„Fii atent la tine însuți!” – Duhovnicia și cultura digitală – p. Maxim Constans

Ascultați un cuvânt de excepție al părintelui Maxim Constans, un părinte foarte cunoscut în mediul ortodox, care ne vorbește despre virtutea trezviei, a atenției la noi înșine în contextul erei digitale în care ne aflăm.

Un cuvânt foarte necesar astăzi.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Având promisiunea unei utopii tehnologice, atât de prezenta cultură cibernetică a generat în schimb o nedorita criză spirituală în care experiența omului a fost sistematic divizată iar coerența sinelui a fost din ce în ce mai amenințată. Trăind într-o cultură în care distragerea atenției se face în mod organizat, gândurile ne sunt izolate și deconectate împiedicându-ne de la contemplarea și trăirea unei vieții depline. Distragerea [atenției] și divizarea au consecințe negative asupra modului de structurare a cunoștințelor, ne împiedică a ne angaja în profunzime în spiritualitate și ne face incapabili de a ne angaja în spiritualitatea profundă a altora, [conduce] la pierderea legăturii personale cu noi înșine și astfel nu putem primi împărtășirea nici cu aproapele și nici cu Dumnezeu.

Începând cu anul 2009, New York Times a publicat o serie de articole intitulate „Neatenția la volan”, concentrându-se pe numărul de accidente și nenorociri cauzate de conducerea neatentă. În concordanță cu ultimele statistici, în Statele Unite există circa 4000 de morți anual din cauza conducre neatente. Această serie de articole a inclus ulterior efectuarea actului medical cu neatenție, prezentându-se [date] despre un număr mare de chirurgi care dau telefoane personale în timpul operațiilor, asistenții medicali care trimit mesaje în timp ce trebuie să supravegheze echipamente vitale de ținere în viață a pacientului, sau anesteziști care își cumpără bilete de avion online. Distragerea atenției la locul de muncă, generată de rețelele sociale virtuale, produce economiei americane o pagubă de 650 de miliarde pe an, cu întreruperi ale activității de lucru la fiecare 10 minute, și cu angajați care-și petrec 41 la sută din timpul lor pe Facebook ceea ce înseamnă că ,numai în Statele Unite se pierd 12 miliarde de ore de muncă pe zi navigând pe rețelele sociale; în același timp, un student de colegiu petrece în medie cel puțin 3 ore pe zi pe rețelele sociale și mai puțin de 2 ore pe zi se ocupă cu studiul.

Costuri spirituale

Înafara costurilor financiare și a pierderilor de vieți omenești există de asemenea și costuri spirituale, incluzând pierderea factorului uman, pierderea discernământului și creșterea gradului de confuzie a individului. Într-o carte recentă „Lumea din spatele [percepției] minții noastre”, M. Crawford a caracterizat situația ca o „criză a propriei identități” argumentând că în prezent trăim într-o „economie atențională în care atenția noastră nu ne mai aparține pentru a face ceea ce dorim, iar efortul de a fi prezenți pe deplin a devenit o adevărată luptă.” Crawford susține că nevoia noastră nelimitată pentru divertisment înseamnă că conținutul acestora a devenit în mare parte irelevant, scoțând la iveală o și mai adâncă criză a valorilor.

În conformitate cu ceea ce spune Crawford „am devenit agnostici în ceea ce privește chestiunea pe care ne concentrăm atenția, ceea ce înseamnă că nu mai știm ce să apreciem.” În consecință, viața noastră interioară devine fără formă și astfel devenim susceptibili la ceea ce ni se pun în față de forțe comerciale puternice care s-au substituit autorităților culturale tradiționale.

Trezvia

Să ai trezvie, pe de altă parte, reprezintă primul pas pentru a ne recăpăta propria umanitatea și propriul control, ca ființe umane. Noi suntem cei care alegem subiectul care ne interesează și într-un sens real aceasta determină ceea ce este adevărat pentru noi, ceea ce există cu adevărat în mintea noastră. În contrast, cele ce ne distrag atenția și o divizează ne dezvăluie un gol de natură etică în miezul existenței noastre, făcând pe Crawford să solicite ceea ce el numește ”etică și estetică a atenției” pentru vremea pe care o trăim, și care-și are sursa în realitatea minții umane. Cu siguranță că „etica și estetica atenției” pe care o enunță Crawford sunt [chestiuni] centrale pentru antropologia și psihologia morală ortodoxă, pe numele ei practica trezviei sau atenția la sine însuși.

„Fii atent la tine însuți, și ține-ți inima ta în străduință.” Fraza aceasta provine din Deutoronom 4:9 „Bagă de seamă asupră-ți și păzește-ți cu putere sufletul” sau, alternativ, din Deutoronom 15:9: „Ia aminte asupră-ți ca nu cumva în ascunzișul inimii tale să fie ceva nelegiuit”. [Conținutul] frazei exprimă o necesitate cu caracter etic și are o lungă utilizare în trecut, iar câteva exemple pot fi enumerate aici.

În secolul IV, în timpul vieții Sf. Antonie, ni se spune că prima experiență ascetică a lui Antonie, pe care acesta a trăit-o înainte de a se muta în deșert, a fost, citez, „să ia aminte la el însuși.” Sf. Vasile al Cezareii, mai tânărul contemporan al Sf. Antonie, a scris ceea ce pare a fi prima predică dedicată în exclusivitate celor scrise la Deutoronom 4:9: „Bagă de seamă asupra tu însuți.”

Practicile de trezvie

Deși în „Viața Sf. Antonie” nu sunt descrise în detaliu practicile de trezvie pe care le folosea, totuși Sf. Vasile [cel Mare] le descrie în amănunt. Departe de a fi pură observație externă și neavând nimic comun cu orice formă de egoism metafizic, „atenția” este cuprinzătoare în scop și este, în același timp:

1. Trezvia principiilor raționale pe care Dumnezeu le-a pus în suflet

2. Băgare de seamă asupra mișcărilor minții, care conduc acțiunile corpului și a lumii, ca un întreg.

3. Conștientizarea întietății minții, și a sufletului, asupra corpului, și a frumuseții lui Dumnezeu asupra plăcerilor senzoriale.

4. Angajament deplină pentru realitatea [prezentă] și respingerea închipuirilor minții.

5. Autocontrolul și refuzul de a interfera cu problemele altora.

6. nu în ultimul rând, ca și învățătură a lui Dumnezeu, în măsura în care suntem [creați după] chipul lui Dumnezeu o legătură pe care Sf. Vasile o pune ca pe o concluzie a întregii predici: „fiind atent la tine însuți ca astfel să poți fi atent la Dumnezeu.”

Practicarea atenției la sinele însuși a fost introdusă în secolul 4, și a rămas de atunci esențială pentru antropologia și practica ortodoxă. Generațiile ulterioare de scriitori și adepți au dezvoltat acest concept, punând în legătură „atenția” cu practicile înrudite cu ar fi liniștea și trezvia. Această formă cuprinzătoare sugerată deja de Sf. Vasile a căpătat un rol fundamental în viața creștinilor, și a devenit în ultimă instanță o necesitate imperativă, și o condiție a mântuirii (Petru Damaschinul).

De ce este trezvia importantă?

Importanța extraordinară a trezviei este explicată nu numai simplu fapt că mintea umană este dispusă spre distragerea atenției ci pentru că dezintegrarea vieții noastre interioare a început cu siguranță la momentul căderii [lui Adam] când umanitatea s-a desprins de Dumnezeu Din acest punct de vedere, distragerea atenției a numită „păcatul oiginal al minții.” Noțiunea primei căderi ca o distragere a atenției a fost un element central al teologiei Sf. Diadoh al Foticeii (sec V) care afirmă: „Învățătura divină ne spune că abilitatea noastră de percepție naturală este singulară, dar este divizată în două forme de lucru din cauza căderii lui Adam din ascultare.”

[Adam] fiind creat cu o singură, simplă și nedivizată conștiință, căderea sa a spulberat integritatea sinelui în două lucrări antagoniste, una îndreptată spre Dumnezeu, iar cealaltă atrasă spre înafară către aparențele superficiale ale lumii văzute utilizând simțurile, și care este supusă unui proces continuu de divizare. Același punct de vedere îl găsim și la Sf. Grigorie Sinaitul care afirmă că „mintea omului, creată într-o stare de liniște, devine agitată și tulburată atunci când cade din slavă prin alegerea plăcerilor corpului în detrimentul lui Dumnezeu, și în consecință se simte pierdut și singur într-o lume materială.”

Uitându-L pe Dumnezeu și însușindu-ne lumea devenim obiectele unor dorințe nesănătoase și a unor comportamente adictive, determinate de o preocupare continuă de a merge niciunde. Fiind concentrați pe aparențele superficiale nu avem conștientizarea ale diferitelor înțelesuri care sunt reciproc conectate între ele, și văzând numai acea parte a unui obiect sau o persoană care corespunde plăcerilor noastre seducătoare. Lăsându-ne mânați de propriile impulsuri, mintea devine sclava simțurilor trupești și psihologice, împrăștiindu-ne astfel în multe părticele, trăind vieți duble sau triple, fiind subdivizați într-un număr nelimitat de acțiuni necontrolate, astfel încât preocuparea noastră pentru plăcere nu conduce la o unire a noastră cu lumea, ci la o dezintegrare a amândorura.

Diviziunea

Divizată în atât de multe acțiuni necontrolate ale simțurilor, mintea primește numai efemera senzație a ceva ce este limitat și izolat de orice altceva. Această stare a fost diagnosticată și descrisă de asceții ortodocși care au numit-o „împrăștiere” sau „risipire” a minții. Un exemplu este Nichita Stithatul, un ucenic al Sf. Simeon Noul Teolog, care susține că: „Atât timp cât viața noastră interioară se află într-o stare de vrajbă și este risipită în atât de multe lucruri contrare, nu suntem capabili de a participa la viața în Dumnezeu. Ne dorim lucruri potrivnice unora altora și suntem dați peste cap de permanentul război dintre ele, iar aceasta este numit „dezbinare a minții”, o stare care ne divide și distruge sufletul. Atât timp cât suntem răniți de frământările gândurilor , atât timp cât suntem conduși de propriile simțuri ne găsim împrăștiați și izolați de unitatea cu Dumnezeu.

Cu toate acestea, dacă trezvia reprezintă răspunsul la dilema divizării și dezintegrării, obiectivul nu este de a ne întoarce la o presupusă stare de conștiință a Edenului, dar mai degrabă la darul Duhului Sfânt pe care l-am primit la botez în inima noastră. Acest obiectiv tainic este ideea centrală a învățăturii teologice a Sf. Diadoh, în opinia căruia vindecarea începe cu darul Sfântului Duh, în timp ce coexistența firii căzute este unificată prin practicarea „Rugăciunii lui Iisus”. Asta înseamnă că motivația principală pentru a practica „atenția” interioară, care este ținta întoarcerii spre noi înșine și spre inima noastră, este de a ne întâlni cu Duhul Sfânt, un principiu care a fost în mod consistent și sistematic reafirmat de isihaștii bizantini.

Sfânta Scriptură

Aceeași învățătură o găsim în mod esențial și în Sfânta Scriptură. Fiul Risipitor și-a părăsit căminul și a mers într-un loc îndepărtat unde, ne spune Sf. Evanghelie, și-a pierdut sinele. Dintr-o anumită perspectivă asta înseamnă că și-a pierdut toți banii, dar înțelesul adânc este că [și-a pierdut] avuția sufletului, moștenirea spirituală, atât timp cât sinele nostru este duhul pe care Dumnezeu l-a pus în noi și prin care, la Sfântul Botez, Acesta a sădit în noi darul Său și ne-a îmbrăcat cu ”haina inițială de slavă” (Luca 15:22) și „a trimis Duhul Său în inimile noastre.” (Gal. 4:6) Dar atunci când ne separăm de această milă, ne pierdem unitatea spirituală și devenim împrăștiați.

Concluzia este că mintea căzută a omului este împrăștiată și înclinată permanent spre neatenție și spre o infinitate de gânduri fără legătură, și spre simțuri. Mintea noastră este întotdeauna în altă parte decât unde ne este corpul. În loc să lucrăm să eliminăm aceste slăbiciuni existente, am construit o societate a plăcerilor organizate, care este complice minții căzute. Putem afirma că însuși computerul reprezintă o minte căzută, o extensie puternică a propriilor noastre dorințe dubioase, constituite după propria noastră imagine. Persitând fără viață într-o lume a iluziilor, hipnotizați de imaginile care se rulează pe monitoarele computerelor, devenim „muște jalnice ce zboară pe geamul de la fereastră”, disperați să utilizăm întreaga deșertăciune a lumii. Și totuși, noi nu suntem prădătorii, ci cei care suntem prădați. Nu noi suntem cei care utilizăm tehnologiile informatice și mediul virtual ci mai degrabă suntem cei folosiți, manipulați și exploatați de ei. În societatea noastră de distragere a atenției, spațiile publice și private sunt saturate cu tehnologii destinate a ne reține și ademeni atenția; universul interior mental, ca și trupul, devin resurse care sunt exploatate de puternice interese economice.

Astfel, [Crawford] sugerează că distragerea atenției este pentru minte ceea ce este obezitatea pentru corp. Concentrarea noastră, deci, nu trebuie să fie numai spre tehnologie și lumea virtuală, ci spre acele scopuri și motivații care au propria îndrumare și se diseminează în fiecare aspect al vieții. De-alungul întregii sale istorii, creștinismul a fost subordonat unor structuri politice și economice, uitând că Evanghelia nu este o derivată a culturii, ci o generatoare a unui nou mod de viață. Trebuie să recuperăm puterea Evangheliei ca o forță contra culturală, dar neavând ca scop destabilizarea societății, ci cu scopul de a crea comunități de afirmare a vieții.

Ce e de făcut?

Trebuie să redescoperim nu numai că credința și vocația noastră de îndumnezeire ne separă de lume, dar și că ceilalți creează o nouă lume, ca alternativă. [Credința] nu este o realitate virtuală, ci o realitate a virtuților. Pentru a ne atinge chemarea, atenția trebuie să fie etosul și atitudinea fundamentală. Fără atenție [la tine însuți] nu poate fi rugăciune, iar fără rugăciune, nu este nici o comuniune cu Dumnezeu și nici o participare la viața divină. Practicarea atenției la noi înșine și coborârea minții în inimă este atât o activitate și o modalitate de viață care ne face să avem o trăire autentică în relație cu Dumnezeu. Iată de ce se spune adesea că atenția este similară cu menținerea gândului la Dumnezeu, acel sentiment de conștientizare că darul lui Dumnezeu trăiește în noi.

A ține seama și a fi atenți la noi înșine este metoda cea mai efectivă de a ne revendica proprietatea propriilor decizii de la cei care doresc să le ia de la noi. Transfigurată de darul [lui Dumnezeu], atenția va descoperi noi obiective de urmat, deoarece își va avea ca sursă o nouă materie, care nu mai se află în armonie cu starea lumii, ci transformată într-o renaștere a minții (Rom. 12: 2), atingând, și fiind atins, de mintea lui Hristos.

Vă mulțumesc.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!