Eliberarea de trup – părintele Teologos

Eliberarea de trup este un lucru foarte necesar și asta nu pentru că materia este rea în sine, ci pentru că exercită o forță de atracție care ne poate trage departe de Dumnezeu, lucru valabil mai ales pentru tineri.
Cum depășim această forță, de ce este important să o depășim și care sunt efectele, veți afla din materialul de față.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Preambul

Am vorbit în episodul trecut puțin despre lupta împotriva patimilor trupești și ne-am concentrat asupra distrugerilor pe care omul le suferă în clipa în care cade în păcate trupești. E rău, fraților, foarte rău! Nu e bine. Bun, și dacă nu cădem, ce câștigăm?

Câștigăm libertatea, pacea, iubirea. Da, fraților, pentru că opusul adevărat al păcatului nu este – să zic așa – virtutea, pentru că asta poate fi văzut și ca și o formă de mândrie – „că am virtuți”; opusul adevărat al păcatului este pacea și este iubirea. Libertatea iubirii – asta e opusul păcatului. Înțelegeți? Libertatea iubitoare.

Să iubim pe ceilalți care ne vor răul, fraților! cum spunea Domnul – să ne iubim vrăjmașii noștri. Asta se poate numai cu harul lui Dumnezeu, fraților, însă Domnul este milostiv. Dacă ne luptăm, Domnul ne va da.

Răul cotidian

În general, în viața de zi cu zi răul care ni se face este defaimărea, fraților, răspândirea de vorbe și acuze la adresa noastră. Da, și eu am și le știu însă, na, că mă ajută Maica Domnului și nu le dau foarte mare importanță. Dacă avem sprijinul harului și a celor din jur atunci o ducem mult mai ușor. Totul este să nu fim egoiști. Da, știu că e dificil, e nevoie, cum spuneam, de spovedanie, de ajutor, însă dacă ne depășim trupul atunci depășim și slava deșartă. Adică nevoia de slavă… trupească.

Dacă nu depășim trupul, atunci ne e frică „Vai, ce o să zică despre mine! Vai, ce o să se întâmple!”. Atunci sau îi anunțăm pe ceilalți, vedeți că vine cutare să ne denigreze pe noi sau idolul nostru și-l denigrăm noi pe acesta de care ne este teamă, mai înainte de a apărea el, ca să fim siguri sau, mă rog, sigure, că de obicei asta se întâmplă la doamne, vă rog să mă iertați.

Acuma, ca să fiu complet sincer, da, se întâmplă mai ales la doamne, însă domnii, dacă nu suntem atenți, avem un astfel de comportament încât să generăm acest tip de reacție din partea doamnelor și este, de fapt, o dorință a noastră a bărbaților de a fi stăpâni absoluți oriunde și peste toți, să ne impunem – mă rog, ceva de genul ăsta. Dacă bărbatul caută direct acest lucru și nu-l lasă în mâinile lui Dumnezeu, atunci știe că e limitat și – culmea! – se teme foarte tare, chiar dacă nu o spune, chiar dacă poate să pozeze în cineva duhovnicesc.

Îndemn la unitate

Eu, de exemplu, știu pe cineva care se teme foarte tare de mine – să nu dau nume – și omul se teme să nu-i stric imaginea lui sau a celor din jurul lui fără să am comportament agresiv online sau în viața reală – să fac campanii împotriva lui sau ceva asemănător. Cel puțin nu deocamdată – să mă păzească Dumnezeu pe cât posibil să nu se producă pagubă și asta chiar dacă el răspândește diferite lucruri denigratoare la adresa mea. Acum am aflat că face asta de un an și, fără să știu, mulțumim la Maica Domnului, am dovedit fals ceea ce se putea verifica despre mine, ceea ce se spune despre mine. Da, ok, știu cum e să se simtă cineva cu musca pe căciulă; da, e dificil. Da, ok, nu sunt eu mare și tare, însă m-a păzit Maica Domnului. Știu pe mai mulți în aceeași situație, însă haideți să nu divagăm.

Și atunci de ce v-am spus toate astea? Ca să vă spun de ce nu răspund ca să lămurim problema. Mai ales că avem și dovezi – vă pot arăta dovezi, vedeți „acolo” și „acolo”, vă pot spune să vorbiți cu cutare și cutare. De ce? Ca să nu se spargă unitatea, fraților. Să nu se rupă acel Adam cel global de care vorbesc atât în clipurile mele. Destui o fac și destul o fac ceilalți.

Când spun să nu se spargă unitatea nu mă refer aici la unitatea schitului nostru, pentru că sunt în schitul Lacu, unitate care – slavă lui Dumnezeu! – este foarte bună, omenește vorbind. De altfel, nu mă refer la cineva din schitul nostru. Mă refer la unitatea Bisericii în general. Cum spune Domnul: cine sparge unitatea, „Cine scoate sabia, de sabie va muri”. Vedeți că Domnul se referă aici la un păcat trupesc, totuși. Sabia este o armă trupească, chiar dacă Domnul o folosește în înțeles duhovnicesc, acțiunea tot trupească este.

Desigur că dacă se va face sminteală, atunci se va sparge unitatea de către alții și atunci trebuie să vorbim ca să o menținem, însă deocamdată nu văd să fie cazul. Și sper să nu fie.

Depășirea limitelor trupești – un exemplu

Haideți să vă dau un exemplu bun, însă un om cu adevărat puternic, un om care și-a depășit trupul: era la un moment dat un om de afaceri bătrân și destul de înstărit și acesta era căsătorit cu o femeie tânără și chipeșă. La un moment dat, bătrânul aduce în casă un prieten foarte apropiat de-al lui, un magistrat care era tânăr și foarte frumos. În timp, se formează obiceiul ca magistratul să mănânce la masă cu cei doi și să devină un prieten foarte apropiat al familiei. Tânăra femeie se îndrăgostește de magistrat și pentru că are sentimente foarte puternice pe tema asta ajunge să bolească destul de rău de „inimă rea”, cum se zice în popor. Știți, să zic așa, forme de depresie, visătoare, anorexie, război de gând – lucruri de genul acesta.

Soțul o vede, o mai duce și pe la ceva medici, însă nu pune presiune asupra ei. La un moment dat, însă, o întreabă mai direct, așa, cu drag „Ce ai?”. Și atunci femeia îi spune „Știi, m-am îndrăgostit de magistrat și nu doresc asta. Nu doresc să-mi distrug familia și să te rănesc și să păcătuiesc.” Bătrânul a apreciat enorm gestul soției sale, a mărturisit că o iubește și el și a spus că o să se ocupe el de asta.

Atunci bătrânul s-a dus la magistrat și i-a spus cu noblețe „Frate, știi că țin la tine, însă acum avem o problemă! E vorba de soția mea care s-a îndrăgostit de tine. Ce facem?” Atunci, magistratul i-a spus că apreciază foarte mult faptul că i-a spus și că a avut încredere în el și i-a spus să nu se teamă că o să rezolve problema. După asta s-a dus, fraților și s-a ras complet și pe cap și pe sprâncene, pentru că înainte arăta foarte bine și a venit așa, spân, la masa celor doi. Atunci i-a trecut tot războiul de gând femeii și magistratul le-a zis: „De acum n-o să mai vedeți fața mea” și s-a dus și a devenit monah.

Înțelegeți? Fiecare în felul lor, puteau să scoată sabia, puteau să-și satisfacă poftele trupești, însă toți și-au depășit trupul, fiecare luptându-se la nivelul său, cum a putut.

Fecioria – semnificații. 

Asta e tare, fraților! Și asta nu vine de pe o zi pe alta. Asta vine cum spuneam din feciorie, pentru că fecioria ca una ce ne scutește de gânduri, stabilizează mintea, ne aduce pacea și ne conferă potențarea vieții noastre interioare, a trăirii focului harului lui Dumnezeu înăuntrul nostru. Fecioria nu e numai trupească, este și duhovnicească.

Mintea curată

Atunci, într-adevăr, omul simte cerul înăuntrul său și simte dumnezeirea. Dumnezeirea care este a sa, să zic așa, însă, de fapt, nu este a sa pentru că este primită în dar. Este un dar total de la Dumnezeu, pe care însă nu-l poate ține dacă Domnul nu voiește. Da fraților, e mare dar, însă pentru aceasta avem nevoie de NE-simțire față de orice trup, culoare, parfum, modă, frumusețe în general. Trebuie să fim NE-atenți precum suntem neatenți – să zic așa – atunci când mergem din camera noastră la bucătărie.

Desigur că avem o atenție cu atenția noastră periferică, cu logica, instinctele, organele de simț pentru că altfel ne împiedicăm, intrăm cu capul în zid, însă nu cu mintea – nu cu atenția ultimă – pe care o avem către Dumnezeu. Atenția noastră trebuie să fie la Dumnezeu, la veșnicie, să spunem rugăciunea oriunde am fi. Din cameră la bucătărie nu avem nimic care să ne atragă atenția. Ei, așa trebuie să fie cu toate cele pământești din viața asta. Înțelegeți?

Asta-i curățenia minții. Adică pe mine nu mă interesează acum ce e în jurul meu. Deci nu e curat cel ce şi-a păzit lutul neîntinat, ci cel ce şi-a supus în chip desăvârșit mădularele acestuia, sufletului. Și-a jertfit mădularele sufletului, și-a supus mădularele trupului sufletului.  Adică nu se atinge, nu aude și nu privește unde nu trebuie, pentru că este cu gândul la frumusețea cea cerească este robit de cele dumnezeiești.

Un exemplu de pază a minții

Să vă spun un caz. Era un ieromonah – adică un călugăr care era și preot – într-o mănăstire din lume. La un moment dat, datorită bătrâneții, ieromonahul s-a îmbolnăvit și a trebuit să fie tratat și, pentru că nu se putea altfel – era mai săracă mănăstirea -, a fost găzduit în caza unui cunoscut de-al mănăstirii. Acolo a fost îngrijit vreme de mai multe luni de soția, de doamna omului respectiv. Când într-un final monahul s-a făcut bine, s-a dus să spovedească, pentru că era un duhovnic cunoscut. La rând la spovedit a venit și femeia care l-a îngrijit și când aceasta a ajuns la rând să se spovedească, duhovnicul a întrebat-o „Cine sunteți?” – de a râs femeia și a recunoscut-o după râs. Înțelegeți? Atâta timp cât au fost împreună în casă, ieromonahul nu și-a ridicat privirea ca să vadă cine este femeia care îl îngrijea. Cam așa se dobândește și se menține curăția minții, fraților.

Desigur că pentru a ajunge aici e nevoie de smerenie, întâi de toate. Adică să ne cunoaștem neputința noastră. Desigur că ajută și postul pentru că vorbim despre trup, însă toți sfinții părinți spun că mai mare decât postul – care, desigur, este necesar – mai mare decât postul în lupta cu patimile trupești este smerenia. Să ne ferim, fraților, cu discernământ! Vedeți cum se comportau bătrânii noștri în problema aceasta: evitau să vorbească, aveau sfiiciune, aveau întreagă-cugetare, rușine – lucruri despre care am vorbit mai pe larg în postarea anterioară.

Lupta cu smerenie și ascultare

Smerenia ce avem nevoie aici vine prin ascultare și rugăciune. Rugăciunea în astfel de situații este ca și cum ne-am lupta cu o fiară. Trebuie să avem mintea de oțel și să ne mustrăm pe noi înșine în clipa în care alunecăm. „Hop! Unde își pleacă mintea?!” Înțelegeți? Trebuie să ne mustrăm: „creștin ești tu?!” Înțelegeți? Nu lăsați!

Fraților, este bine să ne luptăm cu fiara departe de prăpastie, când păcatele sunt mici, că dacă ne luptă, atunci e mult mai ușor. Pentru că suntem departe de prăpastie și dacă ne împinge puțin, nu pățim mare lucru. Dar dacă ajungem pe marginea prăpastiei, adică aproape de cauzele de păcat, atunci cu o singură mișcare vrăjmașul ne aruncă în groapă, în hău. Înțelegeți? Și eu acum dacă aș face filmarea pe margine prăpastiei, m-aș duce jos și de-asta m-am dus puțin mai încolo ca să am o marjă de siguranță. La fel și cu păcatele, mai ales cu păcatele trupești. Înțelegeți? 

Acuma, aici, trebuie să fim puțin atenți: trebuie să fim într-adevăr stricți și să ne controlăm, însă să avem grijă să nu fim chiar obsedați – adică să ajungem la extrema cealaltă. Fraților, extremele sunt de la diavol. Dacă vedem că mintea se depărtează de Hristos dintr-o pricină sau alta, o aducem înapoi.

Cum ne ferim mintea. Consecințe

Fraților, trebuie să fim atenți la mintea noastră tot timpul în privința asta, și din cauza asta trebuie să o ferim de centrii puternici de atenție – pentru a ne păzi mintea și a ne controla pe noi înșine și astfel vom avea sentimentul permanent al învierii. O să avem sentimentul permanent al învierii numai dacă avem trezvia necesară. Înțelegeți? 

Acum că tot vorbim de asta, omul simte că depășește moartea în clipa în care depășește trupul. Este o taină asta, fraților, simte că este unit cu toți și moartea nu-l mai sperie, ci chiar o așteaptă pentru împlinirea unității cu Dumnezeu și cu sfinții. Se roagă pentru toți în inima sa, depărtat de lume și unit cu toți.

Este treaz duhovnicește – trezvitor, cum se spune – este înviat, cu darul lui Dumnezeu, tot timpul, inclusiv în somn. Da, să știți – de fapt, semnul curăției minții este faptul că omul este nemișcat la orice nălucire sau vedere inclusiv în somn. Contrar cu asta, fraților, semnul totalei împătimiri este atunci când omul are scurgere, vă rog să mă iertați, treaz fiind, din cauza amintirilor, din cauza gândurilor pe care le mestecă și se îndulcește cu ele.

Omul treaz duhovnicește, fraților, are rugăciunea ușoară și poate să ajungă – și ar trebui să ajungă la rugăciunea neîncetată chiar și în somn. Dacă e neîncetată, fraților, e neîncetată și în somn, cu toate că la început va fi neîncetată pe anumite perioade, pe bucăți, ca să zic așa.

Da, fraților, trebuie să știți că asta e starea naturală a minții: rugăciunea neîncetată cu Dumnezeu, vorbirea minții cu Dumnezeu – că asta e rugăciunea. Și asta se realizează când mintea pleacă din patimi. Patimile sunt niște pete pe ecranul curat al minții, pe ecranul conceptual, al imaginației care întunecă mintea. Când acest ecran este curat, atunci mintea este în pace rugătoare – aceasta este starea naturală a minții.

Etape de curățire a minții

La început, cum spuneam, este lupta cu patimile prin nevoințe, prin post, prin silire și încordare să nu primim gândurile și mai ales, să nu facem faptele. După această primă etapă vine încet-încet smerenia, care asta este dar direct de la Dumnezeu, însă încet-încet apare când ne vedem neputința și când facem ascultare. Dacă nu facem ascultare, nu are cum să vină smerenia pentru că ne încredem în mintea noastră, în gândurile noastre și atunci vrăjmașul în mod sigur o să exacerbeze acest simțământ trupesc al auto-încrederii, al înfumurării că toți sunt de mâna a doua, în afară de noi înșine, că toți au ceva cu noi, că nu ne înțeleg, că suntem genii neînțelese. Această tipologie de oameni au ca și consecință directă credința că le știu pe toate și tendința să-i comande pe ceilalți în toate, chinuindu-se și pe ei înșiși și pe ceilalți.

Smerenia ne scapă de aceste lucruri și ne aduce pacea, care este starea naturală a sufletului uman și asta ajută chiar mai mult decât postul și nevoințele în curăția minții De ce? Pentru că mintea nu se mai mișcă haotic încontinuu urzind planuri și făurind strategii de dominare și de cucerire. Da, fraților, inclusiv războiul trupesc, sexual este foarte potențat de mândrie, de dorința de stăpânire.

Mai presus, însă, decât nevoințele și smerenia ajută la curățirea minții descoperirea dumnezeiască. Asta este ca soarele în amiaza zilei, fraților. După cum ziua are înaintea sa zorile și răsăritul, așa să înțelegem și descoperirea dumnezeiască după nevoințe și smerenie.

Descoperirea și răpirea dumnezeiască. Ispite

Când ajunge omul aici, în descoperire, în răpire, uită de toate, atras de frumusețea descoperirii, motiv pentru care se și numește răpire. De asemenea, se numește descoperire pentru că omul nu face nimic. Dumnezeu îl răpește și îi descoperă. Desigur că omul trebuie să se lupte duhovnicește înainte ca să arate în mod practic că dorește curăția minții, însă prin luptele sale nu poate să ajungă aici. E darul direct a lui Dumnezeu.

Mare atenție aici, fraților, că unii doresc descoperiri și viziuni și nu curățenia minții, nu doresc curăția de păcat și împreună petrecerea cu Mirele cel iubit. Nu! Trebuie să dorim împreună-petrecerea cu Mirele cel iubit. Și să nu dorim ceea ce ei consideră un premiu pentru nevoințele lor – asta e mândri, fraților. Asta e deja o semi-înșelare, pentru că pe baza mândriei noastre, diavolul ne bagă în niște labirinturi foare periculoase din care foarte greu mai putem ieși, dacă mai putem să ieșim – cu viziuni false, înșelări și tot tacâmul.

Tot periculos este și în cazul în care cineva are o astfel de stare înaltă și nu știe să o gestioneze și se încrede în sine, iarăși. Uneori, să știți că diavolii se retrag precum doarme vulpea când vrea să prindă o găină. Omul crede că totul e foarte bine, merge și se întâlnește cu cine nu trebuie, se îndulcește cu gânduri care nu trebuie și după aceea are un război feroce. Asta mulți au pățit-o că se întâlneau cu persoane frumoase de sex opus sau se uitau la ce nu trebuie online și ziceau că totul e ok, până când i-a lovit ciocanul gândurilor peste cap și după aceea, greu mai scapă de dependență. Fraților, să evităm că nu e bine.

Niciodată să nu ne încredem trupului chiar dacă socotim că am depășit anumite lucruri și chiar dacă ne credem deștepți în ale spiritualității. Fraților cu atât mai mult atunci, pentru că am spus că omul cade mai abitir din mândrie decât din lipsa postului. Postul și nevoința este necesară, însă să nu uităm că diavolul nu a mâncat nimic, a postit total și a căzut din cer din cauza mândriei sale.

Dacă însă, fraților, omul se ține smerit și nu se amestecă în treburi lumești – că ce face celălalt și cealaltă – și nu are dorințe trupești de stăpânire, de satisfacere a propriilor plăceri pe toate planurile și de toate felurile, atunci mintea sa se înalță, devine cristalină, se pacifică și plutește într-un ocean de iubire. Pentru asta, însă trebuie să taie contactele cu oamenii și să nu primească gândurile, ca să nu-și zgândăre rănile încontinuu.

Liniștirea

Dacă se depărtează puțin în Dumnezeu cu Dumnezeu atunci se pacifică și ajunge să-și iubească și vrăjmașii. Acolo este adevăratul creștinism, fraților, acolo este bucuria deplină. Trebuie însă să avem credință în Dumnezeu.

Credeți-mă, că știu ce spun. Țin minte un caz că la un moment dat era un frate care a fost foarte lovit de către cei din jurul lui. Duhovnicul lui i-a spus că „Ai primit o lovitură foarte tare și eu nu știu dacă aș fi rezistat. Dacă, însă, vei ști să gestionezi asta, o să te sfințești”. Ei, cu toate că duhovnicul i-a spus asta, era foarte dificil pentru fratele respectiv să o ridice ispita și necazul, din câte mi-a spus, pentru că la un moment dat a zis către Dumnezeu: „Doamne, dacă au greșit – să se pocăiască ceilalți! Dacă nu au greșit, să pățească și ei la fel!”. Ei, și atunci L-a auzit pe Hristos foarte patern și foarte aproape, însă fără compromisuri spunând: „Nu zi asta că-i blestem! Lasă că mă ocup Eu!”. Și asta l-a liniștit pe fratele respectiv.

Mi-a spus că atunci fratele că i-au trecut toate. Ei, și credeți-mă, fraților, pentru că știu cazul destul de bine, într-adevăr Domnul Dumnezeu atotțiitorul S-a ocupat foarte, foarte bine, de problema fratelui respectiv. A Domnului este răzbunarea, fraților, El va răsplăti, după cum spune la Scriptură. Fraților, noi să ne rugăm și acționăm numai dacă vrea bunul Dumnezeu și nu pentru că așa ne-a spus nouă gândul!

Să avem credință!

E nevoie de credință, fraților, că Domnul și Mirele se luptă pentru noi ca să ne putem liniști, pentru că dacă nu avem această credință, atunci ne vom lupta încontinuu pentru „ego”-ul nostru, pentru egoismul nostru și cădem în trup. Vom scoate sabia împotriva celorlalți și ne vom lupta cu duritate împotriva celorlalți, uitând că cel care scoate sabia va muri de sabie. Da, fraților este de plâns căderea cuiva, dar este și mai de plâns este cel care pricinuiește căderea altora.

Este ca și reacția în lanț a unei explozii atomice care descătușează energia morții, a urii, a distrugerii.

Îndemnuri și concluzie

Fraților, haideți să nu ne luptăm atât cu argumente logice și cu amenințări și cu mijloace trupești, ci să punem neputința noastră în fața Domnului și atunci vom ajunge pe nesimțite la curățenie, la pace, la unirea cu ceilalți într-un ocean de iubire și atunci îi vom cunoaște pe ceilalți cu adevărat, le vom cunoaște gândurile și sentimentele, însă nu-i vom urî, nu îi vom ataca, ci ne vom ruga pentru ei ca toți să fim una în Hristos. 

Să fim întotdeauna mulțumitori și recunoscători, că așa este omul cu inimă veselă! Dacă suntem urâcioși și supărăcioși, inima se înăsprește și e nefericită. 

Dacă gândim trupește, credem că forțăm Harul să vină prin metanii, post, rugăciuni și celelalte. Fraților, Harul nu vine așa – Harul vine când vrea el. Trebuie să înțelegem că nici omul nu poate forța pe Har, însă nici Harul nu dorește să-l forțeze pe om. Harul are nevoie doar de voia bună, de voia duhovnicească a omului, de identificarea voii omului cu voia lui Dumnezeu. Voia mai presus de trup – de asta are nevoie harul pentru a veni.

Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!

Vă mulțumesc că ați stat uniți cu mine până acum.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!