Sentimentul de vinovăție și pocăința adevărată – Pr. Varnava Iancu

Astăzi păcătuim mult și astfel suntem față în față cu sentimentul de vinovăție, însă acest sentiment de multe ori provine, de fapt, din egoismul nostru.

Cum putem să scăpăm de aceste sentimente de vinovăție? Ascultați acest material și veți afla.

Vizionare plăcută! (aveți după clip podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

În esență, sentimentul de vinovăție este un semnal de alarmă care ne arată că ceva nu merge bine în interiorul nostru. În această fază, acest lucru este util, ca să pot afla ceea ce-mi lipsește, golul pe care îl am și care îmi pricinuiește această vinovăție. Dar nu vom rămâne la sentimentul de vinovăție, pentru că acesta e o faptă egoistă, e o preocupare cu sine însuși: „Am făcut asta, vai, vai! De ce-am făcut-o? De ce sunt așa și pe dincolo?” Această observare și preocupare de sine continuă e o faptă egoistă prin care omul caută să se îndreptățească, să-și analizeze vinovăția sa, să se preocupe de ea, crezând că astfel se va achita de răul ce l-a făcut lui însuși sau celorlalți și va scăpa de vinovăție.

Efectul răstignirii lui Hristos

Nu! Nu există vinovăție din momentul în care Hristos S-a răstignit! Nu există vinovăție din clipa în care omul se pocăiește; însă esențialul este să ne pocăim. Și pocăința nu e preocuparea cu patimile mele și analiza lor: „Cât de mult am păcătuit sau nu, cât de rău sau bun sunt.” Pocăința adevărată înseamnă stabilirea unei legături cu Dumnezeu. Păcatele reprezintă simptome ce arată că nu am o relație adevărată cu Domnul, [că] Dumnezeu nu e pentru mine dorul și durerea [inimii mele] – adică să devină viața mea, să văd că Îl doresc și mă bucur de El -, și că nu îmi umple existența. Iar acest lucru m-a umplut de păcate și eșecuri. Însă nu mă preocup de ele. Sunt folositoare precum o boală. O boală fără simptome e foarte periculoasă. Simptomele ne arată boala și că trebuie să merg la doctor, ca să mă vindec. Doctorul nostru este Hristos! De acolo încolo, nu mă preocup de simptome. Am găsit lucrul cel mai important. Am aflat soluția, am găsit vindecarea care este Hristos!

Nu vă impresionează și în Pilda fiului risipitor faptul că atunci când s-a întors acasă, a spus lui Dumnezeu-Tatăl: „Am păcătuit la cer și înaintea Ta.”? Ați observat vreo discuție referitoare la păcatele sale? Sau la ce a făcut și cum a petrecut în acea țară îndepărtată? Face Părintele vreo referire la vinovăția fiului? Nimic! Din clipa în care s-a întors și l-a îmbrățișat, toate s-au sfârșit. Este învoiala împăcării și împăciurii inimii noastre cu Dumnezeu. Și atunci când inima se împacă cu Dumnezeu, se împacă cu fiecare om.

Sentimentele de vinovăție

Așadar, sentimentele de vinovăție sunt folositoare ca simptome ce îmi arată că nu sunt bine. Însă nu stărui niciodată în acestea. În realitate, pocăința înseamnă suprimarea sentimentului de vinovăție. E vorba și de ceea ce spunem în Biserică: „Am încurcat străpungerea inimii cu depresia.” Acea dispoziție a omului să se preocupe de sine însuși e vicleană. Să te analizezi încontinuu pe tine însuți căutând o îndreptățire. O numim osândire de sine, dar ce este? Un egoism rănit. La un moment dat, poate fi și o stare demonică – permiteți-mi termenul -, atunci când îl bagă pe om în deznădejde, în descurajare sau într-o ruptură lăuntrică ce îi întunecă viața sa și a celor din jur.

De obicei, comportamentul sufletesc al oamenilor care au o astfel de osândire de sine arată bănuială și judecată față de ceilalți, iar acest lucru e o „împletitură” a omului pe care am putea-o numi mai frumos, în esență, un egoism rănit. Și e o încercare a omului, fără harul dumnezeiesc, să-ți reînvie sinele decăzut. Este vorba de idolatrizare, după cum ați spus înainte. Am căzut, sunt prăbușit și încerc să mă ridic singur, să mă pun pe tron, să-mi fac din sine un idol și să mă închin lui. Si, pentru că nu am reușit, deoarece acesta a fost scopul meu; nu am reușit pentru că am eșuat și mă smiorcăi, îmi plâng de milă, crezând că astfel voi putea să scap de vinovăție.

Nu scapă de sentimentul de vinovăție prin smiorcăiala sau prin osândirea de sine, ci atunci când se va îndrepta spre iubirea lui Dumnezeu. E nevoie de foarte mare atenție. Se întâmplă în cercurile religioase, în special, unor oameni cu o conștiință sensibilă, cuprinsă de frică, să stăruie și să se preocupe permanent de păcatele lor, să se osândească pe sine încontinuu, crezând că acesta e un lucru duhovnicesc. Nu! E ceva periculos care ascunde un egoism religios aparte.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!