Omul nu dorește să reușească în viață – Cristi Bumbenici, p. Teologos

Omul, din păcate, nu dorește să reușească în viață. Cum am ajuns la această concluzie și ce putem face în această situație?

Ascultați un dialog cu Cristi Bumbenici pe această temă.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Proiectul numit om

Cristi Bumbenici: Dragi prieteni, ne aflăm din nou alături de părintele Teologos în Chilia Intrarea Maicii Domnului în Biserică din Schitul Lacu, Sfântul Munte, căruia îi mulțumim că a acceptat acest dialog.

Părinte, o să intru cât de repede pot eu un subiect și o să vă rog să comentați o temă existențială și nu cred că e pretențios acest termen, o să înțelegeți imediat de ce. O să rog să vorbiți despre proiectul numit om – acel om care a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, acel om care ar trebui, poate că împlinește să spunem ceea ce Dumnezeu i-a lăsat ca moștenire, vom vedea. Dar înainte de a ne ajuta dumneavoastră să înțelegem dacă acest proiect mai este respectat de către om, o să vă rog să pornim sau să porniți discuția dumneavoastră de la răspunsul la următoarea întrebare: de ce l-a creat Dumnezeu pe om? Cu ce scop?

Părintele Teologos: Cu ce scop? Dumnezeu l-a creat pe om ca să devină ca și El, ca și Dumnezeu adică – pentru asta l-a creat pe om.  Ca să se bucure de iubirea Lui și, cum spuneam, să devină după chipul și asemănarea – foarte important asta – și asemănarea lui Dumnezeu. Asta e. Am vorbit de foarte multe ori în clipurile de chilieathonita.ro, despre faptul că Dumnezeu nu a creat mulți oameni, a creat un singur om în multe persoane de două genuri – masculin și feminin. Deci omul trebuie să ajungă acolo, dacă nu ajunge acolo – a fi Dumnezeu cu ajutorul lui Dumnezeu – omul se chinuie pentru că este în afara specificațiilor sale existențiale, este în afara felului său corect de a fi. Și ăsta este chinul omului, ăsta este iadul, să zic așa. Aici pe pământ este relativ, după moarte va fi absolut.

Și datorită faptului că omul este separat, este spart în indivizii constituenți, după cum spuneam de foarte multe ori clipurile noastre, din cauza asta omul se chinuie. Păcatul asta înseamnă: păcatul înseamnă separare, rupere, rupere de Dumnezeu, rupere de ceilalți și ruperea înăuntrul nostru. Deci acolo trebuie să ajungă omul, însă noi din păcate, datorită păcatului, datorită centrilor de plăcere care ne atrag în tot felul de părți, din cauza asta ne rupem din această minte gigantică, din acest Adam global pe care-l proiectase Dumnezeu. Ne rupem și ne însingurăm și asta constituie, cum spuneam, chinul nostru.

Asemănarea cu Dumnezeu 

Cristi Bumbenici: Aș vrea totuși să zăbovim puțin asupra unui cuvânt care multora li se pare extrem de greu de priceput: cum adică omul ar putea să ajungă cumva asemenea lui Dumnezeu? Pare o responsabilizare pe care cel puțin noi așa cu slăbiciunile noastre aproape că nu o putem accepta. Este prea mult, este un dar atât de mare încât la nivelul minții noastre de acum aproape că nu poate fi priceput. Și aș vrea să să detaliați puțin pentru că va conține cel puțin o parte importantă din răspunsul la prima întrebare: dacă mai respectă omul proiectul lui Dumnezeu?

Părintele Teologos: Da, spune Sfântul Sofronie de la Essex, spune analizând o pseudo-smerenie adică într-adevăr deci omul spune treaba asta că „da, eu nu sunt vrednic să ajung ca Dumnezeu, deci nu sunt…” spune Sfântul Sofronie de la Essex – vezi că asta este hulă.

Da, de ce? Pentru că tu de fapt blasfemiezi pe Dumnezeu, spui referitor la Dumnezeu că El nu știe ce face că ți-a pus ceva care nu ești în stare să faci, ceva care nu se potrivește pentru tine și deci e o greșeală a lui Dumnezeu și o greșeală la fundamentală a lui Dumnezeu. Adică cum îi dă omului un țel la care nu poate să ajungă.

Datorită păcatului, nu datorită firii sale, într-adevăr omul nu poate să ajungă acolo. Dar asta nu datorită greșelii de proiectare a lui Dumnezeu, ci datorită faptului că omul este atras altundeva. Dacă omul cere ajutorul lui Dumnezeu, poate să ajungă acolo. Deci noi ajungem la îndumnezeire cu ajutorul lui Dumnezeu și exact asta a fost greșeala lui Adam că a vrut să ajungă la îndumnezeire fără ajutorul lui Dumnezeu. Înțelegeți? De unul singur.

Și diavolul nu i-a spus – să nu mai ajungi ca Dumnezeu. Nu i-a spus diavolul – să nu mai cauți desăvârșirea, cunoștința binelui și a răului – este un ebraism, cunoștința deplină. N-a spus să nu mai ajungi ca Dumnezeu pentru că asta este în ADN-ul spiritual al omului, ci a spus – caută altundeva, adică fă singur, caută în pom, în materie adică, da.

Omul cu planurile sale…

Cristi Bumbenici: Adamul de acum care se regăsește și în secolul trecut și în secolele trecute se pare că a rămas undeva ancorat într-o lipsă de dispoziție în ceea ce privește a face acel pas înainte – să creadă, să accepte această invitație a lui Dumnezeu de a deveni asemenea Lui.

Însă acum, în timpurile pe care le trăim noi, cred că asistăm la o particularitate foarte interesantă și anume: omul propune omului un alt proiect, îi propune să cucerească planete, să populeze galaxii, îi sugerează mai mult sau mai puțin direct că avem niște creatori undeva în spațiul extraterestru, care ne-au plantat, ne monitorizează și la un moment dat vor veni să vadă rezultatele recoltei. Ni se propun proiecte prin care putem fi îmbunătățiți din punct de vedere cognitiv, din punct de vedere al funcțiilor motrice prin intermediul unor tehnologii și omul este aproape fascinat, inclusiv de mutarea vieții lui, mutarea totală a vieții lui într-un spațiu inexistent, într-un univers fals, în spațiul virtual.

Poate că mai sunt și alte multe invitații, mă rezum la acestea. Acestea care aparent par să-i ofere omului un scop concret, un scop pe care el îl poate înțelege, îl poate verifica în realitatea în care se se află și pare a fi ceva mult mai palpabil decât această ofertă a lui Dumnezeu care vine și spune „să fiți asemenea Mie”. Cum putem explica?

Părintele Teologos: E vorba de același lucru și de fapt, de împlinirea pentru că a fi asemenea lui Dumnezeu nu înseamnă, adică să ne înțelegem: Dumnezeu nu este un moșulică cu un triunghi pe cap și o bilă în mână și într-o lumină feerică și cu niște îngerași dolofani care zumzăie în jurul Lui. Dumnezeu este perfecțiune personală veșnică, atotștiitorul, atotputernicul dincolo de continuumul spațiu-timp care poate să fie și este peste tot sau poate să fie acuma aici, într-o secundă în galaxia Andromeda și nu știu unde. Deci ăsta este Dumnezeu. Dumnezeu nu este Dumnezeul protestanților sau Dumnezeul pietismului edulcorat, cum spuneam, că mamă dragă ce a pățit Hristos… Sărăcuțul. Nu. Nici vorbă!

Toate aceste oferte sunt de fapt niște surogate, niște imitații false bineînțeles și imitații de râs sau de plâns, mai bine zis, a atotputerniciei lui Dumnezeu. Adică numai dacă stăm stăm să ne gândim ce înseamnă mersul să nu zic pe Marte, mersul pe lună că încă n-am ajuns pe Marte, dar mersul pe lună raportat la imensitatea universului este nimic, adică este un fir de praf, 2 mm, să zic așa, deci luna este aici după colț și când ne-am chinuit să ajungem până pe lună.

Ce i-a pregătit Dumnezeu omului

Dumnezeu zice nu asta, Dumnezeu zice într-o secundă dispari de aici și ajungi unde vrei tu. Deci cum spune Sfântul Apostol Pavel că ceea ce la mintea omului nu s-a suit, la inima omului nu a ajuns aceasta a pregătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El. Noi cunoaștem chiar cazuri de oameni care au fost, Sfântul Paisie, de exemplu. El a fost pe lună cu rugăciunea, deci s-a rugat și a ajuns omul pe lună fără tu cherosen, fără tu rachete, fără să meargă nu știu cât. S-a dus, a văzut, s-a întors înapoi gata. Da și a povestit treaba, sunt alții care nu povestesc.

Adică sunt anumite experiențe care datorită faptului că omul de rând nu le are, el crede că recordul mondial de viteză este nu știu ce mașină Bugatti sau nu știu care la ora asta, care o fi ea sau avionul… Nu e asta fraților. Este dispariția de aici și apariția dincolo. Instantaneu. Evident, la asta mă refer. Dar dincolo de aceste lucruri care sunt atrăgătoare pentru oamenii care se închină la idolul tehnologiei mai mult sau mai puțin, este vorba de capacitatea de iubire, adică de fericire a omului. Pentru că a merge într-un Bugatti sau nu știu care mașină e la ora asta cea mai mare și cea mai tare nu te face fericit, îți dă un pușeu de dopamină și te simți excitat așa puțintel după care îți trece.  Pe când la Dumnezeu, în cazul comunii cu Dumnezeu, îți dă fericirea și pacea adevărată care este modul corect de a fi. Este sufletul sănătos. Sufletul sănătos e pașnic. Asta trebuie dobândit.

Cristi Bumbenici: Și poate și o validare a faptului că exact așa este.

Părintele Teologos: Evident. Dincolo de asta, e Bugatti, mâine vrea alt Bugatti sau nu mai știu care ce mașină o fi că habar n-am care sunt…

Cristi Bumbenici: Eh, o mașină sport.

Unde ne îndreptăm…

Totuși, în acest context poate ar fi bine să atrageți atenția că această deturnare este în primul rând o deturnare a sensului, a scopului pentru că mirajul acestor oferte îl duce pe om unde? Îl duce pe om în zid.

Părintele Teologos: Da, în iad.

Cristi Bumbenici: Cu un impact devastator.

Părintele Teologos: Da, intru cu Bugatti în zid și la propriu și la figurat și asta să se întâmplă în principal din cauza neștiinței pentru că diavolul îi taie experiența duhovnicească și atunci omul care nu mai are experiența duhovnicească necesară să știe că există ceva dincolo, deci n-are experiența minunii și când mă refer la minune, nu mă refer la minunea… Sigur și minunea asta, că eu știu, se înmulțește uleiul sau grâul sau se vindecă cineva de boală incurabilă, cum să nu. Dar mă refer la minunea existenței unui Dumnezeu iubitor în inima sa. La asta. Atunci omul știe că toate celelalte sunt secundare, nu are nevoie de Bugatti de care discutam în seara asta.

Cristi Bumbenici: Neștiința se referă la, să-i spunem, capacitatea limitată a omului de a înțelege sau la lipsa lui de dorință în sensul cercetării, aprofundării?

Părintele Teologos: E vorba de sistem de valori. Deci lipsa lui de interes, la asta se referă. Aici e mare problemă. Bineînțeles e vorba și de capacitatea lui de înțelegere, dar aceea o crește Dumnezeu. Adică dacă omul dorește, Dumnezeu atunci îi dă să înțeleagă și înțelege într-un mod existențial, într-un mod adevărat, într-un mod duhovnicesc. Adică omul, ok, poate că nu poate să înțeleagă ce înseamnă integrala sau derivata în matematică sau cum se face pe foaie să extragi un radical, care sunt lucruri simple sau fizica cuantică, celebra care e la modă.  Poate că omul nu înțelege, dar nu-i lipsește așa ceva. Pentru că omul simte înăuntrul lui o deplinătate, o bucurie, o împlinire a persoanei sale care, spune Dumnezeu – Eu sunt cu tine, nu-ți face nicio problemă! 

Pe când omul celălalt care are nesiguranța lipsei lui Dumnezeu înăuntrul său și caută, el crede că are nesiguranța asta că nu înțelege cum e fizica cuantică…

Logica

Cristi Bumbenici: Sau că nu îi explică cineva, eventual la televizor, cum se pot înmulți pâinile – dintr-o pâine cum să faci 5000 sau din trei pești să faci 5000.

Părintele Teologos: Da. Cum se poate treaba asta? Asta este o logică ce este un parazit al căderii lui Adam, o logică căzută. Este logica îmbucățitoare. În ultimă instanță, omul nu că nu știe cum se înmulțește o pâine și se fac 5000 de pâini sau cinci pâini și s-au făcut la 5000 de oameni sau câți au fost acolo. Omul de rând, dacă întrebi pe oricine așa, nu știe ce se întâmplă în clipa în care taie o pâine. Deci, măi, oameni buni, voi știți ce se întâmplă la nivel subatomic în clipa în care vine lama de cuțit și se taie moleculele de pâine? Nimeni nu știe.

Cristi Bumbenici: Și asta este demonstrabilă științific, ce spuneți dumneavoastră.

Părintele Teologos: Științific, da, evident.

Cristi Bumbenici: Pe când înmulțirea pâinilor nu poate fi demonstrată științific.

Știința

Părintele Teologos: Da, deci omul are foarte mare credință. Zice: eu știu cum se taie pâinea.  Nu știi cum se taie pâinea. Înțelegi? Habar n-ai. Ce se întâmplă cu barierele energetice de acolo și de ce pâinea este flexibilă și așa mai departe și de ce geamul este casant, de exemplu și ce se întâmplă dacă viteza electronilor se modifică. Deci toate lucrurile astea omul de nu le știe, dar el se crede că eu știu. Nu știi.

Deci știința oamenilor este foarte limitată, dar pentru că există diavolul care este un tip de minte îl împinge înspre îndoirile, înspre chestionarea lucrurilor mântuitoare. Adică în clipa în care scrie ceva mântuitor în Biblie sau la Sfinții Părinți și așa mai departe, diavolul spune: măi, asta nu se poate întâmpla. Dar în clipa în care vine știința este o bâjbială, mă refer la știința de astăzi așa cum este cunoscută este o bâjbâială. Și dacă vine cineva și spune cutare lucru, da, clar că a spus cutărescu. Da și nu știu după câți zeci de ani se infirmă explicația lui și vine altceva mai și mai și mai…

Cristi Bumbenici: Știința contestă știința.

Părintele Teologos: Da.

Cristi Bumbenici: Și nu o dată.

Părintele Teologos: Da, nu o dată. Păi, acuma mă gândesc la gravitație, de exemplu. Deci ce era gravitația? Deci la început se spunea că un corp cade cade pentru că e greu și altul nu cade pentru că e ușor și toată lumea e la fel convinsă că așa este. Da, după care a venit Sir Isaac Newton, Dumnezeu să-l binecuvânteze și a spus: stați fraților, că nu-i așa că gravitația e o forță. A, da? Gravitația e o forță.

Deci dintr-o dată, siguranța aceea în știință că așa este a dispărut. După care vine Einstein și spune că gravitația nu e o forță, ci e proprietatea materiei de a curba continuumul spațiu-timp.

Da și atunci iarăși a dispărut această încredere nețărmurită  în idolul științei. Unde mai pui că pentru 90% din oameni, ce înseamnă proprietatea materiei de a curba continuumul spațiu-timp?

Cristi Bumbenici: E dureros…

Părintele Teologos: Da, da, definiția, știi, se uită la podcast și zic: mda, așa o fi… Dacă a zis Einstein, așa o fi. 

Relativitatea științei

Vreau să spun că oamenii astăzi, pe de o parte, ar trebui să înțeleagă relativitatea științei, faptul că știința aceasta este o bâjbâială și dincolo de asta, cât de limitați sunt ei și cât de creduli sunt ei. Ei nu cred în Sfinții Părinți care au făcut minuni și în Sfânta Scriptură care povestește despre Domnul nostru Iisus Hristos pe pământ, Dumnezeu pe pământ și cu dovezi așa mai departe. Nu cred așa ceva, care este de nu știu câte mii de ani și cu dovezi și, cum spuneam, și cu vindecări și cu toate astea și cred în postacul anonim de pe Facebook și de pe nu știu unde.

De ce? Sau de pe tik-tok care la ora asta la modă și e groaznic. De ce? Pentru că ei vor să creadă ceea ce le place lor să creadă, ceea ce este în conformitate cu patimile lor, ceea ce le validează patimile. Deci nu vor să fie drepți – despre asta vorbim – nu vor să fie neutri, nu vor să fie adevărați, nu au vitejia de a vedea adevărul în față și atunci da, eu cred mai bine ce spune ăsta că mie îmi place și că e fain, mă gâdilă la urechi, cam asta e ideea.

Cristi Bumbenici: Și cred că este și un soi de deranj al necunoașterii.

Părintele Teologos: Da și e vorba și de consecințe.

Cristi Bumbenici: Alea nu ne plac.

Părintele Teologos: Păi, de-asta zic.

Cristi Bumbenici: Dar nici nu vrem să fim deranjați din ceea ce nu știm. Avem păreri categorice tocmai vis-a-vis de ceea ce…

Confruntarea omului cu adevărul

Părintele Teologos: Asta zic, păi, dacă eu accept Scriptura înseamnă că trebuie să accept o mulțime de lucruri care mie nu-mi plac. Adică eu am doar haine – trebuie să dau una și celuilalt. Nu-i frumos… Dacă accept Scriptura atunci trebuie să postesc, nu-i bine… Dacă accept Scriptura înseamnă că trebuie să fiu foarte atent la trupul meu, la viața mea trupească, înțelegi la ce mă refer, sexuală și așa mai departe – nu-i bine… Adică omul nu vrea. Acolo e problema, e problemă de păcat.

În clipa în care accepți Sfânta Scriptură, nu accepți o poveste care s-a întâmplat cu un teslar numit Iisus, fiul Mariei atunci, ci accepți o întreagă învățătura care, pe deoparte, conștiința ta îți spune că e bine, dar, pe de altă parte, păcătoșenia ta spune – mai bine, hai, s-o evităm că ne e bine așa… Adică consecințele pentru mine sunt deranjante. Da, însă problema cea mare este că Scriptura este existențială adică chinul ți se aplică indiferent că vrei sau că nu vrei pentru că e existențială, adică e modul corect de fi al omului. Ortodoxia e modul corect de a fi al omului, firea omului și dacă nu urmezi Scriptura, te chinui.

Tu acuma tragi cu un celular, eu trag cu niște Canon, nu e asta o problemă… Da, dar în clipa în care ieși din Ortodoxie, te chinui, nu-i problemă de alegere. Înțelegi?  În clipa în care vorbim de o marcă de aparat sau de mașină și mai departe, mă rog, se discută. Ortodoxia fiind existențială, ieși afară de acolo nu că ești bătut de Dumnezeu că Dumnezeu e tată, ci tu însuți te chinui. Din cauza asta, problema cea mare cu Sfânta Scriptură este faptul că, pe de-o parte, omul vrea să fie îmbrățișat cu păcatele lui, să rămână așa, dar nu vrea să se chinuie. Ei, aici e o antinomie.

Cristi Bumbenici: Nu se poate.

Părintele Teologos: Nu se poate Înțelegi? Asta e marea dramă.

Proiectul om – astăzi

Cristi Bumbenici: Și-a modificat cumva Dumnezeu proiectul numit om în anii pe care îi trăim? Este același proiect?

Părintele Teologos: Da, este același proiect, dar să înțelegem, adică Dumnezeu este cea mai smerită persoană sau mai bine zis cea mai smerită comuniune tri-personală, că despre asta vorbim acum, din istoria universului și dincolo de istoria universului. Cea mai smerită și imediat ce vorbim de smerenie, vorbim și despre flexibilitate. Dumnezeu nu-și modifică proiectul om.

Clar, omul întotdeauna este destinat îndumnezeirii, dar Dumnezeu în această flexibilitate absolută, datorită iubirii și smereniei Sale, ajunge la strategii, la tertipuri nebănuite, astfel încât să-l mântuie pe om. Omul nu vrea să fie mântuit. Bine pe de-o parte, vrea să fie mântuit, pe de altă parte, nu vrea să fie mântuit că vrea să stea cu patimile sale așa și Dumnezeu caută și găsește bineînțeles, face tot ceea ce depinde de El ca să-l mântuiască pe om. E fenomenal câte lucruri găsește Dumnezeu.

Cristi Bumbenici: Și de cele mai multe ori atunci când ne doare dăm vina doar pe Dumnezeu pentru că este răutăcios fiindcă m-a deranjat pe mine că…

Părintele Teologos: Da, El e de vină…

Cristi Bumbenici: În acel pat al torturii….

Părintele Teologos: Da, toți sunt proști în afară de mine însumi. Adică să fim serioși, cam asta e ideea, știi, adică toți sunt de vină în afară de mine.

Știința Îl demonstrează pe Dumnezeu?

Cristi Bumbenici: Va putea vreodată știința să-L demonstreze pe Dumnezeu? Fiindcă se încearcă tot soiul de asocieri, mai ales acum și prin fizica cuantică și probabil și prin alte alte științe să se demonstreze nu neapărat existența lui Dumnezeu, ci existența a altceva care nu poate fi numit, în ghilimele, evident, Dumnezeu și va primi probabil un alt nume ca să-L eliminăm pe Dumnezeu definitiv și cu ștampila de rigoare.

Părintele Teologos: Bine, Einstein, acum îmi aduc aminte, spunea dincolo de big-bang există cineva. Deci ultimul strat existențial al omului este stratul religios. Omul nu poate să accepte creerea din nimic, dar pe de altă parte, știința nu poate să dovedească existența lui Dumnezeu pentru că Dumnezeu este dincolo de această lume, este total transcendent ca să vorbesc în termeni duhovnicești, filozofici. Deci nu există niciun aparat sau nu există niciun procedeu în care să pui doi electrozi și să se aprindă becul verde dacă există Dumnezeu și becul roșu dacă nu este Dumnezeu. Nu este așa ceva.

Singurul organ de simț, singurul aparat de măsură al lui Dumnezeu este mintea noastră, „nous” de care vorbesc Sfinții Părinți, care e altceva decât logica, dar să nu intrăm acum în părțile sufletului.

Deci niciodată știința nu poate să dovedească. Pe de altă parte, toată natura asta și aici citiți Epistola către romani la început mai ales, toată natura asta este o scară către – și Jordan Peterson vorbește pe tema asta – este o scară către viața duhovnicească. Deci omul cu mintea întreagă, omul rațional, omul cu bun-simț, pentru că mintea simte și deci omul care are simțirea corectă a minții vede, își dă seama că din toată această creație se ajunge la  Dumnezeu.

Țin minte, a fost o fază, a fost o dramă imensă pentru mine și pentru fostul meu profesor de filosofie. Ce s-a întâmplat? Ne povestea domn profesor Biriș, Dumnezeu sl binecuvânteze, spunea în felul următor, vorbea de grecii antici. Spunea: Anaxagora, un mare filozof antic, și-a imaginat, și-a dat seama că toată lumea asta este creată de o inteligență superioară care a aranjat toate lucrurile în atomi, în molecule, în materiale și așa mai departe, în oameni, în plante, în animale și așa mai departe și și și și… Și Anaxagora s-a oprit…

Și cu o mare durere spunea domn profesor atunci și acuma țin minte când ne preda. Spunea: dacă Anaxagora ar fi continuat L-ar fi găsit pe Dumnezeu, L-ar fi găsit pe Dumnezeu.

Deci oamenii pot să ajungă, cum spune Sfântul Apostol Pavel, pot să ajungă pe această scară, să-și dea seama de existența unui dumnezeu, problema cea mai este cine este acest dumnezeu.

Cine și ce este Dumnezeu? 

Cristi Bumbenici: Exact la această întrebare o să vă rog să răspundeți în finalul dialogului nostru, pentru că am primit o mulțime de invitații în sensul acesta, sub forma întrebărilor. Întrebați-l pe Părintele Teologos dacă ne poate răspunde și la această întrebare: ce este Dumnezeu, cine este Dumnezeu? 

Părintele Teologos: Da, bun, cine este Dumnezeu? Este Sfânta Treime, este un singur Dumnezeu în Trei persoane – luați-o de bună, fraților. Asta e definiția dogmatică. Ei vor altceva de la mine, știu ce vor ei altceva.

Fraților, nu așa! Fraților, trebuie să vă puneți să vă rugați, să faceți toate cele ale Bisericii, toată ascetica Bisericii și atunci o să învățați cine este Dumnezeu din trăire!

Că așa orice definiție aș da eu că Dumnezeu este o iubire, după cum spune Sfântul Ioan Teologul, că Dumnezeu este bun…. Nu o să înțelegeți ce înseamnă treaba, pentru că Ortodoxia este experiență. Deci oamenii trebuie să facă treaba asta pentru că din fotoliu, de pe canapea nu se poate înțelege cine e Dumnezeu. Înțelegeți? 

Oamenii trebuie într-adevăr să se pună la rugăciune și la toată ascetica pe care o spune Biserica și atunci o să-L cunoască pe Dumnezeu din experiență. Este ca și cum ai încerca să-i explici unuia cât de dulce e mierea și cum arată mierea și el nu a gustat în viața lui ce e mierea, n-a văzut niciodată.

Cristi Bumbenici: Nu știe cu ce să compare.

Părintele Teologos: Da, exact și nu se poate.

Dumnezeu descoperit prin trăire

Cristi Bumbenici: Cu alte cuvinte, Dumnezeu trebuie trăit și apoi, înțeles.

Părintele Teologos: Trebuie trăit. Exact. Și primul lucru care trebuie făcut este să se roage în felul ăsta: „Doamne, vino în inima inima mea și arată-mi Cine ești! Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă! Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă! Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”

Și atunci Dumnezeu va veni și-i va arăta omului Cine este.

Cristi Bumbenici: Vă mulțumim frumos, părinte!

Părintele Teologos: Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Cristi Bumbenici: Atât, dragi prieteni. Doamne ajută!

Părintele Teologos: Să vă binecuvânteze Dumnezeu! Doamne ajută!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!