Un moment de bucurie – părintele Pimen Vlad

Vizionați pe părintele Pimen Vlad amintindu-ne într-un cuvânt scurt și frumos de un lucru care astăzi, în goana noastră nebună, l-am uitat: să avem un moment de bucurie. Să ne bucurăm.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Iată dragii mei că ne vedem iarăși.

Un moment de respiro

Ce voiam să vă spun? O să încerc să vă fac câteva filmări scurte. Scurte de câteva minute. Cum o să le posteze părintele, poate un pic mai des, dar nu vreau, adică, s-ajungeți la un moment dat să spuneți: „Măi, dar nu se mai termină??” Adică să fie peste măsură. Pentru că scopul la filmările astea nu-i să vă îngreuieze – vreau să vă bucure! Uneori să vă aducă un zâmbet, s-aveți un moment de pace, de liniște. Un moment, cum se spune, de respiro. Să vă văd că vă bucurați.

Vedem, trăim într-o lume care-i foarte agitată, tot timpul e o alergare continuă, o nebunie să spunem așa, după ce? Partea materială! Mâncăm, dormim, ne-mbrăcăm, ne odihnim, cam aici se învârte viața. Oare atâta-i viața noastră?

Frumusețea creației Lui Dumnezeu

Oare nu merităm momente de-alea în care să ne bucurăm? În care să avem timp să-i privim pe cei dragi în ochi. Să stăm alături, să-i ținem de mână, să-i îmbrățișăm. Adică, clipele alea în care lăsăm totul să dispară, toată materia asta, toată alergarea, toată nebunia după materia asta. Să fie așa, un moment de pace cum se spune. Un moment în care dispar toate – rămâi doar cu persoanele dragi roată. 

Și de-asta, eu de felul meu îmi place să mă bucur. De orice lucru cât de mărunt. De flori, vedeți, eu am flori peste tot pentru că-mi plac. Îmi place! Eu cu orice floare vorbesc. Îi văd frumusețea, parfumul; deci ea toate astea le oferă pentru noi, nu pentru ea. Mireasma care-o are. Păsările cântă. Nu cântă pentru ele, nu! Slăvesc pe Dumnezeu și bucură pe cei din jur. Adică toate lucrurile astea ne învață ceva, adică toate ne transmit ceva. 

Bucuria de cele sfinte

Uite, mie îmi place să mă bucur de orice lucru, cât de mărunt o fi. Am fost cândva la Ierusalim, cu ani în urmă. Și-am stat la o mănăstioară cazat acolo; nu mai știu, am stat atunci vreo 2-3 săptămâni acolo. Mergeam în fiecare zi la Liturghie, la Maica Domnului – la mormântul Maicii Domnului. Și-mi plăcea să stau lângă icoana Ierusalimitisa, icoana mea de suflet, icoana mea preferată care-i nefăcută de mână, dăruită direct de Maica Domnului. Și-ntotdeauna mergeam dimineața așa, când era întuneric încă, mergeam, mă duceam acolo la Liturghie și după aia când reveneam după Liturghie înapoi, treceam pe la Sf. Mormânt, mă-nchinam și-acolo unde eram eu cazat, era pe un acoperiș să zicem.

Să savurăm clipa

Era adică, cât de cât se vedea Ierusalimul. Era frumos. Îmi făceam o cafeluță, luam 2-3 pișcoturi din astea, uscături din-astea așa și mă urcam sus pe un acoperiș mai sus, îmi puneam un scaun. Și savuram cafeluța și cu dulciurile alea, ca să mă hrănesc, să mă bucur de tot ce-i în jur. Încercam să amplific bucuria aceea, adică dispărea hărmălaia, toate astea și vedeam doar așa de la înălțime frumusețea locului. Și mă bucuram.

Râvna cea bună

Ei, deci asta trebuie să încercăm noi să facem! Și de multe ori încerc să vă transmit lucrul ăsta: să mai lăsați momente în care să închideți televizorul, închideți telefonul, închideți totul, ieșiți în natură și vă bucurați. Asta vreau să vă transmit eu. Adică momente de pace, de liniște și de bucurie. Vedeți, eu și pe-aici, tot vă încerc – pe unde am flori, să fac filmări, o leacă să vă întărât, cum se spune. Să râvniți la lucrurile astea, să vă bucurați de ele. Da ?Deci v-am spus, fac filmări scurte, am să mă opresc aici deocamdată.

De la inimă la inimă

Și-o să mai continuăm tot cu filmări scurte așa, dar care încerc, de la inimă, să se ducă la inimă. Că știu că era, citeam undeva de un părinte care vorbea. Și când vorbea la oameni el lăcrima și lăcrimau și oamenii, adică plângeau. Și se-ntreba cineva: 

– De ce, părinte, când vorbești tu, oamenii plâng?

– Tăicuțule, să știi un lucru; că ce pleacă de la inimă  la inimă se duce!

Orice facem în viață, lucrurile bune, să plece de la inimă, adică să le facem cu drag, cât de mărunt o fi lucrul acela. Ajuți pe cineva, faci un gest, îi zâmbești cuiva – să fie din drag. Dezinteresat. Nu doar de-ăla fățarnic cum era o vorbă: „zâmbetul englezesc”, nu! Ceva din drag dacă poți celuilalt. Salută-l cu drag. Urează-i o zi bună. Adică totul să fie cu drag, cu bucurie, pentru că viața- scurtă. E scurtă – plecăm în curând și noi. Și alții pleacă. Și de ce să n-o trăim frumos?

Da dragii mei? Hai! Cu bucurie și cu nădejdea la Maica Domnului!

Doamne ajută!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!