Există cu adevărat Rai și Iad? – Richard Swinburne

Ascultați pe cunoscutul filosof ortodox Richard Swinburne care ne vorbește despre necesitatea existenței raiului și iadului din punctul de vedere al unui intelectual. Un material cu adevărat interesant.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Richard, majoritatea religiilor, iar Religia Creștină cu siguranță, își imaginează un Rai și un Iad nu ca parte a poeziei și emoției sale, ci ca o eshatologie literală a existenței, cu siguranță că și a celei umane. Cum vedeți asta, cum putem înțelege în viața noastră modernă, conceptele tradiționale de Rai și Iad?

Ei bine, în cursul vieții noastre, devenim anumite tipuri de persoane. Când suntem tineri suntem expuși la diferite credințe, suntem expuși la diferite oportunități de a face ceea ce este bine sau rău și este o caracteristică a oamenilor ca de fiecare dată când facem un act bun să ne fie mai ușor să facem un act bun data viitoare, de fiecare dată când facem un act rău, e mai ușor să facem ceva rău data viitoare. Asta se aplică, desigur, pentru anumite tipuri de acte, în general bune. De fiecare dată când facem un act curajos, ne vine mai ușor să facem un act curajos data viitoare, de fiecare dată facem un act just, ne e mai ușor să facem ceva just data viitoare. Aristotel a spus asta.

Așadar, deși la începutul vieții noastre avem dorința de a face acest tip de acțiune sau celălalt tip, avem convingeri morale despre ceea ce ar trebui să facem, ne schimbăm treptat structura vieții din acest punct de vedere. Și dacă continuăm să facem ceea ce e bine, a face bine devine firesc pentru noi și așa pierdem treptat (sau așa sperăm) tentațiile de a face rău sau, măcar, ne formăm o dorință foarte stabilită de a nu face niciodată ceva rău. Ocazional, putem ceda, dar direcția vieții noastre este fixă. Și, la fel, invers, dacă oamenii cedează întotdeauna ispitei, atunci treptat nu doar că vor ceda întotdeauna ispitei, dar credința morală pare să nu mai însemne nimic pentru ei.

„Arhipelagul Gulag”

În „Arhipelagul Gulag”, Soljenitin are un capitol despre gardienii închisorii și spunea că sunt diferite tipuri de gardieni: unii dintre ei păreau să mai aibă un vestigiu de moralitate rămas, dar uneori puteai vedea pe unii pierzând și simțul moralității pe care îl aveau, adică a existat un punct de cotitură pentru ei, și deodată au devenit insensibili la orice fel de considerente morale. Așa că la sfârșitul vieții unii dintre noi devin în mod natural buni, alții își pierd simțul moralității, iar mulți dintre noi suntem încă la mijloc. Ce ar face un Dumnezeu bun cu astfel de oameni? Ei bine, evident, dacă și-au format dorința de a face bine, merită să fie păstrați în viață și merită să li se ofere ocazia de a continua să facă o mulțime de acte bune. Ce ar face Dumnezeu cu cineva care este în mod natural rău, care și-a format o atitudine naturală rea față de viață? Bineînțeles că ar putea să-l distrugă, dar un lucru pe care sigur nu l-ar face ar fi să-i ofere ocazia să facă mult rău în continuare, pentru eternitate.

Există un motiv pentru care le permite oamenilor să aleagă liber între bine și rău pentru o perioadă temporară în timp, până își formează caracterul, dar odată ce caracterul lor este format, nu mai este niciun motiv să lași o persoană care a ales să facă răul să continue să facă rău. Astfel de oameni vor dori să-i rănească pe ceilalți, dar Dumnezeu îi va priva de oportunitatea de a face acest lucru. Și, inevitabil, aceștia vor fi într-o situație de nefericire. Dacă vrei mereu să fii răutăcios cu oamenii și nu ai cu cine să fii așa, atunci nu vei fi fericit. Deci, inevitabil, dacă Dumnezeu îi ține în viață, ei nu vor fi oameni fericiți. Bineînțeles că ai putea spune: Dumnezeu ar putea să le mai dea o șansă, să le dea ocazia unui nou început. Dar de-a lungul vieții lor ei au decis să devină un anumit tip de persoană. Și să forțezi un caracter asupra unei persoane nu e corect.

Posibilitatea schimbării caracterului

Așa că, deși există multe oportunități de schimbare a caracterului în timpul vieții, trebuie să existe și un final al acelui proces, pentru că a continua să încerci să forțezi pe cineva să fie bun, atunci când el a decis să nu fie bun, este o impunere asupra lui. Deci, dacă Dumnezeu îi va ține în viață, poate nu are nevoie, dar dacă o va face, atunci ei vor fi într-o situație nefericită. Pe când oamenii buni, pentru că ei vor să facă bine și li se va permite asta, vor face, deci, ceea ce vor să facă și vor fi într-o situație fericită. Și asta cred că face parte din ceea ce reprezintă Raiul și Iadul. Nu este atât de mult vorba despre un loc, deși va fi și un loc, pentru că dacă va cuprinde oameni cu trup trebuie să fie un loc unde să se afle. Iar având trup… ne dă o prezență publică. Dacă nu am avea corpuri, nu am fi parte din comunități publice.

Deci ne așteptăm ca oamenii în lumea de dincolo să fie întrupați, tocmai din acest motiv, și deci inevitabil că vor exista locuri. Asta nu înseamnă, în ciuda a ceea ce am spus mai devreme, că neapărat oricine merge în iad, dar pare că unii oameni se îndreaptă într-acolo. Nu este o doctrină creștină că toți merg în iad, dar cu siguranță este o doctrină creștină că această posibilitate este deschisă oamenilor, dacă ei o aleg.

Și Toma d’Aquino a fost cel care a spus că: „Dumnezeu nu va ține pe nimeni în iad dacă pentru o clipă s-ar pocăi.” El nu credea că se vor pocăi, dar a spus asta, și eu am dat un motiv pentru care nu cred că unii oameni se pot aduce voluntar în starea de a nu se pocăi. Deci da, susțin ambele doctrine principale.

„Oamenii din mijloc”

Cât despre oamenii din mijloc, Tradiția Creștină a avut diverse opinii, oarecum neclare despre asta. Biserica Catolică a dezvoltat o viziune despre Purgatoriu începând cu secolul XI astfel încât oamenii care aveau oarecare înclinație să facă bine dar nu au reușit să ajungă întâi în Purgatoriu și, în cele din urmă, să ajungă în Rai. Și au existat și alte teorii despre starea intermediară. Teoria Limbo-lui, care e un loc nici bun, nici rău, a fost dezvoltată în Evul Mediu ca fiind potrivită pentru copiii care nu dezvoltaseră încă un simț al binelui sau răului sau nu fuseseră încă botezați. Și au existat și alte puncte de vedere. Dar în privința viziunilor extreme cred că au dreptate, deoarece cred că cea mai mare alegere pe care Dumnezeu ar putea-o oferi oamenilor este alegerea a ce tip de persoana vor să fie.

Și o alegere cu adevărat semnificativă ar fi să li se permită să aleagă să devină… nu doar să facă o acțiune bună sau rea, ci să devină un tip de persoană bună sau rea. [Alegerea] asta poartă în sine viziunile despre Rai și Iad. Dar, desigur, un alt punct de vedere este că Dumnezeu ar putea elimina oamenii răi și nu vreau să exclud nici această posibilitate.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!