Neliniștile oamenilor de azi – părintele Pimen Vlad

Vizionați o serie de întrebări pe care un grup de pelerini din Italia le-au adresat părintelui Pimen Vlad, întrebări care exprimă neliniștile românilor contemporani și la care părintele răspunde cu amabilitate și discernământ.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Părintele Pimen: După cum vedeți, facem o filmare diferită acum Avem un grup din Italia și am zis că dacă tot v-am obișnuit cu câte o filmare săptămânal, să o facem împreună cu ei acum. Discuțiile vor fi libere și vor privi problemele de care vă loviți cu toții, în special cei din străinătate.

Bine ați venit, să vă ajute Maica Domnului! Vom discuta liber, fiecare puteți întreba ce doriți, iar eu voi răspunde cum mă va lumina Maica Domnului.

Închinător: Părinte, eu vă spun că vă iubim și că vă urmărim din Italia, de unde suntem. Asta ca început!

Părintele Pimen: Eu întotdeauna încerc să privesc altfel: cum mă privește Dumnezeu? Fiindcă Dumnezeu vede mai mult decât vede omul. omul vede exteriorul, Dumnezeu vede și interiorul. Și întotdeauna când fac ceva mă întreb, „oare Dumnezeu cum mă privește acum? Oare îi place lui Dumnezeu ce fac eu?”. Întotdeauna asta trebuie să ne fie starea. Că na, omul te vede, azi te laudă, mâine dacă l-ai supărat, te înjură… asta-i legea. Nu vedem? Mântuitorul care era Dumnezeu. Ne apropiem îndată. La intrarea în Ierusalim, osanale: Fiului lui Dumnezeu, hainele puse pe cale și imediat după două zile, aceiași oameni strigau „Răstignește-L!”. Da! Adică, omul e slab și din cauza asta întotdeauna noi trebuie să ne raportăm la Dumnezeu, să ne gândim dacă-I place ce facem noi.

Închinător: Părinte Pimen, voiam să vă întreb ceva. Am observat că intrăm în biserică, ne închinăm în chip evlavios, la Maica Domnului cântăm „Cuvine-se cu adevărat”, ne atingem lucrurile de icoane sau Sfinte Moaște ca bine-cuvântare și după ce ieșim din biserică ni se schimbă starea. Nu știu, ne-a supărat careva, chiar și în grup găsim oameni care nu mai au aceeași stare ca în fața icoanei. Cum reușim să păstrăm starea din biserică? Starea pe care creștinul ar trebui să o aibă permanent…

Părintele Pimen: Nu ai cum să menții permanent aceeași stare din cauza contactului cu oamenii. Una e în biserică atunci când stai și te rogi și atunci dai grijile de-o parte și rămâi cu Dumnezeu și cu Maica Domnului… Te rogi, îți spui problemele, ceri ajutorul… Atunci când ai ieșit din biserică, din starea aceea, din harul pe care l-ai primit, depinde de tine ca om ce faci în continuare. Noi avem și poruncile și pe toate de la Dumnezeu și vedem că harul e atât de fin, atât de delicat încât fără să facem nimic sau numai să judecăm pe cineva și harul începe să se depărteze. Când te rogi, la liturghie, ai o stare de liniște și imediat după aceea, discuți cu cineva despre cutare și tu îi răspunzi… două minute, nu mai mult… Să te uiți atunci la starea ta interioară!

Ce stare aveai în biserică și ce stare ai după o discuție de două minute în momentul în care de exemplu, ai judecat pe altul. Deodată, răceală totală! Lucrul care îi displace cel mai mult Lui Dumnezeu este să îi judecăm pe alții! De asta a spus și porunca: „Nu judecați și nu veți fi judecați”. Adică vine și cu răsplata „nu veți fi judecați” pentru că omul e cel mai slab la lucrul ăsta. În cazul altor păcate trebuie să avem contact cu ele, pe când în cazul judecării altora, putem sta singuri, închiși între patru pereți și să înconjoare cu mintea toată lumea asta și să-i judece pe toți. Și atunci harul se depărtează și simți uscăciune, stare de tristețe, nu ai niciun chef de viață, toate din cauză că îi judeci pe ceilalți.

Omul trebuie să se lupte. De asta se spune că mintea e ca o moară și dacă vrei să scoată făină, trebuie să-i pui grâu. Dar dacă-i pui piatră, va scoate nisip! Din cauza asta în această privință trebuie să avem multă grijă, altfel ajungem să ne întrebăm de ce. Simplu, pentru că ai judecat, ai spus o vorbă urâtă cuiva și l-ai întristat, iar întristarea lui s-a revărsat asupra ta pentru că întristarea lui se duce la Dumnezeu, iar tu răspunzi pentru asta. Asta numai atunci când ești de vină, atunci când faci tot ce poți, iar celălalt se întristează pentru că poate are el o problemă, aia e altceva. E nevoie de rugăciune ca să nu facem acest păcat. Fără rugăciune nu facem nimic! Să ne fie clar, mintea trebuie să ne fie ocupată cu lucruri bune și cu rugăciune.

Dacă nu-i dăm ocupație, atunci vin celelalte, unele din fire, pe altele ni le aduce diavolul. Și lucrurile astea încet, încet ne bagă în starea aceea. Și omul după ce pornește pe o pantă la vale, îl ajung și celelalte patimi pentru că este slăbit. Din cauza asta trebuie să stăm aproape de Dumnezeu și de Maica Domnului și ca să reușim lucrul ăsta e nevoie de spovedanie deasă, împărtășanie, mers cât mai des la biserică, fapte bune după putere, milă față de ceilalți. Fără milă, dacă avem răutate, putem să ne rugăm cât vrem… dacă mai și judecăm pe alții, atunci s-a terminat! Numai așa putem înainta. Ați venit în Sfântul Munte, încercați să plecați cu folos de aici!

Închinător: Ce părere aveți despre vaccinul anti covid?

Părintele Pimen: Știam că lucrurile astea se mai liniștiseră. Ăsta nu e domeniul meu, dar când am fost în țară am discutat cu un medic care mi-a spus că toți colegii lui care s-au vaccinat, au probleme de sănătate și în special cu inima. Fiecare e liber să hotărască, dar își vor trage urmările. Sunt date publice acum, câți au murit… te sperii! Războiul ăsta nu a făcut nici 10% cât au făcut astelalte.

Închinător: De exemplu, în Italia s-a dat lege să se vaccineze obligatoriu cei de peste 50 de ani. Acum cei care nu au făcut vaccinul au primit amenzi de câte 100 de Euro.

Părintele Pimen: N-are nimic, dai 100 de Euro! Uneori mergi la un restaurant și dai 200! Așa că ce? Ai dat 100 și care e problema?

Închinător: Mulți spun să nu plătim!

Părintele Pimen: Dacă sunteți strânși cu ușa și nu aveți altă cale, plătiți și ați scăpat! Da, domnule, luați 100, că Dumnezeu vă poate de 1000 în loc! Să nu ne strângem când e vorba să scoatem din buzunar ceva. Uneori pentru anumite lucruri trebuie să plătim! Poftim, ia amenda de aici și ai scăpat! Decât să stai stresat luni de zile pentru 100 de Euro pe care oricum îi cheltui. 

 Închinător: Păi, chiar dacă o plătim o dată, ne va tot veni de plată, iar cine nu  plătește va fi uitat…

Părintele Pimen: Doar nu plătești lunar! Păi doar nu ești angajat la ei! O dată se pedepsește omul pentru un lucru! Dar veți vedea acolo, nu mă pot băga eu în ceea ce nu cunosc! Eu am explicat în așa, general. Fiecare este liber, dar sunt și consecințe. Salvarea cea mai mare ca și creștini este spovedania și împărtășania! Cu cât mai dese, cu atât mai bine pentru că așa ne întărim și duhovnicește și trupește. Dacă nu facem astea, poți să te înțepi unde vrei, tot degeaba, nu te ajută cu nimic.

Închinător: În viitor se va întâmpla ceva între cei vaccinați și cei nevaccinați?

Părintele Pimen: Da ce-s eu, proroc? Asta știe Dumnezeu! De ce să îmi dau eu cu părerea și alții să  ia ca lege după aceea? Sau le dăm motive. Exact ca în povestea cu copilașul de vreo 10 ani care s-a dus la spovedit și pe care părintele, cercetându-l despre ce făcuse, l-a întrebat dacă „a umblat prin portofelul părinților”, iar copilul a răspuns: „O, părinte, pe asta nu am știut-o! Ce idee mi-ai dat!”.

Închinător: Părinte, cum gestionăm deznădejdea atunci când cădem?

Părintele Pimen: Deznădejdea este asupra noastră până de spovedim. Dacă nu ne spovedim, nu scăpăm de ea pentru că nu te eliberezi de greutate. De exemplu, ai în spate un sac de 50 de kg, da? Și mergi și te doare spatele, nu mai poți, te cocoșează de nu mai poți ridica privirea și îi întrebi pe toți cum poți scăpa de greutate. Și ei îți zic: „”Simplu! Dă sacul jos!”. Tu nu ești de acord cu ei și umbli de nebun pe la toți înțelepții întrebând cum poți scăpa de greutate, când de fapt e foarte simplu: dai sacul jos la duhovnicul care te dezleagă și poți ridica din nou privirea. Duhovnicul te sfătuiește, dacă te-ai spovedit cu toată inima, greutatea se ridică și prinzi curaj și chef de viață, iar deznădejdea dispare, privești spre Hristos și mergi înainte. Deci nu putem scăpa de deznădejde fără spovedanie!

Putem căuta noi toate căile posibile, la toți psihologii… cheltuiești tot salariu… La psiholog te eliberezi pe moment atunci, te descarci, el ți-a luat bănuțul, iar a doua zi o iei de la început, asta se întâmplă!

Închinător: Sunt oameni care după foarte multă spovedanie nu-și iartă un anumit păcat și spovedesc din nou și revin la el.

Părintele Pimen: Asta înseamnă și să nu ai încredere în Dumnezeu că te-a iertat. Nu înseamnă că trebuie să-l uităm păcatul, dar trebuie să avem și încredere în Dumnezeu că ne iartă dacă de spovedim cu căință și părere de rău. Trebuie să încercăm să răscumpărăm cumva păcatul, însă nu trebuie să rămânem blocați în el pentru că atunci nu mai putem merge mai departe.

Închinător: Cum să facem să nu-i judecăm pe oameni și să-i condamnăm în sinea noastră atunci când ei nu fac ascultare în mod repetat? Adică, să ajungem să-i compătimim?

Părintele Pimen: În primul rând să ne rugăm pentru ei. În loc să-i judecăm, să începem să ne rugăm pentru ei! Mi-a spus cineva că duhovnicul i-a dac canon ca la fiecare judecată să facă nu știu câte metanii. Și cum judeca pe cineva, cum calcula și seara făcea metanii până ia ieșit pe ochi și nu a mai judecat pe nimeni. Seara se adunau o grămadă și în loc să stea liniștit, bătea metanii pentru că judecase pe alții. Astfel, s-a liniștit în privința asta. Deci, trebuie să ne luptăm cu noi înșine și să ne fie milă de ei! La un om bolnav nu te duci să îi mai dai și tu vreo două, că de ce e bolnav. Fie-ți milă de el, ajută-l! La fel și omul care are o patimă, e bolnav, iar noi ca să-l ajutăm, trebuie să ne rugăm pentru el.

Dacă-l judecăm mai mult îl apăsăm în loc să-l ridicăm. Dar pentru asta trebuie să ne luptăm cu noi înșine și să ne gândim că azi a căzut el, dar mâine poate cad eu. Nu vedem și în sport? Nu ajungi să iei medalie dacă nu lupți ani de zile. La fel și în privința asta, trebuie luptă și rugăciune, osândă de sine ca să ajungem să fim mai atenți cu noi înșine și să ne stăpânim mintea. Îi va judeca Dumnezeu, El știe de ce. Noi nu știm motivele pentru care cineva a căzut, noi vedem doar exteriorul. Știm noi ce suferințe și probleme are în familie ca să-l judecăm noi? Nu avem niciun drept!

Închinător: Și cu fumătorii? Eu îmi aprind câte o țigară din când în când.

Părintele Pimen: Vorba părintelui Cleopa: „Dacă știa Dumnezeu că trebuie să fumezi îți făcea un hogeag în vârful capului, să iasă fumul, dar nu ți-a făcut”. Mulți întreabă de ce e păcat de moarte. În primul rând e sinucidere, îți scurtezi viața, în timp te distruge. Toți din jurul tău suferă pentru că fumul îl dai tuturor, iar tu miroși tot timpul a fum. După aceea, sunt bani aruncați în foc, într-un an de zile dacă îi aduni, îți poți lua mașină cu acei bani.

– Nu-s fumător înrăit!

– Atunci lasă-te!

– Dar nu pot!

– Atunci ești înrăit!

Orice patimă de care nu te poți lăsa înseamnă că ești înrăit în ea. Mai des sau mai rar tu o faci. Dacă e rar de ce nu o lași? Înseamnă că nu poți. Nu da vina pe altcineva, asta e îndreptățirea. Este ca și cum ai fura și zici „Dar nu fur des, o dată la săptămână” sau „Dar de ce? Îi văd și pe alții că fură”. 

Orice lucru de care nu ne putem lăsa e o patimă și orice patimă e un diavol care ne controlează, să ne fie clar. Diavolul stă și te tachinează: „Hai, o țigărică acuma… un păhărel în plus”. Spunea cineva că unul care încalcă o poruncă și le împlinește pe celelalte înseamnă că nu-l iubește pe Dumnezeu. Poruncile pe care le împlinește îi vin ușor de împlinit pentru că îi stă în firea lui, iar unde dă de luptă atunci nu-l mai iubește pe Dumnezeu. Când iubești cu adevărat o persoană ești foarte atent în toate. Noi spunem: „Doamne, te iubesc” și pe urmă înjur pe cineva sau îmi aprind o țigară, deci dovedesc exact contrariul lui Dumnezeu. Și când ne ducem la Dumnezeu zicem: „Te-am iubit, dar știi țigările alea cât de bune erau?!”.

Nouă ni se spune clar: „Nu putem sluji la doi domni, sau Dumnezeu sau mamona”, nu există cale de mijloc, neutralitate. În momentul în care l-am scos pe Dumnezeu din viața noastră ne-a luat diavolul în brațe și atunci suntem sub controlul lui. Cale de îndreptare există, dar trebuie să luptăm. 

Într-o zi totul se termină, „Privegheați și vă rugați că nu știți ceasul!”. Azi suntem, dar dimineață este posibil ca jumătate dintre noi să nu ne mai trezim, sau altceva să se întâmple. Și atunci spunem: „Doamne, nu am avut timp!”. Serios? Ai avut 40-50 de ani, cum de nu ai avut timp? Voiai să ajungi la 90 de ani și în ultima săptămână să te spovedești și să te îndrepți? Numai de noi depinde!

Închinător: Cum ar trebui să ne comportăm când unii oameni vor să fie foarte familiari cu preotul, uneori ne vorbesc la per tu, sau uneori sunt chiar aroganți. Sunt uneori situații în viața parohiei în care oamenii vorbesc foarte direct.

Părintele Pimen: Trebuie o atenție a preotului de la început. Dacă își impune un pic de respect și își păstrează o linie….. pentru că dacă îți permite orice cu oamenii atunci încep și ei să își permită. Ca să existe respect, nu trebuie să existe prietenia aceea de pahar cu cel pe care îl spovedești. Trebuie să fie ca respectul dintre părinte și fiu. Atunci și el vine cu respect, respect ce trebuie să fie de ambele părți. Mai ales când mergi la spovedanie, acolo se termină orice prietenie. Te căiești, te spovedești cu lacrimi dacă poți și părintele atunci lucrează duhovnicește, taie un pic de aici, vindecă o leacă dincolo, îți dă un pic de canon… Ca să poți să vindeci sufletul trebuie să existe acest respect, cu atât mai mult la spovedanie ca să poți da tratamentul.

Preotului i-a dat Dumnezeu darul ăsta de a lega și de a dezlega, de a face Sfânta Liturghie prin care coboară Cerul pe Pământ. Te împărtășește cu trupul și sângele Domnului. Sunt lucruri de care nu îți permiți să îți bați joc.

Închinător: Am văzut în Sfântul Munte că există o întreagă rânduială. Se face ascultare, apoi se face rugăciune, normal monahii sunt un exemplu pentru creștinii din lume, pentru mireni. Care este rânduiala pe care ar trebui să o avem în viața noastră creștină. Care ar fi rânduiala pe care ar trebui să o facem pe parcursul unei zile ca să ne desprindem de cele ale lumii și în același timp să le facem și pe cele rânduite de viața de zi cu zi?

Părintele Pimen: O rânduială trebuie orișiunde. Nu poți în viața din lume să ai o rânduială ca într-o mânăstire, dar vedem că începând de sus de la Dumnezeu este o rânduială. Chiar și la îngeri, arhangheli, serafimi, heruvimi, sunt cete de îngeri mai mari peste îngeri, adică sunt într-o rânduială, fiecare înger are rolul lui. Sunt îngeri păzitori care preiau copilul la botez, sunt toate într-o rânduială. Vedem că la fel a făcut și biserica, urmașii apostolilor, episcopii, după aceea preoții, diaconi, într-o rânduială toate, fiecare eparhie a unui episcop, e organizat totul să fie într-o bună rânduială. Putem spune că Dumnezeu, pe lângă faptul că e Dumnezeul libertății și al dragostei, este și Dumnezeul armoniei și nu poate fi armonie dacă nu este rânduială. La fel și într-o familie creștină trebuie să existe rânduială!

Copilul se duce la școală, soțul se duce la muncă, soția poate e casnică sau merge și ea la muncă, un program trebuie să existe în familie. Și atunci pentru că dimineața fiecare pleacă la ore diferite, nu se trezesc la aceeași oră și nu pot fi toți împreună. Dar e bine ca atunci când vin acasă să fie un program, în special seara să fie o anumită oră la care să se roage toți împreună dacă se poate. Unul poate citi cu voce tare, iar ceilalți pot să asculte. Sau cei care-s mai tineri pot face metanii în același timp. Noi în copilărie mai făceam lucrul ăsta, citea unul cu voce tare și ceilalți făceau metanii. Astfel, toți sunt implicați în rugăciune. Seara să fie un pic de timp petrecut împreună cu familia, să facă o rugăciune împreună, să ia masa împreună, să discute.

Asta neapărat, să discute în familie, să îi asculte pe copii, să vedeți ce probleme au. Să fie prezenți mama și tata acolo, în viețile lor, să stați de vorbă cu ei. Nu veniți acasă cu gândul „Sunt obosit!” și să stați la televizor, iar pe copii să îi puneți în fața laptop-ului, să scăpați de ei! Nu! Trebuie implicare zilnică! Era o familie în care tatăl era ocupat, avea firmă cu angajați mulți și îmi spunea „Părinte, eu seara de la 7 la 9 închid telefonul, două ore sunt pentru familie indiferent de nevoi au angajații. Știu toți că eu nu mai răspund”. Zicea „Stau, mă joc cu copii, vorbesc cu copii, mă implic în familie”. Este absolut necesar acest lucru. Dacă nu ne implicăm, atunci copii își găsesc scăparea în internet sau în anturaj și iau de acolo ce cred ei că e bun.

Și atunci suportăm consecințele. Din cauza asta trebuie să avem grijă mare să fie un program, iar părinții trebuie să fie un exemplu bun pentru copii. Dacă părinții nu sunt un exemplu bun, tu ca tată ești cu țigara în mână, dar îi spui să nu fumeze că nu e bine, atunci poți să-i spui până nu mai poți, că el tot va lua țigara pentru că așa a văzut. Sau văd că tata și mama se mint sau îi dai bani și-i spui să nu-i spună celuilalt părinte, toate astea îi vor determina și pe ei să facă la fel, să fie vicleni, să se ascundă unul de altul. Contează mult exemplul din familie. Dacă nu ai exemplu bun în familie, atunci mai târziu copiilor le va fi greu pentru că vor face și ei același lucru. Aveți mare grijă la exemplul din familie!

Și cum am mai spus, să nu fie zi fără rugăciune!

Închinător: E bine să avem o oră fixă de rugăciune? Pentru că de multe ori…

Părintele Pimen: Nu avem cum pentru că poate interveni ceva, nu puteți chiar la ore fixe, bătute în cuie. Dar când termină cu treburile, atunci e bine să încerce să se roage.

Închinător: Știți de ce vă întreb? Pentru că aici dacă începe Vecernia la ora 6 sau am văzut că la Prodromu a început la ora 2. Ora 2 e bătută în cuie, călugării știu…

Părintele Pimen: Aici e altceva! Călugării nu se duc la serviciu, dar au ascultările lor. Sunt anumite ascultări pentru care trebuie respectată o anumită oră. De exemplu când se termină Liturghia de dimineață se intră imediat la masă și automat bucătarul trebuie să facă mâncarea, deci acesta nu are cum să fie prezent la această slujbă… dar toți ceilalți sunt la biserică. Acasă nu reușești întotdeauna pentru că unul e cu serviciu, altul e cu școala… nu pot fi toți la fel. Dar în mănăstire se păstrează o rânduială, toți merg la biserică, atunci când au ascultări, merg fiecare la ascultările lor… aici se poate ține rânduiala pentru că nu avem familii, copii sau alte responsabilități. De exemplu, ai un copil mic, nu adoarme sau adoarme mai târziu… sau alte responsabilități.

În mănăstire e o rânduială care se păstrează, se încearcă să se facă toate în comun, împreună, cu respect, cu ascultare… de exemplu, nu pleacă nimeni din mănăstire fără bine-cuvântare, toate sunt într-o rânduială… Dacă nu mai aveți alte întrebări, atunci am încheiat.

Să vă ajute Maica Domnului, să trăiți, Doamne ajută!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!