P. Justin Pârvu: viața sa povestită de el însuși

Vizionați un mic și frumos montaj realizat de TVR Iași în care este relatată pe scurt viața p. Justin Pârvu povestită de el însuși.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Calea Bisericii a fost născută în fiinţa mea, aşa după cum fiecare om se naşte cu acest dar de la Dumnezeu. Acest dar de la Dumnezeu,omul îl cultivă sau nu-l cultivă. Se dezvoltă în el odată cu mediul în care trăieşte.

Copilăria

Visul meu a fost, de când mama m-a purtat la mănăstirile din jur în duminici şi sărbători, să ajung la mănăstire. Încât pentru mine, aceasta a fost o mare bucurie împotriva chiar a tatălui meu care nu prea a vrut aşa ceva – că eram cel mai mic şi trebuia să fiu sprijinul lor. Şi a fost ca eu să renunţ la toată această bucurie de familie şi să merg la mănăstire.

Ioana, Tănase, Neculai Elisabeta și Justin au fost cei 5 copii ai Anei Și ai lui Gheorghe, dintr-un sat de pe Valea Bistriței. Mama, Ana, o femeie simplă, de la munte, s-a căznit mereu să-și crească frumos copilașii pe care nu i-a vrut împovărați cu greutățile celor mari, ale ei și ale lui Gheorghe mai mereu plecat să le-aducă de toate celor de acasă. Justin era cel mai mic dintre copiii crescuți în duh și adevăr de o mamă rămasă numele sfințeniei pe lume și de un tată care era terenul pe care se dezvolta duhul. Și astăzi, își amintește serile geroase de iarnă când părintele Pahomie, de la Mănăstirea Neamțului, cobora de prin părțile Broștenilor și înnopta în casa lui Gheorghe. Lipit de el, micul Justin asculta tainicele povești ale vieții duhovnicești de mănăstire. Sau când un călugăr se chinuia să urce la muntele Petru Vodă, iar el era primul care se oferea să-i care săcușorii pentru un acatist sau o cărțulie pe care o primea în schimb. Bucurie mai mare nici că era.

Când vedeam eu copiii aceia de la mănăstire în sărbători îmbrăcaţi în veşminte, purtând sfeşnicele prin Biserică, pe acolo, făceau paracliserie – pentru mine era o grabnică pregătire pentru venirea numaidecât la mănăstire. Şi la 17-18 ani, tata a mers cu mine de acasă, cu caii la căruţă şi hai, înspre Durău.Acolo, în sfârşit,  – ne-a apucat seara de altfel – ne-a primit părintele stareţ care era pe atunci şi ne-a dus într-o cameră a arhondaricului de acolo şi dimineaţa, tata pe care nu l-am văzut niciodată cu lacrimi în ochi – de data asta când a fost să ne despărţim, el să plece acasă şi eu să rămân aici – în sunetul clopotelor care sunau deşteptarea călugărilor, eu rămâneam aici şi tata pleca spre casă.

Duhovnic

Începutul unei vieți de duhovnic, avea să fie pentru tânărul de 17 ani la Mănăstirea Durău. Acolo i se părea că a coborât cerul pe pământ, văzând călugării cu bărbi mari care cântau la strană. A urmat primul veștmânt îmbrăcat: anagnost. Și ieșirea în fața lumii. Mare sărbătoare pentru sufletul tânărului Justin. Trimis la seminar să învețe carte, ajunge la mănăstirea Cernica, apoi la secția monahala de la Râmnicu-Vâlcea și la seminarul din Roman. Anii războiului îl găsesc pe Justin ca preot misionar pe frontul de est. Urmează cea mai neagră perioadă a vieții sale. Arestarea pe motive politice. Înaintea nopții de Sf. Bartolomeu a anului 1948 este ridicat și închis în beciurile Securității, cu eticheta de bandit, dușman al poporului, legionar; Părintele Justin cunoaște închisorile de la Roman, Suceava, Aiud, Baia Sprie, Gherla, Periprava și asta pentru că alesese să păzească și să slujească cuvântul Lui Dumnezeu.   

Închisoarea

După ce am executat 12 ani din condamnare, mi-au mai dat încă 12 luni – nu mai socoteau cu anii după ce treceai de primul mandat -, ci cu lunile. Eram în Delta Dunării şi acolo cum se obişnuia ca la fiecare judeţ să vină securiştii şi te mai interogau din când în când să vadă, cam ce temperatură mai ai, ce mai gândeşti şi cum ţi-ai însuşit educaţia.  Aşa că într-o dimineaţă văd că se învârt în lagărul nostru nişte securişti din Piatra-Neamţ – nu ştia nimeni din ce judeţ sunt eu – şi n-a durat o jumătate de oră şi hai, cu mine la birou. „Ei, ce faci acum după ce ai terminat cei 12 ani?”. „Păi, văd că stau aici de încă două luni fără nicio motivaţie”. „Dacă pleci acasă, ce ai să faci? De unde ai s-o iei?”. „Păi, de unde am lăsat-o”. Şi caralii: „Uite, măi, că n-a învăţat nimic banditul după 12 ani!”. „Păi, ce era să învăţ în situaţia de ocnaş?”.

Și pentru că nu s-a lepădat de credință nici după 12 ani de temniță grea, mai primește 4 ani în speranța că nu va mai vorbi despre puterea rugăciunii și nu va mai cânta Hristos A Înviat, așa cum făcuse în mina de la Baia Sprie. Abia în 1964, după 16 ani de suferință, dar și de rezistență, este eliberat și devine pentru câțiva ani muncitor forestier. Revine la dragostea pentru viața monahală. Și-ajunge preot la Mănăstirea Secu, apoi încă 14 ani viețuiește la mănăstirea Bistrița, iar după un 1999, în urma unui vis se întoarce acasă, la Petru Vodă.

După Revoluție

După Revoluţie am venit aici şi am început lucrul acesta care se vede aici, cu ajutorul şi cu străduinţa credincioşilor din zona aceasta şi din alte părţi încât biserica am început-o în luna mai şi în noiembrie a fost gata.

Mănăstirea Petru Vodă este singurul lăcaș ridicat în memoria victimelor comunismului.

Mănăstirea este închinată martirilor căzuţi din 1948 şi până în 1964. În cinstea lor am simţit cu toată puterea sufletului meu că trebuie să fac aici un locaş unde trebuie să fie pomeniţi nu numai cei din Aiud, ci şi cei din Gherla, Piteşti, Jilava şi din celelalte centre mari de tortură ale tineretului nostru.

Oamenii care vin la schitul de la Petru Vodă caută liniștea și speră ca sfatul părintelui Justin să-i scape de necazuri. Cu o scânteie de credință în Dumnezeu și nădăjduind că vor dobândi ajutorul său, tineri și bătrâni, bat drumul către mănăstirea Petru Vodă pentru a se destăinui duhovnicului.

– Sunteți considerat unul dintre cei mai mari duhovnici ai țării și urmașul părintelui Cleopa. De ce credeți că?

Apăi, dv vă luați după ce spune lumea. Zicala românească e sfântă: „Să nu crezi toate câte se spun!” Dacă eu m-aș duce efectiv de la o mănăstire undeva, mă duc în Grecia, mă duc în Athos, mă duc la muntele Ararat sau la Ierusalim, sigur că am să caut și eu un bătrân cu care să stau de vorbă cu el. Eu, dealtfel, am devenit așa, pentru că nu mai este un părinte Cleopa. dar eu stăteam la umbra lui Părintele Cleopa. A ridicat cortina părintele și am picat eu acolo.

La 87 de ani, Părintele Justin își împarte cu modestie și blândețe energia tuturor celor ce-l caută pentru harul său. Între noapte și zi, puțin fiind orele de odihnă pe care și le îngăduie. 

Energia asta este din cauză că îmi place ceea ce fac. Pentru că eu am simţit toată suferinţa şi dacă nu aş fi pus-o în practică aici, în vieţile credincioşilor, nu m-aş osteni pentru ei aşa mult. Dar am suferit şi simt nevoile şi greutăţile lor şi stau şi îi ascult şi ca orice lucru care îţi place, nu mă oboseşte.

Mănăstirea Petru Vodă

La 14 ani de când a apărut așezarea monahală de la Petru Vodă, mănăstirea a fost sfințită primind hramul Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil.

Hramul pe care l-am ales, patronii pe care i-am aşezat, a fost pentru că aceştia sunt căpeteniile oştilor cereşti nevăzute şi apărătorii neamurilor, vestitorii şi sprijinitorii neamului omenesc, de la creștini și până la neamuri și națiuni.

Părintele Justin are răspunsuri pentru multe dintre marile probleme ale omenirii și crede cu tărie în bogăția spirituală a românului.

Creştinismul şi valoarea lui nu constă în valoarea dolarului, a bogăţiei sau a luxului. Am avut dintotdeauna mănăstiri şi biserici sărace,am avut, oarecum, viață noastră mică, lepădată, am putea spune, dar am avut şi bogăţie spirituală.

Speră într-o revenire la credință și la Biserica în care spune el: „Ne-au scos răsăritenii, impunându-ne cu forța o ideologie.”

Cea mai acută problemă care se pune la ora actuală este că nu avem deplină libertate să ne manifestăm în toată splendoarea noastră creştin-ortodoxă.Pentru că sunt atâtea forţe dinafară şi dinăuntru încât am ajuns la o fărâmiţare de idei şi la o lipsă totală de păreri şi nu mai putem face un corp comun, ca într-adevăr să ne asemănăm unui grup mistic al cărui cap este Hristos.

Și mai speră ca tinerii care aleg, asemenea lui, rasa neagră, să urmeze sfaturile și poruncile monahale.

Cer acestor tineri să se implice în sfaturile Evangheliei şi în poruncile ei, să se roage pentru lume să plângă cu cel care plânge şi să se bucure cu cel care se bucură.       

Și poate într-o zi, vor spune și ei văzând călugării mai tineri veniți să fie binecuvântați: „Vai! Ce de îngeri aici!”      

Stema noastră cu vulturul în cioc aminteşte de idealurile naţiei noastre care duc spre Înviere.

Rolul cel mai important dintre cele două ființe, bărbat și femeie, îl are mama.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!