Vizionați un interviu în care cunoscutul actor Jonathan Jackson si doamna acestuia Lisa Jackson discută despre ortodoxia acestora. Este o imagine folositoare a ortodoxiei așa cum este trăită de către generația tânără de astăzi în vest, în principal în SUA.
Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)
Powered by RedCircle
Actorul Jonathan Jackson – despre Creștinismul Ortodox
Apostolia TV prezintă: Trăirea Ortodoxiei – o mărturie personală
Misterul Artei- A deveni un Artist după chipul lui Dumnezeu
R: – Vă muțumesc pentru că ați acceptat să răspuneți întrebărilor noastre. Ce înseamnă a fi artist pentru voi atunci când te convertești la ortodoxie? Percepția voastră cu privire la artiști s-a schimbat?
J.J: – S-a schimbat în multe feluri. Aș zice că înțelegerea modului în care biserica ortodoxă vede întreaga lume ca o taină, ca un mister, conectată la Dumnezeu, cu adevărat schimbă modul în care privești orice fel de artă, fie de este pictură, poezie, actorie sau muzică. Înțelegi că Hristos este Totul și în toate, în toată creația. Deci, nu există separație între, spre exemplu, acolo este vorba numai de religie, aici numai despre serviciu, ca două lucruri separate, pentru că Dumnezeu este cu noi tot timpul, indiferent ce facem. Aceasta a fost o mare schimbare pentru mine.
Lisa J.: – Pentru mine personal, dacă mă voi întoarce la actorie, aș dori să fac parte din ceva care aduce multă speranță, chiar și dacă aceasta înseamnă că prin intermediul actoriei să arăt prin ceea ce trec oamenii, suferința lor, trecerea prin momente grele; aceasta este bun și important dar, de asemenea, cred că este important să arăți asta ca un fel de speranță, sau eliberare, deoarece ca artist, vrei să încerci să inspiri, să scoți oamenii din realitatea lor pentru moment și să le dai ceva care să-și dorească pentru a putea merge mai departe, sau, pur și simplu, doar să-i bucuri, să le faci inima ușoară, să râdă, să se relaxeze un pic. Cred că amândouă aceste aspecte sunt importante.
Care este obiectivul vieții trăite în biserică?
R.: – Aș zice că obiectivul vieții trăite în biserică este de a face oamenii să devină autentici. Dar simt că această autenticitate este destul de des contrară lumii actorilor, care care au atenția focalizată pe imaginea lor în lume. Credeți că artistul poate reconcilia imaginea din lume cu trairea autentică creștină în interiorul persoanei sale?
J.J.: – O, da. De asemenea, aceasta este o altă întrebare bună. Cred că artiștii, în general, au probleme cu cine sunt ei înșiși și, adeseori, aceștia se simt bine datorită muncii pe care o depun; câteodată, se află pe un traseu spiritual, ceea ce este bun, iar alteori se află pe un drum al distrugerii, al nebuniei, dacă îi putem să-i spunem așa. Noi am văzut și voi știți mulți artiști care au trecut de-a lungul timpului prin asta; în momentul în care nu mai știi cine ești și te uiți numai la arta pe care o creezi, te poți pierde. Deci, există o discrepanță între imaginea artistului și cine este el de fapt, iar pe de altă parte, sunt foarte mulți artiști pe care îi cunosc care au un instinct tinzând către autentic, deoarece au de-a face cu natura și comportamentul uman și astfel coboară în dedesubturile vieții ordinare, fie că este vorba de poezie sau de muzică, aceștia încearcă să meargă la dedesubturi și să devină mai aproape de autenticitate.
Cred că artiștii pot rezona cu compasiunea iar inimile lor pot fi foarte deschise, deoarece aceștia exersează sentimentul de umanitate prin intermediul lentilelor empatiei și compasiunii. Întotdeauna este o luptă, și am prins asta în cartea pe care am scris-o numită „Misterul artei”, avem o copie aici, că există două forme de nebunie: o formă a nebuniei umane destructive, și prin care artiștii trec, care conduce la depresie și narcisism, și o altă formă de nebunie pe care o putem numi nebunie sfântă, pe care o vedem în viața sfinților. O vedem și în viața lui Hristos însuși ceea ce numim nebunia dragostei, care este cu mai mult puternică decât magnitudinea nebuniei destructive. Nebunia dragostei lui Hristos este dorința Acestuia de a muri pentru noi, care este cu mult peste ceea ce noi ne-am putea imagina.
Despre Hollywood
R.: – În legătură cu oferta de la Hollywood pe care ai primit-o, cum te-ai simțit acolo? [Ai fost] acceptat, respins, asimilat?
J.J.: – Așa cum știi, oamenii de la Hollywood sunt prietenii mei, am lucrat cu ei ca într-o comunitate de la vârsta de 11 ani, – nu este ceva de genul numai negru sau alb – , și așa cum a zis și tu, dacă iubești oamenii cu adevărat, fără a-i judeca, îi iubești încercând să fii cât mai smerit, atunci nu cred că oamenii ar fi ofensați, că doar îi iubești, nu?
R.: – Aceștia nu te simt că ești diferit?
J.J.: – Da, sunt diferențe câteodată; atunci când eram în formare ca adolescent, spre exemplu, nu am mers la parti-uri, să mă îmbăt, sau să fac toate acele lucruri, am fost mai mult atras de lucruri spirituale. Am fost inspirat de artiștii pe care i-am întâlnit. Iar atunci când te uiți la viața lui Hristos observi că Acesta nu a petrecut întreaga Sa viață numai cu oameni religioși; El a îmbrățisat și a iubit pe toată lumea, a mers oriunde a fost invitat, iar noi am văzut atât de multă bunătate în aceea comunitate.
Lisa J.: – Sunt un exemplu în acest sens pentru că atunci când ne-am întâlnit într-o telenovelă, lucram la „Spitalul General”, mă depărtasem de credința mea, deci viața mea era ca un tren în ruină, nu am simțit nici un fel de judecată din parte lui Jonathan; cu sinceritate vă spun că m-am simțit foarte în siguranță, foarte iubită, foarte înțeleasă, acceptată, iar aceea dragoste și acceptare m-a tras spre el, și, pe undeva, Dumnezeu și-a făcut loc în inima mea din nou, permițându-mi să merg din nou către El prin voința mea proprie.
Ce puteți oferi oamenilor?
R.: – Prin viața pe care o trăiți în Hristos aduceți dragoste și armonie în grupul vostru. Există și altceva care le-ați putea oferi pornind de la propria experiență?
J.J.: – Da, am mai zis asta înainte. În multe privințe am sentimentul că nu am în vreun fel dreptul de a vorbi la oameni despre credința lor, decât dacă am vărsat lacrimi pentru ei, m-am rugat pentru ei, îi port cu dragoste în inima mea. Sf. Serafim de Sarov, un mare și minunat sfânt, a zis că obiectivul vieții creștine este să obținem pacea Duhului Sfânt și mii de oameni din jurul tău își vor găsi mântuirea. În istoria Statele Unite a existat un foarte puternic și agresiv prozelitism de genul „tu ar trebui să crezi asta!”, care din nefericire a condus la condamnări și judecări aruncate asupra oamenilor: „dacă nu crezi asta, vei ajunge în iad și vei fi respins de Dumnezeu!”. Acest comportament a distrus oameni și din această cauză mulți, foarte mulți, l-au părăsit pe Dumnezeu. În societatea de azi, trebuie să fim foarte atenți și sensibili la experiențele oamenilor, dar atunci când arăți dragoste și te rogi, Duhul Sfânt deschide noi oportunități de a împărtăși dragostea lui Hristos, să împărtășești Evanghelia și frumusețea credinței ortodoxe. Acele oportunități se întâmplă, dar noi dorim ca acestea să se întâmple într-un mod autentic, în relație și comuniune cu alți oameni, și nu printr-o atitudine agresivă.
Relația dintre știință și credință
R.: – În zilele noastre știința și credința se apropie din ce în ce mai mult una de alta, deoarece știința modernă este tot mai mult deschisă la mister în condițiile lipsei certitudinilor. Crezi că lumea filmului și cea a muzicii se apropie din ce în ce mai mult de viața bisericii?
J.J.: – Da. Da, absolut. Ai zis știința și credința, cultura și credința, nu?
R.: – Da. Filmul și muzica, cultura și credința
J.J.: – Da. Nu văd nici o contradicție între știință și credință. Cred că știința este cea care descoperă minunea și misterul creației. Unul din lucrurile pe care le iubim la credința ortodoxă este aceea că îmbrățișează întreaga creație și caută să le sfințească pe toate. Oamenii de știință care văd în munca lor frumusețea lui Dumnezeu sunt împliniți. Așa cum ai zis, aceștia sunt deschiși la mai multă incertitudine, la mister. Așa cum știm, în credința ortodoxă, există mult mister, există multe pe care nu le știm, termenul aici este „teologie apofatică”, când zicem că nu știm, și de aici începem; demersul către Dumnezeu începe cu „nu știu”. În acest fel devenim mai smeriți când ne apropriem de Dumnezeu, iar știința trăiește aceea umilință zicând: știu asta, știu asta, știu asta, dar nu știm toate celelalte. Iar în film este același lucru, n-ai zice? Poți intra într-o biserică ortodoxă, plină de icoane, și trăiești credința cu toate simțurile: cu văzul, cu auzul, miroși tămâia, este o întreagă experiență. Pentru oameni, filmul este un puternic mediu artistic de a simți pulsul vieții, în a lua decizii, și așa cum ziceai și tu, despre suferință, răscumpărare, și putem vedea condiția umană, ca într-o oglindă, care ne ajută să înțelegem cine suntem de fapt.
Relația cu muzica
R.: – Și în muzică la fel? În muzica ta, în mod special.
J.J.: – Sper asta. Sper. Cuvântul pe care l-ai zis, „autentic”, este perfect. Așa cum știi, ca artist și ca creștin ortodox, dorești să fii autentic, acesta este cu adevărat obiectivul tău. Vrem să fim onești pentru că Hristos a fost onest. Sf. Scriptură este onestă când vorbește despre condiția umană. Observăm mult întuneric, mult păcat, o mulțime de lupte, de conflicte, dar vedem și multă dragoste, compasiune și bunătate, așa că muzica noastră, filmele noastre, ar trebui să reflecte condiția umană și un dor pentru a fi autentic ca om. Iar pentru noi a fi autentic ca om este o taină a lui Dumnezeu, dar oamenii trebuie să ajungă la asta cu ajutorul Duhului Sfânt și prin credință. Nu există constrângere în dragoste.
R.: – Să trăiască propria lor experință?
J.J.: – Da, propria lor experință. Nu poți să-i tragi de mână pe oameni ca să-i aduci la credință.
R.: – Poți să fii acolo pentru a le răspunde la întrebări.
J.J.: – Da.
Lisa J.: – Cred, de asemenea, că este foarte important acest lucru pentru că în Occidentul creștin sunt atât de mulți care iubesc pe Hristos, care au trăit Duhul Sfânt, Sfânta Scriptură și pe Dumnezeu, într-un mod foarte puternic, în toate zilele, căutând întâi împărăția și dreptatea Sa, iar toate celelalte se vor adăuga. Aceasta i-a făcut pe oameni curiosi despre creștinism chiar de la început. Dintr-un anume punct de vedere, Occidentul nu prea lasă loc ca se se vină în întâmpinarea a ceea ce creștinătatea a fost înainte de Marea Schismă. Cred că răspunzând la întrebările oamenilor poți să ajungi să le vindeci inimile, dar trebuie să sapi, să le pui întrebări, să-i întrebi de ce icoanele arată în modul în care arată, de ce facem semnul crucii, toate aceste lucruri pe care poate catolicii le-au păstrat în conformitatea cu Tradiția, sau le-au schimbat, de ce protestanții au scos unele lucruri și, cu toate acestea, Dumnezeu este atât de milostiv și de prezent peste tot. Deci, există ceva ca să-l cunoaștem pe Hristos prin intermediul bisericii Sale care va deschide, cred, o întreagă altă dimensiune și transformare pentru oameni.
Părinți ortodocși
R.: – Cum este să fiți artiști v-am întrebat, dar cum este să fiți părinți ca ortodocși?
Lisa J.: – Da. Este minunat. Cu harul lui Dumnezeu există libertatea. Simt o mare libertate și creativitate ca mamă; în fapt, mă simt mult mai realizată ca mamă decât orice altceva ce am simțit înainte. Simt mai puțin presiunea valurilor care vine dinspre lume care spune ce să fac și cum să te porți ca o femeie; deci, mă simt mult mai realizată. Iar copiii iubesc biserica, este locul unde interacționează, sunt bucuroși, sunt veseli, se bucură de afecțiune atunci când sărută icoana lui Hristos sau a unui sfânt; totul este foarte interactiv. De asemenea, sunt atât de multe povești minunate pe care le aud cu viețile sfinților care ajung până în zilele noastre și multe minuni de care oamenii nu află. Deci, care dintre copii noștrii au nevoie de basme când avem aceste minunate povești adevărate care se întâmplă în prezent, cum s-a întâmplat și în trecut? [Copiii] ne ajută să ne găsim balanța în viețile noastre iar rugăciunea comună în familie ne ajută să ne conectăm, să ne sfințim în biserica sfântă a Sa. Copiii noștrii participă deplin în toate activitățile, la școală, care îi va ajuta cu problemele cu care se vor confrunta în lume, cum ar fi prieteniile și neînțelegerile cu alți copii. Credința ortodoxă ne ajută.
J.J.: – [Pentru copii] se crează o temelie, un instinct de a ierta. De asemenea, cred că prezența Maicii lui Dumnezeu ca intermediară ne-a ajutat foarte mult ca familie, prezența acelui sentiment matern, care este și el o taină, a reprezentat foarte mult pentru noi. Cu siguranță am simțit rugăciunile sale și protecția sa asupra noastră ca familie și suntem atât de recunoscători pentru asta.
Prezența în cotidian
R.: – Vă rog să-mi spuneți despre prezența voastră aici, la Paris, la festival.
J.J.: – Da, festivalul [ortodox] a fost cu adevărat minunat. Foarte frumos.
Lisa J. : – Toții cei prezenți: preoții, mitropolitul. Am rămas fără cuvinte văzând dragostea care a fost vărsată și de unitatea pe care au simțit-o.
J.J.: – Am fost foarte mișcați, copleșiți de bunătatea pe care am trăit-o, de dragostea lui Hristos care a fost prezentă acolo. A fost minunat!
Lisa J.: – [Evenimentul] a da tonul la voiajul nostru aici, pentru a ne bucura de Paris, a fost aceea temelie în inimile noastre, pentru a-l cunoaște cât mai adânc, nu numai doar să-l privim într-o singură dimensiune, ci in mai multe.
J.J.: – A fost, de asemenea, pentru noi o binecuvântare să petrecem atât de mult timp cu frații și surorile noastre românce deoarece am fost în Romania în 2007, noi devenind ortodocși după aceea, după ce am citit despre istoria creștinismului, și am dorit să ne întoarcem în Romania să trăim credința de acolo deoarece i-am simțit lipsa. Deoarece atunci nu am avut timp să mergem cu adevărat la nici o mânăstire, doar ce am intrat în câteva biserici, și asta a fost totul. Deci, vening aici la Paris și intrând în părtășie cu creștinii români ortodocși a însemnat foarte mult pentru noi.
Lisa J.: – De asemenea, i-am găsit pe francezi așa de drăguți și primitori, foarte generoși și oriunde am mers am avut de-aface cu cei mai drăguți francezi.
R.: – În această seară a fost prima dată pentru voi când ați participat la slujba vecerniei, în biserică.
Lisa J.: – Da, a fost minunat.
J.J.: – A fost ceva foarte special. Așa cum am zis, când am fost în România, am intrat în câteva biserici, dar eram încă foarte reținuți la orice fel de creștinism ce părea străvechi; nu aveam nici o cunoștință despre ceea ce este biserica și de aceea nu am participat la nici o slujbă când am fost atunci [în țară]. Astă seară, participând la vecernie, am realizat că este primul serviciu religios în română. A fost foarte emoționant.
R.: – Și a fost în Paris!
J.J.: – Da, a fost în Paris. Cine ar fi crezut?
R.: – Spune-mi cum ați găsit Parisul?
J.J.: – Mi-a plăcut. Orașul este minunat.
Lisa J.: – Arhitectura este imensă. Simți istoria [locului]. Este incredibil. Și ne-a plăcut mâncarea și cafenelele; marguerita pizza, să ieși afară noaptea târziu, să mănânci un pic, vinul franțuzesc este foarte, foarte bun. Lisa fiind italiancă, noi apreciem cu adevărat mâncarea și cultura europeană.
R.: – Are gusturi europene?
J.J.: – Da, are. A trebuit să învăț pentru că nu am crescut cu asta și de aceea apreciem acum când ne aflăm în Paris. Și, încă o dată, oamenii au fost așa de drăguți. Am primit atât de multă dragoste de la oamenii de aici.
R.: – Vă mulțumesc foarte mult. Cred că asta este totul.
J.J.: – Și noi îți mulțumim și apreciem.
R.: – Sper că veți mai veni la Paris să fiți alături de noi.
Lisa J.: – Ar fi minunat! Mulțumim.
J.J.: – Mulțumesc.
Interviu de Andreea Ionescu Montaj de p. Răzvan Ionescu
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
