Ascultarea și relațiile sociale – părintele Teologos

Continuăm seria legată de ascultare, analizând una din marile probleme legate de aceasta și, prin extensie, de existența umană: relațiile interpersonale.

Vizionați acest material pentru a afla care este poziția Sfinților Părinți legată de relațiile dintre noi în cadrul ascultării.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin 

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin!

Am vorbit despre cum să facem ascultare, ispitele care sunt și alte aspecte legate de aceasta, toate acestea văzute în principal din punctul de vedere al ucenicului.

După care am vorbit puțin despre relația sa cu conducătorul său – fie duhovnicesc, profesional și chiar politic, și am insistat asupra anumitor aspecte în cazul acestei relații pe verticală.

Astăzi o să continuăm acest itinerariu, această analiză legată de ascultare și o să o vedem mai degrabă din perspectiva relațiilor interumane, dintr-o perspectivă mai degrabă socială.

Lupta diavolului contra unității

După cum am spus de atâtea ori, raiul este comuniunea deplină în Dumnezeu, unitatea iubitoare cu Dumnezeu și prin Dumnezeu cu ceilalți, iar iadul este singurătatea veșnică. Din cauza asta, după cum spun Sfinții Părinți că – după Dumnezeu – iadul și raiul depind de aproapele nostru. Adică de cum ne raportăm la aproapele nostru, fraților, la celălat. 

Trebuie să știți că principalul război al diavolului va fi să vă rupă relația prin care vă vine harul lui Dumnezeu. Ăsta este principalul război. Adică să ne strice relațiile cu ceilalți și în principal cu instituția harului, cu cel prin care vine harul. Dacă ați auzit pe cineva – în special un om așa-zis duhovnicesc, da, un monah, să zic – care zice că nu a avut război împotriva conducătorului său duhonvnicesc, omul respectiv sau e sfânt, sau nu știe ce i se întâmplă – adică n-are defel paza minții – sau mă rog, vă minte în față. Altă cale nu există, fraților, nu văd.

Aici trebuie să fim cu foarte mare grijă și să nu primim aceste gânduri. Desigur, însă, că acest proces depinde de măsura duhovnicească a ucenicului, de iubirea sa față de conducătorul său, de credința sa în Dumnezeu și prin Acesta, de cel pe care Dumnezeu l-a pus, însă bineînțeles că depinde și de acesta din urmă, adică de conducător. Înțelegeți?

Acuma, dacă obștea este mică – de exemplu o familie, o chilie mică, o parohie mică, o firmă mică – lucrurile sunt mai simple. Dacă însă arealul e mai mare – adică o mănăstire mare, o parohie cu mulți oameni, o multinațională, un oraș – în cazul primarului, județ și chiar la nivel național în cazul conducătorilor politici, atunci lucrurile devin mult mai complexe și conducătorul trebuie să știe foarte bine că se află în ceață pe un teren minat. Că nu știe cu cine are de-a face. 

Virtutea conducătorului

Din cauza asta spune Sf. Ioan Scărarul că un conducător nu trebuie să aibă darul – să zic așa – al facerii de minuni sau darul vindecărilor, ci darul clarvederii – cel puțin – și darul discernământului, adică darul deosebirii duhurilor. Toate aceste daruri vin direct de la Dumnezeu, printr-o smerenie cruntă, fraților – smerenie care presupune o ascultare prealabilă. Adică, fraților, un părinte de succes este cel care a fost un copil ascultător, un duhovnic, un stareț de succes a fost cel care a fost un ucenic ascultător, un director bun, de succes este cel care a început de jos și a fost ascultător. Adică știe el practic ce se întâmplă pentru că a învățat de la alții înaintea lui – cred că e natural, fraților, asta, da?

Uitați-vă la toate marile firme și la toți directorii charismatici, capabili, la toți directorii de succes. Bine, acum desigur că eu nu-i validez din punct de vedere   duhovnicesc – însă ei au reușit pe plan profesional pentru că au fost ascultători bineînțeles, pe plan profesional, au început de jos. La fel și pe plan politic și social, un conducător politic nu poate să fie de succes dacă nu a fost înainte un cetățean de succes și care a ucenicit pe lângă alți diplomați, pe lângă alți oameni politici de succes față de care a făcut ascultare și a învățat meserie. Înțelegeți? 

Smerenia

Din această experiență a ascultării pe diferite planuri, după cum vorbeam, omul capătă această smerenie – smerenie, fraților, de bază, înțelegeți, adică nu vorbesc de măsurile înalte a smereniei Sfinților Părinți. Ei, capătă această smerenie și acest discernământ al duhurilor, în domeniul respectiv.

Acum trebuie să fim puțin atenți aici că dacă cineva capătă ca dar pentru ascultarea sa pe plan profesional discernământul duhurilor pe acest plan – adică, de exemplu, dacă cineva a ucenicit pe informatică, am cunoscut puțin, ca programator junior pe lângă mari programatori și arhitecți de software și, deci, capătă de la Dumnezeu luminarea să știe ce arhitecturi de software trebuie implementate în diferite situații sau, și mai important, dacă o cultură de companie de software este toxică sau nu, e de succes sau nu – asta nu înseamnă că el și știe cum să-și rezolve problemele duhovnicești, problemele existențiale, problemele de viață. Sau și mai serios, cu atât mai mult nu știe să rezolve problemele altora. Înțelegeți? 

Acum o să-mi spuneți că este evident asta. Mda, este evident, însă se vede uneori că ne băgăm în probleme duhovnicești și ne impunem părerea – uneori chiar fără să ne dăm seama: învățăm pe alții și chiar ne băgăm și peste duhovnic în cele duhovnicești, în cele ale Bisericii. Și aici nu fac aluzie atât la programatori. Vorbesc doar de ei pentru că este un domeniu în care, mă rog, cu darul lui Dumnezeu, am avut o mică experiență în viața mea.

Ci vorbesc în general, adică oamenii care sunt într-o parohie pentru că ei se cred pe sineși – posibil să fie și adevărat – antreprenori, oameni de afaceri reușiți, ei cred că pot să le facă și pe cele duhovnicești. Fraților, nu e chiar așa, înțelegeți? 

Acum trebuie să știți că din contră, în cazul programatorilor de top, în cazul programatorilor de top se observă exact contrariul: un programator de top este cel care își dă seama cât de mică îi este distanța dintre urechi, fraților. Cât de mică e distanța dintre urechi, cât de neputincios este în fața complexităților, în software și mai ales în fața problemelor uman. Și asta pentru că orice problemă de IT este umană în esența ei. Să țineți minte asta!

Da… Pentru că au fost mari drame pe planul ăsta. Au încercat să rezolve probleme de IT, crezând că sunt probleme de soft – sigur, sunt, dar în principal, nu au rezolvat problemele umane și din cauza asta au clacat, ferească bunul Dumnezeu! 

Părerea proprie

Chiar și eu ca monah am primit multe indicații de la cei ce nu au legături cu viața monahală, nu au stat în mănăstire ca frate, ci doar se bazează pe crezământul minții lor. Asta pentru că civilizația de astăzi ne împinge în spre afirmarea părerii proprii, ținerii cu tărie a poziției noastre bazate pe ceea ce am citit sau am auzit pe net și nu pe experiența personală. Încă o dată – crezământul în propria minte, da? Că am citit eu că nu știu ce postac anonim pe net a spus nu știu ce și celălalt care are 20 de ani de viață în meserie, el nu știe, știu eu că am citit pe net. Fraților, nu-i așa! Înțelegeți? 

Limitele duhovnicului

Bineînțeles, de asemenea, există și partea inversă care este puțin mai subtilă, uneori: adică un specialist în duhovnicie, adică un duhovnic, nu trebuie întrebat neapărat în probleme profesionale sau în probleme sociale. Înțelegeți? Duhovnicul nu le știe pe toate, însă le știe mai mult sau mai puțin pe cele duhovnicești și deci în acestea trebuie ascultat. Înțelegeți? 

Acuma, dacă pe mine mă întrebați despre informatică sau mă rog, despre fotografie și filmări și echipamente, sigur, eu aș putea să vă dau o părere, dar nu înseamnă că sunt autoritate în domeniu și că voi sunteți legați în fața legii duhovnicești să ascultați de soluția informatică pe care vi-o spun eu. Acuma, dacă respectați cum să spun, așa, experiența în domeniu, foarte bine, dacă nu, sunteți liberi. Deci fraților, nu înseamnă că dacă cineva știe duhovnicie – bine, eu nu știu duhovnicie, dar anumiți duhovnici sunt considerați drept guru și sunt întrebați tot felul de lucruri. Fraților, nu-i așa! 

Duhovnicul este un consilier în probleme de păcat și până aici! 

Pericolul ereziei

Fraților, toți suntem limitați și nimic mai urât decât cineva care crede că le știe pe toate. Chiar în limba greacă există un termen – „xerolas” – adică „atotcunoscătorul”, însă în sens ironic, pentru că, după cum spun Sfinții Părinți, cunoașterea teoretică, intelectuală fără cea practică este cel mai sigur drum către erezie.

Erezia poate fi și o erezie, eroare – deci cuvântul eroare provine de la grecescul „eresi”, erezie – eroare profesională poate să fie erezie profesională, însă – Doamne ferește! – poate să fie și una dogmatică. E sufletul nostru în joc, fraților! Înțelegeți? ne pierdem mântuirea pe baza încrederii în sine. Suntem încrezuți și cădem foarte ușor în înșelare, în eroare. Din cauza asta în limba română există un cuvânt foarte frumos, mie îmi place foarte mult cuvântul ăsta care descrie pe cel care este încrezut, pe cel care se încrede în sine – este vorba de cuvântul înfumurat. Adică este în fum, fraților. Cel care își crede gândului este în fum, este un înfumurat. Înțelegeți? 

Dacă acest lucru este urât în cazul unui conducător, cu atât mai mult este de dezavuat în cazul unui ucenic, fraților. Înțelegeți? 

Datoria ucenicului

Bun, acum am hotărât că nimeni nu le știe pe toate – deci ucenicilor, mai ales, mă adresez pentru că ei sunt în pericol, ei nu știu – da? – și vor să învețe. Învățăceilor trebuie să vă aduceți aminte de izbânzile conducătorului vostru duhovnicesc, astfel încât să contrabalansați atacurile vrăjmașului care dorește să vă separe de conducătorul vostru. După cum am mai spus, aceasta este principala țintă a vrăjmașului.

Deci întotdeauna când aveți un profesor sau aveți un conducător sau părinții voștri, aduceți-vă aminte de clipele frumoase pe care le-ați petrecut cu ei și nu că acum au greșit – lăsați asta, nu e bine, nu vă despărțiți! Nu vă despărțiți! 

Deschiderea sufletească a ucenicului

În întărirea acestei relații, trebuie să știți că ajută foarte mult deschiderea, comunicarea față de conducătorul nostru. Desigur că atunci când vorbim de comunicarea desăvârșită, aceasta are caracterul unei spovedanii – adică o deschidere a ucenicului față de conducător în temele în care acesta conduce, în care acesta îl învață pe ucenic, în temele în care îi predă din experiența sa.

Adică de exemplu, sigur, la duhovnic ne spovedim pe plan duhovnicesc, dar la șeful ierarhic, cum spuneam, la arhitectul de software, la project manager, ne spovedim să zic așa, pe plan profesional. Adică, îi spunem, mă iertați, domnul cutare, cred că arhitectura asta nu e bună, soluția asta nu e bună sau poate că ar fi mai bine așa, am problemele astea. Înțelegeți? E foarte important. 

Și la părinți, mai ales la părinți. Tineri, nu carele cumva să vă închideți în fața părinților! Discutați cu părinții, discutați cu părinții și iarăși mă întorc către părinți: nu vă comportați astfel încât să-i închideți pe tineri, să tăiați legătura cu ei! Nu fiți atacatori mai mult decât e necesar, nu fiți presanți mai mult decât e necesar, nu afce bine asta, că dacă se rupe legătura după aceea o să alergați mult și bine pentru a o reface. Înțelegeți?

Relația de iubire în familie și obște

Din cauza asta este necesar ca să existe o relație de iubire între conducător și condus – relație care, desigur, se realizează mai ușor în clipa în care, după cum spuneam, conducătorul are o obște, o comunitate, o familie mai mică de gestionat. O familie, nu?

Atenție când spunem o familie, că familia de mică și spunem o familie numeroasă… familia numeroasă e… deci câți copii? Deci e tot o obște mică, fraților. Nu se poate compara – evident – cu o parohie, de exemplu sau cu o țară. Din cauza asta, familia este celula de bază a societății. Înțelegeți? 

Obștea monahală

Și pe celălat plan al monahismului e vorba de obștea mică.  Dar acuma obștea mică cum spune Sf. Ioan Scărarul, care este cea mai bună, e o problemă cu obștile mici astăzi, pentru că nu se găsesc atâția avva, atâția conducători duhovnicești care să conducă aceste obști mici. Înțelegeți? Din cauza asta. Însă să știți că ajută bunul Dumnezeu! Are grijă bunul Dumnezeu! 

Deci întotdeauna, cum spuneam, trebuie să fie aceste celule mici, aceste cuiburi de duhovnicie, familii în lume și în monahism. Desigur, pentru că după cum spuneam, în monahism nu avem foarte mulți stareți duhovnicești, avva, din cauza asta obștile sunt mari. 

Și ca să vă dau un exemplu relativ la succesul unei spovedanii într-o obște mică avem celebra obște a lui Gheron Iosif, a Sfântului Iosif Isihastul, unde acesta era foarte iubitor seara și îi spovedea în fiecare zi pe ucenicii săi. În fiecare zi.

Acest lucru îi permitea pe parcursul zilei să-i smerească pe frați și să le taie voia, pentru că știa cât de mult poate să ducă fiecare. Putea să ridice tonul la ei și așa mai departe, ucenicii știau că avva, că Sfântul Iosif Isihastul îi iubește. Înțelegeți? Și nu se rupeau de el, pentru că știau că toate lucrurile astea pe de o parte, îi smerea și pe de altă parte, îi ajuta să meargă înainte, să lucreze, să conlucreze, să colaboreze. Înțelegeți? Erau una.

Eu am trăit-o asta, bineînțeles, cu duhovnicul meu, Dumnezeu să-l binecuvânteze! Părintele Theona, așa, care într-adevăr eram foarte apropiați și el în continuu mă smerea și-mi spunea și eu simțeam dragostea lui, simțeam dragostea lui. Înțelegeți? M-a ajutat foarte mult asta. 

Pe când dacă cineva este departe, poate să aibă și orice altă poziție, tot nu-l validează harul Duhului Sfânt. Înțelegeți? 

Așa se desăvârșește cineva – când e aproape de conducătorul să duhovnicesc și face ascultare. 

Sfântul Athanasie Athonitul

Pe de altă parte, performanța extraordinară a Sfântului Athanasie Athonitul care este socotit patriarhul monahismului athonit nu este asceza sa sau, eu știu, învățăturile sale, scrierile sale. Sfântul Athanasie n-a scris nimic, nu ne-a rămas adică ceva, operă extraordinară de la el. Și referitor la asceza sa, da, a făcut asceză, desigur, dar nu se distinge. Au fost părinți din Sfântul Munte care au făcut asceză mult mai mare decât Sfântul Athanasie Athonitul. 

Performanța extraordinară a Sfântului Athanasie Athonitul era faptul că a având o obște de 120 de monahi putea să-i spovedească pe fiecare zilnic. Zilnic!

Foarte probabil că Sfântul Athanasie spovedea și prin mesaje, adică… bine nu, nu pe whatsApp, fraților, Telegram sau Skype sau Dumnezeu mai știe ce, ci pe bilețele de hârtie, practică pe care o amintește și Sfântul Ioan Scărarul. Înțelegeți?

Foarte important ca ucenicul să fie total deschis față de avva al lui! 

Bineînțeles, menționăm că e importantă deschiderea și nu spovedania în sensul pur eclesial, clasic al cuvântului. Pentru că de fapt, și Gheron Iosif și Sfântul Athanasie Athonitul nu erau preoți, erau simpli monahi. Înțelegeți? 

Spovedania

Acuma, când această spovedanie zilnică nu este cu putință, de exemplu, într-o comunitate mai mare, într-o parohie mai mare, într-o întreprindere să zic așa, atunci lucrurile se schimbă și fiecare dintre cei implicați trebuie să se smerească, pe de-o parte conducătorul să-și cunoască limitele și să nu preseze pe cei conduși că nu știe unde dă și unde crapă, iar pe de altă parte cei conduși trebuie să facă răbdare – până la probleme de păcat, desigur. Și bineînțeles, trebuie să fie comunicarea bună. Acuma că avem mailuri, avem toate programele astea, să folosiți mailul, folosiți whatsapp sau ce programe aveți astăzi și trimiteți un mesaj când e cazul. Înțelegeți? Nu vă însingurați! 

Greșeli ale conducătorului

Desigur, cum spuneam, trebuie să ne oprim la probleme de păcat, însă păcatul conducătorului trebuie să fie, însă, evident – adică dovedit. În general, spun Sfinții Părinți că e vorba de faptul că acesta preferă relații cu femei în detrimentul obștii, uneori chiar relații mai strânse – cred că știți la ce mă refer – sau/și – Doamne ferește! – dacă acest conducător începe să spună, să facă lucruri condamnate de comunitatea respectivă ca și evident greșite. Înțelegeți? 

Prin comunitate mă refer la comunitatea largă. Pe plan duhovnicesc e atunci când conducătorul duhovnicesc începe să spună erezii condamnate în sinod. Deci nu imediat când i se pare cuiva că „Gata! Conducătorul meu, starețul meu a greșit! Directorul a greșit!” mă despart. Nu e așa, fraților! Înțelegeți? Cine ușor se răsădește și se mută din loc în loc, acela nu dă rod. Poate să fie el oricât de bun din punct de vedere profesional sau a anumitor harisme naturale (adică, în cazul monahismului sau pictează frumos icoane) – nu dă rod, fraților. Nu dă rod, înțelegeți?

Mai demult era o mare rușine ca cineva să – chiar în lume – să divorțeze. Era de neconceput, astăzi e la modă. Sau mai demult era rușine să-și schimbe cineva locul de muncă, era un minus. Astăzi… la fiecare cinci minuțele. Fraților, nu-i bine așa! Nu-i așa, înțelegeți? 

Sinceritatea

Și pentru că tot am ajuns aici, la păcatele reale, exagerate sau chiar imaginare ale conducătorilor, așa după cum ni se pare nouă în cazul ucenicilor, o dovadă a iubirii, a deschiderii de care vorbeam, este și menționarea cu smerenie – încă o dată mă repet: cu smerenie! –  a unor lucruri care îi deranjează, pe care le duc mai dificil. Nu suntem atacatori. Conducătorul este bine să le rezolve acestea, dacă sunt întemeiate, bineînțeles și, mai ales, dacă ucenicii nu sunt legați cu lanțul de aur al iubirii, după cum spune Sfântul Ioan Scărarul. Că dacă nu sunt rezolvate aceste tensiuni interioare ale condușilor, la un moment dat o să explodeze și explozia o să fie mare. 

Dacă însă un ucenic iubește pe Dumnezeu și pe oameni atunci acesta poate să aibă mari realizări și pe plan duhovnicesc și pe plan social-profesional. Da și poate să fie smerit și poate să fie dat de exemplu.

Citim în viețile sfinților, la Sfinții Părinți ce ascultări, prin ce smeriri treceau unii dintre aceștia – îmi aduc aminte acum de un caz din destulele cazuri pe care Sfântul Ioan Scărarul îl amintește, în care starețul îl smerește pe un tâlhar care dorea să devină monah să se spovedească public. Aceasta a făcut-o starețul respectiv, după cum notează Sfântul Ioan, ca să-l smerească pe diavol, ca să-l curețe pe om de multele păcate care le avea tâlharul respectiv că era rău de tot fraților și ca să le fie exemplu celor din obște, pentru că în obștea starețului respectiv existau părinți cu păcate nespovedite. Care deci se închiseseră deja. Înțelegeți? E foarte periculos, fraților! 

Bun, însă acest lucru starețul nu l-ar fi putut face dacă nu l-ar fi cunoscut pe omul respectiv care tocmai se spovedise în privat și, deci știa starețul că o să reziste.

Rănirea

Însă noi – care nu știm dacă frații noștri o să reziste la cele ce vin asupra lor – să avem mai presus de toate grijă să nu rănim conștiința fraților. Bullying-ul nu-i bun, fraților! Atacatul la adresa celorlalți nu-i bun. Să nu uităm că în clipa în care rănim pe cineva o să plătim pentru asta, fraților, sau prin pocăința proprie – slavă lui Dumnezeu, ar fi foarte bine! – sau, dacă nu, printr-o smerire, durere provenită de la legea duhovnicească. Oricum se întoarce fraților, să nu credeți că scăpați! 

Când rănim pe cineva, când păcătuim simțim o plăcere, o satisfacție drăcească care se va plăti, cum spuneam. În clipa în care cineva face bullying, ăla se simte satisfăcut, ferească bunul Dumnezeu! Și o să plătească pentru a se restabili echilibrul duhovnicesc. Sunt multe păcatele în relațiile cu ceilalți care se plătesc. Înțelegeți? 

Amintesc aici doar două din extrema cealaltă a păcatelor atacatoare, a păcatelor agresive de care am vorbit, a păcatelor amare care rănesc pe frați frontal printr-un comportament bădăran, necioplit, să zicem. Celelalte păcate din extrema cealaltă sunt așa-zisele „păcatele dulci” care sunt în contra chipurile cu păcatele amare, dar tot păcate sunt. Păcatele astea se prezintă frumos. E vorba de îndrăzneala și slava deșartă. Să nu avem îndrăzneală către frați, pentru că îndrăzneala este soră cu obrăznicia și foarte ușor se ajunge, iarăși, la rănirea și a noastră și a fraților. Deci bullying-ul vine și din cauza asta, că avem îndrăzneală, nu? Și iarăși se ajunge la rănire și iarăși o să plătim și noi și ceilalți care ne validează. 

O a treia mare categorie de păcate relativ la frații care stau la mijloc între păcatele amare și păcatele dulci sunt păcatele legate de indiferența față de frați. Adică celălalt are nevoie de ajutor, se zbate și ție nu-ți pasă, adică: „eh, lasă, bun…”  Sau, mai mult, chiar îl presezi: „Când termini? Nu ai terminat? Ce faci acolo?” Înțelegeți? Foarte mare probleme. Și uneori chiar și râzi fin, mucalit de el. E, și asta o să se plătească. Plăcerea asta o să fie scoasă printr-o durere, printr-o smerire analoagă.

Pe de altă parte, fraților, să Nu refuzăm smeririle, durerile pe motiv că nu rezistăm. Fraților, pentru noi sunt. Fraților, noi trebuie să ne ridicăm la nivelul voii lui Dumnezeu și nu voia lui Dumnezeu să se coboare la nivelul nostru. Trebuie să le ducem că ale noastre sunt. Înțelegeți? Ca să plătim din păcate. Noi suntem de iad, fraților. De vreme ce Dumnezeu îngăduie ceva, știe El foarte bine de ce îngăduie lucrul respectiv și odată cu ispita, cu smerirea dă și ieșirea din aceasta.

Concluzii și îndemnuri

Din cauza asta să facem răbdare, să avem rugăciune și simplitatea nădejdii întru ascultarea noastră. E nevoie de rugăciune pentru că rugăciunea este vorbirea minții cu Dumnezeu și deci astfel aflăm ce dorește Dumnezeu de la noi în ispita prin care trecem.

Să nu facem după capul nostru pentru că cei care fac după capul lor fără să întrebe și fără să asculte, fără să aibă răbdare și fără să aibă nădejde că o să ajute bunul Dumnezeu, mai rău s-au încurcat în ițele ispitelor și de acolo nu au ieșit, fraților.

Să ne ferească bunul Dumnezeu și să ne ajute bunul Dumnezeu! 

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin 

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!