Sinuciderea nu rezolvă nimic – părintele Teologos

Vizionați un clip pentru care ne-a luptat vrăjmașul foarte mult astfel încât să nu iasă. Toate filmările noastre, chiar dacă ne pregătim puțin înainte, le filmăm o singură dată cum dă Maica Domnului. Pe acesta l-am filmat de 4 ori: prima dată au fost puse greșit microfoanele, a doua oară nu s-au aprins defel, a treia oară a început ploaia în mijlocul filmării și chiar dacă am continuat filmarea, de la mijloc încolo nu s-a mai auzit nimic din cauza apei care cădea pe microfoane!
Abia a patra oară am reușit să facem materialul pe care îl vedeți.

De ce? Pentru că vorbim despre cauzele, efectele și cum să evităm sinuciderile – un flagel care biciuiește pe mulți dintre tinerii noștri între 17 și 30 de ani.

Mai jos aveți chiar și interviuri cu muzicieni și piese muzicale celebre care tratează acest aspect – asta ca să le arătăm tinerilor că îi înțelegem! (da, știm că tinerii sunt foarte dependenți de muzică)

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul, interviul și muzica promisă și transcriptul)

Powered by RedCircle

Înainte de a vă prezenta interviul și clipurile menționăm că NU promovăm acești artiști ca exemple duhovnicești de viață în Ortodoxie! Dumnezeu judecă pe fiecare, însă, fraților, de vreme ce acești oameni au ajuns să aibă experiențe aproape de sinucidere, înseamnă că NU sunt modele de urmat în sensul Sfinților Părinți! Prezentăm aceste exemple ca să dovedim că știm ce se întâmplă, că îi înțelegem pe tineri și că încercăm să-i ajutăm. Dincolo de asta, cel care are experiența unui fapt are un cuvânt cu putere mare în cazul experienței respective. Atât! Spunem că acești oameni au o experiență pe care NU i-o dorim nimănui și din această cauză au putere în cuvânt. Să învățăm din experiența lor și să evităm!

După cum v-am promis, aveți mai jos un interviu cu un celebru cântăreț – David Draiman – care a trecut printr-o mare durere când în urmă cu mulți mulți ani, prietena lui s-a sinucis fiind dependentă de heroină, în 1991. De Anul Nou 1992, David a încercat să se sinucidă și el însuși, la vârsta de 18 ani. Vizionați un scurt interviu cu el:

David activează într-o formație cu o muzică dură – nu o prezentăm ca pe un exemplu! – însă, atunci când vorbește despre cauzele sinuciderilor, în situația de față despre dependența de diferite forme de drog, socotim că are putere în cuvânt, iar tonul muzicii sale se schimbă radical:

Pentru a înțelege mai bine cum se simt cei dragi care au pe cineva care e în pragul sinuciderii, vă recomandăm să urmăriți următorul clip, în care un tânăr talentat (nu are importanță, în discuția noastră, cine este) a compus o piesă imediat după o astfel de experiență:

Un alt mare cântăreț care a avut tendințe suicidale, Mike Muir (vocalistul unei celebre formații), ne povestește despre sentimentul de a nu fi înțeles, despre lipsa de înțelegere ca și cauză ale suicidului. O mare, mare problemă azi:

Mai-jos aveți ultimul clip al unui alt mare vocalist – Peter Steele – care s-a sinucis lent, de fapt, prin viața pe care o trăia. Cauza: o decepție în dragoste. Vedeți clipul:

Într-un final, îi dăm iarăși cuvântul lui David, pentru a ne arăta care este marea problemă a societății de azi – problemă care duce la suicid. Țineți minte că formația lui David este o formație agresivă de trash/speed/nu-metal. Nu promovăm formația! …însă poate că e mai bine să nu judecăm, poate că avem ceva din învățat din clipul de mai-jos (este o piesă foarte, foarte veche adaptată de ei):

Oameni buni, care aveți probleme, căutați un duhovnic!

Transcriptul despre sinucidere

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Introducere

Fraților, m-au rugat niște părinți, niște duhovnici de la o mănăstire foarte mare și cunoscută din România, să vorbesc despre sinucidere.

Acuma să știți că, de fapt, eu toate temele le aleg în urma a ceea ce îmi arată Maica Domnului prin oamenii pe care îi validează în fața mea. Acum amintesc în mod special, însă, de faptul că m-au rugat niște părinți să vorbesc despre sinucidere pentru că, fraților, socotesc că e o temă foarte, foarte serioasă – temă de care nu m-aș fi apucat de unul singur pentru că mă socotesc nevrednic, asta chiar dacă am amintit-o tangențial. Înțelegeți?

Luptă mare

Și trebuie să știți că diavolul luptă foarte tare pe tema asta să nu iasă filmarea asta și tinerii să nu fie ajutați. Și de ce? Pentru că tinerii sunt principalii vizați de către diavol pentru a se sinucide. Statisticile arată că e vorba de intervalul de vârstă între 17 și 30 de ani. Acolo se întâmplă. Și bineînțeles și după 70 de ani în sus când deja oamenii se simt inutili, cu toate că niciun om nu este inutil pe acest pământ. Nimeni! Nici bătrânii și nici tinerii, pentru că toți sunt chip al lui Dumnezeu și merg către asemănare și deci valoarea sufletelor lor este ireductibilă. Ireductibilă! Înțelegeți?

Și de fapt, am zis că vorbesc despre treaba asta, de ce? Pentru că am ajuns în episoadele trecute, în analiza „Scării” la partea celei mai adânci pocăințe, a celor mai mari păcate care macină conștiința – chiar dacă acestea pot fi minore pentru alții – după cum am amintit în episodul trecut. Și deci sinuciderea este, fraților, cel mai nedorit fenomen legat de aceste mari păcate. Pentru că sinuciderea este opusul pocăinței.

Cine este omul

Acuma, ca să înțelegem acest fenomen al sinuciderii trebuie să ne reamintim cine este omul, cine este Adam

Am mai spus-o, însă nu contează, este bine să o repetăm, astfel încât să învățăm pentru că este foarte, foarte important.

Foarte pe scurt, spune la Cartea Facerii că Dumnezeu l-a creat pe om după chipul și asemănarea Sa. Zice Dumnezeu: „Făcut-am pe om (singular) după chipul și asemănarea Noastră (plural)” și iarăși zice Scriptura: „Și Dumnezeu l-a făcut pe om (singular) – bărbat și femeie (plural) l-a făcut”.

Ce știm noi despre Dumnezeu? Că este un singur Dumnezeu în Trei Persoane, fraților. Această unire deplină, această întrepătrundere se face prin iubire, prin ascultare, prin identitatea de voință și se numește în termeni teologici perihoreză.

Ei, dacă omul este după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, înseamnă că noi toți suntem creați ca un singur om, fraților, un singur Adam, după chipul și asemănarea unicului Dumnezeu. Nu suntem 7 miliarde de oameni aici pe pământ. Suntem un singur Adam în 7 miliarde de persoane de două genuri – amsculin și feminin.

Noi din păcate, astăzi, nu mai avem azi această trăire, această experiență a unicității lui Adam pentru că suntem îmbucățiți de păcat, de lipsa de iubire și de lipsa de ascultare.

Căderea lui Adam constă în faptul că Adam, această oglindă unică a unicului Dumnezeu a căzut și s-a spart prin neascultare, cum spuneam, prin lipsă de iubire față de Dumnezeu. Acum Adam cel global este spart în indivizii constituienți. Am mai vorbit de multe ori pe tema aceasta.

Raiul și unitatea

Deci, raiul este unirea deplină, da, întrepătrunderea între noi și iadul este chinul cel veșnic, este ruperea de acest Adam global, de această unitate – iadul este singurătatea veșnică, lipsa de iubire veșnică, lipsa de ascultare veșnică. Înțelegeți?

În clipa în care omul este rupt din cauza sa sau din cauza altora sau i se pare că este rupt – pentru că de multe ori e vorba de înșelare, fraților – i se pare că este rupt de Adam cel global, atunci omul trăiește chinurile iadului. Liantul de legătură între mădularele lui Adam, cum spuneam, este iubirea, este energia necreată a lui Dumnezeu, este harul lui Dumnezeu și din cauza asta în clipa în care un om are un minus de har, o lipsă de har – sau datorită păcatelor personale, sau din cauza asta unui val de ură semnificativ din exterior de la oameni sau de la demoni, atunci omul respectiv trăiește chinurile iadului.

Iadul ca stare

Ei, fraților, iadul și raiul este existențial, o stare este, bineînțeles că sunt și locuri, dar întâi de toate vorbim de stări. Omul este deci total distorsionat în iad. Acest iad, această rupere de ceilalți poate fi absolută – după moarte – sau relativă înainte de moarte. În orice caz, însă, datorită faptului că este distorsiune existențială, orice existență dorește să scape de acest chin, de această distorsiune.

În clipa în care însă existența în cauză – omul – nu mai nădăjduiește să scape de acest chin, adică disperă, da, atunci, în disperare de cauză, alege ceea ce el consideră că este anihilarea existenței sale distorsionate. Adică sinuciderea.

Deci avem mai întâi de toate sinuciderea în gând, în hotărâre și după aceea – Doamne ferește! – sinuciderea și în faptă. Ei, dar aici avem niște înșelări capitale, fraților.  

Urmări ale sinuciderii

Întâi de toate:

1. Dacă cineva se sinucide – nu își anihilează existența, nu încetează să existe, ci din contră, există mult mai intens – sau în virtutea sa, sau în distorsiunea sa.

Și 2. Dacă cineva se sinucide își pierde posibilitatea de a-și schimba planul existențial, pentru că dispărând trupul nu mai vede cât de limitat e, că are nevoie de toaletă, de somn, de mâncare și deci se stabilizează pe poziția sa. NU mai are trup, nu mai are flexibilitatea smereniei. Nu mai există timp. Înțelegeți? Trupul și timpul sunt absolut necesare pentru pocăință. Ei, și odată cu sinuciderea dispare și trupul și timpul. 

Așadar, prin sinucidere nu se rezolvă nicio problemă. Să mă repet:  prin sinucidere nu se rezolvă nicio problemă – din contră! – se permanentizează și se amplifică până la paroxism problemele existente. Da.

Cauzele sinuciderii

Deci care sunt cauzele sinuciderilor? Păi, tocmai am spus, fraților: prima cauză e singurătatea, lipsa de iubire – fie reală sau părută, adică mi se pare – și lipsa de ascultare care este legată evident de iubire – fie reală, fie părută.

Deci prima regulă, fraților: când știți sau bănuiți că cineva are tendințe de suicid, nu îl lăsați singur! Și imediat căutați ajutor – dacă se poate de specialitate – adică duhovnic experimentat, fraților. Acesta este specialistul.

În orice caz, ar fi foarte bine să fie mai mulți, să fie unitate, să fie iubire ca să-l susțină pe omul respectiv. Înțelegeți? Și posibilitate de ascultare pentru că vasul celui care este aproape de sinucidere este gol de aceasta – și de iubire și de ascultare, cum spuneam și din cauza asta apar problemele. Înțelegeți?

Salvarea

Mai mult decât orice, fraților, în astfel de situații, trebuie să ne rugăm, să dobândim har de la Dumnezeu, adică iubire și să dăruim celorlalți iubirea noastră, timpul și atenția noastră, dedicația noastră. Dacă nu avem iubire atotputernică de la Dumnezeu cel Atotputernic, atunci nu o să putem să dăm, să pompăm mai departe iubire în ceilalți. Cum spuneam, trebuie să le dăm atenție și să vorbim cu ei și până se întâlnește fratele nostru cu duhovnicul, da, dacă dorește să se întâlnească, dacă reușim să-l convingem să se spovedească – că asta e o mare problemă bineînțeles – e bine, cum să spun, să îl „spovedim” noi,să discutăm noi cu el. Adică să scoatem din el gândurile toxice pe care le are. Bineînțeles, până la un anumit nivel, că nu suntem noi duhovnici.

Nu vă gâdiți că „mai bine nu mă bag” că „nu sunt sigur ce să fac” pentru că în astfel de cazuri, cea mai bună soluție este să acționăm. Indiferența celorlalți este principala cauzatoare a singurătății, fraților.

Țin minte un monah a ajuns până acolo încât dorea să i se scrie pe cruce „Singur printre cei ce erau cu el, a murit de indiferența celorlalți”. Fraților, să nu existe astfel de societăți! Să fim iubitori, sensibili, să-l întrebăm pe celălalt cu smerenie iubitoare, direct și cu sinceritate: „Cum o duci? Cum te descurci cu astea prin care treci?”, „Simți că te deznădăjduiești?”, „Că îți vine să renunți?” – desigur că asta nu o să întrebați pe cineva care nu suferă de așa ceva, dar astăzi cam toată lumea e depresivă, din păcate. Ferească Dumnezeu! Pentru că toată lumea e departe de Dumnezeu sau mă rog, vorbesc pe plan planetar, da. 

Abordare

Ei, deci nu vorbim cu oamenii care nu suferă așa ceva sau cu cei care se duc să se spovedească, pentru că la urmă, o să obțineți contrariul pe de o parte – adică o să creadă că îl descoaseți – și dincolo de asta, noi nu suntem duhovnici, cum spuneam, nu avem calificarea asta.

Din păcate, de foarte multe ori, cei ce ajung în astfel de stări, însă, nu au o relație bună cu duhovnicul lor – DACĂ au duhovnic, bineînțeles – și din cauza asta ajung aici.

Nu absolutizez, nu totdeauna, însă e cauza principală. Chiar puteți să-l întrebați: „Te gândești să mori? La moarte? Să te sinucizi?” „Te-ai gândit cum și când să o faci?” „Ai acces la arme sau la lucruri de genul ăsta?”. Înțelegeți?

Trebuie să-l faceți să le scoată din el și dacă îl faceți să le scoată din el,  atunci veți vedea că aceste gânduri vor scădea în intensitate pentru că și el se îngrozește de lucrurile pe care le gândește.

La fel spune și Sfântul Ioan Scărarul: șarpele scos la iveală dispare. Înțelegeți? Desigur că dacă îți răspunde „Nu m-am gândit încă” și așa mai departe, o să i-o tăiați scurt fără însă să micșorați dragostea către el „Nici nu te gândi. Eu țin la tine. Eu te iubesc. Curaj! Pentru mine ești persoana iubită, să zic așa. Hai, să discutăm! Hai, să vorbim! Cu ce te pot ajuta?” Trebuie să discutați, fraților! Înțelegeți?

Îmi amintesc acum de o persoană foarte, foarte dragă mie căruia un prieten i-a spus la facultate pe când erau amândoi la facultate „Hai, să vorbim!”. Cunoscutul meu a zis cu o oarecare reținere „Nu am timp acum!”. În două zile prietenul său s-a spânzurat și cunoscutul meu până în ziua de azi nu poate uita asta. Înțelegeți? Ferească Dumnezeu!

Când discutați cu celălalt să-i dați todeauna curaj și iubire. Am spus-o de multe ori și mă repet. Mare atenție, fraților, că în clipa în care dăm curaj cuiva nu o facem așa ipocrit, mințindu-ne pe noi înșine, ci este vorba de faptul pur existențial a lui Adam cel global,pentru că iubirea este combustibilul existențial. Înțelegeți? Și trebuie să îi câștigăm timp omului respectiv.

Moartea

Încă o dată: starea în care omul moare, în acea stare se și stabilizează. Deci dacă omul moare în cea mai rea stare a sa, în aceea se și stabilizează. Deci neapărat omul trebuie să capete curaj și să câștige timp ca să iasă de acolo.

Acum o să-mi spuneți că omul nu mai poate să iasă de acolo. Nu e așa! Dumnezeu totdeauna îi dă posibilitatea să iasă, pentru că dacă Dumnezeu nu mai vrea ca omul să iasă, atunci Dumnezeu însuși îi ia viața. Să nu oprim noi viața, fraților. Lăsați-o lui Dumnezeu, că e mai înțelept decât noi, știe El mai bine. Știe ce poate fiecare dintre noi. Și de vreme ce Dumnezeu prelungește viața înseamnă că putem să fim mai buni. Credeți-mă, că Dumnezeu face tot posibilul să-l salveze pe om până în ultima secundă.

Am văzut-o asta și în cazul lui Iuda, am văzut-o asta și în cazul lui Petru și am văzut asta de nenumărate ori până în zilele noastre. E necesar numai ca să asculte omul de Dumnezeu. Ascultare! Ca să fie deschis omul în fața lui Dumnezeu fie și numai 0,0001%.

Exemple

Smerenia lui Dumnezeu

Țin minte de un caz în care era un student care avusese o decepție în dragoste și hotărâse să se sinucidă, săracul.

Ei, s-a urcat pe balustrada balconului la căminul studențesc unde era, sus la etajul 4 să se arunce jos. Și cum stătea cu picioarele pe balustradă, se ținea cu mâna de stâlpul balconului din colț, i-a venit gândul, i-a dat Dumnezeu gând. I-a spus că „până jos ai să răcești”. Și până jos o să moară omul, nu o să răcească. Înțelegeți? Dar tânărul ăsta era așa ipohondru, îi era frică de frig. Ei, și Dumnezeu i-a dat gândul ăsta „ferește-te că o să răcești până jos!”. Și omul nu s-a mai aruncat. Înțelegeți?

Deci vedeți Dumnezeu până unde se smerește, până unde ajunge? Nu i-a spus de iad și de planuri existențiale și așa mai departe. I-a spus „până jos o să răcești”. S-a coborât la mintea lui. Înțelegeți?

Un alt caz: era un grec care devenise dependent de droguri și alte patimi trupești – ferească Dumnezeu! rușine este și a spune – și ca să-și satisfacă poftele și păcatele a plecat în jungla Amazoniană. Ei, și acolo ce a făcut omul ăsta, nici măcar nu se poate imagina și nici nu trebuie să vă imaginați. Înțelegeți? Și într-un final, când a ajuns la amin sau la aman, adică nu mai putea omul, era plin de păcate și de droguri și de toate alea, bineînțeles că harul nu mai lucra în el și omul a zis că el nu o să mai iasă de aici, și-a ratat toată viața și așa mai departe.

Atunci s-a dus sus pe cascada Angel despre care știți că este cea mai înaltă cascadă din lume și acolo stătea pe marginea prăpastiei, un Km cădere de apă în jos. Și cum stătea acolo, a zis cu toată ființa lui așa, amețit de droguri și de băutură și de toate păcatele pe care le făcuse, a zis din toată ființa lui că Dumnezeu nu există, că dacă ar fi existat, m-ar fi salvat. Ei, și în clipa respectivă fraților, îi dă Dumnezeu un har, o putere că îi ia toată pâcla aia și toată dependența de droguri, de sex, de băutură și așa mai departe. Înțelegeți? Și acum omul e în Grecia, are familie, copii, merge la biserică și așa mai departe. 

Vedeți că omul să fie deschis, dacă are dispoziție de ascultare și numai 0,0001% față de Dumnezeu, Acesta îl salvează.

Dumnezeu îl salvează și de dragul celorlalți uneori. Țin minte acum că era o femeie într-o țară din Europa, care a divorțat și care e absolut singură acolo, numai cu fetița ei, săraca și a devenit dependentă de alcool și bineînțeles într-un final s-a aruncat de la etaj. A ținut-o Dumnezeu că a căzut pe sforile pe care se întindeau rufe. Și a scăpat-o Dumnezeu de dragul ei și a fetiței. Înțelegeți? Desigur, mai bine să nu se ajungă aici.

Tainele Bisericii și singurătatea

Asta trebuie: să nu se ajungă aici. Pentru asta însă este nevoie de o viață duhovnicească constantă, e nevoie de o trăire.  Și mai concret, în acest caz ajută mult spovedania și Sfânta Împărtășanie și evitarea singurătății. Și ca să evităm singurătatea, trebuie să fim ascultători, fraților! Să lăsăm de la noi, să nu ne înțepenim în părerea noastră, să nu fim rebeli fără cauză și chiar și cu cauză. Nu-i bine!

Spovedania se impune mai ales în clipa în care vedem că avem o patimă cronică pe care nu putem să o depășim. Să nu credeți voi că puteți să le rezolvați de capul vostru! Să nu încercăm să le rezolvăm noi de capul nostru, că n-o să iasă! Uneori așa pare însă pe termen lung nu e așa. Diavolul știe foarte bine ce face.

Asta este valabil mai ales pentru plăcerile trupești – începând de la alcool și terminând cu drogurile și cu sexul. Înțelegeți?

Este evident că trebuie să ne depărtăm de acestea, însă în practică este mai dificil decât în teorie – și principalele cauze aici sunt obișnunița și „prietenii” și mediile toxice. Trebuie să ne folosim voința, bărbăția – să ne folosim corect partea mânietoare, adică curajul, împotriva noastră pentru a tăia aceste dependențe și de lucruri atrăgătoare precum și de oamenii care ne atrag la păcat și ne fac să păcătuim. Înțelegeți? Partea mânietoare nu o folosim împotriva celorlalți, ci împotriva noastră.

Pentru a avea această putere, însă, este nevoie și de curaj, dar e nevoie să punem în loc viață duhovnicească constantă, fraților și prieteni buni. Cine e prietenul bun? Prietenul care ne poate apropia de Dumnezeu, adică de perfecțiune, de maturizarea noastră duhovnicească.

Maturizarea duhovnicească…

Parte a maturizării duhovnicești este și evitarea extremelor. Adică, vă rog să mă iertați, îi iubesc foarte multe pe tineri, dar vezi că azi sunt extraordinar de încântați și de fericiți și mâine, extraordinar de posaci, cu gura pungă. Fraților, nu așa!

Aceste comportamente arată o adicție de dopamină, de dorința de a fi plăcut/ă, mergând până la slava deșartă. Este un comportament tipic pe rețelele sociale, fraților.Să nu ieșim în evidență, că dacă ieșim în evidență așa cum nu dorim noi. Înțelegeți?

Aceste izbucniri bruște, aceste explozii de moment pot să aibă rezultate foarte nefaste și aici nu vorbesc numai de ticurile necontrolate care sunt astăzi o adevărată epidemie, mai ales în rândul fetelor, ci chiar și de lucruri mult mai grave la care pot să ducă aceste izbucniri necontrolate.

Sfântul Porfirie și Efimia

Să vă dau un caz: Efimia era o fată de familie bună din Grecia, lucrau în Atena și s-a dus în vacanță cu familia sa la casa de la țară. Ei, și acolo, pe înserat, mama Efimiei o trimite pe Efimia în sat să cumpere ceva. Se întoarce și pe drum ce face întâmplarea – cu toate că nu există întâmplare, da – că Efimia se întâlnește în spatele unui camion cu un coleg de școală și începe să discute acolo despre școală. Și în postura asta o vede frate-său. Și fratele merge iute la mama acasă și-i zice: „mamă, mamă, Efimia vorbește cu un băiat noaptea în spatele unui camion”.

Ei, în clipa în care ajunge Efimia acasă, maică-sa îi face o mustrare așa foarte agresivă. Îi dă și vreo două palme și Efimia, într-o izbucnire de genul ăsta, datorită nedreptății pe care a provocat-o fratele ei, hotărăște să se sinucidă. Și merge în șopron la tatăl ei, ia de acolo niște otrăvuri, niște îngrășămnte chimice și a doua zi dimineață se duce în grădină să se sinucidă. În grădină era lan de porumb înalt.

Și când intră în grădină, intră pe lângă tatăl ei care era la poartă, trebăluia ceva acolo și când ajunge în mijlocul lanului de poruumb să se sinucidă în clipa respectivă apare în fața ei un preot, un monah.

Și monahul respectov îi spune: „Efi, ce faci? Nu faci bine ce faci. Aruncă ce ai în mână pentru că Hristos este iubire, este unitate, este lumină, pe când în iad vei fi total singură, vei avea ura asta, vei avrea amărăciunea asta pe care o ai acum în tine, în veșnicie vei fi singură! Efi, ce faci? Aruncă din mână ce ai!”

Și atunci Efimia impresionată de prezența neașteptată a ieromonahului în lanul de porumb, aruncă din mână și ieromonahul dispare din fața ei. Efimia rămâne cu gura căscată, se întoarce și-l întreabă pe tatăl ei: „tată, cine este preotul care a intrat în grădină?” Și tatăl ei îi spune: „Păi, nu a intrat nimeni!”.

Evenimentul rămâne fără explicații și când se întorc în Atena, la un moment dat seara au vizită. Erau mai mulți care veniseră la ei acasă pentru că era o familie foarte cunoscută, niște persoane publice și Efimia o pune maică-sa să meargă cu tava cu tratație. Și când intră cu tava înăuntru, să scape tava din mâini. Într-un colț îi zâmbea ieromonahul respectiv. Îi spune: „Efi, ce faci? Sunt părintele Porfirie.” Era vorba de Sfântul Porfirie pe care-l trimisese Dumnezeu  ca să o salveze pe fetița asta de la suicid pentru nimica toată, pentru o izbucnire, cum spuneam. Înțelegeți?

Rețelele sociale

Asta astăzi este promovat de rețelele sociale. Că tot am vorbit de rețelele sociale ca și medii generatoare de depresie, mergând până la suicid – problema este foarte, foarte serioasă fraților.

Gândiți-vă la un tânăr – mai ales la o tânără, la o adolescentă pe strada ei, în cercul ei de prieteni acasă sau la școală. În ochii ei poate că nu este ea cea mai deșteaptă sau frumoasă însă clar părinții și prietenii o prețuiesc – mai ales părinții o iubesc  – și dincolo de asta celelalte prietene ale ei cu care se compară – nu zic că e bine că se compară, însă, eh, toți suntem fii ai lui Adam, și, dincolo de asta, vrea și ea să știe dacă merge bine și așa mai departe – bun, celelalte prietene ale ei cu care se compară sunt plus-minus cam tot acolo, fraților. Ce să zic? Una e mai puțintel mai bună acolo, însă eu sunt dincolo, la fel și la cunoștințe, mod de viață și cam la toate aspectele vieții.

Concurența și comparația

E, în clipa în care un tânăr și mai ales o tânără se afundă în rețelele sociale, dispare iubirea celor apropiați, pe de o parte și pe de altă parte, intră în competiție cu cei mai apreciați pe plan mondial, mari influenceri, mari vedete – vede fotografiile pe Instagram sau video pe TikTok sau YouTube și așa mai departe. Înțelegeți?

Nota bene: aceste mari vedete, influenceri nici măcar nu sunt așa în viața de zi cu zi, ci apar așa datorită machiajului, luminilor de studio ascunse discret sau locațiilor în care este fotografiată sau filmată scena, că merg la sală și așa mai departe și mai ales datorită algoritmilor de IA care înfrumusețează, îl fac pe om mai suplu și toate astea. Înțelegeți? 

Ei, cum să te compari? Deci gândiți-vă ce presiune există pe tânărul ăsta! Pe de o parte, rămâne singur de iubirea părinților, pentru că el relaționează de fapt cu ecranul și e singur de iubirea prietenilor și pe de altă parte, se pune în competiție cu toată planeta.

Asta bineînțeles, dincolo de faptul că uneori se promovează comportamente cu totul nesănătoase – concursuri cu totul dubioase și altele care capacitează pe tineri în direcții total greșite. Adică să am mașină, să fiu la modă, să-mi respirația nu știu cât, să dansez nu știu cum…

Ei, această concurență total disproporționată, fără susținerea iubitoare a celor din jur, singurătatea generată de lipsa unei persoane reale, în fața mea și sunt numai cu ecranul – toate astea generează depresii foarte urâte care, dacă sunt amplificate de fenomene de genul cyberbullying sau cultura anulării – cancel culture – pot să ducă până la sinucideri.  Înțelegeți?

Aici apare potențată o altă mare cauză a sinuciderilor: sentimentul de a fi prins în capcană fără posibilitatea de a scăpa de atacul de ură. Trapped under ice – cum spunea cineva. Fraților, este foarte, foarte serios. Din aceste stări numai harul lui Hristos cel răstignit te poate scăpa total. Harul se manifestă, cum spuneam, și prin ajutorul serios a prietenilor care te înțeleg.

Paradoxal, fraților, trebuie să ne comparăm cu pocăința sfinților! Cu asta trebuie să ne comparăm, nu cu influencerii! Pentru că pocăința sfinților ne duce să ne comparăm cu noi înșine cei de ieri și să vedem dacă suntem mai buni azi. Pocăința sfinților ne duce înainte pe când competiția acerbă de pe Instagram sau TikTok ne duce înapoi. Înțelegeți?

Lipsa se înțelegere – separarea – moartea

Un lucru cu totul distrugător aici este să i se arate celui care suferă de așa ceva sau celui care este predispus la așa ceva, să i se arate lipsă de înțelegere. Moartea, fraților, este lipsa de înțelegere. Separarea – asta e moartea. Înțelegeți? E spargerea lui Adam.

Problema este foarte delicată pentru că de multe ori vina este împărțită: sunt și patimile celui ce a ajuns în această situație, însă uneori, în egală măsură, ba chiar într-o foarte mare măsură – depinde de la caz la caz – să fie indiferența părinților sau lipsa lor de înțelegere. Uneori chiar li se spune copiilor: „Bine ai pățit! Așa îți trebuie!” cu duritate. Când părinții i-au lăsat pradă ecranelor…

Fraților, nu trebuie să fie separare, pe cât posibil. Această sfăturie, această duritate este necesară numai când și celălalt este dur și încrezător în sine însuși, nu când este în pragul sinuciderii.

Să nu uităm că mai de mult, fraților, cum spuneam tinerii se bucurau de dragostea părinților, a celor din jur și nu exista competiția asta fără milă pe plan planetar pentru atenție cu cei mai mari influenceri – ce se întâmplă azi pe net, pe rețelele de socializare.

Familia

Mai demult tinerii erau siguri de iubirea părinților lor. De ce? Pentru că erau împreună și erau siguri și de iubirea celor mai în vârstă care erau mai înțelepți și mai aproape de Dumnezeu, aveau un sistem de valori sănătos și ascultau de aceștia, nu de postacii anonimi de pe Facebook, Insta și Dumnezeu mai știe, TikTok. Înțelegeți?

În astfel de condiții, bătrânii puteau să-i mustre pe tineri pentru că erau aproape tot timpul cu ei împreună iar relația interpersonală era foarte strânsă.

Astăzi, însă, toți sunteți ocupați cu cariere, fiecare în lumea lui, cu ecranul lui din care a dispărut persoana, din care a dispărut Dumnezeu și, deci, modul corect de a fi. În aceste condiții aceste corecții sunt cu mult mai greu de făcut. Datorită păcatului, astăzi, omul nu mai există cum trebuie, am spus că e distorsionat, nu mai există plenar și, deci, orice presiune asupra lui este resimțită mult mai mult. Omul e mult mai slab. Ca la un om cu arsuri, cu răni, înțelegeți?

Deci eu acum dacă iau acum pe cineva după umăr sau mângâi așa, omul socotește asta ca și gest de iubire. Da, dar dacă omul când e plin de arsuri, de răni, începe să urle. Înțelegeți? Trebuie să fim atenți.

Și ca să facem lucrurile și mai grave, în clipa în care dispare persoana, dispare iubirea și, deci, celălalt este străin, chiar dacă este părintele meu, chiar dacă este fiul meu. Dacă nu le acordăm celorlalți timpul necesar, dacă nu suntem exemple personale, suntem străini. Deci în clipa în care venim să-l corectăm pe celălalt, străini fiind, celălalt întreabă „Who are you, anyway?” – „Cine ești tu, de fapt?”.

Idoli

Desigur că paroxismul se ajunge unde? La pierderea legăturii iubitoare cu Dumnezeu. Și aici am în vedere și alți pseudo-dumnezei, idoli, fraților!  Pentru că absolutizarea unei entități, a unei relații o transformă în dumnezeu, în idol. De exemplu relația sentimentală cu o persoană de sex opus sau o poziție socială, o avere, o putere politică – de exemplu like-uri și vizualizări pe rețelele sociale.

E, dacă omul simte cum se desparte de pseudo-dumnezeul său fără nădejde de a se reuni cu el – de exemplu, despărțirea de persoana iubită, își pierde faima pe Insta sau pe YouTube – atunci omul începe să cadă, să decadă, face cu nervii. Ajunge până la suicid, cunosc cazuri.

Atunci trebuie ajutat, atunci omul trebuie înțeles, să nu-i dăm cu bocancul în cap. E nevoie de ajutor de la Dumnezeu, de iubire de rugăciune, pentru că atunci este o mare durere. Durerea DEZ-amăgirii care provine de la o amăgire anterioară. Desigur că păcat este, însă, hai, să nu vedem așa. Să uităm în astfel de momente păcatul cum a uitat tatăl fiului risipitor păcatul acestuia. Înțelegeți?

Trebuie să știți că tinerii ripostează mult mai violent la lipsa de înțelegere – mergând până la forme extreme. Extrem. Nu zic că e bine, fraților. Pentru că moartea este lipsa de înțelegere.

Tinerilor, vă înțelegem!

De asemenea – și mă adresez tinerilor acum – să știți că noi – sau cel puțin eu – vă înțeleg. Credeți-mă! Sunt un păcătos, însă, totuși, încerc să nu fiu un bătrân general de fotoliu care pregătește războaie ca să moară tinerii prin ele. Știu ce zic. Credeți-mă! Deci chiar eram cu o persoană la un moment dat, mă rog, o întreagă poveste cum m-a găsit și discutam cu ea pe Skype. Și ea se îmbătase și dorea să se sinucidă. Și slavă lui Dumnezeu că pe Skype nu este buton de block, să mă blocheze, ea în continuu dorea să blocheze, să întrerupă legătura cu mine, da, ca să se sinucidă. Și eu eram după persoana respectivă să o țin acolo să nu o las să se sinucidă. Adică, credeți-mă, nu vorbesc din fotoliu.

Fraților, tinerilor, vă înțelegem! Nu faceți, nu comiteți fapte ireparabile. Curaj! Hristos este Lumina lumii! Chiar știm ce vorbim! Suntem alături de voi! Cunoaștem și muzică, cunoaștem toate astea, dramele mari din muzică cu mari cântăreți, cu formații și așa mai departe. Știm despre ce vorbim. Înțelegeți? Și alegem pe Hristos în cunoștință de cauză. Nu că nu știm altceva. Cunoaștem.

Așa să ne ajute bunul Dumnezeu! Și să aveți curaj, curaj, curaj, curaj! Curaj! Că suntem aproape de voi și Dumnezeu e aproape de voi. NU e așa cum vă spune gândul! Să nu vă credeți gândurilor! Și să înaintați că toți sunteți foarte frumoși.

Să ne ajute Dumnezeu!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

---

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!

Valoarea donației

20 €

5 €

10 €

31 €

50 €

100 €

300 €

Altă valoare

Valoare

€

Frecvența donației

O dată

Săptămânal

Lunar

Pomelnic Vii:

Adormiți:

Adresa de email

Numele de pe card

Donați