Clevetirea, judecata: întruparea urii – părintele Teologos

Dacă ura mocnește înăuntrul nostru ca distorsiune, întruparea acestea se manifestă întâi de toate prin judecată și, mai apoi, de cele mai multe ori prin clevetire – adică prin vorbirea de rău.

Vizionați un cuvânt pe această temă în care încercăm să vă oferim cauzele, exemple și moduri de vindecare.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Un exemplu despre interesul pentru clevetire

Am vorbit data trecută despre ură și despre ținerea de minte a răului și deci următor este să vorbim despre clevetire și judecată. Din păcate, azi, tema clevetirii este una foarte spinoasă – sunt chiar meserii care se ocupă cu așa ceva – de exemplu o parte a presei exact cu asta se ocupă.

Să vă dau un exemplu, caracteristic pentru Grecia. Era un episcop cu o viață foarte foarte sfântă aici în Grecia, pot să îi spun numele că s-a dus la Domnul – Iakovos de Argolidos. Acesta a făcut cu mari eforturi un orfelinat dacă țin bine minte sau un spital. Cred că un orfelinat totuși. Sau un azil. În orice caz o mare instituție de binefacere și era echipat cu cele mai moderne echipamente, cu surori, făcut foarte bine. Omul s-a luptat foarte mult pentru instituția asta de care nu-mi aduc aminte exact ce era. Îmi aduc aminte însă că după tot efortul ăsta care  a durat ani de zile, s-a dus la presă și a spus – oameni buni, veniți să vedeți că am făcut orfelinatul ăsta, haideți să promovăm…! Și cel la care s-a dus a zis – da, da, bine, mai vedem. S-a dus la alții – nu vă supărați, dacă putem să promovăm treaba asta. Și aceștia au spus – bine, bine, mai vedem  mai încolo… S-a dus și la al treilea și așa mai departe.

Până la un moment dat niște reporteri l-au repezit pe Înaltul și i-au spus: Domnule, ai furat, ai curvit, lucruri de genul ăsta? Astea ne interesează pe noi. Nu ne interesează pe noi orfelinatul tău sau lucrurile de caritate pe care le-ai făcut.

Înțelegeți? Pe oameni, din păcate, deci pe pe presă, îi interesează mai degrabă scandalul, clevetirea. Fraților, nu e bine. Trebuie să ne intereseze exemplul bun. Înțelegeți? Vedeți că în presă de obicei se promovează exemplul negativ.

De aici vedem dorința morbidă de a defăima, de a minimiza iubirea, pacea în lume pentru se caută promovarea păcatului adică a distorsiunii iubirii. Înțelegeți? Hristos este sursa iubirii, fraților, și astăzi lumea este departe de Hristos, deci de iubire. Din cauza asta avem clevetirea practicată la nivel instituțional și pe scară largă – se clevetesc oamenii între ei, partidele între ele, guvernele și statele între ele.

De unde provine iubirea pentru oameni

Societatea este foarte polarizată și nu mai există nicio preocupare în a se proteja persoana sau, mai ales, legat direct de persoană, în a se proteja iubirea, legătura cu Dumnezeu. Trebuie tot timpul să fim atenți la legătura noastră cu Dumnezeu și cu ceilalți. Toate câte le facem ar trebui să le facem pentru creșterea legăturii noastre cu Dumnezeu și creșterii iubirii în noi și în ceilalți.

Să știți că cine iubește pe Dumnezeu nu poate să nu-i iubească pe toți oamenii ca pe sine însuși, chiar dacă se scârbește de patimile lor și se bucură cu o bucurie foarte mare, negrăită, de întoarcerea lor, precum se bucură tatăl de întoarcerea fiului risipitor, după cum spune Sf. Maxim Mărturisitorul și Avva Dorotei. Vedeți că sfântul, omul duhovnicesc vede păcatul, nu este un naiv, însă această iubire și luminare a minții îl face să facă distincție între păcat și păcătos și să nu-l judece, să nu-i pună etichete păcătosului, să-l osândească pentru că așteptând întoarcerea sa. Înțelegeți?

Fraților, este un fenomen similar cu situația în care avem o boală trupească, fraților. Am mai vorbit despre asta. Dacă cineva este bolnav trupește, nu îl privim numai cu compasiune, ci chiar îl și îngrijim, suntem îngăduitori cu el, avem grijă de el și toate cele necesare care țin de treaba asta. Înțelegeți? La fel este și cu boala sufletească, fraților, înțelegeți? Trebuie omul îngrijit și înțeles, făcut răbdare cu el, chiar dacă uneori, patimile lui zgârâie patimile noastre. Asta-i problema noastră, nu a lui – pe el o să-l judece Dumnezeu, înțelegeți? De vreme ce ne doare ceva înseamnă că avem o rană acolo.

Pe acest criteriu al iubirii și compasiunii față de cel căzut, față de boala duhovnicească, în Biserică și în Sfânta Scriptură, cu toate că se prezintă căderi, exemple negative, acestea nu se prezintă cu un duh de ură față de persoane, ci față de păcat, pentru că păcatul, fapta trebuie judecată, astfel încât să știm să ne păzim. Fraților, lucrurile, deci trebuie prezentate cu discernământ tot timpul pentru a ne apropia de Dumnezeu. Din cauza asta prezentăm lucrurile, înțelegeți? Dacă nu, le ascundem.

Ura stă la baza clevetirii

Clevetirea, judecata, osânda, ocara se măsoară pe intenția de ură a celui ce o spune. Apropos de Scriptură, că tot amintim, vedeți că în episodul în care Mântuitorul îl vindecă pe orbul din naștere, acesta la un moment dat este întrebat în repetate rânduri de către farisei cine l-a vindecat. Iar acesta, după mai multe răspunsuri în care Îl mărturisește pe Domnul, într-un final le răspunde fariseilor fără frică: „Ce tot mă întrebați? Vreți să deveniți și voi ucenici ai lui Hristos?” Și atunci aceștia îi răspund cu ură, cu mânie, iar Sf. Ioan Teologul care amintește episodul notează că „l-au ocărât” – da? – când i-au zis „Tu ești ucenic Aceluia! Noi suntem ucenici ai lui Moise”. Înțelegeți? Adică i-au vorbit cu ură. Atacator. Chiar dacă a fi ucenic a lui Hristos este cea mai mare cinste, intenția fariseilor era una de ură, de atac, de război împotriva orbului vindecat de Domnul. Deci ocară.

Fapta este condamnabilă

Revenind, dacă menționăm fapte, cel mai bine este să nu menționăm numele persoanelor, decât dată aceste persoane sunt într-adevăr un pericol pentru turma Bisericii și pot să ducă în înșelare turma – și, în general, este mai bine să ne întrebăm conștiința „Oare Dumnezeu dorește aceasta?”. De asemenea să ne uităm la noi, cum spuneam, „Sunt liniștit? Nu cumva o fac din ură?”. Înțelegeți?

De obicei, se spune – de Hitler sau de cineva care înșală foarte mult lumea pe baza poziției sale sau pe baza haloului care îl înconjoară atunci – se spune numai dacă omul respectiv în stare să-i ducă pe oameni pe drum greșit. Arie, de exemplu sau Luther sau alții. Spunem că nu  a făcut bine, dar asta nu înseamnă că îl urâm pe el, ci învățătura lui, faptele lui.

În general, este bine să nu privim la ceea ce fac alţii și să nu cercetăm cum şi de ce o fac. Propriul nostru obiectiv este curățarea sufletului şi desăvârșita supunere a minții la harul dumnezeiesc. Așadar, frate, să ai grijă tu de tine: să te rogi, să studiezi, să spui smerit rugăciunea lui Iisus, să ştii că ai absolută trebuință de milostivirea lui Dumnezeu și să-i lăsăm pe alții pentru că numai ne tulburăm.

Un exemplu de virtute

Dacă tot aflăm ceva neplăcut despre cineva – o greșeală, un păcat, să spunem adevărul în sinea noastră. Adică dacă cineva greșește, e de vină diavolul care i-a șoptit și nu el.

Să vă spun un caz: e un părinte în Kareia, pe care îl iubesc foarte mult, nu o să-i spun numele că trăiește încă. Are un mic magazin care vinde metaniere, cruciulițe etc. La un moment dat i-au spart hoții magazinul și l-au furat, l-au lăsat pe săracul, mai ales că nu avea cine știe ce, l-au lăsat sărac lipit, da. A venit poliția, s-a dus la el și i-au spus: „părinte cutare, spune-ne cine crezi tu că ți-a furat aici că îi prindem noi, nu-ți face probleme că nu scapă!” Părintele zice: „dacă vă spun cine a fost, îl prindeți?” Și polițaii îi zic: „da, părinte, nu-ți face nicio problemă, sigur îl prindem.” „Sigur?” „Sigur!” „Diavolul a fost că ăsta i-a pus pe ăia de m-au furat. Prindeți-l, dacă puteți!”

Și nu a  vrut omul să spună. Avea bănuieli, dar nu a vrut să spună. Înțelegeți? Trebuie pe cât se poate să nu clevetim. Cu toate că în cazul unui furt bineînțeles, trebuie spus. Acuma, în Sfântul Munte sunt alte măsuri. Înțelegeți? Ce să zic…

 Să nu judecăm în niciun fel!

Uneori nu e bine să judecăm deloc nici în bine și nici în rău pentru că, efectiv, nu știm cum se vor desfășura lucrurile. Vedeți, acum este războiul – de exemplu, cineva poate să judece că ce o să se întâmple dacă rușii o să ia Odesa și americanii o să bage bățul prin gard din România, o să-i provoace, posibil să ne împingă într-un război care nu e al nostru și așa mai departe.

Fraților, dacă ne gândim astfel, ne tulburăm, ne pierdem toată liniștea. Nu trebuie să ne tulburăm, ci să fim calmi și să ne rugăm, pentru că nu putem noi să facem nimic. Bineînțeles, dacă este cazul și se ivește ocazia atunci să acționăm civic – prin vot sau prin alte mijloace sau cine este pus în poziție cu toată răspunderea.

Mintea noastră, cum spuneam, să fie la iubirea de Hristos și de neam și să nu ne pierdem în labirinturi fără număr și în super-analize și să nu mai putem dormi noaptea, asta, bineînțeles, dacă nu ne-a validat Dumnezeu să ne ocupăm de lucrurile astea. Fraților, dacă Dumnezeu ne validează în astfel de poziții ca să judecăm, atunci ne va da și susținerea necesară. Adică accesul la informația necesară, consilierii necesari, experiența și toate celelalte ȘI, mai presus de toate, Dumnezeu ne va da luminarea și echilibrul necesar pentru a putea judeca situația respectivă cu pace, bună-cuviință și luminare.

Dacă ne ocupăm de rău…

Fraților, dacă ne ocupăm de clevetire, de rău, atunci răul crește înăuntrul nostru. Energia lui demonică, lipsa iubirii ne secătuiește și ne face foarte agresivi. Spune Sf. Ioan Gură de Aur că e mai bine să mănânci carnea fratelui tău decât să-l judeci. Dacă, însă, ne ocupăm de bine, atunci să știți că binele crește și vom înflori sub harul acestuia. Să știți că omul nu poate să devină ceea ce nu are în fața ochiului. Omul este, după cădere, o victimă a influențelor, ce vede și ce aude și așa mai departe  și din cauza asta trebuie să avem tot timpul exemple bune în fața noastră și să fim noi înșine exemple bune!

Vedeți, din cauza aceasta în Biserică sunt promovate atât exemplele bune, sfinții adică, cât și oamenii duhovnicești. Sunt promovate așa de mult. Înțelegeți? Slujbele pe care le facem sfinților nu sunt pentru că ei au nevoie de acestea, ci pentru că noi avem nevoie de aceștia, de exemplul lor ca lumină călăuzitoare.

Fără fanatism

Este capital exemplul bun, gândul bun, însă, știți, și aici poate să apară o problemă. Și aici poate să apară problema judecății, chiar dacă e judecată pozitivă, să zic așa – ca să nu zic judecată bună. Adică să nu ajungem în fanatism, să nu socotim pe cineva mai presus decât este, după cum spune Sf. Apostol Pavel. Este adevărat că spun Sfinții Părinți ca să-i socotim pe toți sfinți și să nu le vedem neajunsurile, însă aceasta să o facem din iubire față de ceilalți și nu din naivitate sau din iubirea de sine.

Acum poate că e bine să explicăm cum adică din iubirea de sine putem să ajungem la fanatism. De fapt, e simplu, iubirea de sine ne duce la extreme: o încredere foarte mare în părerile noastre, în judecățile noastre, încredere care duce la fanatism și față de noi și față de cel pe care îl aprobăm înăuntrul nostru, iar cealaltă extremă care apare este nesiguranța foarte mare dincolo de încrederea foarte mare – pentru că de fapt această încredere se bazează pe nimic, de fapt. La un moment dat, omul vede că e foarte stăpân pe părerea sa și vede că părerea asta se clatină și atunci nesiguranța e foarte mare și atunci, omul ține cu dinții de părerea lui. Înțelegeți?

Această nesiguranță foarte mare se vede în clipa în care judecățile noastre se clatină la lumina adevărului și atunci, pentru că ne iubim pe noi înșine, ținem morțiș de poziția noastră, mai ales dacă această poziție este exprimată public. Înțelegeți?

Când vorbim despre alții…

Fraților, să nu ne cramponăm nici de greșelile noastre, nici de greșelile celorlalți pentru că și noi la fel suntem. Am mai spus asta. Să nu credem că așa facem bine, dacă le expunem în public, fără discernământ, greșelile altora. Ar trebui atunci să le spunem și pe ale noastre și pe acestea nu le spunem. Dacă le expunem în public fără discernământ, creștem diviziunea, războiul. Se dă pe față o faptă rea numai atunci când reprezintă un pericol frontal la adresa unei comunități. Paradoxal, însă, este faptul că astăzi marile păcate ale celor mari se ascund în fața comunităților și se scot la iveală altele – care distrug dragostea.

Și chiar dacă aflăm astfel de lucruri, să nu ne tulburăm, ci să nu uităm că Iuda a fost în ceata ucenicilor, între cei 12 Apostoli, de aceeași cinste cu ei, iar tâlharul în ceata ucigașilor și într-o clipită pozițiile s-au schimbat. De aici se vede cât de trecătoare, cât de efemeră este judecata persoanelor aici pe pământ.

Vedeți, fraților, Hristos însuși nu a judecat pe oameni aici pe pământ. Putea să spună că „Tu ești pierdut!”, „Tu ești terminat!”, „Nu mai ai nicio șansă!”, „Ești terminat!” și altele din acestea „Mergi în iad!”. Hristos, nu s-a separat de oameni, nu i-a războit prin judecata pe care o aplica lor. Că putea, Dumnezeu era și este. Din contră, chiar se numea pe Sine „Fiul Omului”, așa ca o bucurie și cunună a smereniei sale. Înțelegeți? Hristos Se delimita doar de păcat. 

Judecățile sunt forme de război, fraților. Fraților, trebuie să fim uniți, mai mult decât oricând. Vedeți ce se întâmplă în lume! Să fim puternici în credință și să nu ne supunem forțelor care doresc să distrugă dragostea, să distrugă iubirea și care caută să promoveze răul, sfâșierea dintre noi. Să știți că există forme grave ale acestui fenomen, mai ales în cazul în care ținta sunt cei plăpânzi, cei slabi.

Comportamentul față de cei slabi

De exemplu, un lucru banal la care și voi sper să nu fiți martori, dar… Dacă vine cineva în biserică, un nou-venit, un catehumen și omul nu știe să se comporte, nu știe ce să facă. Fraților și mai ales, surorilor, să nu-l judecăm și – mai rău – să-l agresăm verbal, să nu-l dăm afară. Înțelegeți?

Un alt exemplu – din păcate – se întâmplă în mediile școlare, universitare și nu numai unde judecata ia aspecte foarte urâte sub forma bullyingului, a ocării. Nu-i bine!

Desigur că toți care judecăm pe alții uităm că cu judecata cu care judecăm cu aceea vom fi judecați, fraților. Nimeni nu scapă de judecata lui Dumnezeu. Dumnezeu nu Se batjocorește. În cer nu-i ca aici pe pământ că mai scapă și nu ne prinde. Chinurile conștiinței sunt veșnice, fraților. De asta să ne fie frică – să nu fim judecați de conștiința noastră și de Dumnezeu și nu de fața oamenilor. Înțelegeți?

Când vine cineva să clevetească, să judece pe alții, pe aproapele, noi să nu ne sfiim de el și să-i spunem „Frate, încetează! Eu în fiecare zi fac lucruri mult mai rele ca el. Cum pot să-l osândesc pe acesta că-i mai bun decât mine?” Înțelegeți?

Discernământ

Așa o să câștigăm două lucruri: cu un singur leac ne vindecăm și pe noi și pe aproapele. Nu trebuie să ne fie frică și să ne panicăm dacă cineva promovează cu nonșalanță, cu nesimțire păcatul, judecata altora. Desigur că e nevoie de discernământ și să nu turnăm gaz peste foc, însă dacă Dumnezeu ne deschide oportunitatea, atunci vom vorbi fără teamă. Nu teama trebuie să ne oprească – adică băi, mi-e frică – ci discernământul iubirii, al păcii. Dacă e să-mi fie frică este să nu îl rănesc pe celălalt, să nu mă cert cu celălalt. Atunci da. Înțelegeți?

Eu din păcate sau din fericire chiar am experiențe pe tema asta, pentru că vin destui oameni care sunt foarte siguri de ideile lor și vorbesc în continuu… încerc să-i opresc… și la sfârșit mă întreabă: părinte așa este? Vorbesc singuri, își răspund singuri și la sfârșit se duc acasă și spun că da, părintele mi-a spus. Nu. Nu le-am spus. Să nu pună cuvinte în gura mea, înțelegeți? Atunci trebuie spus – vă rog să mă iertați, nu este așa. Este altfel și îmi spun și eu părerea mea. Înțelegeți? E foarte important asta. Întotdeauna trebuie să se facă cu pace și nu ridicăm vocea și așa mai departe. Da?

Ceea ce este caracteristic în astfel de situații, întâi de toate,  este caracterul foarte limitat și deci, fals, al acestor judecăți, pentru că să nu uităm, fraților, că omul este un întreg microcosmos în continuă schimbare și deci imposibil de judecat cu mintea noastră slabă.

Pericolul bănuielilor

Unde mai pui că ne bazăm foarte mult pe bănuieli – că am crezut, că mi s-a părut… Asta se întâmplă mai des în comunicarea în care dispare limbajul trupului, în comunicarea prin mesaje – pe whatsApp, Telegram și cele asemenea. Dacă nu suntem atenți și nu punem emoji-uri sau nu suntem foarte expliciți în ceea ce dorim să exprimăm atunci posibil să avem rezultate contrare, fraților și să fim judecați sau să judecăm.

Aici ajută foarte mult și diavolul care pune gânduri și prepară „dovezi”. De exemplu, dacă cineva este gelos și își vede partenera sau, dacă este fată, partenerul că zâmbește și vorbește cu o terță persoană de sex opus, imediat apare judecata. Și dacă atunci când se apropie face vrăjmașul ca cei doi care sunt urmăriți să se oprească, atunci să vezi! Aha! Discută ceva secret! Despre mine vorbeau! Știu eu! Am documente! Dovezi! Și atunci hai să dovedești că nu ești elefant… Înțelegeți? Ferească Dumnezeu!

Sfântul Paisie și bănuiala

Să vă dau un caz. Merge un om la Sf. Paisie și acesta îl face să se lase de fumat, pe pelerin. La sfârșitul întâlnirii, pelerinul pune cu hotărâre pe masă pachetul de țigări și zice „Părinte Paisie, de azi nu mai fumez!!” și pleacă. După asta intră altul înăuntru și face ochii mari și se uită la Sf Paisie îngrozit și zice: „Părinte Paisie, am auzit foarte mult despre tine, dar nu credeam că fumezi.” Și pleacă.

Ei, Sf Paisie, amărât, ce să facă și intră un al treilea, un copil așa și zice către sfântul: „Doamne ajută! Doamne ajută! Unde e părintele Paisie?” Că nu-l cunoștea după față. Și Sfântul îi zice: „Dragă s-a dus să-și cumpere țigări.” Și copilul zice: „A, da, nu contează, am auzit că e un om foarte bune, o să se lupte cu patima asta și o să învingă. Nu e nicio problemă, îl iartă Maica Domnului.” „Nu-l iartă, că asta e păcătos mare”, zice Sfântul Paisie. „Ba da, o să-l ierte Maica Domnului, o să ne rugăm la Maica Domnului și o să-l rog și pe Sfântul Paisie.”

Și în timp se naște o discuție între copilul respectiv și Sfântul Paisie în care sfântul se prihănea pe sine, se osândea pe sine și copilul tot timpul punea gând bun. Înțelegeți?

Cine pune gând bun, cine nu clevetește, cine nu judecă ajunge foarte bine, foarte sus. Îl validează Dumnezeu și pe copilul respectiv l-a validat Dumnezeu. Este mitropolitul Cretei, la ora asta, să știți. Înaltpreasfințitul Irineu. 

Un caz despre bănuială 

Apropos că tot vorbim de judecată și clevetire și de Sfântul Munte să vă mai spun un caz pe care l-am mai spus, însă nu contează, e bine să învățăm.

Era un monah care discuta cu un muncitor și un polițist în Sfântu Munte – pentru că Sfântul Munte este alt stat, nu stat independent față de statul elen, dar este un stat separat, există poliție în Sfântul Munte. Și discutau, mă rog… Și la un moment dat trece unul în fugă pe lângă ei, lucru care este foarte rar în Sfântul Munte – aici bineînțeles nu se aleargă. 

Și atunci îl vede părintele și zice: „Ah, trebuie să mă duc la vecernie, e ora vecerniei, vă rog să mă iertați!” Și pleacă. Și muncitorul îl vede: „Oho, dacă aș avea și eu vârsta lui, ce aș mai alerga și eu.” După care polițistul zice: „Măi, ăsta a furat ceva, trebuie să îl vânez, e un posibil hoț!”

Înțelegeți? Fiecare l-a judecat după ce a avut înăuntrul lui. Da….

O altă caracteristică este faptul că judecătorii și cei care contorizează nu se ocupă de ei înșiși, ci de păcatele altora. Aici avem o dublă distrugere. Pe de-o parte, nu se ocupă de ei înșiși, cum spuneam și asta îi condamnă să nu vindece de problemele lor care cresc în timp, până când se întăresc și devin cronice și atunci este foarte dificil de spart, de vindecat iar, pe de altă parte, judecându-i pe alții mă situez deasupra lor – adică mă închid în ură, în limitele foarte strâmte ale viziunii propriului egoism și mă înțepenesc acolo pentru că mă consider mai presus, mai bun decât ceilalți pentru că – nu-i așa? – văd doar cele rele la ceilalți.

Înțelegeți? Să ne amintim că albinele văd numai cele bune, numai florile și nectarul în timp ce viespile se duc numai la murdării. Judecata este o obișnuință foarte necurată, fraților, și prin clevetire dăm necurăția mai departe.

Postul de judecată

De fapt, fraților, să știți că postul de judecată, adică să nu judecăm pe ceilalți, este mult mai primit în fața lui Dumnezeu decât postul de mâncare, chiar dacă, uneori, este mult mai dificil de dus până la capăt. Este cu atât mai important să postim de judecată decât de mâncare cu cât este mai important sufletul decât trupul, fraților, să știți. Asta, desigur, că nu înseamnă să ne dedăm la mese copioase cu mâncăruri de dulce în post, fraților. Înseamnă să ne abținem de la a judeca! Înțelegeți?

Deci fraților, nu trebuie să judecăm pe nimeni, însă trebuie să iubim pe toți cu realism, discernământ și mai ales cu conștiința relativității noastre și a judecăților noastre, cu conștiința faptului că nu putem să judecăm persoanele, ci numai faptele, și acelea doar parțial. Adică trebuie să avem conștiința smereniei noastre, fraților.

Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!

Vă mulțumesc tare mult că m-ați urmărit până aici.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!