Mulțumiri, șocuri, evidențieri, sfinți – p. Teologos

Vizionați un cuvânt în care încercăm să facem o sinteză a anului care a trecut și să evidențiem momentele care ne-au impresionat și cum putem să facem lucrurile să fie mai bune.

De asemenea, o să explicăm de ce îi cinstim pe sfinți – o problemă care, din păcate, necesită clarificări.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Mulțumiri și recunoștință

Acum la final de an aș dori să mulțumesc bunului Dumnezeu și Maicii Domnului până la pământ pentru că ne-au ajutat, fraților, ne-au ajutat din destul și în acest an să fim de folos. De asemenea, o mențiune specială, aș dori să mulțumesc și Sf. Pavel Xiropotamineanul care este sfântul protector al Mănăstirii Sfântul Pavel – mănăstirea tutelară – Sf. Dumitru, sfântul protector al schitului nostru și Sf. Artemie, Sf. Ioan Teologul, Sf. Ioan Scărarul și – de fapt – toți sfinții care ne-au ajutat în anul care a trecut.

Fraților, când spun asta nu spun de complezență, ci chiar ne-au ajutat într-un mod foarte concret, să știți, cu tot felul minuni legate de site, de cuvintele noastre de folos și așa mai departe. Nu aș dori să intru în detalii acum pentru că să nu pară așa ca și o laudă pentru că toată lauda este a sfinților. 

Da, după cum spuneam, noi nu suntem nimic să știți.

Am văzut într-un mod foarte concret ajutorul sfinților și al bunului Dumnezeu fără de Care, cu adevărat, nu am fi putut să realizăm nimic din toate cele pe care le-am făcut. Desigur câte am făcut noi că sunt foarte puține în comparație cu alții. Însă noi suntem foarte bucuroși pentru că am văzut în mod concret ajutorul lui Dumnezeu. Cum spuneam, nu doresc să vorbesc așa frontal despre ajutorul lui Dumnezeu, poate dacă o să mi se ofere ocazia, când și când. Cum dă bunul Dumnezeu…

Ajutorul Sfântului Pavel Xiropotamineanul 

Am amintit odată de Sf. Pavel Xiropotamineanul care ne-a adus o antenă foarte bună prin satelit ca să putem să ne facem lucrarea de misiune și să vă ajutăm pe voi și pe noi prin iubirea care vine de la Dumnezeu în clipa în care ne jertfim pentru voi. Chiar mulțumim la Sf. Pavel pentru că trebuie să știți că telecomunicațiile în schitul nostru sunt o problemă foarte mare. Am spus și la vremea respectivă și chiar de ziua sfântului a venit antena respectivă și astfel noi putem să comunicăm și între noi, între ciliile din schit – pentru că noi nu avem aici semnat, nici 4G, niciun fel de altă natură – și putem să comunicăm și cu voi, după cum se vede. 

Trebuie să știți că ne-am luptat enorm pentru asta…

De asemenea, aș dori să vă mulțumesc și dumneavoastră, comunității și echipei site-ului pentru ajutorul imens și pentru noblețea de care ați dat dovadă în acest an. Cu adevărat zic asta, nu vorbesc doar din vârful limbii, fraților, de complezență.

De asemenea, aș dori să-mi cer iertare de la toți pentru greșelile pe care le-am făcut și eu personal și ca echipă în fața comunității, în fața dumneavoastră. Vă rugăm să ne iertați și să vă rugați pentru noi ca să fie mai bine la anul care vine cu darul lui Dumnezeu, bineînțeles!

Întâmplări…

Ceea ce aș dori să vă spun, dincolo de mulțumirile pe care le aduc tuturor cu adevărat, sunt câteva lucruri care m-au impresionat la sfârșitul acestui an, lucruri care cred că sunt importante și care, cred, că ne vor ajuta în noul an să fim mai buni.

Întâi de toate, aș dori să vă povestesc o mică întâmplare care cred că este emblematică: în urmă cu câteva luni a venit la chilia noastră, ce să zic, un băiat îngerul Domnului. Deci era cu o față angelică liniștit, blând, cu ochii albaștri, blând de nu se mai poate. După slujbă, când au ieșit afară și se încălțau în afara paraclisului, l-am abordat pe copil și l-am întrebat: „cum te cheamă?” Și el a spus: „David”. Și i-am spus: „știi de ce regele David căruia îi porți numele a rămas în istorie?” Și el se uita la mine, nu prea a știut să răspundă, mă rog, era un copil foarte mic, nu știu câți avea, cred că era în clasele primare și a spus: „nu”. Și i-am spus: „Regele David a rămas în istorie pentru blândețea lui”. Și atunci copilul s-a uitat la mine, s-a uitat la persoana care îl însoțea, foarte probabil că era tatăl lui și m-a întrebat: „ce este blândețea?”

M-a impresionat foarte mult lucrul ăsta. Tatăl lui atunci l-a mângâiat și i-a spus că blândețea este mângâiere. 

Înțelegeți?

Blândețea

Cred că aceasta este una din principalele probleme ale societății noastre azi de care cel puțin eu m-am lovit acest an: adică tinerii nu mai știu ce este blândețea, nu mai știu ce este mângâierea.

De fapt, noi toți nu mai știm ce este blândețea și din cauza asta suntem nefericiți. Domnul a spus: Învățați de la Mine că sunt blând și smerit cu inima și atunci veți afla odihnă sufletelor voastre.  Omul nu o să fie odihnit dacă nu este blând și smerit.Pentru că nu suntem aproape de Hristos din cauza aceasta nu suntem blânzi și nu avem pace. Suntem o civilizație a barbariei, a războiului. Înțelegeți?

Toți suntem așa, mai mult sau mai puțin, desigur – însă în acest an s-a văzut cel puțin în mediul online… poți să distingi foarte ușor din păcate sau din fericire care sunt ortodocșii practicanți și care nu sunt deloc ortodocși și asta se vede după duritatea lor, după ecourile iadului interior care ies la suprafață sub protecția anonimatului online.

Cazuri și reacții

Gimnastele României

Țin minte de cazul d-nei Emiliei Eberle și al cuviosului părinte Efrem Frank Atwood. În cazul d-nei Emila care are tot respectul nostru – nu știu dacă ați văzut postarea – într-un emoționant interviu doamna Emilia vorbește despre bătăile pe care a trebuit să le îndure când era fetiță mică de la antrenorii de gimnastică din celebra echipa națională de gimnastică a României, care a câștigat atâtea medalii la jocurile olimpice și la campionatele mondiale. Ne-a impresionat foarte mult mărturia doamnei Eberle, precum și a celorlalte foste gimnaste care au dat o mărturie asemănătoare. Am ales clipul doamnei Emilia, pentru că ne-a impresionat cel mai mult. A fost o preferință personală; poate că alții au altă preferință.

Răspunsul comunității și popularitatea postării au fost de asemenea impresionante în sensul bun al cuvântului. Motivul pentru care amintesc de această postare este pentru a mulțumi în mod special doamnelor gimnaste pentru jertfa lor și ne înclinăm în fața suferinței lor. Fetițe mici erau și au intrat într-un malaxor unde nici ele nu știau ce le așteaptă. Din păcate, însă, amintesc acesta și dintr-un alt motiv: vreau să amintesc – vă rog să mă iertați că fac asta! – și pe cei 1% care au fost de o duritate inimaginabilă, fraților, cel puțin pentru mine, care aprobau bătaia și tratamentul barbar a unor fetițe motivând că „prin disciplină se ajunge la performanță”.

Oameni buni, asta nu e disciplină, asta este tiranie! Fetițele erau urmărite de securitate și chiar dacă n-ar fi fost, nu știu dacă niște medalii justifică faptul de a bate încontinuu niște fetițe. Ce să zic fraților? Dacă ar fi fost părinții lor, ar fi putut oarecum să le amenințe așa ca o sperietură dacă ar fi fost mult mai mici și dacă ar fi fost complet neascultătoare, însă în niciun caz să fi folosit forța și mai ales așa cum au folosit-o ei. Nici vorbă!

De asemenea, cutremurătoare este mărturia doamnei Mihaela pe care o salutăm, în comentariile de pe site, răspunzând acuzelor de minciună pe care un necunoscut le-a adus pe site la adresa fostei sale colege de lot național, doamna Emilia Eberle. Ceea ce mă îngrozește este duritatea acestor neștiutori. Pentru că și dna Mihaela a fost gimnastă. Înțelegeți? 

Doamnelor, aveți tot respectul, rugăciunea și toată dragostea noastră în Hristos. Defăimat să fie cel ce judecă strâmb!

Părintele Efrem

Cazul fericitului întru pomenire părinte Efrem Atwood care a fost executat în închisoarea din Arizona a fost oarecum similar în discuția noastră. După zeci de ani de detenție, fraților, cu sănătatea în pioneze, oamenii se bucurau de moartea sa, că l-au executat, l-au omorât. Fraților, omul a fost omorât pe nedrept, însă chiar dacă ar fi făcut fapta de care a fost acuzat, tot ar fi trebuit să avem puțină compasiune. Înțelegeți? 

Se vede treaba și sunt destule studii care aprofundează acest subiect, că cei care duc o viață mai mult online fără să aibă o viață duhovnicească suntem mult mai rapizi în gândire, însă pe de altă parte mult mai superficiali din punct de vedere uman chiar dacă sunt mai analitici și mult mai brutali în exprimare, fără să dorească, însă, în mod conștient lucrul ăsta. Așa sunt obișnuiți. Internetul ne generează senzația că știm ceva, că avem cunoștințe și, deci, că avem păreri dure, agresive, uneori chiar fără să citim nimic – nici măcar textul descriptiv al postării, fraților! Foarte multă duritate online…

Un clip fals

Să vă spun un caz: se viraliza pe whatsApp un clip în care se vorbea că Maica Domnului …sau un pustnic nevăzut în urmă cu două săptămâni pe Athon… Fraților, am luat clipul, nu am mai rezistat, l-am repostat și am explicat fenomenul. Era vorba de o arătare care apărea și dispărea sau era undeva în zare. Fraților, este un fenomen natural, se numește spectrul Brocken. E vorba de faptul că un om care își proiectează umbra pe o suprafață, de obicei, pe nori, ceață și așa mai departe și se vede umbra omului respectiv acolo. La un moment dat, el are și o aură, un curcubeu, în jurul capului datorită efectului de tunelare a razelor de lumină. E un fenomen natural. 

Am postat asta și am spus că e o umbră a cuiva, a unui alpinist care urcă pe munte și are în spate o sursă puternică de lumină, de obicei e soarele. 

Deci fraților, nu e vorb nici de Maica Domnului și nici de pustnicul nevăzut pe Athon, să ne înțelegem. Am descris foarte clar. Ei, fraților, au fost niște comentarii, nu vă puteți imagina. Bine, cele mai multe comentarii au fost și chiar am primit de la mitropolii din țară – mulțumim, părinte, că ați pus treaba asta – dar pe de altă parte, erau două, trei comentarii în care vedeai că nici măcar nu citeau textul postării. dar nu numai că nu citeau textul postării, erau foarte siguri de ei și dădeau tot felul de explicații. Înțelegeți? Total în afara realității.  

Chiar un răspuns spunând că „Am înțeles că nici Portărița nu mai este la Iviron”… și când am încercat să-i explic atunci mi-a răspuns „Dumneata ești in Athos ca sa propovăduiești ortodoxia, nu știința.” Iar în legatură cu icoana, zice că „așa mi-a zis un părinte, ca e o copie in loc.” Fraților, noaptea minții. Ce știință? e vorba de proiectarea umbrei pe o suprafață și bineînțeles că după asta m-a luat cu cipuri, că omul a ieșit din maimuță, că asta e știința… Fraților, uneori e mai bine să tăcem, să nu insistăm. 

Uneori e mai bine să discut cu anumiți protestanți care sunt născuți în vest care sunt bine intenționați și care chiar dacă au neștiință și au probleme cu erezia de care suferă, știu că sunt limitați din cauza neștiinței, a ereziei. Și atunci apare o anumită smerenie. Și ei cunosc cel puțin parțial aceste pericole ale socializării, ale internetului și poți să discuți cu ei.

Înțelegeți? Nu e bine să ne încrâncenăm. 

Să învățăm să iubim!

Nu judecăm omul, ci analizăm fenomenul care e un fenomen emblematic. Aceasta este pseudo-încrederea în sine pe care ne-o dă internetul. Trebuie să avem foarte mare grijă, fraților, și să nu ne aventurăm în zone în care nu avem expertiza. Bine, acum vorbim de umbră, adică ce expertiză? Fraților, puțin spirit critic și puțin să ne liniștim. Dacă, însă, ne spunem o părere, este foarte bine să avem flexibilitatea smereniei, fraților, să învățăm să iubim.

De fapt, din cauza asta ne dă bunul Dumnezeu timpul: să învățăm să iubim. Cât timp avem carențe în iubire există nevoia de timp, nevoia de viitor aici pe pământ. Înțelegeți? 

Trebuie să ne distrugem acest corn întunecat și tare al voii proprii, al egoismului, cornul lui Adam din noi și pentru asta e nevoie de timp. Trebuie să curbăm această vână tare, această cârmă care a luat-o într-o direcție greșită, distorsionată și care duce barca vieții noastre prin furtuni spre pieirea ei. Însă ca la o barcă adevărată sau la o mașină adevărată, dacă întorci cârma sau volanul dintr-o dată, ți se răstoarnă barca sau mașina, dincolo de faptul că poți să intri cu mașina în junglă sau în prăpăstii.

E nevoie de timp până să ne dezvățăm de propriile noastre obiceiuri, de patimi și de neputințe și să ne învățăm să deprindem virtuțile. Nu trebuie să ne lăsăm, însă fraților, trebuie să fim foarte hotărâți și să nu pierdem timpul, să nu zicem că da, că nu pot și să mă întorc dintr-o dată și să mă las. Nu, dintr-o dată. Dar asta nu înseamnă că trebuie să deznădăjduiesc în clipa în care nu reușesc. Nu trebuie să pierdem timpul pentru că vedeți că timpul este cea mai de preț avere a noastră. Cum să pierzi cea mai de preț avere a noastră? 

De ce avem timp

Nedesăvârșirea noastră se vede în pierderea timpului. Doar sfântul, doar cel desăvârșit face numai lucruri care cresc iubirea, lucruri ziditoare pentru viața veșnică; noi ceilalți mai facem și durități, facem și fapte care lucrează ura, care lezează iubirea, adică facem păcate ca expresie a durității din noi, a barbariei din noi – ecouri ale iadului interior, cum spuneam.

Din cauza aceasta, Dumnezeu folosește continuul spațiu-timp pentru a ne înmuia inima. Asta trebuie să facem, fraților. Trebuie să ne înmuiem inimile prin tăierea voii, prin ascultare, prin răbdarea necazurilor care vin asupra noastră.

Din păcate, însă, noi nu acceptăm aceasta, tot din cauza durității noastre, bineînțeles și de multe ori ne răzvrătim împotriva lui Dumnezeu și zicem „De ce? De ce? De ce?”. Măi, fraților, spunea p. Iosif Vatopedinul că „De ce?” este hulă împotriva Duhului Sfânt. Desigur că păcatul împotriva Duhului Sfânt este deznădejdea, care însă este generat de acest „De ce?” fără răspuns.

Fraților, nu e Dumnezeu care gestionează toate? Care are grijă de toate? În continuu ne ridicăm împotriva lui Dumnezeu. Spunea Sf. Sofronie de la Essex că nu cumva să ziceți că a existat un stat creștin în istorie. Toată istoria creștinismului de mai bine de 2000 de ani este o istorie de luptă împotriva lui Hristos și a Evangheliei Sale. Înțelegeți? 

Știu că e nevoie de timp – îi spui cuiva sau chiar ne spunem nouă înșine să se liniștească și vezi că după câteva zile – sau chiar mai repede – iarăși începe: De ce? De ce? De ce? De ce nu sunt căsătorită? De ce sunt aici? De ce nu se întâmplă asta? De ce nu aia? De ce nu cealaltă? Îi spui – zice: Da, părinte. După scurt timp iarăși începe și caută tot felul de căi de ieșire într-o situație în care Dumnezeu nu dă ieșirea. Fraților, dacă Dumnezeu nu dă, nu forțați ușa. N-o să fie bine. Spune Sf. Paisie – dacă Dumnezeu închide o ușă, (tu) nu sparge clanța că o să te pocăiești după aia. Înțelegeți?

Să facem răbdare și să știm că problema e la noi, fraților, și de vreme ce avem timp, e SIGUR rezolvabilă. Desigur că sunt și ceilalți, dar lăsați-i pe ceilalți în pace că știe Dumnezeu, are grijă Dumnezeu și ei o să dea răspuns. Să ne rugăm la bunul Dumnezeu să ne ajute. Însă să nu credem că rezolvarea este așa cum ne-o imaginăm noi. Deloc, fraților. Nu suntem noi mai deștepți, mai știutori și vedem mai multe decât Dumnezeu. Să ne înmuiem puțin inima și să ne smerim, fraților.

Cum înțelegem ceea ce primim

Faptul că mulți ani ne-am dorit un lucru sau ne dorim un lucru cu intensitate și Dumnezeu nu ni-l dă nu înseamnă că e bine ceea ce dorim. Din contră; foarte probabil că nu e de vreme ce nu dă Dumnezeu. Haideți să o mai lăsăm, să vedem lucrurile mai simplu și să ne mai și lăsăm în voia lui Dumnezeu. Să ne dezgățăm de voile noastre cele întărite în vreme.

Trebuie să învățăm să ne oprim pornirile haotice, necontrolate. Trebuie să învățăm să ne controlăm, fraților, astfel încât să avem o conviețuire fluidă și pașnică cu ceilalți. Aici trebuie să fim înțelepți și să înțelegem că singuri nu putem acest lucru și, deci, avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Fraților, întâi de toate avem nevoie de rugăciune. Rugăciune la Dumnezeu și la Sfinții Acestuia.

Sfinții – în principal Maica Domnului – au o mare îndrăzneală la Dumnezeu pentru că sunt mult mai aproape de Acesta decât noi pentru că și-au folosit în mod corect timpul pe care l-au avut la dispoziție. Înțelegeți?

Fraților, timpul ne este dat pentru a ne apropia de Dumnezeu și a ne împărtăși de atributele Sale și nu ca să-l cheltuim în risipiri, în desfătări și în cunoștințe deșarte. În clipa în care cineva se apropie de Dumnezeu, capătă, prin har, însușirile lui Dumnezeu și asta se vede la sfinți cum devin și ei, să zic așa, oarecum atotputernici, prin harul lui Dumnezeu.

Ajutorul sfinților

Din cauza asta ne rugăm lor. Pentru că ei au această putere a iubirii dumnezeiești care poate să rezolve o mulțime de probleme ale noastre. Înțelegeți?  Rugăciunea noastră către ei este eficace și sfinții ne-au arătat cu ajutorul lui Dumnezeu de nenumărate ori câte minuni au făcut în decursul istoriei Bisericii.

Fraților, sunt sute de cărți – dacă nu mii – care consemnează minunile pe care le-au făcut sfinții. Inclusiv Sfânta Scriptură și inclusiv moaștele sfinților au făcut minuni. Nu mai amintesc acum stivele întregi de cărți, ci doar din Sfânta Scriptură.

Vedem că în Vechiul Testament în cartea a 4-a a Regilor, capitolul 13 versetele 20 și 21 unde se relatează despre un mort aruncat în mormântul lui Elisei şi care a înviat în contact cu oasele profetului. Zice textul scripturistic ceva de genul că a murit Elisei şi l-au îngropat, iar în anul următor au intrat în ţară moabiţii. Dar iată, odată, când îngropau un mort, s-a întâmplat ca cei ce-l îngropau să vadă una din aceste cete şi, speriindu-se, au aruncat mortul în mormântul lui Elisei. Căzând acela, s-a atins de oasele lui Elisei şi a înviat şi s-a sculat pe picioarele sale. Vedeți fraților?

Sfințenia lui Elisei a rămas și în moaștele sale și a făcut o minune și nu orice fel de minune, ci a înviat un om mort! Înțelegeți? Zic asta în principal pentru sectarii și oamenii neștiutori care comentau într-un mod foarte agresiv la clipul deshumării osemintelor Sfântului Dionsie de la Colciu.

Dincolo de Sfânta Scriptură, sunt mii de alte exemple cu moaște care fac minuni – și o să vă spun una acum care s-a petrecut în plen, în mijlocul multor oameni și pe care o știu direct, ca să nu mă acuzați nici că am citit-o de undeva și nici că o știu numai eu și fabulez.

Un caz

Era un om care avea un copil și copilul, fiind mic, s-a dus în vie să se joace. Și tatăl său neștiind că copilul e în vie s-a dus să împuște vrăbii pentru că le mâncau strugurii. Și din păcate, cum trăgea după vrăbii, la un moment dat au intrat alice în ochii copilului și a orbit. Și o mare dramă în familia respectivă, mai ales că era și o familie așa relativ săracă. Și în disperare de cauză, pentru că era total orb, l-au scos să cerșească. 

Și copilul cerșea pe străzi, orb fiind. Și după ani de zile, toată lumea cunoștea că acest copil este orb și cerșea, s-a întâmplat ca tânărul care ajunsese să fie la o procesiune cu moaștele Sf. Dionisie al Zachintului și procesiunea trecea prin fața orbului. Și atunci orbul a spus celor din jur care nu-l cunoșteau: faceți milă, vă rog frumos, puneți-mă în mijlocul drumului astfel încât să treacă omenii, procesiunea cu moaștele peste mine. Știți că oamenii duceau pe umeri racla cu moaștele sfântului, care sunt moaște întregi. Și să treacă peste el ca binecuvântare. 

L-au pus pe omul respectiv în mijloc, pe orb, și în clipa în care când au trecut cu racla, orbul a sărit odată ca la rugby și s-a apucat de raclă, și a zis: „Sfinte, nu mă lăsa pe mine, ajută-mă pe mine să văd!” Și în clipa respectivă a văzut omul, fraților! Vă dați seama? Fenomenal! Înțelegeți? Așa trebuie să ne rugăm, fraților! 

Aceasta e puterea moaștelor sfinților! Acest caz era foarte cunoscut, toată lumea îl știa pe orbul de pe stradă și, desigur, că la procesiune când s-a întâmplat minunea erau foarte mulți oameni după cum se și cuvine la sfântul, toată populația era afară. 

Adevărul din viețile sfinților

Sunt și multe alte cazuri de minuni pe care sfinții le-au făcut în viață fiind și după moarte. Dincolo de cărți, de exemplu Viețile Sfinților, vedeți postările părintelui stareț Pimen care istorisește multe din aceste minuni cu un har deosebit, mie îmi place foarte mult și din cauza asta eu nu vorbesc de viețile sfinților. E părintele stareț. 

E bine să ne informăm, să citim istoria Bisericii înainte de a vorbi pentru că altfel rămânem în ignoranța și în singurătatea urii. Este trist să spui că ești creștin și să nu ai Sfinți pentru că sfințenia este rodul creștinismului. Sfinții sunt rodul Bisericii, fraților. Înțelegeți? 

Duhul Sfânt a dat, prin gura Sfintei Scripturi, poruncă, Dumnezeu a dat poruncă: Fiți sfinți, că Eu sfânt sunt! A dat poruncă să fim sfinți. La evanghelie scrie, nu în alte părți. Mare atenție că sfințenia nu este „să fii băiat bun”, ci depășirea morții încă din această viață.

Dumnezeu este minunat și face minuni. La fel și oamenii care se apropie de el, adică Sfinții. Să nu uităm că Sfinții sunt vii, după cum însuși Domnul a spus că Dumnezeu este Dumnezeul lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov – adică Dumnezeul viilor și nu al morților – după cum stă scris chiar în Sfânta Scriptură la Matei 22 cu 32 și Luca 20 cu 38 unde chiar se spune că toți trăiesc în El. Deci nu spuneți despre moaște că sunt oase de morți. mare atenție!

Sfinții sunt cei care s-au apropiat de Dumnezeu adică cei care și-au folosit timpul pentru a-și crește iubirea de Dumnezeu și de ceilalți și asta trebuie să se vadă în comportamentul nostru și online și în viața reală în relație cu Dumnezeu și cu cei de lângă noi.

Când nu ne folosim timpul bine

Dacă nu ne folosim timpul cum trebuie atunci ajungem în extremele de iad din care amintim aici doar două:  nesimțirea și agorafobia. Amândouă duc la singurătate, să știți. Dacă suntem nesimțiți, atunci – mai ales online – vorbim, de fapt scriem, absolut orice – ne refulăm toată ura viscerală bazată pe gândurile rele pe care le avem relativ la ceilalți, ură care, întâi de toate, ne macină pe noi înșine. Ceilalți simt doar ecourile acestui iad interior. Cei care suferă de agorafobie – adică le este frică să apară în comunități, fie ele online sau reale – sunt de obicei victimele primilor.

Concluzii

Cu mult drag le spun tuturor: Dumnezeu e mare și ne așteaptă să ne deschidem față de El! Să ne înmuiem inimile! Să ne smerim, să avem flexibilitatea smereniei. Fraților, haideți să fim mai înțelegători! Așa o să avem un timp fericit, un an nou fericit! An nou fericit vă doresc și bucurii în eternitate alături de Hristos! Împreună să fim!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!