Sfânta Maria Egipteanca: puterea pocăinței – părintele Pimen Vlad

Ascultați pe părintele Pimen Vlad cum ne povestește una dintre cele mai extraordinare vieți din istorie, viață care ne arată puterea pocăinței – cum poate harul lui Dumnezeu să transforme una dintre cele mai mari desfrânate într-una dintre cele mai mari sfinte: Sfânta Maria Egipteanca.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Iată, dragii mei, că ne vedem iarăși, tot în livadă, unde am făcut mai multe filmări frumoase. Uitați, avem un fel de floricele galbene pe aici, au înflorit prunii și caișii, au început un pic și merii și perii, se deschide câte o floare. Deci asta înseamnă miros de primăvară. Fluturași – o grămadă pe aici, adică încep să prindă toate viață. Asta înseamnă că ne apropiem de Sfânta Înviere. Am trecut de jumătatea postului și ușor-ușor ne apropiem de bucurie.

Mă gândeam să vă mai vorbesc despre un sfânt și tocmai se potrivește: acum, pe 1 aprilie, sâmbătă, sărbătorim pe Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca și chiar duminică, următoarea zi, e duminica Sfintei Maria Egipteanca, deci vin una după alta.

Fuga de acasă la 12 ani

Cine a fost Cuvioasa Maria Egipteanca? Născută în Egipt, într-o familie normală, la 12 ani a fugit de acasă și s-a dus în Alexandria, oraș vestit la timpul acela (ca și cum acuma fugi de la țară și te duci într-un oraș mai răsărit). Acasă era muncă, i se părea că nu are libertate suficientă să-și trăiască viața și s-a cam grăbit. Deci, la 12 ani a plecat de acasă, s-a dus în Alexandria și a început să-și trăiască viața.

Era o copilă singură și au profitat mulți de ea. A început să se complacă în asta, chiar să-i placă lucrul ăsta și atunci profita de ea oricine voia. Ea, fiind singură, fără să aibă nimeni grijă de ea, trăia de pe o zi pe alta. În felul ăsta și-a început viața acolo: dormea pe unde apuca, mânca ce-i dădeau unii sau alții și trăia cu toți cei care profitau de ea.

Dumnezeu S-a gândit să o salveze

Au trecut anii și a ajuns și ea, cum să zicem, în domeniul ăsta, mai cunoscută în zona ei, acolo. În felul ăsta a trăit 17 ani, deci aproape până la 30 de ani. Într-o zi, lui Dumnezeu i-a fost milă de viața pe care o ducea, a văzut că a plecat ca o copilă tânără și atunci Dumnezeu S-a gândit să o salveze.

Dar cum s-a rânduit lucrul ăsta? Copila a văzut o dată mai mulți tineri că plecau la Ierusalim, în Palestina. I-a întrebat unde merg și ei i-au spus că la Ierusalim era o sărbătoare mare, Înălțarea Sfintei Cruci, și se duc cu toții acolo să se închine. Ea, când a văzut atâția tineri, s-a hotărât să îi însoțească. Dar, fiindcă ea trăia cum am mai spus, și-a zis că din toți acei tineri care merg, o să aibă de ales pe cei cu care să-și trăiască viața pe acolo. 

Drumul până la Ierusalim

S-a dus și ea la o corabie, iar cei de acolo au întrebat-o dacă are bani să călătorească. Ea a răspuns că nu are nevoie de bani pentru că se oferă lor, să facă tot ce vor cu ea, numai să o ia cu ei. Fiind un grup de tineri, mai în glumă, mai în serios, au o luat-o cu ei.

Pe drum, a făcut multe păcate cu tinerii aceia. Era expertă, cum se zice, dacă atâția ani a făcut lucrurile acelea, și chiar pe tinerii care nu voiau, i-a atras în păcat. Viața ei decurgea din groapă în groapă, putem spune.

Când a ajuns la Ierusalim, mai erau câteva zile până la sărbătoare și a început să umble prin cetate, să caute tot așa ceva, să-și facă de cap cu localnicii de pe acolo. În ziua Sfintei Cruci, toată lumea se zorea la biserică.

Povestea Sfântului Sofronie

V-am spus viața ei până aici și acum o să reiau altfel, așa cum este povestită viața Cuvioasei Maria Egipteanca de către Sfântul Sofronie. Cică, într-una din mănăstirile palestiniene, era un pustnic, care se nevoia tare mult. Și i-a venit lui gândul că ar fi la măsuri mari. Atunci i s-a arătat un înger al Domnului și i-a spus: ”Crezi că ești la măsuri mari?! Du-te la mănăstirea cutare de la Ierusalim, din apropiere de Iordan, du-te acolo și ai să vezi nevoință!”.

Atunci a renunțat el la toate – deși avea o vârstă, avea vreo 70 de ani, vreo 54 de ani numai de nevoință, de pustnicie – și s-a dus să vadă ce nevoință mai mare decât el fac aceia. A ajuns la mănăstirea aceea, care era retrasă și avea tot timpul poarta închisă. Portarul l-a întrebat ce vrea și l-a dus la stareț, iar pustnicul a spus că este un amărât și nu contează de unde vine, dar a auzit lucruri frumoase despre mănăstire aceea și despre nevoință și vrea și el să se nevoiască, iar ei să îi fie exemplu. A fost primit acolo și și-a început nevoința.

Pustnicul Zosima

Dar ce se întâmpla când începea Postul Mare? Era o rânduială acolo: exact după prima săptămână după ce începeau ei să se nevoiască, se împărtășeau cu toții și plecau în pustie. Rămâneau numai doi-trei în mănăstire ca să mențină slujba acolo, iar restul plecau fiecare în pustie și se întorceau înapoi cu o săptămână înainte de Înviere. 

Fiecare se nevoia cum putea prin pustie, unii își luau de mâncare, alții nu-și luau nimic, doar beau câte un pic de apă, când găseau. Și a plecat și Zosima, pustnicul nostru, și a mers, a mers el vreo 12 zile până în adâncul pustiei. Tot mergea și se gândea că poate găsește ceva mai deosebit prin pustia aceea.

După 12 zile de mers prin pustie, când se odihnea și el un pic, a văzut ca o umbră alergând. Atunci, repede s-a ridicat și a început să alerge după umbra aceea. Și umbra alerga și alerga, dar el nu mai putea. Era bătrân – vă dați seama, avea 70 de ani – și s-a oprit pe un dâmb, de unde cobora o vale și a început să plângă și să strige ”De ce fugi de mine, un bătrân?! Nu vreau să-ți fac niciun rău, dar dacă ești un om al lui Dumnezeu, vreau să văd cine ești!”

Năluca din pădure

Și atunci, de pe partea cealaltă a văii, a început să vorbească un glas femeiesc: ”Părinte Zosima, sunt om. Sunt femeie și nu am haine pe mine. Dacă vrei cu adevărat să mă vezi, aruncă-mi rasa ta!”. El avea și haina lui, cum ar fi dulama asta, și avea și rasa pe deasupra. Atunci, și-a scos haina, i-a aruncat-o dincolo, s-a întors cu spatele, ea a ieșit și s-a acoperit cu rasa aceea. Apoi a întrebat-o cine este, dar ea a spus că îi este rușine să vorbească despre viața ei.

El a insistat ca femeia să își povestească viața, pentru că Zosima era și preot duhovnic, și ar fi fost ca o spovedanie. Ca pustnic, el își dorea să vadă cine este femeia care, în adânc de pustie, ducea nevoința asta. S-au rugat împreună și după multe rugăciuni, a început ea să-și povestească viața, așa cum v-am povestit eu la început, așa i-a spus Sfânta Maria Egipteanca Cuviosului Zosima. Și acum să ne reîntoarcem la momentul când ea a ajuns la biserica din Ierusalim.

O putere nevăzută o împingea înapoi

A ajuns să se închine și ea la Sfânta Cruce, lumea intra în biserică, toți veniseră de dimineață și se grăbeau să intre, a încercat și ea să intre în biserică. Era mai mult de curiozitate, că nu știa ea multe despre asta. S-a gândit: ”Toată lumea se duce acolo, hai să mă duc și eu!”.

Când a pășit ea pe prag ca să intre, o putere a împins-o înapoi, toată lumea intra, dar pe ea o putere o împingea înapoi! Și-a zis: ”Cred că sunt obosită. Ia să mă bag între oameni și când intră toți, să mă împingă și pe mine!”. Și s-a așezat între oameni, oamenii intrau, dar pe ea o putere o împingea în fața pragului până treceau toți și rămânea singură. De câte ori încerca, era dată înapoi de o putere nevăzută.

Când a văzut lucrul ăsta, ceva s-a întâmplat în inima ei. Și a început să-și dea seama pentru ce o oprea Dumnezeu să intre în biserică să vadă lemnul Sfintei Cruci: pentru păcatele ei, pentru viața pe care a dus-o.

Pocăința

Atunci, cum stătea ea acolo, în afara bisericii, a ridicat privirea și a văzut o icoană a Maicii Domnului – care și acum este numită ”Icoana Sfintei Maria Egipteanca” – și a început să plângă în hohote și să spună: ”Maica Domnului, știu că pentru păcatele mele nu sunt vrednică să văd crucea pe care a fost răstignit Fiul tău. Dar uite, dacă îngădui lucrul ăsta, îți promit că de azi înainte n-o să mai păcătuiesc, n-o să mai fac nimic din ce am făcut și o să mă duc să mă căiesc pentru păcatele mele acolo unde o să mă povățuiești, unde o să spui tu, numai, te rog, îngăduie să pot și eu să mă bucur să văd lemnul Sfintei Cruci!”.

După ce a plâns și s-a rugat, s-a dus din nou, cu frică. Și când a pășit înăuntru, a văzut că nimeni nu o mai împingea în exterior. Deci chiar a fost ajutată!

Așa a intrat și s-a închinat, cu frică și cu tremur, când a văzut ea că după ce i-a promis Maicii Domnului, i s-a îngăduit lucrul ăsta. După ce s-a închinat, a ieșit afară, s-a dus la icoana Maicii Domnului și a spus: ”Stăpână, a venit timpul să împlinesc făgăduința, spune-mi ce trebuie să fac, unde să mă duc, că eu nu știu!”.

Iordanul

Și cum plângea ea și se ruga, aude o voce – așa, ca un ecou din depărtare – care îi spune: ”Treci Iordanul și bună odihnă vei afla!”. A luat-o ca răspunsul lui Dumnezeu, a sărutat icoana, a făcut mătănii și a plecat. Un străin oarecare îi dăduse trei bănuți și ea și-a cumpărat câteva pâini și a pornit la drum.

S-a dus spre Iordan și a ajuns la biserica Sfântului Ioan Botezătorul de la Iordan, acolo s-a închinat, s-a rugat, apoi s-a spălat pe față cu apă din Iordan, așa, ca binecuvântare, că acolo s-a botezat Mântuitorul. După aceea a venit din nou la mănăstire, a stat la Sfânta Liturghie, s-a împărtășit.

Nu se spune mai mult, unii întrebau dacă s-a spovedit, dar nu știm noi rânduiala lui Dumnezeu. În cartea despre viața ei se spune că s-a împărtășit acolo și după aceea, luând curaj, a trecut Iordanul și a plecat în pustie, unde a început nevoința ei.

Lupta în pustie

Chiar o întreba Cuviosul Zosima: ”Tu ai renunțat la o viață de plăceri, de păcat, de distracții, de băutură (de tot ce era la timpul acela), n-ai dus o luptă? Că orice om – că se luptă cu beția, cu desfrânarea, cu orice – nu renunță ușor la lucrurile astea. Cum ai reușit tu s-o scoți la capăt?”.

Atunci, ea a răspuns: ”Părinte, mi-e și frică să mă gândesc! Timp de 17 ani am avut o luptă continuă. (Gândiți-vă, 17 ani, nu o zi!) Venea lupta atât de mare, și nu numai că venea lupta, dar îmi veneau în minte cântecele alea de desfrânare, vinul pe care îl beam și lupta de desfrânare, iar în momentul acela cădeam în genunchi, puneam capul la pământ, plângeam și mă vedeam în fața icoanei Maicii Domnului de la Ierusalim, vorbeam cu Maica Domnului și îi ceream iertare. (Ea socotea cumva că a păcătuit de fiecare dată când îi veneau în gând lucrurile astea.) Spuneam: ‘Iartă-mă, Maica Domnului, pedepsește-mă, uite, iar am greșit, iartă-mă!’ și stăteam cu capul la pământ, mă rugam până venea o lumină de sus, mă lumina și dispărea toată lupta! Uneori stăteam zi și noapte.”

Gândiți-vă, ore întregi! Câte o zi, câte două, fără să ridice capul de la pământ, plângea și până nu o lumina o lumină dumnezeiască, ea nu renunța. Apoi iar se bucura și îl slăvea pe Dumnezeu. Vedeți câtă luptă a avut ea în pustie?! Să nu ne gândim că dacă te-ai dus în pustie, ai scăpat de totul! Nu! Te duci cu lupta ta după tine și faci multă nevoință. La fel și dacă te duci la mănăstire, dacă ai trecut în lume prin diferite lucruri, nu înseamnă că ai venit în mănăstire și deodată au dispărut toate! Deci, este lupta ta cu trecutul și după ani de luptă, încet-încet, cu harul lui Dumnezeu, se liniștesc toate.

– Ursuleț nu vrea să mă lase în pace deloc. A depistat că sunt aici. Hai, Ursuleț, lasă-mă și pe mine liniștit oleacă, că spun despre Sfânta Maria Egipteanca! –

A trăit 17 ani în pustie cu 3 pâini.

Așa s-a nevoit acolo Sânta Maria Egipteanca atâția ani. Și după 17 ani, s-a liniștit lupta asta. Cuviosul Zosima a văzut că nu era nimic în pustia aceea: ”Dar cu ce ai trăit?”. Ea a răspuns: ”Cu alea trei pâini pe care le-am luat cu mine! Cu timpul s-au întărit și, cu harul lui Dumnezeu, mi-au ajuns.” Trei pâini! Vă gândiți ce înseamnă? Cu ce trăia ea! Câteva fărâmituri de acelea. Nu era nimic în pustia aceea!

– Dar nu ți-a fost frig, nu ți-a fost cald?

– Ba da, uneori, noaptea era atât de frig încât leșinam și-mi reveneam după o bucată de timp. Sau când erau căldurile alea mari, pur și simplu mă uscam, cădeam și îmi reveneam după un timp. 

Cât luptă ducea ea, dar nu renunța! Nu înseamnă că, dacă ești luptat, ești biruit! Nu, atunci câștigi, dacă nu renunți la luptă. Deci să lupți indiferent prin ce patimi treci, ce te chinuiește. Trebuie să lupți permanent!

Când a văzut Cuviosul Zosima, se minuna, când a văzut la ce nivel era, când a văzut că îi spunea anumite lucruri din viața lui, adică știa toate, sau îi spunea psalmi, ea care nici carte nu știa. Deci, la Dumnezeu toate-s cu putință.

Reîntâlnirea după un an

Și după toate astea, ea l-a rugat pe Cuviosul Zosima să meargă înapoi și să se întoarcă la anul, dar să nu mai vină în pustie, ci doar până la malul Iordanului, și să îi aducă trupul și sângele Domnului, căci va veni și ea ca să se împărtășească. L-a mai rugat să nu vină la începutul postului, ci cu o săptămână înainte de Înviere.

Așa a făcut Cuviosul Zosima și abia aștepta timpul ca să se întâlnească cu Cuvioasa. Când a venit timpul, a luat într-un mic potiraș trupul și sângele Domnului și a venit la Iordan. Era seara, lună plină și stătea el pe malul Iordanului și se ruga: ”Doamne, oare mai sunt vrednic să mai văd pe Cuvioasa?”. Și cum sta el acolo, la un moment dat o vede pe partea cealaltă de Iordan și a început să întrebe cum va trece ea Iordanul, pentru că nu era nicio luntre, nicio bărcuță, nimic. Și o vede cum însemnează cu semnul crucii Iordanul, pășește pe el și plutește parcă deasupra Iordanului. El deja a vrut să se închine și atunci Cuvioasa i-a spus: ”Părinte, ești preot și ai și trupul și sângele Domnului, nu te apleca la pământ!” și a venit la el și a împărtășit-o cu trupul și sângele Domnului.

Și atunci, se zice că au rostit rugăciunea aceasta: ”Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor și slava poporului Tău Israel!”, rugăciunea Dreptului Simeon, când l-a primit pe Mântuitorul, prunc, în brațe. Adică, cumva să-l dezlege atunci, că avea peste 300 de ani, ca să plece. La fel și Cuvioasa: îl primise pe Hristos și atunci a cerut și ea dezlegarea.

Cuvioasa trăia cu harul lui Dumnezeu

Cuviosul Zosima adusese cu el câteva fructe, un pic de linte muiată în apă și, după ce s-a împărtășit, a rugat-o pe Cuvioasa să ia și ea ceva. Atunci Cuvioasa a luat cu vârful degetelor doar trei bobițe de linte, din cele mici, le-a dus la buze și a spus că-i ajunge harul lui Dumnezeu. Ea trăia cu harul lui Dumnezeu! După care, i-a spus să revină anul următor acolo unde a găsit-o prima dată, apoi a trecut din nou Iordanul, tot așa, deasupra apei, și a plecat.

Cuviosul Zosima s-a întors, dar îi părea rău că a uitat să o întrebe cum o cheamă. Următorul an a plecat din timp, la începutul postului și s-a dus la locul acela, dar când a ajuns acolo, a găsit-o pe Cuvioasă întinsă pe pământ și plecată din lumea asta. Stătea el și se gândea că nu a aflat numele ei, și în momentul acela vede scris alături de ea, cu un bețișor pe pământ: ”Părinte Zosima, te rog îngroapă trupul roabei tare Maria, care a plecat din viață la data cutare”.

Trecerea la Domnul și îngroparea Cuvioasei

Știți când plecase din viață? Exact în ziua când s-a împărtășit, cu un an înainte, la Iordan, din mâna Cuviosului. A trecut Iordanul, drum pe care Cuviosul Zosima îl făcuse în 12 zile, ea l-a făcut în câteva clipe, dusă de harul lui Dumnezeu, a ajuns și a plecat la Domnul. A lăsat înscrisul acela pe pământ, iar Dumnezeu l-a păstrat un an de zile fără să se șteargă, la fel și trupul ei întreg, ca și cum atunci ar fi trecut la Domnul. Știa că, Cuviosul își dorea să știe cum o cheamă și a lăsa și numele ei.

Cuviosul a început să se gândească cum să îngroape trupul, că acolo era tot tare, piatră, pământ uscat. Și atunci s-a rugat, iar în momentul ăla a văzut un leu mare lângă el, care s-a apropiat de Cuvioasa și lingea picioarele ei. La început el s-a speriat – că știa de la Cuvioasa că timp de 47 de ani, cât a trăit în pustie, n-a văzut nici animal, nici oameni – și s-a minunat că a venit leul acolo. Dar pe urmă și-a făcut curaj și i-a spus leului: ”Te rog, ajută-mă să îngropăm trupul Cuvioasei. Tu ai putere să sapi groapa!”. Și leul a început cu ghearele lui să sape groapa necesară ca să pună trupul Cuvioasei în ea.

După ce a citit rugăciunile care trebuia, i-a sărutat din nou picioarele și Cuviosul a pus-o în groapă, a acoperit-o cu pământ, leul a luat-o spre pustie, iar el a luat-o spre mănăstirea lui. Abia atunci a descoperit și la stareț viața Cuvioasei. Ca încredințare, ca să creadă și starețul că este totul adevărat, Cuvioasa i-a spus câteva lucruri pe care să spună starețului, că trebuiau îndreptate în mănăstire anumite lucruri care nu mergeau cum trebuie.

Exemplul Cuvioasei Maria Egipteanca

Așa a plecat Cuvioasa Maria Egipteanca la cer. La ce sfințenie a ajuns, de la ce viață a avut înainte! Ce ne dă de înțeles asta? Oricât de păcătos ai fi, orice viață ai avut, dacă te întorci cu toată inima la Dumnezeu, El le șterge ca și cu buretele și poți să ajungi la sfințenie. Exact cum era și Sfântul Moise Arapul, dacă ați citit, la fel și Cuvioasa Maria Egipteanca, nu doar că a ajuns la sfințenie, dar dacă ne uităm la duminicile astea din Postul Mare, vedem că i s-a dedicat o duminică și ei, adică e între sfinții cei mai mari.

Vedeți ce viață? Indiferent cum a pornit la început, ce sfârșit minunat a avut și la ce sfințenie a ajuns! Trăia cu harul lui Dumnezeu, mergea deasupra apei, distanța nu mai exista pentru ea. Harul lui Dumnezeu o ducea în câteva clipe, cât mergeau alții o lună de zile. Trăia în har și în sfințenie.

Se poate și în ziua de azi, dacă și noi ne căim cu adevărat. Indiferent ce păcate am făcut, nu trebuie să cădem în deznădejde. Este suficient să ne ducem să ne spovedim, să ne căim pentru ele și să nu le mai facem. Și atunci intervine harul lui Dumnezeu, care ușor-ușor ne schimbă viața. Trebuie luptă din partea noastră, dar ne schimbă viața și putem ajunge la sfințire.

Cam atâta v-am spus despre Sânta Cuvioasă Maria Egipteanca.

Toate fac parte din zidirea lui Dumnezeu

Ați văzut că m-a mai necăjit Ursuleț. Are și el un obicei: vrea să-l bag în seamă. Dar, nu prea am timp de el. Nu vă gândiți că dacă am motanii ăștia pe aicea, stau în casă. Nu, ei au locul lor, afară. Au undeva la lemne un locușor făcut, unde stau ei prin grădină, dacă plouă și e frig, se duc acolo unde am făcut locușorul, la lemne, dar au și ei nevoie să fie băgați un pic în seamă. Când mai lucrez pe afară sunt în mișcare în continuu, dar aici dacă stau pe loc au și ei ocazia să se bage în seamă. Mai ales Ursuleț, nu știu dacă îl vedeți acum, s-a cuibărit aici, jos.

Deci, el oriunde m-aș duce, îi la piciorul meu și vrea și el oleacă să se bage în seamă. Cum mă vede că vorbesc și nu-l bag pe el în seamă, se bagă el: ”Dar de ce vorbești și pe mine nu mă bagi în seamă?”. Ce să facem? Fac parte din zidirea lui Dumnezeu toate, puse ca să trăiască în jurul omului. Se bucură și ei de prezența omului, care are suflarea Dumnezeiască. Simt și ei lucrul ăsta și se bucură de prezența omului. Bineînțeles, dacă și omul trăiește după Dumnezeu.

Dragilor, nu mă lungesc mai mult. Să ne ajute Maica Domnului! Să ne ajute Cuvioasa Maria Egipteanca ca să punem și noi început bun! Doamne ajută!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!