Părintele Justin despre Săptămâna Patimilor

Ascultați un cuvânt duhovnicesc al părintelui Justin Pârvu în care acesta ne învață cu delicatețea și discernământul său cum să ne pregătim și să trăim Săptămâna Patimilor.

Audiție plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Sfinția voastră spuneați altădată că tinerii din vremurile noastre prin răbdare se vor mântui. Răbdarea este destul de grea de îndurat.

Da, este cea mai grea, de altfel, răbdarea. Răbdarea stă la temelia lumii. Acum ne trebuie un pic de credință și mai multă răbdare ca să ne putem împăca cu infinitul, să putem avea mulțumirea că, într-adevăr, a și rămas ceva de pe urma noastră. Fiecare om este o sămânță aruncată acolo, care trebuie să crească, să dezvolte o plantă asemenea ei. De abia această sămânță duce neamul nostru pe culmile acestea – prin Săptămâna Patimilor ajungem la credința Învierii.

Vorbim mult în Postul Paștelui de pocăință. Ați zis că pocăința dă nădejde. Ce este, până la urmă, pocăința?

Pocăința este înfrângerea noastră, zdrobirea noastră, recunoașterea păcatului din noi înșine, părerea de rău și hotărârea de a nu mai greși. Acesta este fenomenul la care noi trebuie să ținem foarte mult.

Ce mai înseamnă Săptămâna Patimilor? 

Săptămâna Patimilor înseamnă toată forța spirituală a nației noastre creștine ortodoxe; a se pune în slujba acestor frumoase liturghii și practici pe care le are Biserica noastră. Vedeți dv, urmează acum sărbătorile Florilor, urmează Săptămâna Patimilor, urmează zilele acestea îndoliate. Cu fiecare Patimă, să urmăm calea Mântuitorului.  De aceea, începând de luni în Săptămâna Patimilor se citesc cele 4 Evanghelii. Acolo trebuie să fie foarte atent toată lumea, să asculte cuvânt cu cuvânt aplicarea practică a vieții Mântuitorului nostru Iisus Hristos. De aceea și Stâlpii care se citesc până miercuri, joi și încep Evangheliile, fiecare creștin este dator (să participe)- pentru că sunt cele mai frumoase zile, de altfel și pe care creștinii noștri nu le cunosc; se ocupă de lucruri de-acestea de a împodobi Sărbătoarea Paștelui cu toate bogățiile acestea, care adumbresc pe celelalte spirituale.

Și asta pentru că s-a dat prea multă libertate acestui fenomen și nu s-a pus accentul pe viața spirituală a lucrurilor. Și noi Biserica și mănăstirile, cam nu am fost îndeajuns de atenți să-i ținem treji pe creștin tocmai în momentele cele mai prielnice ale vieții de mântuire, de pocăință.

Suntem mulți, totuși în biserică. Știm de ce suntem în biserică?

Suntem mulți în biserică, dar foarte puțini… Mulți chemați, puțini aleși. Dacă ai să iei un număr de membri ai unei familii dintr-un pomelnic, să iei șapte, opt: mama, tata, copiii, pui întrebarea: „Tata, ce-i cu el?”. Tata e necredincios, nu merge la biserică, nu se împărtășește, nu ține seama de nimic. A doua, soția: ea este cea care mai ține greutatea, povara familiei. Copilul – primul – este neascultător, răzvrătit, nu vine acasă, nu ascultă. Următorul: este copilul care face școală. De când l-ai dat la liceu nu vrea să mai știe de nimic: nu are masă, nu are casă, nu are mamă, nu are nimic. Din șapte, opt, dacă rămâne unul valabil – sau doi cel mult – mama și unul dintre copii. Restul, toți căzuți. Și iată că dintr-un număr mare, umpli curtea bisericii, dar dacă îl iei pe fiecare în parte, nu mai rămân decât câțiva printre creștini. Aceasta este durerea mare.

Pe noi nu ne interesează numărul, pe noi ne interesează calitatea. Numărul mare este numărul haotic. Prin aceasta trece creștinismul nostru. Ce a cucerit lumea? Cei doisprezece Apostoli, calitatea, esențialul. Nu a fost numărul. A fost nevoie de doisprezece Apostoli și au cucerit Imperiul roman. Acum, noi suntem o lume și nu suntem în măsură să convingem un sectant sau un eretic, să-l aducem la cunoștința adevărului.

Ce ne împiedică să-L cunoaștem pe Dumnezeu? Sinele?

Ne împiedică faptul că nu trăim noi. Noi trebuie să ne facem model de viață și atunci toate celelalte ni se adaugă nouă. Dar noi mai întâi trebuie să ne punem, să ne așezăm pe o viață interioară, acolo să lucrăm ca să putem perfora interiorul vieții sufletești. Să apărem ca o lumină evidentă în fața lumii. Nu numai prin vorbe. Fapta este la baza Ortodoxiei.

Ortodoxia înseamnă bucurie. Iată, patimile duc la Înviere, Apocalipsa la Parusie, la a doua venire a Mântuitorului.

Noi ținem seama de toate lucrurile acestea pentru că ele sunt legate strâns una de alta. Nu-mi închipuiam să ajung chiar la ora aceasta, să mă confrunt cu toate conflictele care există în lume: cu masoneria, cu globalizarea, cu secularizarea, cu comunismul, cu ateismul, cu frica de a mărturisi adevărul și neîncrederea în noi înșine, la un moment dat. Pentru că este o criză spirituală și la om.Are o curbă pe care poate să meargă. Mai vin și neputințele acestea trupești, care îi slăbesc rezistența spirituală. De aceea, trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu, să nu ne bântuie meteahna aceasta a bolii sufletești: renunțarea la luptă.

Nepăsarea…

Nepăsarea și în același timp vin neîncrederea, răceala, indiferența, moartea sufletească.

E recomandat ca în Săptămâna Mare, în special, să medităm la Patimile Mântuitorului.

De aceea spuneam că se citesc și participă toată lumea la citirea Evanghelie – pentru că la citirea aceasta, lectura aceasta importantă care se face prin mănăstiri, nu este numai pentru noi, este pentru toată lumea creștină. Care vrea într-adevăr să se pregătească câte puțin pentru o săptămână bucuroasă, luminată.

De ce-i spune săptămâna luminată? Aduce lumina, aduce harul lui Dumnezeu, aduce Botezul, încununarea noastră cu Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Da.

De ce este nevoie de semne și minuni pentru om ca să creadă?

Semnele și minunile sunt pentru oamenii slabi, neputincioși, care nu au niște convingeri. Dar omul care cu adevărat este convins nu are nevoie de semne și minuni. Acestea erau pentru începuturile vieții noastre creștin-ortodoxe, când într-adevăr se cereau niște lucruri evidente. Până și Apostolii voiau să vadă și ei astfel de lucruri. Dar la ora aceasta, după atâtea și atâtea evenimente petrecute în lumea creștin-ortodoxă, nu mai avem nevoie de ele, pentru că dacă cercetăm numai pușcăriile noastre, temnițele: Aiud, Gherla, Pitești, acolo avem mărturiile cele mai puternice pentru a spulbera orice îndoială, orice îndoială și urmă de negație.

Cum conștientizăm adevărata valoare a jertfei din închisorile comuniste?

Avem osemintele lor care sunt așa de grăitoare și de mărturisitoare până astăzi, așa cum ați văzut la Iași, de pildă, din cutia aceea din care a izvorât mirul pentru a doua oară. Și acesta e un strigăt foarte nădăjduitor și puternic pentru viața noastră creștină. Harul lui Dumnezeu ne menține în frumusețea aceasta și că el este cu noi permanent și că «fără Mine nimic nu puteți face». Și într-adevăr aceste mărturii ale rugăciunilor martirilor noștri care sunt înaintea Tronului ceresc, sunt o mărturie aici la noi, evidentă că Dumnezeu ne are în obiectivul Său de mântuire, de dragoste și de iertare.

Cum ajungem să ne rugăm așa cum trebuie? Prin perseverență, prin insistență?

Ajungem să ne rugăm așa cum trebuie prin oleacă de suferință. Dacă nu treci prin suferință, nu știi să te rogi. Dacă nu treci prin suferință, nu știi să iubești. Dacă nu știi să iubești, nu vine harul lui Dumnezeu. Dar noi, românii, întotdeauna am fost legați și Dumnezeu mereu ne-a iconomisit această stare ca să putem și suferi, ca să putem să și ne rugăm curat. Că rugăciunea nu este numai o derulare de rânduieli din Ceaslov, de Acatiste și Paraclise. Nu! Este trăire evidentă și participarea ta la ziua aceasta mare a frumuseții dinlăuntrul omului. Aici este important să putem ca prin această răbdare și pocăință, să ajungem la bucuria unei rugăciuni curate și sfinte.

În același timp e o criză de duhovnici. Vor veni duhovnici buni, adevărați, în viitorul apropiat?

Am putea spune că există. Această criză a apărut încă din 1948-1950, de când comunismul a introdus regulamentele acestea în Biserică. Au venit cu desființarea monahismului, au venit cu secularizarea mănăstirilor și în același timp cu totalul refuz de a primi elemente noi. După anii 1948-1950 mănăstirile au primit foarte limitat începători. Primeau numai oameni bolnavi, handicapați, lucru care a dus la sărăcia aceasta de duhovnici. Un duhovnic, în viața lui cea de toate zilele, trebuie să-și ducă și viața duhovnicească, să aibă și un mediu, să aibă o ambianță, să aibă niște mănăstiri unde să se formeze, unde să se consolideze, să se întărească și acolo împreună cu viețuitorii să poată să se călească și să formeze ucenici. Așa dispersat, și împins dintr-o zonă în alta, nu se poate forma.

Ori la noi a fost și o mentalitate greșită că în mănăstire dacă s-au ales așa vreunul, doi mai deosebiți care să facă ceva în lumea creștină, ei au fost marginalizați și în sfârșit s-au dus în lumea întreagă. Au ajuns în Sf. Munte, au ajuns pe Sinai, au ajuns peste tot, dar n-au rămas în România. Asta din cauza răutății și a planului diabolic pe care comunismul l-a lăsat în lumea noastră creștină, că n-au nevoie de îndrumători spirituali. Ei au nevoie de oameni care să producă mai mult sminteală decât zidire. Și au și reușit pentru că este ambianța aceasta de satanizare. Aceasta este drama mare.

Ați spus de iubire, ce înseamnă iubire?

Să-ți dai viața pentru aproapele. Nu faci nimic fără grija de a veni în ajutorul celuilalt. Și când iei masa de prânz trebuie să te gândești la celălalt care stă la ușă și așteaptă undeva o bucată de pâine.

Chiar dacă tu ești neputincios?

Chiar dacă ești neputincios, tu împarte-ți bucata de pâine din dragoste pentru el. Aceasta este adevărata dragoste și viață pe care trebuie să o ducem noi.

Ne e frică de moarte. Moartea e un sfârșit?

E o datorie pe care trebuie să ne-o împlinim. Este o datorie a noastră. Așa după cum avem un început, așa la voia lui Dumnezeu, așa avem un sfârșit, tot la voia lui Dumnezeu. trebuie să fim mulțumiți și de una și de alta.

Ce înseamnă „de câte ori ai căzut, să te ridici”?

De câte ori ai căzut, scoală-te! Ai păcătuit, du-te și te spovedește. te dezleagă duhovnicul și mergi mai departe. ferească Dumnezeu, ai căzut iarăși, ori de câte ori ai căzut, scoală-te și ca sluga, revii la stăpân.

Te va ierta?

Te va ierta! Că Dumnezeu, înainte de a a te pleca și a spune, El te-a iertat. Asta-i bunătatea lui Dumnezeu. Înainte de a termina păcatul: „Am greșit, Doamne! Iartă-mă!” Dumnezeu ne iartă. Acum nu trebuie să ne ducem cu convingerea asta că trebuie să tot cădem, să ne tot ducem. Cădem în extrema cealaltă. Păcat împotriva Duhului Sfânt. Care nu se va ierta în veac.

Mi-a spus cineva, dacă vorbești cu Părintele Justin, întreabă-l lucruri esențiale. Ce credeți că ar fi esențial, care ar fi mesajul pentru oameni și vremurile care le trăim?

Să ne putem menține în stadiul de convingere pe care îl avem la ora actuală. Să nu cedăm! Să nu renunțăm! pentru că vin vremuri de grele încercări și la presiunile acestea noi  să rămânem în integritatea noastră. Asta a avut nevoie Biserica în toate vremurile: mucenici și martiri. Pe care i-au martirizat greutățile, persecuțiile trecutului. A fost poziția aceasta fermă de convingere de adevăr. 

Deci să nu cădem de ceea ce ne-a stabilit învățătura noastră. Nu mai trăim noi ci Hristos., cum spune Sf. Ap. Pavel.

Ați spus că: Dacă trăim ai Domnului suntem…

Dacă trăim ai Domnului suntem, dacă murim ai Domnului suntem. Oriunde și oricând. Noi suntem aici, în veci aceiași. Numai noi să fim pregătiți pentru comoara aceasta mare și Cămara Ta Mântuitorule, o văd împodobită. Da. Cămara Ta Mântuitorule, care se cântă așa de frumos zilele astea. Dar îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa. Acum cu îmbrăcămintea asta, de-acum trebuie să ne curățim, să mergem cu brațele părintește deschise, ca-n viața călugărească. Brațele părintești, deschide-le mie, căci în păcate și fărdelegi m-a născut maica mea.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!