Necredința este una dintre cele mai mari boli care ne biciuiesc astăzi – mai ales, pe tineri. De unde provine aceasta, care este relația acesteia cu știința, care îi sunt efectele și cum se vindecă, veți afla din materialul de față.
Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)
Powered by RedCircle
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin
Hristos a înviat!
Introducere
Acum o să vorbesc puțin despre ceva legat de Sfântul Apostol Toma pe care eu îl iubesc foarte, foarte mult, să știți, fraților. Îmi place și viața lui foarte mult, însă acum din păcate, nu o să vă povestesc viața Sfântului Apostol Toma, ci o să vorbesc puțin de, să zicem, necredința Sfântului Apostol Toma și, mai ales, de faptul că Sfântul este reprezentativ pentru generația de astăzi, mai ales, pentru generația tânără de astăzi.
Rolul Sfântului Apostol Toma
Vedeți că Hristos i-a folosit caracterul tânăr al Sfântului Toma pentru a ne încredința noi toți că Domnul a înviat cu adevărat, adică a înviat cu trupul. Noi, oamenii căzuți avem nevoie de trup, avem nevoie de încredințare trupească pentru a ne convinge. Toma a pus degetul pentru noi toți, ca să ne convingem. Dumnezeu știa că nu poate mai mult, că trebuie să se convingă punând mâna și atunci Domnul, în perfecțiunea Sa, a ales să se arate apostolilor atunci când Toma lipsea, când Toma nu era acolo.
Vedeți că Mântuitorul se arată apostolilor trecând prin ușile încuiate și mănâncă în fața lor pește și un fagure de miere ca să le arate că are trup și nu este un duh, o fantomă. Astfel tot cercul apostolilor s-a convins. Când a venit Toma, apostolii care erau semnificativ mai în vârstă decât el, mai ales Petru, i-au spus că L-au văzut pe Domnul.
Desigur că nu numai apostolii L-au văzut, ci și Maria Magdalena, sfinții Luca și Cleopa pe drumul către Emaus, adică erau destui care mărturiseau despre faptul că Domnul era înviat cu trupul. Mda, însă Toma se încăpățânează și zice că „până nu pun eu degetul meu în semnele cuielor și mâna mea în coasta Lui, eu n-o să cred”. Vedeți cât este de limitat omul necredincios? Omul care dorește neapărat dovezi? Omul care dorește să măsoare el totul? Care se înțepenește numai în ce îi spun lui simțurile. Acesta-i omul care vrea să verifice personal și asta în situația care sunt alții mai validați de Dumnezeu decât el.
Credință vs necredință
Acum, ca să fiu foarte sincer, Toma era de înțeles până la un punct. De ce? Că nu învie, fraților, un om în fiecare zi, e un lucru care aruncă în aer limitele raționalității noastre căzute și din cauza asta Domnul a fost îngăduitor cu el. Cu toate astea, trebuia să creadă, cum spuneam, în ceea ce îi spuneau cei care îl iubeau și din cauza asta Domnul i-a făcut observație. Adică după ce i-a spus că „Pentru că M-ai văzut ai crezut” după aceea a spus că „Fericiți sunt cei care au crezut fără să Mă fi văzut” – care era o aluzie la faptul că starea lui Toma era, până în acel moment, inferioară credinței celor care vor crede în Hristos de-a lungul veacurilor.
De ce sunt mai fericiți cei care cred comparativ cu cei care nu cred? E simplu: pentru că logica noastră nu poate să ne rezolve ca oameni pentru că suntem chip al lui Dumnezeu Cel mai presus de logică. Fraților, logica umană nu este destul de puternică să ne rezolve problemele și să ne ducă la mântuire, însă este destul de puternică – sau, mă rog, ar trebui! – să fie destul de puternică ca să-și dea seama de neputința ei. Aici intervine o tensiune între scopul uman și capacitatea logicii, tensiune care ar trebui să se rezolve prin credința în Dumnezeu cel atotputernic și atotiubitor. Înțelegeți?
Incapacitatea logicii
Din păcate, însă, oamenii au dat astăzi cu piciorul la Dumnezeu și, deci, pentru că nu mai este o altă cale, această tensiune nu se rezolvă și crește, crește, crește până când sistemul nervos pleznește. Logica singură nu poate să asigure echilibrul uman. Vedeți că cei mai mulți oameni astăzi sunt bolnavi cu nervii și asta provine datorită faptului că sunt departe de Dumnezeu, nu cred în Acesta.
Ceea ce este groaznic aici este faptul că, de fapt, oamenii care nu cred în Dumnezeu, să știți, fraților, că sunt foarte, foarte „credincioși” – sau mai bine zis – creduli, însă sunt credincioși în gândurile lor, în voile lor și în toate informațiile mai mult sau mai puțin adevărate care „ajută” în consolidarea poziției lor și tind să ignore celelalte informații, chiar dacă acestea din urmă sunt într-o proporție zdrobitoare comparativ la cele care le susțin poziția. Înțelegeți? Este o distorsiune cognitivă.
Lucrurile sunt foarte complicate pentru că și emițătorii de informație și receptorii de informație sunt distorsionați mai mult sau mai puțin de către voile lor păcătoase. Înțelegeți? Fiecare are un interes, are voia păcătoasă. Înțelegeți?
De unde ne informăm
Din cauza asta totdeauna trebuie să căutăm informații din surse cât mai apropiate de Dumnezeu și totdeauna – dacă putem – să verificăm informația cu cel puțin o altă sursă la fel de apropiată de Dumnezeu. Din cauza aceasta vedeți că Sfântul Ap. Pavel zice „Tot adevărul să se verifice din gura a doi sau trei martori” și din cauza asta, fraților, singurul lucru infailibil din Biserică este corelarea surselor apropiate de Dumnezeu sau, cum se spune în termeni teologici, consensul Sfinților Părinți. Înțelegeți?
Niciodată în istorie un sfânt nu a avut autoritate absolută în Biserică. Numai dacă Biserica primește ceea ce spune un sfânt, abia atunci primim și noi. Înțelegeți? Consensul acesta!
Vedeți că ierarhia și unirea, consensul surselor de informare este capitală. Asta se vede până și în istoria limbajului: vedeți că persoanele pe care le considerăm mai aproape de Dumnezeu, adică le respectăm mai mult, fie din punct de vedere ierarhic sau al experienței, le apelăm cu așa-numitele pronume de politețe care sunt forme speciale de plural și le vorbim la plural: „dumneavoastră”, „ce mai faceți?” – asta ca să se arate, până și în limbaj ierarhia și unirea pluralității surselor de informație de care trebuie să ascultăm. Adică în clipa în care eu respect pe cineva spun că acela nu mai este singur – adică nu-i mai spun „tu” – ci „dumneavoastră”.
Exprimarea unității
Un caz special aici sunt Dumnezeu și Sfinții din cer unde vorbim la singular pentru că acolo ne luptă vrăjmașul să ne separe și acolo avem nevoie de intimitatea cea mai mare posibilă. Din cauza intimității, din cauza asta vorbim la singular, pentru că sfinții din rai și Dumnezeu Una sunt. Înțelegeți?
Acolo, ierarhizarea și evlavia este evidentă, acolo nu mai este nevoie de plural. Poate că ar trebui totuși să menționez că Sfântul Nectarie se adresa Maicii Domnului cu „dumneavoastră” datorită respectului enorm pe care Sfântul îl avea față de Maica Domnului.
Ne întoarcem iarăși la tema noastră, la tema limbajului, că tot vorbim despre asta. Trebuie să știți că tot datorită acestei intimități maxime și copiii se adresează părinților la singular cu toate că îi respectă sau – mă rog! – ar trebui să-i respecte pe părinți.
Din păcate, însă, noi astăzi nivelăm totul, nu mai există respect aproape deloc, pentru că nu mai există credință reală în Dumnezeu și, deci, nu mai există ierarhie de valori.
Efectul cel mai distructiv nu este că dispare politețea – cu toate că și aceasta este foarte grav, fraților – ci că dispar ascultarea și marile daruri pe care Dumnezeu le dă pe gratis oamenilor, cum ar fi rușinea și bunul simț. Acestea sunt mari daruri de la Dumnezeu, fraților! Acestea ne țin în echilibru, iar ascultarea în dependență duhovnicească față de sursele de informații bune este capitală pentru a merge înainte. Înțelegeți?
Tipuri de informație
Mare atenție, fraților, și aici mă adresez mai ales tinerilor – informația bună nu este neapărat informația corectă științific, ci informația care provine dintr-o sursă iubitoare. Dacă sursa este iubitoare și, deci, smerită, atunci și posibilă greșeală din punct de vedere științific se corectează ușor – nu e o problemă. Pe când dacă sursa de informație nu are iubire, ci interes egoist, viclean, atunci chiar și informațiile corecte din punct de vedere științific le va folosi împotriva ta, a celui ce primești informația sau ți le dă pe astea ca să crezi în ele și apoi, vine cu o informație otrăvită din punct de vedere ideologic ca să te termine. Înțelegeți?
Acum mă gândesc la ceea ce am spus: „informații corecte din punct de vedere științific”. Fraților, să vă spun ceva și vă rog să mă iertați că vă spun – mă adresez mai ales acelora care cred – apropo de credință! – în absolutul științei și că totul se poate demonstra logic și matematic.
Kurt Gödel
Fraților, aș vrea să pomenesc puțin de un om și să-i fie spre odihna sufletului lui. Dumnezeu să-l ierte, că a murit! Îl chema Kurt. Kurt Gödel. Gödel a trăit la începutul secolului 20, fraților, când avansul tehnologic și preocuparea pentru știință a dus la mândria și depărtarea de Dumnezeu care au avut ca efect primul și mai apoi al 2-lea război mondial.
În această climă, exista credința – apropo de credință! – că totul poate fi demonstrat științific, logic și matematic. Multe minți foarte capabile pe plan mondial erau concentrate pe acest lucru. Când spun foarte capabile, mă refer la capacitățile logice ale acestora și nu la planul lor duhovnicesc care e altceva. În această climă, influențat de aceste cercetări, Kurt Gödel, el însuși un foarte bun logician și matematician dovedește științific prin două celebre teoreme care îi poartă numele că este imposibil să fie dovedit totul din punct de vedere științific chiar și în cazul unui sistem matematic. Adică, chiar și în cazul unui sistem matematic este imposibil să fie dovedit totul din punct de vedere științific, fraților.
De fapt, teoremele lui chiar așa se și numesc: „Teoremele de incompletitudine ale lui Gödel”. Acestea au făcut explozie, fraților, în 1930 când au fost publicate. De ce? Pentru că arăta comunității științifice incapacitatea logicii umane de a realiza un sistem logic complet și stabil și, chiar dacă ar putea să realizeze un astfel de sistem, nu vom putea demonstra totul din interiorul sistemului nostru logic în care ne găsim. Înțelegeți? Fraților, e nevoie de luminare de sus! E nevoie de credință! E nevoie de acceptarea unor lucruri care nu pot fi demonstrate. Ce face Dumnezeu, fraților! Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească pe robul său Kurt.
Oamenii de știință chiar dacă, poate, unii dintre ei nu erau niște exemple de evlavie, și-au dat seama de măreția demonstrației lui Gödel și – după cum spunea Von Neumann – au apreciat descoperirea lui ca „monumentală”; ca una ce transcende „timpul și spațiul”. Am vrut să spun asta pentru odihna sufletului lui – al lui Gödel – și ca să calmez pe posibilii adepți ai faptului că totul se poate explica și demonstra prin știință.
Chiar și în știință, fraților, – după cum demonstrează Gödel – sunt lucruri mai mult sau mai puțin evidente ce nu se pot demonstra. De exemplu, încercați să demonstrați că printr-un punct exterior unei linii drepte trece o singură paralelă la linia dreaptă respectivă. Una și numai una. Fraților, nu încercați că nu se poate. Dacă reușiți, o să luați premiul Nobel la matematică. Sunt anumite lucruri pe care trebuie să le credem, trebuie să le luăm drept bune, inclusiv în știință.
De fapt, fraților știința duce la credința în Dumnezeu pentru că creația duce la Creator. Să vă spun o întâmplare!
O întâmplare
Când eram tânăr și L-am descoperit pe Dumnezeu după așa-zisa revoluție din 1989, treceam prin fața catedralei orașului în care locuiam și eram frământat de o întrebare. O mare întrebare, mare de tot pentru mine. Și cu întrebarea asta în minte, am zis lui Dumnezeu că dacă găsesc un preot în catedrală o să-l întreb. Am intrat înăuntru, catedrala era goală pentru că nu era slujbă atunci și văd pe un părinte bătrân, bătrân care abia se mișca, adus de spate. Am zis atunci în sinea mea „Aoleu! Dacă îi pun bătrânului ăsta întrebarea pe care o am, o să ia crucea și o să mă bată cu ea peste cap!”, însă de vreme ce am zis lui Dumnezeu că întreb atunci o să întreb întrebarea cea mare pe care o aveam. Știți, îmi era frică pentru că atunci eram foarte influențat de comunismul ateu și de pseudo-democrația vestică la fel de atee care vedeau biserica retrogradă și îngustă la minte.
Deci, mă apropii ezitant de părintele și îl întreb întrebarea mare: „Știința împiedică cunoașterea lui Dumnezeu?” Părintele acesta așa gârbov cum era îmi zice cu o voce răgușită „Ăăăă??” – Când aud asta, „Aoleu!” zic în sinea mea, Maica lui Dumnezeu, zic, dar ce să fac? trebuia să repet întrebarea puțin mai tare. Și zic: „Știința împiedică cunoașterea lui Dumnezeu?”. Atunci se ridică așa gârbov cum era și se uită la mine cu o privire pătrunzătoare și zice foarte calm și sigur de sine „Nu!”. „Nu??” zic eu. „Nu” zice el. Și zic contrariat „Dar cum că atâția oameni de știință sunt atei…”. Și-mi zice „Aceștia nu au mers până la capăt. Dacă ar fi mers până la capăt L-ar fi descoperit pe Dumnezeu!”. Înțelegeți?
Semnificație
Orice om de știință care merge până la capăt trebuie să Îl descopere pe Creator în inima sa.
De fapt, spune și la Psaltire, fraților, că „Zis-a cel nebun întru inima sa: Nu este Dumnezeu!”. Sf. Ap. Pavel vorbește în epistola către Romani despre creație ca și scară către Creator. Cine nu Îl găsește pe Dumnezeu suferă de nebunie. Nu aș dori însă să dezvolt prea mult acest subiect acum, doar doresc să menționez că cel care crede absolut în știință este incorect și limitat și acest lucru este demonstrat atât matematic – apropo de Gödel, Dumnezeu să-l ierte! – cât și din punct de vedere duhovnicesc.
Depresia și credința limitată. Exemple
Din cauza asta să știți că în general ateii și cei care cred în știință au probleme pe care pot să le rezolve și ajung până la boli de nervi. Depresia este boala ateului fraților, sau cel puțin, a necredinciosului. Cel care nu crede cu toată inima sa în Dumnezeu.
Vedeți că tinerii care nu cred în Dumnezeu, ci în ei înșiși și în pseudo-puterea tehnologiei, a științei, după un prim avânt în care cred că lumea este total a lor, se deznădăjduiesc și devin ei total subjugați lumii și cad în depresie, au o viață cenușie și trăiesc de pe-o zi pe alta, chiar dacă posibil să aibă bani și cele necesare traiului. N-au viitor pentru că n-au Dumnezeu. Înțelegeți?
Fraților, cunosc pe un tânăr aproape de 30 de ani dintr-o familie înstărită, care nu vorbește cu absolut nimeni, nici măcar cu părinții lui și nu face absolut nimic în afară de a se juca pe calculator, de a butona pe laptop pentru că a avut o decepție în dragoste în urmă cu câțiva ani. Părinții sunt disperați că tânărul e închis total. E complet singur, fără să comunice cu nimeni. Nu face nimic.
Fraților, problema cea mare a civilizației noastre nu este problema fuziunii nucleare sau a inteligenței artificiale. Problema cea mare a noastră este problema relațiilor sociale, a iubirii dintre persoane.
Da, fraților, chiar Kurt Gödel, Dumnezeu să-l ierte!, pentru că nu era un om concentrat pe duhovnicie, ci pe știință a avut probleme săracul cu sistemul nervos la bătrânețe și pot să spun că a și murit din asta. Dumnezeu să-l ierte!
Despre educație
Însă, să vă dau un exemplu din cotidianul nostru legat de relația dintre materie, știință și duhovnicie: știu un copil deștept și foarte înstărit în ciclul primar de la o școală de elită dintr-un oraș mare din România. Acesta era, este copil de bani gata și la un moment dat l-a văzut învățătoarea în clasă cu șireturile dezlegate. Doamna învățătoare i-a zis copilului să-și lege șireturile, însă copilul i-a răspuns cu naturalețe „leagă-mi-le tu”. Atunci învățătoarea – Dumnezeu s-o binecuvânteze! – i-a zis „Hai, să te învăț cum să faci!”, la care copilul a răspuns indignat „Nu!”.
A doua zi a venit mama copilului la școală și i-a făcut observație învățătoarei pe tema asta că de ce i-a vorbit astfel copilului care are acasă o servitoare care face lucrul acesta – îi leagă șireturile. Vă dați seama? Copilul acesta dacă nu este corectat, va fi toată viața traumatizat pe tema relațiilor sociale și asta provine din prea multa știință care aduce prea multă avere. Și mama lui – Dumnezeu să o binecuvânteze! – nu are credința că ăsta se poate descurca în viață și poate să se aplece puțin să își lege șireturile. Înțelegeți?
Tehnologia și comunicarea
Că tot vorbim de relațiile sociale și am amintit de Inteligența Artificială, mare atenție cu sistemele conversaționale, de gen ChatGPT sau Bing care, de fapt, este cam același lucru. Mare atenție, fraților pentru că cu toate că aceste sisteme sunt hai să zic impresionante în ceea ce privește problemele tehnice, în ceea ce privește problemele personale aceste sisteme sunt foarte problematice, începând de la caracterul plicticos și terminând cu distorsiuni cognitive și emoționale majore, care greu se disting.
De exemplu, îmi vine în minte acum imposibilitatea distingerii între real și imaginar, între personal și general și de aici, închiderea în sine, în nimicnicia egoismului nostru, incapabili să mai comunicăm cu alții, incapabil să mai iubim persoane și astfel incapabili să mai cunoaștem, incapabili să mai trăim. Din cauza asta mulți, după un prim entuziasm, dacă continuă cu Chat GPT și cu analoagele, cad în depresie cumplită și chiar există cazuri – de exemplu în Belgia – știu pe unul care s-a sinucis pentru că în loc să vorbească cu soția lui și cu copii sau cu alte persoane, era în continuu pe chat-urile AI.
Latura in-umană a tehnologiei
Vedeți că pentru prima dată în istorie se accentuează atât de mult pe ideea de magic, de uman în tehnologie, adică în AI. E o himeră, fraților! Fraților, umanul nu înseamnă reproducerea vocii, a feței sau a mișcărilor corpului. Acestea sunt trupești. Umanul înseamnă întâi de toate chipul lui Dumnezeu cel iubitor. În Dumnezeu să credeți! Fraților, Inteligența Artificială nu iubește, chiar dacă mulți o folosesc ca surogat pentru asta. E doar o himeră, cum spuneam. Ne distrugem capacitatea de iubire acolo.
Nu știu dacă știți, datorită idolatrizării tehnologiei și a sistemului inuman din China, în care oamenii muncesc de la 9 dimineața la 9 seara, 6 zile pe săptămână – 9-9-6, celebrul program – Partidul a cerut la 9 facultăți să dea liber o săptămână din aprilie ca să se îndrăgostească. Da, fraților! Unde mai pui că li s-a cerut să țină jurnale de călătorie, să filmeze și să documenteze progresul. De ce? Pentru că în China și mai ales în Japonia, natalitatea și numărul de căsătorii scade vertiginos. Oamenii nu mai știu să iubească. Înțelegeți? Pentru că s-au depărtat de Dumnezeu.
Deci fraților, lăsați tehnologia! Să mai lăsăm puțin tehnologia! Trebuie să credem și să credem în Dumnezeu pentru a avea un viitor, să avem credință! Persoanele sunt mai presus decât tehnologia, însă aici problema cea mare este că noi suntem căzuți, suntem păcătoși și din cauza asta putem să fim mai devastatori decât tehnologia și chiar mai răi și decât animalele.
Traumele și excluderea relațiilor interpersonale
Da, fraților, din cauza păcatului mulți oameni, mai ales doamne, se scandalizează și se retrag înspre animale și apare un soi de idolatrie și acolo. Nu mai comunică cu ceilalți oameni și uneori nici cu Dumnezeu și își concentrează toată dragostea lor asupra animalelor. Da, este oarecum de înțeles pentru că animalele sunt nepăcătoase în timp ce oamenii sunt păcătoși, însă nu este de aprobat. Nu e de aprobat pentru că problema imensă aici este faptul că animalele nu pot să răspundă cu aceeași dragoste cu care îi iubesc oamenii. Numai o persoană poate să răspundă cu aceeași dragoste unei alte persoane și din cauza asta acești oameni dacă nu găsesc pe Dumnezeu, colapsează într-o anumită formă de sentimentalism și semi-ateism cu urmări foarte triste.
Fraților, cred că e bine să menționez aici că nu îndemn la brutalitate împotriva animalelor, Doamne ferește! Însă, animalul e animal și omul e om. Noi trebuie să iubim pe Dumnezeu din toată ființa noastră după cum spune la poruncă și pe aproapele nostru ca pe noi înșine. Pe animale le respectăm după cum respectăm creația lui Dumnezeu însă mare atenție cu personificarea acestora și lipirea inimii noastre de acestea.
Nu e normal să fim agresivi cu oamenii și să plângem după animalele noastre preferate. Asta arată o problemă emoțională. Înțelegeți? Să ne ajute bunul Dumnezeu să ne smerim și să ne echilibrăm prin spovedanie și iubire față de ceilalți. Pentru a ne echilibra avem nevoie de un punct absolut sigur, un punct de echilibru – și acesta nu poate fi altul decât Dumnezeu. Înțelegeți? Ateul nu are echilibru.
Cauze ale necredinței
Fraților, scandalul este cauza majoră a ateismului și deci a tuturor problemelor de mai sus – adică ceva emoțional și nu rațional. De obicei scandalul apare în clipa în care reprezentantul lui Dumnezeu din conștiința celui care se scandalizează este judecat de acesta din urmă că face un lucru nepermis relativ la imaginea lui Dumnezeu din cel scandalizat.
Foarte mulți dintre tinerii atei provin din faptul că s-au scandalizat de părinții lor sau de preoți și asta pentru că ei îi au și pe părinți și pe preoți pe post de imagini ale lui Dumnezeu în conștiința lor, cum spuneam mai-sus. Desigur că n-ar trebui să fie așa, trebuie să disociem pe Dumnezeu cel perfect și perfect iubitor de un om limitat și supus greșelii, care încearcă să facă și el ce poate, însă tinerii nu o fac și e dificil la o anumită vârstă să facă. Și atunci, ei îi identifică pe părinți și pe preoți cu perfecțiunea, cu Dumnezeu și din cauza asta se scandalizează.
Desigur, însă, că în cazul tinerilor cel mai mare scandal poate să vină din partea partenerului de viață, mai ales dacă îl iubesc foarte, foarte mult din varii motive sau/și nu au experiență – adică sunt la prima iubire. Dacă discuți rațional cu ei, pot să accepte că celălalt sau cealaltă nu este Dumnezeu, însă în practică se poartă de parcă ar fi oarecum. Înțelegeți? Acest sentiment este foarte puternic la început și trebuie să existe echilibrul necesar dat de credința în adevăratul Dumnezeu și de duhovnic pentru a gestiona cum trebuie acest lucru și a nu produce mari drame.
Fraților, căsătoria este taina credinței între un bărbat și o femeie fără ca partenerii să se idolatrizeze, ci să se iubească la maxim, credința că merg împreună pe drumul Crucii și al Învierii către perfecțiune. Să nu rănim iubirea și să nu reducem capacitatea de iubire a tinerilor pentru că se produc mari drame și tinerii astăzi nu mai au curajul să iubească și, dacă iubesc, nu mai au curajul să-și exprime această iubire. Se tem de rănire. Înțelegeți? E mare păcat, să știți! Trebuie să reînvățăm sistemul de valori corect, trebuie să reînvățăm să ne unim cu Dumnezeu de unde vine această luminare a acestui sistem de valori.
Concluzii
Totul este să avem grijă să nu-l scandalizăm pe celălalt, să nu-l înșelăm, să avem grijă să nu-i rănim credința pe care și-a pus-o în noi și, dacă e cazul, să spunem cu smerenie după cum spune Sf. Ap. Pavel să nu creadă cineva că suntem mai presus decât ceea ce suntem, ci să încercăm să răspundem credinței lor cu iubirea noastră.
Scandalul este piedică în calea credinței, în calea găsirii lui Hristos ce viu și înviat și eu cred că Domnul nostru Iisus Hristos s-a arătat lui Toma și ca să nu-l scandalizeze, coborându-se la nivelul măsurilor sale de atunci.
Vă rog să mă iertați dacă am scandalizat pe cineva și vă rog să vă rugați pentru mine. Fac și eu ce pot. Vă mulțumesc că ați stat cu mine până acum.
Hristos a înviat!
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
21 Comment
Părinte, unul dintre cele mai impresionante lucruri la Ortodoxie e că nu căutăm să-i convertim pe alții, ne vedem de alte noastre, spunem adevărul, iar cine are deschidere de la Duhul Sfânt să audă, bine, cine nu, nu insistăm.
Dar cum se împacă acest lucru cu comanda dată de Hristos apostolilor de a răspândi credința la toate neamurile? Dacă apostolii au avut datoria asta, noi ortodocșii de ce nu avem datoria de a răspândi Ortodoxia (dreapta credință) în toată lumea? Pare o contradicție. Cum de nu suntem chemați să mergem din ușă în ușă ca Martorii lui Iehova să propovăduim Ortodoxia, dacă Iisus asta a cerut apostolilor? Sau dacă nu se aplică la noi mirenii, cum de nu sunt chemați preoții să facă asta?
Avem datoria, însă mai întâi să ucenicim la Hristos. Nu putem propovădui ceva ce nu trăim așa cum trebuie.
Așa este, are mult sens ce spuneți, dar vedeți că nici sfinții noștri din vremurile moderne nu au făcut asta. S-au nevoit la mănăstirea lor sau în pustie și au propovăduit tot ortodocșilor, nu s-au dus la cei de alte neamuri sau credințe. Sfinții din vechime făceau asta, știm pentru că avem atâtea povești ale martiriului lor, cum au fost uciși când au mărturisit dreapta credință la păgâni. Ce a determinat această schimbare de atitudine în Biserică? De ce suntem atât de izolaționiști acum?
Am găsit de exemplu un articol despre activitatea misionară în China și Japonia a călugărului român Anatolie Tihai: https://adevarul.ro/blogurile-adevarul/cel-mai-mare-misionar-ortodox-al-romanilor-o-2225197.html . E numit cel mai mare misionar ortodox al românilor, dar e prima dată când aud de el, dovadă că activitatea misionară a Ortodoxiei e aproape inexistentă. De ce? De ce nu e încurajată? De ce nu s-au dus Cleopa, Iustin Pârvu, Papacioc, Boca și alții să vorbească și altor neamuri care poate au mai mare nevoie de ortodoxie decât noi?
Dvs. faceți asta într-un fel, cu ajutorul YouTube-ului, dar numai pe jumătate, fiindcă vorbiți în Română. Tot Românilor vă adresați, alegeți să vorbiți la 20 de milioane de suflete, când ați putea să vorbiți în Engleză în clipurile dvs ca să ajungeți la inimile a miliarde de suflete din lumea întreagă. De ce vorbim doar românilor care deja sunt ortodocși? Oare fiindcă e comod și ușor, fiindcă ne e frică să vorbit altora care nu ne împărtășesc credința? Sau poate din patriotism? Dorim să-i salvăm pe ai noștri mai mult decât pe alții? Dar oare nu suntem chemați să-i iubim și pe alții și să le dorim salvarea la fel de mult? Dacă da, ce facem practic în acest scop?
@Adrian, daca ne uitam la starea noastra duhovniceasca cu adevarat nu ne-ar mai trebui sa mergem pe la altii sa-i invatam. In ultimii 20 ani romanii au devenit aproape atei, asta se vede si din manifestarile unora la marile praznice, cand incep a arunca tot felul de ineptii (laturi, iertare pt cuvant) la adresa „pupatorilor de oase”. Pe de alta parte, lipsa misionarismului romanesc se datoreaza si tarei pe care o mostenim din neam in neam: romanii nu sunt uniti deloc! Daca exista trei romani la un loc, doi pun la cale cum sa-i dea in cap celui de-al treilea (daca acesta este mai destept)- pentru referinte mai cititi, va rog, „Miorita”. Nu avem diasopra inchegata, unde banul sa circule in comunitate si nu in afara ei, romanii nu se ajuta deloc, prin urmare, suntem vazuti ca neamul care isi „barfeste” cel mai oribil neamul. Urat caracter avem!
In alta ordine de idei, este exceptional ca parintele vb romanilor, mai intai, s-apoi vorbitorilor de enlgleza (exista varianta in engleza a site-ului) si asta spun ca om care am trecut la un moment dat prin mirajul neo-protestantismului in urma propovaduitorilor insistenti- cum ziceti, din poarta in poarta. De la ei am invatat, ce-i drept, exegeza pe text, dar asta nu mi-a folosit in plan personal, in raportul meu cu Hristos, decat la gonflarea egoului si da! as putea spune ca, reintorcandu-ma la ortodoxie (dupa ce mi-am dat seama de stridenta enervanta a stilului lor de a propovadui si cat de seci sunt), am aplicat tehnica exegezei biblice si ii prind pe neoprotestanti in cuvant cu texte biblice. De aceea, este mai mult decat necesar ca acesti parinti din Sf Munte sa vb mai intai romanilor (dupa modelul biblic ” intai iudeului si apoi elinului”), sa salveze oile pierdute din neamul nostru, Exista o criza morala uriasa, pana la paroxism, exact la noi romanii (ortodocsi cu numele), inca suntem primii in lume la avorturi (cel mai mare flagel), barbatii beau de sting pe la sate si nu numai, avem lipsa crasa de cultura si politete, avem un neam decimat, in disolutie, si daca nu ne punem la punct duhovniceste cu adevarat disparem din istorie curand.
„De ce nu s-au dus Cleopa, Iustin Pârvu, Papacioc, Boca și alții să vorbească și altor neamuri care poate au mai mare nevoie de ortodoxie decât noi?”- Exact din motivele enuntate mai sus. Pe de alta parte, nu stiu cum ii numiti asa „Cleopa, Justin…”? Aveti bunavointa sa le aratati cat de cat respect si sa-i numiti macar „parintele Cleopa…” ( ca sa nu mai zic ca sunt sfinti). Nu ne tragem de sireturi cu sfintiile lor. Iertare!
@M.A. Dacă vă uitați la cum începe mesajul meu, cu „sfinții noștri din vremurile moderne”, veți înțelege că la sfinți mă refeream și când i-am enumerat pe „Cleopa, Iustin Pârvu, Papacioc, Boca”. Nu i-am mai numit părinți fiindcă întrebarea se focusa pe potențialul lor misionar, n-are treabă cu trasul de șireturi sau lipsa de respect. Plus că e și puțină ironie în contextul mesajului meu, în ideea că dacă am avut așa mari părinți sau sfinți, cu se explică că niciunul n-a făcut misiune?
Iar referitor la restul argumentelor, mi se pare posibil egoist să ne pese doar de ai noștri. De bine de rău, ai noștri nu sunt cu totul în ghearele satanei. Tot vorbește părintele că religiile orientale (budismul, hinduismul) sunt demonic, dar ce facem că să-i ajutăm pe acei oameni? Mai nimic. Plimbăm pe la conferințe ortodoxe în Europe pe cei care au cunoscut pericolul acelor religii, să vorbească tot ortodocșilor, în loc să-i trimitem înapoi în Asia să le deschidă mintea și inima celor de acolo, care sunt în mult mai mare pericol decât noi.
Atitudinea noastră față de miliardele de demonizați e „dă-i naibii”. Iertați limbajul dur, dar asta e realitatea. Îi arătăm cu degetul că sunt demonizați, îi critică popa în biserică și pe YouTube, dar nu facem nimic să-i ajutăm, doar îi folosim ca exemplu negativ, ca unelte ca să-i ajutăm tot pe ai noștri. Păi când știi că oamenii ăia trăiesc în înșelarea diavolului și nu ridici un deget, asta nu se traduce prin „lasă-i în voia naibii, noi să fim bine”? Nu e ăsta egoism pur și nepăsare?
Aproapele pe care trebuie să-l iubim ca pe noi înșine nu e doar vecinul din granițele României. Aproapele e pretutindeni, Adam cel global de care vorbește părintele.
Apropos de cat de divizati suntem ca neam- si de asta profita celelalte neamuri, un exemplu este si Sf Munte. Acolo 70% din manstiri sunt ctitorii ale domnitorilor romani si totusi noi nu avem o manastire romaneasca. Bine ca au sarbii, au bulgarii, au rusii. Pana si bulgarii au fost in stare sa-si aprere interesul si sa obtina statut de manstire. Exact mancatoria asta intre noi si invidia si prostia noastra o platim prin aceea ca avem doar doua schituri romanesti…Astia suntem. Nu stim sa ne aparam interesele, nu stim sa fim diplomati, invidia ne caracterizeaza: fereasca Dumnezeu sa fie unul mai destept si capabil, in loc sa-l ajutam, ii dam in cap. Si mai vorbiti de misiune la alte neamuri? Ce sa invete, concret, de la noi? Cum sa ne dam in cap unii altora mai eficient?!
Hristos a Inviat!
Urmarind, o vreme, Discovery Science, mi-am schimbat parerea ca stiinta se bate cu religia. Am vazut ca oamenii de stiinta onesti isi recunosc limitele stiintei lor. Am ajuns sa cred ca stiinta demonstreaza religia, ca sa ma exprim asa. Dupa un episod despre Teoria Relativitatii, am ramas cu ideea ca prin ea s-ar putea demostra cum Hristos a intrat prin usile incuiate, cum Era in acelasi timp si in Cer, cu Tatal, si pe pamant, cu oamenii, cum sufletele oamenilor intra si ies din continuum-ul spatiu-timp la nastere si la moarte, etc. Nu stiu sa explic rationamentul, nu ma pricep deloc la fizica la acest nivel, stiu doar ca am ajuns atunci la aceste concluzii ascultand explicatiile oamenilor de stiinta… despre stiinta, nu despre credinta, evident.
In Anatomie, barbatii au perechile de crozomi XY (pentru femeie si barbat), femeile au XX (doar pentru femei), ori nu demonstreaza asta stiintific ca femeia a fost facuta din barbat? Daca s-ar fi putut reproduce singure, femeile ar fi facut doar fete. Unele regine au fost omorate, exista femei batute ca nu au nascut baieti… si cand colo, barbatii dau sexul copilului.
Da, evident. Există foarte multă aproximație în știință în clipa în care ne îndreptăm către realitatea pe care dorim să o modelăm. Dacă e să facem știința din topor atunci e simplu. Această știință, însă, are doar o vagă tangență cu realitatea – mai ales dacă vorbim de realitatea globală în care pe primul plan este duhovnicia, spiritualitatea.
Multumesc pentru raspunsuri, parinte!
*cromozomi
**nu la nastere, ca nu acela e momentul cand capatam suflet… probabil la fecundare? Nu stiu cand se intampla, iertare.
La fecundare.
Sufletul e creat de Dumnezeu în momentul fecundării, sau e creat înafara dimensiunii timpului, în sferele cerești, din eternitate (Adam cel global), și doar asociat viitorului trup în momentul fecundării?
Și – o întrebare conexă – când e trimis sufletul pe Pământ în corp, la naștere? Sau e trimis dinainte în embrion în burta mamei?
Iertați dacă sunt întrebări prea complicate, nu am pretenția să le știți pe toate, dar încerc și eu, poate poate cunoașteți.
* pardon, nu din eternitate, ci de la facerea omului, a lui Adam cel global – au fost făcute atunci toate sufletele și acum doar sunt asociate trupurilor în momentul fecundării?
Nu, pentru că sufletul nu este o „esență” care plutește așa într-un spațiu sufletesc așteptând să fie „trimis” în trup. Nu există suflet fără trup – preexistența sufletelor este o învățătură gnostică condamnată de Biserică încă din vechime.
Mulțumim părinte că aduceti exemple din știință în discuțiile dumneavoastră și ca discuțiile dumneavoastră sunt mereu ancorate în teme de actualitate.
Intrebari: Dumnezeu respecta o anumită statistică? Pentru că am citit în comentariile Admin că suferințele apar datorita păcatului sa aducă echilibrul. În sensul daca păcatele și intensitatea lor respecta o distribuție Gauss sa spunem, atunci în lume vor apărea suferințe de intensitate care sa respecte aceeași distribuție? Persoanele cărora li se întâmplă aceste suferințe sunt atunci alese aleatoriu ca sa fie satisfăcută distribuția (sau sa spunem balanța/echilibrul). Este o distribuție/echilibru personala sau generala? De aceea vedem poate cazuri că oameni buni au parte de necazuri cumplite – datorita acestui element aleatoriu? Sau necazurile apar datorita păcatelor personale? Daca suntem cu toții interconectați atunci putem suferi/plati pentru păcatele celorlalți? Sau sunt păcatele noastre.
Echilibrul este și la nivel comunitar (apropo de curba lui Gauss) însă și la nivel personal. Nu sunt aleatorii, ci sunt mai multe cauze foarte complexe care determină acest lucru. Vezi https://www.chilieathonita.ro/2022/03/26/de-ce-exista-atata-durere-parintele-teologos/
Va mulțumesc pentru răspuns.
Dar când durerea apare din dragoste? Daca ne moare cineva drag ? O persoană dragă poate sa moară din cauza păcatelor noastre?
Daca nu este normal să plângem după animale și să urâm oamenii, atunci este normal sa urâm animalele și să plângem dupa oameni( cei care ne fac rău bineînțeles) ? Oameni sunt și buni sunt și răi, cei rai nu prea ii vrei langa tine.
E bine sa nu urăști oamenii da nici sa ii tii langa tine .este normal să plângi după un om care îți face rău și să nu plângi după un animal ? Mulțumesc
Nu acesta e sensul celor spuse de părintele, ci că oamenii au întâietate și că nu e bine sau normal îi ignorăm, in timp ce de animale ne preocupam, sau să prețuim animalele în detrimentul oamenilor.
Nu e normal să urâm nici oamenii, nici animalele, ci e normal și bine și omenește să ne pese și să plângem și pentru unii și pentru celelalte.
Faptul că, în general, unor oameni le pasă doar de oameni (și eventual de animalul personal, de companie..), iar altora doar de animale (și eventual de membrii familiei sau de prieteni..) (iar unora, nici de oameni, nici de animale..), arată starea căzută, frântă, ruptă de realitate, în care se află omul, omenirea. Și fiind astfel, de fapt, nici unii, nici ceilalți nu sunt pasatori in mod desăvârșit și real, nu sunt compleți și eficienți in atitudinea, altruismul, sufletismul și lucrarea lor, și tocmai de aceea încă există și provocam atâta suferință în lume, atât oamenlor, cât și animalelor.
Subscriu; noi, oamenii nedesavarsiti, provocam suferinta in jur: animale, natura, etc pentru ca nu suntem stapani buni. De sfinti asculta si animalele, si stihiile. Sfintii vorbesc cu animalele la propriu.
Noi, adultii, suntem de vina si pentru bolile, comportamentul, neascultarea copiilor. Ma plangeam de copii si parintele duhovnic mi-a spus: “ei se comporta fata de tine asa cum te comporti si tu fata de Dumnezeu.”