Crăciunul: simțirea lui Dumnezeu și nesimțirea noastră – părintele Teologos

Cum putem caracteriza Nașterea Domnului aici pe pământ, în Valea Plângerii? Este evident că este actul de cel mai mare interes al lui Dumnezeu față de fiul Său pe care L-a creat, față de om. Ce putea mai mult să facă Dumnezeu decât să trimită pe Fiul Său cel necreat ca să salveze pe fiul Său cel creat?

Și noi ce am făcut?

Urmăriți acest material pentru a afla!

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Punctul zero al istoriei omenirii

Să vorbim despre Nașterea Domnului. Nașterea Domnului care este punctul zero al istoriei lumii, fraților, să știți. Singura excrescență luminoasă între o mare cenușie, amorfă, monotonă a istoriei omenirii. Din cauza asta Dumnezeu a îngăduit ca atunci să fie anul 0, chiar dacă din punct de vedere strict matematic sunt discuții pe tema asta. Din punct de vedere duhovnicesc, atunci este anul 0.

Cineva ar putea să spună că am construit atâtea înainte de Hristos, în afara lui Hristos. Mda, însă acestea sunt doar risipiri, fraților… Pe noi nu ne-am construit. Nu ne-am adunat pe noi din materia în care suntem fărâmițați. Problema principală a omului este depășirea morții și nu avansul în tehnologie. Chiar la un moment dat, mă gândeam să fi început o dizertație cu titlul „Avansul în tehnologia prelucrării lemnului pe care nașterea și activitatea Domnului nostru Iisus Hristos, ca teslar, le-a adus pe pământ…” și să fi dat foaia goală. Bineînțeles că nu fac asta pentru că, desigur, nu se face și o să fiu înțeles greșit.

Vedeți, fraților, că principala problemă a noastră nu e cea tehnologică, ci problema duhovnicească.

Că tot vorbim pe acest plan, cred că esența nașterii Domnului nostru Iisus Hristos este relatată în Evanghelia după Ioan, evanghelia duhovnicească. Acolo este menționată esența nașterii Domnului, acolo unde Sf. Ap. și Evanghelist Ioan zice „Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.”

Trupul și păcatul

Cuvântul S-a făcut trup – mai exact „carne” (σάρξ în greacă) – adică a străbătut de dragul nostru cea mai mare distanță existențială posibilă: de la supra-spritualitatea, de la supra-duhovnicia, iubirea, supra-înțelepciunea, perfecțiunea sa inefabilă și absolută a transcendeței totale a Cuvântului lui Dumnezeu la iraționalitatea, grosimea, lipsa de iubire, separarea introdusă de carne. Materia induce războiul, despărțire, iubire de sine. Dacă e ceva material, în mod necesar e al meu și nu e al tău. Ce-i al meu nu-i al tău și ce-i al tău nu-i al meu. Dorința după materie induce divizare, război. Iubirea de arginți, iubirea de materie este rădăcina tuturor relelor, după cum spune Sf. Ap. Pavel.

Carnea este sediul păcatului și asta nu prin faptul că materia, carnea este rea în sine, ci pentru că este un centru de atracție în direcția exact opusă lui Dumnezeu Cuvântul. Din cauza asta Dumnezeu a îngăduit aceasta ca să fim perfect liberi și să avem posibilitatea să alegem și trebuie să alegem, însă, Cuvântul lui Dumnezeu, să ne exercităm libertatea pentru a fi liberi cu adevărat. Căci Cuvântul este nu numai expresia înspre în afara înțelepciunii Sfintei Treimi celei complet libere, mai presus de orice, ci și sensul, ținta, rațiunea, motivul existenței tuturor creaturilor raționale și nu numai, a tuturor creaturilor – mai ales, a creaturilor raționale: oameni, îngeri. În limba greacă „Λόγος”, pe care noi îl traducem prin Cuvânt, înseamnă și motivul, rațiunea: „Ποιός είναι ο λόγος για να υπάρχει αυτό;” – „care e rațiunea, motivul, sensul să existe asta?”. Înțelegeți?

Creatorul nostru vine să ne învețe iubirea și smerenia

Nașterea lui Hristos înseamnă intrarea în lumea noastră, sub timp, a Creatorului și Sensului nostru. A exemplului nostru absolut. Exemplul absolut este spiritualitatea, este iubirea, este blândețea – este Cel care se naște într-o iesle pentru că în duritatea noastră nu mai avem loc pentru el. Desigur că în logica noastră căzută nu avem credința, nu avem tăria să credem că un om poate să învingă prin blândețe și smerenie, când vedem efectele foarte concrete ale pumnului. Glasul conștiinței însă ne spune că forța, pumnul nu e soluția, mai ales în clipa în care suferim, însă dacă ajungem la putere atunci ne răzbunăm și suntem duri. Atunci nu ne mai ascultăm vocea firavă a conștiinței, fraților. Să știți că adevăratul caracter se arată atunci ajungem la putere. De fapt, din cauza aceasta Dumnezeu ne ține smeriți: pentru cizelarea caracterului nostru, ca să avem inimă pufoasă – de care vorbesc de atâtea ori.

Și trebuie să știți că din cauza aceasta Hristos S-a născut într-o iesle: ca să se vadă duritatea noastră și – în antiteză – exemplul lui Hristos. Așa trebuie să facem. Să ne smerim! Nimeni nu putea să vadă acest drum. E un drum supra-logic, e nevoie de credință aici. Înțelegeți?

Vechea învățătură

Toți știam că cea mai înaltă învățătură este „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte” – și această învățătură, fraților, este dată de Însuși Dumnezeu în Vechiul Testament. Da, dar este dată, fraților, pentru a stopa măcelul pentru că noi, în păcatul nostru, nu suntem, nu gândim „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”, ci „mi-ai spart un dinte?? – eu ți-i sparg pe toți!” aceasta este energia demonică, căderea lui Adam, aste e distorsiunea din noi. Și chiar dacă am fi putut să ținem această lege a dreptății forței adică „ochi pentru ochi”, atunci tot am fi fost toți chiori și știrbi. Înțelegeți, care e rezultatul?

Soluția nu este asta, soluția este înțelepciunea iubirii, însă nimeni nu și-o putea imagina. De fapt, ce vorbesc? Nu numai să și-o imagineze, ci chiar dacă ar fi fost enunțată ca poruncă, nimeni nu ar fi crezut în nebunia smereniei înțelepte: nebunia iubirii. Din cauza aceasta, a venit însuși Dumnezeu ca să ne arate concret că „Uite, da! Așa se face!” Ca să ne dea exemplu, ca să ne arate concret. Numai cu cuvintele, ci cu fapta.

Numai cu cuvintele, fraților, nu merge. Toate cultele care au doar cuvintele – fie ele chiar și ale Scripturii – sunt socotite eretice, sunt sortite eșecului pentru că este nevoie de tradiția exemplelor din Biserică, ale Sfinților Părinți, în care sfântul părinte care să arate ucenicului său în mod concret cum trebuie să se sfințească. Înțelegeți? Trebuie să avem un avva care să  ne arate cum trebuie să ne sfințim. Acesta este unul din principalele motive ale întrupării lui Hristos: necesitatea exemplului. Înțelegeți?

Omul, Creația lui Dumnezeu

În spatele acestui motiv stă, de fapt, iubirea totală, perfectă a lui Dumnezeu față de Creația Sa, în special față de om pe care l-a făcut după chipul Său. Spune Sf. Athanasie cel Mare că dacă Dumnezeu nu l-ar fi făcut pe om, acest lucru s-ar fi socotit ca o neglijență din partea lui Dumnezeu. O și mai mare neglijență, spune Sf. Athanasie, ar fi fost faptul să-l lase pe om în starea jalnică în care acesta căzuse. Înțelegeți? O iubire perfectă nu îngăduie acest lucru.

Legat de exemplul personal al lui Hristos și de iubirea Sa față de noi, avem aici și alte dimensiuni, fraților, alte cauze derivate din iubirea Sa perfectă care L-au determinat să se întrupeze: în primul rând, iubirea Sa nu a suferit ca să ne dea porunci „de sus”, adică „faceți aia!” și așa mai departe, ci El însuși S-a coborât și a zis: „Faceți ca Mine!”. Înțelegeți?

A făcut asta pentru că dragostea Sa perfectă nu a suferit nici măcar această formă de înjosire a noastră, cu toate că ni se cuvine cu vârf și îndesat, că noi suntem robi și El este stăpân. Înțelegeți?

Ei, dacă acest mod de conducere ar fi implementat astăzi în firme – adică să se coboare stăpânul la nivelul subalternilor, rămânând totuși stăpân, rămânând totuși conducător – ca să nu zic la nivelul  sclavilor – și să-i învețe concret, zicând „faceți așa cum vă arăt eu!” sau, și mai bine „faceți ca mine!” atunci cred că 9x% din problemele de management din firme s-ar rezolva singure. Exemplul personal este mântuitor pentru că este dat de Mântuitorul. Înțelegeți? Of, Doamne! Mă rog… Noi ne credem mari și tari, fraților, dar nu este așa. Trebuie să știm că suntem totuși sclavi în fața lui Dumnezeu, robul lui Dumnezeu. Înțelegeți? 

Dumnezeu ca rob

Stăpânul tuturor a luat chip de rob, după cum spun Sfinții Părinți. Rob, nouă oamenilor, înstrăinându-Se în mod negrăit din sânurile Tatălui și venind aici în valea plângerii să ne întrebe „ce vrei să-ți fac?”. La fiecare minune, Domnul zice: „ce vrei să-ți fac?” Nu știa? Știa! Dumnezeu este! Știți de ce Domnul întreba asta? Întreba NU pentru că nu știa – Dumnezeu era și este; știe toate. Hristos a făcut asta ca să arate că este rob nouă și că face tot ceea ce face din ascultare, tot ceea ce dorim, până la păcat, bineînțeles. Domnul a făcut asta pentru că dorea cu toată ființa Sa să fie împreună cu noi, atras fără patimă de frumusețea creației Sale, chiar dacă suntem căzuți, bineînțeles, atras de drama noastră în căderea noastră și atras mai ales de frumusețea inefabilă a Maicii Domnului cea fără de păcat.

Stăpânul tuturor a luat chip de rob, supunându-se legilor materiei, adică foamea, setea, somnul și chiar gravitația, fraților – limitarea în timp și spațiu – până acolo unde hotăra dumnezeirea Sa. Deci S-a supus și S-a supus cum nimeni de pe pământul ăsta nu se poate supune așa cum S-a supus Domnul nostru Iisus Hristos.

Icoana nașterii Domnului

Vedeți în icoanele bizantine ale Nașterii Domnului sunt foarte mulți îngeri acolo. Buluc. De ce? Pentru că dintr-o dată Dumnezeu cel total transcendent, etern, de necuprins, de nevăzut, de neatins dincolo de continuumul spațiu-timp de 93 de miliarde de ani lumină observabili, Dumnezeu e dincolo de toată aceasta – devine un copil mic de câțiva zeci de centimetri într-o iesle. Ei, cum să nu te bulucești, cum să nu te înghesui să vezi așa ceva? Ca să năvălești însă cu toată ființa ta la un asemenea spectacol hiper-cosmic, trebuie să avem mintea curată ca să vedem cu adevărat aceste realități duhovnicești.

Vă amintesc faptul că îngerii sunt tipuri de minți, fraților, care cu darul lui Dumnezeu stăpânesc materia și sunt dincolo de bâjbâiala, întunecarea provocată de patimi. Au claritatea, transparența, diafania și luminarea sfințeniei, a libertății. Pentru că sfințenia, nepătimirea este eliberarea de patimi care ne întunecă mintea și deci vederea lucrurilor așa cum sunt – asta aduce sfințenia: vederea realității, vederea Adevărului că Adevărul e o persoană, Dumnezeu Cuvântul întrupat este Adevărul. El a spus: Eu sunt Calea, Adevărul și Viața.  Înțelegeți? Numai o inteligență după fire adică o inteligență iubitoare poate să-și dea seama de importanța capitală a întâlnirii super-inteligenței ființiale, super-iubitoare cu creația Sa.

Scena nașterii

Desigur că noi, în barbaria noastră, nu am găsit un loc unde Să se nască Domnul nostru Iisus Hristos – unde să nască o fetiță de 16 ani, cât va fi avut Maica Domnului însoțită de Sfântul și Dreptul Iosif. Imaginați-vă puțin! O fetiță de 16-18 ani însărcinată, gata să nască, însoțită de un bătrân de 70-80 ani cât va fi avut Sf. Iosif. Un cuplu la arătare, bineînțeles, fraților, tragi-comic care îți inspiră milă pentru că virtutea lor era ascunsă de ochii noștri care judecă după arătare. Cu toate acestea, nimănui i-a fost milă să facă ceva să le ofere condiții propice. Maica Domnului și Hristos de la început au avut cruce aici pe pământ, să știți. Au avut nevoință.

Noi credem că în peșteră a fost ceva idilic, cu mieluți… însă cineva – era la o mănăstire aici în Sfântul Munte – și a făcut paznic de noapte în ajun de Crăciun. Fraților, așa un frig a fost că fratele respectiv și-a luat toate hainele pe el și nu a rezistat și a trebuit să se ducă înapoi, să intre în casă acolo, pe coridoare. Atunci i-a venit gând de la Dumnezeu că așa  a fost în noaptea de Crăciun. Deci un frig de te tăia și din cauza asta Maica Domnului L-a pus pe Mântuitorul în iesle, că ar fi trebuit să-L țină în brațe ca mamă ce era. L-a pus în iesle ca să fie acoperit de respirația animalelor că dacă nu era acoperit astfel ar fi murit de frig. Din cauza asta se spune la profetul că „boul și asinul au cunoscut ieslea stăpânului tău, dar tu nu M-ai cunoscut, Israele”. Înțelegeți?

Magii

Această nesimțire, a lipsei de interes a oamenilor așa-zis „buni” în contrast cu străinii se vede și mai pregnant în cazul venirii magilor, fraților: aceștia au venit din Persia – Iranul de astăzi. Bine, alții spun că au venit din Babilon care este în centrul Irakului (la sud de Bagdad) și au venit cu cămila, fraților, de acolo până în Israelul, Palestina de astăzi. O întreagă aventură. În cel mai bun caz sunt peste 500 km. Dacă au venit din Iran, vorbim de aproximativ 1500 km. Astăzi este o aventură să vii cu mașina din Iran până în Palestina, darămite pe vremea respectivă. Și totuși magii și-au dat interesul și osteneala să străbată atâta cale pentru că aveau anumite profeții în cărțile lor, legate de Mesia. Acuma, trebuie să știți că magii pe vremea respectivă erau mai degrabă oameni care combinau știința cu cunoștințe religioase, învățați – niște oameni foarte respectabili. Erau oameni de vază. Desigur că mulți dintre ei se ocupau cu lucruri diavolești, lucruri oculte, foarte periculoase care le-a și atras renumele negativ pe care îl au în creștinism și nu numai.

Steaua

În orice caz, gândiți-vă că apare în Ierusalim după aproximativ un an și jumătate de călătorie, după cum spun Sfinții Părinți, un grup de oameni oficiali, diplomați, cu daruri, titrați cu știința cea mai înaltă a vremurilor respective și spun că S-a născut Împăratul lui Israel! Cu adevărat, e de înțeles de ce toată cetatea Ierusalimului s-a tulburat inclusiv Irod. Și asta mai ales când spun că au fost călăuziți de o stea inteligentă, care apare și dispare care merge invers pe bolta cerească de la răsărit la apus (știți că toate stelele merg invers – de la apus la răsărit). Această stea care merge în sens contrar, care apare și dispare, este un înger, fraților. Era arhanghelul Gavriil, o inteligență curată, mai presus de lumea aceasta, după cum spun Sfinții Părinți. O minte curată care îi ghidează pe magi în mod intenționat în Ierusalim ca să le relateze celor de acolo cele întâmplate. Înțelegeți? Din cauza asta.

Vestea cea mare pentru Irod

Era de așteptat ca o asemenea delegație să aibă audiență directă la Irod și vestea asta să fie într-adevăr un șoc, un breaking news, cum se spune astăzi. Irod îi cheamă pe toți teologii, toți cunoscătorii și înțelepții neamului după cum spune evanghelistul și îi întreabă unde o să se nască Mesia. Atunci toți aceștia îi spun celebra profeție a proorocului Miheia că în Bethleem o să se nască.

Ceea ce nu e de înțeles, după părerea mea, este – cum spuneam – nesimțirea, indiferența, fraților. Bun, deci tu ca neam aștepți pe Mesia cel profețit, izbăvitorul ca să te scape de stăpânire, indiferent că atunci vedeau mai degrabă stăpânirea politică în locul tiraniei spirituale și spui unde se află acest Mesia – cui? Unui rege străin de neam – Irod era idumeu – și aservit stăpânirii romane atât de urâte de popor. De fapt, tu nu-L vinzi pe Mesia pe 30 de arginți ca Iuda, ci Îl trădezi pe gratis. Noaptea minții, fraților, nesimțirea despre care vorbim!

Ok, și după ce îl trădează pe gratis nimeni nu se sinchisește să meargă la Bethleem în imediata apropiere a Ierusalimului – după cum probabil știți, cine a fost la Ierusalim știe că azi Bethleemul este o suburbie a Ierusalimului, însă atunci era un sat în afara cetății la câteva ore de mers, o oră, două ore. Și magii au venit de un an jumate fraților, pe cămilă și nimeni nu s-a sinchisit dintre cei locali să se ducă acolo ca să vadă, totuși, ce se întâmplă.

S-a sinchisit doar Irod – cum era de așteptat – și a trimis armata și a omorât toți copii mai mici de doi ani, ca să fie sigur. Ceea ce e fenomenal, era faptul că Irod avea unul din copii care era mai mic de doi ani și l-a omorât și pe acela. Și asta, în condițiile în care Irod avea o cocină de fildeș poleită cu aur pentru porcul lui preferat. Lui Irod îi plăcea enorm carnea de porc și avea un porc căruia îi oferea condiții regești – la propriu.

Auzind de întâmplarea aceasta, împăratul vremii, împăratul roman Gaius Octavius, cunoscut de popor ca și Octavian August, fiind contemporan cu evenimentele a zis o maximă celebră rămasă în istorie: „Mai bine să fii porcul lui Irod decât copilul lui”. Și asta se aplică la mulți dintre noi și care arată până unde merge individualismul, egoismul, iubirea de materie, de trup de poziție socială: merge până la crimă și nu orice crimă – uciderea propriului copil sub doi ani!

E o nebunie, știți: pentru că sau profeția nu era adevărată și atunci nu avea rost să se deranjeze, mai ales să facă un gest așa de oribil, un păcat așa de mare, sau profeția era adevărată – după cum a și fost – și atunci orice ar fi făcut, tot degeaba ar fi fost.

Cine luptă contra lui Dumnezeu…

Asta-i nebunia luptei împotriva lui Dumnezeu, fraților! De fapt, acesta este chinul iadului: duci cu toată puterea ta o luptă împotriva Cuiva în fața Căruia sigur pierzi și asta nu pentru că este, așa zicând, mai tare decât tine în sens de Rambo sau Schwartzenegger, ci pentru că Cel cu care lupți este pe un cu totul alt plan existențial decât tine. Este atotputernic prin totală depășire. De fapt, este Existența de sine, este Ființa, este Cel ce este. Cel care Îl luptă pe Dumnezeu, primește de la Acesta nu numai puterea ca să-L lupte, în virtutea libertății sale, ci primește chiar existența în sine. Asta-i marea dramă a diavolului: că primește chiar existența de la Cel pe care dorește să-L anihileze. Înțelegeți?

Vedeți diferența dintre cei fără harul lui Dumnezeu cum sunt Irod și cei dimprejurul lui care în cel mai bun caz nu s-au deranjat de prezența Împăratului Păcii Care S-a născut, de Hristos, și cei mai mulți L-au ucis cu indiferența lor, iar pe de altă parte cei cu harul și energia lui Dumnezeu – chiar dată – oficial, nu? – erau în afara Sinagogii – adică magii care au mers pe cămilă un an jumate numai ca să-L întâlnească pe micul Împărat și care – culmea! – au intrat în Ierusalim să vestească actualului împărat, să zicem așa, adică lui Irod, vestea cea mare cum că, „vezi că S-a născut cel care te va înlocui”. Ei, ca să faci treaba asta, ai nevoie de vână, de tărie, nu e nevoie numai de o stea, e nevoie de harul lui Dumnezeu și această energie a Adevărului nu venea de la o stea normală, ci de la energia necreată a harului Dumnezeiesc.

Oameni buni, magii nu erau proști, știau că dacă spun asta lui Irod o să fie represalii, inclusiv relativ la persoana lor. Și cu toate aceasta au făcut-o. De ce? Pentru că era Dumnezeu înăuntrul lor, Care le dicta prin harul Său ce să facă și ei aveau puterea credinței. În clipa în care cineva are credință în Dumnezeu, atunci Dumnezeu îl păzește și îl scoate din toate – inclusiv dacă ar fi precum magii, trei străini într-o țară, de fapt, dușmană, în practică, sau, în cel mai bun caz indiferentă, chiar dacă în teorie toți erau interesați de știri.

Nimeni nu s-a dus…

Lucrurile apar și mai triste în clipa în care ne aducem aminte că NU magii au fost primii care s-au închinat Domnului, ci păstorii care și ei, la rândul lor, au vestit celor interesați. Notează evanghelistul că se minunau de cuvintele lor, însă vedem că nimeni nu s-a dus.

De asemenea, după asta avem Circumciderea după o săptămână de la Nașterea Domnului și după 40 de zile avem Întâmpinarea Domnului, unde au venit doi mari profeți. Sfântul și dreptul Simeon, omul de sute de ani care nu mai murea care a venit „în Duhul”– adică s-a teleportat, adică a dispărut de aici și s-a dus în templu, gândiți-vă ce fază, ce priveliște! Și profetesa Ana care a spus acele mari profeții relativ la Mesia – avem până astăzi la slujbe profeția Sfântului Simeon. „Acum slobozește pe robul Tău Stăpâne după cuvântul Tău în pace…”

Și cu toate acestea, oamenii nu au luat aminte. Cum spuneam, nesimțire. Chiar dacă Maica Domnului cu pruncul Iisus și cu Sfântul și dreptul Iosif au stat în mijlocul lor aproximativ un an și jumătate până ce au venit magii, fraților.

Înțelegeți?

La fel și noi azi…

La fel este și comportamentul nostru astăzi: Dacă întrebi ce sărbătorim la Crăciun unii o să zică – Doamne ferește! – „tăierea porcului” sau, poate, alții chiar să zică „Nașterea Domnului”. Însă cei mai mulți dintre noi mergem la Biserică pe apucate, oarecum din obligație, fără să înțelegem sau să ne pese ce se întâmplă, de fapt, în această crucială sărbătoare. Așteptăm să ne întoarcem acasă – asta desigur dacă dă bunul Dumnezeu să mergem la biserică – așteptăm să ne întoarcem acasă să ne distrăm în familie sau singuri pe net – orice numai să uităm mai mult sau mai puțin de Hristos, Cel care și-a adus aminte de noi într-un mod atât de absolut.

Este fenomenal, fraților, cum în această sărbătoare a interesului absolut al lui Dumnezeu pentru noi în care El ne dă totul – adică pe Sineși – noi dăm dovadă de o lipsă de interes ce contrastează dureros cu frumusețea inefabilă a iubirii întrupate a lui Hristos. La lumina lui Hristos se vede întunericul nostru. Haideți să ne pese de ceilalți în Hristos, haideți să ne pese de Hristos.

Hristos S-a născut!

Crăciun fericit să avem cu toții!

Vă rog să mă iertați!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!