Experiență, rațiune, ortodoxie, catolicism – părintele Teologos

Care a fost cea mai mare confruntare între rațiune și experiență în istoria Bisericii? Ce importanță are învățătura Sfântul Grigorie Palama pentru sfințirea noastră? Cum a ajuns sfântul să fie atât de influent în istorie? Există deosebiri majore între catolicism și ortodoxie?

Vizionați acest material pentru a afla.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Preambul. Scopul Ortodoxiei

Am vorbit într-unul din episoadele anterioare despre ce este ortodoxia. Am spus că ortodoxia este știința medicală corectă care are ca scop vindecarea sufletului, este GPS-ul corect care ne duce la sănătate adică la luminarea minții, la unirea cu Dumnezeu, la îndumnezeire.

Deci sănătatea sufletului, mântuirea și mai presus de asta, sfințenia, este unirea cu Dumnezeu în lumină. Comunicarea cu Dumnezeu în lumina necreată a Acestuia. Mare atenție, fraților! Lumina adevărată, vine de la Dumnezeu! Intervalul de lungime de undă din radiația electromagnetică pe care o numim noi lumină este întâi de toate o imagine, o icoană, a luminii celei adevărate care vine de la Dumnezeu cel iubitor și înțelegător cu o înțelegere și înțelepciune mai presus de orice înțelepciune.

Cu cât este mai important sufletul cel veșnic decât trupul, cu atât este mai importantă lumina ce vine de la Dumnezeu și o experiem cu sufletul, comparativ cu lumina pe care o experiem cu trupul nostru, mai precis cu ochii. După cum lumina cea trupescă – să o numim așa – ne dă posibilitatea să ne orientăm trupește în spațiu, în jur, la fel și lumina cea duhovnicească, dumnezeiască, lumina necreată ce vine de la Dumnezeu cel necreat ne dă posibilitatea să ne orientăm duhovnicește, către Dumnezeu, către perfecțiune.

Paralelă: ochii și mintea…

Aici însă, în această paralelă, avem o mare problemă: dacă receptorii luminii trupești – adică ochii – la cei mai mulți dintre noi sunt într-o stare de funcționare mai bună sau mai puțin bună în funcție de bolile de ochi pe care le avem, în cazul receptorului luminii dumnezeiești – adică mintea – avem o foarte mare problemă pentru că la cei mai mulți dintre noi acest receptor este întunecat de patimi – mutat de la locul lui, tras în toate părțile de către forța de atracție a patimilor.

Din cauza aceasta trebuie să ne depărtăm de centrii de plăcere, de centrii de atracție pentru a avea mintea limpede și a-l simți pe Dumnezeu pentru că altfel nu știm Cine este Dumnezeu, cum este și cum să ajungem la El.

Logică și teorie vs. mintea curată

O mare problemă aici este faptul că unii cred că pot ajunge la Dumnezeu prin logică, adică gândindu-se la El și făcând raționamente, deducții logice și sofisme și astfel vor ajunge la Dumnezeu. Nu, fraților, nu așa se ajunge la Dumnezeu pentru că Dumnezeu este mai presus de orice și oricine. La Dumnezeu se ajunge prin curățenia minții, pentru că Dumnezeu este iubitor mai presus de logică. Faptul că spunem că Dumnezeu este iubitor înseamnă că Dumnezeu este nedrept, dar nu în favoarea Lui, ci în favoarea noastră, Dumnezeu este supralogic. Asta înseamnă că Dumnezeu este iubitor.

În această cursă a logicii, a raționalității cădem foarte mulți dintre noi, mai mult sau mai puțin – ea este însă caracteristică curentului de gândire catolic scolastic și de acolo, prin protestantism și neoprotestantism, am fost influențați și noi încă și mai mult. La început am fost influențați de catolici, mai ales în Transilvania, după acre, în zilele din urmă, neoprotestantismul.

Capcana raționamentului

Din păcate, fraților, trebuie să știți că asta este marea noastră problemă: despărțirea de Dumnezeu și, pe baza libertății noastre, idolatrizarea parțială sau aproape absolută a minții noastre. Cunoașterea pur rațională care se opune și cunoașterea dumnezeiască, cunoașterea de la Dumnezeu, care este în acord cu voia lui Dumnezeu – cele două cunoașteri sunt contrare. Ceea ce este trist aici este faptul că această cunoaștere dumnezeiască nu este irațională, ci suprarațională, adică are o față rațională și folosește rațiunea în cele raționale, în cele create, pe când în cele necreate – adică în cazul lui Dumnezeu și a energiilor Acestuia folosește credința suprarațională și experiența ca și principale moduri de cunoaștere.

Acest conflict între cunoașterea rațională, științifică, bâjbâitoare care însă pare foarte atractivă din cauza logicii și experiența suprarațională care însă este foarte dificil de acceptat pentru logica noastră căzută, distorsionată de păcat, a izbucnit într-un mod cu totul reprezentativ, pregnant, extraordinar pentru istoria noastră modernă în secolul 14. Este vorba dintre conflictul dintre Sfântul Grigorie Palama și Varlaam.

Sfântul Grigorie Palama – copilăria

Sfântul Grigorie Palama a avut o viață de sfânt de mic copil, a fost sfințit din pântecele mamei sale. S-a născut într-o familie de sfinți, fraților, mai ales tatăl său, Constantin Palama, sfetnic imperial, era cunoscut pentru sfințenia sa. Împăratul, cu toate că îi prețuia foarte mult sfatul, îl lăsa să se roage după o coloană, într-un colț al sălii palatului.

Pentru că micul Grigorie era cam greu de cap, Sfântul Constantin, tatăl său, îi spune să meargă la icoana Maicii Domnului în fiecare dimineață și să-i pună 3 metanii ca să-l lumineze Maica Domnului la școală. Când viitorul sfânt Grigorie făcea ascultare de tatăl său, atunci era primul la școală; când nu, când uita să pună metanie la Maica Domnului, rămânea în urmă; era printre ultimii.Și eu cunosc chiar azi un caz, oameni care trăiesc și care au făcut la fel și ăla mic atunci când mergea ma Maica Domnului și punea metanii era primul în clasă și lua note mari. Când nu, rămânea în spate. Faceți, fraților, treaba asta! Dar să revenim la Sfântul Grigorie Palama.

Sfântul Grigorie rămâne orfan de tată când acesta avea doar 7 ani dimpreună cu alți patru frați. Totuși, primește o educație aleasă, fiind sub protecția împăratului Andronic al 2-lea Paleologul. Fiind dintr-o familie de sfinți, Sf. Grigorie avea de mic o viață ascetică cu post, privegheri, rugăciuni și multe contacte cu monahi. Cel mai bun dintre aceștia, care l-a și format de altfel, a fost gheronda al lui de mic copil, a fost monahul athonit Teolipt care mai apoi a ajuns episcop al Filadelfiei. Sfântul Teolipt al Filadelfiei l-a introdus în tainele trezviei și l-a inițiat în rugăciunea lui Iisus.

Baza isihasmului este rugăciunea lui Iisus ca fiind cea mai puternică rugăciune pentru că este ciclică, ne scapă de gânduri, este într-un gând și conține și numele dumnezeiesc în ea, numele lui Hristos. Mai târziu, Sfântul Grigorie mai zicea și o altă rugăciune: „Doamne, luminează-mi întunericul!” Dar în principal, Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!

Sub ascultare

La 21 de ani tânărul Grigorie vine în Sfântul Munte și intră sub ascultarea bătrânului Nicodim care îl tunde monah într-o chilie în apropierea mănăstirii Vatoped unde stă 3 ani în ascultare la Sfântul Nicodim Isihastul până la moartea bătrânului după care merge la Marea Lavră. La Lavra mai stă 3 ani după care se retrage în pustie și într-o viață intens isihastă dimpreună cu alți asceți. După alți 2 ani, din cauza incursiunilor turcilor în Sfântul Munte, se mută la Salonic dimpreună cu obștea în care se află. La Salonic e hirotonit preot și după aceea merge în Veria într-o regiune muntoasă, locuită de aromâni. Datorită invaziilor sârbilor după 5 ani iarăși vine în Sfântul Munte. Pe la vârsta de 35 de ani începe să predice și să scrie.

La vârsta asta, avea deja experiența vieții duhovnicești pentru că se lepădase de toate grijile care îl puteau opri de la cunoașterea lui Dumnezeu și prima grijă, fraților, pe care noi cei căzuți o avem, este grija facerii voii proprii. Din cauza asta, Sfântul Grigorie a căutat totdeauna pe cineva care să-l conducă, care să-i spună ce să facă și asta nu pentru că neapărat era un întârziat, fraților, ci pentru a avea mintea liberă să se ocupe de cele cu adevărat importante, adică de cele veșnice. Să ajungă la cunoștința cea adevărată. La lumina cea adevărată a lui Dumnezeu.

Lumina necreată

Lumina necreată este o cunoștință iubitoare care îi dă omului o viziune atotînțeleaptă și sferică – adică, cum să vă spun, omul vede tot – ca 360 de grade în jurul lui. Mintea îi este nemișcată de nicio grijă, de niciun gând în inimă, adică în centrul existențial al omului și așteaptă acolo smerită în rugăciunea lui Iisus ca o fereastră deschisă total, așteaptă razele luminii dumnezeiești iubitoare. Mintea cunoaște tot atât cât poate să încapă în ea și mintea cunoaște atunci că acestea sunt razele, energiile lui Dumnezeu și Dumnezeu însuși. Lumina aceasta se poate vedea când voiește Domnului și ca și lumină mult mai puternică decât soarele, însă dimensiunea ei principală este dimensiunea duhovnicească, înțelegătoare și iubitoare. Este o experiență cu totul liniștitoare și copleșitoare în același timp, odihnitoare și dinamică.

Asta, fraților, nu vine gândindu-ne la aceste lucruri, ci prin râvnă, smerenie, ascultare și lipsa de griji, cum spuneam.

Sfântul Simeon noul Teolog și lumina necreată

Cred că cel mai caracteristic caz care se poate povesti pe scurt este cel al Sfântului Simeon noul Teolog care la un moment dat s-a dus seara la starețul său, la Sfântul Simeon Evlaviosul și i-a zis „Părinte, am o râvnă mare de tot să mă rog; aș sta toată noaptea în rugăciune!” și atunci avva al său i-a răspuns: „Da? Bun! Zici rugăciunile începătoare – „Sfinte Dumnezeule”, „Preasfântă Treime”, „Tatăl nostru” și te duci să te culci!”. Sfântul Simeon noul Teolog, pe atunci foarte tânăr, și-a tăiat voia frontal, a făcut ascultare și cu această stare nu a apucat să termine „Tatăl nostru” când a fost inundat de o lumină extraordinară fără margini de nu mai putea să zică tânărul ascultător decât „Doamne miluiește! Doamne miluiește! Doamne miluiește!”. A fost prima experiență în Duhul Sfânt a luminii necreate la Sfântul Simeon noul Teolog.

Ca să explice cineva asta cuiva care nu are experiența este ca și cum ar încerca să explice ce este mierea unuia care nu a gustat-o și nu a văzut-o sau lumina verde unui orb din naștere, unuia care nu are experiența luminii. De exemplu dacă îi spui unui orb că lumina este spectrul de lungime de undă din radiația electromagnetică la care ochiul uman este sensibil, iar când această lungime de undă e între 500 și 565-570 de nm atunci e verdele, orbul o să exclame „Slavă lui Dumnezeu că am înțeles ce e lumina verde!”. Înțelegeți? Definiția este corectă, însă experiența luminii verzi este cu totul altceva. Cu atât mai mult în cele duhovnicești – în cazul luminii necreate. Nu se poate explica fraților, dar se poate trăi.

Contraziceri…

Când a venit Varlaam și a spus că logic ar fi să fie vorba de ceva creat, atunci monahii din Sfântul Munte în frunte cu Sfântul Grigorie Palama au zis „Stop! Nu e așa pentru că noi am avut experiența asta!” și au explicat pe baza pericopelor evanghelice de la Schimbarea la Față că datorită faptului că lumina a ieșit din Hristos și că această lumină nu este o proprietate a firii sale omenești pentru că niciun om nu poate lumina astfel, arătat este că această lumină este o proprietate a firii sale dumnezeiești, adică este necreată pentru că Dumnezeu este necreat.

O să-mi spuneți că și acesta este un raționament cum făcea Varlaam. Nu e așa pentru că la Varlaam era produsul minții sale și se încurca în labirinturi fără ieșire prins și închis de logica umană care nu putea să experieze o realitate dincolo de cotidian, pe când în cazul Sfântului Grigorie Palama și al isihaștilor athoniți este doar o validare prin raționament a unei experiențe supranaturale în Duhul Sfânt Mângâietorul și Dătătorul de Viață, dătătorul acestei experiențe.

Varlaam era un om deștept, însă întunecat la minte. Mare atenție că altceva este capacitatea de gândire logică și erudiția și altceva este luminarea minții. Că tot vorbim de Sfântul Grigorie Palama, să știți că sunt mai multe părți raționale ale sufletului – cele mai evidente fiind logica și mintea.

Logica și mintea

Logica acționează în pași, are tendința să dividă lucrurile și este potrivită pentru a gestiona lucrurile din lumea aceasta. Logica zice că întâi aceasta după care vine asta și deci cealaltă și așa mai departe. Mintea, însă, nu acționează în pași. Mintea simte, este organ de simț; este atenția ultimă, cea mai fină atenție, focusul uman; ochiul sufletului. Acolo unde omul este concentrat. Mintea are tendința de a vedea lucrurile unitar și trebuie să se ocupe de cele cerești de cele duhovnicești, de cele dumnezeiești. Mintea ar trebui să simtă și să vadă și să facă diferența între bine și rău și astfel să-l ducă pe om, cu ajutorul luminii dumnezeiești, la mântuire.

Varlaam avea o lucrare logică înaltă – era deștept și atât. Și de aici problemele. Sfântul Grigorie Palama, însă – dincolo de lucrarea sa logică înaltă – avea și o lucrare mintală foarte înaltă, adică era înțelept, era sfânt, era luminat de Dumnezeu. Putea să facă deosebirea între bine și rău pe baza experienței sale duhovnicești. Înțelegeți?

Trebuie să știți că Varlaam când a apărut la Salonic, în spațiul ortodox, a apărut ca un reconciliator, ca cineva bine-intenționat, încercând printr-o acrobație teologică să împace pozițiile ortodoxă și catolică în ceea ce privește cea mai spinoasă problemă care le separă, adică Filioque.

Filioque

Poate că ar fi bine să explicăm pe scurt ce înseamnă Filioque și de ce este atât de important. Noi spunem că Duhul Sfânt purcede NUMAI de la Tatăl, după cum spune și în Scriptură, pe când catolicii spun că purcede și de la Fiul (filioque) și că în scriptură se subînțelege acest lucru, deși nu se spune. Pe scurt, dacă Duhul Sfânt ar avea două origini, ar avea o poziție inferioară în Sfânta Treime și prin asta s-ar sparge perfecțiunea Acesteia, egalitatea dintre Persoanele Acesteia.

De asemenea, pentru că Persoanele Sfintei Treimi sunt perfecte, dacă Duhul Sfânt ar purcede și de la Fiul, persoanele ar dispărea din absolutul Acestora, pentru că atunci Tatăl nu ar fi un Tată unic și absolut pentru că și Fiul este puțin Tată, și, iarăși, de vreme ce Fiul este puțin Tată înseamnă că nu este un Fiu perfect – 100% să zicem și deci Persoanele Sfintei Treimi ca și Persoane Perfecte dispar, au un caracter difuz, ambiguu. Și cu dispariția prezenței personale, dispare iubirea, dispare viața, dispare prezența lui Dumnezeu în cotidian, pentru că numai persoana este vie și capabilă de iubire adevărată, adică de comuniune, de unire. Înțelegeți? Din cauza asta în catolicism lucrurile sunt mult mai reci, mai raționale, mai lipsite de iubire, oamenii sunt mai singuri, mai orfani pentru că pentru ei Dumnezeu este retras undeva sus, rupt de lume, inaccesibil în sferele Sale astrale.

Varlaam și eroarea sa

Acuma desigur că Varlaam nu a făcut bine ce a făcut, însă, e de așteptat pentru că el nu avea alt mod de cunoaștere decât raționamentul, fiind rupt de Dumnezeu. Ei, și raționamentul lumii acesteia în cele dumnezeiești dă greș. Știți, e oarecum, oarecum similar cum se aplică raționamentul lumii acesteia fizice la fizica cuantică; mai mult nu se aplică decât se aplică. Știți că sunt cu totul și cu totul alte legi în fizica cuantică.

Revenind la Varlaam, după cum spuneam, el încerca să împace Filioque cu ortodoxia – nu are importanță acum ce a zis – ceea ce este important, însă, este faptul că după ce Sf. Grigorie Palama i-a răspuns în scris la cererea prietenilor acestuia, Varlaam în loc să se smerească și să accepte că nu are dreptate, se irită și răspunde agresiv atacând tot curentul isihast.

Fraților, acuma trebuie să știm că, da, isihast înseamnă cel care se liniștește, însă această liniștire nu înseamnă moleșeală precum o mare morsă mofturoasă după cum am mai spus de câteva ori. Isihia, liniștirea, este o stare foarte activă, foarte trezvitoare, în care ascetul își păzește mintea, este atent la gândurile care vin astfel încât să facă răul inoperant și să-și gestioneze lumea exterioară și mai ales interioară – simțurile, sentimentele, inima și toate celelalte. Asta îl face pe om foarte cunoscător, foarte plin de harul lui Dumnezeu, foarte luminat.

În final…

Răspunsul, răspunsurile – că au fost mai multe tratate ale Sfântului Grigorie au fost pe măsură, iar Varlaam cuprins de teamă începe să dea înapoi și să retușeze oarecum scrierile făcându-le mai precaute, să zicem, însă fără a-și micșora intențiile. Lucrurile se escaladează, este implicat și Sfântul Munte care scoate celebrul Tomos Aghiorit în sprijinul Sfântului Grigorie Palama și astfel se ajunge până în sinod și la problema esențială: experiența comuniunii cu Dumnezeu versus raționamenul omului însingurat, departe de Dumnezeu.

Varlaam și cei dimpreună cu el printre care se numărau și o mare parte din ortodocși nu puteau să înțeleagă cum omul se poate uni cu Dumnezeu și cum poate să-L vadă pe Dumnezeu. Principala piatră de poticnire era lumina taborică pe care o vedem atât de viu descrisă în Sfânta Scriptură în versetele care vorbesc de momentul Schimbării la Față, lumină pe care isihaștii susțineau că o văd și despre care spuneau că este necreată. Am vorbit la începutul cuvântului despre aceasta.

Raționalii aveau tendința să accepte rațional ceea ce spun isihaștii pentru că era bazat pe Scriptură, însă, pe de altă parte, se blocau de faptul că tot în Scriptură scrie că Dumnezeu este total imaterial, perfect simplu și de neajuns pentru om. Cum se poate asta? Adică să fie perfect comunicabil și total de neajuns? Imposibil. Era o contradicție pe care, desigur, numai cineva care are experiența o putea rezolva. Ei nu-și puteau imagina un Dumnezeu comunicabil pentru că nu experiau un Dumnezeu comunicabil, ci numai pe Unul de neajuns, prin raționamentul lor.

Cine este și ce face Dumnezeu

De fapt, adevărul este că la Dumnezeu distingem Cine este Dumnezeu și ce face Dumnezeu. Legat de „Cine este”, Dumnezeu este o singură ființă nedespărțită, neîmbucățită, perfect simplă, care se manifestă în trei Persoane distincte, fără ca această distincție să provoace ruptură sau îmbucățire în Ființa Sa. E unitatea perfectă.

Acum legat de „Ce face”, Părinții au numit aceste activități ale lui Dumnezeu „energii” și pentru că sunt ale lui Dumnezeu, nedespărțite de El, se numesc mai exact „energii necreate”. Energiile necreate nu sunt rupte de Dumnezeu, nu sunt altceva, tot Dumnezeu sunt, însă descriu mai degrabă ce face Dumnezeu, cum se exprimă în afară către Creație și nu Cine e Dumnezeu în esența Sa. Aceste energii, – în limba greacă ενέργεια (energhia) înseamnă lucrare – se mai numesc, în general, și har sau harisme. Pentru că sunt date în dar de către Dumnezeu se mai numesc și daruri ale lui Dumnezeu sau roade ale Duhului Sfânt.

Cum să vă spun? Imaginați-vă că Soarele este un glob imens de lumină – noi nu știm ce este în nucleul său, însă vedem efectele energiilor sale, vedem lumina care ajunge la noi.

Deci, după cum vedem, înțelegem, Dumnezeu este total inaccesibil în ființa Sa și perfect comunicabil în energiile Sale fără a însemna asta că Dumnezeu este compus sau rupt în Sine. Acest lucru ne permite și nouă, oamenilor, să comunicăm cu Dumnezeu și să ajungem cu ajutorul Lui să fim asemenea Lui. Este cea mai mare dovadă a iubirii lui Dumnezeu!

Această învățătură cristalizată în urma unei dispute aprinse în care au fost angrenați mulți oameni de ambele tabere, se ratifică de către un mare sinod ținut în 1341. După acest triumf al ortodoxiei care a schimbat, de fapt, istoria Bisericii, care este răsplata pentru atletul și mărturisitorul lui Hristos, Sfântul Grigorie Palama? E aruncat în închisoare vreme de patru ani dimpreună cu alți 6 ierarhi care erau de partea lui. Da, fraților, și e aruncat în închisoare de ai lui, de împăratul Ioan Paleologul, pentru că era bănuit că e omul rivalului său, Ioan Cantacuzino. Turcii, care erau dușmani și necreștini, îl țin ostatec mai târziu doar pentru un an, într-o captivitate mult mai blândă, fraților.

Prigoana

Da, fraților, pentru că toți cei ce doresc să trăiască cuvios vor fi prigoniți. Fără să vină ștampila. Spune Sfântul Isaac Sirul că dacă faci un lucru bun și nu îți vine ispită după aia înseamnă că nu la-i făcut cum trebuie. Fraților să nu zicem că și noi suntem prigoniți pentru că suntem cuvioși. Haideți să trăim cuvios și să lăsăm celelalte în plata lui Dumnezeu. Și dacă vine ispita să o ducem, că a noastră este!

Sfântul Grigorie a avut o viață fenomenală; nu vă mai spun că după ce a ieșit din închisoare lupta a continuat; au avut loc și alte sinoade pe aceeași temă. A fost hirotonit Arhiepiscop al Tesalonicului pe vremea când Salonicul era a doua capitală după Constantinopol. Cu toate acestea a așteptat nu știu cât timp ca să-și ia în primire scaunul, împins și presat de diferitele fracțiuni teologice și politice ale timpului din afara și dinlăuntrul imperiului. De fapt, a ajuns să-și păstorească turma, să fie efectiv arhiepiscop, doar un total de aproximativ doi ani.

De fapt, primul act de canonizare din istoria Bisericii Universale a fost pentru Sfântul Grigorie Palama. Trebuie să știți că toți sfinții din vechime nu au un act de canonizare. Maica Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul și cei 12 apostoli nu au act de canonizare. De asemenea, Sf. Gheorghe, Sf. Dumitru și toți ceilalți sfinți mari din vechime nu au act de canonizare.

Primul act de canonizare a fost dat de un sinod ținut de Sf. Filotei Kokkinos, patriarhul Constantinopolului, care era monah athonit, ucenic și biograf al Sfântului Grigorie Palama, care a dat acest act proclamând pe Sfântul Grigorie Palama drept sfânt. De ce?

Concluzie și îndemnuri

Pentru că Sfântul a fost foarte luptat și în ortodoxie de către cei care nu au experiența celor duhovnicești, ci doar logica celor lumești și a fost luptat, mai ales, de către modul de gândire catolic și a fost nevoie de acest act oficial pentru a proclama sfințenia acestui titan al experienței în Hristos. Da, este adevărat că astăzi în Vest Sf. Grigorie Palama este văzut mai bine în anumite cercuri catolice, însă mai este mult până la a ajunge, în general vorbind, la experiența celor descrise de sfântul în scrierile sale.

Fraților, numai experiența în Hristos ne asigură victoria în fața vicisitudinilor vieții. Nimic altceva. Oricâte planuri ne-am face, tot degeaba. Neliniștea ne va cuceri. Stresul ne va doborî. Mai tăiați grijile, oameni buni, să ne rugăm mai mult cu „Doamne Iisuse…”, să-L iubim mai mult pe Hristos și să avem un program constant și simplu în viața noastră și să căutăm să avem conducători duhovnicești experimentați care să ne scoată din mâzga acestui cotidian în care ne-am afundat astfel încât să putem să vedem lumina lină a lui Hristos cel iubitor. Da fraților, eu cunosc oameni care în zilele noastre au văzut lumina necreată a lui Hristos cel iubitor.

Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!

Vă mulțumesc că am fost împreună!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!