James Hetfield/Metallica: Adevărul din spatele scenei

Odată cu încheierea festivalului Untold, încheiem (deocamdată) seria de articole legate de muzicieni în care arătăm că ceea ce îl ține pe om în picioare este legătura sa cu Dumnezeu și ceea ce îl distruge pe om este păcatul, indiferent cât de talentat este omul respectiv. Am vorbit de muzicieni care și-au dat sufletul diavolului, care au făcut vrăjitorii însă s-au întors și iarăși care au reușit să se țină într-un echilibru.

Dincolo de aceste cazuri care ies în evidență acum vă vom prezenta, ca încheiere, ca o concluzie, un caz absolut tipic care și acesta arată că:

Cu cât mai mult ne apropiem de Dumnezeu, de valorile creștine, cu atât mai bine ne este, cu cât ne depărtăm, ne apropiem de iad. Asta e valabil pentru toți – oricine am fi.

Ca o dovadă a acestei afirmații, unul dintre cele mai tipice exemple este James Hetfield – celebrul lider al legendarei formații Metallica care se confesează cu sinceritate în scurtul material de mai jos.

Un singur lucru ar fi bine să precizăm – legat de clip: Hetfield este căsătorit din 17 august 1997 cu Francesca Tomasi 1997 și au 3 copii.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Absolut. Cred că nu e niciun secret că James Hetfield de pe scenă este cel care mi-ar plăcea să fiu, dar nu sunt. Nu sunt acela tot timpul. Nu cred că e atât un efort conștient de a proiecta o imagine, pentru că muzica are un efect asupra noastră din trupă când o cântăm. Trecem la un alt nivel, facem fețe pe care nu le facem de obicei, transpirăm mai mult, ne mișcăm altfel, suntem în alt plan, și când este un public, ca la Rock Am Ring sau altundeva, te-mpinge mai sus, ne-mpingem unul spre altul spre noi… E ca la Olimpiadă! Treci dincolo de unde tocmai erai.

Dar cred și că încercarea de a păstra acea imagine și-n afara scenei… Știți… îmi plac bicicletele, îmi plac mașinile, îmi place să merg cu viteză… Dar da, la fiecare om există această latură mai sensibilă. Să pretindem că nu există, aceasta este o problemă. Și cred că eu aici eram. Nu mai voiam să fiu vulnerabil niciodată, după ce am fost rănit de atâtea ori.

Știți: „Mereu eu o să-mi părăsesc prietena fiindcă am fost rănit odată”… Știți, sentimentul acesta. E clar că aici un fel de monstru arată o altă față a Metallica. Și asta – cred că e ceva mai puternic. Știți, să-ți arăți punctele slabe e o mișcare destul de puternică.

– A fost alcoolul un soi de evadare?

– Absolut! Alcoolul era… Cred că de când a murit mama mea, alcoolul a devenit mai mult ca o parte din mine. La 13 ani… Nu, scuze, la 16 ani. Devenise… știți, începe ca un clișeu: „Hei, mă simt mai viu, mă simt mai liber, mai în largul meu, pot vorbi cu femei, pot urca pe scenă și toate astea…” Era ca un fel de ceață, eram deja într-un fel de ceață și asta făcea ca lucrurile să fie mai distractive.

Și apoi, povestea tipică: a-nceput să devină o nevoie. Și apoi a devenit ca ceva firesc, de-ntreținere. Și era o ceață constantă, unele lucruri nu mi le pot aminti… Amnezia de la băutură nu era plăcută, bătăile, tot felul… spirala distrugerii, clișeul ăsta. Cu siguranță a devenit din ce în ce mai evident că mă schimba, aduceam acasă ceva din viața de pe drumuri, și acum aveam familie și copii și nu era o combinație bună. Dar da, era „activatorul”, îmi dădea posibilitatea să fiu „mai mult eu însumi”, așa părea. Dar de fapt eram mai puțin…

Chiar depinde de persoană, și e o călătorie personală. Eu a trebuit să ajung la pământ. Eram încăpățânat, nu învățam. Am încercat să mă las un an și nu era distractiv așa că m-am întors la băut… Și a trebuit ca cineva să-mi spună, practic soția m-a dat afară din casă și mi-a zis: „La revedere!” A fost nevoie de acest șoc, știți… Și frica e un motivator destul de bun, căci nici măcar atunci nu voiam să mă las de băut. Dar știam că nu puteam trăi fără familia mea. Era mai importantă.

Și când am descoperit că mai erau și alți oameni în situația mea, că secretele tale cele mai adânci, întunecate, cele mai urâte sunt doar otravă care te roade pe dinăuntru. Indiferent ce ascunzi, există cineva care poate zice că a făcut și el asta. Așa că este o conexiune cu oameni prin experiență, care arată că se poate realiza.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!