Căile de cunoaștere – părintele Teologos

Dorim să ajungem la cunoștința desăvârșită și acest aspect face parte din chipul lui Dumnezeu în noi. Cu toate acestea, știm foarte vag, dacă într-adevăr știm, căile care duc la această cunoaștere.

Vizionați acest material pentru o analiză bazată pe Sfinții Părinți a căilor de cunoaștere.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Introducere

Astăzi aș fi vrut să o omagiez pe Maica Domnului că avem Buna Vestire în curând și să-l omagiez pe Sfântul Ioan Scărarul care e o zi după, însă, fraților, cu adevărat nu mă simt în stare.

Da, fraților, să ne nevoim să citim „Scara”; în general să ne nevoim să citim cărți duhovnicești. Ajută mult, fraților! Ajută enorm să ne luminăm mintea, să trecem dincolo de brutalitatea și superficialitatea modului de gândire actual, care este un mod de gândire drogat. Da, fraților, suntem o societate de dependenți, de drogați – suntem plini de dopamină, de plăceri.

Ceea ce, însă, aș dori să vorbesc acum este cum să ajungem cât de cât la cunoștința la care a ajuns Sfântul Ioan Scărarul și, mai ales, Maica Domnului.O să încercăm să vorbim despre cunoștința desăvârșită și căile e cunoaștere.

Desăvârșirea este pentru toți

De fapt, ca să fiu foarte sincer, să știți că toți putem să ajungem la măsurile Sfântului Ioan Scărarul, la cunoștința desăvârșită. De ce? Pentru că Dumnezeu nu este nedrept. Dumnezeu la toți dorește să dea desăvârșirea însă, din păcate, celor mai mulți dintre noi pur și simplu nu ne pasă sau nu știu că se poate așa ceva sau nu au auzit de acest super-sfânt – de Sfântul Ioan Scărarul. Altora le pasă însă, pur și simplu, nu știu sau/și nu pot să iasă din chingile plăcerilor de care sunt prinși. Și asta datorită faptului că, după cum spuneam, suntem plini de dopamină, serotonină și alte substanțe chimice provocate de diferitele tipuri de plăceri, de diferitele tipuri de drog la care suntem supuși. Același lucru – și poate că într-o măsură mai tristă – se petrece în cazul Maicii Domnului. Mulți dintre noi o prețuim, însă nu știu câți dintre noi dorim să-i urmăm exemplul practic, de avans duhovnicesc al Maicii Domnului.

Trebuie să știm de ce trebuie să avansăm duhovnicește. Trebuie să știm de ce trebuie să ne luptăm. Trebuie să ne luptăm duhovnicește ca să nu avem sufletul distrus și o viață ratată și aici pe pământ și în veșnicie, fraților. Trebuie să știți că omul a fost creat suveran, liber și atotștiutor după chipul lui Dumnezeu și nu rob patimilor care îl trag – mă rog, cum spunea în Scriptură – ca boul de belciug.

Piedici contemporane

Astăzi, fraților, suntem o societate hiper-hedonistă, adică hămesită după plăcere trupească. Asta se vede în fiecare zi și oriunde, fraților, începând de la interfețele utilizator ale calculatoarelor, însă mai ales, ale tabletelor și celularelor care sunt proiectate în mod special să ne excite, să ne dea senzația de viteză, de responsivitate a acesteia – adică trebuie să se miște imediat și foarte repede ca să dea acel pușeu de dopamină, de plăcere, de satisfacere a utilizatorului și de a-l ține captiv acolo.

Totul se întâmplă astăzi foarte repede, foarte brutal, cu viteză și plăcere maximă la apăsarea unui buton. De fapt, nici măcar nu e un buton, că e doar ecranul tactil. Cu un efort foarte mic, ne vin încontinuu pușeuri de dopamină, de plăcere din centri de plăcere din toate părțile. Astfel, avem un sistem de gândire foarte rapid, foarte superficial, aproape total lipsit de analiză, foarte încrezut și masiv paralel. Suntem foarte siguri de frânturile de informații pe care le știm pentru că suntem învățați astfel de algoritmii de recomandare bazați pe inteligența artificială și de mijloacele de comunicare și interconectare în masă foarte puternice, care astăzi le facilitează oamenilor să se grupeze foarte ușor pe centrii de interese, fanatism și astfel se pot forma – fără să ne dăm seama – bule cognitive bazate pe distorsiune și fanatism. Pentru că oamenii nu-și mai dau seama de relativiatea părerii lor, datorită faptului că ecranele – adică „toată lumea”, după cum cred ei – le furnizează.

Oamenii uită că această „toată lumea” este de fapt formată din câțiva postaci mai mult sau mai puțin anonimi, care au aceeași poziție cu noi și al căror conținut este livrat de ecrane pentru că scopul grupurilor în care suntem și al Inteligenței Artificiale din algoritmii de recomandare a platformelor sociale pe care navigăm este de a ne ține cât mai dependenți acolo și deci de a ne livra numai ce ne place.

Dacă coborâm în acest fenomen cu întreruperile foarte dese, excesiv de dese ale notificărilor de la whatsApp, sună telefonul, mesajul cutare, notificarea cutare, alarma cutare etc. etc. etc. o să vă dați seama foarte ușor că omul interconectat de astăzi nu mai are deloc timp de spiritualizare a persoanei, de desăvârșirea noastră, de problemele duhovnicești. Înțelegeți? Nu mai avem aproape deloc timp să ne adâncim în cunoașterea duhovnicească. Nu mai avem timp să învățăm să ne purtăm și nu mai avem deloc timp de celelalte persoane, de complexitatea persoanei.

Consecințe

Astfel dispare iubirea, dispare bucuria, dispare minunarea, dispare curajul pentru că persoanele și mai ales, Dumnezeu care este comuniunea personală supremă – sunt Trei Persoane unite desăvârșit prin iubire – sunt focare de iubire care vin de la focarul de iubire suprem adică de la Dumnezeu, iar iubirea este combustibilul nostru existențial. Dacă nu dăm iubire altor persoane ne stingem, nu mai avem combustibil, cădem în depresie. Trebuie să iubim, fraților!

Pur și simplu devenim niște pseudo-baze de date distorsionate, care ajungem la extreme. Sau știm lucruri din ce în ce mai superficiale despre din ce în ce mai multe lucruri până când ajungem să nu mai știm nimic despre tot sau, pe de altă parte, să ne înțepenim într-un domeniu îngust, super-specializat, până când credem că știm totul despre aproape nimic: ni se face mintea îngustă, fraților, cât un punct, punctul nostru de vedere care nu mai poate fi schimbat de aproape nimeni și nimic.

Salvarea

Numai cunoașterea lui Hristos Adevărul este cea care ne poate scăpa de aceste prizonierate ale extremelor pentru că Hristos Adevărul este blând și smerit după cum El Însuși a spus. Adevărul adevărat este generator de libertate pentru că Dumnezeu este perfect liber și iubitor. Iubirea adevărată generează libertate și nu sclavagism, fraților. Omul oricum este o ființă ascultătoare deci singura șansă a omului de a scăpa de limitările adicției este, să zicem așa, adicția de Adevăr, iubirea de Hristos de persoana cu adevărat liberă. Pentru că Adevărul ne va face liberi, după cum spune chiar în Scriptură.

Fraților, cunoașterea lui Hristos provine din unirea cu El. Până acum am discutat despre o cunoaștere pseudo-rațională, cunoașterea în care mintea este supusă simțurilor și dacă stimulii senzoriali sunt destul de puternici, rapizi, brutali și mulți sau simultani, atunci și logica și mintea sunt robite. Supuse simțurilor, cum spuneam. Omul nu mai gândește rațional, ci emoțional – de fapt nu mai gândește deloc ci se avântă aproape orbește pe baza stimulilor, lucru care bineînțeles este folosit de către diferiții manipulatori, iar între manipulatori includ inclusiv pe cei care doresc să ne țină cât mai captivi pe și prin ecrane din varii motive.Dacă este să intrăm în marile interese personale de grup sau multinaționale, atunci problema devine foarte întunecată.

Trepte pentru cunoaștere

Fraților, trebuie să învățăm mai mult să trăim, să fim în duh și mai puțin să facem în trup. „A fi” și nu „a face”. „A fi sau a nu fi, aceasta este întrebarea”, după cum a spus Shakespeare prin gura unuia din personajele sale. „To be or not to be? This is the question.”

Deci o primă treaptă pentru cunoașterea adevărului este să încercăm să ne eliberăm de multitudinea de stimuli și de griji care ne provoacă atâta anxietate și excitare prin punerea celularului în mod silențios, fraților. Trebuie să punem celularul pe mod silențios. Anxietatea și excitarea nu vin prin punerea celularului pe mod silențios, ci vin prin intrarea minții în celularul care este atât de conectat – azi, încontinuu, ne vin mesaje.

Trebuie să oprim acest ciclu foarte rapid de pseudo-informare senzorială bazată pe dopamină. Astăzi mulți sunt bolnavi cu nervii din cauza asta, mai ales tinerii, nemaiștiind pe ce să se focuseze, dacă mai consideră util să se focuseze pe ceva anume. De fapt, atenția lor, mintea lor umblă bezmetică înăuntrul lor. Sunt simptomele clasice ale lipsei de atenție și ale hiperactivității. Vezi că vorbesc foarte mult, foarte dezinvolt și nu de puține ori chiar incoerent, posibil să știe multe, da.

Conduită ineficientă

Fraților, eu am văzut – chiar dacă tinerii pun multe întrebări și sunt interesați să audă răspunsul, pur și simplu nu te lasă să vorbești. Și asta nu pentru că sunt lipsiți de respect. Vin oameni care mă respectă pe mine, nevrednicul și nu sunt vrednic cu adevărat de respectul lor și Dumnezeu să-i binecuvânteze! Dar oamenii, pur și simplu, nu mă lasă să vorbesc. De ce? Pentru că așteaptă recompensa răspunsului în 5 secunde după care mintea se duce altundeva. Nici nu știți de câte ori sunt tăiat după 5 secunde. Mă întreabă: „Părinte, cum să postim?” Deschid gura… „Părinte, cum să ne rugăm?” Deschid gura… „Părinte, cum să ne păzim mintea?” Și eu zic „stop! stați puțin, fraților! lăsați-mă să vorbesc!” Înțelegeți?

Căutăm binele fals pe moment, plăcerea, în loc să vedem binele adevărat care o să rămână în timp. Trebuie să gândim puțin mai strategic, fraților, mai pe termen lung.

Incapacitatea de a relaționa cu oamenii

Problema cea mare nu este numai faptul că nu mai putem gândi adânc sau chiar aproape deloc, ci faptul că nu mai putem să relaționăm cu persoanele. Nu mai putem să acceptăm, să suportăm faptul că o persoană de lângă noi nu cunoaște atâtea ca și celularul și mai ales că nu lucrează, nu execută cu rapiditatea, cu promptitudinea cu care ne execută un celular comanda în clipa în care ne mișcăm degetul. Înțelegeți?

Și ceea ce este cel mai important: cealaltă persoană este liberă și poate să aibă o părere diferită și – culmea! – uneori cealaltă persoană poate să aibă o părere chiar mai bună decât noi, chiar dacă nu ne convine asta. Fraților, să lăsăm dreptatea noastră și să căutăm iubirea. Nu trebuie să izbucnim imediat când vedem că celălalt nu se comportă ca un celular. Mare atenție! 

Soluții

Cu persoanele e nevoie de răbdare, de multă răbdare și mai ales de iubire. Nu se întâmplă totul la o apăsare de buton. Noi avem nevoie de foarte multă iubire astăzi, însă să nu uităm că întâi de toate, noi trebuie să dăruim iubire pentru a primi de la Dumnezeu și de la ceilalți. Trebuie să avem o conexiune bună cu Dumnezeu și cu ceilalți pentru că altfel vom deveni însingurați și, deci, depresivi și fără sens în viață pentru că sensul nostru, fraților, este către unirea cu Dumnezeu cel personal și cu celelalte persoane. Iadul este singurătatea veșnică, fraților – am spus-o de multe ori. Raiul este unirea deplină cu Dumnezeu și cu ceilalți. Înțelegeți?

Acolo se ajunge prin Dumnezeu și curățarea de patimi pentru că patimile ne separă de ceilalți. Patimile, egoismul ne separă de ceilalți și ne taie cunoașterea și trebuie să fim puțin nebuni, fraților, ca să scăpăm de această nebunie. Adică să nu fim ezitanți și să nu zicem că știm noi mai bine sau că avem lucruri de valoare și altele din acestea.

Lumea în care trăim este o lume satanică pentru că ne învață egoismul, ne învață patima. Oamenii sunt foarte frumoși, însă cei mai mulți dintre noi suntem exemple de egoism, din păcate: cum să facem bani, cum să fim mai buni performeri decât ceilalți în sens egoist bineînțeles, cum să reușim în viață în sens egoist, cum să ne satisfacem plăcerile în sens egoist – toate astea.

Din cauza asta și din cauza evitării centrilor de atenție de care am vorbit puțin mai înainte se separă monahii de lume, din cauza asta am intrat în monahism și din cauza asta a intrat Maica Domnului în Sfânta Sfintelor la 3 ani, lăsând lumea în spate. Din cauza asta a plecat la monahism și Sf. Ioan Scărarul și în ultimă instanță a stat complet singur în pustie vreme de 14 ani – asta după ce s-a format duhovnicește în ascultare.

Importanța conducătorului duhovnicesc

A fi cineva singur fără a fi format înainte și fără a fi curățat de patimi și de traume îi asigură o înfrângere totală. Asigură victoria totală a patimilor asupra lui și el o să devină pradă patimilor. De fapt, își va trăi iadul încă de aici de pe pământ pentru că iadul este singurătatea veșnică dimpreună cu patimile. Înțelegeți?

Vedeți, însă, că și Maica Domnului și Sfântul Ioan Scărarul s-au format departe de lume, într-un mediu duhovnicesc, cu un conducător duhovnicesc. Nu în fața ecranelor, fraților! Și nu umblând de colo-colo – chiar și cu scopuri duhovnicești. Este bine să rămânem locului, fraților, pentru a avea cât mai puțini centri de atenție. Să renunțăm la excitare, chiar dacă ni se pare totul plictisitor și fără gust după aceea. Este doar o senzație psihologică, este doar o înșelare a minții noastre drogate, avide de dopamină și care bineînțeles este potențată de vrăjmașul diavol. Să acceptăm că putem să fim plictisiți puțin. Nu zic că e bine – akedia e foarte distructivă, dar nu prin dopamină, fraților. Da.

Liniștirea și rugăciunea

În clipa în care dispar acești centrii de atenție, atunci mintea este liberă să se întoarcă în spre sine și prin sine către Dumnezeu. Această viață interioară astăzi este foarte dificil de atins și asta în principal astăzi pentru că omul nu este învățat să fie singur o perioadă de timp și să se analizeze pe sine și să se roage. Fraților, trebuie să reînvățăm arta contemplației și a liniștirii. Mai stați locului, fraților! Arta contemplației și a liniștirii. Rugăciunea cu lacrimi duhovnicești ajută mult să ne liniștim, să știți.

Fraților, trebuie însă, totuși, să ne silim și să facem asta cu intensitate și dor ca să plece de la noi adicția, obiceiurile proaste cu care suntem deprinși. Trebuie să ne concentrăm pe Hristos pentru a ieși din aceste cicluri din ce în ce mai rapide de dopamină. Aici ajută foarte mult rugăciunea lui Iisus: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine!….” pe metanier. Trebuie să insistăm cu iubire fără stres, fraților. O să vedeți că la început avem o mare presiune asupra minții de a face altceva, de a ne întoarce la vechile obiceiuri, însă dacă insistăm vom învinge. O să ne bucurăm de victoria pe care bunul Dumnezeu ne-a dat-o. O să ne bucurăm de noua cunoștință care vine prin rugăciune și paza minții. O să ne bucurăm de primele adieri ale iubirii.

Desigur că mintea noastră este slabă și nu poate să stea acolo tot timpul și din cauza asta trebuie să și lucrăm ceva astfel încât mintea să se odihnească puțintel. Munca fizică este necesară pentru a ne câștiga cele necesare traiului, atât pentru noi cât și pentru cei care depind de noi și prin aceasta să câștigăm și harul lui Dumnezeu pentru că asta e o formă de iubire de ceilalți. Însă, să avem mare grijă fraților să nu devină o formă de iubire de bani sau de carieră sau expresie a acediei pentru că atunci se pălmuiește dragostea și pleacă harul.

Sensul în viață

Dincolo de asta, pleacă și simțământul sensului pentru că noi simțim că avem sens doar în clipa în care iubim pe ceilalți și pe Dumnezeu și nu prin a face bani sau carieră. Dacă noi cădem în singurătate, în egoism, atunci dispare sensul. Singurătatea ne poate paște mai ales când studiem, fraților, cu toate că studiul este foarte necesar pentru că cititul unei cărți este o activitate mult mai lentă, mai lipsită de distracții și antrenează creierul mult mai bine pentru a avea o capacitate de concentrare mai mare și pentru a învăța mai repede.

Studiul este foarte, foarte bun însă, cum spuneam, aici apare pericolul egoismului și al înșelării ce provine din singurătate. Spune Sf. Maxim Mărturisitorul că „drumul cel mai scurt către erezie este studiul fără experiență practică”. Din cauza asta, când citim cărțile unui sfânt, să ne rugăm sfântului respectiv!

Fraților, este nevoie de toate căile de cunoaștere: muncă, studiu, rugăciune și ascultare. Toți dorim să cunoaștem însă nu dorim să urmăm aceste căi. Dorim cunoașterea pe loc și prin materie. Fraților, așa nu se poate. E nevoie de efort însă se merită! Credeți-mă că se merită!

Deci să avem grijă cu paza minții atunci când alternăm rugăciunea cu munca, cu studiul, cu tăierea centrilor de plăcere.

Programul zilnic

Mintea are nevoie de variație, însă asta nu înseamnă că ne vom întoarce la cele ce ne provoacă adicție, ci vom încerca să ne facem un program și să nu mai fim atât de nehotărâți și să ne ridicăm la niște lucruri care ne apropie mai mult de Dumnezeu care ne fac mai înțelepți. Aici întâi de toate, sunt rugăciunea și ascultarea, însă pentru a fi performanți în acestea e nevoie de hotărâre. Să fim hotărâți în flexibilitatea smereniei.

Pentru această hotărâre ne ajută foarte mult programul și conducătorul duhovnicesc care ne îndeamnă regulat să fim pe drum și să nu băltim. Dacă nu avem conducător atunci o să fim trași încoace și încolo de diferitele pofte de moment, o să ne descurajăm foarte ușor sau o să deviem pe nesimțite.

Ascultarea

Dacă nu ascultăm nu putem să înaintăm în cunoaștere. Toată lumea cred că e de acord cu asta, însă dacă spun că ascultarea trebuie să fie desăvârșită, atunci poate că mulți o să dea înapoi. Prin ascultare desăvârștită înțeleg că trebuie să tăiem lucrurile pe care le ascultăm de la oamenii care nu ne duc mai aproape de Dumnezeu sau să tăiem toții oamenii care nu ne duc mai aproape de Dumnezeu. Înțelegeți? Deci să ascultăm numai de lucrurile care ne duc mai aproape de Dumnezeu și de oamenii care ne duc mai aproape de Dumnezeu.  Chiar dacă ne place să ascultăm de aceștia – oamenii care nu ne duc aproape de Dumnezeu. Înțelegeți?

Uneori, ne place să ascultăm tot felul de lucruri, de știri. Fraților, asta este zgomot informațional, nu este cunoaștere. Trebuie să ne tăiem voia și să ascultăm de cei care ne duc la Dumnezeu chiar dacă nu ne place, să zic așa, chiar dacă este neconform cu patimile noastre ceea ce ei zic. De fapt, chiar această tăiere a voii este principalul factor de cunoaștere în ascultare, principalul lucru care ne împinge în zone pe care nu le cunoșteam până acum datorită autosuficienței sau datorită limitărilor noastre. Atenție însă că acești oameni de care facem ascultare trebuie să fie validați de Dumnezeu, adică de Biserică, astfel încât aceste zone în care înaintăm să fie mai aproape de Dumnezeu și nu mai departe. Înțelegeți?

Desăvârșita tăiere a voii este esențială pentru a crește în cunoaștere pentru că dacă nu avem aceasta nu putem avea liniștea minții și deci nu ne putem concentra pe Dumnezeu care este mai presus de orice și total iubitor, total unit, total comunitar. De ce? Pentru că ne concentrăm pe voia noastră. Înțelegeți? Dacă noi suntem preocupați să ne facem voia, în mod necesar vom Îl lăsa pe Dumnezeu la o parte și ne vom concentra pe nimicnicia egoismului nostru, pe nimicnicia interesului personal și ne vom întuneca.

Trăirea cu Dumnezeu

Legat de ce am zis mai înainte, fraților, pentru că Dumnezeu este total iubitor și comunitar iar neascultarea este o formă de ură și despărțire, arătat este că dacă cel de care facem neascultare este om validat de Dumnezeu în tema respectivă atunci ne despărțim și noi de Dumnezeu. Nu mai suntem pe aceeași lungime de undă. Trebuie să ne smerim și să reintrăm în curentul harului lui Dumnezeu.

Pentru că Dumnezeu este suprarațional și minunat, în clipa în care ne apropiem de El, depășim raționalitatea și ne îndreptăm înspre minunea iubirii. Ascultarea, jertfa și rugăciunea pe care am amintit-o este mod de cunoaștere, să știți. De fapt, este cel mai înalt mod de cunoaștere. Trebuie însă să ne răstignim mintea și să ne silim să nu primim gânduri lumești în aceasta.

Să știți că astfel Maica Domnului a reușit, prin curățenia minții ei să atragă pe Dumnezeu Cuvântul din cer pe pământ ca să se întrupeze din preacurat trupul ei. Nu trebuie să rămână nimic în minte, niciun interes personal, fraților. De ce? Pentru a putea să vedem nemișcarea plină de dinamism a iubirii lui Dumnezeu. Acestea sunt cunoașteri mai presus de fire, care sunt mult mai importante și mai intense decât modurile de cunoaștere naturale și aici se ajunge prin răstingnire și nu prin rațiune, prin raționament, fraților. Vedeți că Sf. Ap. Pavel zicea că îl știe numai pe Hristos cel răstignit.

Rugăciunea pe metanier

Din cauza asta, să știți că dacă nu suntem atenți, diavolul care știe cât de folositoare este rugăciunea pentru noi ne împinge încontinuu să facem altceva, să ne ocupăm de centrii de atenție inferiori: de cunoașterea științifică, de inteligența artificială, astfel încât să ne depărtăm de Dumnezeu și să nu avem experiența Acestuia. De modă, în cazul femeilor. De război. Noi trebuie iarăși și iarăși cu pace Domnului să ne rugăm. Constanța în program și atenția minții, paza minții sunt esențiale aici.

Rugăciunea care ne unește cel mai ușor cu Dumnezeu este rugăciunea dintr-un gând, rugăciunea care nu îmbucățește mintea prin gânduri pentru că gândurile sunt centri de atenție care despart mintea de Dumnezeu. Rugăciunea dintr-un gând este „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!” și aceasta ne ferește cel mai mult de răspândirea minții, mai ales dacă o să folosim metanierul și facem cruce.

De ce? Pentru că metanierul folosește pipăitul care este simțul uman care provoacă cele mai puternice senzații și adună mintea pe rugăciune. Din cauza asta folosim metanierul. Crucea ne ajută să alungăm atacurile demonice pentru că demonii nu pot rezista la semnul crucii. Pentru a avea însă rezultate trebuie să rostim rugăciunea cât de des se poate. Vedeți că însuși Sf. Ap. Pavel ne spune: „Neîncetat să vă rugați!”.

Din cauza aceasta, în Sfântul Munte totdeauna când avem o lucrare fizică, o lucrare care nu este intens intelectuală, când suntem pe drum sau avem un mic timp liber, ne rugăm cu rugăciunea lui Iisus pe metanier și, dacă ne permit condițiile, atunci ne rugăm chiar cu voce tare. Spunem: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”…. Este foarte important asta, astfel încât rugăciunea să intre înăuntrul nostru și atunci, în timp, se va face rai înăuntrul nostru.

O viață nouă…

Vom avea mângâieri de nedescris și dacă înainte nu vedeam pe Dumnezeu nicăieri și în cel mai bun caz aveam o credință abstractă, acum o să-L simțim pe Dumnezeu peste tot și o să trăim într-un mod foarte concret – și pe Dumnezeu și iubirea Sa și atotputernicia și atotprezența lui Dumnezeu. Omul capătă atunci o mare siguranță pentru că începe să-L cunoască pe Dumnezeu într-un mod negrăit. Toate celelalte lucruri din această lume se estompează, devin secundare și omul este smerit, liniștit și foarte bucuros.

Atunci, într-adevăr, poate, dacă dorește bunul Dumnezeu, să vorbească și să scrie ca și Sfântul Ioan Scărarul sau ca alți sfinți, chiar dacă lumea îi numește „flecari” după cum l-a numit și pe Sfântul Ioan.

Atunci, într-adevăr, poate să vină în interiorul său harul Duhului Sfânt, să se unească cu Dumnezeu, după asemănarea Bunei Vestiri, desigur că păstrând proporțiile pentru că Hristos este întrupat din Maica Domnului și nimeni nu poate să ajungă la măsura Maicii Domnului pentru că nimeni nu a avut și nu are o minte la fel de curată ca și ea și, deci, nimeni nu a avut și nu are o viață curată precum Maica Domnului.

Unirea cu Dumnezeu

Da, fraților cea mai înaltă formă de cunoaștere este unirea. Unirea cu Dumnezeu și unirea cu ceilalți în și prin harul lui Dumnezeu. Întrepătrunderea, perihoreza, în termeni teologici. Atunci îl cunoaștem pe celălalt și pe Dumnezeu la maxim pentru că, de fapt, partajăm toată existența noastră cu toți și toți partajează existența lor cu noi și noi cu Dumnezeu.

Noi, fraților, chiar dacă nu putem ajunge la aceste măsuri, totuși trebuie să înaintăm pe această cale a ascezei, a desprinderii de plăceri pentru că numai așa vom ajunge la cunoștința cea adevărată, la fericirea cea adevărată, la viața cea adevărată. Este însă nevoie de timp, de răbdare, de perseverență, de atenție și de ascultare de un conducător duhovnicesc experimentat.

Cu toate acestea, fraților, după cum spune și Sfântul Apostol Pavel și cu el toți sfinții că cele ce ochiul n-a văzut și urechea n-a auzit și la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El. Atunci omul o să aibă vederea adevărată, atotcuprinzătoare, nu năluciri, fraților, ci o cunoștință cu mult mai presus de toate cele lumești trecătoare pe care, bineînțeles, le va lăsa în urmă cuprins de frumusețea nespusă a luminii înțelepte și iubitoare a lui Dumnezeu pe care să o facă Domnul nostru Iisus Hristos să o avem cu toții! Amin!

Vă mulțumesc mult că ați dorit să cunoașteți câtuși de puțin ce am de spus pe această temă. Vă rog să mă iertați!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!