Cum ne distrugem pe noi înșine și pe copii noștri – Gherontissa Monica

Ascultați un cuvânt extraordinar, duhovnicesc, emoționant și – din păcate – foarte adevărat al unei maici starețe (Gherondissa) foarte cunoscute din Grecia: Gherondissa Monica.

Maica Stareță tratează principala cauză a dramei civilizației de astăzi, oferind exemple din experiența sa de viață.

Care este această cauză? Ascultând materialul veți afla.

Audiție plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Bună seara, tuturor! Suntem foarte emoționați pentru că ne aflăm aici din porunca și din ascultarea față de vlădica nostru. Mereu ascultarea ne dă bucurie, în special față de vlădica nostru, care ne iubește mult și pe care-l iubim și noi, și care exprimă voia lui Dumnezeu pe pământ pentru noi.

Mai întâi, vă transmit salutările în Domnul și rugăciunea sa, dragostea și binecuvântarea sa, cât și invitația sa, Părinte Matei, Părinte Gheorghe, pentru a veni si dumneavoastră în mitropolia noastră și să vă avem oaspeți la mănăstirile noastre. Așa cum noi ne bucurăm acum de dragostea d-voastră, am vrea să veniți și dvs, să răsplătim această găzduire frumoasă, în vremea Vecerniei și a paracliselor în cinstea sfinților. Mulțumim foarte mult, părinte Matei, că ne-ați dăruit această cinste de a vorbi, doar că poziția noastră – nici a mea personal, nici a surorilor – nu este de a învăța.

Ucenice ale voii dumnezeiești

Încercăm să păstrăm cuvântul, suntem ucenice ale voii dumnezeiești, și de aceea am ales acest titlu, care nu e al meu personal, chiar dacă trăirea noastră, a tuturor, aceasta este! Titlul exact se cuprinde în cartea Părintelui nostru, Nectarie Mulațiotis, pentru că suntem mănăstirea sa, este Părintele și ctitorul mănăstirii noastre. Într-una din cărțile sale, un al treilea volum cu sfaturi duhovnicești referitoare la curățirea sufletului, cuprinde exact acest capitol. Voia mea sau voia Ta, Doamne?

Acesta precum înţelegem toţi cei prezenţi aici, nu este doar, modul de trăire al monahilor. Da, pentru noi este scopul nostru de zi cu zi, într-un război (duhovnicesc) dificil şi necruţător, deoarece avem de-a face în mod constant cu noi înşine. Dar totodată acest război este şi al d-voastră, care trăiţi în lume. Este un război, o luptă (duhovnicească) purtat de noi toţi cei care dorim să fim ai lui Hristos. Vedeţi cât de frumos trăiam în rai, uniţi cu Dumnezeu? Adam si Eva se împărtăşeau cu Dumnezeu neîntrerupt. Nu ne putem imagina slava acestei comuniuni, pe care şi noi o aşteptăm şi-o dorim. Aşa precum ne-a predicat Hristos când a venit pe pământ: „Doresc ca toţi să fim una”. Domnul ne-a chemat pe toţi să fim una. Iar din clipa în care am fost izgoniţi din rai, Vă rog să mă scuzați! trăim această intrerupere (a comuniunii) această ruptură a legăturii noastre cu Dumnezeu. Asta este singura noastră problemă şi singurul scop al vieţii noastre, să ne reîntâlnim cu Dumnezeu şi să ne reîntoarcem acolo unde ne este locul, la El.

Care sunt dușmanii omului?

Avem însă o piedică destul de mare – o spun desigur și Sfinții Părinți – că dușmanii noștri sunt: diavolul – aceasta o știm deja pentru că acesta a semănat gândurile rele când eram in rai – , „Poți să devii mult mai bun dacă nu-L asculți pe Dumnezeu”. Pentru că legătura noastră cu Dumnezeu era o relație de iubire, de unitate, și aveam doar o singură poruncă: Să nu mâncăm din rodul pomului cunoașterii binelui și a răului. Atunci cunoșteam doar binele. Am avut însă libertatea de-a alege și răul , și asta am facut.

Așa ne-a făcut diavolul să gândim, că poate este mai bine să știi și răul, să mănânci și să știi această cunoaștere. Din acel moment voința noastră, asemenea unui pahar care s-a spart în două, a fost ruptă între voința binelui, voința rațională, voința superioară și voința inferioară, a simțurilor. Și întregul nostru război este de-a aduna fiecare din noi, aceste părți și să ne reunim iar cu Dumnezeul nostru. Să încetăm a mai vrea (voia proprie). Acesta este un subiect foarte important pentru fiecare dintre noi.

Am putea să facem un exercițiu cu ceva ce are fiecare personal, un caiet aș spune. de 100 de file, de 300 de file, de 500 de file, oricâte ați pune tot ați mai vrea, ați multiplica, ați mai dori și alte caiete, alte file. Și doar am vrea. Așa cum am spus mai înainte, un dușman al nostru este diavolul. Care ne-a găsit în rai, ne-a indus gândul cel rău: „Pleacă de lângă Dumnezeu, nu te mai supune Lui. Fă-ți voia ta”. Și de vreme ce am avut libertatea, de-a alege, am ales acest rău. Celălalt dușman al nostru este lumea.

Nu oamenii care trăiesc în lume, ci gândirea lumească adică cea care-ți spune „fă orice vrei!” Ești liber, deoarece libertatea ne-a dat-o însuși Bunul Dumnezeu, să poți face tot ce vrei. Și prea mulți oameni aleg să trăiască după voia proprie. Nu iau în considerare niciodată nici voința superioară, nici voia lui Dumnezeu, îți spun: „Vreau, și fac orice îmi doresc”. Este alegerea lor. Nu îi împiedică nimeni să o facă. Să încerce, însă, lumea să trăiască așa: ceea ce-și dorește să nu mai dorească. Să nu dorească nimic altceva decât voia lui Dumnezeu.

Toată lumea aceasta cu toate aceste piedici pe care ni le pune, încearcă să ne facă și pe noi care vrem să facem voia lui Dumnezeu, să ne impiedice să o mai facem. De aceea spunem că lumea este un dușman. Nu ne referim la oameni, ci la pricinile păcatului, pricini care nu lasă voia noastră să meargă către Dumnezeu.

Cel mai mare dușman al nostru

Al treilea dușman și cel mai periculos este eul nostru. Noi de 30 de ani de când Gheronda a început ridicarea mănăstirii cu 5 monahii câte eram, acum suntem 21 cu ajutorul lui Dumnezeu, acest VREAU, încercăm să îl restrângem, să ne lepădăm de voia proprie, ca să nu dorim nimic altceva decât o voie pe care ne-o permite Dumnezeu. O singură voie ne-o permite Dumnezeu. Să-l vrem pe El.

”Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta și cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău”. Aceasta ne spune prima poruncă. Și cel ce Mă iubește, păzește poruncile Mele”. Ne-a dat o poruncă; – continuă desigur, „și pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Acestea două sunt poruncile lui Dumnezeu. Toate celelalte pe care le-a spus, servesc aceste două porunci. Toate celelalte sunt mijloace care ne ajută să păstrăm această iubire. Scopul nu sunt slujbele, mătăniile, posturile. Toate acestea Biserica noastră le-a stabilit și ni le-a dat – de vreme ce însuși Hristos ni le-a dat – ca mijloace, care ne vor conduce, către Domnul și către singurul scop al nostru. Care este să-L iubim pe Dumnezeul nostru cu tot sufletul, inima și cugetul nostru. Și ne spune și cum să facem acest lucru: „Cel ce Mă iubește, păzește poruncile Mele”.

Adică dacă Adam spunea în rai: „cel care-L iubește pe Dumnezeu, păzește poruncile Lui. O singură poruncă am. Să nu mănânc din acest pom..” Dacă ar fi păzit-o nu am mai fi fost niciodată alungați de acolo. Nu a păzit-o și am fost izgoniți din rai. De vreme ce a plecat Stăpânul, casa s-a distrus. Și astfel de atunci și până astăzi, omul umblă după voia proprie, către ceea ce dorește el însuși să facă. Și apoi vine Hristos, câteva secole mai târziu, cu compasiune pentru creația Sa iubită, spunând: ” Vă voi arăta cum să vă reîntoarceți (în rai)”.

Și cu puțin înainte de răstignire ce ne-a spus? A spus-o ucenicilor, dar prin aceștia ne-o spune nouă tuturor. – Pentru că, mică fiind, am învățat că Hristos îl iubește pe diavol ca și pe Maica Domnului am fost șocată De vreme ce El iubire este. Cum este posibil ca Hristos să fie altceva afară de iubire? Și ne-a arătat calea prin care să fim una cu El. „Mă rog ca toți să fim una”. Se roagă El, Dumnezeu, ca să fie una cu noi.

Ce putem face noi?

Acum să se gândească fiecare că, dacă îi cade un fir de păr din cap – precum a spus însuși Hristos – nu-l mai poate lipi la loc. Un fir de păr care este cel mai neînsemnat lucru pe care-l avem. Toate au valoarea lor, de vreme ce Dumnezeu le-a creat Dumnezeu ne-a plăsmuit. Însă ceea ce vreau să spun: dacă vezi un fir de păr pe jos, îl ridici să nu murdărească, nu pentru că ar fi valoros. Cu toate acestea nu știm câte fire de păr are capul nostru. Și din momentul în care L-am părăsit pe Dumnezeu, am suferit acest neajuns numit, voia proprie.

Aceasta este și cauza nefericirii noastre, a suferințelor noastre, a răutăților noastre. A tuturor tristeților pe care le simțim, a dificultăților. Acesta este motivul pentru care nu-L putem vedea pe Dumnezeu. Și cum aș putea să-L văd pe Dumnezeu dacă în fața mea văd tot ceea ce doresc? Voia proprie este în fața mea ca un zid, care nu mă lasă să-L văd pe Dumnezeu. Pentru că îmi văd propria-mi voie.

Un exemplu pilduitor

Am să vă dau un exemplu: Într-o zi au venit la Gheronda, un tată și-o mamă, care aveau copilul la un pas de moarte. Doctorii deja nu le mai dădeau nicio speranță. Fiind oameni credincioși, au alergat către Dumnezeu și l-au rugat pe Gheronda: “Părinte, vă rog, să mergem, să-L rugăm pe Hristos să facă o minune, că să-mi scape copilul. Moare. Ne-au spus și doctorii că doar o minune îl poate salva” Gheronda i-a dus în Biserică, și-a pus epitrahilul, a dat binecuvântarea, apoi a început trisaghionul: îl spuneau și părinții cu durerea lor. „Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare…” ”Slavă Tatălui”.., „Tatăl nostru. Care ești în ceruri. Sfințească-se… facă-se voia …MEA“, spune Parintele. Bărbatul îl corectă. „Gheronda, „Voia Ta”. Dar Gheronda continuă de 3 ori cu ” Voia mea”. Și bărbatul și femeia sa, de 3 ori l-au corectat „Voia Ta”.

Atunci i-a întrebat: Dar nu mi-ați cerut să mă rog pentru copil să se facă bine și să scape? Îi comunic lui Dumnezeu voia noastră în acest moment. Dumnezeul meu facă-se voia noastră, să se facă bine copilul. Ce să-I spun „facă-se voia Ta, Doamne”? Și apoi să vă întoarceți la spital iar copilul să fi plecat din această viață? Sau să plece mâine, și-apoi voi să vă smulgeți părul din cap spunând: nu ne-a ascultat rugăciunea ce fel de Dumnezeu este acesta, care mi-a luat copilul? De ce mi l-a mai dat, de vreme ce mi l-a luat? Și iar de ce? Acestea i-au pus pe gânduri și au zis: „Gheronda, să spunem facă-se voia Ta, și dacă este voia Sa să se faca bine copilul nostru. Daca este voia Ta, să se facă bine copilul nostru.”

Să ne cercetăm pe noi înșine

Acest lucru pe care l-au pățit oamenii… Spunem de multe ori pe zi „Tatăl nostru” și voi laicii și noi monahii. Probabil nu reușiți să spuneți altă rugăciune, dar „Tatăl nostru” dimineață și seară sau într-un moment al zilei, îl spuneți. Prima rugăciune pe care o învață copiii când încep să vorbească este să spună „Tatăl nostru”. Spunem „facă-se voia Ta”. Și din generatie in generatie tot spunem doar dorințe, foarte multe dorințe avem.

Dacă se cercetează fiecare pe el însuși, – căci precum v-am spus la început nu am venit aici ca să vă recomand ceva sau să vă învăț -. Învăț și eu, așa cum v-am zis, de 30 de ani despre voia proprie. Și noi suntem sub ascultarea părintelui nostru care încearcă să ne învețe (tăierea voii), prin sinaxe, prin dialoguri, prin canoane și prin spovedanie. Doar aceasta urmărește. Să ne lepădăm de voia noastră proprie. Și ce să ne dorim? Doar un lucru: să fac voia lui Dumnezeu. Să păzesc poruncile Lui. Să păzesc ceea ce-mi spune Dumnezeu. Este singurul mod de a mă uni cu El. Dacă îmi doresc să mă reîntorc în rai, dacă doresc să mă unesc cu Dumnezeu, dacă spun că-L iubesc, trebuie să mă lepăd de toate voile mele.

Creșterea greșită a copiilor

Nu știu cum o percepeți d-voastră, dar mie-mi pare un munte. Pentru mine. Fiecare știe pentru el. Deoarece, le văd pe dragele mămici cu copii mici care vin la mănăstire, le putem întâlni oriunde: aici, afară, oriunde la muncă, la doctor, și spune biata mămică copilașului ei: „Ce vrei? Te întreb, ce vrei?” Și astfel de mici începe mama să ne cultive acest „VREAU”. Ce vrei să-ți gătesc? Dacă nu mănânci asta, îți voi prepara altceva. Dacă nu vrei să mergem acolo, atunci nu mergem. Nu vrei să vină aceștia acasă, atunci nu vor veni.”

Și tot de mititei sunt întrebați: „Cu ce dorești să te îmbraci?”. Îmi spun mame de copii mici cu vârste de 4-5 ani, că-și aleg cu ce să se îmbrace „Nu, nu vreau această fustă. O vreau pe cealaltă.” Și astfel de mici începem să ne construim voia proprie. Eu zâmbesc, dar le spun că nu peste mulți ani, (acești copii), se vor spovedi și vor spune: „sunt egoist și am voie proprie”. Și chiar mama noastră care ne adoră care și-ar da și viața pentru noi – acest lucru este incontestabil – tocmai ea nu știe că în acest mod construiește un zid între noi și Dumnezeu.

Bunicuțele, dragele bunici care-și iubesc nepoțeii, își canalizează iubirea ca să le ofere tot ceea ce doresc nepoții. Probabil, singurul moment când nu îi faci voia copilului tău este atunci când nu vrea la doctor. Niciunul dintre noi nu vrea la doctor. Nu vrea să fie vaccinat, nu vrea să ia pastilele, și altele, dacă ii dai ceva nu știu ce, dacă nu este dulce siropul, îl scuipă sau o aspirină.

O experiență din copilărie

Îmi amintesc când eram mică, că mama îmi dădea zahăr ca să iau aspirina, pentru că nu puteam altfel. Asta se întămplă pentru că este vorba despre sănătate, iar o mama pentru sănătatea copilului – așa cum am mai spus – dacă nu are un rinichi, mama i-l va da pe-al ei. Dacă are nevoie de o altă inimă, mama i-o va da pe-a ei. Probabil că este singura ființă care ar face acest sacrificiu. Știm toți acest lucru. Însă în timp ce face orice pentru trupul nostru, – și-ar da și viața pentru ca trupul nostru să fie sănătos – construiește între noi și Dumnezeu, voia noastră.

Și fără a știi nici ea, că de fapt ce și-a dorit? Și-a dorit să mă căsătoresc, să am o familie, să fac copii, iar apoi voi dori ca și copiii mei să facă același lucru. Îmi voi dori ca ai mei copii să își facă un rost, să aibă un loc de muncă bun. Vă spun că în fiecare zi ne sună la telefonul mănăstirii, pentru a ne ruga, pentru astfel de cereri. În 30 de ani nu ne-a sunat cineva să ne ceară să ne rugăm: „rugati-vă pentru mine, pentru că am o voință atât de puternică care mă împiedică să mă unesc cu Dumnezeu”.

Sfărâmarea stâncii

Voință care stă în picioare ca o stâncă. Aceasta stâncă este in fiecare din noi. Când veți face o introspecție, o veți găsi in față. Veți spune „Hristoase al meu, cum se va întâmpla asta?” Este suficient să ne dorim.

Primul lucru pe care trebuie să-l facem este să ne dorim, să punem stop propriilor noastre dorințe. Și căror dorințe să pun stop? Acelor dorințe – deoarece există dorințe pe care le poate vrea și Dumnezeu și eu – Sunt în acord cele două voi. Eu care am nevoie de terapie, îmi trebuie o terapie pentru a mă vindeca de acea voie.., – ca atunci când merg la stomatolog și dentistul începe să șlefuiasca dintele cu acea unealtă înspăimântătoare, dar salvatoare și găsește jos, tot mai jos toată caria dintelui pe care poate să ți-l salveze.

Doare, dar stai pentru că vrei să îți salvezi dintele – Tot la fel se întâmplă și cu voia proprie. Acestea pe care le doresc și le fac și sunt în acord cu voia lui Dumnezeu, nu mă vindecă de voia proprie. Noi trebuie să dărâmăm, să curățăm, aceste dorințe care ne aduc suferință (sufletească) – precum ne doare dintele, când ni-l șlefuiește dentistul -.

Un exemplu din mănăstire

Vă voi da un exemplu din viața noastră de mănăstire: După vecernie bem o cafea. Le spun de multe ori surorilor, când se întorc la trapeză și citim, să analizăm apoi lectura potrivit cu problemele noastre familiale. Pentru că și mănăstirea este o familie, cum este familia de acasă. Mai clar, mănăstirea este o familie duhovnicească, unită prin Hristos, pentru că de aceea ne-am adunat aici, că să devenim una cu Hristos. Nu pentru că eram verișoare sau prietene, nu ne cunoșteam înainte. Toate vrem să devenim una cu Hristos. Acesta este scopul nostru. De aceea am devenit maici. Și cu asta ne ocupăm. Nici măcar nu putem spune cuvântul exercițiu. Pentru că exerciții puteți face și dvs. Așa cum unuia îi place să alerge, altuia să înoate, altuia echitația, etc.

Și astfel practică fiecare după puterea lui sau după recomandarea doctorului -. La fel practică și sufletul viața noastră duhovnicească. Am făcut vecernia și paraclisul. Este un exercițiu, însă unul nedureros. Cel dureros este acel exercițiu despre care v-am vorbit mai înainte: să urmăresc ce vreau. Vreau să fie sănătos copilul meu… Ar putea să nu fie doar acesta, – pentru că în mod normal dacă îi spui unei mame, foarte greu ar accepta voia lui Dumnezeu- Și vorbesc despre femei care sunt din biserică, ce-L iubesc pe Dumnezeu. Dar cărora, când li s-a întâmplat acest lucru, nu-l pot gestiona.

Așa că le pun surorilor „vom bea cafeaua atât timp cât ne-o va trimite Domnul, dar nu ne vom lipi inima de cafea”. Adică dacă nu-mi beau cafeaua am probleme, precum spun unii: că nu s-au mai putut concentra, nu s-au trezit, nu pot să meargă la serviciu.. Și chiar dacă este vorba doar despre o mică plăcere, ne ține foarte ferm legați. Să fiți siguri, de asta. Nu o spun eu, o spun Sfinții Părinți.

Voința superioară

Zilele acestea împreună cu Gheronda, când înregistrăm frumoasele noastre întâlniri legate de Războiul Nevăzut ce ne-a ținut – eram exact, deloc întâmplător, la capitolele 1-13 unde se vorbește despre voință și care spune: „Încercăm ca voința noastră superioară, care trebuie să fie supusă voii lui Dumnezeu supusă unui singur lucru, precum dorești Tu, Doamne acest – Să Te iubesc -. Pe aceasta care caută voia lui Dumnezeu încearcă voia inferioară să o tragă de partea sa și să facă o singură voie. Este o încercare puternică și continuă. Și pentru că natura noastră, de atunci de când am fost izgoniți din rai ne înclină puțin către stânga, cădem mai ușor, decât ne ridicăm. Iubim voia proprie, dorințele noastre cărora ne-am dăruit inima.

În timp ce voii lui Dumnezeu nu ne-am dăruit încă inima. Și atunci inima noastră ce face? Ne trage către voia proprie – nu-mi place fasolea verde, dar dacă are alături un pește bun… – Așa precum spune Sfântul Nicodim Aghioritul: „fii atent la aceste dorințe foarte mici, care pot să nu fie păcătoase, care poate nu te despart de Dumnezeu” -de exemplu cafeaua, nu este un păcat – dar fii atent ca nu cumva această cafea a ta să nu-ți fure inima. Nu știu dacă mă înțelegeți. Vreau să spun, dacă nu poți trăi fără cafea.

Deci nu este vorba doar de dorința mamei care își vrea copilul viu, pentru că nu poate trăi fără el. Este vorba și despre aceste mici dorințe la care trebuie să fim atenți. De aceea vedem la familiile din vechime că nu întâmplător aveau mai multă credință. Ce ne-a furat, credința, iubirea față de Dumnezeu? Voia noastră proprie. Ne-a furat-o în rai prin năzuința de-a ne face voia. Prin neascultarea față de-o singură voie a lui Dumnezeu. Și (ca și atunci) în fiecare zi ne-o fură și în prezent.

Situația din trecut

În vechime familiile nu își doreau multe pentru că nu aveau multe opțiuni. Nu doreau încălzire, pentru că nu aveau. Nu doreau feluri de mâncare, pentru că nu aveau. Nu doreau multe haine, pentru că trebuia să meargă și să adune plantele potrivite, să le înmoaie în râuri, în ape. Pe frig, pe zăpadă, căutau apă. Apoi trebuia să le întindă că să nu mucegăiască.

Era un întreg procedeu până la războiul de țesut. Așa își făceau hainele. Și poate că aveau un rând de haine până când se uzau. Nu aveau pantofi, nu aveau mobilă, nu aveau casă cu multe dormitoare. Prin urmare ce să-și dorească? Chiar dacă ar fi vrut multe, nu puteau să le aibă, pentru că generația aceea nu avea mai nimic. Astăzi când vedem toate acestea în jurul nostru, pentru noi lupta aceasta cu dorințele a devenit foarte dificilă. Zidul voii proprii a devenit mult prea înalt.

Situația de astăzi

Cerințele s-au înmulțit foarte mult, sunt pretențioase, mult mai puternice, ca un granit, aș spune. Și în timp ce epoca noastră ne oferă atâtea materiale, din păcate în loc să ne facă un serviciu folosind lucrurile acestea, și să-ți spui: „pun hainele la mașina de spălat, îi dau drumul, iar eu merg, să citesc din Sf. Scriptură.” Adică dacă acestea nu ne-au adus mai aproape de Dumnezeu, utilizându-le să ne lepădăm de voia proprie sau măcar să aflu voia lui Dumnezeu să câștig timp, să-mi fac timp, folosind tot confortul și facilitățile pe care ni le oferă lumea de astăzi, ca să-mi fac timp să aflu voia lui Dumnezeu ca să împlinesc voia lui Dumnezeu.

Din păcate și tehnologia cât și celelalte facilități le folosim dar ne-am îndepărtat de Dumnezeu. Doar vrem și iar vrem. Și când întrebi pe cineva: ” Te rogi?” „Nu mai reușesc.” „Îl iubești pe Dumnezeu?” „Alerg și nu mai ajung. Mai târziu, când vor crește copiii”. Cresc copiii, apoi contiună acest „VREAU” pentru nepoți. Moare bunicul și bunica însă nicio vrere de-a mea nu a murit.

Necesitatea găsirii căii

Trebuie să găsim acestă cale (de lepădare a voii), pentru că într-o zi cu toții îl vom vedea pe Dumnezeu. Iar noi cei prezenți aici, cunoaștem acest lucru. Νu este numai cea superioară, este și mersul la slujbă, să citesc, pentru că acolo vom descoperi voia lui Dumnezeu, în lectură. Din păcate ne-au indus în eroare prin televizoare, prin internet. Există și o bună utilizare a internetului, ca de exemplu acum cei care nu au putut să vină la slujbă au urmărit-o măcar prin internet – doarece există oameni care nu pot participa, fie din motive de sănătate, fie profesional pentru că lucrează.

Da, există o bună întrebuințare a tuturor lucrurilor, doar să le folosim pentru a ne limita voia proprie, ca să aflu voia lui Dumnezeu pentru că s-a scurtat timpul meu, trebuie să îl vreau doar pe Dumnezeu, trebuie să-L iubesc doar pe El. Vedeți câte case s-au construit, și iată, de la un cutremur au rămas frații noștri fără adăpost. Zilele trecute cu focul din Mati au ars casele, au ars și oamenii. Vedeți, deci, că această viață este aproape nimic. Eu nu știu când au trecut 57 de ani pe care-i am. Nu știu când au trecut. Și mă străduiesc să reușesc, trebuie sa reușesc ca aceste dorințe să devină doar una.

Egoismul mascat

Nu pentru că nu reușim să le biruim pe toate, trebuie cu ajutorul Sfintei Scripturi, cu sfatul Părinților, când mărturisesc că am voie proprie (egoism) – vreau că soțul meu să se poarte bine cu mine, vreau că ceilalți să-mi vorbească frumos. „Uite cât efort am depus că să fac curat în biserică, să nu imi spună Părintele „bravo?”. Aici slujesc stând în picioare la racla moaștelor atât de multe ore, la lumânări și așa mai departe. Să nu mă laude?” Și poate nu îl călcăm pe celălalt în picioare pentru a-i lua locul, dar vedeți: voința noastră rațională s-a dus deja către cea inferioară și vrem ca celălalt să îmi vorbească frumos, să mă laude, să-mi spună „bravo”, să mănânce din desertul pe care i l-am pregătit și să îmi spună „ce desert gustos!”

Vrem să fim lăudați, să fim respectați. Vreau ca celălalt să mă respecte. Vreau că soțul meu să mă trateze așa (cu respect, laude). Îmi doresc că al meu copil să meargă la biserică, să fie un copil bun, să se împărtășească. Vreau ceva rău? Atenție însă, lucrarea voii proprii în sine este o cădere a omului, pentru că Dumnezeu ne spune: „Eu mă voi îngriji de toate, tu doar iubește-Mă”, iar noi ce-I spunem? „O, Hristoase al meu, de vreme ce-l vezi pe copilul meu că se răzvrătește, pe bărbatul meu că se comportă astfel cu mine. Să nu mă rog, să nu merg la o mănăstire, să spun să se roage ca soțul meu să se îndrepte? „Dar eu doresc să mă iubești pe Mine și Eu mi le asum pe toate” asta ne spune Dumnezeu, ne-a luat pe toți în grija Sa. Și noi i-am promis „Pe Tine te voi iubi”.

(Ne)recunoașterea lui Hristos

Să mergem la taina botezului – ne-am afierosit Lui, suntem ai Lui – iar El ne asumă într-un mod absolut, nu pentru că are nevoie de noi, ci pentru că noi avem nevoie de El este singura noastră șansă (de mântuire). Dacă nu ne lepădăm de voia noastră proprie nu-L vom putea vedea pe Dumnezeu. Fariseii și cărturarii de atunci de ce oare nu L-au recunoscut pe Hristos? Pentru că voiau pe Mântuitorul poporului lor. Aveau propria lor voie legată de profeții. Nu au confruntat profețiile cu mintea luminată. Deoarece o minte luminată nu vrea să-și facă voia proprie, nu are nicio dorință egoistă.

Și L-a recunoscut pe Hristos, o desfrânată care a avut 5 bărbați. Samarineanca, sfânta Fotini. Și ii S-a descoperit acesteia, nu acelora care știau legile Sale pe de rost. Oare vă imaginați de ce? Pentru că se pare că acest suflet, poate că desfrâna cu trupul dar nu avea nicio o dorință egoistă în sufletul ei. Doar aștepta ca un om simplu venirea Mântuitorului despre care au vorbit Profeții. Nu avea un plan despre cum vrea ea să fie Mesia, doar aștepta. Noi așteptăm voia lui Dumnezeu cu iubire, cu venerație, cu încredere.

Efectele necredinței

Copilașul de acolo nu are nimic împotrivă dacă bunicul lui îl va duce acasă, îi va da să mănânce, dacă îl va duce la doctor, dacă îl va ocroti. Noi din cauza necredinței noastre, vânăm locuri de muncă (bune), lucrăm și duminicile și în sărbători. Ne deschidem si magazinele duminica pentru că nu avem încredere în Tatăl nostru care ne-a dat 6 zile în care să muncim și care îți spune că în ziua a șaptea să-L iubești și să-L cinstești pe Domnul Dumnezeul tău. Este ziua Domnului tău. Nici măcar acest lucru nu-l facem. Postul.

Ne-a spus Dumnezeu să postim așa cum crede fiecare, iară voia (liberă). În toate lucrurile este voință și în virtuțile pe care le practicăm și ceea ce practicăm în acord cu voia lui Dumnezeu. Practicăm ce ne dorim, ce ni se potrivește. Dacă cineva iubește milostenia va merge cu bucurie aici la pangar sau la preot, va dona pentru o pictură -pentru că văd că și dvs. ca și noi aveți nevoie de ajutor pentru pictura bisericii- cel care dorește și care iubește și-a învățat de mic să ofere, va merge către milostenie. Altul va merge către altă virtute și așa mai departe. Altcineva va face 1000 de metanii.

Dovada iubirii lui Dumnezeu

Dar avem nevoie doar de un singur lucru. Să-L iubim pe Dumnezeul nostru și îi vom arăta acest lucru atunci când păzim poruncile Sale și îl dorim doar pe El. Doar această dorință vrea El s-o avem. Toate celelalte – deoarece văd că timpul meu mi pare că se termină – în concluzie toate celelalte dorințe trebuie să le lepădăm și să practicăm în mod constant voia lui Dumnezeu.

Să spunem duhovnicului nu numai păcatele -am mințit etc.- dar și dorințele mele, că văd în mod constant că inima mea se mișcă spre ceva, chiar de acest lucru către care se mișcă este bun, trebuie să lepăd voia mea și să pun în loc ceea ce vrei Tu, Dumnezeul meu. Eu să nu doresc nimic. Dacă practicăm această tăiere a voii, până la urmă vom reuși.

Să nu ne temem

Și știți că în această situație, o spune și Sfântul Nicodim Aghioritul: „NU te teme.”- să zicem această mamă care era într-o dilemă, va spune ” cum să nu mă rog pentru a se face bine copilul meu? Ce-mi spui acum?” -Ei bine, sfântul ne spune: „Nu te teme să te străduiești ca pe toate să le lași în grija lui Dumnezeu. Spune-I, „facă-se voia Ta”, spune-o cu încredere. Se poate ca natura noastră umană să ne facă să ne îndoim, să ne fie frică – dar dacă vrea să mi-l ia (copilul) – însă trebuie să ai încredere în El. Ai încredere în Dumnezeu! Și Preasfânta noastră Maică și-a pierdut fiul când era mic. Dar oare l-a pierdut? Niciodată omul nu se va rătăci mergând după voia lui Dumnezeu.

Ne temem pentru că credem că voia noastră este mai bună și mai ocrotitoare pentru copiii noștri, suntem plini de voia noastră proprie. De aceea nu ascultă copilul când îi spui: „Mergi la biserică, mergi să te spovedești, mergi să te împărtășești” Pentru că este voia ta. Nu ai lăsat dorințele tale în mâinile lui Dumnezeu, ca El să vină să Se descopere în sufletul copilului tău. Trebuie să ne lepădăm de dorințele noastre pentru ca în locul acestor nenumărate și multe dorințe să stea Hristos.

NU există altă cale

Nu există altă cale, frații mei. Noi am căutat (această cale), și nu doar noi, în orice mănăstire ați merge și veți întreba: „- Ce faceți aici? -Asceză vor spune. -Ce Asceză? – Facem ascultare” – Poruncă: „nu bea cafea!”, dacă te superi căci fiecare își cunoaște inima, deci dacă te superi înseamnă că ți-a acaparat inima această cafea mică (această mică dorință). Tot la fel se întâmplă și dacă mai marele tău te subestimează, nu îți spune că ai făcut bine, nu te laudă, îți spune altceva și așa mai departe.

Și simți în interiorul tău ο tresărire: „iată, nu mi-a spus nimic și am făcut o treabă atât bună” Această este tot o dorință, aceea de a fi lăudat. Și ne spune Sfântul Nicodim: – nu trebuie însă să ne descurajeze ceea ce ne spun marii noștri sfinți precum Sfântul Nicodim – însă, din păcate, frații mei, spune: „Când vei sluji acestor mici voințe, ele te vor târî în greșeli foarte mari și te vor conduce la o neascultare foarte mare față de voia lui Dumnezeu”.

Acestea le-am avut de spus pentru ziua de azi din dragoste pentru dumneavoastră. Însă acest subiect nu se încheie, oricât am sta aici de vorbă. De aceea vă invităm și la mănăstire, să discutăm pe aceeași temă. Fiecare trebuie să facă o călătorie interioară, către sinele său. Și știți, Hristos prin taina botezului a venit în noi și locuiește în inimile noastre. Noi suntem ai Lui, avem pecetea Lui. Suntem ai Lui și de aceea suntem foarte fericiți.

Să fim recunoscători

Pentru că Dumnezeu ne-a dăruit această cinste – am fi putut să ne naștem într-un alt popor – de aceea a spus Gheronda Iosif și toți ceilalți sfinți: „Mulțumesc părinților mei, lui Dumnezeu că m-am născut din părinți eleni și părinților mei că m-au dus la biserică și m-au băgat în cristelniță să mă botez, -deoarece și pe aceasta cândva ar putea să ne-o ia. Până acum Dumnezeu a îngăduit -. Și au vrut să fim una -vreau ca ai mei copii să fie uniți cu Dumnezeu, merg să îi botez – Aceasta a fost prima dorință a părinților noștri de aceea îi cinstim și le mulțumim pentru că ne-au unit cu Dumnezeu.

Conștiința vinei

De aici încolo, de toate celelalte pe care le-am făcut (după voia proprie) noi suntem vinovați. Hristos S-a sălășluit în interiorul nostru și este în inima noastră a tuturor, să nu vă îndoiți de acest lucru. L-am primit în inima noastră prin taina botezului. Călătoria pe care-o facem în interiorul nostru și care ne spune că sufletul omului este un abis și, da, este un abis. Această călătorie spre interiorul nostru care ar putea să ne ia întreaga viață, o facem pentru a sparge zidul acesta care există între noi și Dumnezeu și pentru a mă întâlni cu Dumnezeul meu care sălășluiește în mine.

Și mi S-a dăruit, Îl am în mine, doar că această voie proprie ne desparte, așa acum în trecut oceanele îi separau pe emigranții noștri și când se întâlneau pe corăbii, apoi în porturi se reuneau se îmbrățișau și mama își îmbrățișa copilul, soția își îmbrățișa soțul, tatăl pe fiul sau și așa mai departe. Această reuniune, îmbrățișare este (dorința) să fim una. Vom fi una cu Dumnezeul nostru, atunci când vom nărui din interior egoismul nostru, când vom lepăda fiecare voință proprie.

O singură voință

Nu trebuie să avem alte dorințe, ci să rămână o singură voință: „Dumnezeul meu, pe Tine te doresc și cred în Tine, pentru că de vreme ce eu și Tu, una suntem, este imposibil ca Tu să nu îți asumi, așa cum mi-ai promis că toate acestea pe care le ști în autocunoașterea Ta și cu atotluminarea Ta, că trebuie să le preiei. Și imediat Dumnezeul nostru le preia de la noi. Noi suntem problema, frații mei. Să vă rugați pentru noi, să dărâmăm acest zid în cele din urmă.

Când ne va chema aproape de El, aceia care s-au lepădat de ei încă din lumea aceasta, precum sfinții noștri, care au trăit viața paradisiacă încă de aici și de aceea ne spune „Jugul Meu este ușor”. Cum adică ușor, de vreme ce este jug? Pe deoparte ne spune că este jug, iar pe de altă parte ne spune că este ușor, Da, este un jug atât timp cât am voie proprie și mă lupt cu egoismul meu, cu mine însumi. Când mă voi elibera de cătușele mele, cad lanțurile, cad voințele proprii, rămân eu și Acesta pe care-L ador, Dumnezeul meu. Ce este mai minunat de cât acest lucru?

Va doresc tuturor să ne unim în acest fel cu Dumnezeul nostru și să-L vrem doar pe El. Doresc ca și noi și voi și toți oamenii pentru care s-a vărsat sângele cel sfânt al Sau, să ajungem să fim una cu El. Amin! Va mulțumesc!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!