Postul, paza minții, Hristos și diavolul – părintele Teologos
17 ianuarie 2023
Oamenii duhovnicești pe care i-am trăit – p. Crăciun Opre
18 ianuarie 2023
Ascultați un cuvânt scurt însă foarte necesar al părintelui Stavros Kofinas despre o problemă sensibilă în Biserică: sentimentul de vinovăție în fața lui Dumnezeu.
Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)
Powered by RedCircle
Sentimentele de vinovăție provin din percepția unui Dumnezeu care pedepsește. După cum a spus și d-l Stamulis la simpozion, vorbind despre un Hristos inuman și nemilos, care nu are nicio legătură cu Întruparea. El însă a venit și S-a întrupat ca să se unească cu noi și să trăiască ceea ce noi trăim.
Permiteți-mi să spun: sentimentele de vinovăție nu au nicio legătură cu Dumnezeu! Se referă la felul cum am trăit noi relația paternă și pe cea maternă. Dacă am avut sau nu am avut parte de afecțiune, pentru că e necesar ca [fiecare dintre] noi să aibă parte de dragoste. De asemenea, se trag din rolul pe care l-am dobândit de mic în familie, și dacă am reușit sau nu să împlinesc sarcinile pe care mi le-au dat părinții.
Vinovăția nu are nicio legătură cu Dumnezeu! În esență, ceea ce afirm acum se referă la faptul că în Biserică vinovăția, care înseamnă pedeapsă, nu există! Pentru noi există plânsul după Dumnezeu care vrea să spună: „Sunt foarte departe de Dumnezeu, însă prin rugăciune și pocăință Îl voi reîntâlni pe Hristos.” Nu că trebuie să fac ceva ca să „plătesc” prețul, să trec „vămile” ca să-L văd pe Hristos. Nu! Îmi cunosc starea și [îmi plâng păcatele], însă am bucuria că-L voi întâlni și mă va primi.
Acest fel de vinovăție trebuie să nu-l vedem echivalent cu pedeapsa. Când ne simțim vinovați găsim metode patologice de a ne izbăvi de sentimentele noastre de vinovăție. Și aici e confuzia. Aici începe boala. Pentru mine, astăzi problema constă – am spus-o și la simpozion – că nu trăim în lumea reală. Există o realitate virtuală a lumii, prin intermediul căreia ne creăm fantezii. Să vorbim deschis? Dacă cred că iubirea înseamnă pornografiile de pe internet, am o imagine falsă și îmi fac închipuiri din imaginea pe care o văd. Celălalt este „psihoterapeutul” tău, el te va ajuta să-l cunoști. Întotdeauna te vei cunoaște pe sine prin celălalt. Întotdeauna îl cunoaștem pe celălalt, în mod creștinesc și bisericesc, în Dumnezeu, și pe mine însumi prin celălalt. Știu că dacă sunt creat după chipul lui Dumnezeu, voi percepe acest lucru în Biserică, unde voi cunoaște și alte persoane, care sunt și ele după chipul lui Dumnezeu și, prin ei, mi se va adeveri propria existență.
Când spunem: „să mă cunosc pe mine însumi”, nu înseamnă să mă cunosc la nivel mental. Ne referim la faptul că suntem o existență importantă pentru celălalt. De acolo încolo, cum voi cunoaște darurile mele, harismele mele? Iarăși, prin ceea ce ofer, prin jerfa mea, prin slujirea mea, prin întâlnirea cu celălalt. Dacă nu am această validare, atunci nu voi simți că exist, voi fi singur. Și apoi voi încerca să îmi validez existența prin moduri bolnăvicioase. Sunt multe feluri patologice de acest fel: masochism, sadism, metode de autodistrugere. Chiar dacă te vei împotmoli în vinovăție și te vei flagela continuu cu ele, este totuși un mod negativ de a te valida existențial. Să mă ciupesc necontenit si să simt dacă trăiesc sau nu?
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
9 Comment
La crearea sentimentul de vinovăție în fața lui Dumnezeu, au participat cu hărnicie toate bisericile creștine, dealungul celor 2 mii de ani. De aceea am și ieșit din biserică la 24 de ani. Mă bucur că se schimbă ceva.
Scrierile rusilor se bazeaza pe aceasta invatatura ca Dumnezeu este furios, manios, ca noi il dezamagim zilnic si vom fi aruncati de Dumnezeu in fundul iadului.
Nu stiu cat de adevarata sau falsa este abordarea insa am remarcat ca din directia rusilor vine mereu.
Doamne ajuta!
Pe scriitorii ruși i-au educat părinți cu sentiment de vinovăție, au trăit intr-o societate îmbibată de acestea și de o religie care le hrănea constant. Altfel nu ar fi avut de unde să se inspire.
Probabil că și evreii aveau un Dumnezeu răzbunător, gelos și pedepsitor, egiptenii poate că la fel. Deși budiștii par să aibă o religie sau o filosofie de viață mai relaxată vine totuși karma și îi pedepsește. 🙂
Da, e adevarat, dar cel mai bun exemplu sa fie părinții călugări daca ii pot numi asa, multi au devenit Sfinti, au o blandete in glas si mai ales in ochi, fără răutate. Cred ca sunt exemplul cel mai bun. Nu e vorba de relaxare ci de liniștea interioara si iubirea aproapelui, care noua ne lipseste. Mie sigur, privind la societate, cred ca nu doar mie. Si preotii au lupta lor, mai ales cei din institutii ale statului. Dar acesti batranei fara absolut nimic, au chiar totul
Nimic de contrazis dna Gabriela. Aveți dreptate.
Referitor la sentimentul de vinovatie…de ce acesta persista chiar si dupa ce primesti iertarea celuilalt? De ca si cum nu te poti ierta pe tine, de fapt. Poate fi considerat acest sentiment ca durere analoaga? Sau aici este vorba de intruziunea dracului care perpetueaza o stare de iad (vinovatie), prin care sa-ti macine toate puterile sufletesti si sa nu mai vezi nadejdea deloc, eventual sa te distraga de la pocainta? Aici sunt niste nuante care imi scapa cu totul. As dori sa ma ajutati sa le inteleg.
După ce primiți dezlegare de la
duhovnic ideal este să vă simțiți ușor că un fulg …
Dacă nu uitați totul… înseamnă că este o lipsă de încredere în Duhul Sfânt care este lucrător pentru noi păcătoșii!
Așa mi-a spus Părintele meu care m-a certat când am mărturisit același păcat… Dânsul știa ce eu nu știam…din lipsă de credință…
Nu ne lăsăm în Voia Bunului Dumnezeu!
Toate le-am făcut,toate le-am mărturisit, (atunci când avem un duhovnic de mai mulți ani suntem ajutați să ne amintim păcate mari bine ascunse… știute și neștiute…) de toate am uitat dar Te rog Doamne să mă ierți și pe mine că tâlharul de pe cruce din Dreapta Ta!
Vă rog să mă iertați Părinte că am îndrăznit să spun și eu un cuvânt din ce am trăit și trăiesc.
@Stela, întrebarea nu se referea la spovedanie. Oricum, mulțumesc pentru răspuns! 😊
Bună ziua! Frumos cuvânt.
Dacă tot e vorba de vinovăție și stăpân…care ar putea fi o interpretare la parabola iconomului nedrept Luca 16 ?
(Mai ales concluziile, versetele 8, 9, 10, 11…greu cuvânt)
Cu mulțumiri