Mărturisirea șocantă a părintelui Christodoulos care și-a pierdut fiul la Tempi

Vizionați o impresionantă mărturie a unui preot din Cipru, părintele Christodulos, care ne povestește cum și-a îngropat fiul, mort într-un accident feroviar din Grecia.

Harul lui Dumnezeu este mai tare decât moartea!

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

– Veșnică să-ți fie pomenirea, vrednicule de fericire și pururea pomenitule frate!

– Veșnica pomenire!

– Cum este să lași la o parte mentalitatea lumească de părinte și, ca preot, să-ți însoțești fiul în această călătorie spre Dumnezeu?

– Sunt două roluri care se și însoțesc, dar care se și diferențiază. Nu e ușor să știi că îți aștepți acasă copilul pe care l-ai trimis să ia cununile [pentru nuntă] de la M-rea Sf. Marina, o mănăstire dragă nouă. Ciprian o iubea mult, cânta acolo la strană. Și, pentru că voiam să facem nunta după tipicul Bisericii, voia să-și ia cununile binecuvântate de la M-rea Sfintei Marina din Andros. Și Hristina a plecat de aici – [atunci] Ciprian se afla în Tesalonic – ca să se întâlnească în Atena, să petreacă împreună Duminica lăsatului sec de brânză [Duminica Iertării] și luni – prima zi din Postul Mare. Să meargă la biserică, să se împărtășească și să ia cununile, ca să mi le aducă aici, în această biserică, unde urma să aibă loc nunta lor, pe data de 27 august.

Trecutul

Ciprian era în vârstă de 23 de ani, și avea visuri. Nu este lucru ușor să crești un copil în vremurile noastre. Și Ciprian era în pragul de a-și face și el o familie. El și logodnica sa aveau multe visuri. Și erau curați, [nu avuseseră relații trupești], și așteptau să facă întâi cununia religioasă în Biserică, împărtășindu-se, iar apoi să-și înceapă viața, și să trăiască în Hristos. Acest lucru l-au conștientizat de mici, nu a fost vorba de un lucru pe care cineva le-a spus. Cineva care ne aude acum poate că se miră. Însă Ciprian nu a fost niciodată complexat. Nu am avut altă alegere în afară de aceea de a-i crește cu Hristos.

Încă de mic era foarte vioi, s-a îndrăgostit prima dată la grădiniță. A venit și mi-a spus: „Îmi place de micuța aceea!” Era un copil tipic epocii sale. Avea și ispite din partea lumii, însă Îl avea și pe Hristos, Care îl lumina și îl scotea la liman.

– Așadar, un astfel de tânăr, precum Ciprian, pe care dvs. l-ați încredințat societății și culturii din Grecia, Sfântului Dimitrie, și despre care, la un moment dat, în urmă cu câteva zile auzim că a suferit o moarte martirică.

– Așa s-a întâmplat. Era marți noaptea când Hristina a pornit încoace, iar el nu îi răspundea la telefon. Și a venit neliniștită, ca să ne spună că îl sună și nu răspunde. Atunci era ora 00:30. Întâmplător, mă uitam la știri, și undeva au anunțat despre accident. Fraților, când am văzut explozia, pentru că avusesem parte înainte de niște întâmplări asemănătoare, și pentru că îl percepeam ca pe un copil cu mult dinamism în viață, dar și cu multă înțelepciune…, a fost ca și cum mi-a pătruns un cuțit în inimă și se scurgea tot sângele din mine. În sufletul meu, mă înștiințasem că acest copil a plecat din această lume.

Semnul profetic

– Ceea ce ați spus mai înainte a fost un semn prevestitor?

– Unul dintre ele a fost și visul profetic al tatălui meu. În urmă cu un an, Ciprian a sosit acasă neliniștit și mi-a spus că bunicul i-a povestit un vis: „Cipriane, hai să-ți povestesc un vis. Îl vedeam pe părintele care vă cununa cum s-a întors spre Hristina ca să îi pună cununa pe cap, iar apoi când s-a întors spre tine, ca să facă același lucru, tu ai dispărut și s-a arătat un stâlp de lumină în locul tău. Asta am văzut.” Într-un mod tainic, Dumnezeu îl pregătește pe om. Eu sunt preot. Îngrop și copii mici, și tineri și bătrâni. A fost cu adevărat coșmarul vieții mele. Conștientizam și simțeam că nu ar fi fost ușor să fac față dacă unul dintre copiii mei ar muri. Însă cultivam acest lucru și-mi spuneam: „De ce să nu ți se întâmple ție? Ești tu mai deosebit decât ceilalți?”

Inima de tată

– Când v-au adus sicriul cu trupul lui Ciprian, cu toții știam că este un sicriu sigilat și ne gândeam că nici dvs. nu veți avea puterea să priviți ce este înăuntru.

– Am plecat cu gândul să aduc trupul copilului meu. În sufletul meu eram înștiințat că murise deja și voiam să îi aduc trupul ca să facem slujba înmormântării după rânduială. Voiam să am grijă de copilul meu, de trupul lui, de ceea rămăsese, pentru că omul nu este doar trup. Întâi de toate, omul este suflet nemuritor. În mintea mea aveam imaginea unui loc mistuit de flăcări. Și mi-am spus: „Oricum ar fi, orice ar fi rămas, chiar și o celulă din trupul lui Ciprian, eu o voi lua, ca să o așez eu însumi [în mormânt], ca să aștepte Învierea.

Pentru mine durerea a fost de multe ori accentuată până în clipa în care l-am preluat de la Spitalul din Larissa. Pe la jumătatea drumului ne-am oprit și le-am spus: „Nu mai pot răbda. Deschide sicriul să văd cum este Ciprian!” Nu știam până în acel moment ce voi vedea. Și au deschis sicriul, ca să-i văd chipul, iar atunci în sufletul meu s-a așternut liniștea, pentru că mi-am recunoscut fiul. Am adus trupul lui aici, acasă, și preoteasa își imagina că este ars și plângea. Însă i-am spus că nu este așa și că voi aduce trupul lui. Noi ne-am îngrijit de el. Și aceasta ne-a pricinuit multă jale.

Singurul nostru copil, care nu ne-a văzut când făceam acest lucru, a fost cel mic de șase anișori – Marina, care își sărbătorea ziua de naștere în acea zi. În ziua în care noi pregăteam de îngropare trupul lui Ciprian, Marina își serba ziua de naștere.

Ceilalți

M-am speriat când am venit la cimitir și am văzut o mulțime de oameni. Cine i-a adunat pe toți acei oameni? Noi nu am spus nimănui să vină, nu am invitat pe nimeni.

– Îmi povesteau unii dintre cei care au fost aici că era o zi însorită, însă a început deodată să plouă când ați ieșit cu sicriul din Biserică.

– În acea clipă am văzut farmecul lui Dumnezeu și al lui Ciprian. De ce? Pentru că toată ziua a fost soare și, doar ce am ieșit, un nor negru a acoperit toată regiunea Avgoros. Și a început să plouă și cu gheață. Când am spus „Amin!”, a ieșit un soare care ne-a înfierbântat pe toți.

– Văzându-vă cum zâmbiți, revin la acea fotografie, despre care mulți au comentat. O fotografie de familie, unde toți sunt în jurul sicriului și zâmbesc.

– E o fotografie naturală. Noi nu am vrut canale de televiziune pentru acoperirea evenimentului, deoarece ne-am dorit să fim netulburați și atenți la slujba de înmormântare a copilului.

– Ce este acest zâmbet?

– Acest zâmbet este acea mângâiere dumnezeiască pe care toți o simt, că Ciprian se află în Lumină.

Ce ați simțit?

– Ați simțit furie în suflet?

– Nu, frate, nu m-am lăsat pradă la astfel de lucruri. Dacă mă predam acestor lucruri, știam că voi decădea. Om sunt și eu. Dacă pentru o clipă mă las liber și gândesc omenește: ce s-a petrecut, despre tragedia întâmplată… Însă, în spatele unei tragedii, când trăiești corect Săptămâna Patimilor, Paștele, atunci toate se transformă în lumină, în Înviere.

– Aprobați ceea ce trăiesc alți părinți? Furie, plâns, tristețe…

– Sigur că înțeleg prin ce trec, însă există o ieșire din toate acestea. Ieșirea este Învierea! Dacă merg la Biserică și se împărtășesc cu Trupul și Sângele lui Hristos, atunci Hristos le va aduce în inimi mângâiere.

– Nu v-au îngenuncheat deloc aceste încercări?

– Sigur că da, m-am văzut pe sine în astfel de situații, și am plâns, și plâng în continuare. Când mă apucă plânsul, plâng. Însă lacrimile trebuie să devină duhovnicești. Nu trebuie să devină o stare omenească depresivă. Atunci când aceste lacrimi se tranformă în rugăciune, vine iarăși în inima omului mângâierea de la Dumnezeu.

Despăgubiri?

– În acest moment se discută foarte mult despre despăgubiri.

– Da.

– Vă preocupă acest lucru?

– Cei care se simt vinovați ar trebui să fie preocupați de despăgubiri. Noi nu vom cere nimic. Nici sufletul meu nu acceptă să aibă astfel de preocupări. Însă, dacă unii consideră că au anumite responsabilități, să facă ceea ce simt în conștiința lor, ca să-și aline cumva durerea. Însă noi nu vom avea pretenții, ca să mâhnim vreun om în numele morții lui Ciprian, care nu voia să facă rău nici măcar unei muște. Însă dacă cineva dorește să dea ceva, cum s-a petrecum acum. Noi am spus că ceea ce s-a adunat la înmormântarea lui Ciprian din contribuțiile oamenilor, va fi pentru restaurarea acestei biserici. Am spus celor care vor să doneze ceva, va fi o contribuție pentru terminarea bisericii, în numele lui Ciprian.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!