Cel smerit nu cade. Iată un adevăr pentru care – paradoxal – trebuie să ne nevoim pentru a-l accepta și trăi în viața noastră. IPS Nicolae al Mediteranei ne oferă un mic și foarte frumos cuvânt pe această temă.
Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)
Powered by RedCircle
Mi-a spus duhovnicul din Sfântul Munte: „Trei lucruri asigură pacea: 1. Nu cer nimic [de la ceilalți]; 2. Nu am așteptări; 3. Îi îndreptățesc pe ceilalți; Când eu am pretenții [și zic]: „Sărmana de mine nu am dreptul…” N-ai nici un drept! Trebuie să mi-o spun mie însumi, nu să mi-o spună alții! Nu am făcut nimic, nu am pretenții să se facă lucrurile după voia mea: „Doamne, ajută-mă să se întâmple lucrul acesta, după cum vreau eu! Te rog, fă ascultare de mine!” Asta nu e rugăciune, ci smerirea lui Dumnezeu, noi Îl smerim. Și să-i îndreptățesc pe ceilalți: „Ei, omul [atâta a putut] să facă.”
Vedeți cât [de mult] eliberează sufletul acest lucru! Nu am pretenții, nu am așteptări, îi îndreptățesc pe ceilalți. Însă nu pe mine însumi! Aceste îndreptățiri sunt păcatul Evei din rai. De acolo a început răul! Atunci când nu am pretenții, nu am așteptări și îi îndreptățesc pe ceilalți, – adică ei nu au nicio vină – atunci am pace.
Și spune un cuvânt din Pateric: „Cum e posibil să cadă cel smerit, cel care mai prejos decât toți?” Cel care se smerește pe sine nu poate să cadă, pentru că este mai prejos decât toți. Singur a ales această stare. Luați aminte! Nu vorbesc despre complexe de inferioritate! Complexele conțin egoism, traume, nu au pace. Smerenia este aceea care aduce pacea. Nu este o iluzie. Temelia păcii este smerenia. Temelia smereniei, sau, mai bine zis, rodul smereniei este libertatea.
Omul liber nu are frici, nu are sentimente de nesiguranță. Acest lucru este foarte frumos! Este un privilegiu deosebit al duhovniciei ortodoxe și tâlcuire a Evangheliei. Aceasta este învățătura despre om. Lumea are sentimente de nesiguranță pentru că are egoism. Mă refer la lume în general. Unde există ego-ul vizibil, fie sub formă logică, fie sub formă sentimentală sau a voii proprii, nu există pace, pentru că există frică și nesiguranță. Însă, acolo unde există acea încredere în Dumnezeu și credința și smerenie, atunci se risipesc toate aceste lucruri și omul poate avea pace în sufletul său și poate primi pacea pe care o dăruiește Dumnezeu.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
1 Comment
Doamne ajuta!
Parinte ce parere aveti?
https://ziare.com/sinucidere/un-baiat-de-13-ani-s-a-sinucis-ar-fi-suferit-o-decep-ie-in-dragoste-1770901