Dumnezeu există! Dovezi – Profesorul John Lennox

Ascultați un cuvânt scurt, clar și extraordinar a profesorului John Lennox în care profesorul de matematică de la Oxford ne vorbește – dacă avem mintea și inima deschisă – despre existența lui Dumnezeu.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Oameni care modelează lumea

Vă mulțumesc foarte mult, doamnelor și domnilor.

Cred în Dumnezeu! Cred în Dumnezeul supranatural care a creat cerurile și pământul! Cred într-unul Dumnezeu care ține cerurile și pământul în viață! Cred că acestea sunt bazele unei evidențe raționale, similare gândirii pe care au avut-o fondatorii acestei instituții, care au dat acestei universități motto-ul: „Dominus Illuminatii Mea” [Domnul este iluminarea mea – Psalm 27] Aceștia nu au văzut nici o contradicție între credință și Dumnezeu, ca maximă a cercetării raționale. Și dacă aș putea menționa în acest loc sfânt universitatea pe care am absolvit-o, Cambridge, v-aș reaminti că pe ușa laboratorului Cavendish sunt scrise cuvintele: „Cât de mari sunt lucrurile lui Dumnezeu studiate de cei care găsesc plăcere în ele.”

Odată cu creșterea [importanței] științei începând cu secolele 16 și 17, A. N. Whitehead, împreună cu mulți alții, a observat că oamenii au început să se bazeze pe știință deoarece se așteptau să găsească legile în natură, deoarece credeau în Cel care dăduse legile naturii. Doamnelor și domnilor, nu mă simt rușinat pentru că sunt atât om de știință cât și creștin (…) dar sunt uimit că sunt gânditori serioși care continuă și în ziua de azi să ne solicite de a alege între Dumnezeu și știință! Asta este ca și când a-i cere oamenilor să aleagă între Henry Ford și inginerie pentru a găsi o explicație a motorului de mașină.

Credința oamenilor de știință

Când Newton a descoperit legea gravitației acesta nu a zis că „am descoperit legea și nu am nevoie de Dumnezeu”. Nu. Acesta a scris „Principia Mathematica”, indiscutabil cea mai importantă lucrare științifică din întreaga istorie a științei. Acesta a observat că Dumnezeu nu poate fi explicat în același mod în care se poate descrie o situație științifică. Dumnezeu nu se află în competiție [cu nimeni] Autoritatea nu este în competiție cu mecanismul sau cu legea. De ce [Acesta] este mai mult ceva decât nimic.

Alan Sandage, cosmologul celebru devenit creștin la peste 50 de ani, a zis: „Dumnezeu este răspunsul la aceea întrebare.” Dar, acum, cum oamenii sunt așa disperați să arate că universul s-a creat prin sine din nimic, se pare că ne conducem automat la o contradicție: dacă zic că „x” l-a creat pe „y”, presupun că existența lui „x” este explicată de existența lui „y”; dacă afirm că „x” l-a creat pe „x”, presupun că existența lui „x” explică existența lui „x”, care demonstrează că absurdul rămâne absurd, chiar dacă oameni de știință de renume rostesc așa ceva. Asta îmi aduce aminte de G.K. Chesterton care a afirmat: „Este absurd să te plângi că este de necrezut pentru un negrăit Dumnezeu să facă totul din nimic, iar după aceea să pretinzi că este mai verosimil [să crezi] că nimicul s-ar transforma el însuși în tot ce există.”

„Cerurile ne arată slava lui Dumnezeu”, se afirmă într-un vechi psalm. Și încercăm să explicăm una ca asta atunci când ne uităm la finețea ce există între forțele fundamentale ale naturii. Este ceva atât de uimitor cum oamenii de știință solicită explicații. Pentru mine, Arno Penzias, câștigătorul premiului Nobel pentru descoperirea câmpului de microunde magnetice, care a furnizat o mare parte a dovezilor teoriei „Big Bang”, a lovit la țintă când afirmat că: „Astronomia ne conduce la eveniment unic, un univers care a fost creat din nimic, ce dispune de un echilibru fin care furnizează condițiile necesare de susținere a vieții, care are la bază ceva ce-l putem numi plan „supra-natural”.

Un argument fundamental

Dar aș dori să ajung la ceea ce cred că este unul dintre argumentele fundamentale ale credinței. Sunt încredințat că cei de aici cred în rațiune. De aceea ne aflăm cu toții aici. Ca om de știință cred că universul se poate explica în mod rațional. Acest lucru a atras unele dintre cele mai mari genii științifice care au făcut cercetări în domeniu. Einstein a zis că singurul lucru de necuprins în legătură cu universul este acela că este cuprins. Iar E. Wigner a vorbit despre eficacitatea de neînțeles a matematicii. Cum poți explica că un matematician poate gândi, aici în cap, niște ecuații care par a se potrivi perfect acelui univers de dinafară? Cum vine asta? Deoarece ironia ateismului este aici evidentă, prietenii mei ateiști, și am o mulțime dintre aceștia, atunci când mi se spune că forța conducătoare a evoluției umane, care, eventual, a dus la producerea facultăților umane cognitive incluzând aici rațiunea, nu a fost la început interesată de adevăr ci de supraviețuire. Iar noi toți știm, doamnelor și domnilor, ceea ce s-a întâmplat destul de des, și încă se mai întâmplă, cu adevărul atunci când indivizi, instituții economice sau națiuni, se simt amenințate și se luptă pentru supraviețuire.

Filosoful de renume A. Plantinga, de la Notre-Dame, afirmă că „ateiștii au dreptate să spună că suntem produsul unor procese naturale aleatorii și atunci ni s-a dat un motiv puternic să punem în discuție fiabilitatea facultăților cognitive ale omului, și inevitabil atunci legalitatea oricărei judecăți pe care o producem, incluzând credința în propriul ateism, biologie, și credința lor în naturalism, care vor intra astfel una în contradicție una cu cealaltă, un conflict care nu are nimic în legătură cu Dumnezeu. Cu toate acestea, prietenii mei ateiști insistă în continuare că este ceva rațional pentru ei să creadă că evoluția rațiunii umane nu a fost direcționată spre obiectivul descoperirii adevărului și de aceea este irațional pentru mine să cred că rațiunea umană a fost gândită și creată de Dumnezeu pentru a ne da posibilitatea să înțelegem și să credem adevărul.” Interesantă logică!

Teologia biblică

În opoziție cu asta, teologia biblică asumă că cea din ultimă evidență este cea personală și inteligentă, iar acesta este motivul prin care știința se explică iar aceasta a fost forța motivantă care a condus [în trecut] pe pionierii științei și anume că universul și mintea umană, de aici, care produce știința, sunt într-un final produsul aceleași minți dumnezeiești inteligente. Ni s-a spus că ființele umane sunt create după chipul lui Dumnezeu iar aceasta înseamnă că știința poate fi înfăptuită. Ca om de știință, această explicație este mult mai plauzibilă pentru mine decât ceea ce afirmă ateismul. Acum, dați-mi voie să me refer la etică. Comportamentul etic, ca și comportament rațional, bineînțeles că nu solicită prin el însuși credința religioasă. Aceasta se află pe aceeași linie cu faptul că oamenii sunt creați după chipul lui Dumnezeu ca persoane cu rațiune morală.

Așa cum doar ce am sugerat că raționalitatea nu poate fi explicată fără existența lui Dumnezeu, îndrăznesc să sugerez că, în mod asemănător, existența moralității nu poate fi explicată. Așa cum știința modernă s-a răspândit din sursele iudeo-creștine, tot în același fel s-a răspândit și conceptul de calitate umană. Să ascultăm la un ateist, Jurgen Habermas, indiscutabil unul dintre marii intelectuali germani, care zice: „Egalitarismul universal, a fost sursa răspândirii ideilor de libertate, de viață colectivă și solidaritate, de moralitate individuală a conștiinței; drepturile omului și democrația sunt moștenirea directă a ideii etice a justiției iudaice și a dragostei etice creștine. Această moștenire a fost în mod substanțial obiectul unei continue reinterpretări critice dar până în ziua de azi nu există o alternativă la ea. Orice altceva nu este decât vorbă postmodernistă fără sens.” Pentru mine, [J.H.] pune bazele miezului la ceva foarte important deoarece valoarea ființei umane în sistemul egalitar se sprijină nu pe ceea ce ființa umană poate face, ci pe ceea ce este el, și anume că este făcut după chipul lui Dumnezeu.

Nu voi uita niciodată a vorbi despre una dintre multele vizite pe care le-am întreprins în Rusia la unul dintre colegi, membru al Academiei de Științe, care mi-a zis: „Știi ceva, John, am luptat ca să putem a-L aboli pe Dumnezeu și să evidențiem valoarea ființei umane și nu am reușit, pentru asta omorând milioane dintre ei. Iar Alexander Solzhenitsyn a zis: „Dacă mă întrebați de ce 60 de milioane dintre oamenii țării mele au fost sacrificați, răspunsul este acela că L-am uitat pe Dumnezeu.” Știința, desigur, pe cât de minunată este, pe atât de limitată. Chiar și un câștigător de premiu Nobel, cercetând un tort, nu ne poate spune pentru ce a fost făcut, dar mătușa Matilda care l-a făcut, poate să-ți spună, dar dacă nu-ți va spune nu vei asta afla niciodată. Iar aceasta mă conduce spre dovada următoare că același lucru se întâmplă și cu universul: îl putem analiza în mod magnific dar la final are un Creator care este singurul care ne poate spune despre ce este este vorba. Iar Acesta a făcut-o deja prin puternicul conținut al Bibliei, iar în mod particular în analiza cu privire la problema umanității, nu doar din perspectiva comportamentului căderii dintre oameni dar și căderea noastră pe verticală, în raport cu Creatorul.

Unica soluție

Unica soluție la această problemă nu este numai în raport cu stadiul eticii umane, deși aceasta este importantă, dar cu ceva ce este cu mult mai adânc: restaurarea relației rupte cu Dumnezeu prin mântuirea pe care Acesta ne-a adus-o prin intermediul lui Iisus Hristos. O relație care ne dă putere să trăim în mod etic în Dumnezeu. Iar cu asta am ajuns la ceea ce pentru mine este o evidență importantă nu numai pentru existența [lui Dumnezeu] dar și în legătură cu natura Sa. Aceasta este Iisus Hristos. El este acela care nu numai că ne-a învățat regula de aur, dar și cel care a personificat-o: a oferit mâncare celor înfometați, a vindecat pe cei bolnavi și în suferință, a primit la El pe cei năpăstuiți, a arătat prețuire și respect celor marginalizați și rușinați, și a adus iertare și pace la milioane [de oameni] din întreaga lume. Acesta este în stare a face așa ceva deoarece, deși a fost om, într-un mod cu totul unic nu a fost numai om, dar și Dumnezeu care a devenit om. Argumentul central pentru această revendicare uimitoare este desigur istorica Sa înviere din morți care a inaugurat creștinismul în lume.

Doamnelor și domnilor, aceasta este o chestiune greu de îngurgitat dacă Iisus a înviat din morți, moartea nu [mai] este sfârșitul iar ateismul este un fals. Dacă Iisus nu a înviat din morți, creștinătatea este atunci o înșelare. Îmi amintesc de timpul pe când eram student la Cambridge și ascultam pe [profesorul] Norman Anderson, un expert al legii și avocat strălucit, care trecea în revistă dovezile criminalistice [ale morții lui Iisus] și afirma la final: „mormântul gol al lui Iisus reprezintă o veritabilă stâncă pe care toate teoriile raționaliste ale Învierii devin fără rost.” Iar la final acum, atunci când citesc Biblia, nu găsesc numai o mare satisfacție intelectuală dar și simt o voce a lui Dumnezeu care-mi vorbește. Puteți afirma că aceasta este foarte personal dar, doamnelor și domnilor, în seara aceasta avem a dezbate credința în Dumnezeu, și de aceea aș dori să subliniez că Dumnezeu nu este o teorie, ci o persoană. Iar dacă originea mea ca persoană este un Dumnezeu personal atunci cel mai grozav lucru este acela al existenței posibilității de a-L cunoaște pe Dumnezeu.

Cunoașterea și încrederea în Dumnezeu

Deci nu cred numai că există Dumnezeu, dar am ajuns și la cunoașterea Sa și la încrederea în El. Și am motive serioase pentru asta deoarece Hristos a murit și se va înălța din nou pentru mine iar aceasta a generat în mine un sentiment de totală acceptare a unei nemeritate iertări și o pace care m-a făcut să-mi văd partea urâtă a propriei naturi, și cu ajutorul lui Dumnezeu să pot face ceva pentru asta. De asemenea, mi-a permis să văd și altceva ceea ce este cea mai grea problemă pentru un creștin și anume problema răului și a durerii.

Nepoata mea a contractat o tumoare la cap la vârsta de 22 de ani care o omoară. Ce pot să-i spun surorii mele? Iar aceasta este cea mai mare problemă care ne stă înainte. Mi se pare mie că ateismul nu are nici un răspuns [la această problemă] deoarece, prin definiție, ateismul crede că moartea omului reprezintă sfârșitul și deci nu este nici o ultimă speranță. Dar așa cum vedeți. doamnelor și domnilor, putem să stăm aici până la mijlocul nopții argumentând așa cum s-a făcut în această universitate de sute de ani despre ce, ce ar trebui, ce s-ar putea dacă, ce șanse (…), dar nu ajungem niciunde. Astfel, cred că o altă întrebare ar trebui să-și afle răspuns, iar aceasta este: având în vedere că viața ne este prezentată în două imagini, putem vedea unele lucruri încântătoare, scene pitorești, putem vedea rana și durerea și putem vedea bucuria. Cum putem ajunge la o înțelegere cu asta? Pentru mine nu există un răspuns simplistic ci doar o fereastră într-un răspuns, iar acela este după cum urmează: dacă este adevărat, așa cum cred, că Iisus este Fiul lui Dumnezeu atunci putem pune întrebarea „ce face Dumnezeu pe cruce?”, iar răspunsul care ni se redă, cel puțin într-o anumită măsură, este acela că Dumnezeu nu rămâne distant față de suferința umană, devenind parte a acesteia.

O altă latură a acestei chestiuni este aceea că deoarece Iisus a înviat din morți, Acesta este judecătorul suprem. Iar aici, ca o ironie, ateismul, prin definiție, nu are nici speranță de justiție finală. Vasta majoritate a oamenilor în toată istoria omenirii au murit fără judecată și vor muri fără judecată. Iar dacă moartea este sfârșitul atunci aceștia nu au nici o speranță cu privire la judecata finală. Dar promisiunea ce există în Noul Testament, și care a fost întărită de Iisus, este aceea că El va fi Judecătorul în Ziua de Apoi. Deci, doamnelor și domnilor, acestea sunt unele din motivele pentru care cred că Dumnezeu este viu și se cuvine a avea încredere în El.

Vă mulțumesc.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!