Sfânta Teofana: Cum să devii sfântă, împărăteasă fiind – părintele Pimen Vlad

O împărăteasă se poate sfinți? Da, într-adevăr se poate întâmpla acest lucru. Pentru a afla cum, vizionați pe părintele Pimen Vlad care ne povestește viața minunată a Sfintei Teofana.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Sfânta Teofana împărăteasa

Iată, dragii mei, că ne vedem iar. Despre ce să vorbim acum? Am vorbit mereu despre multe lucruri, despre mulți sfinți, mai ales în ultimul timp. Ați văzut? Am vorbit despre sfinți mari, mai ales acum, în luna decembrie, luna asta care este o pregătire pentru Nașterea Domnului. Ce sfinți minunați! Sfântul Sava cel Sfințit, Sfântul Ioan Damaschin, Sfântul Ierarh Nicolae, Sfânta Mare Muceniță Filofteia, Sfântul Spiridon și mulți alți sfinți minunați. O să încerc să vă spun câteva lucruri despre Sfânta Teofana împărăteasa, care, sper că am reținut bine, se prăznuiește pe 18 luna asta.

Rugăciune părinților către Maica Domnului 

Cine a fost împărăteasa Teofana? Cum a ajuns la sfințenie? S-a născut în Constantinopol, din părinți aristocrați. Tatăl ei era ilustru, adică într-o funcție mare. Pe el îl chema Constantin și pe mama ei, Ana. Ei aveau o mare durere: nu aveau copii. Erau foarte credincioși, milostivi, buni, dar nu aveau copii. Au început rugăciuni la Maica Domnului, zi și noapte rugăciuni la Maica Domnului, să îi bucure și pe ei cu un copil, măcar unul, dacă nu mai mulți.

Anii treceau și au văzut că asta era dintotdeauna: familiilor care n-aveau copii li se părea că trăiesc viața în zadar, că de fapt ăsta e și scopul vieții, al familiei, pentru că altfel nu s-ar mai căsători oamenii. După cum este și porunca: „Creșteți și vă înmulțiți, iar femeia se va mântui prin naștere de fii!”.  Era o binecuvântare de la Dumnezeu să ai copii! Și este o binecuvântare, chiar dacă alții o înțeleg altfel în timpurile noastre și li se pare că e cam mult cât s-a înmulțit populația. Dumnezeu poate să facă astfel încât pe pământul ăsta să mai încapă vreo 20 de miliarde.

Copilăria și căsătoria cu fiul împăratului

Cei doi s-au rugat mult la Maica Domnului până i-a binecuvântat cu o fată. I-au pus numele Teofana, au crescut-o frumos, cu grijă, în credința creștină, permanent la biserică. La învățătură era foarte înțeleaptă. Deci era, așa cum se zice, împodobită cu toate darurile. În perioada aceea era împărat Vasile Macedon, un împărat bun, credincios, cu frică de Dumnezeu, care avea un fiu pe care l-a numit Leon (mai târziu a primit denumirea de Leon cel Înțelept).

Ajuns la o vârstă înaintată, împăratul și-a zis: „Hai să-l căsătoresc pe Leon și să-l pun și pe el să împărățească cu mine, să mai învețe din experiența mea și să rămână în continuare împărat.” Și atunci a căutat în toată împărăția să găsească o fată, care ar fi cea mai potrivită pentru el și a găsit-o pe Teofana, care într-adevăr avea toate darurile de la Dumnezeu. Bineînțeles, tinerii s-au plăcut și s-au căsătorit. Pe Leon l-a instalat împărat alături de el și împărățeau împreună.

Dar aici, la palatele împărătești, ca întotdeauna, exista unul care se fățărnicea că-i mare creștin, dobândise chiar și o funcție prin biserică, dar care era maniheu cu credința și era vrăjitor, se ocupa cu vrăjitoria. Împăratul a mai avut un fiu, care a murit mai de tânăr, mai de copil și împăratul era foarte întristat. Vrăjitorul, cu vrăjile lui l-a adus sub formă de închipuire pe fiul cel mort în fața împăratului. Cumva  mângâiat că și-a văzut fiul, împăratul l-a crezut sfânt pe vrăjitor.

Șiretenia vrăjitorului 

Însă Leon nu-l suporta pe vrăjitor, deoarece, el fiind înțelept, a priceput că acela lucrează cu vicleșug, cu tot felul de nebunii. Vrăjitorul, dându-și seama că împăratul cel tânăr nu-i dădea nici cinste, nici respect (pentru că și-a dat seama că se ocupa cu lucruri necurate) a început să-l urască și îi dorea pierzarea, dar ascundea lucru acesta.

Vrăjitorul căuta prilej de a se purta frumos cu fiul împăratului și odată, apropiindu-se de el, îi zise: „Tu mergi de multe ori cu tatăl tău la vânătoare în diferite locuri și îl respecți mult pe tatăl tău. Dar știu că întotdeauna există și oameni care îi doresc răul. De asta e bine să ai o săbioară ascuțită bine, cu 2 tăișuri la tine, ascunsă frumos la cizmă, ca în caz de ceva să-l poți apăra. Dar să nu știe nimeni lucrul ăsta, să fie ascunsă acolo ca să-l poți apăra.” Leon a luat de bună ce a zis și a luat o săbioară să aibă în caz de ceva, pe lângă ce aveau ei, cum era la vânătoare, arcuri, săbii.

După aceea, vrăjitorul a prins un moment când era împăratul în dispoziție mai bună și s-a dat pe lângă el: „Împărate, vreau să spun ceva. Trebuie să ai mare grijă, ceva nu e în regulă! Fiul tău e pregătit să te omoare, să ia el toată împărăția, să conducă numai el. Are pregătită o săbioară la cizmă, ca atunci când vă duceți la vânătoare să prindă un moment în care să fiți singuri și să te ucidă. Cercetează și ai să vezi că e adevărat!”.

Surghiunul în turn

După ceva vreme, deja fiul se obișnuise să aibă săbioara cu el, la o vânătoare, împăratul se oprește când erau în mijlocul pădurii și le spune slujitorilor: „Ia căutați-l pe fiul meu la cizmă!”. Când l-au căutat, au găsit săbioara.

– Vrei să mă ucizi?

– Nu, nu pentru asta o am!

– Nu vreau să te mai văd, să te mai aud! Slujitori, luați-l și închideți-l într-un turn!

L-au luat pe Leon și pe soția lui, Teofana, și i-au închis într-un turn întunecos, fără lumină, ca într-o peșteră, numai cu pâine și apă, ținuți acolo izolați total.

Vrăjitorul, mulțumit că și-a atins scopul, a continuat să îl lingușească pe împărat, pentru că nu era mulțumit de un lucru: dacă se află toate astea și o să fie scos fiul împăratului de acolo? Trebuia să scape cu totul de el.

– Împărate, nu îl lăsa în viață, sau cel puțin scoate-i ochii, ca să nu mai tânjească niciodată la împărăție.

Și i-a băgat ideea asta în cap împăratului.

Apropierea de Dumnezeu prin rugăciune

Au trecut doi ani de zile, în turnul acela, în suferință, cei doi soți s-au lipit cu totul de Dumnezeu. Fiind credincioși, se rugau toată ziua, duceau o viață de pustnici în închisoare, numai în rugăciune. Împărăteasa, care își iubea foarte mult fiul, știa că Leon e închis pe nedrept, tot timpul plângea și se tânguia cu voce tare: „Vai, vai, fiul meu Leon, vai, vai, fiul meu Leon!” În palatele împărătești aveau și un papagal, care zbura pe acolo și care, din camera împărătesei o auzea văitându-se și a învățat și el cuvintele astea și le repeta de multe ori.

Glasul boierilor și al papagalului

Odată, era chiar de Sfântul Ilie, împăratul fusese la biserică, la slujbă și după aceea i-a adunat la masă pe boieri, pe cei din conducerea țării, ca să-i bucure pe ei. Când să mănânce, a zburat și papagalul în încăpere și a început să vorbească: „Vai, vai, fiul meu Leon!” și tot repeta lucrul acesta. Boierii – care știau că Leon cel Înțelept era închis pe nedrept și își dădeau seama că împăratului îi fuseseră sucite mințile de vrăjitor – au mai auzit și papagalul repetând lucrurile acelea și s-au întristat, unii din ei au început să plângă, au pus capetele în jos și n-a mai vrut nimeni să mănânce. Împăratul s-a uitat la ei și i-a întrebat:

– Ce aveți, de ce sunteți toți supărați, de ce plângeți?

– Împărate, au răspuns ei, dacă și o pasăre necuvântătoare se vaită pentru fiul tău închis pe nedrept și ținut în turn, cum să nu ne întristăm noi, care suntem oameni, când știm că împăratul nostru, care e os din oasele tale, e închis pe nedrept acolo și chinuit.

Auzind acestea, împăratul a zis: „Repede, aduceți-l încoace!”

Încoronarea lui Leon

L-au scos după doi ani de zile. Leon avea părul și barba murdare, l-au spălat, l-au tuns, l-au îmbrăcat în haine împărătești și l-au pus din nou pe tron, iar împăratul și-a cerut iertare de la el. 

Toate ni se întorc

Așa a rânduit Dumnezeu, ca la scurt timp n-a mai trăit mult împăratul, având o vârstă, și a rămas fiul la împărăție. Bineînțeles, după ce a devenit împărat, știind cât rău a făcut pe acolo vrăjitorul, a spus slujitorilor să îl aducă, să îi scotă ochii și să îl exileze. Deci tocmai ce și-a dorit el să-i facă fiului împăratului, s-a întors împotriva lui!

Da asta spun: să avem grijă cum lucrăm în viață, pentru că toate se întorc împotriva noastră. Dacă facem bine, bine o să se întoarcă la noi, facem rău, rău o să se întoarcă la noi! Indiferent unde suntem, în ce funcție, să avem grijă cum lucrăm, că toate se întorc împotriva noastră.

Se mai zice că după aceea, împăratul Leon, și mai mult împărăteasa lui, după experiența asta de doi ani, ducea o viață de sfințenie, de rugăciune. Pe deasupra avea hainele împărătești, pe dedesubt avea haine de păr împletite, așa cum aveau pustnicii. Avea și ea camera împărătească, dar se culca pe jos când era singură, lângă pat. Se ostenea.

Pustnicia și binefacerile Sfintei Teofana

Înțelesese toată deșertăciunea lumii, cum toate se pot pierde într-o zi. Deci trăia mai mult în rugăciune, ca o pustnică. Își făcea îndatoririle: construise mănăstiri, se ducea și ajuta săracii. Nu trecea vreun sărac căruia să nu îi întindă mâna să-l ajute. Făcea tot ce putea. Ajunsese o binefăcătoare pentru toți. Împlinea Evanghelia, încât împăratul, chiar din timpul vieții ei, o numea sfântă. Zicea el: „Dacă ar fi posibil, aș face și o biserică în cinstea ei!”. Atât de mult o cinstea împăratul când a văzut ce viață ducea Teofana. Și chiar a construit o biserică, dar ea, când a auzit asta, i-a spus: „Să nu cumva să pui pe numele meu!”. Și a pus împăratul numele tuturor sfinților, pentru ca după adormirea împărătesei să fie și ea pomenită acolo, cu numele tuturor sfinților.

Din palatele împărătești la sfințenie

După un timp, a îngăduit Dumnezeu și s-a îmbolnăvit Teofana și a plecat din viața asta în rugăciune, în stare de sfințenie și a ajuns sfântă. Vedeți că se poate, chiar și din palatele împărătești, să ajungi la sfințenie? Doar să nu te legi de lucrurile astea materiale, ci să te ancorezi în Dumnezeu. Se poate lucrul acesta și avem atâtea exemple, la atâția sfinți. Vedeți, Dumnezeu le-a îngăduit cei doi ani. De multe ori, noi ne răzvrătim: „De ce ne-a îngăduit Dumnezeu necazul acesta? Să pierd afacerile, să pierd ceea ce am?”. Toate sunt pentru folosul nostru! Vedeți, și pentru ei a fost o pregătire, cei doi ani au fost de călire, de apropiere de Dumnezeu, ca după aceea să nu se mai alipească de toate lucrurile pământești și de toată avuția asta ca împărați. Vă dați seama?

Despre responsabilitatea pe care o au educatorii, profesorii

V-am spus câteva lucruri minunate despre Sfânta împărăteasă Teofana. Ce să vă mai spun? O să vă spun câteva lucruri despre ce responsabilități avem noi, fiecare, în funcțiile noastre, de sus până jos. Să știți că toți dăm răspuns pentru ceea ce facem și cum lucrăm! O mare responsabilitate, în afară de toți ceilalți, o au cei din cadrul învățământului: educatori, învățători, profesori, deoarece copiii trec prin mâinile lor și au ocazia, în afară de cum sunt crescuți acasă, să fie ajutați să devină oameni buni. Să fie povățuiți, învățați de învățători, de profesori, de toți. Adică ei trebuie să le arate copiilor calea și în societate, și spre Dumnezeu.

Educatorii, învățătorii, profesorii trebuie, în primul rând, să fie ei un exemplu pentru copii, un exemplu bun. Să știți că aveți mare responsabilitate cei care lucrați cu copiii, cei care-i învățați, pentru că sunt oamenii de mâine în societate. De voi depinde dacă societatea o să aibă oameni capabili, oameni crescuți cum trebuie. Deci, în afară de părinții de acasă, voi, cei care îi educați în școli, aveți o mare responsabilitate. Nu să vă limitați doar la „asta spune cartea, atâta tot!”! Trebuie să îi ajutați pe copii să devină oameni buni, oameni care să știe de Dumnezeu, oameni care să aibă respect față de cei din jur și să-i ajute.

Ce înseamnă să nu ai mâini? 

Dragii mei, și acuma vă mai spun un lucru, că am auzit recent pe cineva fără mâini spunând câteva lucruri care într-adevăr ar trebui să ne dea de gândit. Ce înseamnă să nu ai mâini? Noi avem și nu le băgăm în seamă. Ne folosim de ele fără să ne dăm seama de valoarea lor. Te-ai trezit dimineața, repede te sprijini cu ele de pat, te mai scarpini oleacă în cap, le folosești la orice. Te-ai dus la baie, repede le folosești la nevoile tale. Te-ai spălat pe față, te-ai spălat pe dinți, te mai întinzi un pic, dacă te mănâncă nasul, te scarpini, le folosești. Dacă vrei să faci cruce, poți să-i mulțumești lui Dumnezeu, spui „Slavă Ție, Doamne, că m-am trezit și azi!”. Adică sunt la dispoziția ta și poți să te folosești de mâini frumos și bine.

Dar, hai să ne gândim că nu avem mâini. Tot ce am spus eu că faci singur, să fii nevoit să depinzi de altul întru-totul. Omul acesta dădea un exemplu: să încercăm ca 24 de ore, o zi și o noapte, să nu folosim mâinile, să le legăm de corp ca să nu le putem mișca și să vedem ce înseamnă cu adevărat să nu ai mâini. Când te trezești, să te chinuiești să te ridici din pat, pentru că nu te poți sprijini cu mâinile. Să te duci la baie, să te ajute alții pentru toate nevoile tale. Să te spele și pe față și pe dinți, să ieși de acolo, să nu poți bea un ceai, o cafea, să iei o gustare, să te hrănească altcineva. Să nu poți face nicio cruce să-i mulțumești lui Dumnezeu. Să vezi că nu poți să deschizi măcar ușa, s-o deschidă altcineva. În toate ale tale să trebuiască să depinzi de altcineva.

Cât de bogați suntem

Gândiți-vă bine la asta ce înseamnă lucrul ăsta! Cât de bogați suntem noi că avem mâini, că avem picioare, că avem ochi, urechi. Le putem folosi, dar de multe cârtim că n-avem ceva, că mașina nu-i bună, casa e prea mică, că n-avem bani suficienți. Dar avem sănătate, avem tot ce ne trebuie. Noi nu ne dăm seama cât de valoroase sunt lucrurile acestea.

Un om paraliza la pat, care nici nu se poate mișca. Ce nu ar da omul ăla să poată să aibă ce avem noi?! Nu l-ar mai interesa nimic! Ar dormi și pe pământul gol și desculț ar umbla și n-ar mai conta nimic, doar să poată să se bucure și el, să alerge, să se folosească de mâini, să muncească. Ar munci cu mâinile pământul, numai să poată să le folosească. Ar scrie, ar învăța, ar munci, ar îmbrățișa, ar slăvi pe Dumnezeu. Ar face cruce și ar mulțumi, omul care nu are ce avem noi. Deci vă dați seama cât de bogați suntem?

Să nu uităm să apreciem lucrul ăsta! Să îi mulțumim lui Dumnezeu în fiecare zi pentru lucrurile astea, pe care ni le-a dat în dar și le avem! Nu ne-a costat nimic, ni le-a dat Dumnezeu, ne-am născut cu ele! Să nu cârtim niciodată, că suntem într-adevăr bogați!

Da, dragii mei, să ne gândim bine la toate astea pe care le-am spus, să-I mulțumim permanent lui Dumnezeu și Maicii Domnului, să le cerem ajutorul permanent și o să vedeți că dacă facem așa și suntem mulțumiți cu ce avem și Le mulțumim și lui Dumnezeu și Maicii Domnului și Le cerem ajutorul tot timpul, o să trăim o viață frumoasă. Chiar dacă mai sunt greutăți, o să fim împliniți sufletește și asta contează cel mai mult.

Să ne ajute bunul Dumnezeu, Maica Domnului și toți sfinții! Doamne ajută!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!