Urmăriți un interviu șocant de actual, chiar dacă a fost realizat cu 9 (nouă!) ani în urmă de Rafael Urdiște cu Virgiliu Gheorghe în care acesta din urmă analizează efectele tehnologiei actuale asupra civilizației, în principal asupra tinerilor.
Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)
Powered by RedCircle
Reporter: Invitat în studioul emisiunii universul credinței este Virgiliu Gheorghe, biofizician și doctor în bioetică, bună dimineața!
Virgiliu Gheorghe: Bună dimineața!
Reporter: Ne-am propus să vorbim în această dimineață despre un mod mai puțin cunoscut, în care tinerii români aleg să-și petreacă vacanțele. Un număr mare de elevi, de studenți, au ales să meargă în această vacanță de vară la mănăstire. Ce se întâmplă cu tinerii de astăzi? Care este să spunem, cauza acestui exod al tinerilor din oraș către mănăstire?
Virgiliu Gheorghe: Cred că este în primul rând rodul unei căutări, mi se pare mie disperate. Am semnale tot mai multe în ultima vreme privind receptivitatea semnificativ crescută a tinerilor în ceea ce privește modelele, modelele autentice și adevărul. Într-o discuție purtată cu Stelian Crăciun, alias Cedric (Cedri2k), în urmă cu câteva săptămâni am ajuns la concluzia că tinerii sunt tineri de liceu sau din primii ani de facultate. Sunt puțin speriați de ceea ce se întâmplă cu alții din generația lor și de ceea ce ar putea să se întâmple și cu ei. Este vorba despre eșecurile care să spunem, devin un numitor comun în viața multor tineri, eșecul sau alunecarea în alcool, consumul de alcool, în consumul de droguri și sinucideri, a unor tineri care au plecat cu optimism, au ales modelul pe care li s-a propus și din păcate, au înțeles cam târziu că și-au distrus viața.
Astfel că, iată, vedem pe unii că cercetează în aceeași direcție, iar alții se trezesc cum s-a întâmplat și cu Cedric (Cedri2k), și întorc cumva cârma înspre biserică, înspre Dumnezeu, înspre să spunem, adevăratele valori.
Reporter: Și se mișcă spre mănăstire. De ce au ales acest loc? Găsesc o lume opusă lumii în care ne ducem noi, mirenii viața de zi cu zi?
Virgiliu Gheorghe: Există o tendință de a-i judeca pe tineri și a stigmatiza comportamentul lor, însă cred că mai productiv este să îi înțelegem. Și dacă e să punem problema înțelegerii, mi se pare mie că cea mai importantă problemă a tinerilor și nu numai a tinerilor, a omului modern, este lipsa de afectivitate. Însă vedeți, într-o societate super tehnologizată în care contractele acestea sociale sugrumă individul și nu-i mai lasă deloc timpul necesar existenței, să zic nu neapărat existenței umane, cât mai cu seamă la nivelul familiei. Îi lipsește pe copii din primii ani de viață, de afectivitatea părinților. Unii săracii, sunt transformați în jucării, li se oferă tot ce își pot dori, dar nu au parte de prezența părinților și lucrul acesta are repercusiuni foarte grave în sănătatea lor psihologică.
Și asta pentru că atunci ei evadează sau se izolează preponderent în spațiul lumii virtuale. Deci, eu cred că aceasta este una din marile probleme! Gândiți-vă că în România trăiesc peste 80.000 de copii doar cu un părinte sau fără ambii părinți, care sunt plecați la muncă în străinătate, care au plecat tocmai pentru a le asigura viitorul. Cred că gândul, deși este plin de bună intenție, este greșit ca raționament, pentru că pentru a le asigura viitorul trebuie în primul rând la siguri prezentul. Nu se poate face acest lucru mai bine decât creând un climat armonios în viața de familie și dându-le dragostea și atenția de care au nevoie.
Reporter: Și atunci acești tineri care merg către mănăstire, ce găsesc acolo?
Virgiliu Gheorghe: Ei găsesc o altă lume față de cea pe care le-o propune să zic, societatea în modernă, societatea mediatică, o lume a consumului… Gândiți-vă că ei nici nu se trezesc bine, nu se dumiresc ce sunt cu adevărat, că sunt îmbrățișați de cultura, de consum, de modelele pe care le promovează cultura de consum și prin asta am în vedere în principal de visurile acesteia de la televizor, calculator, Internet, telefon, mobil, smartphone. Toate acestea nu fac decât să-l despartă de lumea reală, de natură, de el însuși, de prieteni, de cei de vârsta lui, de părinți și atunci îi vedem pe tineri uitați în brațele acestor tehnologii, în care, din câte am cercetat în ultimii ani, fiecare dintre ele este capabilă să-l distrugă, să îi afecteze major dezvoltarea corticală, să-i slăbească, să-i micșorez, să-i afecteze inteligența emoțională și să-l o transforme într-un rebut social.
Reporter: Sunt părinții vinovați de toate aceste lucruri la care vă referiți? Este o vina părinților sau și părinții sunt victime ale societății de consum?
Virgiliu Gheorghe: Și părinții sunt victime, dar în același timp sunt implicați în această minimă să spunem, conspirație a societății de consum împotriva individului în sensul că ei colaborează, se lasă seduși, având totuși un grad mai mare de discernământ decât copiii. La copii nu se poate cere acest lucru, copilul până la anumită vârstă nici nu realizează bine care sunt obiectivele și cine este el de fapt. El este într-o permanentă formarea și dezvoltare a personalității și părinții răspund de creșterea lor. Ei bine, părinți trebuie să fie puțin mai treji, adică să nu se ia chiar după toate curentele cu convingerea că dacă merge potrivit curentului, atunci lucrurile vor merge bine. Nu, lucrurile nu vor merge bine! Se vede că noua generație, luați numai rezultatele de la bacalaureat de anul acesta sau anul trecut, copiii nu mai pot învăța ca altădată, nu se mai pot concentra.
S-au produs transformări majore în ceea ce privește percepția, gândirea, atitudinea tânărului și eu cred că ei sunt în primul rând victimele unui mod de viață patologic pe care ni-l impune societatea modernă.
Reporter: Să vorbim despre criza de modele. În ce măsură oferă societatea tinerilor un anumit tip de model? Mă refer la personajele din desene animate sau chiar personaje de film. Este o anumită tipologie care se tot repetă an de an, mai ales după 1989 când barierele comunismului au căzut. Vedeți și aici o disfuncție în creșterea și dezvoltarea copilului?
Virgiliu Gheorghe: Eu cred că problema modelelor este o chestiune de natură patologică pentru societatea românească de după 90, în sensul că înainte de 90 nu existau modele și după 90 și să spun, instanțele educative, culturale, sociale nu au creat aceste modele, nu le-au pus în evidență. Și dacă ar fi existat, aceste modele trebuiau puse sub lumina reflectoarelor într-o societate mediatică, altfel nu există. Pentru un om într-o societate tradițională, sigur că un model putea fi sau erau părinții lui. Erau profesorii, dascălii, preotul… Într-o societate mediatică, lucrurile se schimbă. Modelele sunt furnizate de media. Dacă în media apar modele eminamente consumiste, gândiți-vă că pe aceste modele copiii le vor asimila în viața lor, și le însuși și la moment dat se vor trezi în criză pentru că ele în sine nu sunt reale, sunt inconsistente și nu sunt eficiente.
Pe termen lung aceste modele nu funcționează și nici nu sunt făcute să funcționeze. Gândiți-vă că un model identitar tradițional era verificat pe termen lung și se știa că acest tip de comportament asigură succesul. Pe când acum vine un individ, propune un model, îl pune într-o lumină pozitivă printr-o construcție scenografică, printr-un personaj care are o anumită forță, prezență, personalitate, șarm și tânărul și-l însușește fără să-și dea seama unde-l duce acel model. Și acel model din păcate de cele mai multe ori astăzi, nu duce unde trebuie. De aceea ei la moment dat se trezesc că sunt ca și suspendați. O altă problemă este că producția aceasta de modele identitare este folosită de societatea de consum pentru a își vinde produsele. Este cunoscut faptul că fiecărui produs îi este asociat un model de identitate.
De exemplu, Madonna a jucat de-a lungul timpului, 8 roluri identitare care au fost însușite succesiv de tinere. Dar ce te faci când azi ați ajuns un model și mâine modelul se schimbă? Identitatea omului trebuie fixă și stabilă. Ne-am dezvoltat o identitate, trebuie să o am pe parcursul întregii vieți până la moarte, sunt eu cel ce sunt! În condițiile în care trăim într-o societate mediatică în care dezvoltarea modelelor identitare devine un fenomen fluid, gândiți-vă că ei ajung într-un stare de abulie, de anomie. Nu știu cine sunt, nu știu ce vor, pentru că nu au apucat să-și dezvolte modelul de identitate proprie, nu identitatea unui actor astăzi, mâine pe a altui actor sau entitate care vinde un produs astăzi, mâine alt produs.
Reporter: Și atunci cum putem să ne educăm copiii în această societate mediatică? Cum putem să rezistăm într-o astfel de lume? Renunțând la media?
Virgiliu Gheorghe: Noi, în primul rând, trebuie să conștientizăm! Pe de altă parte, susțin ideea de igienă, trebuie practicată o igienă a mesajelor pe care le parcurg copiii noștri, pe care noi înșine le întâmpinăm… Pentru că se pune problema libertății… se spune că avem libertate să alegem și până la urmă, o societate în care poți să alegi de ce nu ar fi mai bună decât o societate cum era societatea din trecut? Însă eu cred că astăzi, datorită acestor mini-softuri care sunt instalate prin media în subconștientul indivizilor, omul are mai puțină libertate chiar decât într-o într-o zonă din spațiul concentraționar comunist. De ce? Pentru că atunci omul își dezvolta o identitate, avea niște dorințe, avea niște idei, dar nu și le putea realiza niciodată! Sistemul concentraționar îi bloca realizarea, îl frustra, îl stresa. Și atunci omul, vrând să se elibereze, fugea din spațiul respectiv.
Ei bine, acum omul își poate manifesta orice fel de gând, să zică orice dorință. Problema este că el nu mai știe cine este. El nu mai știe de fapt, ce trebuie…
Reporter: Nu-și mai poate folosi libertatea?
Virgiliu Gheorghe: Nu-și mai poate folosi libertatea pentru că nu poate să-și construiască propriul său proiect. El nu mai are un proiect propriu al ființei, al identității sale… ce sunt eu în viața aceasta… eu împrumut proiecte străine… Și atunci unde este libertatea? De ce punem problema așa? Toate narațiunile care sunt bombardați nu au caracter opțional și facultativ! Atâta timp cât le vizionăm, ele se instalează automat în mintea noastră dacă sunt premiate, recompensate pe micul ecran. Se instalează ca modele eficiente, eu așa le privesc și nu mă apuc eu acum să le aleg! Ca sa alegi, trebuie să te detașezi, trebuie să ai un moment și un răgaz de reflecție, pe când media vizuală cel puțin, nu permite detașare și reflecția te absoarbe. Și atunci fiind captivați în lumea aceasta a narațiunilor identitare, oamenii nu pot decât să și le asume.
Iar asumarea este în funcție numai de cel care este mai prezent, mai puternic, mai bine recompensat, mai strălucitor și gândiți-vă că avem 100, 1000, 10.000 de astfel de narațiuni identitare care se construiesc și nu o spunem noi, o spuneGeorge Gerbner unul dintre cei mai mari sociologi ai comunicării care au trăit în secolul XX, care spune că astăzi omul este compus lăuntric, eminamente structurat de mass media. El nu mai este structurat de familie, de comunitatea restrânsă sau lărgită de prieteni, de relații, ci este structurat eminamente de mass media. Și atunci noi reacționăm sau suntem ceea ce am am asimilat pe parcursul timpului prin vizionare sau prin televizionare.
Reporter: Revin totuși cu întrebarea, se mai poate trăi la oraș?
Virgiliu Gheorghe: Cred că da! Și asta în baza, în primul rând a conștientizării și în al doilea rând a consolidării comunităților. Gândiți-vă astfel: comunitățile globale, comunitățile virtuale subminează comunitatea reală. Socializarea prin Internet desocializează lumea reală, este un fenomen cunoscut de specialiști. Atunci, noi trebuie pur și simplu să întărim relațiile și să oferim copiilor noștri modele reale. Trebuie să avem relații de familie puternice, să avem relații cu prieteni care gândesc la fel și pur și simplu să urmărim configurarea unor sisteme de valori proprii puternice și eficiente pentru copiii noștri. Când copilul vede că a funcționat la un coleg sau prieten, va avea și el tendința să-l urmeze. În mod evident, este un război! Dar urmărind un fir conducător pozitiv în care mergi pe structurare, și vizita aceasta sau pelerinajele acestea ale copiilor la mânăstiri joacă rolul acesta, eu cred că avem mari șanse de izbândă.
Reporter: Vorbim despre un război care are loc în orașe, un război care cred că are loc și la sate, pentru că media practic penetrează întreaga societate românească. Să ne reîntoarcem la problematica discutată de noi astăzi în emisiunea „Universul credinței”!… Tinerii care aleg să-și petreacă vacanța la mănăstire, ce găsesc acești tineri în mănăstire? Este o fugă de războiul despre care pomeneați mai devreme?
Virgiliu Gheorghe: Poate fi văzută și ca o fugă, dar nu este o fugă, e o căutare. Gândiți-vă că la mănăstire găsesc în primul rând puțin mai multă liniște. Au o mare nevoie de liniște ca să se dumirească. În al 2-lea rând, ei găsesc pe cineva care să îi asculte și nu doar să-i audă, ci să-i asculte. Cel ce ascultă trebuie să fie un om care să aibă darul sau posibilitatea de a și deschide sufletul și de a fi interesat de persoana ta. Trăim într-o lume în care vedeți mijloacele de comunicare care ne-au invadat și se spune că este o societate a comunicării, dar în Anglia de exemplu, 60 % din din populație se declară singuri. Și oamenii sunt singuri! Tinerii de astăzi, deși sunt înconjurați de alții, ei de fapt sunt singuri. Ei bine, la mănăstire găsesc oameni care au răbdare să îi asculte.
Pe de altă parte, în mănăstire găsesc chiar modelele pe care cumva lăuntric, le așteaptă. Sunt modele de oameni fericiți, care nu exibă nimic, nu-și promovează acest mod, ci pur și simplu sunt simpli, acolo trăiesc, sunt fericiți și se împlinesc. Ei sunt obișnuiți doar cu roluri, cu roluri ineficiente încât au ajuns astăzi, și asta este o mare dramă a noii generații, că nu mai cred în dragoste, nu mai cred că există fericire și împlinire. Nu mai cred! Am avut discuții cu tineri, chiar cu oameni, să zic până la 30 de ani care spuneau că nu au cunoscut dragostea niciodată și că ei nu cred că există dragostea despre care se vorbește. Ei bine, lucrul acesta pentru generația noastră era absurd!
Ei bine, în mănăstire cred că pot să găsească și găsesc un liman de normalitate, un for de comunitate în care ei se pot alimenta și pot pleca de acolo cu altă perspectivă privind lumea și viața. Problema este că noi trebuie să le creăm în lumea reală aceste comunități despre care am vorbit anterior. Și în cele din urmă, în mănăstiri tânărul se întâlnește cu Dumnezeu. Nu un Dumnezeu ideologic și abstract, ci un Dumnezeu trăit concret, personal, simțit, prezent în viața lor de zi cu zi și experiența aceasta este foarte importantă, pentru că le dă reperul fundamental. Adică oriunde ar fi, simți că Dumnezeu este aproape, te susține și asta-ți dă un curaj extraordinar de a pleca în viață cu o altă perspectivă, cu alt gând, gândul că oricum vei birui prin Dumnezeu care el însuși este dincolo de tot ce înseamnă lumea aceasta imanentă.
Reporter: Vă mulțumesc pentru participare!
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
