În rubrica „Întrebări și răspunsuri” găsiți o selecție de comentarii de pe platformele O Chilie Athonită: Bucurii din Sfântul Munte cu subiecte legate de perioada postului mare și a ispitelor pe care fiecare dintre noi le-a avut de înfruntat. Însă nu suntem singuri în fața piedicilor, ci prin ascultarea noastră, rugăciunea duhovnicului ne ajută mereu. Să îi respectăm pe duhovnicii noștri și să nu uităm că prin ei aflăm și răspunsurile de la Dumnezeu, privind frământările vieții.
Răspândiți dragostea!
Faceți click/tap pe întrebări pentru a vedea răspunsurile!
Lectură plăcută!
Da, este mai bine. Mult mai bine. Așa ne mântuim. Prin tăierea voii.
Pentru că nu e conform cu voia lui Dumnezeu. Intră patima, egoismul acolo.
Într-o măsură foarte mare, dacă nu există duhovnicia corespunzătoare.
Rugăciune și program duhovnicesc constant zilnic. De asemenea, postul de audio-vizual. Vom fi expuși la audio-vizual numai pe baza nevoilor (ce avem nevoie) și nu pe baza plăcerilor.
Depinde de voia lui Dumnezeu și de voia fiecăruia – cât de mult iubește pe Dumnezeu. Da, e necesar.
Nimeni nu e vrednic de iubirea Domnului. Să avem însă curaj că Domnul e milostiv!
Păcatul primordial nu este relația trupească ci neascultarea. Da, în Rai trebuia să procreăm prin cuvânt – nu prin trup.
Pentru că este. Este adunat tot Adam-ul cel global.
Nu chiar. Este ontologic. Din această unitate existențială provine înțelegerea și nu invers.
Să te rogi. Să muți și să concentrezi acest dor pe Hristos. Numai așa se rezolvă lucrurile. Altfel te chinui.
Să ai răbdare, rugăciune și simplitatea nădejdii în aceste ispite. Să nu-i judeci pe ceilalți.
Da, dacă e pentru Dumnezeu.
În același fel în care tu ai un singur trup și toate mădularele formează un singur trup, însă fiecare mădular își păstrează specificitatea sa.
Așa spune tradiția.
Ba da. Însă El în firea omenească nu știe – numai cu firea Sa Dumnezeiască. Deci per total știe – însă a spus asta ca să accentueze că e imposibil pentru oameni să știe asta. Cu alte cuvinte, să ne lăsăm de astfel de ghiciri.
Să ne înțelegem: Iuda este în iad pentru că el a ales asta și nu pentru că Hristos S-a răzbunat pe el.
Să ne amintim de moarte. De veșnicia noastră.
Nicicum. Cu respect și iubire față de toți. Trebuie să ne concentrăm pe Hristos.
Duce la boli psihice.
Pentru că și harul este mai mare. Trebuie să fim atenți să nu escaladăm ispitele.
Ca să ne dea exemplu nouă. Noi trebuie să ne rugăm neîncetat.
Prin rugăciune. Trebuie să simți foamea, lipsa.
Cu mult mai mari pentru că diavolul știe că are mult mai mult de câștigat din căderea unui preot.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
5 Comment
Hristos a înviat !
Doamne mânuiește pe cei binecredincioși!
Întru mulți ani și sănătate să dea Dumnezeu obștei Părintelui Pimen!
Hristos a înviat!
Părinte, Dumnezeu lucrează mai mult sau altfel cu noi în perioada Paștelui sau a postului Paștelui, sau sărbătoarea și perioada asta e mai mult pentru noi, pentru lucrarea noastră?
E corect să avem
Eu parcă nu simt prezența Domnului acum, altfel decât în restul anului, deși m-am și împărtășit în noaptea de înviere, și în post, și m-am străduit după putere. Chiar am impresia că, cu toate acestea, Dumnezeu nu vrea să aibă de a face cu mine. Știu că nu are sens din punct de vedere rațional, că duhovnicește nu știu nimic, dar asta e impresia mea.
Vroiam să spun: corect să avem așteptări de la Dumnezeu, în această perioadă, sau în general?
Sunt îngrijorat că Dumnezeu nu e simțit, trăit, prezent în viața mea. Ce înseamnă această îngrijorare? Are rost? Are folos?
Și o altă întrebare legată de cea anterioară: este posibil ca Dumnezeu să fie prezent în viața noastră, dar noi să nu ne dăm seama? Sau este posibil ca Dumnezeu să ne comunice anumite lucruri, dar noi să nu știm că e de la Dumnezeu, să nu înțelegem?
Părinte, dacă Hristos ne-a spus ca Dumnezeu Tatăl ne va da pe Duhul Sfânt dacă îl cerem, chiar cu insistență, de ce totuși nu se întâmplă asta și sunt lipsit de Duhul, ba chiar mă simt părăsit de Dumnezeu?