru tine, că ți-e drag să o faci.

Cum să oprim patimile?

Închinător: Cum e mai bine să oprim patimile, viciile?

Părintele Pimen: Trebuie tăiate, nu?! Revenim la ce am spus până acum, noi nu putem singuri! Prin spovedanie și rugăciune cerem ajutorul lui Dumnezeu și le putem evita. Dacă vezi că nu poți scăpa de băutură, nu mai ții băutură în casă, eviți ieșirile cu prietenii care beau. Reduci toate aceste tentații. Cu fumatul la fel… astea nu merg tăiate încet, încet, astea trebuie tăiate deodată! Ca să scăpăm de toate aceste patimi, trebuie să le tăiem! dacă nu le tăiem, permanent vom avea tentații în jurul nostru și toată viața până la bătrânețe vei sta cu sticla în mână după tine. Și nu-ți faci rău numai ție, faci rău și familiei, distrugi în jurul tău… Nici la muncă nimeni nu are încredere în tine, îi superi și e cei de acasă și ajungem să ne autodistrugem și pe noi și pe ceilalți.

Uitați-vă la un fumător, miroase tot timpul… în afară că se autodistruge, practic se sinucide încet, încet, îi deranjezi și pe ceilalți. Te rabdă că nu au ce face sau fac parte din familie, dar ești un chin pentru toți. Pentru ce? Doar ca să îți satisfaci o poftă care te și distruge? Aici trebuie să cereți ajutorul lui Dumnezeu, dar să luptați și voi. Omul trebuie să taie, să renunțe el, nu contează că te doare sau îți e greu, trebuie să lupți! În viață dacă nu lupți, nu faci nimic, trebuie să lupți permanent!

Cred că v-am spus de ajuns. Să vă ajute Maica Domnului! Acum, că v-ați bucurat de Înviere, să mențineți bucuria Învierii. Ca să o mențineți e nevoie de Harul lui Dumnezeu, adică de spovedanie, împărtășanie și participarea la Sfânta Liturghie. Dar să nu mergeți la Sfânta Liturghie numai ca să vă vedeți cu prietenii sau să vedeți cu ce haine s-au mai îmbrăcat. Te duci la Biserică, te așezi într-un colț și stai de vorbă cu Dumnezeu! Atunci trăiești cu adevărat Sfânta Liturghie și ieși plin de har de acolo. 

Să vă ajute Maica Domnului!  

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!