Iubirea de trup, transhumanism, sinucidere – părintele Teologos

Una dintre problemele principale ale societății actuale este viziunea trupească asupra lumii care ne împinge la mari probleme legate – paradoxal – de trup, toate cu efecte foarte serioase și pentru trup și pentru suflet.

Concentrarea pe trup aduce distrugerea acestuia, nu mântuirea lui.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin 

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

O întrebare necesară

Astăzi o să vorbim puțin despre relațiile interumane. Și aș dori să încep această mică discuție despre o întâmplare de pe vremea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul. Ceea ce m-a impresionat e faptul că Domnul îl întreabă pe Sfântul Ilie, după ce-l smerește și-l lasă în gândurile și deznădejdea lui, îl întreabă Domnul: Ilie, ce faci? Ca și pe Adam, știți? Adame, unde ești?

E foarte frumoasă întrebarea lui Dumnezeu, însă azi nu știu dacă ne mai întreabă cineva ceva. De fapt, azi tot numai Dumnezeu întreabă în inima noastră pentru că suntem într-o civilizație a „performanței”. Fiecare cu ale lui adică. Fiecare e concentrat pe performanța sa, pe cariera sa. Și din cauza asta suntem triști. Înțelegeți? 

După exemplul lui Dumnezeu, la fel și noi – mai ales duhovnicii – ar trebui să mai întrebăm câteodată: Ucenicule, ce faci? Sau pe prietenii noștri: Prietene, ce faci? Sau pe copiii noștri: Ce faci? Sau pe soția: Ce faci, draga mea, iubita mea, ce faci? 

De ce ne însingurăm

Din păcate, cum spuneam, noi ne concentrăm pe scopurile noastre individualiste. Aceasta poate fi un scop egoist frontal, adică o patimă care se bazează pe una sau o complicație a celor trei mari patimi: dorința de putere, de avere sau de plăcere. 

Bineînțeles că poate fi mascată și printr-un scop umanist foarte mare cum ar fi: goana după energie, fuziunea nucleară, problemele de distrugere a mediului, problemele de sănătate, planetare și așa mai departe. Dar și în aceste cazuri de probleme umanitare globale, dacă se calcă în picioare personalitatea, vieți omenești, familie și așa mai departe se distrug atunci revenim tot la scopuri egoiste care există în spate. 

Iubirea de plăcere

Și din cauza asta vedeți că în cazul iubirii de plăcere se ajunge până la lucruri halucinante când oamenii sunt obsedați de aceste lucruri de interese personale, de aceste lucruri trupești, de carnal, fără nicio perspectivă de spiritualitate. Iubirea de plăcere este groaznică, fraților. Amintiți-vă De Sodoma și Gomora.

În continuu, se caută cu o fervoare disperată noi metode de a-și satisface poftele trupești. Dacă oamenii s-ar ocupa, de multe ori mă gândesc, și ar studia duhovnicia cum studiază plăcerile trupești, ar fi cu toții sfinți la ora aceasta. Dar din păcate, pe oameni îi interesează mult mai mult carnalul decât duhovnicia.

Ne zbatem ca civilizație într-un infinit finit, căutând cu disperare o împlinire întru plăcerile trupești, împlinire care nu o să vină niciodată, fraților, pentru că plăcerea trupească este rezultatul unei reacții chimice ce are loc în creier și atrage mintea în spre această himeră. Fură atenția, fură ochiul sufletului care este mintea. 

Cine ne împlinește?

Numai harul lui Dumnezeu poate să-l împlinească pe om, să împlinească persoana umană pentru că persoana umană este creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, adică a Persoanelor Perfecte ale Sfintei Treimi. Și deci numai Persoana poate să împlinească o altă persoană.

Această sete după infinit, după perfecțiune a omului nu poate fi împlinită de nimeni și nimic decât numai de bunul Dumnezeu care este pur duhovnicesc.

Deci fraților, niciun avans trupesc – întru plăceri trupești – nu-l va aduce pe om mai aproape de Dumnezeu ci, din contră, mai departe. Va fi prizonierul, va fi robul cărnii, obsedat de carne care generează singurătate, despărțire și nu va fi robul lui Dumnezeu, cum se spune în Biserică, adică robul Persoanelor perfect libere și bune – adică Persoanelor dumnezeiești – și deci robul libertății și al iubirii – că Dumnezeu iubitor este – și al bunătății – că Dumnezeu bun este. Înțelegeți? 

Cui ne facem rob astfel devenim și noi. Carnea produce moarte, vom fi robii morții. Dumnezeu este viață, este iubire, vom fi robii iubirii, ai vieții și ai libertății, că Dumnezeu este perfect liber.

Această obsesie a cărnii se traduce și în pofte trupești că rușine este și a spune, însă și într-o frică morbidă de boli și în ultimă instanță (frică) față de moarte. Desigur că trebuie să ne păzim de boli, însă pe primul plan trebuie să fie iubirea față de Hristos și față de semen.

Iubire și smerenie

Însă fraților iubirea față de semen nu ne impune să impunem celorlalți constrângerea și vindecarea lor forțată în modul în care ni se pare nouă bun. Din contră. Iubirea față de semeni ne impune să nu impunem celuilalt tratamentul pe care-l socotim noi că trebuie să-l urmeze. 

Desigur că spunem după cunoștințele date nouă de Însuși Dumnezeu sau de cine ne sunt date aceste cunoștințe, părerea noastră, dar până aici. Nu lezăm libertatea umană.

Să nu uităm niciodată de persoana celuilalt și de faptul că pot să fie și alte păreri chiar mai bune decât ale noastre. În cazul acesta ar trebui să avem flexibilitatea smereniei, să acceptăm acest lucru, însă de multe ori nu avem această flexibilitate – desigur uneori și din cauza faptului că nu credem sau nu știm că celălalt are o poziție mai bună (dacă o are, bineînțeles) – și asta, chiar dacă, eh, nu e bine, e oarecum scuzabil pentru că toți suntem oameni limitați și asta e.

Însă de cele mai multe ori nu avem această flexibilitate a smereniei să acceptăm părerea celuilalt fie că nu vrem să ne pierdem faima (adică slava deșartă) în fața lui sau a celor dragi nouă – unde, atenție! – „cei dragi nouă” pot să fie și familia, prieteni, pot să fie și un public foarte larg în care să nu cunoaștem pe nimeni.

Iubirea de avere

Dincolo de slava deșartă, fie că nu dorim să ne pierdem averea – banii – și aici, putem să includem și faima, renumele care ne ajută să câștigăm banii sau puterea asupra celorlalți care și asta e o componentă a averii.

Din cauza asta Domnul a zis: „Nu puteți să slujiți la doi Domni: lui Dumnezeu și lui Mammona”. Mammona e zeița asiriană a averii. Deci vedeți: prin avere ne sustragem din iubirea lui Dumnezeu, ne îndreptăm înspre interesul egoist al nostru.

Transhumanism

Toate acestea sunt componente a puterii lumești – se mai pot descrie și prin termenul ăsta. Ca expresie a căutării acestei puteri omenești și a fricii morbide de moarte – a fricii …mortale față de moarte – este și transhumanismul care, desigur, că începe cu o componentă bună să zic așa, un pretext bun – acela de a ne vindeca, de a fi sănătoși, de  fi supermen, de a fi oameni mai buni în sensul trupesc al cuvântului – însă merge la extreme care îl depărtează pe om de Dumnezeu.

Timp și pocăință

Sigur, noi apelăm la medici și încercăm să ne vindecăm și să fim sănătoși. Fraților, trebuie să știți că facem lucrul ăsta pentru a câștiga timp și a ne pocăi, pentru a muri cum trebuie, pentru a ne mântui și nu pentru a evita moartea cu orice preț din punct de vedere trupesc, carnal. Timpul ne este dat pentru pocăință și importanța capitală a morții este faptul că după moarte nu mai avem timp, nu ne mai putem pocăi.

Ei, dacă în strădania noastră de a ne vindeca, de a evita moartea, ne pierdem timpul de pocăință, nu ne mai pocăim și – mai mult – ne mândrim cu transhumanismul nostru, cu ce facem și așa mai departe, atunci acest lucru nu ne ajută ci – din contră – este foarte dăunător, ne depărtează de Dumnezeu.

Să nu uităm, fraților, că biruirea morții se face prin sfințenie și nu prin peticirea și prelungirea vieții păcătoase aici pe pământ, în halul în care este. Viața asta căzută, departe de Dumnezeu. Omul este veșnic. O sută de ani în plus sau în minus nu contează în fața veșniciei – contează însă foarte mult cum îi trăim.

În această optică a focusului nostru pe cum trăim, pe cum ne comportăm, contează și o zi și o oră în plus sau în minus, bineînțeles. Contează dacă ne pocăim corespunzător!

Noi nu suntem, apriori, împotriva descoperirilor științei care vindecă pe oameni și prelungesc viața și ne asigură un trai mai bun, să zic așa, ci suntem împotriva unei optici greșite cu care acestea sunt privite, generate și deci folosite.

Păcatul

Ăsta e păcatul: folosirea greșită, fraților! Idolatrizarea acestor lucruri. Ideea îndumnezeirii care vine prin transhumanism, a pseudo-îndumnezeirii în carne. Fraților, nu se poate face treaba asta! Numai prin duh se îndumnezeiește materia. Și depășirea morții se face prin sfințenie, prin unirea cu Dumnezeu. 

Acuma, ca să coborâm puțin nivelul, desigur că sunt sfinți care se lăsau total în mâna lui Dumnezeu având credință nestrămutată în Acesta. Noi, însă, nu spunem aceasta pentru toți pentru că, din păcate, nu suntem la măsurile lor – și, printre altele, ne putem chiar și mândri cu asta, dincolo de faptul că putem să murim nepocăiți sau în clipa bolii în loc să-I mulțumim lui Dumnezeu, să cârtim împotriva purtării Sale de grijă și putem chiar să-L blestemăm – Doamne ferește!

Noi spunem cu smerenie că e bine să folosim știința și pe medici, pe care tot Dumnezeu i-a lăsat ca să avem timp și să ne putem pocăi mai mult să putem deveni mai buni. Pentru asta ne vindecăm, fraților și încercăm să mergem la medici și așa mai departe. Asta, desigur până când Dumnezeu îngăduie, până când vine clipa morții.

Despre moarte

Mare atenție aici să nu ajungem în extrema cealaltă ca de frica de umbra morții – adică de durere – să dorim să murim. Să-L lăsăm pe Dumnezeu, fraților, că știe mai bine când este momentul pentru fiecare să moară – cât timp mai este cineva în viață – trebuie să știți că omul poate să devină mai bun, se mai poate pocăi.

Din cauza asta, numai Dumnezeu poate să îl omoare pe om, adică să îl ia om la El pentru că numai Dumnezeu știe care este punctul nostru de maxim duhovnicesc.

Sunt mari păcate! Și omorul altora, când îi omorâm pe alții, pentru că noi nu știm când este clipa lui de maximum duhovnicesc și când este mai convenabil pentru respectivul să moară. Și omorul nostru – adică sinuciderea.

Sinuciderea

Nota bene, fraților, euthanasia este o formă de sinucidere. Desigur că ar trebui să fie evident acest lucru, însă astăzi euthanasia este împachetată foarte „frumos”, foarte tehnic astfel încât să dispară grozăvia păcatului sinuciderii. Și cei medicii care fac euthanasia primesc instrucțiuni foarte clare să aibă grijă cum vorbesc cu pacienții astfel încât să nu cumva să cadă pe plan personal și omul care dorește să se sinucidă să-și dea seama de grozăvia faptului pe care urmează să-l facă.

Fraților, credeți-mă, sinuciderea nu rezolvă nicio problemă ci, din contră, le permanentizează și le amplifică la maxim și în cel sinucis – după moartea sa, bineînțeles – și în cei din jurul lui, care sunt legați de el. Nu carele cumva să credeți, fraților, că dacă cineva are trupul mort este și el mort și totul s-a terminat. Nu s-a terminat  nimic. Nu e așa. Omul e veșnic. Am spus de foarte, foarte multe ori că sufletul e veșnic și suferă consecințele faptelor sale și are starea sa existențială din momentul morții doar că este amplificată la maxim.

Și trebuie să știți fraților, că nimic nu e mai groaznic ca starea existențială a celui pe care diavolul îl împinge în spre sinucidere.

Cunosc cazuri fraților, știu foarte bine ce vorbesc. E groaznic, fraților! Încă o dată: nu rezolvă nimic – ci din contră va pricinui o foarte mare durere în toți, inclusiv în el. Să nu-și creadă gândului că totul s-a sfârșit în această viață – cel care dorește să se sinucidă.  Din contră: de vreme ce este în viață, nimic nu s-a sfârșit.

Vremelnicie și schimbare

Cele pământești sunt toate trecătoare, fraților. Totul se joacă. Nu dați importanță, fraților, mai mare decât este necesară lucrurilor de pe acest pământ. Toate sunt importante, fraților, numai prin prisma vieții veșnice, având ca ultimă țintă viața veșnică, cum spuneam, iubirea lui Dumnezeu și decolarea către Acesta trebuie făcută la momentul potrivit și Dumnezeu știe acest moment – nu noi – și despre asta pot să mărturisească toți cei care au avut tentative de sinucidere. Ferească bunul Dumnezeu! E groaznic.

Nimic nu e mai groaznic decât o sinucidere. Să nu facem prostii ireparabile, fraților, orice s-ar întâmpla! Toate trec aici pe pământ, toate se rezolvă, nu vă gândiți că totul s-a terminat. Toate sunt secundare în fața mântuirii și a veșniciei. Nu s-a terminat nimic aici pe pământ, după moarte este veșnicia. 

Cei care aveți astfel de gânduri, spovediți-vă, rugați-vă la Dumnezeu să vă ajute, că Dumnezeu este tată și nu este pedepsitor și ieșiți și vorbiți pur și simplu cu persoane duhovnicești, cu prietenii voștri care vă pot ajuta. Pe aceștia îi rog să vă asculte, să dea puțin timp, puțină atenție vouă. Către cei care sunt în probleme – care vor să se sinucidă – mă adresez zicând: Căutați ajutor la Dumnezeu și la oamenii care pot să vă ajute după Dumnezeu! Nu încercați să vă rezolvați problemele singuri. E foarte dificil. Nu se poate dacă ați ajuns la nivelul acesta, ferească bunul Dumnezeu! Mergeți, discutați, sfătuiți-vă cu oamenii care vă pot ajuta! Înțelegeți? 

Sfinții Doctori fără de arginți

Este mult mai bine să ne rugăm lui Dumnezeu și sfinților Săi să ne ajute în problema bolii și a morții – mai ales că există o ceată specială și foarte celebră de sfinți care se ocupă exact cu asta: sunt Sfinții Doctori fără de arginți. Sfinții Doctori fără de arginți, sunt cea mai faimoasă ceată – în număr de vreo 20 – foarte drăgălași și făcători de bucurie  cu stareț, să știți, Sfântul Panteleimon.

Părintele Teofilact de la Nea Skiti, să avem rugăciunile lui, care avea chilia cu hramul lor, și deci sfinții îl protejau așa foarte îndeaproape, îi vedea foarte des cum intră toți 20 în chilie până în paraclis cântând troparul lor.

Foarte des, fraților! Într-o veselie îi vedea. P. Teofilact spunea că Sfântul Panteleimon are o slavă specială, strălucea mai mult, era mai presus decât toți ceilalți. Era starețul lor.

O întâmplare

Să vă spun o întâmplare: la un moment dat, părintele Iosif Vatopedinul avea mari probleme cu stomacul și obștea a luat hotărârea ca să-l trimită afară la Tesalonic pentru tratament. Înainte de a pleca afară, părintele Iosif trece pe la părintele Teofilact care îl aprecia foarte, foarte mult și datorită măsurii sale duhovnicești, însă și datorită faptului că era ucenicul Sfântului Iosif Isihastul, adică al lui Gheron Iosif cum mai este cunoscut în România, sfânt pe care îl aprecia foarte mult și în care sinodie fusese o scurtă perioadă de timp, însă nu putuse să țină pasul cu sinodia respectivă pentru că P. Teofilact era o fire foarte bolnăvicioasă.

Ca dovadă a acestei prețuiri deosebite, părintele Teofilact îi oferă părintelui Iosif un pește așa mare… cu sos, cu piper, condimentat, prăjit și îl pune în față părintelui Iosif: Poftim! 

P. Iosif se uită la pește și zice: P. Teofilact, te rog frumos să mă ierți, nu pot să mănânc.

Ehhh, îmi refuzi tu ostpitalitatea, vai…!

Nu, te rog frumos, nu e vorba că îți refuz ospitalitatea, dar nu pot să mănânc așa ceva că am mari probleme cu stomacul și…

Și spune P. Teofilact: Nicio problemă, până mâine dimineață, Sfântul Panteleimon o să te facă bine! 

Se retrag la chilie, dimineața când se trezesc, intră așa jovial nevoie mare, P. Teofilact în chilie la P. Iosif și zice: Te-a făcut bine Sfântul Panteleimon? Cum e, Părinte Iosif?

Acesta bolea în pat acolo… Și Sfântul Teofilact se uită așa la P. Iosif: Cum nu te-a făcut bine, Sfântul Panteleimon?

Se duce iute în paraclis la Sfântul Panteleimon și-i zice: Dacă până mâine, nu-l faci bine pe P. Iosif, nu-ți mai aprind candela! Scurt.

Până a doua zi, P. Iosif s-a făcut bine, fraților.

Și trebuie să știți că P. Iosif a murit de inimă și de insuficiență pulmonară, o întreagă poveste, dar până în clipa morții nu a mai avut probleme cu stomacul, mânca și anghinare, mânca conserve, adică lucruri care sunt dificil de digerat. Și asta din cauza faptului că Sfântul Panteleimon s-a achitat exemplar de sarcina pe care P. Teofilact i-a atașat-o. 

Duhovnicie

Apropos de asta, ca să vedeți și ce înseamnă duhovnicia și discernământul și înțelepciunea, trebuie să știți că după un anumit timp, Părintele Teofilact a început să orbească și apoi a orbit total de bătrânețe. Și era foarte trist din pricina asta.

În starea aceasta i se arată Sfântul Panteleimon și-i spune „Pot să te vindec într-o clipită; însă nu-ți folosește”. Înțelegeți?

Deci fraților, da, să facem cele ale noastre, omenești, însă să nu forțăm nota, să nu forțăm mâna lui Dumnezeu, pentru că știe El foarte bine, mult mai bine decât noi ce ne este de folos și ce nu, inclusiv în privința bolilor. 

Desigur că noi avem legea noastră omenească, dar este și legea dumnezeiască și să nu intrăm foarte tare în legile foarte fine pe care le-a lăsat Dumnezeu. Să nu intrăm în probleme de etică. 

Adică, fraților, să nu fim atât de încrezători în noi înșine că le putem pe toate. Nu le putem pe toate și chiar dacă lucrurile pe care credem că le putem face nu înseamnă că și trebuie să le facem și este nevoie sau este bine să le facem. Înțelegeți? 

Trebuie puțin discernământ și trebuie să nu uităm că totuși este Dumnezeu care este iubitor.

Interese

Așa că să nu fim atât de concentrați pe interesele noastre personale în orice domeniu, inclusiv în cel al sănătății – al securității corporale despre care discutăm acum – până acolo încât să călcăm în picioare iubirea față de semenii noștri și față de Dumnezeu. Nu trebuie să fim atât de concentrați. 

Nu trebuie să fim pentru că ne distrugem ca și civilizație și nu este bine. Deci din cauza asta întotdeauna să punem pe primul plan persoana celuilalt, personalitatea celuilalt și întotdeauna să lăsăm loc să respire libertatea sa. Să nu călcăm în picioare iubirea dintre noi de dragul științei, de dragul descoperirii, de dragul de a-i impresiona pe ceilalți, de dragul de a ne face pe noi dumnezei, pseudo-dumnezei prin slava deșartă în detrimentul celorlalți. Nu este bine, fraților, asta și Dumnezeu nu validează asta.

Vedeți, cu toate că la ora asta, oamenii fac niște planuri extraordinar de mărețe, foarte mari, datorită faptului că se calcă în picioare iubirea, harul lui Dumnezeu, personalitatea celuilalt și din cauza asta nu reușește nimic și mergem din dramă în dramă, din rău în mai rău. Și în loc să ne vindecăm, începem să bolim din ce în ce mai mult și cu toate că din punct de vedere al trupului poate că suntem mai bine ca în trecut, din punct de vedere al sufletului și al fericirii, este foarte discutabil dacă mai suntem la măsura sfinților.

Și de fapt scopul nostru aici pe pământ și mai ales în veșnicie este să fim fericiți și asta vine doar prin unirea în iubirea lui Dumnezeu dintre noi.

Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin 

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!