Amintiri despre părintele Iulian Prodromitul – părintele Pimen Vlad

Ascultați un cuvânt cald – de la inimă la inimă – al părintelui Pimen despre părintele Iulian Prodromitul, cuvânt în care părintele Pimen ne povestește câteva din amintirile sale despre fostul său duhovnic.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Ava Iulian

Iată dragii mei că ne vedem iarăși. Așa după cum v-am spus, o să încerc să vă mai povestesc câteva lucruri despre bătrânul, Părintele Iulian, duhovnicul meu. A fost este și va fi bătrânul. Altul ca el nu o se mai nască, un Avă din Pateric… Ava Iulian.

Să vă arăt întâi, încă două, trei fotografii cu el. Și mai am și altele, dar astea sunt ce am găsit la îndemână, să îl vedeți și voi pe bătrânul. Omul care a plecat la cer și care și-a îndeplinit misiunea aici pe pământ. În această poză eram sub epitrahilul bătrânului, care de atâtea ori mi-a dezlegat toate răutățile mele. În această poză îl vedeți pe bătrânul în acțiune, aici cosea. Om obișnuit și cu munca când îi mai permitea timpul. Aici este, am putea spune, fotografie de pateric, bătrânul în rugăciune cu epitrahilul la gât spovedind pe cineva și rugându-se în același timp. În afară de noi cei care îl stresam și îl înnebuneam zi de zi, cei din schitul Prodromu sau din schitul Lacu, bătrânul mai avea și pustnici adevărați pe care îi spovedea. Erau pusnici care nu ieșeau deloc și nu ieșeau de sub ascultarea bătrânului.

Spovedania pustnicilor

Coborau doar când aveau mare trebuință, când veneau la spovedit sau mai mergeau la Careia să își facă cumpărături. Erau din cei râvnitori, ascultători. A stat retras în pădure ani de zile, în liniște. Cobora numai la spovedit. Bătrânul avea un loc în pădure, la un capăt de cărare unde era o cruce. În fiecare zi se ducea cel puțin o oră la plimbare prin pădure și toți știau și îl așteptau pe cărare. Sau uneori îl înștiința Dumnezeu că cineva avea nevoie și cobora bătrânul și îl aștepta acolo. Mi-a povestit cineva că se ruga să îl întâlnească în pădure. Nu voia să intre în schit, ci să se vadă cu acesta în pădure. Și când a coborât, mult înainte de locul obișnuit de spovedanie, undeva mult mai sus pe cărare, l-a văzut pe bătrân așteptându-l. Ați înțeles? Bătrânul vedea mai multe decât vedem noi.

Și pentru că tot v-am zis acestea, îmi amintesc că odată m-am dus la el. Când am ajuns, bătrânul tocmai ieșea să-și facă plimbarea. Nu mai țin minte dacă mai întâi m-a spovedit și după aceea s-a dus la plimbare. L-am întrebat dacă puteam să îl însoțesc la plimbare, dar mi-a zis să nu vorbim. Și am plecat… Exact unde intra pe cărarea aceea, lângă un zid a înșirat cu bățul, pe jos zece pietricele. Am mers până la cruce și ne-am întors, cu rugăciune, cu „Doamne Isuse…”, în liniște. Când am ajuns la cruce mi-a spus că acolo îi spovedea pe pustnici, iar când ne-am întors, cu bățul a lipit de zid una dintre pietricelele înșirate mai devreme. Ce semnifica asta? Așa știa când a făcut zece drumuri până în capăt și înapoi, fără ca mintea să i se abată de la rugăciune.

Un tată cu inimă de mamă

Așa era bătrânul nostru, ca un tată cu inimă de mamă. Ce să vă mai spun despre el? Avea multă răbdare. Uneori spovedea și nu apuca să se ducă la masă și atunci îi aduceau mâncarea la chilie. Se făcea seară și iar nu apuca să mănânce. Și atunci trimitea prin cineva mâncarea primită pentru prânz și ruga să îi aducă mâncarea pentru seară. Nu mai avea timp nici de masă pentru că fiecare voia să fie primit de duhovnic când venea la spovedit, fără să se gândească la faptul că duhovnicul poate mai avusese zece la spovedit înainte, că stă acolo nemișcat de 4-5 ore și spovedește. Când spovedea nu apuca să mănânce. El s-a jertfit pentru ceilalți. Nu se gândea la el, deși avea nevoie de mișcare, amorțea, îi era foame și lui pentru că mai presus de toate era om.

Se autodepășea deși avea probleme cu plămânii, fusese răcit… nu conta, acolo stătea la spovedit. În chilie avea o sobiță la care își făcea singur focul, nu lăsa pe alții să-l ajute. Zicea că încă putea, nu voia să fie slujit, să nu fie nimănui povară. Iar el oferea continuu răbdare, dragoste, smerenie, având câte un cuvânt bun pentru oricine venea. Odată când mă plimbam cu el, venise unul mai tinerel, un frățior călugăraș cam bun de gură, așa. Sporovăia de una, de alta spunându-i bătrânului tot felul de lucruri… Îmi venea să-i zic că-l înnebunește pe bătrân cu poveștile lui din lume. Dar bătrânul îl asculta cu răbdare și zâmbea fără să-l mustre său să-i zică ceva, în timp ce eu fierbeam înlăuntrul meu. Bătrânul era ca o mamă îngăduitoare cu copilul ei care-i spunea toate nebuniile.

Pe toți îi asculta cu dragoste

El nu făcea diferențe între cei mai zăpăciți și cei mai râvnitori, îi primea pe toți și îi asculta cu dragoste. 

Odată a venit la noi aici în Lacu, un duhovnic mare, de la o mitropolie din Veria. Avea în jur de 60 de ani și era experimentat. Și am zis să mergem puțin pe la Prodromu și i-am luat și pe ei să se închine și să îl cunoască pe bătrânul. Eu m-am spovedit, iar bătrânul a ieșit un pic la plimbare și i-am spus atunci că voiau și însoțitorii mei să îi pună câte o întrebare. Și pe drumul spre Lavra duhovnicul acela a zis că avea o problemă la care nu îi dădea de capăt. Avea oameni pe care îi spovedea de ani de zile și nu se îndreptau, nu se schimbau cu nimic motiv pentru care zisese să îi trimită la alt duhovnic, pentru că el nu îi putea ajuta cu nimic..

Ajunsese chiar și la cuviosul Paisie Aghioritul cu această problemă. Iar părintele Paisie Aghioritul, acum sfântul Paisie, i-a spus „Măi, dacă un poți, lasă-i să se ducă la alții dacă chiar nu poți să îi ajuți tu”. I-a mai întrebat și pe alții și cam aceasta fusese și părerea lor. Bătrânul l-a lăsat să termine și i-a spus „Nu, măi, nu, nu! Fă răbdare cu ei!”. „Cât, părinte?” a întrebat duhovnicul, iar răspunsul a fost „Nu contează, un an, doi, zece, douăzeci, toată viața…” și în cele din urmă se vor schimba pentru el ca duhovnic. „Dacă Dumnezeu vede că faci răbdare cu el zece ani, douăzeci sau chiar și mai mult, cât e nevoie, o să-l schimbe pentru răbdarea ta ca duhovnic”, pentru că vede că te asemeni Lui.

Imposibilul îl făcea posibil cu răbdare și dragoste

Adică tu rabzi, rabzi până depășești orice limită și atunci Dumnezeu din dragoste și bunătate, când vede răbdarea și dragostea ta, îl va schimba pe acel om, îi va da  palmă, îi va face ceva și îi va schimba. Dacă omul are probleme și tu îi spui că nu poți să-l ajuți și îl alungi, va merge la alt duhovnic, care îl va trimite mai departe la altul. Deci îl schimbă pe unul, îl schimbă pe al doilea, nu se știe dacă-l mai schimbă pe al treilea și s-ar putea să nu se mai ducă la niciun duhovnic. Și ce ai făcut atunci? L-ai pierdut. Ori s-ar putea să renunțe la ortodoxie, să zică „M-am lămurit, ăștia nu mă ajută!”. Omul are probleme, iar tu l-ai pierdut astfel cu totul. Și ești responsabil în fața lui Dumnezeu că n-ai făcut răbdare pentru el.

Atunci l-am auzit pe acel duhovnic zicând „Măi, măi, măi! Așa ceva nu mi-a mai spus nimeni. Asemenea răspuns nu am primit de la nimeni. Ai dreptate, părinte! Chiar mă uit acum în urmă, sunt oameni pe care i-am trimis de la mine, nici alt duhovnic nu a reușit să-i ajute și acum nu mai calcă în biserică! Am cazuri reale, care au plecat și din ortodoxie. Ce mă fac? A început să mă mustre conștiința!”. Se minuna duhovnicul de cât har avea bătrânul. Vedeți, bunătatea și dragostea bătrânului!… Mergea până la capăt, imposibilul îl făcea posibil cu răbdare și dragoste. M-am minunat și eu de cât de entuziasmat a plecat acel duhovnic experimentat, care spovedea și el de vreo douăzeci și ceva de ani. se vedea harul bătrânului și darul pe care îl avea de la Dumnezeu.

Făcea adesea trimitere la Sfânta Scriptură

La spovedit avea atâta răbdare și îngăduință. Eu scriam pe o foaie tot ce aveam de mărturisit și le citeam în voie. Bătrânul mă lăsa termin de citit, iar el se ruga în timpul ăsta. După ce terminam de citit se mai ruga câteva clipe și după aia aborda exact acele puncte în care era necesară vindecare. Îmi spunea două-trei cuvinte și imediat mă trimitea la Sfânta Scriptură: „Uite ce spune, măi, acolo! Ia caută acolo!”. El știa totul pe din afară, dar mă punea și pe mine să caut: „Ia caută acolo! Ce spune acolo? Vezi ce spune sfântul apostol Pavel, măi? Cum trebuie să ne vindecăm, ce trebuie să facem, cum să luptăm noi?”. Era permanent cu aceeași râvnă! Zicea „Măi, vezi ce frumos spune?”. Parcă auzea prima dată, el care le știa de rost pe toate. Așa se entuziasma de fiecare dată când citeam câte un citat din Sfânta Scriptură.

Retrăia permanent bucuria față de ce spuneau apostolii, ce spunea Mântuitorul, proorocii. Era ceva minunat! M-am dus odată la spovedit avându-le și eu pe ale mele. Ca om mai aduni… doar nu te duci să te lauzi la spovedit! Am citit eu lista simțindu-mă ca omul cu musca pe căciulă și mă așteptam să mă certe că n-am făcut ce trebuie. Stăteam cu capul plecat așteptând să fiu certat. Nu avea acest obicei, dar ziceam atunci că „merit să-mi dea și o cruce-n cap!”, deși el mângâia, nu lovea, era omul dragostei. Dar simțeam că meritam să-mi dea o cruce în cap. A stat el în rugăciune câteva clipe și a simțit starea mea de căință și cum mă vedeam eu atunci și a zis „Măi, să-i mai dau și eu?”.

Nu te lăsa să pleci mâhnit de la el

Și a început în schimb să-mi povestească cum auzise noaptea șacalii în pădure și cum a tras clopotul imitând sunetele scoase de animale, râzând de aceasta poveste. Eu am rămas blocat, căci meritam o cruce în cap… și el râdea și îmi povestea ce făceau șacalii prin pădure. Am mai stat eu puțin cu capul plecat și după aia am ridicat privirea și l-am privit. Bătrânul era lumină, zâmbea și se uita la mine, mai că nu mă îmbrățișa. Mai mult, mi-a povestit și din copilăria lui și chiar să-mi cânte un cântec frumos despre titani, iar eu mă minunam. Și nu s-a oprit bătrânul până nu m-a văzut și pe mine zâmbind, până nu m-a scos din starea aceea în care mă simțeam amărât și umilit. Mi-a mai dat un sfat, două și mi-a zis „Hai, să-ți fac dezlegarea!”.

Vedeți cum lucra bătrânul? Dacă a văzut pocăința mea în acele moment, nu a mai pomenit nici el de păcatele mele. Exact așa face și Dumnezeu când te căiești pentru ceva, nu te mai pedepsește, te ia în brațe! Asta a făcut bătrânul. Și până am ieșit pe ușă tot a râs și m-a binecuvântat bătrânul… El nu te lăsa să pleci mâhnit de la el, te făcea să îți schimbi starea, să pleci plutind, așa era bătrânul nostru! Din cauza asta l-am iubit cu toată inima! Mă duceam și mă puneam la picioarele lui și gata, parcă dispărea orice apăsare. Citeam la păcate și mă gândeam că iar îl supăr, iar bătrânul mi le ștergea prin harul care i se dăduse.

Noi nu suntem pregătiți să rămânem fără sfinția ta!

Când a ajuns pe la 90 de ani a trecut printr-un moment greu, gata de plecare. A fost chiar inconștient o perioadă. Părintele Hariton spunea „Măi, era să-l pierd!”. Și când și-a revenit, s-a uitat roată și a zis „Cum, nu am plecat? Eu trebuia să plec!”. Și părintele Hariton i-a zis „Nu, părinte! Mai avem nevoie aici de sfinția ta!”. După scurt timp am ajuns și eu acolo și bătrânul își revenise puțin. Am intrat la el și mi-a zis „Măi, știi cum am fost? Am fost gata să plec, trebuia să plec!”. Era slăbit, transparent aproape. Se vedea că fusese la limită. I-am zis că mai aveam nevoie de el „Nu te lăsăm noi cu rugăciunile noastre, că avem nevoie. Sfinția ta ești pregătit să pleci, ai atâția ani în Athos, nevoință zi de zi… Dar noi nu suntem pregătiți să rămânem fără sfinția ta!”.

Știu că atunci m-am pus pe rugăciune la Maica Domnului. Pentru mine a fost greu după atâția ani să-l văd gata de plecare, fapt confirmat și de ucenic. Era foarte slăbit, ucenicul spusese că nu se știa dacă-și mai revine. Era foarte slăbit, după fața sa se vedea că fusese cu un picior dincolo. M-am rugat atunci „Maica Domnului, te rog, nu-l lăsa să plece!”. Am insistat și am zis „Maica Domnului, te rog, ia cinci ani de la mine și dă-i bătrânului, numai să nu plece!”. Nu puteam accepta ideea asta. Fusese totul bine atâția ani și să plece așa, deodată! Și atât am insistat până am simțit că m-a ascultat Maica Domnului! Am simțit așa ca o încredințare, că bătrânul nu pleacă încă cinci ani. Avea 90 de ani. Și m-am liniștit.

După vârsta de 95 de ani nu a mai putut spovedi

Mai aflam când mergeam pe acolo că iar se simțise rău, dar înăuntrul meu eram liniștit că bătrânul nu pleacă. Avea să-i mai fie rău, să își revină. Vreun an a fost cu suișuri și coborâșuri, dar încet, încet și-a revenit bătrânul. Simțeam înăuntrul meu că bătrânul nu pleacă până la 95 de ani. Și a ajuns la 95 de ani! Am zis atunci „Știu, Maica Domnului, de acum nu îți mai cer nimic! Ți-am cerut atât pentru că aveam nevoie. De acum, cum știi Tu mai departe”. După 95 de ani bătrânul a început ușor, ușor să slăbească și iar am zis „Maica Domnului, cum știi Tu!”. După asta ucenicul care îl ajuta a spus că nu mai poate spovedi. Cumva Maica Domnului îi mai dăduse încă cinci ani ca să ne poată spovedi.

După aia l-a mai ținut doi ani pentru el, ca să se liniștească, să nu-l mai necăjim noi. În ultimii doi ani, așa treptat, ușor, a început să nu mai spovedească, pregătindu-se să plece în liniște spre Dumnezeu. Mai treceam pe la el să iau numai binecuvântare și un sfat. La început mi-a fost foarte greu, nu puteam accepta, știți despre ce e vorba cei care ați trecut prin așa ceva, mă întrebam ce mă voi face pentru că îl aveam de o viață. Când mi-a spus ucenicul ce îl îngrijea, că sub nicio formă nu își mai revine, atunci am înțeles. Și bătrânul mi-a spus „Măi, mai pot, caută pe altcineva!”. Atunci am început să mă lupt cu mine și în cele din urmă sufletul meu s-a așezat, am acceptat lucrul ăsta și am găsit pe altcineva să mă spovedesc. Orice ar fi fost, trebuia să înțeleg!

Bătrânul ne primea cu drag întotdeauna

Am mers la el mai rar… poate prea rar. Am zis că dacă mă primise permanent, măcar acum să respire și el, că și așa veneau alții și îi tulburau liniștea. Cu toate acestea, bătrânul ne primea cu drag întotdeauna, chiar și numai pentru bine-cuvântare. Sunt multe lucruri de povestit despre bătrânul. Eu am încercat să vă spun numai câteva ca să vă dați seama cine a fost acest Avă al nostru, tatăl nostru cu inimă de mamă. O să rămână aici (n.n. arătând spre inimă) permanent până plec și eu dincolo și nădăjduiesc, prin mijlocirile lui, să câștig și eu un locușor măcar undeva într-un colțișor acolo. Să ne ajute Maica Domnului, să ne ajute bunul Dumnezeu, iar bătrânul să mijlocească pentru noi toți ca să ne ducem acolo unde e locul nostru. Pentru că să știți, acolo e locul nostru, în cer!

Că nu ne ducem noi din cauza nebuniilor noastre, asta e greșeala noastră, dar locul nostru e în cer. Deci, cum se spune, trebuie să ne întoarcem acasă la Tata! da, dragilor! Hai, curaj, mergem înainte cu postul ca să ajungem cu bucurie la Înviere. Nu trebuie să ne văităm că e greu în post, nu!

Cineva m-a întrebat cum a fost la înmormântare, cum m-am simțit. Am simțit și tristețe și bucurie în același timp. Tristețea era firească, doar mi-a plecat tatăl. Iar bucuria era pentru că s-a odihnit acum, a plecat și el la Dumnezeu, s-a dus să se bucure și el după atâta osteneală. La înmormântare am fost peste patru sute de persoane dintre care peste două sute am fost numai călugări și din Athos și din țară. Așa l-am dus pe ultimul drum. Aproape toți cei care au fost, au trecut cândva pe sub epitrahilul lui. Să ne ajute bunul Dumnezeu și Maica Domnului! Doamne ajută! 

Vi-l mai arăt un pic pe bătrânul nostru drag, să îl vedeți mai de aproape (n.n. apropiind de cameră o fotografie). Părințelul inimii! Doamne ajută!  

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!