Întrebări și răspunsuri din conferința de la Timișoara – p. Pimen Vlad

Vă oferim partea a 2-a a conferinței de la Timișoara în care părintele Pimen Vlad răspunde la întrebările celor prezenți în sală, întrebări legate în principal de viața de familie.

Audiție plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

„Cum să treci peste moartea unui copil când te chinuie gândul că este din vina ta? Că pruncul ar trebui să treacă prin suferință din cauza păcatelor părinților. O alinare ar fi că se roagă pentru noi. Frica este că nu o să fim vrednici și că nu o să ne mai reîntâlnim niciodată”

Deci ce se întâmplă? Mulți spun că dacă făceam cutare, nu se întâmpla, dacă făceam nu știu ce, nu murea!… Nu! Deci când-i vine timpul la fiecare, atunci pleacă. Pentru că Dumnezeu încearcă să-l ia pe fiecare la momentul cel mai potrivit pentru că nu știm ce ajunge în viață cineva. Poate ai un copil pe care-l iubești și rânduiește Dumnezeu să plece din lumea asta. Dar Dumnezeu vede că el crescând mare, poate-și făcea rău și lui și la cei din jur, își pierdea și el sufletul și mai făcea rău și altora. Îl ia la momentul cel mai potrivit și dacă-l ia de copil și e botezat, se duce în Cer, în Rai. Da, e greu ca părinte să depășești lucrul ăsta, dar el se roagă de acolo pentru părinți pentru că o ajuns la Dumnezeu fiind curat și are putere acolo.

Chiar citeam că cineva avea o fată și un băiat. Fata era foarte cuminte, foarte credincioasă, ajuta părinții…, băiatul era puțin mai rebel. Și își doreau foarte mult ca fata stea mai aproape de ei la bătrânețe. A terminat liceul și părinții voiau să o trimită la Atena la facultate. Fata le-a zis: „Nu, nu vă las! Îmi ajunge că am făcut liceul, vreau să rămân să am grijă de voi!”. Nu a trecut mult timp, s-a îmbolnăvit și într-o săptămână fata a plecat la Dumnezeu. Părinții erau disperați: „Doamne, trebuia să ne iei băiatul, nu fata! Era nădejdea noastră!”. Pe băiat putea să-l ia, dar ei erau supărați că de ce le-a luat fata și plângeau continuu. Au început să cârtească împotriva lui Dumnezeu că de ce le-a luat fata.

La un moment dat, tatăl a văzut așa, ca prin vis, un loc foarte frumos, o grădină frumoasă și multe fecioare acolo îmbrăcate în alb, cu lumânări aprinse în mâini. Se bucurau, se auzeau cântări îngerești și uitându-se el așa bucuros, o vede și pe fata lor acolo. Dar a văzut că la toate fetele fecioare care erau acolo erau lumânările aprinse, numai la fata lor era stinsă. A fugit repede spre ea strigând „Fata mea!” și ea nici nu a vrut să se uite la el și i-a zis:

– Pleacă de aici!

– Cum să plec? Dar tu ne iubeai! De ce ai lumânarea stinsă:

– Din cauza voastră! Nu vedeți că toate fecioarele se bucură și au lumânările aprinse, numai eu nu pot să mă bucur și am lumânarea stinsă? De ce? Din cauza lacrimilor și a cârtelilor voastre împotriva lui Dumnezeu, nu mă lăsați să mă bucur de fericirea de aici! Încetați lucrul ăsta că vă faceți și vouă rău și mie fiind împotriva lui Dumnezeu! Nu vedeți câtă slavă, câtă bucurie e aici? M-a învrednicit Dumnezeu pentru asta, de ce cârtiți împotriva lui Dumnezeu? M-a luat la momentul cel mai potrivit ca să mă aducă aici!

Și atunci și-a revenit din din vis și când și-a dat seama, i-a spus la soție și s-au îmbrăcat amândoi în haine alb, cu bucurie, că până atunci stătuseră în haine negre. Vecinii, când i-au văzut în haine albe au crezut că au înnebunit! Amândoi erau veseli, au făcut masă la toți la săracii, se bucurau acum când au văzut unde era fata lor. Deci la Dumnezeu nu este întâmplare! Dumnezeu are grijă de toate! Să lăsăm toate în grija Lui, orice necaz! Dacă pleacă unul,  să știm că nu întâmplător a plecat, a fost în planul lui Dumnezeu!

„De care dintre păcate să ne temem și să ne ferim cel mai mult?”

Să începem cu prima întrebare! De păcatele pentru care nu ne căim! Întreba cineva care sunt păcatele neiertate… Alea pe care nu le spovedim și nu ne căim pentru ele. Pe celelalte toate le iartă Dumnezeu! De care să ne ferim mai mult? Sunt păcate care devin vicii, patimi de care este foarte greu să scapi. Să fim atenți, că la început le luăm în joacă și după aia nu mai putem scăpa și ne chinuim și pe noi și pe alții. Să fim cu luare aminte! Orice păcat ne desparte de Dumnezeu și dacă nu îl întrerupem, nu ne spovedim, nu încercăm să îndepărtăm de el și ne prinde moartea în anumite patimi din astea, suntem cu semnul întrebării în fața lui Dumnezeu!  De asta, dacă avem păcate care se tot repetă, trebuie să ne spovedim cât mai des până reușim să le depășim.

Trebuie luptă aici, trebuie să încercăm! Pentru că la unii le e mai greu și la alții mai ușor să depășească păcatele. E de la caz la caz și de la om la om. E greu fiecare păcat care a devenit patimă și nu poate scăpa de el. Acela e cel mai greu păcat. Sunt lucruri prin care facem rău foarte mult, contribuie și femeile și chiar și bărbații încurajează păcatul ăsta – avorturile! E un păcat foarte greu pentru că Dumnezeu a dat o viață și noi o luăm. Adică ne ridicăm împotriva lui Dumnezeu și de asta avortul e crimă, din cauză că luăm viața cuiva, nu-i dăm dreptul la viață. Lucrul ăsta e un păcat destul de greu. Copiii avortați strigă mereu la Dumnezeu să li se facă dreptate.

„Cum putem anihila ținerea de minte a unor gânduri care ne-au făcut rău în trecut?”

Dacă sunt gânduri de care nu putem scăpa, de exemplu împotriva unor persoane care ne-au făcut rău, să începem să ne rugăm pentru persoanele acelea cât mai mult. Pentru că atunci, încet-încet putem depăși lucrul ăsta, putem ierta. Altfel, e ca și cum spui la cineva: „Te iert, dar te țin minte!”, adică numai iertare nu e. Să încercăm să iertăm, că dacă îi iertăm noi cei din jurul nostru, ne iartă și Dumnezeu. Pentru că în fiecare zi spune „Tatăl nostru” și spunem acolo „Și ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri!”. Dacă noi nu iertăm, ar trebui să zicem altfel: „Doamne și nu ne ierta nouă greșelile noastre precum nici noi nu iertăm!”.

Adică noi chiar îi punem o condiție lui Dumnezeu: „Și ne iartă nouă precum și noi iertăm” și noi nu iertăm și atunci Dumnezeu zice: „Da, o să fac cum mi-ai zis, adică o să te iert când o să ierți și tu!”.

„Ca proaspătă mămică la început de drum, cum aș putea să întăresc relația copilului cu Biserica, Maica Domnului și sfinții?”

Deci, în primul rând copilul să nu fie lăsat nebotezat. Cum sunt unii care așteaptă ani de zile nași de prin nu știu ce țară și lasă copilul nebotezat privându-l în acest fel și de împărtășanie. Dacă nu e botezat nu poate fi împărtășit. Împărtășania nu e numai pentru întărirea sufletului, ci și a trupului. Îi dă putere și-l face sănătos. De aste e bine ca botezul să fie cât mai devreme, copiii să fie duși în fiecare duminică la biserică să se obișnuiască. Unii nu duc copiii cu anii la biserică și în momentul în care merg la împărtășanie, e dezastru, țipă pentru că nu-s obișnuiți. Copiii trebuie duși de mici la biserică și împărtășiți cât mai des. Atunci vor fi sănătoși și cu mintea luminată. Noi avem nevoie de Hristos prin sfânta împărtășanie pentru sănătatea trupului și a sufletului. În acest fel copilul crește cum trebuie.

În al doilea rând copilul trebuie să vadă numai lucruri frumoase acasă. De aici și vorba din popor cu cei șapte ani de acasă. Cu ceea ce vede la părinți și cu ce învățătură primește de aceștia, cu aceea va merge în viață, aceea va fi temelia lui. De asta trebuie să aveți grijă să fiți un exemplu bun acasă. Astfel și copiii vor rămâne cu amintiri frumoase și cât de frumos era acasă. Oriunde vor merge în viață și oricât le va fi de greu își vor aminti și vor veni cu drag acasă.

„Cum putem scăpa de patima îmbuibării?”

Tăiem robinetul, îl închidem! Dacă-ți umpli frigiderul cu ce-ți place cel mai mult și la fiecare trecere prin bucătărie te tot „împiedici” de el, nu vei reuși. Trebuie să mai limitezi lucrurile astea, să încerci un pic, să te lupți! De exemplu în sport, sportivii se înfrânează de la o grămadă de lucruri pentru că știu că altfel nu-și pot atinge scopul. Sau o femeie care ține la siluetă. Să vezi ce posturi ține și cum mănâncă doar apă cu nu știu ce, numai la apusul soarelui. Dar dacă-i spui să țină un pic de post miercurea și vinerea, zice „Vai de mine, părinte, dar eu nu pot!”. Dar dacă îi spune doctorul că are vreo boală și că moare dacă nu ține regim, să vezi cum poate atunci! Sau dacă prietenul îi spune că a pus 2 kg în plus, să vezi ce poate să postească!

Deci când e vorba de ceva exterior care nu are nici o valoare, atunci putem, dar când e vorba de veșnicia sufletului nostru, când ar trebui să ne apropiem de Dumnezeu ca să ne câștigăm veșnicia, atunci ne e greu să aducem puțină jertfă. Deci cu patima îmbuibării trebuie să ne luptăm fiecare. Ne luptăm, atunci biruim, nu ne luptăm atunci… vei ajunge la 150 de kg, toți vor fugi din jurul tău și te vei întreba ce se întâmplă. Spunea cineva care avea vreo 100 de kg și s-a dus la doctor. Și i-a spus:

„- Domnul doctor, mă îngraș și de la apă!

– Nu de la apă, măi, de la mâncare!”

Nu pune apa în față, că obligat îți place și mâncarea și de aia pui kilograme. Unii oameni pun mai repede, dar tot trebuie să consumi ceva că nu se poate numai de la aer și apă.

„Cum ne vindecăm de mândrie?”

Prin opusul mândriei, prin smerenie. Adică întotdeauna trebuie să plecăm capul. Nu trebuie să răspundem împotrivă deîndată ce o persoană ne zice ceva. În momentele acelea trebuie să ne rugăm. Rugându-ne vine harul lui Dumnezeu peste noi și atunci nu ne mai arde să ne înălțăm, să spunem că suntem cineva… că harul lui Dumnezeu e foarte fin și cum ne înălțăm un pic, pleacă. Vine întristarea, vine uscăciunea. Dar dacă ai gustat din harul lui Dumnezeu și știi cât e de bine să simți pacea lui Hristos în viața ta, atunci îți vei dori permanent să fii în această pace și nu-ți mai arde de mândrie oricine te-ar lăuda. Atunci te vei smeri și vei pleca capul indiferent cine ești și ce faci. Au fost atâția oameni pe pământul ăsta, filosofi care s-au crezut mari… dacă au pierdut împărăția lui Dumnezeu atunci toate sunt egale cu zero!

Nu vedem cum e pe pământ? Poți să ai averi, să ai de toate, la un moment-dat toată lumea pleacă. Și ce ia fiecare cu el? Ați văzut? Pleacă bogătani, oameni care conduc țări… fiecare tot între patru scânduri. Nu ia nimeni nimic cu el! Însă dincolo va găsi ce a trimis dinainte acolo: fapte bune, milostenii, rugăciuni… De asta se spune că Dumnezeu le dă har celor smeriți și așa se pot ridica spre El. Prin smerenie te ridici. Asta e o taină frumoasă, cu cât te smerești mai mult, cu atât Dumnezeu te ridică mai sus. Dar cu cât te înalți tu mai mult, cu atât te coboară Dumnezeu. Și te trântește cu fundul de pământ de nu știi ce e cu tine. Și te întrebi ce se întâmplă! Greșești undeva în adâncul tău.

Dacă te tot înalți, Dumnezeu îți dă palme de nu știi ce e cu tine! Pentru că tu în același timp Îi ceri să te mântuiască. Și Dumnezeu atunci îți mai dă câte o palmă pentru că vrea să te mântuiască, din cauză că Îi ceri lucrul ăsta. Dar tu te tot ridici în același timp. Te-a lăudat unul, deja ți se pare că ești grozav. De asta trebuie să ne luptăm! Și dacă se poate, prin tăcere câștigăm. Orice ne-ar zice cei din jur, să reacționăm prin tăcere și rugăciune.

„Părinte, unghiile vopsite, fardul, machiajul,…baticul… la femei cât și la bărbați…”

La asta am mai răspuns… Da, acum e la modă și la bărbați să îi vezi la epilat… Înainte bărbații erau bărbați, făceau armata, veneau hotărâți, călcau pe toată talpa piciorului! Acum îi vezi pe la epilat… Dacă ar veni turcii acum… înainte bărbatul lua coasa, furca, copiii mai mari luau și ei ce apucau și ieșeau la poartă. Acum, sigur, bărbații sunt sub pat și o trimit pe nevastă să vadă ce vor turcii. Cam așa s-a ajuns acum. Văd tineri la 25 de ani și merg pe vârful picioarelor, parcă-s ieșiți de la incubator. Bărbații nu-și mai asumă… văd și la tineri: „Suntem într-o relație de 5 ani, dar încă nu știm ce să facem!”. Cinci ani și nu știi ce să faci?

Înainte după ce termina armata venea acasă, se uita un pic roată prin vecini să vadă ce fete au mai crescut, îi plăcea una, vorbea peste gard trei zile cu ea și în ziua a patra se ducea la părinți și o cerea în căsătorie. Nu conta că nu aveau casă. Părinții le dădeau o bucată de pământ, puneau o cruce acolo și în jurul ei începeau să-i facă ceva. Partea materială se face în timp, dar trebuie să ne asumăm responsabilitatea. Mai întâlneam bărbați la 40 de ani și întrebam:

„ – Dar care e treaba, nu te-ai căsătorit?

– Păi am avut o relație de 5 ani, am mai avut una de 3, una de 7, dar încă nu am găsit persoana potrivită!”.

Serios? Stai 7 ani cu cineva și te trezești că nu e persoana potrivită? Înseamnă că ai probleme la mansardă, cum se zice! Într-o lună deja îți dai seama: „Ne plăcem, luăm jugul împreună? Ia să vedem ce pretenții ai tu, ce pretenții am eu, stabilim la ce putem renunța ca să mergem împreună!”. Dacă e dragoste, merg împreună, nu ani și ani târâim și învârtim… Pentru că dacă nu se căsătoresc, nu fac nici copii și atunci nu se responsabilizează. Cum nu mai merge treaba, toate sunt de unică folosință. Înainte dacă se rupea ciorapul, nu se arunca, îl coseai de câte ori puteai. Sau mai luai o pereche și îi întorceai invers și atunci erau buni și deasupra și dedesubt. Reparai pantalonii, un pantof  îl duceai repede la cizmar, orice haină se repara. Problemele din familie erau discutate la duhovnic, reparau relația… Acum totul se aruncă…

Ciorapii se aruncă, papucii se aruncă, dacă se ceartă în familie se despart, că acum nevasta sau bărbatul sunt de unică folosință, nu mai reparăm… am ajuns nu mai punem preț pe căsnicie, care de fapt e o taină în fața lui Dumnezeu. 

Știți cum e și cu vopsitul părului? Ca bărbat spun, cele mai frumoase femei pe care le-am văzut au fost cele cu părul nevopsit. E originală! Ieri am fost la o cununie și toate doamnele erau vopsite. Le cunoșteam după voce, dar restul nu. Bine că au vorbit, ca să le recunosc!. Zic „Părinte, avem măștile puse acum!”, adică fard din ăla de un deget. Parcă era la teatru… O femeie frumoasă e cum a lăsat-o Dumnezeu. Faceți ce vreți, sunteți libere. Nu zice nimeni să nu te îngrijești, dar nu se pun straturi peste straturi. Sau cum e moda acum, buzele umflate, silicoane… mii de euro băgate în așa ceva, bani care ar putea fi folosiți altfel. Sunt atâția care nu au ce mânca… Sunt femei care fac foamea ca să strângă bani pentru așa ceva să fie la modă!

Sunteți libere să faceți orice, nu vă oprește nimeni, dar să știți că vă faceți rău. Îmi spuneau doctorii câte femei fac cancer la sân din cauza operațiilor… își pun silicoane și după câțiva ani fac cancer la sân! Pentru ce îți distrugi viața singură? Dacă te-a făcut Dumnezeu așa, dă-I slavă lui Dumnezeu că ai mâini, ai picioare… Ia întreabă, sunt atâția care nu văd sau nu au mâini, nu au picioare… își mai doresc ei înfrumusețări din astea? Nu! S-ar bucura să aibă mâini și picioare să le folosească, să muncească, să îmbrățișeze, să ajute pe alții! Să fim puțin atenți cu astfel de lucruri. Fiecare își alege ce vrea. Nu te obligă nimeni, poartă sau nu purta, nu te vopsi… e libertate, dar îți asumi și consecințele.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!