Capcanele depărtării de lume – părintele Teologos

Societatea de astăzi este foarte departe de Dumnezeu și – deci – se impune o depărtare de aceasta pentru a ne apropia de Dumnezeu.
Care însă sunt capcanele care ne apar pe această cale? Vizionați acest material și veți afla.

Vizionare plăcută! (după videoclipul adnotat aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Distingerea patimilor

Într-unul din clipurile anterioare, am dat câteva exemple de patimi și o mică  categorisire a caracteristicilor acestora. Cum putem să distingem patimile? Adică de unde știm că un lucru este patimă pentru noi? De unde știm că un gând este patimă pentru noi?

Aceste caracteristici sunt:

– Caracterul irațional 

– Caracterul material – adică patimile ne lipesc de materie, de această lume

– Caracterul temporal – adică iubim un lucru care trece, care nu este veșnic, care nu ne ajută în veșnicie. 

Din cauza asta trebuie să fim foarte atenți!

Combaterea caracterului irațional

Debarasarea de materie

Pentru a fi raționali trebuie: 

Unu: Să ne debarasăm de materie – adică să stăpânim noi materia și nu materia pe noi. Când spun să stăpânim materia, fraților, nu în sensul de a avea tot timpul în cap cum să facem mai multă și cum să o agonisim, să o stocăm, ci să ne ridicăm deasupra ei din punct de vedere spiritual. Înțelegeți? Nu atâta transformare a materiei în folosul egoist al nostru, ci transformarea materiei pentru a vedea chipul lui Dumnezeu prin ea. Adică pentru a ne apropia mai mult de Dumnezeu prin materie și nu pentru a ne îndepărta având materia drept Dumnezeu.

Gândul la moarte

Dincolo de această debarasare de materie, de ridicare deasupra materiei, al doilea lucru pentru a fi rațional este vorba de gândul la moarte. Luarea în calcul a morții. Apropos de caracterul temporar al patimilor.

Ce înseamnă a ne gândi la moarte? Nu înseamnă să fim îngroziți și să fim melancolici și depresivi că vine moartea și nimic nu mai are sens. Din contră. Sensul este că trebuie să nu ne îngrijim de nimic care nu ne poate face bine în ceasul strâmtorării noastre, cum spune Sfântul Ioan Scărarul, adică în ceasul morții. Să ne îngrijim numai de lucrurile pe care le putem duce dincolo de moarte și numai de lucrurile care ne pot ajuta astfel încât să avem o moarte bună. Și când spun o moarte bună – adică o moarte cât mi aproape de Dumnezeu. Deci o înduhovnicire cât mai mare. Asta este foarte important. Înțelegeți? 

Lucrurile deci de care trebuie să ne debarasăm sunt toate lucrurile trecătoare, toate lucrurile supuse stricăciunii, toate lucrurile care sunt legate de trup, de materie. Aceste lucruri le folosim doar pentru a ne prelungi viața aici pe pământ, nu în sensul facerii poftelor noastre, ci în sensul acordării timpului pentru pocăință, timpului pentru a deveni mai buni. Pentru că am spus că timpul este dat pentru a deveni mai buni. Timpul este posibilitatea îmbunătățirii. 

Noi din cauza asta nu mai avem timp astăzi, pentru că în loc să ne ocupăm de a deveni mai buni din punct de vedere duhovnicesc, folosim timpul ca să dobândim materie. 

Disprețul față de cele lumești

Îmbinând deci planul material și gândul la moarte, trebuie să disprețuim nepătimaș, fraților, duhovnicește, toate câte sunt în lume. Fără însă a le urî. Asta cum se face? După cum și disprețuim și socotim de exemplu, jucăriile sau toate lucrurile copilăriei noastre cu acre ne-am jucat la vârsta prunciei noastre, știți, pentru că și aici suntem prunci relativ la viața viitoare. 

Deci cum al ora asta, eu mă uit la jucăriile cu care se joacă un copilaș de 5 ani și apare această formă de dispreț, dar această formă de dispreț nu este păcătoasă. La fel trebuie să vedem și lucrurile din viața de aici. Pentru că în viața viitoare, vom fi maturi referitor la viața de aici și viața de aici este o copilărie, un început al vieții viitoare.

Chiar au existat niște cărți foarte interesante pe tema asta, chiar niște cărți de science fiction, în care exact tema asta se descrie: tema faptului că viața de aici este de fapt o pregătire pentru viața viitoare. Bineînțeles că eu nu o să recomand acum cărți de science fiction. Vă recomand cărți ale Sfinților Părinți care toți vorbesc despre asta: că aici suntem în pregătire pentru viața viitoare și aici suntem de fapt ca pe o pistă de decolare către ceruri, către Împărăția cerurilor. 

Și deci din cauza asta fraților, nu trebuie să ne încărcăm avionul care o să decoleze prin moarte către viață. Trebuie să fim cât mai ușori astfel încât să putem să decolăm cât mai sus. Înțelegeți? 

Dacă noi ne legăm de roți și de aripi o mulțime de greutăți, o mulțime de amintiri, o mulțime de lucruri materiale din această viață, o să ne prăbușim la decolare. Și decolarea va fi mare. Înțelegeți?

Din cauza asta trebuie să lăsăm în urmă tot ceea ce nu poate să ne ajute în clipa morții cum spune Sfântul Ioan Scărarul sau cum spune Sfântul Isaac Sirul că toate lucrurile din această lume pe care nu le putem lua cu noi dincolo de moarte, să e socotim drept vis. 

Stricăciunea

Acuma, dincolo de moartea noastră personală, trebuie să ne aducem aminte de moartea care bântuie în lume. Toate lucrurile aici pe acest pământ sunt lovite de moarte pentru că după cum foarte bine știți, peste tot există stricăciune, „fthora” în limba greacă. Cum spune la Scriptură, că toată lumea este supusă stricăciunii, nu din pricina ei pentru că creația nu a păcătuit, ci a păcătuit omul și din cauza omului toată această fire este trasă în stricăciune și toată această fire suspină așteptând învierea. 

Deci din cauza asta fraților, nu trebuie să ne legăm pătimaș de absolut nimic. Nici de un ciorap, nici de un ac, nici de un Mercedes, nici de o casă și nici de o poziție socială. Am vorbit despre aceste lucruri în clipurile anterioare. 

Eh, și vedeți că din cauza asta spune la Scriptură că oamenii stau în umbra morții și Hristos Însuși a spus: lasă pe morți să-și îngroape pe morții lor. Deci Domnul Însuși îi socotește morți pe cei care sunt rupți de El, de Izvorul Vieții. Viața trebuie să știți fraților, că este o persoană, este Dumnezeu! Viața nu este cumulul de chefuri, de distracții pe la  concerte, pe la petreceri, pe la tot felul de manifestații, ci viața adevărată este, cum spuneam, unirea cu Hristos.

A trăi vs. a exista

Cei care sunt uniți cu Hristos sunt în viață, trăiesc, ceilalți, doar există!

Din cauza asta diavolii nu trăiesc, ci doar există pentru că ei sunt cele mai moarte creaturi care pot exista pentru că sunt cei mai depărtați de Dumnezeu. Sunt cei mai inexistenți pe măsura a cât îi este cu putință unui suflet…, unei existențe veșnice cum este diavolul. Înțelegeți?

Deci din cauza asta fraților, trebuie să minimizăm relațiile cu cei care nu ne pot ajuta să fim mai aproape de Dumnezeu, mai aproape de viață, mai aproape de desăvârșire. 

Capcane de la diavoli

Acuma, ca să ne întoarcă în lume, trebuie să știți că dracii, după lepădarea noastră de această lume care există în umbra morții, diavolii ne îndeamnă să îi fericim pe mirenii milostivi și îndurători și să ne plângem pe noi că aoleu, ce ne-am lipsit de aceste virtuți, ce frumos era și ce se distrau și așa mai departe. 

Scopul diavolului este ca printr-o prefăcută smerenie să ne facă să ne întoarcem în lume sau rămânând în afara ei, să ne prăvălească în deznădejde. Înțelegeți? Diavolul luptă cumplit, folosind lipsa noastră de experiență. Din cauza asta, cum spuneam, fraților, să nu dăm atenție, să nu începem să pigulim gândurile care ne spun uite, ce bine e în lume și așa mai departe. Trebuie să-i privim cu nepăsare pe cei din lume și cu oarecare formă de mândrie și chir să-i defăimăm pentru a scăpa de deznădejde și pentru a dobândi nădejdea. 

Bineînțeles că asta este doar pentru cei căzuți în deznădejde. Dacă cineva se mândrește deja că a plecat din lume și este deasupra. Bineînțeles că nu o să zică că ei sunt și mai deasupra pentru că atunci se întăresc în mândria lor. Înțelegeți? 

Dar de obicei, la începutul despărțirii noastre de lume, de acest amalgam de patimi, tinerii, mai ales, cad în deznădejde și doresc să se întoarcă iarăși în lume. Din cauza asta este foarte bine – și Sfântul Ioan Scărarul spune pe tema asta – cumva să-și dea nădejde că se ridică la o treaptă superioară, o formă de mândrie de fapt care este permisă doar – încă o dată – celor care cad în deznădejde. 

Un alt fenomen foarte interesant în clipa în care ne desprindem din lume cu adevărat este faptul următor: că în lume, facem foarte multe virtuți – post, priveghere, osteneală, rugăciune și așa mai departe. Însă în clipa în care nu ne mai văd ceilalți și nu ne mai laudă, pentru că ne desprindem din lume, nu-i așa, atunci se usucă toate aceste virtuți. Și atunci nu mai facem treaba asta.

Descurajarea

În acest caz, să știm și să nu ne descurajăm, ci mai degrabă să ne continuăm drumul pentru că abia acum vedem cine suntem. Și asta, cum spuneam, se întâmplă și cu virtuțile, dar mai ales se poate întâmpla și cu lucrurile, cu harismele naturale. Deci de exemplu, dacă cineva era plăcut în cercul lui de prieteni și așa mai departe, când se desprinde de lume, se desprinde de cercul lui păcătos de prieteni, atunci omul se descurajează: băi, ce bine mă simțeam cu prietenii și ce mult mă lăudau. Fraților, ispită este! Tăiați-o! Continuați pe calea voastră și o să vedeți că o să reușiți dacă treceți de acest val al deznădejdii pe care vi-l aduce diavolul. Înțelegeți? 

Pe de altă parte să nu ne mirăm și să nu judecăm când îi vedem pe unii că erau mai demult așa de râvnitori și așa de plăcuți și în centrul atenției și acum nu mai sunt. Pentru că bineînțeles, nu mai este acest fenomen al facerii virtuților din motive de slavă deșartă.

Retragerea harului

De ce nu trebuie să judecăm? Pentru că după cum spuneam, diavolul îi luptă și dincolo de asta, trebuie să știți că după 3-4 ani, harul care se dă în dar începătorilor se retrage. După 3 – 4 ani, asta o spun toți Sfinții Părinți, puteți să îl citiți și pe Sfântul Iosif Isihastul care vorbește pe larg pe tema asta. Harul se retrage și deci tânărul nu mai are același zel, nu mai are aceeași răbdare pe care o avea înainte, nu mai are aceeași flacără a inimii sale. 

Harul trebuie să știți că nu dispare, că dacă dispare este grav, ci doar se retrage pentru a fi fratele încercat. Atunci fratele trebuie să facă răbdare. Trebuie să facă răbdare și să nu acționeze în clipa în care este mânios. Trebuie să lase puțin să se stingă valul întunecat al mâniei și când mintea se limpezește, abia atunci va acționa. Și întotdeauna va acționa sub ascultare. Trebuie întotdeauna să facem ascultare, să facem rugăciune și să acționăm. Nu facem de capul nostru pentru că ajungem pe niște coclauri foarte periculoase și mai ales nu ne părăsim poziția duhovnicească, ci continuăm încet-încet înainte.

Ascultarea

În perioada aceasta de grație, în acești 3 – 4 ani, trebuie să facem ascultare! Foarte foarte important ca acum să facem ascultare să nu pierdem vremea pentru că în clipa în care facem ascultare câștigăm un har hai, să zic așa, al nostru. Tot în dar este, dar este oarecum o luminiță  a noastră și în clipa în care dispare soarele imens al harului dat în dar de către Dumnezeu în primii ani, în clipa respectivă, această luminiță ne va ghida și întâi de toate ne va ghida să întrebăm. Înțelegeți?

Dacă nu, o să avem în continuu revolte că nu e bună aia, nu e bună aialaltă, mă deranjează aia, mă deranjează cealaltă și așa mai departe. Dar dacă avem har, prin ascultarea făcută înainte, atunci vom ști să mergem să întrebăm și să facem răbdare, ne va ajuta Dumnezeu. Înțelegeți?  

Și aici se arată iubirea noastră față de Dumnezeu. Când ne retragem din lume și dispare acest har care stă peste noi ca o cloșcă așa peste puișori și atunci trebuie să Îi arătăm lui Dumnezeu că într-adevăr Îl iubim. Ăsta este un fenomen.

Întristarea

Un alt fenomen la fel de interesant pe care trebuie să îl știm este faptul că dacă ne desprindem  de lume cu adevărat, scăpăm de fapt de întristare. Cum adică scăpăm de întristare, că până acum am vorbit doar de lucruri care întristează?

Când spunem că scăpăm de fapt de întristare, mă refer la faptul că lumea prin însăși natura ei trecătoare ne provoacă tristețe. De ce? Pentru că sunt trecătoare lucrurile pe care le iubim, sunt trecătoare lucrurile de care ne agățăm, sunt trecătoare lucrurile de care ne atașăm sau persoanele și atunci o să ne întristăm când le pierdem. Înțelegeți? Și asta este o întristare mult mai periculoasă, mult mai mare decât întristarea care vine prin ispitele zilnice. Și din cauza asta diavolul încearcă să ne aducă ispite zilnice astfel încât să ne aducă întristări mici astfel încât să ne întoarcă în lume ca să avem întristări mari.

Deci din cauza asta mare, mare atenție, stați pe poziție, fraților! Nu dați înapoi! Și cum spuneam, mare atenție că diavolul ne folosește foarte puternic, foarte cumplit așa, lipsa noastră de experiență. Răbdare, fraților! Răbdare și nădejde! 

Pentru că după cum știți, sunt foarte periculoase aceste întristări mari dacă ne întoarcem în lume că o să cădem în butoiul cu melancolie. O să visăm toată ziua, o să mergem prin toate coclaurile numai acasă să nu stăm și atunci bineînțeles că rezultatul va fi depresie, deznădejde și de acolo boli de nervi. Bineînțeles că și depresia este un început așa foarte fin, dar foarte periculos. 

Deci mare atenție fraților, cum spuneam, în clipa în care ne depărtăm de lume, să cunoaștem unde suntem și să nu ne părăsim pozițiile respective. Și aici ajută foarte mult sprijinul unui părinte duhovnicesc. Bine, eu nu sunt, dar dau și eu din gură acum, că așa știu și eu de la părinții duhovnicești și dau mai departe.

Patima ascunsă

Acuma, apropos de tristețea asta provocată de lucrurile sau de persoanele din lume, trebuie să știți că dacă zice cineva că n-are patimă legată de lucruri sau de persoana respectivă, însă se întristează în clipa în care pierde, omul respectiv se amăgește pe sine. Trebuie să fim perfect pregătiți să pierdem și să ne despărțim de absolut oricine și orice. Desigur că o să facem tot posibilul să nu ne despărțim de persoanele care ne pot ajuta duhovnicește, dar dacă este voia lui Dumnezeu, atunci să facem voia lui Dumnezeu și vom ieși foarte bine, să știți. Totdeauna să ne lăsăm în voia lui Dumnezeu și să nu ne tulburăm.

Bineînțeles că aici putem să avem și ispita asta cu întristarea că nu mai avem virtuți însă asta este pentru cei ce bolesc de slava deșartă și nu au experiența vieții duhovnicești. Nu vă ascultați gândurile, fraților! Am spus de un milion de ori treaba asta. Să nu ascultăm gândurile. 

Trezvia

După cum vedeți e nevoie de multă, multă, multă trezvie. Multă trezvie. Mai ales însă este nevoie de atenție la următorul fapt. Când eram în vâltoarea vieții cu griji, cu nevoi, cu tulburare, unii dintre noi au reușit să-și scape barca asta a sufletului, bărcuța, de pe marea agitată. Ziceam că totul e bine, totul e frumos, că este o atmosferă civilizată și așa mai departe.

Când însă am ajuns la liniște, la lipsa de grijă, atunci prin lipsa de griji ne-am moleșit, ne-am băltit, ne-am asfaltat și ne-am întinat în chip jalnic, cu tot felul de alte păcate legate de mâncare, de plăceri trupești, nu pot să dau detalii, dar cred că vă dați seama de ce vorbesc, patimi trupești și așa mai departe. Asta se întâmplă atunci când cineva e mândru și nu se află sub povățuire. Când cineva nu e atent și nu-și cunoaște labilitatea firii sal. Înțelegeți? 

Deci omul cade sau în deznădejde sau în plăceri. Întotdeauna extremele sunt de la diavol, fraților! Să știți că extremele sunt de la diavol și virtutea este întotdeauna în centru. 

Tot timpul trebuie atenție, însă atunci când ieșim din lume, această atenție se schimbă, nu mai este atenția aceea din lume, de animal hăituit. Atenția la pustie, atenția în pustia duhovnicească – asta poate să fie chiar și în lume, da, cu atât mai mult la mănăstire – atenția din viața duhovnicească, din ieșirea din lume, devine lină, devine cristalină, devine odihnitoare, devine frumoasă sub lumina harului, sub lumina Duhului celui Sfânt. Înțelegeți?

Ei, asta devine astfel dacă mergem pe calea cea strâmtă a ascultării, a postului, a privegherii celei după Dumnezeu… Haideți, să nu privegheați pe net și eu știu, pe știri, baruri și lucruri de genul ăsta. Ci privegherea cea care subțiază mintea, care îl face pe om înțelept. Privegherea rugăciunii, a facerii de bine, a suferirii ocării, a luării în râs.

Smerenia

Da, fraților, trebuie să fim luați în râs. Sigur, nu este bine bullying și toate lucrurile astea – sunt foarte distructive și cei care fac lucrurile astea o să dea răspuns în fața lui Dumnezeu, dar noi cu smerenie trebuie să acceptăm lucrurile astea. Să acceptăm clevetirile, să acceptăm în general, osteneala virtuții care aduce, trebuie să știți, odihnă și eliberare de lumea aceasta a trupului, a iubirii de trup, a stăpânirii materiale, a despărțirii dintre noi. Așa se ajunge la Împărăția cerurilor, fraților. Fericiți sunt aceștia că a lor este Împărăția cerurilor cum spune Domnul. Adică împărăția duhovnicească, împărăția spirituală, diafană, a iubirii. Înțelegeți?

Lepădarea de lume și de voia proprie

Ca să ne lepădăm de această lume păcătoasă trebuie să ne lepădăm de oameni, cum spuneam, până și de rude, de părinți. Și această lepădare nu provine din ură. Să nu fie (din ură)! Ci provine, cum spuneam, din paguba, din tulburarea pe care aceștia ne-o aduc. Noi trebuie întotdeauna să-i iubim pe oameni, mai ales pe rudele noastre, mama noastră chiar ne-a născut, nu? Să o binecuvânteze bunul Dumnezeu! Și pe maică-mea și pe părinții mei, da. Dar trebuie să stăm departe de ei, cum spuneam, pentru că avem nevoie și pentru mântuirea noastră și pentru mântuirea lor. Să stăm departe, să avem mintea limpede ca să ne putem ruga la Dumnezeu. 

Deci după lepădarea de oameni, vine lepădarea de voia proprie – care este piatra de încercare în viața duhovnicească. Adică întotdeauna să ascultăm, întotdeauna trebuie să facem ascultare fraților! 

Noi în monahism, de către stareț sau de către părintele căruia îi suntem dați în ascultare, de duhovnic – voi în lume, de către soție, da, întotdeauna trebuie să facem ascultare. Nu care cumva să credeți că ieșim din această viață și ne mântuim fără ascultare. Trebuie să facem ascultare. Bineînțeles, voi în lume cu discernământ, în cazul monahismului, e o altă poveste, acolo există ascultarea până la moarte, dar și aici este o întreagă poveste n-aș dori să detaliez pentru că în general, mă adresez mirenilor. Dar trebuie să știți fraților, că ascultarea este modul de existență a ființelor. Și Domnul nostru Iisus Hristos S-a mântuit prin ascultare fraților, prin ascultare față de Tatăl Care L-a trimis.

Cea mai teologică Evanghelie este Evanghelia Sfântului Ioan Teologul și în aceasta se dovedește de fapt, că Domnul nostru Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Cum? Prin ascultarea Sa desăvârșită față de Tatăl. Și din cauza asta trebuie să știți că ascultarea este piatra din capul unghiului pe care se bazează mântuirea noastră. 

Lepădarea de slava deșartă

Lepădarea de lume se face prin lepădarea de oameni, îndepărtarea de oameni, prin lepădarea, îndepărtarea de voia proprie și, fraților, prin lepădarea, depărtarea de slava deșartă, care vine din împlinirea ascultării. Slavă deșartă care vine din reușita noastră ca oameni și reușita noastră ca oameni vine, cum spuneam, prin reușita în ascultare. Deci acestea sunt cele trei mari lepădări pe care trebuie să le aveți concret în vedere astfel încât să ne putem lepăda de lume.

Lepădarea de oameni, lepădarea de voia proprie și după care, lepădarea de slava deșartă care vine prin reușita în ascultare și lepădarea față de oameni. 

Apropos de cunoștințe, de prieteni, de rude și așa mai departe, trebuie să știți că atunci când demonii ne aduc gânduri de părere de rău față de faptul că ne-am îndepărtat de rude și de cunoscuți și așa mai departe, noi atunci trebuie să ne rugăm cu îndârjire împotriva demonilor și să aducem aminte de focul cel veșnic, de focul iadului. Atenție, însă ca această rugăciune a noastră să fie expresie a iubirii de Dumnezeu și nu a urii față de oameni! Înțelegeți? 

Pentru că există și acest fenomen: adică cineva se depărtează de cei cunoscuți ai săi nu pentru că Îl iubește pe Dumnezeu și că vrea săi ajute și pe ei prin rugăciune, mare atenție, nu prin întoarcerea în lume, nu prin ocuparea în mod excesiv de rudele sale, ci prin rugăciune. Există, cum spuneam, acest fenomen al faptului că cineva se depărtează de rudele sale pentru că îi urăște. Ferească bunul Dumnezeu! Asta nu! Înțelegeți? 

Urmări duhovnicești ale îndepărtării de lume și patimile ei

Și de ce trebuie să ne îndepărtăm – încă o dată – de oameni? Pentru că în clipa în care ne depărtăm de oameni și ne apropiem de Dumnezeu atunci o să avem aceste harisme ale lui Dumnezeu, adică o să fim iubitori, o să fim bucuroși, o să fim răbdători, o să fim plini de nădejde. Înțelegeți? Toate harismele Duhului Sfânt. Din cauza asta trebuie să ne depărtăm de lume, trebuie să ieșim din lume – lumea văzută nu ca și suma oamenilor, ci ca și cumulul, ca și ghemul întunecat al patimilor. Deci numai așa, fraților, vom ajunge la fericire, vom ajunge la bucurie și vom scăpa de întristare, de depresie. Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin 

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!