Emoții, manipulări, frică, rușine – p. Athanasie Ulea, p. Teologos

Ce sunt emoțiile, frica și rușinea? Cum au apărut și apar în viața noastră și cum putem să le gestionăm? Ce se întâmplă dacă nu reușim să le controlăm? Cum apar manipulările? Răspunsul la aceste întrebări precum și la altele le veți afla din materialul de față, prin bunăvoința părintelui Athanasie Ulea.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Părintele Teologos: Spuneți o rugăciune, părinte!

P. Athanasie Ulea: Cu noi este Dumnezeu cu al Său har și cu a sa iubire de oameni totdeauna acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

De unde provin emoțiile

Părintele Teologos: Suntem iarăși cu părintele Athanasie pe care noi îl iubim foarte mult și am dori să vorbim puțin despre emoții, despre pietismul în biserică, despre sentimentalism în biserică – toate lucrurile astea și pe parcurs, să vedem ce întrebări o să ne iasă. Ce sunt emoțiile, părinte?

P. Athanasie Ulea: Da, emoțiile sunt ceva ce ne pune în mișcare în „motion”…

Părintele Teologos: De acolo vine? Nu știam că…

P. Athanasie Ulea: Da, are legătură cu mișcarea și emoțiile sunt de fapt un conglomerat, o un sistem de gânduri pe care noi îl primim în același timp. Așa cum un tablou sau o icoană ne exprimă foarte multe lucruri, multe lucruri văzute, nevăzute în același timp, la fel și emoția ne pune într-o situație sau într-un complex de gânduri.

Am mai avut personal o discuție despre acest lucru și după aceea am văzut – Sf Maxim Mărturisitorul, cred că spune în răspunsurile către Tarasie, cred chiar la întrebarea întâi, că emoțiile sunt după cădere de fapt. Ele au apărut ca… nu mai știu ce spune el exact, eu o să mă axez mai degrabă pe partea de psihologie. Ele se învață și reprezintă modul prin care un organism trebuie să acționeze mai rapid.

Se văd aici pisicile, ele se joacă. La feline și noi când avem imaginea unui obiect care ne pune în pericol, până ca informația de la retină să ajungă până la creier, ea face mai multe stopuri și durează câteva milisecunde și până când noi, din aria vizuală o procesăm să înțelegem că este vorba de un leu sau de un șarpe care ne pune în pericol viața. Ar dura cam  mult și atunci noi n-am putea acționa sau ar fi vorba de câteva milisecunde care ar fi ucigătoare pentru noi.

De aceea, există și un alt mecanism mai rapid și atunci informația pe care eu o văd se transmite imediat în niște corpuri din creier, în special la amigdală care ar fi centrul fricii, să spunem așa, ea prelucrează această informație în legătură cu hipocampusul care este centrul memoriei noastre sau cu anumite informații, frici implicite pe care noi le avem păstrate cumva în mod genetic în natura noastră umană și atunci acest circuit este mult mai rapid. Și când se sesizează un pericol și acuma că sunt foarte populare filmulețele astea pe tiktok cu pisici și cu castraveți. Dacă pui un castravete lângă o pisică fără ca ea să știe, imediat când vede castravetele sare.

Părintele Teologos: De ce?

P. Athanasie Ulea: Pentru că nu se știe, se presupune că ar fi o frică ancestrală și ar fi în legătură cu un șarpe sau ceva neobișnuit și atunci ea imediat sare, nu se gândește e ok sau nu, câteodată se mai întoarce, mai miroase, dar în mod automat primul instinct – i-aș spune reflex – e că sare.

Și atunci și la noi emoția e mai degrabă ca un mod reflex, nu reflexiv, cognitiv de acționa.

Emoția este din reflex

Părintele Teologos: Că reflexiv înseamnă chiar să gândești.

P. Athanasie Ulea: Da, exact, da și atunci exact ca și cum pui mâna pe plita încinsă, imediat o tragi, e un reflex care se închide în coloana vertebrală, noi nu-l condiționăm, noi nu-l gândim, pur și simplu acționăm. La fel și emoția apare în mod subconștient, în mod involuntar și aș spune acuma iarăși, parafrazându-l puțin pe Sfântul Maxim, într-un mod animalic. Exact ca un animal care încă nu gândește, dar care în situații de criză îl poate salva.

Părintele Teologos: Da, mă gândesc că sunt niște lucruri foarte interesante. Chiar doresc să vorbesc despre sentimentalism în biserică, dar deja ai deschis niște lucruri foarte, foarte importante. Deci odată, cum poate să învețe emoțiile unu și doi că în clipa în care acționează emotiv nu mai acționează rațional.

P. Athanasie Ulea: Exact.

Emoțiile se și învață

Manipularea

Părintele Teologos: Deci înseamnă că există tehnici de manipulare prin care oamenii sunt învățați anumite emoții și după aia se pot manipula adică li se pot da niște niște fapte foarte emoționale și pe baza acestor emoții să îi facă pe oameni să acționeze fără să gândească. Există așa ceva?

P. Athanasie Ulea: Da, de obicei dacă vorbim acuma de manipulare, nu mă pricep neapărat foarte bine, dar ceea ce intuiesc este faptul că tehnicile de manipulare se folosesc de anumite frici fundamentale. Frica este printre cea mai puternică emoție pe care o avem și atunci instigându-ne sau punându-ne într-o stare de frică, nu mai acționăm rațional.

Neamțul are o vorbă: frica nu este un sfătuitor bun. Atunci când ești într-o stare de frică n-ai cum să iei o acțiune rațională, n-ai cum să reflectezi de fapt la starea în care ești și atunci – că tot se mizează acum pe frica războiului, frica de prețuri, frica de instabilitate socială – omului inducându-i-se aceasta devine foarte ușor manipulabil.

Un exemplu de manipulare

Părintele Teologos: De ce am întrebat asta? Pentru că țin minte că în Grecia a fost. Deci cum a căzut guvernul în Grecia? A fost un act cu încărcătură emoțională foarte mare, un act foarte nefericit în care un polițist a împușcat un copil, într-un cartier foarte rău famat și dintr-o dată toată Grecia era în picioare și se cerea demiterea guvernului, căderea guvernului. Și au descoperit pe rețele de socializare care erau pe vremea respectivă hi5 și așa mai departe că aceștia se organizau, tinerii se organizau împinși de la spate de structuri străine de Ortodoxie și de neam și li se spunea să aștepte un moment cu o încărcătură emoțională foarte mare ca să acționeze. La fel a fost și în România, Clubul Colectiv.

P. Athanasie Ulea: Exact.

Părintele Teologos: Clubul Colectiv care a fost într-adevăr o mare dramă, dar ce legătură avea structura de conducere, ce legătură avea Patriarhul căruia i s-a cerut demisia cu această dramă foarte nefericită. Deci cred că există astfel de tipuri de războaie hibride bazate pe emoție, nu?

Frica – furia

P. Athanasie Ulea: Exact. Frica ar fi fost primul sentiment. După aceea, ea  a fost manipulată și transformată în furie și atunci această furie a fost folosită. Furia este o forță, aș spune chiar ucigașă, este de fapt ca un cuțit pe care îl pot folosi să mă hrănesc, să mă apăr de cineva, dar îl pot și răniți pe altcineva sau chiar eu însumi mă pot răni atunci când nu știu să îl folosesc, nu știu să îl mânuiesc.

Părintele Teologos: Conduce frica, nu mai conduc eu.

P. Athanasie Ulea: Exact și furia. Cum spun Sfinții Părinți, furia este ca o nebunie. În același timp însă fiecare sentiment, aceste puteri ale sufletului au fost date sau îngăduite de Dumnezeu și într-un mod pozitiv.

Un un psiholog Eckhardt a văzut că în toată lumea aceasta, indiferent de cultură, de credință, ar fi cam șase sentimente fundamentale. El le-a dedus cumva mai degrabă într-un mod antropologic prin fizionomie și s-a arătat că acestea sunt fundamentale, sunt peste tot. Și eu le folosesc de multe ori în practică pentru ca omul pe de o parte să le recunoască la sine, să le recunoască la celălalt și atunci se poată lucra cu ele, să-și dea seama ce este. Atunci când dai nume animalului, îl ai sub control și atunci noi putem mânui pe noi înșine și în relațiile cu ceilalți putem acționa mai bine.

Părintele Teologos: Care sunt? O definiție așa foarte… da.

Cinci emoții fundamentale

P. Athanasie Ulea: Cele cinci ar fi mai importante pe care le folosesc, ar fi: bucuria, tristețea, frica, furia, dezgustul, curiozitatea. Combinații ale lor desigur că sunt sentimentele… E ca la paleta de culori, sunt trei culori fundamentale, dar din alea se formează miliardele de culori. Și din acest sentimente cumva fundamentale se pot crea toate celelalte palete de sentimente, trăiri pe care le avem. Și câteodată e important să le reducem. Nu este un reducționism, dar atunci putem lucra mai bine.

Părintele Teologos: Exact, da.

P. Athanasie Ulea: Și încă două sentimente care, să spunem, ar fi sociale și sunt foarte importante mai ales în biserică și în relația noastră cu aproapele – sunt sentimentele de rușine și de vinovăție. Da și ce le spun de obicei oamenilor și ceea ce găsesc și pentru mine foarte important: pe de o parte, să simțim sentimentele acestea în noi în anumite situații, să ne dăm seama de ele. Faptul că mereu sunt în combinații, mereu sunt cel puțin două sentimente fundamentale, să ne dăm seama de cognițiile din spatele lor.

Adică dacă mi-e frică într-o situație – m-e frică că pur și simplu că am fost claxonat sau nu știu ce sau această frică este puțin mai profundă și îmi trezește o frică din copilărie sau dintr-un accident pe care l-am avut sau altceva care de fapt nu mai are legătură cu situația de față și mă transpune, mă teleportează cumva într-o altă stare, într-o stare infantilă în care eu am fost neputincios, eu n-am știut cum să reacționez și, nefiind rezolvată starea respectivă, eu o aduc în ziua de azi și mă face incapabil să acționez în ziua de azi.

Proiectarea în viitor

Părintele Teologos: Ce se întâmplă, iartă-mă că te întrerup, ce se întâmplă în clipa în care suntem proiectați de către vrăjmaș în viitor? Adică ce o să mă fac în viitor că o să rămân singur, o să rămână singură, mai ales asta în cazul…?

P. Athanasie Ulea: Problema e că în mod psihologic nu există timp. Tot ceea ce am trăit în trecut sau ceea ce noi gândim despre viitor este în prezent. Frica aceasta din viitor este proiectată tot pe baza unei trăiri din trecut și atunci eu trebuie să văd care a fost situația din trecut care m-a slăbit puțin și pentru care sunt, să zic, mai sensibil, vulnerabil în zona respectivă, tocmai pentru a vindeca.

Dau un exemplu. Aveam o pacientă și la nemți tot timpul se dă mâna, cel puțin înainte de covid, se dădea mâna așa bărbătește și doamna respectivă era puțin mai în vârstă, dar foarte simpatică și vine și spunea de fiecare dată: „mă iertați că eu dau doar mâna așa pentru că eu am artrită reumatoidă și aici e totul inflamat și mă doare îngrozitor, să nu credeți că am ceva cu dumneavoastră”. Și dădea de fiecare dată explicația aceasta și atunci îl liniștea și pe celălalt ca să știe că nu are ea o problemă nu știu ce și ca și ea să se apere de tarele pe care le avea în trupul ei.

La fel și noi, dacă ne cunoaștem problemele sau atunci când…

Părintele Teologos: Le acceptăm, ne smerim și le acceptăm și cu credință în Dumnezeu, cred că se rezolvă.

P. Athanasie Ulea: Da, ideea este că noi trebuie să ne dăm seama de situațiile trecute sau cum ne dăm seama de ele? Că noi le-am uitat. Multe dintre ele poate au fost în copilărie, poate nu le mai ținem minte și nu asta este neapărat cel mai important. Este important să ne dăm seama: are legătură cu situația de față sau e problema mea dinainte? Și atunci poți să disociez puțin să-mi dau seama. Dacă n-are legătură cu situația față, ah, e problema mea, să zic, e paranoia mea și atunci nu mă afectează acum, pot să disociez.

Întotdeauna o relație de iubire

Și mai mult,  ceea ce le spun oamenilor este să facă diferența între o persoană – persoana umană față de care noi trebuie să avem doar sentimentul de iubire – vedeți că iubirea n-a fost inclusă în sentimentele fundamentale că e mult prea complexă! Doar o relație de iubire și toate celelalte sentimente, de fapt, de frică, de furie, de dezgust și sentimentul de dezgust este foarte puternic, noi îl folosim foarte mult în biserică mai ales în legătură cu necurăția, dar toate celelalte sentimente să le folosim față de un gând, o faptă, o idee a celuilalt sau chiar a mea. Și eu față de persoane, indiferent că sunt eu sau celălalt, eu trebuie să am doar iubire și când simt o frică, o furie, un dezgust sau  o tristețe e faptul de ceea ce spune celălalt, ceea ce face. Mai ales furia e foarte important să o folosim doar față de obiectul acela negativ.

Părintele Teologos: Față de faptă.

P. Athanasie Ulea: Exact. Ca să nu rănim persoana pe care noi trebuie să o iubim.

Despre vinovăție și încărcătura sa

Rușinea

Părintele Teologos: Da, da, foarte important asta. Referitor la sentimentul de vinovăție care astăzi afectează foarte mult pe mulți oameni din biserică. Adică diavolul le exacerbează acest sentiment de vinovăție, oamenii știu că trebuie să se pocăiască, știu că sunt vinovați în fața lui Dumnezeu, dar de anumite ori și nu de puține ori acest sentiment de vinovăție în loc să fie pocăința cea adevărată produce efecte nefaste. Cred că știi la ce mă refer.

P. Athanasie Ulea: Da, da. Sentimentul de vinovăție este pentru a ne proteja să nu mai cădem în aceeași greșeală și sentimentul de rușine – ele de obicei se confundă. Vinovăția e față de exterior, față de o lege din exterior, să zic așa. Rușinea este față de mine, de persoana mea mai mult. Dar ele sunt cumva asemănătoare. Și atunci, aceste sentimente ne protejează de fapt să nu mai repetăm o faptă care ne-a adus în situația respectivă.

Biserica nu accentuează vinovăția.

Părintele Teologos: Exact.

Spovedania rezolvă vinovăția

P. Athanasie Ulea: De fapt, ea vrea s-o rezolve prin spovedanie, dar tocmai de asta, nu te mai simți încărcat de păcate. Păcatul n-are nicio valoare înaintea lui Dumnezeu. Dacă eu am un sentiment de vinovăție acuma sau de rușine față de un păcat din trecut nu înseamnă că păcatul ăla n-a fost iertat, ci înseamnă că el încă mai este prezent sub o altă formă.

Și știu, am în minte pe cineva care chiar vrea să fie monah aici, în Sfântul Munte și am discutat de câteva ori și spunea că nu poate… Avea o problemă cu rahatul, îi plăcea foarte mult și nu se putea opri și am încercat să-i spun că asta e pur și simplu desfrânarea care în lume se manifestă altfel, dar aici se manifestă altfel, prin această patimă care pare nevinovată, dar de fapt ascunde altceva.

Despre patimi

Pentru că patimile – până la urmă este un singur păcat împotriva voii lui Dumnezeu, a iubirii lui Dumnezeu. Atunci când avem un sentiment de vinovăție… patima se poate modifica, se poate camufla sub alte forme care par mai inofensive, care par mai ușor de digerat și diavolul nu vrea decât să ne inducă în eroare să nu mai luptăm.

Dar noi trebuie să vedem dacă este un sentiment de vinovăție față de un păcat din trecut poate mai mare sau mai mic, dar care cumva nu ne lasă în pace, atunci trebuie mai degrabă nu să rămânem în trecut. Depresivul rămâne în trecut, anxiosul rămâne în viitor sau trăiește în viitor, ci să aducem în prezent și să văd cum e patima respectivă în prezent camuflată și cum eu încă nu mă las de ea.

Părintele Teologos: Deci dacă pe mine mă mustră conștiința înseamnă că chiar dacă păcatul faptic atunci a fost iertat, problema încă există.

P. Athanasie Ulea: Exact. Sub altă formă.

Părintele Teologos: E foarte foarte importantă treaba asta și, de fapt, noi nu trebuie să ne concentrăm atât pe vinovăție, ci trebuie să ne concentrăm mai degrabă pe rezolvarea problemei. 

P. Athanasie Ulea: Exact.

Prezentul…

Părintele Teologos: Și cred că un lucru foarte important aici de amintit este faptul că diavolul dorește să ne fure prezentul, nu?

P. Athanasie Ulea: Exact. Și atunci dacă simțim vinovăția nu trebuie să ne băgăm cu capul în pământ sau să să evităm persoanele sau pe cei care ne aduc aminte de fapta respectivă, ci mai degrabă cu bărbăție să înfruntăm situațiile respective și să vedem și să evităm fapta care ne-a adus acolo. Noi de multe ori tindem să ne însingurăm, tindem să-i evităm pe ceilalți sau să rămânem că Doamne, ce am făcut și nu știu ce, dacă voi fi iertat sau chiar dacă voi fi iertat e atât de urât și nu știu ce, dar asta nu ajută, asta de fapt ceva diavolesc.

Este o vinovăție patologică care mai mult ne taie forța, emoțiile pentru că ne punem în mișcare noi le putem folosi ca arme împotriva diavolului, ca arme împotriva păcatului.

Părintele Teologos: Exact. Pentru mântuire.

P. Athanasie Ulea: Și Evagrie spune folosește mândria împotriva răutății, împotriva nedreptății.

A rămâne în sentiment nu e chiar bine

Părintele Teologos: Evident. Referitor la sentimentalism în biserică…

P. Athanasie Ulea: Da, păi, cred că ce ați spus la început și faptul că omul când rămâne la sentimente, rămâne într-o faza animalică, rămâne într-o fază inferioară, adică nu poate raționa, nu poate ajunge la cunoașterea lui Dumnezeu. Nici rațiunea pură nu este bună, dar este un pas superior unei iraționalități. Da și atunci când mulți îi spun – păi, asta fac, asta simt și știm în ziua de azi păcatele foarte mari care se fac pentru că omul așa simte chiar dacă simte invers, să zic. Și atunci sentimentele ne pot duce în eroare dacă ele nu sunt înțelese, dacă ele nu sunt raționalizate….

Părintele Teologos: Gestionate de către minte.

P. Athanasie Ulea: Exact, da și ele fiind înțelese și curățite prin nevoință ne pot aduce la Dumnezeu și de fapt, ne pot propulsa spre Dumnezeu, dar trebuie să ne folosim de forța lor cum trebuie.

Părintele Teologos: Exact, adică deci mintea trebuie să le gestioneze, mintea trebuie să le controleze nu în sens pur rațional, nu în sens legalist, ci în sens duhovnicesc.

P. Athanasie Ulea: Exact.

Sentimentalismul în biserică. Arta

Părintele Teologos: Și cred că deci arta în biserică care potențează sentimentalismul în biserică face rău, adică poate să facă rău.

P. Athanasie Ulea: Arta sentimentalistă, sigur că poate trezi anumite patimi, anumite stări păcătoase care de fapt ne îndepărtează de Dumnezeu. Arta bizantină este o artă stilizată care vrea să facă prezent necreatul, să facă prezent ceea ce nu poate fi văzut, ceea ce nu poate fi simțit prin simțurile noastre, ceea ce e mai presus de simțuri și de aceea, ea nu trezește de multe ori nicio emoție, ci pur și simplu o pace pentru că, de fapt, desăvârșirea noastră ca și la stoici este apatia – fără patos, fără patimi și, de fapt, fără sentimente.

Părintele Teologos: Da, da, da. „Pathos” în limba greacă înseamnă boală, suferință. Deci trebuie să scăpăm de așa ceva, dar diferența dintre noi și stoici este ca la noi, apathia adică nepătimirea este plină de iubire, plină de viață. Pe când la stoici și la budiști, la asiatici, este de fapt o dezintegrare a personalității, nemișcare, o moarte.

Rușinea și patima

Altă întrebare referitor la asta pentru că ai amintit de rușine. Ce e rușinea? Adică ai spus că este vorba de o stare, o reacție internă împotriva unei fapte pe care noi o socotim că nu este bună sau că nu trebuie repetată.

P. Athanasie Ulea: Rușinea, cel mai simplu, e atunci când, nu știu, ai fi gol în fața unei mulțimi de oameni, ăsta e cel mai ușor de explicat. Vine mai degrabă atunci când noi încercăm să identificăm fapta greșită pe care o facem cu propria persoană și când nu vrem să ne delimităm de păcat. Atunci rușinea ar trebui să ne ajute, cum spuneam – nu să ne ascundem, ci de fapt să ne dezgolim înaintea duhovnicului ca el să taie cancerul de la mine, fapta greșită și eu să rămân curat. Și atunci un om curat va fi ca Adam în rai – gol, dar nevinovat, nu se rușinează.

Părintele Teologos: De ce am întrebat asta? Pentru că astăzi într-adevăr oamenii nu se mai rușinează, dar nu în sensul acesta, nu sensul depășirii de patimi, ci în sensul de total amalgam cu patima…

P. Athanasie Ulea: Da, este o înțelegere greșită așa cum s-a înțeles și Freud de multe ori, că noi trebuie să dăm libertate impulsurilor pe care le avem, dar faptul că dacă un sentiment este disociat de realitatea care l-a determinat, atunci el este acoperit, dar așa cum începi să ții o minge sub apă va țâșni, dar va țâșni în altceva în subconștient.

Și pot să dau un exemplu, era o fată în biserică, chiar foarte inteligent, farmacist și pentru că era în biserică și se și împărtășea, dar trăia în același timp în concubinaj – că așa face toată lumea, că așa fac și alții și nu este nicio problemă – atunci ea a ajuns să dezvolte o maladie să zic obsesiv-compulsivă că la toate chipurile sfinte în biserică, pe preoți sau așa îi vedea dezbrăcați sau în poziții sexuale. Da și atunci patima respectivă sau sentimentul de rușine care în mod normal, inițial, ar fi trebuit să o protejeze și să se disocieze de păcat și să-l lase – pentru că ea, în modul ei de gândire, nu accepta lucrul ăsta și nu a făcut lucrul ăsta la început – rușinea se arăta într-un mod patologic mult mai greu de de rezolvat în această în această patologie.

Rușinea și pocăința

Părintele Teologos: De fapt, rușinea este baza părăsirii păcatului, adică baza pocăinței.

P. Athanasie Ulea: Sigur. Ea este un foc pe care trebuie să-l folosim să ne pocăim.

Părintele Teologos: Da, slavă lui Dumnezeu! Și cred că oamenii din cauza asta nu se mai pocăiesc pentru că nu au rușine. 

P. Athanasie Ulea: Da, da. Și din cauza asta dau în boli psihiatrice, pentru că totul e dat peste cap.

Părintele Teologos: Da, da. Și cred că astăzi, mai mult ca oricând, există atâtea boli psihice ca nicicând pentru că oamenii nu se pocăiesc, păcatul trece drept virtute și de fapt, cred că singura modalitate de avans a societății noastre este întoarcerea de pocăință, la rușine. Da… și atunci cred că deja capătă un foarte mare sens ceea ce spunea Parmenide în secolul 4 î. Hr. Spunea că lipsa rușinii este pulverizarea civilizației.

P. Athanasie Ulea: Exact.

Încheiere

Părintele Teologos: Mulțumim tare mult la părintele Athanasie. Eu aș dori să continuăm podcast-ul, dar nu vă uitați, știu că nu vă uitați, da, că-i lung, dar data viitoare când o să vină părintele Athanasie o să continuăm că sunt niște teme extraordinar de frumoase și foarte folositoare, fraților. Dar din păcate, pentru că suntem departe Dumnezeu, nu avem nici intervalul de atenție necesar ca să putem să-l urmărim. Mulțumim tare mult!

P. Athanasie Ulea: Și eu vă mulțumesc!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!