Viața Sf Valeriu Gafencu povestită de surorile lui – Valentina si Eleonora Gafencu

Ascultați pe surorile sfântului Valeriu Gafencu – Valentina si Eleonora Gafencu – cum povestesc cu detalii inedite diferite momente din viața Sfântului Valeriu Gafencu.

Audiție plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Valentina Gafencu: povestea familiei

Copilăria, care a fost într-adevăr în Sângerei, comuna natală unde s-a născut Valeriu, în 1921 și eu în 1922. Diferență foarte mică între noi, dar totuși eram dintr-o familie de oameni credincioși, tata și mama. Valeriu era singurul băiat și noi 3 surori, trei fete. Pe care el ne ocrotea, ne sfătuia, mai bine zis. Da. Diferența între mine și Eleonora – 4 ani. Între mine și cealaltă, Elisabeta – 6 ani.

La 16 ani, el începuse cu politica. La 16 ani! Dar ce fel de politică. Să fie bun cu toată lumea. Să fie exemplu și model pentru toată lumea, asta era politica. La un moment dat tuța, cum îi spuneam noi lui tata, îl sfătuia: „Valeriu, nu e cazul să faci politică la 16 ani! Eu am făcut la 50 de ani!” Tata a fost deputat în sfatul țării, da. Și era țărănist. Nu că erau foarte deosebite ideile lor. Și tuța era credincios, corect, ajuta chiar și pe finii noștri care erau mai săraci. Îi ajutau și pe ei.

De ce-am fost impresionată în toată copilăria lui: la un moment dat, cum aveam grâul cel mai bun din județ și lângă comună care era cea mai mare în județ –  Sângereiul ăsta, unde era spital și prefectură; tata ținea legătură cu toți oamenii ăștia de bază din comună – la un moment dat strigă cineva: „A luat foc aria!” Care era aria? Aria era un loc unde adunau oamenii grânele și făcea stoguri mari așa. Pfuu, când a auzit el, a luat o lingură, se duce să-l omoare pe acela care a dat foc la arie. Vezi Doamne, era și grâul nostru acolo și se ducea să apere averea! Dar ce era lingura aia pentru el?

Altă dată: a venit de la liceu cu un pachet de fel de fel de afișe, tot în legătură cu buna conduită, cu credința, și a-nceput să le lipească pe zidurile sau pe gardurile oamenilor din Sângerei. Când a văzut tuța treaba asa, bineînțeles că nu i-a concenit; copilul lui de 16 ani să vină de la liceu și să lipească prin Sângerei afișele astea. Și-atunci a început să alerge după el, prin dealuri așa, să-l prindă, voia chipurile, să-l bată. De unde!  El alerga ca o săgeată, nu avea cum să-l ajungă tuța din urmă. Mama, alerga și ea, ca nu cumva să-i bată copilul. Da. Și-așa până la urmă, bineînțeles, s-au împăcat, s-au înțeles ei, l-a sfătuit să fie cuminte, că nu-i cazul… Chiar fusese cândva și arestat, îl dusese din post în post. Da! Până la Biliceni, parcă așa se chema o comună alăturată. Și tuța a intervenit, bineînțeles, i-a da dat drumul să fie liber. Asta, deci, ar fi fost copilăria.

Exemplu de conduită pe toate planurile

Situația de liceu: era la fel, un model, un exemplu, Valeriu. Tot așa, corect, cinstit, prietenos cu cei mai buni elevi, colegi, chiar și fiindcă ați cunoscut-o pe Iulia, sora lui Coseru, era foarte bun prieten cu Eugen, cu fratele lui Iulia. Și a participat și la Crenguța. Era o revistă care era organizată de Eugen – a fost marele lingvist al lumii. Și, prietenos cu toată lumea. Exemplu a fost. A scris articole în revista asta Crenguța și-n alte reviste. Cumva Valeriu a fost de mic un model și un exemplu pentru toți copiii. Nu numai celora din Sângerei dar și celor din liceu. La fel a fost, foarte bun. A continuat. Când a terminat liceul a făcut o petrecere mare, cum luaseră acum bacalaureatul, unde a ținut o conferință, o cuvântare foarte frumoasă la noi acasă în Sângerei, de-acum. Bineînțeles, cu invitați mai mulți. L-au aplaudat pe el pentru felul cum a vorbit el la lumea aia așa. Nu că e fratele nostru Valeriu, dar a fost cumva de mic, un exemplu pentru mulți copiii. Dar fără să facă anume o politică. Politica lui era să fie credincios, se ducea mereu la biserică, nu chiar cum ajunsese el în ultimul timp, când de-acum fiind la Aiud, asta l-a făcut ca să fie la un nivel deosebit de credincios.

Trecem la perioada asta de-acum: a arestării lui. Deci, a terminat cu bacalaureatul, s-a consultat, s-a sfătuit, nici n-am știut noi. Mama nu a știut de treaba asta, că el vrea să treacă Prutul, să vină în România. Tuța s-a înțeles cu ceilalți care au participat la sfatul țării, la unirea Basarabiei cu România; să nu lase Basarabia așa, a nimănui. „Dacă plecăm și noi, cine o să mai lupte în continuare pentru alipirea Basarabiei cu România? Dar tu, Valeriu, te trec Prutul și te duci în România să tocmesc facultatea.” Că nu era facultate în Bălți sau în Basarabia. Nu era. Și-atunci l-a trecut Prutul. El s-a întors acasă, tuța.

Trecem la perioada a doua a vieții lui: de studenție. Care tot și ca student, era model! Absolut model. Și cine a spus treaba asta? El a organizat o adunare cu elevii de la liceul militar. Da. Și nu știu într-un loc anume unde a organizat el și-a fost denunțat – o pădure pe lângă Iași, pe undeva. „Vai de mine, uite cine, Valeriu Gafencu, uite ce a făcut cu băieții de la liceul militar! ” dar fără gânduri anume de politică. Tot așa, să se sfătuiască să învețe bine, să fie serioși, să fie cuminți… A fost arestat!

Arestul – asumarea crucii

Arestat fiind, fără drept de apel, condamnat la 25 de ani de muncă silnică. A participat decât mama; n-am precizat treaba asta, că după ce a fost deportat tuța în Siberia, mama săraca a rămas cu gospodăria și cu 4 copii. Noi 3 fete și Valeriu, de-acum fiind student. Dar fără nimic. Nici o pensie, nici un ban. Fiind arestat Valeriu, aici a pornit o perioadă foarte grea. În ce sens? Că arestat fiind – direct la Aiud. Și în aceiași dubă cu el au trecut prin București și l-au luat pe Ioan Ianolide.  Ăsta era tot la drept, în anul II, Valeriu era în anul I. N-am precizat ceva: la proces, mama nu a avut bani să pună un avocat sau ceva, dar din oficiu, Anghelescu, profesorul lui, atât de mult și de frumos a vorbit de Valeriu și-a spus: „ De când sunt profesor n-am avut avut un element ca Valeriu. Și păcat, acest băiat, acest copil să-nfunde pușcăriile, când el este foarte bun în societate!” Ce mai! 25 de ani, muncă silnică încă.

A început chinul, calvarul mare, acolo la închisoare. Primii ani – greu de tot. Nu l-a bătut, așa am auzit de la ceilalți prieteni de-ai lui care erau închiși. A fost bătut tare Ianolide, chinuit tare mult. Ăsta era altă fire, Ianolide era o fire mai iute. Valeriu, supus. „Faceți ce vreți cu mine, din mine…Ce ziceți, aia fac.” Nu, nu… L-au ținut în zarca aia dezbrăcat, nemâncat, gol și el spunea: „Mama, mi-e foame și mi-e frig și-aș mânca o pâine cât o roată de mare!” Așa de flămând, de nemâncat l-au ținut acolo.

În perioada asta a fost foarte interesant, s-au mirat unii dintre deținuți, eu am avut curaj: nu-mi dădea voie să mă duc la vorbitor. Am fost de câteva ori, dar și singură.  Și pe stradă cineva l-a arătat: „Ăsta-i directorul închisorii!” Eu cu curaj, aveam 20 de ani, Valeriu 21, eu 20, dar pentru aia deschideam ușile peste tot. Am trecut peste o perioadă foarte interesantă, cum au venit ele la mine la Iași, până să fie Valeriu condamnat.  L-am oprit pe stradă pe directorul închisorii, m-am prezentat frumos:

– Sunt Valentina, sora lui Valeriu Gafencu și vă rog frumos, vreau și eu să-l văd pe fratele meu!

Atât a spus:

– Dacă în țara asta, numai câțiva ca Valeriu ar fi, n-ar fi ajuns și n-ar ajunge în halul în care a ajuns.

El m-a lăsat și s-a dus mai departe. Decât a spus:

– Să vii pe urmă.

Într-adevăr, s-a dus la închisoare directorul și-a aranjat acolo să pot să intru și eu. Și în ce fel a aranjat acolo? Că Ne-a dat o cameră singuri. Nu la gratii, nu să fie gardianul cu noi. Și-am stat mult, mult de vorbă cu el, tot așa sfătuindu-ne:

– Vali, voi să vă urmați școlile, mama poate se va descurca. O să trăiască poate dacă o să mai primească ceva arendă. (plătea în continuare taxe pe la școli.)

Mama nici nu știu cum s-a descurcat săraca, fără o pensie, fără nimic. E-adevărat că arendase lui Bârlădeanu, așa îl chema. Și Bârlădeanu venea și-i aducea banii, arenda. Așa era numită pe atunci În sfârșit, asta a fost perioada cea mai grea. S-a mai îmblânzit pe urmă, chiar după ce am vorbit eu, i-a dat voie să scrie, și scria și-o sfătuia și pe mama și pe mine. Pe mama cum să arendeze terenul, mai departe. Noi să urmăm școlile. Valeriu încuraja: „Mama, încearcă de te descurcă.” Prin cărți poștale cenzurate era. „Încearcă să te descurci, apelează la careva ca să te-ajute cumva.” Și săraca mama , ea totuși a reușit să ne țină, să ne sfătuiască, să ne îndrume cum să ne conducem și singuri viața 

Mai departe, pe urmă eu am terminat la Iași, am continuat studiile, sora mea Eleonora – conservatorul și asistentele de ocrotire și Elisabeta, cea mai mică – ingineră. Și toate 3 ne-am făcut o situație și s-a bucurat așa de tare Valeriu când a auzit că eu am terminat și-am intrat în învățământ. Deci, altfel ne vom descurca.

Mărturia d-nei Eleonora Gafencu

Ca după un timp, ei au fost duși la Galda, 40 de tineri din Aiud au fost repartizați la o vie a unui grup ungur și munceau acolo ca să se hrănească – închisoarea nu mai știa cu ce să-i mai hrănească și pe cuvânt de onoare că nu vor fugi de acolo i-a repartizat acolo. Aveau locuință, aveau de toate, se gospodăreau ei. Nu le dădea închisoarea că nu mai avea. Ei se gospodăreau, mai munceau și-n sat la oameni și aveau ce mânca.

La Galda ne-am dus 2 ani, mama cu fetele șic-acolo Vali s-a logodit cu Ion (Ianolide). Ce m-a impresionat la Galda, c-avea un cor frumos. Eu în București cântam într-un cor vestit, frumos, dar așa m-a impresionat corul lor de la biserica din Galda, că am zis că-i mai frumos decât cel din București, din care cântam eu. Ne-am invitat după aceea, au făcut masă frumoasă preoții de acolo, cu Valeriu și cu Elisabeta. 

Simptome și emoții

Ne-am dus în munte să aducem brad. Ei, atunci mi-am dat seama că Valeriu e bolnav. Cum era suit în brad să ia vârful, respira așa de greu, că auzeam noi de jos. Eu cu Elisabeta. Așa de obosit era. Ei, ne-am rătăcit noi pe acolo, am ajuns cu bradul la castel – așa se numea unde locuiau ei. În timpul ăsta băieții au făcut jucării, l-au împodobit frumos! Iar Elisabeta, dintre toți băieții ăia se uita la Valeriu și mă întreabă:

– Dar cine-i omul, domnul ăla?

– Valeriu!

Era așa de transportat, era așa de obosit că nu l-a cunoscut sora-sa. Așa că asta a fost un episod care ne-a mișcat. Ei, a doua, a treia zi noi am plecat. El ne-a condus până la stația de tren. A căzut în timpul ăsta. Eu după ce am studiat, mi-am dat seama că era bolnav. C-am făcut institutul ăsta, Medicina. Și mi-am dat seama că el era bolnav de inimă de-atunci, de când am fost noi la Galda.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!