Gheronda Iosif Vatopedinul – Despre lumea de azi

Ascultați un cuvânt duhovnicesc al părintelui Iosif Vatopedinul despre lumea de astăzi, cuvânt tipic pentru învățătura acestuia, directă și fără menajamente.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Mergem la părintele Iosif. Este un om care ajuns la mare înălțime duhovnicească părintele Iosif. Acestea sunt experiențe unice și irepetabile.

― Poftiți!

― Bine ați venit!

― Binecuvântați, părinte!

― Bine ați venit! Bine ați venit! Doamne, miluiește, Doamne, miluiește!… Așezați-vă și în partea aceasta!

Pășim de-a lungul tinereții și ajungem la bătrânețe. Și ne așteaptă mormântul cu nerăbdare, când vom pleca. „Căci nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie”. Aici suntem în exil. Ce treabă avem noi cu exilul? Viețuirea cea durabilă este în ceruri. Prostia noastră, a autarhismului și a iubirii de sine, a provocat căderea. Iubirea părintească a lui Hristos, în loc să ne arunce – așa cum ne-a creat la început, „a zis și s-au făcut”, să creeze noi oameni, așa cum facem noi, când nu ne place un lucru, îl aruncăm ca să găsim unul mai bun, El nu a făcut așa, ci în iubirea Sa părintească, a coborât El însuși și a purtat firea noastră ca să o sfințească, că noi am distrus-o. Și apoi ne-a arătat în chip practic modalitatea prin care ne putem tămădui, în mod practic. Și modalitatea aceasta este aceea prin care ne putem vindeca de autarhism și de iubirea de sine.

Scopul viețuirii noastre pe pământ

Și acum ne arată în chip practic, prin întruparea Sa, modalitatea întoarcerii: S-a făcut pe sine supus, ascultător. Ce nevoie avea să asculte? De cine să asculte? Doar El a creat toate câte sunt, El le conduce. Dar pentru ca noi să nu zicem: „Ei bine, tu ești Dumnezeu și spui lucrurile astea, dar noi putem?” Și ca să ne arate că putem, s-a făcut cu adevărat ascultător fără să fi avut nevoie de asta. Și a alungat autarhismul și egoismul prin ascultare, prin smerenie. Și apoi, prin abstinență, a desființat iubirea de sine. Și astfel a tămăduit în mod practic modul prin care săvârșim distrugerea [noastră]. Iar sfinții l-au imitat, milioane de sfinți, și au ajuns la sfințenie. După ce au eșuat în a fi după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, au devenit din nou, prin har, dumnezei.

Acesta este și scopul viețuirii noastre aici. Nu e acela de a ne îngriji de ogoare și de a ridica clădiri și case etc. Pentru existența noastră fizică avem nevoie de puțină hrană fiindcă fără asta nu putem trăi. Ei, și vreo geacă, să ne înfășurăm. Și o cameră unde să locuim. Și dincolo de acestea este mormântul, care ne așteaptă cu nerăbdare, să mergem cât mai repede. Aceasta este destinația noastră, copii, să nu uitați, să nu vă lăsați înșelați. Cu ce v-ați ales până acum în viața voastră prin stresul și tensiunea pe care le experimentați în fiecare zi? Ce ați obținut?

― Stres. Mai mult stres decât aveam înainte.

―[Părintele râde]. Vedeți deci că nu suntem de aici și scopul nostru nu este aici, ci destinația omului este cum să îl fie plăcut lui Dumnezeu, Să împlinească voia lui, sa asculte de poruncile Lui. Și atunci se întoarce iarăși. „Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu” Vedeți? Luăm cu putere înfierea dumnezeiască. Nu o primim gratuit, ca dar, ca pe o harismă, ci cu putere luăm înfierea dumnezeiască și devenim, în har, fii ai lui Dumnezeu. Aceasta este destinația noastră. Să luați aminte, să nu vă înșelați. Și vă mai zic și aceasta: fiindcă s-a înmulțit mult păcatul, nu avem [multe] zile, să fiți pregătiți. În scurtă vreme vor veni ispite dure, ispite nimicitoare. Îl simțim pe Dumnezeu acum spunând la fel cum i-a spus lui Noe: „Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceștia pentru că sunt numai trup”. O să-i mătur de pe fața pământului. Dar, am zis, întrucât am putere desăvârșită, veți fi fii ai lui Dumnezeu. De ce să pierdem asta pentru o prostie? Asta este. Noi, ca să evităm pricinile, fiindcă după cădere, omul a dobândit cuget spre cele viclene… ei bine, după cădere am suferit denaturare și am dobândit capacitatea de a ne schimba. Si unitatea personalității s-a scindat. Și acestea sunt provocate foarte mult de pricini. Fiindcă societatea contemporană și în special generația noastră este cu totul pervertită, pericolul este evident, iar noi am refuzat deci societatea ca să nu intrăm în bucluc în încurcătura asta. Ne-am lepădat până și de soacră. Acum asta am spus-o ca să vă fac să râdeți.

M-a sunat o fată și plângea. „Ce vrei, fata mea?” „Părinte, eu m-am căsătorit ca să merg la casa mea, să fiu soție și mamă, iar soacra m-a făcut slujnică. Acum în casă eu sunt slujnică și stăpână e soacra, nu pot să fac nimic. Dacă vreau vreodată să protestez, Îl cheamă pe fiul ei și îi zice: Învaț-o pe cățea! Să nu zică nimic!” Așa îl învăța pe fiul ei soacra cea rea. Și atunci am zis, „Stai, fata mea, o să fac o rugăciune și Dumnezeu o să tămăduiască situația asta.” Și L-am rugat pe Hristos al nostru și am zis: „Preabunule, preabunule, nu lipsi tinerețea de bucurii, ci trimite mânia Ta asupra soacrelor celor rele!” [în original, rimat]

― Doamne, miluiește!

― Sălta de bucurie fata când auzit. Din greșeală mai există și câte una bună. Pe aceasta nu o va fi influențat rugăciunea. Vedeți deci? Am părăsit și mamă, și tată, și surori și soacră și ne-am retras la margine, unde nu există pricinile care provoacă răul și astfel rămânem liberi. De această libertate este nevoie fiindcă dacă omul nu are această libertate nu e persoană. Când omul este prizonier al patimilor și al pervertirii și al iraționalului cum este el persoană? Ne-am depărtat deci de pricinile răutății și ne-am păstrat mintea integră fiindcă mintea este partea constitutivă a personalității. Trup au și maimuțele. Mintea este deci cea care – fiindcă lupta este îndoită: diavolul, cauza răutăților, creează două forme de luptă, cea practică și cea teoretică. Prin cea practică încearcă să ne ducă în înșelare ca să facem practic lucruri rele, să furăm, să punem mâna pe ce nu-i al nostru, să calomniem, să nedreptățim, să spunem minciuni, să facem fapte imorale, iar dacă nu reușește cu partea practică, atunci recurge la cea teoretică, aduce în minte gânduri viclene și pentru asta este nevoie de mare atenție.

Paza minții

Noi acum urmărim mintea, ținem mintea trează și urmărim: ce este ceea ce a venit acum în minte? Este ceva irațional? Atunci spunem: „Înapoia mea, satano! Noi suntem oamenii lui Hristos.” Respingem iraționalul și astfel evităm disperarea, păstrăm mărturisirea și ne îndreptăm spre reușită. Fiindcă nu am acceptat iraționalul. Ai înțeles? Aceasta este poziția noastră, una mărturisitoare. Ai înțeles? Să fim atenți la minte fiindcă dacă în mintea noastră deschidem un dialog cu ceea ce este irațional și consimțim, atunci ce mai rămâne? Ia uite ce spune Hristos, „Oricine privește o femeie poftind-o, deja a săvârșit adulter”. Cel care zice: „Ah, cât îmi place lucrul acesta, cât aș dori să-l am”, s-a lăsat deja biruit de patimă, înțelegi? Asta te-a trădat, ai pierdut mărturisirea. De aceea aveți grijă – de aceea v-am zis, aveți grijă și cu soacrele, nu doar cu vecinele. [Părintele râde].

Luați seamă, copii, să ne mântuim sufletul! Fiindcă în scurt timp moartea este alături, n-o să rămânem aici, o să plecăm în patria noastră, „Căci nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie”, „al cărei meşter şi creator este Dumnezeu”. Acolo ne vom întoarce. Să avem grijă deci să nu ne lăsăm biruiți de ceea ce este irațional și pervertit. Să rămânem mărturisitori statornici ca să-l auzim pe Hristos spunându-ne: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă!”. Dacă nu vom face însă așa și vom urma vechile obiceiuri, supunându-ne iraționalului și denaturării, atunci Îl vom auzi pe Hristos spunându-ne cu tristețe: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic care este gătit diavolului şi îngerilor lui!”

Vedeți? Acestea nu sunt povești. Sunt expresiile practice și pildele și modalitatea practică pe care ni le-a arătat Hristos și Tatăl nostru, Cel care ne dă mântuirea, nu sunt simple învățături. Și mai mult decât toate să vă îngrijiți să țineți iubirea între voi, să nu aveți invidie și răutate, calomnii și răzbunări. Și acestea trebuie ținute mai ales în familie. Soția nu trebuie să se simtă niciodată ca o slujitoare în casă. Soția vrea ca mereu să existe sensul, amintirea primei săptămâni a vieții conjugale. Femeia, prin firea ei, este construită ca iubire. Nicio femeie nu trăiește fără iubire. Dacă găsește iubire adevărată propășește. Iar dacă nu găsește, iubire adevărată, încearcă să își găsească singură iubirea și atunci se scufundă. Luați aminte deci la iubirea față de soții! Dacă vreți să reușiți și mai bine, să uitați numele ei de botez și să o numiți „Iubire”, „iubirea mea”, „iubirea mea”. Când o să audă așa o să plutească de fericire.

― Iubire duhovnicească, nu sentimentală.

― Duhovnicească, că pe cea sentimentală o are, aceasta există. Iubirea duhovnicească, da. Sunt deștepte, însă, știu ce este iubirea adevărată, nu se lasă înșelate. Iubire practică.

Sfaturi pentru copii

― Părinte, spuneți-ne câteva lucruri pentru copiii noștri.

― Copiii au capacitatea de a mima, nu se iau după ce li se spune. Ei urmează exemplul părinților. Dacă părinții se iubesc unul pe celălalt, dacă sunt uniți, așa cum se spune la Taina Căsătoriei, „așa încât nu mai sunt doi, ci unul”, ei devin unul. Și devin unul nu fizic, ci din punct de vedere spiritual, au același sens, aceeași voință, aceeași simțire, pe care le aduce iubirea adevărată; sunt unul în celălalt. Când copiii îi văd pe părinți că se iubesc, copiază asta. Dar chiar și fără să o copieze, harul dumnezeiesc lucrează tainic și acolo unde există iubirea adevărată a părinților, aceasta se răsfrânge asupra copiilor și le formează caracterul. Așa stau lucrurile.

― Deci copiii se hrănesc din iubirea părinților.

― Le e rușine? [Asemănare fonetică între cele două verbe, a se hrăni și a se rușina].

― Se hrănesc, cresc.

― Sigur, dacă nu menții iubirea, ca ei să învețe, să vadă și dacă doar le dictezi, fă asta, fă cealaltă, ei văd, văd că ceea ce le spui, „fă asta, fă una, fă alta”, nu o văd la voi. Apoi vine societatea pervertită, vine teleiadul.

― Televizorul! Teleiad, slavă Domnului! Ce cuvânt!

― Care învață în amănunt modalitatea de a ne perverti și iată.

― Înțelept cuvânt! Un cuvânt nou, teleiad.

― Mintea, părinte, nu este un lucru material? Adică mintea, gândurile pe care le avem, nu sunt ceva perisabil? Nu o să dispară și ea când plecăm din lumea aceasta?

― Ea nu dispare. Cum să dispară? Dacă nu o folosim într-un mod bun și o supunem patimilor, atunci se pervertește, se denaturează, dar mintea nu se desființează. Mintea este întotdeauna elementul nostru constitutiv. Dacă, deci, gândim și acționăm rațional, așa cum dorește Dumnezeu, atunci cu adevărat omul se desăvârșește, ajunge la asemănarea cu Dumnezeu.

― [Un pelerin] Acum mă gândesc la altceva, cineva înaintează în vârstă și ajunge să aibă demență, adică ramolirea creierului – ideile tale sunt…, nu ai nimic, nu înțelegi nimic, nici impulsurile venite din exterior, adică creierul se află într-o stare de deteriorare. Nu înțelegi nimic, nici dacă faci bine, nici dacă faci rău.

― Nu te mai osteni! Este rezultat al nepăsării anterioare.

― [Pelerinul] Este însă o boală.

― Iubirea de sine și iubirea de plăcere să faci ceea ce-ți place, de minte nu ținem cont, fac ceea ce-mi place.

― [p. Athanasie] Gheronda să-i explicăm ce spuneți: Ca să se ajungă ca mintea omului să pățească ceea ce ai spus tu, aceasta e rezultatul neglijenței; nu a trăit creștinește și Dumnezeu a îngăduit să pățească asta; mintea e lucru spiritual nu e material; material e creierul.

― Da, însă există și oameni care au trăit o viață bună, viață duhovnicească.

― [Părintele] S-au lăsat ademeniți, înșelați.

― Se poate să fi dus o viață bună, dar înaintea lui Dumnezeu nu știm cum era, într-un fel judecă oamenii și în alt fel Dumnezeu.

― Și asceți, adică oameni care toată viața au fost în nevoință și iubire față de Dumnezeu și față de lume și îmbătrânind, au prezentat o demență, nu au mai înțeles nimic.

― [Părintele] Da, el însuși, el însuși a părăsit această linie. S-a lăsat biruit de patimi. A fost batjocorit [de diavol], a fost înșelat.

― Este ceea ce ți-a spus părintele, că până și acest ascet, călugăr, de care zici, că și-a închinat toată viața lui Dumnezeu, tu îl vezi așa și spui că este om sfânt, dar nu știi ce gândește înlăuntrul său. Ne întoarcem din nou la fundamentul despre care ne-a spus părintele, fără ca Dumnezeu să o îngăduie, omului nu i se poate întâmpla nimic și bolile de care suferă omul sunt din cauza păcatelor lui. Cum am spus, neglijența din viața anterioară.

— Deci de noi depinde.

— [Părintele] Dar și „teleiadul” să aveți grijă să nu se închidă! [spune părintele râzând]

—Și o pățești și mai devreme.

— [Părintele] … Neîncetat.

— Să luăm binecuvântare de la părintele și să-l lăsăm, este și obosit.

— Binecuvântați, părinte!

Conducerea mondială

— Conducerea mondială și instrumentele evreilor sunt masonii. Vedeți, acum, în cadrul conducerii mondiale, cei care dețin locuri de conducere sunt masoni. Ei lucrează în detaliu pentru voința diavolului, pentru denaturare și absurd. Atunci Harul lui Dumnezeu pleacă pentru că Harul lui Dumnezeu nu poate rămâne aproape de denaturare. „Înţelepciunea nu sălăşluieşte în trupul supus păcatului”, „sufletul care a greşit va muri”. Deci, cum am spus, [să aveți grijă] și cu soacra, și cu vecina!

― Să ne lepădăm de toate [pelerin].

― Binecuvântați!

― Harul Domnului! Sunteți liber?

— Căsătorit.

― Bravo! Îți doresc să devii un soț și un tată conservator, ideal, să fii un model și un exemplu în cadrul rasei noastre / neamului nostru. Așa vă vreau. Să rămânem în linia strămoșilor noștri. Elenismul a transmis cultura, demnitatea, viața, toate produsele [civilizatoare]. Iar primii care au primit Creștinismul au fost grecii. Despre greci a spus că s-a săturat de ei și spune că „împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va face roadele ei”. Fiindcă ei erau succesorii Apostolilor. Iar grecii au adus Evanghelia în „arena” mondială. Și numai grecii o păstrează nealterată până în acest moment, așa cum au luat-o de la Apostoli. Să înviem neamul nostru! Care am spus că este numele soției, numele ei de botez?

― [Pelerin] Iubirea mea!

— [Pelerin] Iubirea mea trebuie să îi spunem.

― [Părintele] Nu e un titlu, e o realitate. Soția este deci prin firea ei iubită, deoarece ea este mamă! Nu poate fi mamă fără iubire. Așa că atunci când o numim „iubire”, este ceva firesc pentru ea. Nu-i așa?

 ― Mulțumim, părinte! Să vă dea Dumnezeu sănătate! Binecuvântați-ne!

― Harul Domnului!

― Soția mea este însărcinată, părinte. Să vă rugați pentru copilaș!

― Dumnezeu să o binecuvânteze! Să mai faceți și alții, dar toți să fie fermecători! De ce nu vă rugați? Trei cuvinte sunt: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!” Fie în picioare, fie culcat, până când te ia somnul. De ce nu spuneți rugăciunea inimii? De ce nu-L invocați pe Dumnezeu? Dacă nu Îl chemați pe Dumnezeu, cum poate El să se apropie de voi? Iar Pavel poruncește: „Rugați-vă neîncetat!” Încăpem în cutiuțele astea?

― Poftim?

― Încăpem. Acestea, părinte, sunt durabile. Dumnezeu să ne ierte!

― V-am reținut, părinte Atanasie? Aveți treabă? Mulțumim, părinte Atanasie!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!