Monahismul sau căsătoria? O problemă de credință și iubire totală și nu de logică

Ascultați un cuvânt duhovnicesc al părintelui Serafim Aldea de la Mănăstirea Mull (care este o mănăstire ortodoxă cu hramul tuturor sfinților celți) în care părintele Serafim răspunde la nehotărârea pe care o au tinerii care nu știu cum să aleagă între monahism și căsătorie și cum să reușească sau pe o cale sau pe cealaltă.

Ascultați acest material pentru a afla cum să reușiți din punct de vedere duhovnicesc în viață.

Vizionare plăcută! (după clipul aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Bună, dragii mei! Avem o problemă aici. O problemă foarte interesantă, care este foarte rară. Strămoșii care au locuit aici s-au confruntat cu această problemă înaintea noastră și au transmis-o în formă scrisă. Însă noi înșine nu am observat-o niciodată. Acest disc alb, care a apărut ieri pur și simplu din norii impunători și care conferă aspecte ciudate la orice. Spre exemplu, peste tot sunt culori noi. Mieii zburdă. Câinii și păsările sunt pline de entuziasm. Se întâmplă ceva și cu pielea noastră. Nu se mai simte uscată. Și… Da, se reflectă și în ochii noștri. Nu știu exact ce este. Înțeleg că acei strămoși îl numeau „soare”. Dar nu vă temeți! Cred că vom fi ocrotiți! Pentru că într-o zi sau două se vor întoarce norii impunători, iar duminică mi se pare că va ninge. Marți – Slavă Domnului! – va bate vântul și va reveni o ploaie bună. Atunci totul va fi în ordine. Totul va fi așa cum ar trebui să fie.

Vedeți, un alt efect al acestui disc alb de lumină este că mă prostesc. Deși astăzi voiam să vă vorbesc despre ceva care nu este deloc prostesc. De fapt, este ceva foarte important și chiar nădăjduiesc că cei care vor avea nevoie să audă vor auzi. Uneori primim e-mailuri de la persoane care ar dori să vină și să stea cu noi la mănăstire o perioadă de timp pentru a-și da seama care le este vocația. Acesta este cel mai întâlnit mod în care își descriu procesul de devenire. Astăzi aș vrea să vă spun tuturor ceva, ce le spun și lor, fiecăruia în parte și tuturor, în e-mailuri. Deoarece cred că este important și că ar putea clarifica multe. O persoană nu poate discerne dacă trebuie sau nu să fie monah. Știi în mod limpede în inima ta dacă ești sau nu pentru mănăstire, după cum, în același fel, știi în inima ta dacă trebuie să te căsătorești cu o femeie sau cu un bărbat, să deveniți soț și soție și astfel să vă mântuiți.

Nu este o chestiune de logică și nici de analiză de orice fel. Este o chestiune de iubire. Dacă te îndrăgostești de un bărbat sau de o femeie și dacă acea iubire îți aprinde inima, atunci nu mai trebuie să discerni nimic. Intri în acea relație, Îl rogi pe Dumnezeu să o binecuvinteze prin Taina Cununiei și în acest mod îți afli mântuirea. Același lucru este valabil și pentru viața monahală. Dacă îți arde inima de iubire pentru Hristos până într-acolo, încât pur și simplu nu-ți poți imagina să fii îndrăgostit de o ființă umană într-atât, încât să ajungi să fiți într-o relație, până la sfârșitul vieții tale. Dacă vrei să te dăruiești în întregime și exclusiv lui Hristos, dacă asta este ceea ce simți, atunci nu mai trebuie să discerni nimic. Este un proces de discernere atunci când este vorba de locul în care ar trebui să trăiești această unire cu Hristos. Bineînțeles, unele mănăstiri vor fi potrivite pentru tine. Altele nu vor fi potrivite pentru tine. Unii duhovnici vor fi potriviți pentru tine, iar alții nu vor fi potriviți. Și așa mai departe.

De pildă, Sfinții Părinți chiar ne roagă să fim atenți la clima din locul respectiv, pentru că aceasta este un factor important. Dacă urmează să stai în acea mănăstire pentru tot restul vieții tale, e important să-ți faci un plan adecvat, asemenea unui soldat bun. Dar indiferent dacă vei fi sau nu călugăr, acesta nu este un proces de discernere. Este o chestiune ce ține de locul căruia inima ta îi aparține. Pe cine iubești? Cine îți aprinde focul inimii: Hristos sau o altă ființă umană? Sunt trei riscuri principale. De fapt, trei riscuri de dezastre care provin din neînțelegerea acestei probleme.

Dacă abordezi cu grijă și fără teamă întrebarea „Ar trebui să mă călugăresc?” și încerci să fii în siguranță, se vor întâmpla trei lucruri: 1. Nu vei avea nebunia care este necesară la început. Trebuie să fii nebun ca să te dăruiești lui Hristos. Trebuie să fii nebun ca să intri într-o viață definită drept „moarte”, moarte față de lume, față de familia ta, față de tine însuți. Presupune nebunie, nebunie curată. Presupune a fi îndrăgostit de Hristos – lucru descris ca o nebunie – pentru a-l face să funcționeze. Și Părinții vorbesc foarte clar despre aceasta. Ei folosesc cuvintele „iubire”, „nebunie”, „foc” etc. pentru a descrie această [stare]. Ai nevoie de acea nebunie pentru a depăși dificultatea primilor ani. Acesta este riscul principal. Fără acel foc nu vei putea să faci saltul dinspre lume înspre Hristos. Este ca și cum ai vrea să sari – pentru că am folosit această expresie – îl vezi ca pe o prăpastie, este o stâncă aici și o altă stâncă aici, iar între ele este o prăpastie uriașă. Și tu vrei să sari de aici dincolo, dar modul în care o faci este să te apropii de marginea primei stânci cu pași mărunți, uitându-te în jos și întrebându-te dacă poți sări dincolo. Pas cu pas ajungi la marginea stâncii și apoi, stând, ai vrea să sari pe partea cealaltă. Însă nu va merge. Vă pot spune de acum că nu va merge. Singurul mod în care vei reuși este închizându-ți ochii, punându-ți credința și nădejdea în Hristos, alergând de la mare distanță până la marginea primei stânci și apoi sărind cu toată puterea ta și crezând că Hristos te va lua pe aripile Sale. Uite, acolo este o aripă! Doar împingându-te tot drumul spre partea cealaltă. Dacă ești grijuliu, dacă le faci pe toate cu pași mărunți, care nu se bazează pe încredere, faci ceea ce a făcut și Sfântul Petru: cât timp a avut încredere în Hristos, a mers pe apă; când a început să cerceteze ce se întâmplă, s-a uitat în jur și a văzut valurile mari și a realizat faptul că face ceva imposibil firii umane, atunci a început să se scufunde în apă.

Celălalt risc, bineînțeles, este că în spatele acestei abordări grijulii, a acestei încercări de a sări pas cu pas – dacă s-ar putea imagina așa ceva – în spatele tuturor acestora este un sentiment de frică. Frică dată de faptul că noua viață ne-ar putea oarecum schimba, ne-ar putea transforma. Iar în spatele acelei frici se ascunde un demon. Un demon al iubirii de sine, al idolatrizării sinelui. Viața monahală și viața de familie au în comun faptul că în ambele situații ele transformă și schimbă omul până la moarte. Persoana care se căsătorește nu va fi aceeași cu persoana care va fi supraviețuit căsătoriei și care a ajuns la sfârșitul vieții sale. În mod similar, persoana care intră în mănăstire nu va fi aceeași persoană cu cea care Îl va întâlni pe Hristos pe Tron la sfârșitul vieții sale.

Viața monahală și viața de familie sunt menite să transforme, să ne schimbe. Persoana căsătorită va deveni persoana de care partenerul sau partenera sa are nevoie. Cei căsătoriți se transformă în acord cu imaginea soțului sau a soției. Înveți să fii puternic, în timp ce cealaltă persoană este slabă. Tu trebuie să fii cel/cea de care el/ea are nevoie să fii pentru ca mariajul să supraviețuiască și să fie o unire binecuvântată. Același lucru se întâmplă în viața monahală și nu poate fi evitat. A vrea să trăiești viața monahală în afara schimbării, a vrea să menții cine ești la începutul vieții monahale și până la sfârșitul acesteia este o monstruozitate din punct de vedere spiritual. Deoarece la baza vieții monahale stă faptul că noi murim sinelui. Slujba de tundere în monahism încorporează elemente din slujba de înmormântare tocmai din acest motiv. Încorporează elemente din slujba de înmormântare, din slujba botezului, atunci când primești un nou nume, o nouă identitate, cine ești acum doar în Hristos. Și, de asemenea, elemente din slujba de cununie, pentru că sufletul tău este logodit cu Hristos.

Bineînțeles, observați că acestea două puse împreună – o abordare precaută a vieții monahale și frica de schimbare, idolatrizarea sinelui – se combină și din ceea ce ar fi putut deveni o binecuvântare se pot transforma într-un dezastru, într-o experiență oribilă. Din acest motiv atât de mulți oameni ajung să divorțeze. De aceea reușesc atât de puțini dintre cei care năzuiesc să trăiască viața monahală. Pentru că lucrurile ar trebui să se întâmple în acest mod: tu trebuie să îmbrățișezi schimbarea. Trebuie să îmbrățișezi moartea care-ți este adusă cu binecuvântarea lui Hristos prin Taina Cununiei sau prin tunderea în monahism. Pentru că cine ești astăzi nu va defini cine vei fi anul viitor. Cine ești astăzi nu va supraviețui ispitelor anului viitor. Dar cine devii îmbrățișând schimbarea, cine vei deveni până vine anul viitor acea nouă persoană, acea nouă versiune înviată a ta poate îndura, poate supraviețui acelor ispite, care sunt necesare pentru creșterea ta ulterioară.

Dacă vrei să supraviețuiești căsătoriei fără schimbare, atunci doar două lucruri se pot întâmpla: fie acea căsătorie nu este una potrivită, pentru că, prin definiție, căsătoria ar trebui să fie transformatoare. V-am spus că slujba tunderii în monahism încorporează elemente din slujba de înmormântare. Slujba de cununie este dedicată sfinților mucenici, celor care au murit de dragul lui Hristos. Dacă vrei să trăiești viața de familie sau viața monahală fără schimbare, fără moarte, fără ca persoana care ești la început să dispară, astfel încât o nouă persoană înviată să-ți fie dată drept dar și har de către Însuși Hristos la sfârșitul vieții de familie sau al vieții monahale… Dacă vrei să faci asta, fie tu vei cădea, fie viața de căsătorie sau viața monahală vor eșua. Această abordare precaută atât a vieții monahale, cât și a celei de familie este responsabilă pentru majoritatea cazurilor de ratare a celor două [tipuri de viețuire]. Această abordare precaută prin care îți pierzi ani din viață cercetând, încercând să găsești un sens într-un mod lumesc pentru ceva care nu are de-a face cu această lume, ci cu vârsta care va veni. Mai ales când este vorba de viața monahală, care este o viață îngerească. Acesta este sortit eșecului de la bun început. Creierele noastre nu pot investiga o realitate care are de-a face cu Împărăția.

Așa cum v-am spus mai devreme, creierele noastre pot investiga locul în care îți vei trăi viața monahală sau persoana în ascultarea căreia vei intra, dar a merge sau nu înainte și a face acel salt nu poate fi cercetat cu instrumentele acestei lumi. Acea alegere este făcută ca un act orb de credință, încredere și iubire pentru Hristos. Îți închizi ochii, începi să alergi și, atunci când vine momentul potrivit, sari și Hristos Însuși te va trece peste acea prăpastie pe partea cealaltă. Dumnezeu este cu noi! Și dacă nu ne întemeiem viața noastră monahală și, firește, și viața noastră de familie dacă nu ne întemeiem viața noastră pe această nădejde, că Dumnezeu este cu noi, atunci ne-o întemeiem pe propriile noastre mijloace, pe propriile noastre abilități și de la bun început ne condamnăm viețile la cădere.

Construiește-ți viața veșnică pe piatră, fratele meu și sora mea! Așează-ți temelia vieții tale veșnice pe piatra încrederii oarbe în Hristos! Nu pe nisipul firii noastre mereu căzute și mereu schimbătoare! Dumnezeu este cu noi! Acesta să fie farul, lumina călăuzitoare în toate furtunile tale, în tot întunericul tău! Cunoașterea, cunoașterea perfectă în credință, în nădejde și în iubire, că Dumnezeu este cu noi, fratele meu și sora mea!

Cu noi este Dumnezeu! Înțelegeți, neamuri, și vă plecați, căci cu noi este Dumnezeu. Auziți până la marginile pământului, căci cu noi este Dumnezeu. Cei puternici plecați-vă, căci cu noi este Dumnezeu. Că iarăși veți putea și iarăși veți fi biruiți, căci cu noi este Dumnezeu. Și orice sfat veți sfătui risipi-l-va Domnul, căci cu noi este Dumnezeu. Și cuvântul pe care îl veți grăi nu va rămâne întru voi, căci cu noi este Dumnezeu. De frica voastră nu ne vom teme, nici ne vom tulbura, căci cu noi este Dumnezeu. Pe Domnul Dumnezeul nostru, pe Acela vom sfinți Și El ne va fi nouă frică, căci cu noi este Dumnezeu. Și de voi fi nădăjduindu-mă spre Dânsul, va fi mie spre sfințire, căci cu noi este Dumnezeu. Și voi fi nădăjduindu-mă spre Dânsul și mă voi mântui printr-Însul, căci cu noi este Dumnezeu. Iată, eu și pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu, căci cu noi este Dumnezeu. Poporul cel ce umbla întru întuneric a văzut lumina mare, căci cu noi este Dumnezeu. Cei ce locuiți în latura și-n umbra morții lumină va străluci peste voi, căci cu noi este Dumnezeu. Că Prunc S-a născut nouă Fiul și S-a dat nouă, căci cu noi este Dumnezeu. A Cărui Stăpânire s-a făcut peste Umărul Lui, căci cu noi este Dumnezeu. Și Păcii Lui nu este hotar, căci cu noi este Dumnezeu. Și Se cheamă Numele Lui Înger de mare sfat, căci cu noi este Dumnezeu. Sfetnic minunat, căci cu noi este Dumnezeu. Dumnezeu tare, stăpânitor, Domn al păcii, căci cu noi este Dumnezeu. Părinte al veacului ce va să fie, căci cu noi este Dumnezeu. Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, căci cu noi este Dumnezeu. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin! Căci cu noi este Dumnezeu. Cu noi este Dumnezeu! Înțelegeți, neamuri, și vă plecați, căci cu noi este Dumnezeu!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!