Vizionați pe părintele Iosua Trenham care abordează o temă foarte actuală – mai ales în Statele Unite ale Americii, însă nu numai:
Tendința fiecăruia de a-și face „biserica” sa – de a crede după cum socotește de cuviință („după cum îl taie capul”) – de a-și crede gândului, de a-și face voia.
E un cuvânt (din păcate) de mare actualitate.
Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)
Powered by RedCircle
Hei, dragilor, Dumnezeu să vă binecuvânteze! Mulțumesc că sunteți aici. Astăzi, am un gând pentru voi în legătură cu tema credinței instituționalizate. Ca preot în biserică, în ultimii 30 de ani am auzit multe opinii pe această temă de la oameni care sunt supărați în legătură cu religia lor și abandonează angajamentele și promisiunile lor către Dumnezeu, de a-și practica credința. Am constatat asta începând cu prima zi de preoție.
O problemă constantă
Atunci când am fost preoțit am slujit ca preot de misiune la o foarte mică, dar înfloritoare, comunitate, am încercat să-mi câștig, unul din membrii parohiei pentru o cât mai bună viață creștină. Iar atunci când îi vorbeam despre importanța participarii la slujbele bisericii, la rugăciune, la pregătirea pentru primirea Sfintelor Taine in viața lui în primul rând, îmi zicea: „Părinte, atunci când sunt în natură mă simt mai aproape de Dumnezeu, pot să mă rog mai bine, și de aceea, îmi place să merg în pădure, în loc să mă duc la biserică.” Aceasta a fost la începutul pastorației mele și de atunci tot aud asta.
De fapt am auzit două opinii despre aceasta nu de la oameni care nu cred, dar de la creștini ortodocși serioși, că nu mai cred în religia instituționalizată și că ei își practică credința. Am auzit asta de două ori într-o singură săptămână și evident că dupa trei decenii de când am fost preoțit, această scuză grotească de a abandona promisiunile sacre către Dumnezeu de a ne practica credința în biserică, nu și-a pierdut vigoarea și este în continuare văzută ca un fel de justificare pentru a nu participa la viața comunității, a vieții liturgice din biserică, și a nu rămâne credincios până la sfârșit și care este un obiectiv atât de mare pentru orice creștin.
Instituționalizarea în istorie
De fapt, toate religiile tradiționale, toate religiile semnificative din istoria lumii, au fost foarte instituționalizate. Nu a existat un lucru asemănător cu acela de a fi existat vreo religie influentă care să nu fi fost instituționalizată. Cu siguranță, acea unică și adevărată religie descoperită de Dumnezeu să mântuiască neamul omenesc și să răscumpere universul este foarte instituționalizată. De fapt, așa cum vedem în Vechiul Testament a existat o puternică instituție bisericeasca formată din preoți și leviți ale căror responsabilități erau descrise în amănunt, cu răspunderi pe mai multe nivele, cu jertfe, proceduri cum să se facă slujbele, numirea de citeți și cântăreți.
În Vechiul Testament, credința evreiască, revelată de Dumnezeu prin Moise, organizată sub regele David și de profeți până la mici detalii, a fost instituționalizată. De fapt, Domnului nostru, Iisus Hristos Însuși, i-a plăcut să se roage în natură Tatălui Său, îi plăcea să se retragă pe vărfurile munților, să se roage în grădini, și cu toate acestea a participat direct și cu credință la activitatea bisericii instituționalizate, atât în sinagogă câ și în templu. A fost credincios în timpul copilăriei Sale, în fiecare sâmbătă, participând la slujbele din sinagogă și a ținut toate sărbătorile ca un bun credincios și ca un adevărat servitor.
Domnul nostru Iisus Hristos și Biserica Sa
Iar atunci când Domnul nostru, Iisus Hristos, în plenitudinea preoției Sale, s-a dedicat măntuirii noastre, modul de rugăciune al creștinilor a fost descoperit apostolilor Săi. De asemenea, Acesta a dat creștinilor instrucțiuni amănunțite despre biserică. El a avut 3 apostoli, apoi 12, apoi 70, și prin intermediul Duhului Sfânt, după prețioasa Sa răstignire și înmormîntare de 3 zile, învierea din morți și pogorârea Duhului Sfânt, a dat detalii amănunțite, care au inspirat pe sfinții apostoli, în legătură cu organizarea bisericii.
Biserica este Trupul Său, un trup care nu este invizibil. Trupurile sunt foarte organizate, slavă lui Dumnezeu! Iar atunci când nu sunt foarte organizate, acestea se năruie. Putem afla din Sfintele Evanghelii că Mântuitorul nostru nu numai că s-a referit la procesul de constituire al Bisericii Sale dar și a călăuzit în mod clar pe sfinții apostoli cum să efectueze spovedania, cum să rețină și să ierte păcatele, și cum să rezolve problemele de disciplină din biserică. Toate aceste texte se găsesc la Matei, capitolele 16, 18, etc. Iar apoi, mergând la Faptele Apostolilor, vedem continuarea acestora prin preoțirea diaconilor care urmau să-i ajute pe apostoli, trăind viața lor în jurul rugăciunii, a slujirii poporului, prin delegarea multor acte de caritate către diaconi.
Dovezi scripturistice
În Faptele Apostolilor, capitolul 14, versetul 22, Sfântul Pavel a hirotonit – ceea ce reprezintă un mare lucru din punct de vedere instituțional – preoți în fiecare biserică. Iar în Epistole, putem vedea cum era organizată în mod concret biserica veche, incluzând detalii despre natura hirotonirilor, prin punerea mâinilor și dăruirea darurilor duhovnicești la hirotonire, liste ale calificărilor necesare pentru a deveni preoți sau diaconi. Putem găsi și lămuririle pe care Sfântul Pavel le dă fiilor săi duhovnicești, episcopii Timotei și Tit. Întreaga sectiune cunoscute sub denumirea de Epistolele Pastorale, -Timotei 1 și 2, Tit – este ticsită cu amănunte lămuritoare despre organizarea instituțională dată de Sfântul Pavel bisericii vechi.
Prima epistolă către Corinteni cuprinde amănunte despre Sfânta Liturghie și împărtășirea cu Sfintele Taine. Dacă cineva nu crede în biserica instituționalizată, acela nu crede în Iisus Hristos. Iar dacă nu crede în Biserica pe care El a întemeiat-o, atunci nu crede nici în Biblie. În Apocalipsă, partea culminantă a Noului Testament, slujirea cea cerească este descoperită, – marea poartă a raiului este deschisă iar Sfântul Ioan vede ceea ce se întâmplă în viața viitoare -, iar această slujire lui Dumnezeu, care are loc în jurul tronului Său, este bine organizată, la fel de bine cum este organizat și raiul și noua viață.
Concluzii
De aceea, dragilor, nu este bine să zicem că nu credem în biserica instituționalizată. Asta nu înseamnă că adevărata credință, credința creștină, are numai un caracter exterior. Credința instituționalizată nu înseamnă ceva exterior, ci înseamnă ceva serios, mare, care vine din vechime. De fapt, te-ai putea aștepta ca biserica sfântă, care a apărut acum 2000 de ani, și care a crescut și s-a răspândit în toată lumea, care a condus spre mântuire mulți bărbați și femei, să fie puternic instituționalizată și evoluată.
Cu adevărat aceasta este realitatea, nu numai privită din exterior. Pentru că nu ar fi adevărat dacă ne uităm la esența concretă a credinței noastre, pe care Mântuitorul ne-a lăsat-o, și care înseamnă să-ți clădești în inimă ta o modalitate de purificare a acesteia și de transformare internă a omului. Și cum suntem oameni adevarați, cu trupuri adevărate, iar părtășia noastră în comun are o structură concretă, așa și biserica nu este o realitate invizibilă a unei spiritualități comune, ci este este o realitate tangibilă a iubirii exprimate prin primirea Sfintelor Taine și astfel trupurile, ca și sufletelor oamenilor, să fie vindecate și înnoite.
Care sunt cauzele acestui fenomen?
De obicei oamenii spun că nu cred în biserica instituționalizată pentru că întrucâtva aceștia au avut de suferit din partea unora din biserică, poate că au fost nedreptățiți de unul sau altul dintre cei care o conduc, poate că au suferit vreo cumplită năpăstuire, că au fost ocărâți, sau răniți în vreun fel. Acest comportament reprezintă un mecanism de protectie construit în mintea lor, reacționănd exagerat la faptul că Biserica nu este organizată perfect și nu funcționează în mod perfect.
Biserica de pe pământ, deși este adevărată, nu este perfectă. Iar aceasta se întâmplă de la fondarea sa. Dacă ne vom uita în Faptele Apostolilor, vom gasi multe referiri la traumele prin care sfinții apostoli au trecut, la început, în îndrumarea Bisericii. Dar aceștia nu au îngăduit oamenilor să zică: „Nu cred în biserica instituționalizată pe care sfinții apostoli au instituit-o din ascultare pentru Hristos.” Dacă te separi de comunitate și de biserică, te vei separa de Hristos. Acei care au primit pe Apostoli au primit pe Hristos, iar cei care au respins pe Apostoli l-au respins pe Hristos.
Încurajare
Deci, aceasta este încurajarea mea: dacă ți-a venit gândul acela de a nu crede în credința instituționalizată, refuză-l. Bineînțeles că crezi în aceasta dacă ești creștin. Iar dacă ai suferit, nu te lăsa să reacționezi exagerat. În schimb, investește mai mult în biserică, contribuie mai mult la acele instituții rânduite ale sale, din toată inima și cu tot trupul. Contribuie mai mult la sănătatea bisericii printr-o mai mare contribuție la integritatea trupului lui Hristos. În mod absolut credem în asta și iubim biserica instituționalizată pe care Preasfânta Treime a lasat-o moștenire oamenilor, ca spațiu în biserica împărtășirii cu El.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
