Ținerea de minte a răului – părintele Teologos

Unele dintre cele mai mari chinuri ale noastre provin din ținerea de minte a răului. Este de fapt, baza tristeții noastre, iar astăzi în lume există foarte multă tristețe.

Vizionați acest material pentru o analiză a acestei înfricoșătoare patimi.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Mânia și ținerea de minte a răului

Fraților, pentru că am vorbit despre mânie, acum o să vorbim despre ținerea de minte a răului. Trebuie să știm că asta este urmarea mâniei, da. Dacă nu ne-am mânia, nu am ține minte răul, nu am avea înăuntrul nostru această amintire a răului. Fraților, acuma și virtuțile, dar și patimile sunt legate unele de altele, ca o reacție în lanț. Dacă virtuțile sunt ca scara lui Iacob care merge către cer, patimile sunt ca lanțul Sfântului Apostol Petru, care îl trage pe om în jos și îl ține prizonier.

Deci dacă nu ne-am mânia, nu am ține minte răul. Cu cât mai tare ne mâniem, cu atât mai mult ținem minte răul.

Acuma, trebuie să știți că mânia poate fi după fire și împotriva firii – la fel și ținerea de minte a răului. O să încercăm să le analizăm, însă, o să ne concentrăm mai mult pe ceea ce este cunoscut îndeobște ca ținere de minte a răului, adică să ne concentrăm pe patimă.

Patima ținerii de minte a răului

Dacă ținem răul în mintea noastră, ținem răul în ochiul sufletului, pentru că mintea este ochiul sufletului și deci ținem ura, ținem încrâncenarea, ținem păcatul și asta este ca și murdăria în ochi. Avem un ochi murdar, o minte murdară. De ce? Pentru că ne păzim păcatul. Suntem înțepeniți acolo. Asta se întâmplă mai ales la doamne, la femei, săracele, că ele se gândesc în continuu ce le-a făcut, cine le-a făcut și așa mai departe.

Cunosc un caz îngrozitor în care două femei care cel puțin teoretic sunt din Biserică, fraților – una mai în vârstă și una care pe vremea respectivă avea în jur de 15 ani, care s-au certat și, bineînțeles, cea mai în vârstă a avut câștig de cauză. De atunci cea tânără o urăște pe cea mai în vârstă ca și cum s-ar fi întâmplat ieri, cu toate că a fost acum mai mult de 30 ani. Cea bătrână a și murit și mi-a zis cea tânără că a visat-o și o ruga cea bătrână să o ierte, iar cea tânără care acum are o anumită vârstă nu a iertat-o nici în vis și nici în realitate.

Eu am încercat să-i spun, dar n-am avut cu cine. Ferească bunul Dumnezeu! Cea care este aici pe pământ se chinuie și se chinuie și cea din iad. Amândouă se chinuie pentru că astalaltă nu vrea să o ierte pe cealaltă. Vă dați seama la ce încrâncenare și la ce venin în suflet se poate ajunge? Înțelegeți? 

Asta începe de la ceva mic, care dacă nu este vindecat imediat prin pocăință sinceră începe ca un vierme care roade mintea, viermele neadormit, fraților. Ăsta este viermele neadormit. Și acum eu, bineînțeles, nu am foarte multe contacte cu femeile, mi-au trimis mesaj, dar e crunt fraților, este crunt. Înțelegeți? Trebuie din timp tăiat. Acuma după atâția zeci de ani e foarte dificil să o desțepenim pe cea care suferă de așa ceva. La asta se referă viermele neadormit din iad care nu doarme, de care vorbește Domnul, fraților, în Evanghelia, da. Pentru că dacă asta nu se vindecă înainte de moarte, atunci aceasta se va permanentiza în veșnicie. Înțelegeți?

Manifestarea patimii

Ei și atunci cum se poate ruga cineva în starea asta? De fapt, omul atunci nu mai vede nimic, nici nu mai îl interesează nimic, ci are în continuu chipul celui despre care crede el că i-a făcut rău – indiferent dacă are dreptate sau nu – și acest gând, această ținere de minte a răului îl face să fie criminal pentru că îl ucide pe ăla care i-a făcut rău, după gândul lui, îl ucide în mintea sa de mii și mii de ori. Înțelegeți? Și uneori, ferească bunul Dumnezeu, poate să ajungă până și la faptă. La început cu cuvântul bineînțeles, după care cu fapta.

Unde mai pui că ar noi trebui să spunem „și ne iartă greșalele noastre precum și noi greșiților noștri”. Spunem? Nu spunem. Și dacă o spunem, o spunem spre osândă. Însă totuși să ne străduim să o spunem, poate că ne rușinăm de ceea ce spunem, poate că avem mustrări de conștiință și împunsăturile acesteia să spargă acest buboi plin de puroiul urii.

Că tot vorbim de rugăciunea „Tatăl nostru” și de încrâncenarea ținerii de minte a răului, trebuie să știți că cel încrâncenat poate să folosească chiar și Scriptura pentru a-și valida poziția, găsind, bineînțeles, înțelesuri după mintea lui, străine de Duhul cel Sfânt Mângâietorul. Dincolo de aceste înțelesuri străine, uneori Sfinții Părinți știu de iconomie atunci când noi nu mai putem. Apropos de ținerea de minte a răului. Adică, se mai coboară…

Un exemplu

Să vă dau un caz la ce se referă această iconomie. Era un fost tâlhar care se făcuse monah și la un moment dat l-a trimis avva lui să taie lemne în pădure. Acolo l-au prins tâlharii, l-au bătut și i-au luat lemnele. Ăsta s-a întors acasă bătut, fără lemne bineînțeles și zice avva: unde-s…? Și ăsta zice: ei, că m-au bătut tâlharii. ȘI atunci avva îi spune: fiule, Domnul nostru Iisus Hristos a spus să iertăm pe frații noștri, să avem milă, să ne iubim vrăjmașii și așa mai departe. Bine, avva, binecuvântați.

A doua zi iarăși merge să taie lemnele, deja tâlharii învățaseră poezia și îl așteptau. L-au lăsat să taie lemnele, iarăși l-au prins, iarăși l-au bătut și iarăși i-au luat lemnele. Înțelegeți?

Ăsta vine iarăși acasă, crunt bătut, snopit în bătaie, fără lemne, plin de sânge și avva lui iarăși voia să-i spună să-și iubească vrăjmașii și să ierte de 70 de ori câte 7, dar vedea că ucenicul nu mai rezistă. ȘI atunci i-a spus avva: fiule, într-adevăr Domnul nostru Iisus Hristos a spus că trebuie să ne iubim vrăjmașii, să iertăm de 70 de ori câte 7, dar știi, este în legea veche unul, Moise, care a zis ochi pentru ochi, dinte pentru dinte. Și atunci spune fostul tâlhar: no, lasă, avva, binecuvântați și iertați!

Și s-a dus și în a treia zi când tâlharii erau pregătiți să ia iarăși lemnele, s-a pus ăsta și i-a bătut bine bine pe toți tâlharii și s-a întors acasă și cu lemnele. Înțelegeți? Și zice ucenicul: cu adevărat Domnul nostru Iisus Hristos Dumnezeu este, dar și Moise ăsta… 

Limite

Înțelegeți? Acuma, desigur, că trebuie să fim desăvârșiți, însă suntem păcătoși și fiecare dintre noi are o limită de rezistență, fraților. Doar Hristos a putut să meargă până la capăt, până la desăvârșirea Crucii. Noi acolo trebuie să tindem. Dar fraților, trebuie să ținem seama că cei de lângă noi sunt nedesăvârșiți. De vreme ce noi suntem nedesăvârșiți și ceilalți sunt nedesăvârșiți, da, că suntem și atunci să ne gândim la ceilalți și dacă noi ar trebuie să întoarcem și celălalt obraz – tot timpul trebuie să întoarcem și celălalt obraz – asta nu înseamnă deloc că trebuie să impunem asta și celor dragi. Adică dacă noi trebuie să ne răstignim, nu înseamnă că vom accepta asta în clipa în care prin răstignirea noastră sunt puși și ceilalți în pericol.

Sunt două planuri diferite, fraților: planul personal și planul comunitar. Dacă în plan personal ar trebui să acceptăm orice, în plan comunitar spunem „Stop!” „Nu te băga!” și-i luăm cu fulgi cu tot, fraților. Biserica este principala susținătoare a armatei, să știți. La noi în neam se întâmplă exact pe dos: adică în plan personal ne certăm ca și chiorii pentru că nu ne place mâncarea sau mai știu eu ce lucru minor, pe când pe plan național când vine străinul să ne facă ordine în țară nu facem nimic și zicem „să nu deranjăm, să nu deranjăm” din varii motive care sunt multe și păcătoase, fraților. Înțelegeți? Păcatul nu are un sfârșit bun și trădarea de neam, ura față de neam este un păcat mare, fraților. Este și ură pe plan personal și ură față de o comunitate și ură față de neam, indiferent de lățimea zâmbetului pe care îl afișăm.

Ura și dragostea

Știți, ura asta este ca un piron înfipt în suflet, fără iubire bineînțeles, care are totuși o simțire simultan și neplăcută, dar și iubită ca o dulceață amară și care se desfătează de răul altuia – rău pe care îl provoacă cel puțin mental dacă nu și cu cuvântul sau chiar cu fapta – Doamne ferește! Înțelegeți?

Din țintuirea aceasta, din încrâncenarea asta numai dragostea poate să-l scoată pe om. Este adevărat că uneori este foarte dificil și parcă umbli pe teren minat pentru că celălalt, fiind în stare de război, plantează mine peste tot și așteaptă cu încrâncenare să prindă o chichiță din cuvintele sau acțiunile noastre pentru a-și valida bănuielile – pentru a se înfunda și mai mult în iadul iubirii de sine, în iadul autoîndumnezeirii și în iadul credinței în propriile gânduri – sau ca  să zic mai exact – în iadul îndiavolirii.

Dacă ne-am oprit mânia, am oprit ținerea de minte a răului dintr-o dată. Uite așa, pac!

Un alt exemplu

Țin minte pe un bătrân monah din Cipru care a venit foarte în vârstă la monahism și deci, chiar dacă era mult mai în vârstă decât noi – putea să ne fie bunic – era în rânduiala monahală cel mai mic. În clipa în care cei mai tineri mai cârteau oarecum cu el că era foarte bătrân și neputincios și se mai agățau, bătrânelul – era și foarte scund de statură – apărea și zicea dintr-o dată zâmbind cu smerenie „Ne-am certat, e? Hehehehe!” și astfel se spărgea toată încrâncenarea. Toți îl iubeau. Da… Dumnezeu să îl ierte! Că s-a dus la Domnul.

Are grijă bunul Dumnezeu! 

Dacă cineva a dobândit iubirea atunci a ieșit din încrâncenarea, din nebunia mâniei. Pe de altă parte dacă dușmănim, fraților, ne îngrămădim pe capul nostru dureri fără rost. Nu e Dumnezeu Cel care are grijă de toate? Cel care le rânduiește pe toate? Să le mai lăsăm în grija lui Dumnezeu, fraților, că știe El mai bine ce și cum. Cum spune Sfântul Iosif Isihastul spunea: unde e Dumnezeu? Ei, fraților, are grijă Dumnezeu! Cum spune Sfântul Apostol Pavel: să nu ne răzbunăm fraților, ci să lăsăm răzbunarea la Dumnezeu. Are grijă bunul Dumnezeu!

Noi să fim milostivi pentru că darurile și cinstirea celuilalt risipesc ura și înmoaie sufletul și al nostru și al celuilalt. Desigur că darurile pe care trebuie să le aducem ca să înmuiem ținerea de minte a răului, trebuie să fie curate adică din iubirea noastră față de celălalt și nu din interes. Să nu mituim fraților, că nu e bine. Ca să-l iubim pe celălalt, mai ales dacă ne-a făcut rău sau, mă rog, credem că ne-a făcut rău, trebuie să ne rugăm, să ne rugăm cu credință și smerenie și pentru noi și pentru celălalt. Dacă ni se înmoaie nouă inima se va înmuia și celuilalt. Puțin câte puțin. Uneori merge și dintr-o dată.

Atenție la patimi

Și fraților, dăruind vom dobândi, cum spune părintele Nicolae Steinhardt. Curaj, să fim darnici! Însă să avem atenție, nu carele cumva în dărnicia noastră să fim fără discernământ, – de exemplu să facem ospețe din cauză că ne trage și pe noi stomacul sau faima lumii. Desigur că slava deșartă se aplică și atunci când dăm daruri. Trebuie tot timpul să fim atenți și să nu ne numărăm pe noi că totdeauna e posibil ca prin fereastra iubirii să se strecoare dracul. Înțelegeți?

Asta se întâmplă și în alte cazuri în care intră patima în iubire. De exemplu, dacă între soți există iubire atunci aceștia nu țin minte răul, își iartă micile greșeli pe care le fac. Însă dacă din varii motive de păcat această dragoste se răcește, atunci deja încep să-și contorizeze unul altuia, ajutați fiind, desigur de cel viclean care face tot posibilul să găsească motive reale, exagerate sau chiar complet imaginare, de fisurare a relației de iubire, de unire în familie. Fraților, nu se merită! Nu se merită! Lăsați să treacă – nu ținem minte! Apă sub pod este, las-o să treacă. Lăsați să treacă răul în spatele vostru!

Despre post

Acuma, că tot vorbim de vrăjmaș, dacă tot vrem să avem ținerea de minte a răului – am spus la început că este și o ținere de minte a răului după fire – să avem ținerea de minte a răului față de draci și să fim foarte atenți la ispitele trupului pentru că prin acesta și prin materie diavolii ne luptă cu precădere. Atenție, deci, la trup că e viclean și nerecunoscător. Înțelegeți? Post, fraților! Vine postul Crăciunului, trebuie să ținem post! Cu cât mai multă odihnă și mâncare îi dați cu atât mai mari probleme vă provoacă, fraților. E nevoie de post și priveghere cu măsură. Cu măsură nu după măsura iubirii noastre de sine, ci cu măsura Sfinților Părinți, a duhovnicului și să putem să fim trezvitori. 

Când postim, ne ostenim și muncim atunci durerea și efortul postului, a privegherii și a ostenelii scoate afară durerea ținerii de minte a răului. Pentru că asta e mai mare și ne mută mintea de la ținerea de minte a răului care este o durere care îți provoacă și o plăcere așa, o amărăciune, un duh malefic. Ferescă Dumnezeu! 

Cum uităm răul suferit

Desigur că aici ajută și concentrarea minții provocată de osteneală, adică trebuie să te concentrezi pe ce lucrezi. Apropos de concentrarea minții trebuie să avem rugăciunea, fraților. Mai ales pentru cel ce ne-a provocat răul, însă să nu-i amintim des numele pentru că atunci iarăși ajungem unde nu trebuie. Desigur că dacă nu ținem minte răul și iertăm repede am scăpat de patimă fără osteneală, am scăpat mult mai ușor, fraților.

Dacă tot vedem că nu iese ghimpele din noi, atunci să ne ploconim măcar cu gura în fața vrăjmașului, să avem un duh pogorâtor, un duh îngăduitor – dăruind vei dobândi, cum spuneam, pentru că prin această mărturisire îi arătăm lui Dumnezeu că dorim împăcarea și harul Său, ne rușinăm de ce avem înăuntru și se înmoaie și inima noastră și inima celuilalt.

Acuma să știți că o să cunoaștem că ne-am izbăvit de această patimă nu atunci când ne rugăm pentru cei care ne-au supărat și nici atunci când le dăm daruri sau îi primim la masă, ci atunci când ei au o reușită și ne bucurăm dimpreună cu ei pentru reușita lor sau atunci când ei au o nenorocire și suferim și ne întristăm sincer pentru aceștia ca și cum ar fi vorba de noi înșine. Înțelegeți? Că suntem una cu ei. Atunci scăpăm de această mare patimă a răului, a distorsiunii, a ruperii. Să nu ținem, fraților!

Auto-învinovățirea

Acum, că vorbim despre noi înșine, fraților, mai există și o altă variantă de ținere de minte a răului pe care trebuie să o discutăm, din păcate, puțintel aici. Este vorba de ținerea de minte a răului pe care l-am făcut, însă în care nu ne deschidem către Dumnezeu. Ne mâniem pe noi înșine, însă nu cu discernământul avântării noastre către Dumnezeu și avem atunci – tot de la vrăjmașul, fraților! – o stare de vinovăție exagerată care ne împinge în depresie și de acolo deznădejde. Că nu-s bun de nimic, că nu fac nimic, că nimeni nu mă apreciază și așa mai departe. Fraților, lăsați-le să sunt de la diavol!

Din păcate asta este foarte răspândită în rândul tinerilor astăzi, fiind agravată de lipsa suportului din partea familiei – lipsă de care tinerii înșiși sunt vinovați în mare parte, fraților, pentru că stați toată ziua cu nasul în ecrane. Nu vă închinați ecranelor! Și pe de altă parte și agresivității de grup mult mai mari care există astăzi. Bineînțeles, lucrurile sunt foarte complexe pentru că și părinții îi învață pe copii și societatea îi învață pe copii să stea cu celularele, cu tabela, că e cuminte. Cuminte, cuminte, fraților, dar să vedeți, nu-i cuminte! O să plătească crunt mai încolo. Lăsați-le, fraților, însă fiți aproape de ei!

A face față

Desigur că, peste toate, cauza principală este lipsa de experiență.

Dacă un lucru ne este refuzat sau nu suntem vrednici de un lucru, asta nu înseamnă că suntem pierduți, că e sfârșitul lumii, da.

De exemplu, eu sunt unul dintre cei mai buni afoni de pe pământ… De câteva ori părinții m-au chemat la strană, însă eu m-am ținut tare, am zis: nu știu. Și chiar nu știu. M-au pus să cânt de două, trei ori după care m-au dat afară cu picioare undeva. Înțelegeți? Asta nu înseamnă că din cauza asta o să vină sfârșitul lumii și că trebuie să am ținerea de minte a răului. Înțelegeți? Nu a fost nici vorbă de patimă și așa mai departe. Părinții au spus frumos – părinte Theologos, nu ești în stare. Da, binecuvântați. Gata. Înțelegeți?

Acum e adevărat că n-am niciodată o preocupare să zic așa deosebită în a fi cântăreț. Nu trebuie să dăm o importanță exagerată la niciun lucru, fraților. Înțelegeți? Oameni suntem.

Dumnezeu nu ține minte răul pe care l-am făcut noi

Oameni buni, să ținem mintea în iad însă să nu deznădăjduim. Mare este bunul Dumnezeu! Înțelegeți? Dumnezeu este Tată iubitor și nu un justițiar care caută să ne găsească vinovăție în orice. Că dacă ne-ar căuta să se răzbune…oho… 

De fapt, să știți că Dumnezeu nu are ținerea de minte a răului, pentru că El este complet nepătimaș, complet iubitor. Nu ne pedepsește, ci noi înșine ne pedepsim în clipa în care gândim distorsionat. Ne imaginăm o realitate care nu există, de fapt, o realitate strâmbă, uneori utopică însă de cele mai multe ori astăzi, distopică. Imediat ce ieșim din distorsiune, Dumnezeu ne primește cu brațele deschise. De fapt, El ne și așteaptă, ne și ajută – face tot posibilul să ne scoată din mocirla existențială în care ne-am afundat, însă Își limitează în mod voit atotputernicia la limitele libertății noastre.

Curaj!

Diavolul care știe sigur că vom învinge dacă ne vom continua drumul, va face tot posibilul să ne taie curajul să ne oprească din drum. Ca să putem să învingem trebuie să știm care este drumul către reușită, către mântuire. Drumul este, desigur, drumul pocăinței și mai concret lupta cu patimile. Trebuie să știm că pentru a reuși pe acest drum, trebuie să facem poruncile lui Hristos, pentru că poruncile au un caracter vindecător, terapeutic de a ne scoate la liman și nu au un caracter legalist, după cum spuneam, de găsire a vinovăției. NU se caută vinovăția, fraților!

Am spus și o repet: Dumnezeu este Tată și ajutător – este pentru noi și nu împotriva noastră. Este ca și tatăl care își așteaptă fiul risipitor. Din cauza asta să nu-l ascultăm pe diavol care ne spune altceva.

Ispite

De asemenea, trebuie să știm o altă stratagemă a vrăjmașului, adică el ne spune că este imposibil să reușim și să facem poruncile și să ajungem în rai. Acuma, oarecum, are dreptate – vedem și noi asta – cu toate că Sfântul Ioan Teologul spune că „Poruncile nu sunt grele”. Cum spune Sfântul Ioan asta? Da, poruncile nu sunt grele, însă noi suntem distorsionați de păcat.

Este așa ca și cum cineva ne-ar da porunca să mergem și noi suntem fără o mână …sau chiar fără un picior. Dacă suntem fără o mână desigur că e o mare problemă, însă vom putea să mergem, ne vom câștiga mântuirea …însă nu știm pe unde să o luăm. Dacă suntem ologi, e mai dificil, însă chiar și în acest caz Dumnezeu care este Tată, ne va ajuta, numai să vrem. Ne va arăta și drumul, oricum am fi numai să vrem, cum spuneam.

Dumnezeu ne ajută mereu

Ce, voi dacă ați avea – Doamne ferește! – pe cineva cu dizabilități nu l-ați ajuta?! Cu atât mai mult Dumnezeu! Deci fraților, să ne luptăm și să arătăm că vrem și atunci Dumnezeu va lua această luptă a noastră, chiar dacă e nereușită, chiar dacă vedem că nu reușim, o să ia această luptă nereușită a noastră ca dovadă sigură a faptului că vrem și ne va da victoria. Asta ca să se vadă și atotputernicia lui Dumnezeu și neputința noastră.

Dacă este să ne mustrăm, să ne mustrăm pe noi înșine ca să ne ferim și să ne dăm un imbold să ieșim din starea de morse și nu să deznădăjduim din cauza multelor noastre păcate care sunt mai puțin decât un fir de praf în fața nemărginitului și bunului Dumnezeu.

Deci fraților, haideți să nu ne închidem în fața lui Dumnezeu, că Dumnezeu este aici cu noi și deasupra tuturor și să nu ne concentrăm atât pe vinovăție și pe neputința noastră, ci pe îmbunătățirea situației nostre aici și acum, pe curajul de a merge către Tatăl cel ceresc. Așa să ne ajute Dumnezeu!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!