Duhovnicul meu, părintele Iulian – părintele Pimen Vlad

Ascultați un cuvânt cald al părintelui Pimen Vlad în care acesta omagiază personalitatea iubitului său duhovnic, părintele Iulian Lazăr, odată cu trecerea acestuia la cele veșnice.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Iată dragii mei că ne vedem iarăși!

Despre ce vreau să vă vorbesc acum: cred că ați auzit cu toții că părintele Iulian de la Prodromu a plecat la Domnul! Chiar ieri a fost înmormântarea. Părintele Iulian…noi obișnuiam să-i spunem bătrânul. Era un fel, cum îi putem spune; cum e avva de la Pateric. Știți, avva cutare. Noi așa foloseam cuvântul, toți ne-am obișnuit aici –  bătrânul.

Cine a fost bătrânul? Ce-a fost el pentru mine? A fost tată cu inimă de mamă, asta a fost bătrânul pentru mine. Timp de 28 de ani l-am avut duhovnic. Ce-nseamnă 28 de ani? Mai bine de jumătate de viață. Bătrânul m-a răbdat, m-a ascultat, a avut răbdare cu mine întotdeauna, indiferent cu ce veneam la el; întotdeauna mă primea cu dragoste. Cu dragoste, cu răbdare, cu îngăduință, niciodată nu-l vedeai nervos, sau că nu are timp, tot ce făcea el era făcut din dragoste. Bătrânul…

Acum, despre el, tot ați mai auzit. S-a vorbit acum despre el. A plecat la Domnul la vârsta de 97 de ani, gândiți-vă! 97 de ani împliniți acum în ianuarie. Pe 8 ianuarie. Gândiți-vă la ce vârstă a ajuns bătrânul nostru, născut în 1926, născut în Vorona, Botoșani. Vedeți, câți oameni a dat Botoșani? Și-n cadrul ăstălalt vedem și Eminescu și mulți alții. Părintele Cleopa, tot de-acolo din apropiere, tot de-acolo era și el. Deci părinți duhovnicești. 

Ce să spun eu de bătrânul? Uitați că am aici o fotografie, nu mai știu, cu vreo 7-8 ani în urmă, unde eram eu la bătrânul la spovedit. Așa, ca să vedeți un pic. Da. Bătrânul, bătrânul Iulian.

A trăit într-o familie simplă, acolo, în Vorona, până aproape la 20 de ani, când s-a gândit să se ducă la mănăstire. Și-am să vă spun câteva cuvinte, cum povestea el c-a plecat la mănăstire. C-un vecin, de-al lui de-acolo, tot din sat. S-a gândit: „Hai măi, să ne ducem și noi la mănăstire!” Au simțit ei chemarea lui Dumnezeu. Dar bătrânul se gândea: „Măi, dacă le spun părinților n-or să fie de acord. Na, ca orice părinte – unde te duci tu la mănăstire, cutare, așa. Ci mai bine nu le spunem. Plecăm și anunțăm după aceea.” Și ce-a făcut bătrânul: a lăsat o scrisoare scrisă undeva acolo în casă, a pus-o frumos și a plecat cu vecinul ăsta al lui să se ducă la mănăstirea Neamț!

Mănăstirea Neamț. Care-i aproape de mănăstirea Sihăstria. S-au gândit ei: „Ne ducem acolo.” Și-n scrisoare a scris așa.:

Plecăm la Neamț și unde o să ajungem vă anunțăm. Că la timpul acela fiind după al II-lea război mondial, era mai greu, mai sărăcie, oamenii se mai duceau la muncă unde găseau. Și nu le-au spus că mergem la mănăstire. Au spus la Neamț. Asta se înțelegea, că poate s-a dus la muncă acolo, să caute ceva de muncă, până îi ia în armată, să mai câștige un ban. Nu se știa, dar ei au spus: O să vă anunțăm unde o să ajungem.  Și-au plecat pe jos. 3 zile au mers s-ajungă la mănăstire. Au ajuns la Târgu Neamț, de acolo au luat-o spre Mănăstirea Neamț. Și-așa a rânduit Dumnezeu, că undeva la o intersecție la Vânători, era o cărare care o lua spre Sihăstria, sau se mergea în continuare la Mănăstirea Neamț. Și-a întâlnit un părinte de la Neamț. Și-a stat de vorba cu el:

– Ee, dar unde vă duceți?

– Uite am vrea și noi la mănăstire, la Neamț.

– Dar de unde sunteți?

– Păi, Vorona, Botoșani.

– Măi, dar duceți-vă la Sihăstria c-aveți stareț de-al vostru acolo.

Era părintele Cleopa stareț. Zice:

– Tot din zona voastră. Mai bine acolo!

Și uite așa a rânduit Dumnezeu în felul ăsta să se ducă la Sihăstria. Și-au luat-o ei ușor, pe cărare așa și-au ajuns la Sihăstria; pe acolo pe la clopotniță. Au ajuns ei acolo și au dat de econom. Parcă era părintele Calinic Lupu.

– Măi, ce-i cu voi măi, băieți?

– Uite am venit și noi la mănăstire.

– Dar de unde sunteți?

– Păi, Botoșani.

– Măi, sunteți de acolo de unde-i părintele stareț. Ia să-l chem pe părintele stareț.

Și tocmai a apărut părintele Cleopa pe acolo.

– Ce-i măi, băieți?

– Păi, uite așa, părinte stareț. Au venit, vor să rămână.

– Măăi! Mare-i Dumnezeu și Maica Domnului! a zis părintele Cleopa. Doi au plecat azi dimineață de la mănăstire și doi a adus Maica Domnului înapoi!

 Plecase doi în armată atunci, în dimineața aceea. Și-i adusese maica Domnului alții doi: pe părintele Iulian și pe celălalt vecin al lui. Și așa și-au început ei viața la mănăstirea Sihăstria.

N-o să intru în multe amănunte așa, ce-mi mai amintesc mai povesti bătrânul.  Dar povestea bătrânul, a fost la un moment dat după un an de mănăstire să zicem și o mică ispită așa. Eu vă spun din ce mi-a povestit bătrânul. La un moment dat, era un frate acolo în mănăstire care a început el încetul-încetul, mai discuta cu părintele Iulian; era fratele Ioan atunci:

– Măi, uite, știu eu, așa mă gândesc c-ar trebui să ne ducem noi la pustie undeva, la o viață mai așa…cutare. Sau să ne întoarcem la o mănăstire mai în zona noastră.

Încetul-încetul, na! Neavând experiență și fratele Ioan cum era s-a luat după el.

– Hai cu mine să plecăm, să vedeți.

Adică ispita a fost c-a reușit să-l scoată pe el din mănăstire. Să se ducă nu știu unde. Și-odată îi zice :

– Trecem întâi pe-acasă pe la ai noștri și după aia ne ducem mai deoparte. Vedem, găsim noi un loc!

Și-atunci fratele Ioan – părintele Iulian – zice:

– Dar cum să trec eu pe casă, ce le zic la ai mei? Acum avea păr lung, după un an de zile, vă dați seama, după un an de zile crescuse oleacă de barbă așa:

Zice:

– Știi ce? Ca să nu te cunoască ai tăi, dă-te cu tăciune pe față.

Și l-a dat părintele celălalt, că era mai mare un pic, era mai așa, cum se zice. Și-l dă cu tăciune pe față:

– Tu spui că ești mut! Adică spun eu la părinții tăi că-i un frate mut care nu poate vorbi. Și cu tăciune n-o să te recunoască.

Acum cu pleoape, cum era. Și-au ajuns acolo la ei acolo, la casa părintească, a vorbit celălalt:

– Uite suntem și noi doi străini de prin nu știu ce mănăstire.

Era către seara acum.

Ne primiți și pe noi în noaptea asta aici? Mai sunt cu încă un frate care-i mut, aici, nu poate să vorbească.

Aceia, părinții lui Iulian:

– Cum să nu, hai!

Le-a pus să mănânce acolo și n-aveau casă mare. Le-au pus să mănânce acolo afară frumos acolo, le-a pus câte o pernă acolo, le-a pus niște pături să doarmă. Și s-au odihnit ei acolo la casa părintească, dar fără să știe că fratele Ioan e copilul lor. Ei și dimineață la prima oră le-au spus că pleacă Și-atunci părintele Iulian a scris un bilețel și l-a pus sub pernă: Uite eu sunt. Cutare. Și-a plecat. Ei, părinții după ce au venit și haide – a ridicat perna să facă curat, au găsit bilețelul:

– Văleu! Cum? Era băiatul nostru și noi n-am știu!

Și s-au mai dus ei printr-o parte în alta și și-au dat seama părintele Ioan că fratele acela n-avea el de gând să stea prin mănăstire. Când și-a dat seama a zis: „Bă, stai oleacă, asta-i ispită că m-a scos.” Repede și-a luat traista și s-a întors în Sihăstria. 

L-a primit părintele Cleopa înapoi acolo, cum zice, și-a cerut iertare bătrânul atunci – na, copil și el . Și-a rămas acolo în Sihăstria. După care l-a luat în armată, după 2 ani de zile. L-a luat în armată, s-a dus și a făcut armata, între timp părintele Cleopa a fost mutat la Slatina, când i s-a cerut de la Patriarhie să preia mănăstirea cu o serie de călugări. Și-l întrebam pe bătrânul:

– Dacă erai la Sihăstria te duceai cu părintele Cleopa la Slatina?

– Sigur că mă duceam! Eram în armată. Când m-am întors am rămas în sihăstria. Acolo m-am întors.

Și-așa, acolo l-a călugărit după aia, după cum știți, diacon, preot, duhovnic și-n anul 1977, deci în jur la 50 de ani cât avea bătrânul, a venit în Sf. Munte. A fost atunci, era nevoie de călugări, era greu în Sf. Minte, nu erau, s-a aprobat de la Patriarhie să se ducă câțiva călugări. Așa a venit el împreună cu, dacă rețin bine cu părintele Macarie, care-i tot de acolo de la Sihăstria și cu părintele Nectarie. Care și ei au plecat la Domnul înaintea bătrânului. Da, părintele Macarie mulți ani a fost paraclisiarh, paraclisier, eclesiarh mare acolo la Prodromu. El se ocupa cu biserica, veștmintele, cu toate. El a fost acolo. Da.

Părintele Nectarie a stat o perioadă la Provata și după aia tot acolo la în Schitul Prodromu. Ei, dar părintele Iulian când a venit în Athos, prima dată a stat 4 ani aici la Schitul Lacu. A stat la chilia Buna Vestire, era un părinte diacon Neofit atunci. Și-a stat 4 ani acolo, sub ascultare, frumos, el era așa liniștit. Îmi povestea că o dată:

– Măi, m-am dus să culeg smochine. Și m-am urcat în smochin și s-a rupt o creangă. Și-am căzut din smochin pe-o stâncă.

A căzut cu capul pe stâncă. Bineînțeles, pentru moment și-a pierdut așa cunoștința, a rămas inconștient. Și-a revenit după un timp, acolo pe stâncă, a pus mâna la cap, a văzut că-i sânge. Și-atunci, na! Avea de urcat vreo 200 de m până la chilie de-acolo. Încetul, așa, târându-se mai mult, a reușit s-ajungă la chilie la părintele Neofit. Când l-a văzut părintele, a văzut că avea spart capul și-i sânge, zice:

– Stai liniștit.

L-a pus repede la pat, i-a pus aici ceva un bandaj, a luat catârul și a plecat la mănăstire la Grigoriu. Era un părinte doctor acolo, care se pricepea, dar văd dați seama, erau aproape 5 ore să te duci până acolo. Cu catârul s-a dus, l-a luat pe părintele ăla doctor și l-a adus aici. Și a avut ăla grijă, l-a bandajat, i-a pus ceva tratament, ce-a știu el la timpul acela să-i facă. Că bătrânul a spus:

– Am intrat în Athos, din Athos nu mai ies, nu vreau să mă duc nicăieri.

Și-atunci a avut grijă așa și Maica Domnului L-a ajutat și s-a făcut bine. A stat 4 ani aici în Schit, după care s- dus la Prodromu. Și-acolo a început să slujească, să spovedească și încetul încetul putem spune că a preluat. Toți se spovedeau la el. A început și care nu erau prin Athos ușor să meargă să se spovedească la el, chiar spunea bătrânul câteodată:

– Aveam cărarea mea până pe vârful Athonului, direct de la Prodromu. Și c-o securice așa mică, m-am dus și mi-am deschis o cărare.

Unde fiind mai în putere, atunci urca spre Athon, cobora înapoi, îi plăcea foarte mult pustia, liniștea, la bătrân. Și de asta căuta mereu să se ducă, să mai întâlnească diferiți părinți ai pustiei. Îi plăcea foarte mult liniștea. De asta și mai târziu, după aceea, spovedea în fiecare zi, dar mereu își rezerva o oră pe zi în care să iasă să se plimbe prin pădure. C-avea nevoie și de mișcare după spovedanie, avea nevoie să se liniștească, să se limpezească, să se roage. Da.

Și-așa din 1993, am ajuns și eu la bătrânul. Și-am început să mă spovedesc la el, de când am venit în Athos. Cât răbdare a făcut bătrânul cu mine. Întotdeauna! Că la spovedit nu te duci să te lauzi, te duci cu ce-ai greșit. Cu fapta cu gândul. Cu toate. Și bătrânul cu răbdare mă asculta, mă sfătuia și mai avea un obicei: înafară că avea multă răbdare, dragoste, smerenie, îngăduință, întotdeauna te trimitea la Sf. Scriptură. Avea Sf. Scriptură acolo pe masă. Și spunea:

– Ia, vezi acolo! Ce spune la Corinteni, cutare sau cutare. Ia, ce vezi, ce spune acolo, la cutare?

Și te punea să deschizi Sf. Scriptură să citești tu acolo exact cu voce tare. Spunea:

– Vezi ce spune? Ia seama! Vezi.

Exact cu problema care-o aveai, îți dădea răspunsul din Sf. Scriptură. Dacă mă trimitea vreodată prin vechiul testament, pe la Isaia, pe nu știu unde, căutam și cum zice, găseam mai greu oleacă până ajungeam exact capitolul, versetul. Zicea:

– Ehe… după cum văd nu prea citești. Cam greu îl găsești!

Adică cumva, vezi, accentua foarte mult pe cititul din Sf. Scriptură.  Să nu treacă zi fără să citim un pic din Sf. Scriptură. Deci, pentru bătrânul, Sf. Scriptură era cartea de bază. În fiecare zi citea. Era însemnată cu toate culorile, după însemnătatea versetului. Tot, tot, tot! Permanent Bătrânul mergea pe citate din Sf. Scriptură. El o știa pe dinafară. Da. Multă răbdare avea. Câți oameni au trecut pe sub epitrahilul lui în anii ăștia! Mereu și întotdeauna era îngăduitor, dacă se nimerea vreunul, zicea:

– Părinte, apoi, eu…

Era oarecum nemulțumit că mă duc la alt duhovnic. 

– Du-te măi, du-te. Cum să nu. Toată binecuvântarea. Nu oprea pe nimeni: „Că-s duhovnicul tău, că te leg!” Nu exista la el așa ceva.

– Du-te măi…

Și bineînțeles se ducea ăla la alt duhovnic și după vreo lună două sau mai mult venea înapoi. Niciodată nu zicea bătrânul: „Păi te-ai dus. Nu te primesc!” Nu. „Da! Cum să nu, hai!” Că normal, nu găsea altul mai bun. dar la unii li se părea că, știu eu, căutau altceva.  Ca-n totdeauna, toți se întorceau la bătrânul. Avea bătrânul darul lui. Avea așezarea lui, ce să mai, avea dragostea lui, ce să mai! Era un sfânt în viață. Mereu eu mă exprimam: unul din cei de demult. Adică un Avva de la Pateric. Așa era bătrânul în simplitate, în dragoste, în răbdare.

N-o să mă lungesc mult acum, am încercat doar să vă schițez câteva cuvinte despre bătrânul, ca o idee. Poate pe parcurs o să mai spun și alte lucruri, dar acum doar câteva așa. Și bătrânul nostru –  a trecut anii încetul, încetul și s-a apropiat la vârsta asta, vă dați seama! Până acum 2 ani, încă tot a spovedit. După aceea, încetul, încetul, n-o mai putut bătrânul. Adică și părintele Hariton care avea grijă de el a încercat să-l protejeze și-a spus:

– Măi, gata. Se obosește. Nu mai rezistă bătrânul. Îl lăsăm să poată sta și el în odihna lui, în liniștea lui așa.

Și ultimii 2 ani, bătrânul a stat liniștit. Am mai trecut pe la el așa, să-l vedem. Câte-un sfat…am încercat cumva, cât mai rar. N-am vrut să-l mai obosim, știind că atâția ani, mereu, vrând, nevrând, bătrânul ne-a fost la dispoziție acolo. Săptămânal, la 2 săptămâni sau la 3, mereu am fost acolo la bătrân. Ultima oară când am fost știu c-am stat aproape o oră. Spusese părintele Hariton:

– Vezi să nu-l obosiți prea mul.

– Nu, părinte!

Mai fusesem cu un părinte. Dar bătrânul:

– Stați măi, stați. Mai stați! Tot ne spunea și-am stat de vorbă.

Am stat și ne-a mai povestit minunile, din altele, mereu așa cu drag, câte-o glumă, mai spunea câte-o poezie, că el întotdeauna avea versuri așa frumoase. deci mereu cu mult drag. Deci un bătrân al sufletului. Exact cum am spus la început: tată cu inimă de mamă! Și-n ultimii vreo 5 ani, mereu, nu de fiecare dată, dar de multe ori repeta:

– Măăi, să ne îndreptăm viața. Să fim mai buni, să ne rugăm mai mult, că s-apropie un război mare. Cât de curând o să fie un război.

Deci în ultimii ani, asta repeta mereu: „Mult nu mai este și-o să izbucnească un război”. Și uitați-vă că a început un război acum.  Recent, cu câțiva ani înainte bătrânul tot ne spunea:

– S-apropie măi, s-apropie un război mare! Să ne îndreptăm viața. Prea multe răutăți s-au făcut în lumea asta. Și-i războiul aproape.

Și vedeți, cuvintele lui n-au fost în zadar. Într-adevăr ceea ce spunea, s-apropia. Da. Bătrânul nostru drag! Acum avem un rugător în ceruri acolo. S-a dus la odihnă bătrânul, după o viață de nevoință, gândiți-vă câți ani a trăit el în Athos fără să iasă din Athos. Câți sunt? Că n-am mai calculat acum, dar vreo 47 de ani cred că. 47 de ani fără să iasă niciodată din Athos. A intrat și nu a mai ieșit. Aici, cum se zice, la picioarele Maicii Domnului! Cu multă dragoste și cu răbdare și-a încredințat viața în mâinile Maicii Domnului. Și asta am simțit permanent. Un bătrân cu viață sfântă și cu multă, multă dragoste și blândețe.

Să aibă bunul Dumnezeu grijă de el acolo unde s-a dus și să-l pună la un loc de pace, de liniște, de bucurie, adică pentru toată osteneala care a făcut-o el, aici în Athos și în primul rând pentru câtă răbdare a făcut cu noi. Și să avem și noi parte de rugăciunile lui!

Să mijlocească pentru noi de-acolo. O să mai vorbesc de bătrânul, că sunt multe, dar acum am vrut doar în câteva lucruri așa, că acum a plecat la Domnul și el.

Să ne ajute bunul Dumnezeu și Maica Domnului, pentru rugăciunile bătrânului nostru! Doamne ajută! 

Bătrânelul, care-a făcut atâta răbdare cu mine, îl vedeți!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!