Cum se trăiește într-o închisoare comunistă? Care sunt condițiile acolo? Care sunt luptele pe care un deținut le avea?
La toate aceste întrebări ne răspunde dl. Marin Răducă, unul dintre cei mai cunoscuți deținuți din temnițele comuniste.
Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)
Powered by RedCircle
Cum biruiați frigul? Dorul de casă, de cei dragi?
Frigul…
Că ați stat mult timp la izolare.
Da. M-a băgat. Nu numai că am trecut prin încercările astea de 10-12 zile la neagra, la carceră, la albă. La alba m-a ținut 6 luni. Din ianuarie. M-a dezbrăcat, să n-ai pulover, absolut nimic, numai zeghea. Zeghea-pantalonul, zeghea și cămașa. Și m-a băgat într-o celulă lângă WC. La ultimul etaj, E3. Celularul nou. Te luau acolo din celulă, eu eram încă cu alți 2 camarazi.
Ați făcut ceva anume când v-au ridicat?
Nu, absolut nimic, că nu aveai voie nici să te rezemi de perete, înțelegeți? Trebuia să stai nemișcat pe marginea priciului. De plimbat nu puteai să te mai plimbi pentru că erai slăbit în ultimul grad și atunci când stăteai, nu cumva să te rezemi de perete că asta însemna carceră, izolare. Și la izolare aveai turtoiul acela de 200 de grame, niște mălai din acesta băgat la cuptor. Și acolo îți dădeau într-o zi turtoiul și într-o zi îți dădeau zeama aia de chimen.
Mâncarea
Ceaiul, cafeaua..
Da. Eh, când îți dădeau terci…
Era sărbătoare.
Mare. Și ce să vă spun? M-au băgat acolo în celulă. Celula era goală, nu pat, nu nimic, absolut nimic. Au scos ferestrele și era o iarnă și un ger!… Când m-au băgat acolo, pot să vă spun așa, că parcă mi s-au înnegrit ochii când am văzut că este gerul acela, că în celelalte celule era altceva. Când ai o celulă lângă W.C.-ul acela care era cu un sloi de gheață în el, în prima clipă, ce credeți că am văzut? Am văzut negură. Și bineînțeles că simțeam – că aveam auzul foarte ascuțit, nu ca acum – și simțeam ocheanul de la ușă, spionul cum supraveghează. Zic: „Doamne, Tu care ai spus că niciun fir de păr din capul nostru nu piere fără știrea Ta, Tu știi că eu sunt adus aici ca să cedez, să trec de partea vrăjmașului. Întărește-mă, Doamne, ca să pot trece peste această încercare”
M-am mișcat eu în stânga, în dreapta ca să mă aclimatizez și am zis așa: „Măi, dacă a trecut un minut și nu am pățit nimic, trece și al doilea și așa mai departe” și cu rugăciune m-am și aclimatizat. Ca să dau o explicație omenească, m-am aclimatizat cu starea aceea de îngheț. Și nu numai că m-au ținut acolo până s-a terminat iarna. M-au ținut până în luna iulie și în luna iulie din celularul acesta nou m-au zvârlit în Zarcă.
Somnul
Vă dădeau noaptea pat, sau 6 luni ați stat fără pat fără nimic?
Cum să-ți dea pat domnule?!
Și cum? Dormeați pe jos în gerul acela? Pe ciment?
Da, sigur că da. Păi când te băga acolo, asta era o celulă specială.
Și cum dormeați? Dormeați în picioare?
Te ghemuiai. Dumnezeu știe cum rezistai. Poate că tinerețea și cu rugăciunea…
Și nu ați răcit în perioada asta?
Nimic. Nu vedeți? Eu pe pielea mea pot să spun că am scăpat de tifos, deci de moarte curată. Am scăpat e înghețul ăsta în care m-au pus. Și când m-au dus la Zarcă, acolo am fost ținut până în ’64 când am fost pus în libertate odată cu părintele Dimitrie Bejan. Ne-au mai scos de două sau de trei ori cu forța și ne-au dus în sala mare, unde se țineau ședințele de reeducare și ne aduceau câte un șef care ne vorbea. Încercările sigur că nu au fost ușoare. Ăsta e adevărul adevărat.
Ne-a scos de câteva ori și acolo ne-am întâlnit cu alți camarazi și am mai schimbat câte un cuvânt. „Ce mai e nou?”, acesta era dictonul.„Ce mai e nou?” „Cine a mai venit? Cine a mai plecat? Ce se întâmplă? acestea erau întrebările.
Unul dintre camarazii cu care vorbeați asta era și Nae Cojocaru?
Da! Nu mai țin eu minte. Dar țin eu minte așa că am stat cu unul care era comandant ajutor legionar. Și fusese și el în Germania și a venit cu dl Pătrașcu încoace, care avea Teologia. Am dormit pe același prici cu el. Și am aflat după aceea că el s-a făcut preot.
Și care era ăsta?
Nu mai îmi aduc aminte cum îl chema.
Și ăsta umbla în cârje?
Îhîm.
Turnătorii
Pe cei care erau turnători cum îi priveați? Aveați resentimente față de ei sau îi tolerați?
Ne feream de ei. Știam că sunt turnători. Și tăcere. Nu discutam cu ei absolut cu nimic. Au ieșit în evidență câțiva turnători, în special din Moldova. Și bineînțeles că unii, poate că or fi fost de bună credință, dar este un joc…ca să protejezi pe ai tăi, chipurile, și să dai informații, care e foarte foarte gingașă problema. Nu vreau ca să pronunț, că mai trăiește personajul respectiv. Dar așa spune că s-a dus ca să întrebe mai ales pe cei mari ca să facă jocul ăsta, dar nu i-a admis. Totuși el a rămas așa, chipurile, că dădea informați și n-a ….
Securitate?
Securitate. Și căuta să aducă și anumite informații la șefi Însă nu i-am înghițit. Erau mulți, dar făceau jocul ăsta de planturi, care venea și servea masa. E greu! Mai bine mori, decât să ai pe conștiință ceva! Mai bine mori!
Ați avut vreun moment în care ați simțit că vă pierdeți nădejdea în perioada detenției ?
M-ați întrebat de dor, de nu știu ce…. Eram la Zarcă și ca să vă spun de dor și de deznădejde samd.
Acolo m-am vindecat eu și am iubit singurătatea. Și am tras concluzia că până și sentimentul acesta de dragoste față de cei apropiați – eram la a doua condamnare de 10 ani – este un păcat! Fiind singur în celulă, am avut un vis într-o noapte. Fără cărți, fără informație, fără să mai discuți și tu cu cineva, ani de zile, nu o zi, două, l-am visat pe tatăl meu care era mort și despre care credeam în vis să este viu și stăteam de vorbă cu el.
Familia
Pe soție, vă spun sincer, nici nu mai știam cum mai arată, adică să-mi aduc aminte. De fapt împreună n-am stat decât un an, în care timp am fost arestat, iar ea era gravidă în a șasea lună atunci. Și mi-am văzut copilul după 7 ani și jumătate. Așa a vrut Dumnezeu.
Cum o cheamă pe fată?
Gabriela.
Are trei fete.
Trei fete am.
Să vă trăiască!
Da! Și puteam să am mai multe, mai mulți, dar…Dumnezeu s-o ierte!
Am un respect și o recunoștință față de ea, pentru că atât din lume, din vecini, de-acolo; a avut atâta credință și încredere în mine, că la îndemnul părinților – ea era mai mică decât mine cu 15 ani – eu arătam tânăr după ce am venit din pușcărie, aveam 34 de ani; nu și-a refăcut viața. Și după ce au trecut mai așa, un an, doi, cinci, șapte, părinții ei sigur, că era normal să se gândească la copilul lor – și au spus: copilul îl iau ei și să-și refacă viața pentru că eu sunt mort, din moment ce mi-a venit geamantanul. Că ăștia au folosit tot felul de trucuri: mi-au trimis geamantanul cu hainele civile acasă. Ei nu mai știau dacă au primit asta, fără nici un fel de explicație. Deci dacă a trimis hainele înseamnă că e mort. Și ea a spus totuși că: „Marin nu e mort!” și că nu se recăsătorește. Și într-adevăr așa s-a întâmplat.
Asceza în închisoare
Dar să mă reîntorc în celulă când trebuia să mă concentrez ca să îmi mai aduc aminte de chipul ei! Și m-a apucat așa un fel de dor și mi-am simțit obrajii plini de lacrimi și mă ardea ceva în creier și în inimă. Un foc de care voiam să scap, dar nu puteam. Și atunci ce mi-a venit mie în minte? Mi-a zburat gândul la Sf. Antonie cel Mare, cu omul acela care împletea și despletea o funie în fața chiliei lui și care îi spunea: „Fă și tu așa!”, adică împletea-despletea, împletea-despletea. Și-odată a dispărut omul respectiv.
Eu, ce concluzie am tras de aici? Că rugăciunea este legată de o activitate, de o muncă. Să faci ceva. Și mi-am zis: „Ăstora, le place să li se frece dușumeaua ca să fie foarte curată”
Deci am sărit de pe prici, am turnat niște apă pe cârpa de spălat și am început să frec, rostind: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă! ”. Și așa am șmotruit dușumeaua cam un sfert de oră și m-am liniștit. A dispărut…
Dar cu asta, ce am constatat eu? Că nu mă mai mișcă ceva sentimental, una, și am simțit și până în clipa de astăzi- singurătatea o iubesc extraordinar! Pe toată lumea aproape că n-o mai înțeleg care spun că: „Sunt singur.” sau sunt „Sunt singură.” E cea mai mare fericire! Să fii singur! Dar în sensul să-l ai pe Hristos! Să te rogi! Înțelegi? Că omul dacă rămâne singur…omul nu poate să rămână singur. Pentru că locul ăsta care este mintea și inima noastră nu este ocupat. Trebuie să fie ocupat de cineva. Or, spune Mântuitorul în Sf. Scriptură că omul după ce se curăță și rămâne singur, nu poate să stea mult timp singur pentru că va veni diavolul respectiv care locuia în el cu altă ceată mai mare și starea lui va fi mult mai gravă ca înainte.
Prima grijă a noastră
Deci grija este să-L avem pe Hristos în mintea și în inima noastră.
Cât privește celelalte sentimente, simțuri și așa mai departe, acestea trebuie limitate, să se supună voinței noastre. Și cu asta am rămas de atunci, din a doua pușcărie. cu sentimentul acesta de singurătate.
Mulți au observat de fapt, chiar și când mă plimb pe aici; că am cunoscut tot felul de profesori, de oameni care dacă i-am văzut că preocupările lor sunt legate mai mult de pământ – idealul lor cel mai înalt, literatura asta fără scop. Nu prea, am căutat. Mă simt mai bine să mă plimb de unul singur.
Și deznădejdea? V-a biruit vreodată?
Niciodată. Deznădejdea n-a pătruns în mine, că deznădejdea de unde provine? Din lipsă de credință în Dumnezeu. N-a pătruns în mine deznădejdea, că numai atât trebuia: să bați în ușă și ieșeai din situație.
Vedeți, în lumea aceasta duhovnicească, de mănăstire e altceva. Pe câtă vreme acolo, practic dacă alunecai în deznădejde, și ăsta era pericolul cel mai mare, înseamnă că erai azvârlit în brațele lui Satan. Puteai să îți aduci argumente 1000 și 100 de familie, de copiii. Ai intrat pe drumul ăsta? Nu mai ai pe nimeni altul decât pe Hristos și ca model și ca viață și ca tot ce vrei. Ce înseamnă?
Cazi în deznădejdea asta care este lipsa asta de încredere în Dumnezeu, îndoiala. Care îți bagă cel necurat tot felul de idei, ca să renunți.
Sunt anumite lucruri care mi-au intrat bine în cap, din cuvintele Mântuitorului, că: „Fără Mine nu puteți face nimic”, „Privegheați și vă rugați ca să nu cădeți în ispită”. Și dacă noi suntem totuși încercați și tulburați este pentru că noi stăm de vorbă cu ispita, pe când ce ne învață Sf. Părinți: „Să tăiem!” adică să nu discutăm! Cazi în genunchi!
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
