Sfânta Liturghie și Împărtășanie: Clarificări necesare – p. Teologos

Vizionați un foarte necesar material despre Sfânta Împărtășanie și Sfânta Liturghie în care încercăm să clarificăm pe cât ne este cu putință anumite concepții greșite legate de cea mai importantă slujbă și taină de pe acest pământ.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Introducere

Părintele Teologos: Întâi de toate, aș vrea să-mi cer iertare public față de Cezar care mă filmează acum, pentru că în urmă cu multe luni, pe vremea când eram amândoi tineri, m-a rugat foarte mult să-i vorbesc despre despre Sfânta Liturghie – ce este Sfânta Liturghie, care este însemnătatea, toate astea. Și bineînțeles, eu n-am fost în stare să îl servesc pe Cezar și acum am spus, într-un final că o să fac treaba asta și am spus că o să înregistrăm, după cum se și vede, ca să fie pentru toată lumea.

Nu o să vorbesc acum despre Liturghie în sens științific, duhovnicesc întâi de toate că nu sunt la nivelul necesar. O să încerc să spun câteva cuvinte din punct de vedere practic, dacă doriți, bineînțeles, tot bazat pe Sfinții Părinți astfel încât toată lumea să poată să înțeleagă, sper, ce este este Sfânta Liturghie și lucruri practice astfel încât să ne putem folosi cât de mult despre aceasta.

Am în fața mea pe laptop, cu liniuță părțile Sfintei Liturghii. De ce? Nu carele cumva să uit o parte și pe aceste părți o să dezvolt toată tema asta foarte mare a Sfintei Liturghii și bineînțeles, la sfârșit sau și în decursul discuției, pelerinii pe care Cristi și ceilalți și Cezar mai ales o să-mi pună întrebări și o să încercăm să facem o discuție pe tema asta.

Acum întâi de toate, înainte să intru pe părțile Sfintei Liturghii pe care le am dintr-o carte foarte bună a Preasfințitului Petru Pruteanu – cartea a fost scrisă pe vremea când era el ieromonah. Vreau să spun puțin despre Sfânta Liturghie.

Ortodoxia și Liturghia

Întâi de toate fraților, trebuie să știți că ortodoxia este civilizația, este modul de a fi, bazată pe dar, bazată pe dăruire, bazată pe jertfă. Deci principala slujbă din ortodoxie este slujba darurilor, slujbă jertfei. Deci fraților, dacă noi nu ne dăruim, dacă noi nu dăruim celorlalți, nu suntem ortodocși. Înțelegeți? Deci întâi de toate trebuie să dăruim, trebuie să ne deschidem față de ceilalți și aceasta e iubirea, acesta este raiul. Raiul este deschiderea perfectă, deschiderea deplină.

Trebuie să știți că Liturghia în limba greacă înseamnă „funcționare”, de fapt. „Thia liturghia” care în limba română se traduce prin Sfânta Liturghie este de fapt dumnezeiasca lucrare, dumnezeiasca funcționare. Nu sună foarte bine. Pe baza acestei etimologi,  Înaltul Ierotei de Nafpaktos vorbește foarte bine despre Liturghie și para-liturghie adică despre funcționare și funcționare greșită. Mă rog, e dificil de tradus în română.

În orice caz, Înaltpreasfințitul vorbește și spune că Adam a fost alungat din rai de către el însuși, de către comportamentul său pentru că nu mai liturghisea, adică nu mai funcționa corect, adică nu se mai jertfea, nu mai era deschis în fața lui Dumnezeu. Înțelegeți? Asta este marea problemă a noastră: că ne închidem față de Dumnezeu și față de ceilalți.

Deci Liturghia fraților, nu este o stivă de cântări, un amalgam de cântări și de rugăciuni și de ecfonise și cum se mai numesc ele acolo. Liturghia este întâi de toate dăruirea prin excelență. Jertfa prin excelență.

Liturghia este jertfă

Întâi de toate se jertfește Dumnezeu, Dumnezeu ne dă toate nouă pentru că noi dăm niște lucruri insignifiante lui Dumnezeu, adică dăm o bucățică de pâine, niște vin, niște daruri insignifiante și Dumnezeu ni se dăruiește total nouă. Dumnezeu care este mai presus de orice și oricine. Să nu uităm că Dumnezeu este mai presus de continuumul spațiu-timp pe care El Însuși l-a creat. Adică Dumnezeu este mai presus și dincolo de tot acest univers de 93 de miliarde de ani lumină cât este observabil la ora asta.

Deci ar trebui puțin să ne să ne smerim și să-I mulțumim lui Dumnezeu că în cadrul Sfintei Liturghii pe care trebuie să știți că tot acest univers de 93 de miliarde de ani lumină îl așteaptă pentru că prin Sfânta Liturghie până astăzi Dumnezeu intră în cotidianul nostru. Dumnezeu care este dincolo de orice, este total transcendent ca să vorbesc în termeni filozofici.

Caracter comunitar

După cum spuneam, tot acest univers așteaptă acest lucru și trebuie să știți că datorită faptului că este vorba de slujba darurilor, Liturghia este eminamente comunitară, adică Liturghia nu poate fi săvârșită de unul singur. Totdeauna trebuie să fie preot și popor. Dacă este un copil de doi ani acolo, acela este poporul și se face Sfânta Liturghie. altfel nu se face Sfânta Liturghie. Înțelegeți? 

E adevărat că anumiți pustnici cu o viață duhovnicească foarte înaltă primesc binecuvântare de la arhierei și așa mai departe să facă Liturghia singuri, dar acesta este un caz excepțional, este o excepție. Întotdeauna la Liturghie trebuie să fie mai mulți. Deci Liturghia întotdeauna se săvârșește în sobor indiferent dacă acesta este format din mai mulți preoți și popor sau este format din un preot și popor. Pentru că mare atenție, fraților, toți liturghisesc, toți funcționează, toți slujesc la Liturghie. Înțelegeți?

 Și chiar în Sfântul Munte uneori ne întrebau, țin minte pe unul din foștii mei duhovnici, părintele Timotei, Dumnezeu să-l binecuvânteze, față de care eu am o nețărmurită dragoste și un nețărmurit respect și să mă mântuiască bunul Dumnezeu pentru rugăciunile lui, la un moment dat mă întreba: „unde o să slujești?” Bineînțeles eu sunt un simplu monah, slavă lui Dumnezeu, nu sunt preot. Nu vreau să jignesc, dar ca monah ne mântuim mult mai bine decât ca și preoți, ca și ieromonahi.

„Unde o să slujești?” De ce? Pentru că fiecare dintre noi, fraților, trebuie să slujim la Sfânta Liturghie adică fiecare dintre noi trebuie să ne jertfim la Sfânta Liturghie. Înțelegeți? Este capital. Deci noi nu trebuie să mergem la Liturghie și să așteptăm când se termină sau să așteptăm să ne luăm anafura sau să așteptăm să ne împărtășim, dacă dă bunul Dumnezeu. Pentru că Liturghia întâi de toate, cum spuneam, este jertfire în fața celorlalți și în fața lui Dumnezeu și deci este prin excelență comunitară și prin excelență este slujba împărtășirii.

Slujbă cu scop precis

Deci fraților, Sfânta Liturghie nu face parte din slujbele de slavă, de slăvire a lui Dumnezeu chiar dacă prin Sfânta Liturghie Dumnezeu se slăvește ca niciunde altundeva. Sfânta Liturghie face parte din categoria slujbelor cu scop precis, face parte din categoria botezului, din categoria înmormântării, din categoria nunții și scopul Liturghiei este împărtășirea credincioșilor. Din cauza asta se face Sfânta Liturghie – pentru a ne împărtăși. Deci dacă la înmormântare nu-l bagi pe-ăla în groapă, slujba nu și-a atins scopul. La fel și la Liturghie, dacă nu se împărtășesc oamenii, Liturghia nu-și atinge scopul, să știți. Și trebuie să știți că tot tipicul Sfintei Liturghii arată acest lucru.

Întâi de toate, preoții clar trebuie să se împărtășească. După care canonul 8 apostolic de la Sfinții Apostoli, deci nu ne jucăm cu așa ceva, spune că preoții care sunt prezenți la dumnezeieștile slujbe și așa mai departe și nu se împărtășesc să spună cauza. Clericii, da, rasoforii să spună cauza și dacă este binecuvântată să aibă iertăciune, dacă nu, să se afurisească ca unii care au adus bănuiala asupra celui care slujește.

Deci preoții, clericii, în general, dacă nu spun cauza primesc canon. De ce? Pentru că mai demult, nici măcar nu se concepea faptul ca cineva să nu se împărtășească cleric fiind, mai ales, să nu se împărtășească la Sfânta Liturghie decât numai datorită faptului că cel care a adus jertfa, adică a slujit Sfânta Liturghie ne a adus-o validă, adică e eretic omul sau are oprire de la slujire. Înțelegeți?  Și din cauza asta astăzi în Sfântul Munte, noi dacă nu ne împărtășim – bine, este zi de împărtășire, dacă nu ne împărtășim – trebuie să spunem cauza. Adică ce să zic: am o sângerare în gură, mă duc să mi se facă o lucrare la dinți. Atunci trebuie să spui, te spovedești „părinte stareț, vă rog să mă iertați, nu o să mă împărtășesc din cauza cutare!” Înțelegeți?

Împărtășirea mirenilor

Și canonul nouă apostolic se referă la împărtășirea mirenilor, care spune la fel că cei care sunt prezenți la dumnezeieștile slujbe și nu se împărtășesc să fie afurisiți ca unii care produc neorânduială în biserică. Înțelegeți? Și asta de unde provine? De la cuvintele Mântuitorului care spune că… acum e foarte dificil de tradus, o să spun textul în greacă în original din Evanghelia Sfântului Ioan Teologul, în evanghelia teologică, da, adică textul cu cea mai mare autoritate din Noul Testament pe care este bazată Sfânta Împărtășanie și este bazată Sfânta Liturghie. Spune Mântuitorul acolo: „ὁ τρώγων μου τὴν σάρκα καὶ πίνων μου τὸ αἷμα ἐν ἐμοὶ μένει, κἀγὼ ἐν αὐτῷ.”

Traducerea nu e corectă în română, dar noi nu ne luptăm să se schimbe și o să vă explic și de ce. Traducere este „mâncătorul trupului Meu și băutorul sângelui Meu rămâne întru Mine și Eu întru el”. În Biblia românească este „cel care mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu întru Mine rămâne și Eu întru el”. De ce accentuez atât de mult pe tema mâncătorului și a băutului, chiar dacă nu sună bine în românește și din cauza asta noi nu spunem că trebuie să  se traducă așa pentru că nu sună bine?

Mâncătorul și băutorul, fraților, sunt formele predicative ale verbelor care arată o meserie, o acțiune repetată, constantă, făcută în acest scop, adică o meserie. Deci fraților, dacă dă bunul Dumnezeu să mătur eu chilia, da, eu nu sunt măturător. Măturător este cel care face treaba asta constant, repetat și cu scopul ăsta. Sau dacă dă bunul Dumnezeu să mai crăp și eu un lemn pentru o sobă, nu sunt eu tăietor de lemne. Tăietorul de lemne este cel care face asta continuu. Înțelegeți?

Deci în clipa în care Mântuitorul vorbește despre mâncătorul trupului Meu și băutorul sângelui Meu spune că spune că creștinii trebuie să facă treaba asta continuu până când ăștia s-au scandalizat, stai puțin că ne spune să-L avem pe El de hrană. Mântuitorul spune că trupul Meu este adevărată mâncare și sângele Meu adevărată băutură. Și mai ales că accentuează pe tema pâinii și a vinului, adică două alimente indispensabile mai ales pe vremea respectivă și bineînțeles și astăzi. Înțelegeți?

Nu spune că e vorba de ceva un condiment sau așa mai departe, mai deosebit, mai rar, că putea să spună un condiment foarte rar și foarte scump astfel încât să dea o importanță mai mare Sfintei Împărtășanii. El zice nu, este pâine și vin, adică ceva de care ai nevoie în fiecare zi. Pe baza acestui lucru și pe baza faptului că la Cina cea de Taină, Mântuitorul spune că aceasta să o faceți întru pomenirea mea. Aceasta adică nu rugăciunile, nu cântările pe care dacă sunteți atenți în Scriptură le-a făcut după ce s-au împărtășit, dacă citiți la Cina cea de Taină. Ci Împărtășania s-o faceți întru pomenirea Mea.

În biserica primară

Din cauza aceasta, în biserica primară credincioșii să împărtășeau de fiecare dată când era Sfânta Liturghie. De fiecare dată, înțelegeți? Am uitat să vă spun că trebuie să știți că se împărtășeau după ce mâncau, deci agapele erau înainte, dar datorită faptului că Sfântul Apostol Pavel notează și arată că se petreceau niște lucruri foarte urâte din punct de vedere social în principal, adică oamenii mergeau mergeau beți, da. Mâncau la agape, se îmbătau bine bine, că omul tot om e, că nu pot să spun că omul e porc că înjosim porcii. Deci odată mergeau se îmbătau, erau la Sfânta Liturghie beți, mergeau să se împărtășească beți. Și dincolo de asta era și o problemă socială, adică venea cel bogat și își întindea ditamai masa ca să arate cine este el și cel sărac sau robul avea o bucățică de pâine și din cauza asta Sfântul Apostol Pavel zice liniștiți-vă o dată, de două ori, de trei ori.

Cu tot geniul și sfințenia sa, Sfântul Apostol Pavel nu reușește să oprească aceste fenomene cu totul și cu totul regretabile și din cauza asta celebrele agape s-au stins undeva în secolul IV, III – IV și Biserica a spus ok nu sunteți în stare, toată lumea mănâncă acasă după.

Pe nemâncate

Trebuie să știți că acesta este singurul canon referitor la post în ceea ce privește Sfânta Împărtășanie. Adică omul să se împărtășească pe stomacul gol. Acuma, stomacul gol înseamnă – e adevărat, Sfinții Părinți spun de șase ore fraților, dar cum spuneam, haideți să nu fim porci că nu suntem – fraților, deci să nu fie cu ceasul, da. Unii spun miezul nopții, alții spun opt ore. Deci fraților totuși… și iarăși în Sfântul Munte există o tradiție duhovnicească, o tradiție ascetică, nu-i canon care spune că în seara de dinaintea zilei în care ne vom împărtăși adică de obicei sâmbătă seara, să mâncăm de post. E bine să se pregătească puțin mintea, trupul astfel încât să ne întâlnim cu Domnul nostru Iisus Hristos a doua zi dimineață. Dar asta nu este canon, pentru că știți foarte bine că preoții se împărtășesc foarte des și nu țin post în seara zilei de dinainte de a se împărtăși.

Împărtășirea rară?

În timp, însă ce s-a întâmplat? În timp, Împărtășania s-a rărit și trebuie să știți că s-a rărit datorită faptului că a scăzut foarte mult interesul duhovnicesc, măsura duhovnicească și trebuie să știți că a fost vorba de o tăcere din culpă. Adică ce s-a întâmplat? Întâi de toate cădeau canoane, adică sunt anumite păcate care sunt opritoare de împărtășanie. Vedeți că nu există faptă bună învrednicitoare de Sfânta Împărtășanie. De ce? Pentru că pe de o parte nici un om nu e vrednic și pe de altă parte, starea starea normală a omului este starea de împărtășire.

Aceste canoane opritoare de Împărtășanie îl opreau pe om de la Împărtășanie și dincolo de efectul capital, evident și esențial – efectul duhovnicesc mai are și un efect social. Adică îl vezi pe om că se împărtășește la fiecare Liturghie și la un moment dat nu se mai împărtășește și atunci ceilalți din jur încep să-l judece. Nu-i bine, dar se întâmplă. Adică zice: ce s-a întâmplat, de ce nu se împărtășește ăsta? Și celălalt și el. Și atunci pentru că ăsta păcătuia, celălalt păcătuia, celălalt păcătuia și atunci zic oamenii între ei: știi ce, hai, mai bine nu mai mergem noi la spovedit, nici nu ne mai smerim și așa mai departe, facem și noi păcatele noastre că na și eu și tu și așa mai departe și hai să ne împărtășim mult mai rar.

Atunci de aici a apărut Împărtășania rară, fraților. De la scăderea nivelului duhovnicesc și, cum spuneam, să nu se vadă nici la tine, nici la tine și asta din anumiți factori istorico-politici și așa mai departe – ocupația turcă, o întreagă o întreagă poveste.

Postul

De aici trebuie să știți fraților, că a apărut și problema postului, adică cele așa-zise trei zile de dinainte de Împărtășanie. Cum spuneam, nu există canon referitor la post înainte de Sfânta Împărtășanie și chiar există un canon contrar care spune că nu există nicio sâmbătă care să fie de post în afară de una –  sâmbăta mare, da.

Ce se întâmplă? Oamenii se împărtășeau foarte rar și veneau de patru ori pe an să spovedească, dacă veneau și o dată de Paște. Și când veneau de Paște, mai ales dacă erau bătrâni n-aveau păcate opritoare de Împărtășanie, dar preotul întreba, știa că venea o singură dată pe an și zice preotul: „bun, ok, te-ai putea împărtăși de Paște”. Că știa preotul că dacă nu te împărtășești de Paști, nu te împărtășești niciodată pe an. Groaznic. Și zice preotul: „ai postit Postul Mare?” Și el zice: „nu”. Atunci zice preotul: „ok, n-ai postit Postul Mare, ia, postește tu trei zile ca să simți și tu ceva, să faci și tu ceva și după aia te împărtășești.” Ei, dar asta este o penitență, ăsta este un canon, ăsta este o formă de asceză.

Atunci oamenii știau: bun, mă spovedesc de Paște și deci trebuie să fac trei zile de post ca să mă împărtășesc. Nu, nu trebuie să faci trei zile de post. Dacă cineva ține posturile de peste an, cele patru posturi de peste an și posturile de miercurea și vinerea, adică este în rânduiala Bisericii, nu trebuie să țină post. Am spus că este vorba de seara de dinaintea zilei de împărtășanie este bine să o țină așa ca și practică ascetică. Nu trebuie să țină trei post înainte, nici vorbă. Nu există suport patristic niciunde nu este pentru așa ceva.

Frecvența

La împărtășania deasă, citiți că este o întreagă carte a Sfântului Nicodim Aghioritul cu mărturii și toată ortodoxia de limbă greacă pe care o cunosc foarte bine, sunt de zeci de ani în Sfântul Munte și ortodoxia de limbă engleză pe care iarăși o cunosc foarte bine, că am foarte multe relații, toată lumea se împărtășește des.

Sfântul Vasile cel Mare spune – pe vremea lui se împărtășeau – zice el – numai de patru ori pe săptămână. Și mai ales că Sfântul Vasile cel Mare intră în contradicție, are conștiința că intră în contradicție cu Mântuitorul. Zice: bine este și frumos a ne împărtăși de cinstitul trup și sânge al Domnului nostru Iisus Hristos că Domnul a spus: mâncătorul trupului Meu și băutorul sângelui Meu rămâne întru Mine și Eu intru el. Însă eu… (e un adversativ acolo – „ego de” însă eu – într-o scrisoare către cineva, n-are importanță cine) însă eu spun să ne împărtășim numai de patru ori pe săptămână. El spune marțea, joia, sâmbăta și duminica și în zilele în care se face pomenirea unui sfânt – adică o sărbătoare, fraților.

Adică El spunea miercurea, vinerea – greșeala mea – sâmbăta și duminica. Astăzi este marțea, joia, sâmbăta și duminica. De ce marțea și joia? Pentru că sunt după zile de post, din cauza asta.

În lume este foarte dificil să vă împărtășiți de patru ori pe săptămână sau în fiecare zi. O dată pe săptămână, fraților, și dacă vă împărtășiți o dată pe săptămână atunci ar fi bine să vă spovediți tot o dată pe săptămână, dar trebuie să știți că vă puteți spovedi puțin și mai rar. Clar că împărtășania este condiționată de Sfânta Spovedanie, dar dacă vă împărtășiți des și vă spovediți des, raportul nu este de 1:1. Înțelegeți? Pentru că uneori nu aveți efectiv ce să spovediți.

Deci asta este foarte pe scurt cu Sfânta Împărtășanie și am spus că pot spune detalii și din Sfânta Liturghie care arată că trebuie să ne împărtășim des.

Cum ne împărtășim

Ce altceva aș putea să spun pe tema asta? Referitor la cum ne împărtășim, fraților. Foarte important! Deci când mergem să ne împărtășim, deschidem gura mare, capul pe spate la nivelul sfântului potir, ținem șervețelul acela, procovăț sau mahtru se numește, țineți șervețelul sub bărbie, astfel încât să nu cadă, Doamne ferește, un mărgăritar pe jos! Înțelegeți?

Deci gura mare, capul pe spate și la nivelul sfântului potir și nu foarte departe de acesta. Înțelegeți? Nu stăm așa, că normal este să deschidem puțin gura și să stăm cu capul aplecat puțin în față. E foarte dificil. Capul pe spate, înțelegeți, și gura mare ca să poată preotul să introducă lingurița respectivă. După care ne ștergem și mergem frumos la locul nostru. Bineînțeles, din evlavie facem o închinăciune și mulțumim Domnului.

Etapele slujbei

Hai, să intrăm în detaliile de la părinte Petru Pruteanu. Întâi de toate, trebuie să știți că primul lucru care se face, se pregătesc sfintele daruri, se numește proscomidie, asta notează părintele Petru Pruteanu aici. Da, proscomidia. Deci la început preoții o să-i vedeți că iau vremea, adică se pregătesc pentru Sfânta Liturghie, se îmbracă și fac o mică slujbă adică se roagă singuri. Slujba se numește luarea vremii, n-are importanță de unde vine, e vorba de începutul unui psalm.

După care proscomidia, în speță, că se pregătesc în taină darurile pentru Dumnezeu, că am spus că Liturghia este slujba darurilor. După proscomidie, urmează liturghia cuvântului sau a catehumenilor, adică partea învățătorească, partea didactică. Nu-mi place termenul ăsta, dar vreau să accentuez pe faptul că atunci, mai demult, se adunau oamenii undeva și mergeau în procesiune, mergeau împreună cu Evanghelia și intrau în biserică și pe drum cântau Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare sau cântau tot felul de alți psalmi.

Aceasta s-a păstrat până astăzi în intrarea mică sau vohodul mic cum se numește. Adică vedeți că la un moment dat, în timp ce se cântă, se deschide o ușă din partea stângă a altarului, se numește ușa diaconească din partea stângă și pe acolo intră preoții într-un semicerc și merge cineva cu o lumânare în față se numește isodicon sau sfeșnic. În limba greacă se numește isodicon. Această intrare mică despre care unii spun că simbolizează și, da, putem spune asta, că simbolizează lucrarea venirii în lume a Domnului nostru Iisus Hristos, era la început, intrarea în biserică. Și această intrare în biserică este pentru că se pregăteau undeva oamenii, se adunau într-o piață undeva și mergeau și intrau efectiv în biserică, cântând cântări. Cântarea Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare – Trisaghionul – cum se numește, de la cuvântul „aghios” care înseamnă în limba greacă „sfânt”, se pare că a fost o minune că un copil tânăr, curat, de o vârstă foarte fragedă a fost răpit la cer și a auzit că în cer îngerii cântă Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare miluiește-ne pe noi. De când s-a întâmplat minunea asta, credincioșii cântă acest imn. 

În liturghia actuală, acest imn nu este la început. La început sunt alte cântări, aceste cântări provin în principal din mediul monahal, trebuie să știți. Este o slujbă care se numește o obednița și „tipica” în limba greacă și de acolo vin aceste cântări. În principal este vorba de Fericiri. N-aș dori să intru în foarte multe detalii tehnice, cu antifoane și așa mai departe.

Fericirile

Fericirile sunt foarte importante pentru noi. De ce? Pentru că Fericirile ne arată – și din cauza asta se numesc și Fericiri – ne arată cum să fim fericiți. Fericiți făcătorii de pace – adică noi o să fim fericiți în clipa în care facem pace. Fericiți cei săraci cei smeriți – adică fericiți cei smeriți; deci o să fim fericiți când suntem smeriți și așa mai departe. Și atunci trebuie să fim atenți la aceste Fericiri ca să știm, cum spuneam, cum să ajungem să fim fericiți!

Am vorbit de Sfinte Dumnezeule, am vorbit despre această intrare cu Evanghelia – că vedeți că o țin preoții și dacă este diacon, o ține diaconul. „Diacono” în limba greacă înseamnă „slujitor”. Deci diaconii erau și sunt de fapt slujitorii preoților care slujesc. Trebuie să știți că preotul este doar Domnul nostru Iisus Hristos. Deci preoții de astăzi nu slujesc, nu mai sunt ierei, ci sunt prezbiteri adică oameni de cinste. De ce? Pentru că slujește Hristos prin ei.

Acum intrăm puțin în teologia Sfintei Liturghii, deci astăzi, Hristos slujește, nu mai slujește preotul prin sineși, ci Hristos prin El. Trebuie să știți că acesta este un lucru foarte concret. Eu știu cazuri de preoți nevrednici pe care i-a legat îngerul Domnului. Deci îi lega într-un colț al altarului și venea îngerul din cer și slujea Sfânta Liturghie. Deci apropos de vrednicia și nevrednicia și cât este de importantă și cât este de dumnezeiască Sfânta Liturghie. Se întâmplă astfel de minuni, fraților, da. Înțelegeți?

Lecturile

După asta urmează – și din cauza asta se numește liturghia cuvântului sau partea învățătorească, didactică, mă rog, depinde unde citim – pentru că urmează lecturile, în speță se citește din Apostol și din Evanghelie. Adică se intra mai demult în biserică cu Evanghelia și urmează să se citească din Apostol, adică din scrierile, în principal, scrisorile sfinților apostoli – asta numărul 1 și numărul 2 – din Evanghelie. Trebuie să știți că mai demult se citea și din Vechiul Testament, dar lecturile din Vechiul Testament au dispărut în câteva secole.

La Apostol se stă jos. La Apostol se stă jos și ca să ne odihnim, bineînțeles, dar mai ales, ca să arătăm că suntem egali cu apostolii. Înțelegeți? Suntem egali cu apostolii și din cauza asta se stă jos la Apostol.

După care se tămâiază, există o tămâiere acolo. Acestă tămâiere se făcea mai demult, de fapt, în semn de cinstire pentru Sfânta Evanghelie că urmează să se citească Evanghelia. Acuma mă adresez preoților că știu că foarte mulți preoți ne urmăresc, mă adresez preoților, că foarte mulți în clipa în care se tămâiază acolo – bineînțeles că tipicul vechi, bizantin, adevărat și așa mai departe a spus să se tămâieze doar în altar și nu în afară – acuma, bineînțeles, noi nu insistăm să se schimbă tipicul să se facă tulburare. Trebuie să tămâieze foarte foarte gingaș. De ce? Ca să nu-i atragă atenția omului că el ar trebui să asculte Apostolul și nu să se ridice să facă o plecăciune la preotul care îl tămâiază și care cu clopoțeii cădelniței intervine.

 E adevărat că la Liturghiile mult mai fastuoase, la Liturghiile arhierești, de exemplu sau nu numai, apare un aliluia acolo și atunci se tămâiază în timpul lui aliluia astfel încât cei care ascultă Apostolul să nu fie deranjați. Foarte important spun ca să lase pe om să fie atent la Apostol.

Îngenuncherea

După care, fraților, o mare durerea mea, la Evanghelie – la Evanghelie ce se spune acolo? „Înțelepciune, drepți să ascultăm Sfânta Evanghelie”. Și când se spune „drepți” toată lumea îngenunchează. Fraților, nu îngenuncheați. Trebuie să stăm în picioare. De ce? Pentru că asta vedem și în icoane și în toată istoria Bisericii și inclusiv în cel mai sfânt moment al Liturghiei, adică la Împărtășanie, că omul stă în picioare. De ce? Pentru că poziția în picioare este poziția în care se împlinește persoana. Nu poziția în genunchi. În genunchi stăm sau să ne odihnim sau e o poziție foarte chinuitoare, foarte ascetică. Nu se poate sta în genunchi. Deci din cauza asta, în picioare.

Sunt momente foarte clare în care se îngenunchează la slujbe. Sunt specificate de tipic. De exemplu, la hirotonie în care diaconul spune „iarăși și iarăși. plecându-ne genunchii, Domnului să ne rugăm”. Înțelegeți? Deci se stă în genunchi doar la Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite, fraților. Nu există niciunde în tipicoane că se îngenunchează la Liturghia asta pe care o știți voi, în speță Liturghia Sfântului Ioan Hrisostom sau a Sfântului Vasile cel Mare. Se stă în picioare la Liturghie, da.

Bine, acuma, dacă vedeți că toată lumea îngenunchează, da, nu facem tulburare, îngenunchem și noi, dar nu există așa ceva în tradiție.

Evanghelia și cuvântul de învățătură

După care se ascultă Evanghelia cu cea mai mare atenție, fraților, și o să vedeți că diavolul o să vă lupte crunt acolo ca să aveți mintea împrăștiată în tot felul de alte lucruri, vă dă tot felul de alte griji. Și după Evanghelie, mai demult, era cuvântul de învățătură. Am înțeles că astăzi se face treaba asta în România, nu știu exact, ar fi bine, atunci trebuie să fie cuvântul de învățătură. Unii îl pun la chinonic. E cu cântec, pentru că omul la chinonic trebuie să se concentreze să se poată întâlni cu Domnul nostru Iisus Hristos, înțelegeți, să se împărtășească.

În Sfântul Munte, trebuie să știți că nu se pune cuvânt de învățătură la Liturghie din motive isihaste pentru că, 100% din cazuri, în Sfântul Munte cuvântul de învățătură este în trapeză adică la masă, fraților.

Catehumenii

După citirea din Apostol, din Evanghelie urmează cum se spune, concedierea – astăzi nu se mai face – se trimit afară catehumenii adică cei care sunt pregătiți pentru botez, pentru intrarea în ortodoxie. Mă rog, aici sunt foarte multe detalii, în orice caz trebuie să știți că există partea asta, sunt lucruri rugăciunile respective și poate că auziți la un moment dat – „cei chemați ieșiți, ca nimeni din cei chemați să nu rămână” și așa mai departe „iarăși și iarăși cu pace Domnului, să ne rugăm”. Atunci se dădeau afară pentru că deja se intră în partea mistică, în partea tainică, în liturghia credincioșilor, cum se numește.

Vohodul mare

Aici apar niște rugăciuni foarte importante care ne pregătesc, ne învrednicesc pe cât posibil, bineînțeles, astfel încât să ne putem aduce darurile. Darurile se aduc la heruvic și la vohodul mare, intrarea mare. Trebuie să știți că asta a fost dezvoltată puțin mai târziu adică în secolele VI, VII.

Ce se întâmplă? Dacă darurile pe care credincioșii le aduceau erau depozitate într-un – în limba greacă se numește „schevofilakio”, nu știu cum se spune în română, nu mai țin minte. Adică într-o încăpere specială… nu mai puțin, poate găsesc pe aici în cum se numește treaba asta… nu știu. În orice caz, era și există și astăzi o parte specială astăzi la proscomidiar, da, unde erau puse darurile pe care credincioși și le aduceau, în speță, prescuri și vin.

Dacă aceste lucruri erau puse acolo fără mare fast, efectiv erau puse, acestea erau aduse cu foarte mare fast. În Sfânta Sofia trebuie să știți că însuși împăratul mergea în fața darurilor ca să fie aduse la Dumnezeu. Și pentru că această încăpere, sacristie – nu știu cum se numește în limba română, vă rog să mă iertați, poate că aș putea să caut în cartea preasfințitului Petru că acum este episcop, Petru Pruteanu.

În orice caz, în afara bisericii pe vremea respectivă, ieșeau de acolo și făceau un semicerc și intrau în biserică într-un mare fast și cu o cântare foarte complexă și foarte frumoasă, care astăzi este heruvicul, cu împăratul care ducea în față un sfeșnic ca să lumineze și nu numai ca să lumineze, ci în semn de cinstire și mergeau cu darurile să fie duse în altar. Astăzi acest lucru este vohodul mare, intrarea mare pe care o vedeți că vine diaconul – dacă există dacă nu, preotul – cu sfintele daruri. Ies din proscomidiar, de la proscomidie și fac acest semicerc și intră iarăși în altar și se pomenesc toți cei pentru care s-au adus și care aduc darurile. Înțelegeți? Acesta este vohodul mare și, cum spuneam, acolo se cântă heruvicul, celebra cântare.

Heruvicul

De ce se numește heruvic? Pentru că se pomenesc îngerii și mai ales să accentuează pe faptul că trebuie să lepădăm odată, într-un final, grijile: „toată grija cea lumească acum să o lepădăm”. Deci acum în clipa asta! E adevărat că ar fi trebuit să o lepădăm mult mai devreme, dar măcar atunci. Înțelegeți?  Asta este importanța capitală a heruvicului și a vohodului mare – că se aduc atunci cinstitele daruri către Dumnezeu.

Și atunci se întâmplă o mulțime de lucruri foarte importante – preoții se pregătesc efectiv pentru aducerea jertfei noastre la Dumnezeu, întâi de toate pe noi înșine și unii pe alții să ne aducem jertfă și Dumnezeu să transforme această jertfă în cinstitul trup și sânge al Său.

Unitatea și Crezul

După care, bineînțeles, sunt mai multe rugăciuni acolo, nu insistăm. În orice caz, ceea ce este foarte important este ca semn al unității noastre, deci al pregătirii noastre pentru jertfă întru unitate este simbolul de credință care este precedat de sărutarea păcii – adică toți ar trebui, nu se mai practică astăzi, mă rog din multe motive nu foarte fericite, mă rog. Mai demult toți creștinii se îmbrățișau și își dădeau mâna și se sărutau. Astăzi se întâmplă acest lucru doar în altar între preoți.

Și se spune Crezul. Crezul, fraților, se spune de către cel mai mare. Este bine ca nu toată lumea să recite Crezul pentru că nu toți avem voce și se poate produce tulburare, da. Bineînțeles, acuma, fiecare preot face la parohia lui cum socotește. Preotul, fraților, și nu oricine să facă ordine în biserică. Mai ales, cu toată dragostea și cu toată iubirea de care sunt capabil, le rog pe cinstitele doamne să nu intervină și să nu pună rânduială pentru că biserica este a lui Hristos și sunt Sfinți Părinți mari de tot care au făcut tipiconul ăsta, fraților, și s-a dat sânge pe tema asta și să nu spunem noi pe tot felul de găselnițe și tot felul de tradiții locale care au apărut în România datorită comunismului și datorită a tot felul de invenții. Vorbesc aici de Sfinții Părinți.

După Crez, după sărutarea păcii vine – se numește anafora. De ce? Pentru că „anafero” adică „mă dedic lui Dumnezeu” – este vorba de o rugăciune, un ansamblu de rugăciuni, așa numita mare rugăciune euharistică, mare rugăciune de mulțumire, dacă doriți, care este alcătuită din mai multe părți, să nu intru în detalii. În orice caz, punctul central aici este epicleza adică invocarea Duhului Sfânt ca să transforme cinstitele daruri în cinstitul trup și sânge al Domnului nostru Iisus Hristos.

Epicleza

Aici un singur lucru vreau să spun că aici se vede într-un mod exemplar, într-un mod total se vede unitatea. Adică nu spunem Domnul nostru Iisus Hristos să transforme pâinea și vinul în cinstitul trup și sânge al Său – că poate să facă asta Dumnezeu este – ci spune Tatălui să-L trimită pe Duhul să transforme pâinea și vinul în cinstitul trup și sânge al Fiului. Adică este vorba de o unitate deplină în care toate Persoanele Sfintei Treimi acționează astfel încât toată Sfânta Treime să ni se dedice, bineînțeles, Fiul este Cel Care, adică devine devine trupul și sângele Fiului acolo.

Axionul

După care se cântă axionul în cinstea Maicii Domnului – Cuvine-se cu adevărat – pentru că este cea mai mare sfântă, evident. După care sunt o mulțime de cereri, se numește ectenie și rugăciunea domnească – Tatăl nostru – care iarăși, fraților, trebuie să se spună de către cel mai mare, este cel mai bine așa și nu să se facă tulburare că de foarte multe ori toți din biserică spun și fiecare pe glasul său și unii sunt și afoni, cum sunt și eu de altfel și unde mai pui că mai ales la Tatăl nostru unii spun „și ne izbăvește de cel viclean”  și celălalt – „cel rău”. Fraților, să se evite treaba asta că nu e cum trebuie.

Momentul împărtășirii

După care împărtășirea clerului și a credincioșilor. Neapărat să ne împărtășim, fraților, și iarăși mi-am adus aminte de un lucru la împărtășanie, dincolo de poziția corectă, cum spuneam, este vorba de lumânare.

Fraților, mare atenție cu lumânările, trebuie să știți că părul și baticurile sunt niște materiale foarte inflamabile și procovățul adică șervețelul respectiv este inflamabil și din cauza asta este foarte important, este mult mai bine să nu fie cu lumânare la Sfânta Împărtășanie. Trebuie să știți că în Sfântul Munte de Paște, toată lumea este cu lumânări, toată slujba, toată noaptea. În clipa în care ne împărtășim toți își sting lumânările și dacă cineva se botează și are lumânarea de la botez trebuie să țină lumânarea undeva într-o parte, în spatele său, să nu vină așa cu lumânarea să ardă barba părintelui, că se întâmplă, ferească bunul Dumnezeu! Se întâmplă niște tragedii foarte mari. Înțelegeți? Sau poate să aprindă părul doamnei din față dacă merge la Împărtășanie.

După care la sfârșit se dă anafură și pentru anafură se țin mâinile așa, deci nu așa sau nu știu cum. Înțelegeți? Și la sfârșit bineînțeles, se citesc rugăciunile de mulțumire pentru cei care ne-am împărtășit.

Asta este foarte pe scurt, am încercat să fiu cât de condensat se poate referitor la Sfânta Liturghie, această slujbă foarte…. Bineînțeles, cum spuneam, cartea părintelui Petru are 378 de pagini. Este imposibil să terminăm subiectul Sfintei Liturghii în câte minute avem la dispoziție și încerc să fiu foarte concentrat. De ce? Pentru că din păcate, astăzi oamenii, noi toți suntem foarte superficiali și dorim să fie totul, să înțelegem totul în cinci minute.

Întrebări, dacă aveți!

Când plecăm de la Sfânta Liturghie

Pelerin: Părinte, dacă ne puteți vorbi despre cei care pleacă înainte de a se termina Sfânta Liturghie. De exemplu, unii pleacă imediat după Tatăl nostru, după rugăciunea Tatăl nostru.

Părintele Teologos: Da, e rău, ca Iuda pleacă. Fraților, deci la Liturghie nu mergem din obligație. Întâi de toate, cum spuneam, la Liturghie mergem să ne împărtășim și la Liturghie mergem să avem pregustarea Raiului, pentru că în Rai, cum spuneam, Adam a fost dat afară pentru că nu a mai liturghisit, adică nu a mai fost deschis față de Dumnezeu.

La fel și noi în Liturghie, de fapt, învățăm să liturghisim. Am spus că și noi liturghisim ca și preotul. Bineînțeles, fiecare de pe planul lui existențial. Deci dacă plecăm de acolo de fapt nu mai liturghisim și de fapt plecăm din Rai și deci ne paște iadul. Înțelegeți? Deci este foarte foarte important să stăm la Liturghie până la sfârșit, fraților.

E adevărat că diavolul luptă acerb să plecăm de acolo, crunt luptă și bineînțeles, o să vedeți că gândurile pe care le aveți în Liturghie nu le aveți niciunde altundeva și din cauza asta fraților trebuie să ne silim pe noi înșine să rămânem acolo, să stăm să facem răbdare, fraților. Înțelegeți?

Mai ales, cum spuneam, mare atenție, îmi vine în minte cu doamnele, vă rugăm tare frumos nu faceți observație! Lăsați-l pe preot! Spuneți-i preotului sau cuiva de încredere să facă el observație, că se nasc mari drame, știu foarte multe cazuri de tineri care se scandalizează și nu mai vin în biserică și nu mai calcă în veci pururea. Și cine plătește pentru sufletele astea? Înțelegeți? Mare mare dramă.

Cum stăm în timpul Sfintei Liturghii

Pelerin: Mai sunt cei care intră, mă rog, nu vin de la începutul Sfintei Liturghii și merg și se închină la icoane în timpul slujbei.

Părintele Teologos: Da, crunt. Ok, bine că mi-ai adus aminte. Fraților, Liturghia în principal și în general, slujbele, dar în principal Liturghia este un eveniment eminamente isihast, adică noi nu mergem acolo la spectacol, Liturghia nu este spectacol, Liturghia și slujbele sunt un eveniment rugător. Suntem o persoană rugătoare, o prezență rugătoare, nu o prezență spectatoare. Și cum spuneam, din cauza asta clar nu se fac observații și nu tulburăm! Nu tulburăm.

Deci dacă venim, ne închinăm la început și după care stăm la locul nostru. Se închină iarăși, tipiconul este să se închine oamenii la chinonic, fraților, atunci ne închinăm, la chinonic pentru că atunci este o perioadă de rugăciune și așteptăm să ne împărtășim și atunci să ne închinăm. Că tot veni vorba de închinare, fraților, nu ne închinăm până la pământ și nu facem trei cruci și înainte și trei cruci în spate. Să nu uităm că dacă ne închinăm la pământ mai ales dacă femeile au pantaloni mulați, știți la ce mă refer, pe urmă se nasc ispite și dincolo de asta, dacă facem trei închinări înainte, trei închinări după, ne rugăm nu știu cât timp în fața icoanelor, avem în spatele nostru nu știu câți oameni și se naște tulburare, fraților. Înțelegeți? 

Din cauza asta, mai ales în Sfântul Munte, noi ne închinăm smerit și să mergem mai departe, nu ieșim în evidență. Înțelegeți?  Nu suntem la noi acasă. Vă rog să frumos să mă iertați că spun treaba asta! Pentru că la un moment dat, omul din spate vrea să se închine, sună clopoțelul sau se deschide cortina să ne să ne împărtășim și cel din spate nu mai apucă să se închine. Deci întotdeauna să ne gândim puțin și la celălalt, să ne gândim la cel care este în spatele nostru. Acasă putem să facem ce vrem, putem să facem genuflexiuni, putem să facem orice. Înțelegeți?  Ne închinăm încet și să nu ieșim în evidență.

Spune Sfântul Varsanufie că smerenia este să tăcem și să nu ieșim în evidență. Este foarte importantă treaba asta. Înțelegeți? 

Ținuta

Pelerin: Despre ținuta corespunzătoare. De exemplu, vara se mai vine în șlapi, în pantaloni scurți la Sfânta Liturghie…

Părintele Teologos: Da, exact. Of Doamne, fraților, deci venim să ne întâlnim cu Dumnezeu la Liturghie. Acasă poți să stai în șlapi. În clipa în care vii să jertfești lui Dumnezeu, jertfești ce este mai bun și-ți pui hainele cele mai bune. Acuma să nu ajungem nici în cealaltă extremă, adică să faceți din din Sfânta Liturghie cum se spune Dolce și Gabbana sau Balenciaga sau toți ăștia care sunt cunoscuți. Înțelegeți? Deci trebuie să venim decent îmbrăcați, să nu generam ispite adică să atragem atenția prin modul în care ne îmbrăcăm. Pe de altă parte, nici să-i judecăm pe oamenii care se îmbracă altfel, cum spuneam, mai ales tinerii. Clar nu trebuie să venim îmbrăcați extravagant, dar dacă vine un tânăr îmbrăcat extravagant sau o tânără îmbrăcată cum nu trebuie nu-i faceți observație! Lăsați-l pe preot să facă treaba asta pentru că îi răniți.

Un caz

Eu cunosc un caz și a venit un tânăr un rocker, un metalist și ăsta era cu un tricou cu Nightwish și ce i-au făcut femeile în biserică… ăsta s-a dus iarăși la bar. S-a scandat și s-a dus iarăși la bar și s-a îmbătat acolo criță s-a făcut și ăștia din bar când l-au văzut, l-au luat fain frumos pe umeri, ăsta și vomase, ăștia au șters voma de pe jos și i-au dat și un pahar din partea casei și l-au dus acasă pe gratis. Și atunci zice omul: „părinte, eu unde să mă duc acuma? La biserică unde m-au luat doamnele în etate, ca să nu zic babele, vă rog să mă iertați, în foc încrucișat și m-au făcut țăndări sau mă duc la bar unde mi-au spălat ăia și voma de pe jos?”

Adică fraților puțin mai… înțelegeți? Deci sunt cele două extreme. Deci într-adevăr dacă mă aude cineva trebuie să fim îmbrăcați decent să nu creăm ispite celorlalți. Pe de altă parte, dacă cineva vine totuși așa să nu-i facem noi observație, să nu-i facem noi observație.

Da, alte întrebări.

Când îngenunchem

Pelerin: Când ies cu sfintele daruri, îngenunchem?

Părintele Teologos: Nu, nu se îngenunchează. Am spus că la Liturghie și în general la toate slujbele – bine că mi-ai adus aminte, bun…

Pelerin: Și la Crez?

Părintele Teologos: Niciodată nu se îngenunchează la Sfânta Liturghie. Niciunde pentru că trebuie să spună diaconul. Deci o să-l auziți pe diacon că spune la Maslu, la vecernia pogorârii Duhului Sfânt, la hirotonie, la Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite, deci sunt niște slujbe foarte speciale în care diaconul spune „iarăși și iarăși, plecându-ne genunchii Domnului să ne rugăm”. Deci spune formula asta. Numai atunci se îngenunchează. La Liturghie întotdeauna se stă în picioare cât se poate. Cum spuneam, la Apostol se stă jos și să ne odihnim puțin, dar și datorită faptului ca să arătăm că suntem egali cu apostolii, bine, nu suntem egali, dar și ei au fost oameni, da, înțelegeți, din cauza asta, deci nu se îngenunchează niciodată.

Mai ales, apropos de sfintele daruri, fraților, nu atingeți preoții pentru că există și obiceiul ăsta când ies preoții cu sfintele daruri să se atingă, să nu știu ce și poate să-l împingă și așa mai departe… Fraților, se nasc mari ispite, se varsă sfintele și așa mai departe. Lăsați-i, nu-i atingeți că nu e cum trebuie! Înțelegeți?  Este foarte important asta și mai ales că știu pe cineva, o doamnă că nu știu ce a făcut ispita că a strănutat și când a strănutat a tras o dată de felonul preotului – felonul este haina aceea pe care o are preotul pe el – și a vărsat preotul sfintele și cine e de vină? Înțelegeți?  Deci ferească bunul Dumnezeu!

Când suntem bolnavi…

Pelerin: Poate că oamenii ar trebui să știe că atunci când au simptome de boală, mă rog a fost acum și pandemia, ar trebui să stea acasă.

Părintele Teologos: Evident.

Pelerin: Unii poate că se duc la biserică în speranța că se vindecă, dar ei fără să și dea seama devin purtători de microbi.

Părintele Teologos: Da, focare de infecție.

Pelerin: De multe ori participi la Sfânta Liturghie, dar nu știi unde să te bagi pentru că unul lângă tine tușește, nu-și pune nici mâna la gură și atunci iei un posibil…

Părintele Teologos: Deci oameni buni, într-adevăr Liturghia este mântuitoare, dar trebuie să știți că Dumnezeu nu face minuni la comandă. Adică nu forță nu-L forțăm noi pe Dumnezeu. Trebuie să fim smeriți! Ne rugăm – Doamne, fă-mă bine! Sau trebuie să știți că sfinții nici măcar nu se rugau să se facă bine, sfinții se rugau „Doamne ajută-mă!” Înțelegeți?

Deci dacă ești bolnav, stai acasă. E adevărat că nu se transmite nicio boală prin Sfânta Împărtășanie, dar tu transmiți boala în clipa în care stai lângă celălalt în biserică. Da, sunt două lucruri foarte diferite. Înțelegeți?  Nu te îmbolnăvești de la Sfânta Împărtășanie niciodată. Înțelegeți?  Deci nu trebuie, nu e cazul să se împărtășească cu linguriță de unică folosință, nici vorbă de așa ceva! Pe de altă parte, nu te duci acolo și prin virusul pe care îl ai, dacă ai o boală contagioasă, îi contaminezi pe toți ceilalți, să fim serioși, deci sunt două lucruri foarte diferite aici.

Spovedania și duhovnicul

Pelerin: Da și în legătură cu spovedania, chiar aici în Sfântul Munte mi s-a spus că trebuie să avem un duhovnic.

Părintele Teologos: Evident.

Pelerin: Preotul nu este bun?

Părintele Teologos: Ba da, preotul este bun! Preotul de la biserică este bun. Asta este o altă mare temă.

Sunt trei paliere, să zic așa, ca să nu intrăm… există palierul fără duhovnic – este distrugător treaba asta. Există palierul cu duhovnic și există palierul cu duhovnic bun. Dacă ai un duhovnic, hai, să nu zic oricum ar fi el, dar 95% dintre duhovnici sunt ok. Deci mergi și te spovedește pentru că avea duhovnic față de a nu avea duhovnic este foarte foarte foarte bine. Deci este foarte bine să ai un duhovnic constant, un duhovnic de familie pe care poți să-l alegi, poți să-l vezi des!

De acolo încolo dacă ai o problemă mare, o problemă duhovnicească serioasă, atunci te poți duce la un Avva, fără să renunți la duhovnicul de familie și îl întrebi. Părintele Cleopa, de exemplu, da. Eu nu am avut cinstea, binecuvântarea să-l cunosc pe Sfântul Cleopa. Da, ai duhovnicul de familie și te spovedești la el în mod constant, dar în clipa în care ai o problemă mare de tot, te poți duce să întrebi pe nu știu cine… în Sfântul Munte, de exemplu. Duhovnicul de parohie, preotul de parohie este foarte bun, da. Alte întrebări.

Cam asta, nu?

Să ajute bunul Dumnezeu!

Concluzii și îndemnuri

Deci asta este fraților, cu Sfânta Liturghie. Un alt lucru referitor la… fraților, să avem grijă să nu avem exagerări, să nu facem exagerări. Deci muzica ce se cântă în biserică – iarăși nu vreau să…, dar trebuie să spun treaba asta – este muzica duhovnicească, este muzica psaltică, să știți. Acuma este foarte dificil în România să… dacă se poate introduce muzica psaltică e foarte bine. Muzica corală induce sentimentalism și deci o e o problemă, dar fiecare cum poate. Clar este însă că nu facem teatru, nu facem show și așa mai departe. Omul trebuie să se roage la slujbă și nu să ne asculte pe noi și vocile noastre. Să nu fim stridenți – asta este foarte important. Mai presus de toate și dincolo de toate, cum spuneam, Liturghia este un moment eminamente isihast, duhovnicesc, în care omul trebuie să se roage la maximum astfel încât să se poată împărtăși. Da. Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!

Pelerini: Mulțumim!

Părintele Teologos: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

---

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!

Valoarea donației

20 €

5 €

10 €

31 €

50 €

100 €

300 €

Altă valoare

Valoare

€

Frecvența donației

O dată

Săptămânal

Lunar

Pomelnic Vii:

Adormiți:

Adresa de email

Numele de pe card

Donați